ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2910/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

La data de 19 decembrie 2015 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Comuna Răsuceni, prin Consiliul Local al Comunei Răsuceni, prin care, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 30808 din 10 septembrie 2014, de soluționare a contestației, și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare întocmit de APDRP CRPDR 3 SUD MUNTENIA la data de 27 iunie 2014 și, pe cale de consecință, anularea Notificării nr. x din 3 iulie 2014 privind constituirea debitului în sumă de 2.028.569,15 RON. A mai solicitat suspendarea executării actelor administrative menționate, până la soluționarea cauzei.

Prin Încheierea din 10 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2014, a admis cererea de suspendare a executării actelor contestate și a dispus suspendarea executării acestora, până la soluționarea pe fond a cauzei.

Prin Sentința civilă nr. 2505 din 7 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Comuna Răsuceni, prin Consiliul Local al Comunei Răsuceni, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Comuna Răsuceni, prin Consiliul Local al Comunei Răsuceni, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, rejudecând, admiterea contestației în sensul anulării actelor administrative atacate și, pe cale de consecință, înlăturarea obligației de plată a sumei de 2.028.569,15 RON și a accesoriilor aferente, precum și a dispoziției de reziliere a Contractului de finanțare nr. x din 8 august 2006.

În motivarea recursului prezintă situația de fapt și invocă aplicarea greșită a legii în privința modului în care o autoritate publică poate proceda la remedierea unor deficiențe și suportarea cheltuielilor. Susține că nu a putut include în bugetul de venituri și cheltuieli fondurile necesare pentru remedierea eventualelor deficiențe ale proiectului, în absența unui temei contractual, și că nicio clauză expresă din contractul de finanțare nu prevede obligația sa de includere în bugetul de venituri și cheltuieli a fondurilor necesare întreținerii și exploatării proiectului, sens în care invocă disp. art. 14 alin. (3) din Legea nr. 273/2006. Cu toate acestea, a impus executantului constituirea unei garanții de bună execuție și a uneia pentru viciile ascunse ale lucrării.

Mai arată că fondurile proprii pe care instanța a considerat că recurenta trebuia să le folosească la remedierea lucrării sunt venituri proprii ale unității administrativ teritoriale, care nu puteau primi o altă destinație și nici nu acopereau cuantumul cheltuielilor necesare remedierii deficiențelor, aspect ce nu a fost verificat de instanță. Pentru remedierea deficiențelor proiectului, indiferent de sursa de finanțare, era necesar să parcurgă anumite etape specifice autorităților publice, cum ar fi identificarea și atragerea fondurilor necesare reabilitării lucrării și efectuarea procedurii de achiziție publică prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006.

De asemenea, critică modalitatea în care prima instanță a verificat neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate în realizarea proiectului, întrucât aceasta nu a făcut nicio remarcă cu privire la nedepunerea cererii de finanțare. În absența acestei cereri instanța a avut în vedere doar doar afirmațiile intimatei, nesusținute prin nicio probă.

Invocă aplicarea greșită a legii în privința posibilