A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 51292/99 prezentate de HADEP și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 13 noiembrie 2008 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișil Karakaș, judecători; și de Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 25 august 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA primului reclamant, Halk Ceilalți treizeci și trei de reclamanți, ale căror nume figurează în anexă, au fost candidații acestui partid la alegerile parlamentare din 18 aprilie 1999. Reclamanții sunt reprezentați în fața Curții de către dl B. Boran, avocată la Ankara. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 18 aprilie 1999, reclamanții s-au prezentat la alegerile parlamentare în diferite departamente sub bannerul HADEP. Cu toate acestea, acest partid, care obține 4,76% din voturi, nu a putut trece bara de 10 % la nivel național. Prin urmare, reclamanții nu au fost aleși și locurile atribuite diferitelor departamente au fost repartizate între alte partide politice. La 15 iunie 1999, reclamanții au înaintat în fața Înaltului Consiliu Intermediar ( % la nivel național au solicitat, de asemenea, Înaltului Consiliu să ridice o excepție de neconstituționalitate a acestui articol în fața Curții Constituționale. La 19 iunie 1999, Înaltul Consiliu a respins cererea de anulare a alegerii deputaților pe listele celorlalte partide politice și a considerat că sistemul electoral era definit de lege și că nu era competent să ridice constituționalitatea unei astfel de legi în fața Curții Constituționale. Alegerile parlamentare din 1999 nu au permis obținerea unei majorități parlamentare. Cinci partide politice, și anume DSP (Partea din stânga democratică), MHP (Partea din mișcarea naționalistă) FP (Partea din virtute), ANAP (Partea din țara mamă) și DYP (Partea din dreapta), care primiseră 22,17, 17,98, 15,39, 13,22 și 12,03% din voturi, au obținut locuri în Adunarea Națională. O coaliție a trei partide a format guvernul. În plus, HPC (Partea Republicană a Poporului), HADEP și BBP (Partea Marii Alianțe), obținând 8,72, 4,76 și respectiv 1,46% din voturile exprimate, nu au putut obține un loc în Adunarea Națională. La sfârșitul acestor alegeri, partea voturilor nereprezentate în Parlament a fost de 18,3% (aproximativ 6 milioane de voturi). Dreptul și practica internă relevante Dispozițiile legale relevante în vigoare la momentul faptelor sunt descrise în Tribunalul Yumak și Sadak c. Turcia ([GC], nr 10226/03, 8 iulie 2008). GRIFS Invocând art. 3 din Protocolul nr. 1, reclamanții consideră că faptul că un prag electoral de 10 % este impus în timpul alegerilor parlamentare aduce atingere libertății de exprimare a poporului asupra alegerii corpului legislativ. De asemenea, reclamanții invocă o încălcare a articolelor 6, 13, 14 și 18 din convenție în măsura în care au fost privați de accesul la orice instanță și susțin că decizia Înaltului Consiliu electoral nu este supusă controlului judiciar și se plâng în cele din urmă că au fost discriminați din cauza originii lor etnice. Reclamanții susțin că faptul că un prag electoral de 10 % este impus în timpul alegerilor parlamentare aduce atingere liberului cuvânt al opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. Înalții P ă r ț i contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu scrutin secret, în c o n d i ț ii care asigură exprimarea liberă a p o zi ț ii poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. Curtea reamintește că a examinat deja o cauză similară în cadrul cauzei Yumak și Sadak Deși a subliniat caracterul ridicat și excepțional al pragului în litigiu, Comisia a concluzionat că, în contextul politic specific alegerilor în cauză [și anume, alegerile din 3 noiembrie 2002], însoțite de corecții și alte garanții care au limitat efectele în practică ale acestuia În cazul în care, în temeiul articolului 3 din Protocolul nr. 3 din Protocolul nr. 3 la acesta, se aplică art. 3 din Protocolul nr. 3 din Protocolul nr. Având în vedere rezultatele alegerilor din 18 aprilie 1999, nu există nicio posibilitate de a se asigura că soluția adoptată anterior de Curte, cu atât mai mult cu cât la sfârșitul alegerilor din 1999, partea voturilor nereprezentate în Parlament era de 18,3% (aproximativ 6 milioane de voturi), în timp ce, după alegerile din 3 noiembrie 2002, aceasta atingea un nivel record în Turcia (aproximativ 45 %). Prin urmare, cauza în cauză este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu dispozițiile articolului 35 alineatul (3) și ale articolului 4 din convenție. De asemenea, reclamanții invocă o încălcare a articolelor 6 și 13 din convenție, coroborată cu art. 14, în sensul că au fost privați de accesul la orice instanță și susțin că decizia Înaltului Consiliu electoral nu este supusă controlului judiciar și se plâng că au fost discriminați din cauza originii lor etnice. În cele din urmă, pe baza acelorași fapte, au invocat o încălcare a articolului 18 din Convenție. În ceea ce privește art. 6 din convenție, Curtea amintește că, în conformitate cu jurisprudența sa constantă, procedurile privind litigiul electoral nu intră, în principiu, în domeniul de aplicare al articolului 6, în măsura în care acestea se referă la exercitarea drepturilor de caracter politic și, prin urmare, nu se referă la drepturi și obligații cu caracter civil sau la: pe bună dreptate, o acuzație în materie penală ( Pierre-Bloch c. Franța, Hotărârea din 21 octombrie 1997, Rec., 1997 VI, p. 2223, § 50 wayade c. Franța (dec.), nr 31599/96, CEDH 1999-II; a se vedea, de asemenea, Diclu pentru Partidul Democrației (DEP) c. Turcia, 25141/94, § 70, 10 decembrie 2002). Curtea nu percepe nici un motiv de sine stătătoare în afara acestei concluzii în cadrul prezentei cauze. Prin urmare, art. 6 din Convenție nu se aplică cazului în speță. Prin urmare, acest aspect trebuie respins ca incompatibil cu dispozițiile Convenției, în sensul art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. În ceea ce privește art. 14 din Convenție, citit cu articolele 6 și 13, Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale constante, acesta completează celelalte clauze normative ale Convenției și ale Protocoalelor. El nu a avut o existență independentă pe care o consideră ca fiind doar pentru: Cu toate acestea, acesta poate intra în joc chiar și fără încălcarea cerințelor lor și, în această măsură, are un domeniu de aplicare autonom, dar nu poate găsi să se aplice în cazul în care faptele litigiului nu intră sub incidența cel puțin a clauzelor menționate ( Karlheufiz Schmidt c. Germania, Hotărârea din 18 iulie 1994, seria A n 291 B, § 22). Curtea reamintește, de asemenea, concluzia exprimată mai sus, potrivit căreia tÄ rul întemeiat pe art. 6 se referă la o chestiune care nu intră sub incidența convenÈ ia. Din acest motiv, acest în măsura în care este legat de articolul menÈ ionat anterior, trebuie, de asemenea, să fie respins ca incompatibil raÈ ional cu dispoziÈ ia ConvenÈ iei, în sensul articolului 35 alineatul (3) și (4) din ConvenÈ ie. Cu toate acestea, argumentele pe care se bazează argumentul potrivit căruia reclamanții au fost discriminați din cauza originii lor etnice coincid cu cele invocate pe teren la art. 3 din Protocolul nr. 1 considerat în mod individual. Prin urmare, Curtea se limitează la a face trimitere la motivele prin care le-a respins deja (a se vedea Yumak și Sadak, citată anterior, § 124). În ceea ce privește surplusul, Curtea constată că nu au adus în discuție celelalte obiecțiuni. Prin urmare, acestea din urmă sunt vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și trebuie să fie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (4). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefiere Adjunctă Președinte ANEXA Celledin Erkmen, candidat al Departamentului Șanl Electroluxurfa Güney, candidat al Departamentului Batman Ömer Güler, candidat al Departamentului de departament da Seavair Bay maior, candidat al Departamentului Diyarbakýr Osman Özçelik, candidat al Departamentului Mardin Ferhan Türk, candidat al Departamentului Mardin Mehmet Nuri Özmen, candidat al Departamentului Bingöl Murat Bozlak, candidat al Departamentului Diyarbak Hamit Geylani, candidat al Departamentului Hakkari Eyüp Karageçi, candidat al Departamentului de departament al Departamentului de departament Nihat Buldan, candidat al Departamentului departamentului Hakkari, Saliq Y Mehmet Cemal Kocer, candidat al Departamentului Diyarbak Mehmet Zeki Dobirul, candidat la departamentul Diyarbakýr Ali Ürküt, candidat la departamentul Diyarbak
de la requête n
o
51292/99
présentée par HADEP et autres
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 13 novembre 2008 en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 25 août 1999,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le premier requérant,
Halkın Demokrasi Partisi
(Parti de la Démocratie du Peuple, ci-dessous «
HADEP
»), est un parti politique. Les autres trente-trois requérants, dont les noms figurent en annexe, étaient les candidats de ce parti lors des élections législatives du 18 avril 1999. Les requérants sont représentés devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 18 avril 1999, les requérants se présentèrent aux élections législatives dans divers départements sous la bannière du HADEP. Cependant, ce parti, qui obtint 4,76 % des suffrages, ne put franchir la barre de 10 % au niveau national. Par conséquent, les requérants ne furent pas élus et les sièges attribués aux divers départements furent répartis entre les autres partis politiques.
Le 15 juin 1999, les requérants déposèrent devant le Haut Conseil électoral («
le Haut Conseil
») (
Yüksek Seçim Kurulu
) un recours en annulation de l’élection des députés sur les listes des autres partis politiques s’étant substitués aux candidats du HADEP. Faisant valoir l’inconstitutionnalité de l’article 33 de la loi n
o
2939 qui exige le seuil de 10
% au niveau national, ils demandèrent également au Haut Conseil de soulever une exception d’inconstitutionnalité de cet article devant la Cour constitutionnelle.
Le 19 juin 1999, le Haut Conseil rejeta la demande tendant à l’annulation de l’élection des députés sur les listes des autres partis politiques. Il considéra que le système électoral était défini par la loi et qu’il n’était pas compétent pour soulever la constitutionnalité d’une telle loi devant la Cour constitutionnelle.
Les élections législatives de 1999 ne permirent pas de dégager une majorité parlementaire. Cinq partis politiques, à savoir le DSP (Parti de la gauche démocratique), le MHP (Parti du mouvement nationaliste) le FP (Parti de la vertu), le ANAP (Parti de la mère patrie) et le DYP (Parti de la juste voie), qui avaient recueilli respectivement 22,17, 17,98, 15,39, 13,22 et 12,03 % des suffrages, obtinrent des sièges à l’Assemblée nationale. Une coalition de trois partis forma le gouvernement. Par ailleurs, le CHP (Parti républicain du peuple), le HADEP et le BBP (Parti de la grande alliance), obtenant respectivement 8,72, 4,76 et 1,46 % des suffrages exprimés, ne purent obtenir de siège à l’Assemblée nationale. A l’issue de ces élections, la part des suffrages non représentés au Parlement fut de 18,3
% (environ 6
millions de voix).
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
Les dispositions légales pertinentes en vigueur à l’époque des faits sont décrites dans l’arrêt
Yumak et Sadak c. Turquie
([GC], n
o
10226/03, 8
juillet 2008).
Invoquant l’article 3 du Protocole n
o
1, les requérants estiment que le fait qu’un seuil électoral de 10 % soit imposé lors des élections législatives porte atteinte à la libre expression du peuple sur le choix du corps législatif.
Les requérants allèguent aussi une violation des articles 6, 13, 14 et 18 de la Convention en ce qu’ils se sont vus privés d’un accès à toute juridiction et font valoir que la décision du Haut Conseil électoral échappe au contrôle judiciaire. Ils se plaignent enfin d’avoir subi une discrimination en raison de leur origine ethnique.
1.
Les requérants allèguent que le fait qu’un seuil électoral de 10
% soit imposé lors des élections législatives porte atteinte à la libre expression de l’opinion du peuple sur le choix du corps législatif. Ils invoquent l’article
3 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Les Hautes Parties contractantes s’engagent à organiser, à des intervalles raisonnables, des élections libres au scrutin secret, dans les conditions qui assurent la libre expression de l’opinion du peuple sur le choix du corps législatif.
»
La Cour rappelle avoir déjà examiné un grief similaire dans le cadre de l’affaire
Yumak et Sadak
précitée. Même si elle a souligné le caractère élevé et exceptionnel du seuil litigieux, elle a conclu que «
considéré dans le contexte politique propre aux élections en question [à savoir les élections du 3
novembre 2002] et assorti des correctifs et autres garanties qui en ont circonscrit les effets en pratique
», le seuil litigieux n’a pas eu pour effet d’entraver dans leur substance les droits des requérants garantis par l’article
3 du Protocole n
o
1.
Au vu des résultats des élections du 18 avril 1999, rien ne permet de s’écarter de la solution précédemment adoptée par la Cour, d’autant plus qu’à l’issue des élections en 1999, la part des suffrages non représentés au Parlement était de 18,3 % (environ 6 millions de voix), alors qu’après les élections du 3 novembre 2002, celle-ci avait atteint un niveau record en Turquie (environ 45 %). Partant, le grief en question est manifestement mal fondé et doit être rejeté conformément aux dispositions de l’article 35 §§
3 et
4 de la Convention.
2.
Les requérants allèguent aussi une violation des articles 6 et 13 de la Convention, combiné avec l’article 14, en ce qu’ils se sont vus privés d’un accès à toute juridiction et font valoir que la décision du Haut Conseil électoral échappe au contrôle judiciaire. Ils se plaignent également d’avoir subi une discrimination en raison de leur origine ethnique. Sur la base des mêmes faits, ils allèguent enfin une violation de l’article 18 de la Convention.
a)
S’agissant de l’article 6 de la Convention, la Cour rappelle que, selon sa jurisprudence constante, les procédures concernant le contentieux électoral échappent en principe au champ d’application de l’article 6 dans la mesure où celles-ci concernent l’exercice de droits de caractère politique et ne portent donc pas sur des «
droits et obligations de caractère civil
» ou sur le «
bien-fondé d’une accusation en matière pénale
» (
Pierre-Bloch c.
France
, arrêt du 21 octobre 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997
‑
VI, p. 2223, § 50
;
Cheminade c. France
(déc.), n
o
; voir aussi
Dicle pour le Parti de la démocratie (DEP) c.
Turquie
, n
o
25141/94, § 70, 10 décembre 2002). La Cour n’aperçoit aucune raison de s’écarter de cette conclusion dans le cadre de la présente affaire.
Partant, l’article 6 de la Convention ne s’applique pas au cas d’espèce. Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention, au sens de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
b)
Quant à l’article 14 da la Convention, lu avec les articles 6 et 13, la Cour rappelle que, selon sa jurisprudence constante, il complète les autres clauses normatives de la Convention et des Protocoles. Il n’a pas d’existence indépendante puisqu’il vaut uniquement pour «
la jouissance des droits et libertés
» qu’elles garantissent. Certes, il peut entrer en jeu même sans un manquement à leurs exigences et, dans cette mesure, il possède une portée autonome, mais il ne saurait trouver à s’appliquer si les faits du litige ne tombent pas sous l’empire de l’une au moins desdites clauses (
Karlheinz Schmidt c. Allemagne
, arrêt du 18 juillet 1994, série
A n
o
291
‑
La Cour rappelle également la conclusion exprimée ci-dessus selon laquelle le grief tiré de l’article 6 concerne une question qui échappe à la Convention. Il en découle que ce grief pour autant qu’il est lié à l’article précité doit, lui aussi, être rejeté comme incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention, au sens de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Quoiqu’il en soit, les arguments sur lesquels s’appuie l’allégation selon laquelle les requérants ont subi une discrimination en raison de leur origine ethnique coïncident avec ceux invoqués sur le terrain de l’article 3 du Protocole n
o
1 considéré isolément. Partant, la Cour se borne à renvoyer aux motifs par lesquels elle les a déjà écartés (voir
Yumak et Sadak
, précité, §
124).
Pour le surplus, la Cour constate que les requérants n’ont pas étayé les autres griefs. Il s’ensuit que ces derniers sont manifestement mal fondés au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et doivent être rejetés en application de l’article
35 § 4.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Françoise Elens-Passos
Françoise Tulkens
Greffière ajointe
Présidente
Celaledin Erkmen, candidat du département de Șanlıurfa
İstemullah Güney, candidat du département de Batman
Ömer Güler, candidat du département d’Ağrı
Resul Sadak, candidat du département de Șırnak
Haydar Öztürk, candidat du département d’Ağrı
Safiye Akalın, candidat du département de Șırnak
İsmail Göldaș, candidat du département de Van
Șadi Özdemir, candidat du département de Muș
Sevahir Bayındır, candidat du département de Diyarbakır
Osman Özçelik, candidat du département de Mardin
Ferhan Türk, candidat du département de Mardin
Mehmet Nuri Özmen, candidat du département de Bingöl
Murat Bozlak, candidat du département de Diyarbakır
Ahmet Turan Demir, candidat du département d’Içel
Bahattin Günel, candidat du département d’Istanbul
Hamit Geylani, candidat du département de Hakkari
Eyüp Karageçi, candidat du département d’Adana
Nihat Buldan, candidat du département de Hakkari
M. Salih Yıldız, candidat du département de Batman
Sinan Sonkurt, candidat du département de Șanlıurfa
Pervin Buldan, candidat du département d’Istanbul
Aydın Șükran, candidat du département de Diyarbakır
Mehmet Cemal Koçer, candidat du département de Diyarbakır
Abdurrahman Turhallı, candidat du département de Diyarbakır
Mahinur Taș, candidat du département de Muș
M. Nezir Karabaș, candidat du département de Bitlis
Cevdet Armutçu, candidat du département de Van
Mehmet Tekin, candidat du département de Van
Mehmet Alkan, candidat du département de Kars
M. Nuri Güneș, candidat du département d’Iğdır
Mehmet Zeki Doğrul, candidat du département de Diyarbakır
Ali Ürküt, candidat du département de Diyarbakır
Ali Hıdır Doğan, candidat du département de Batman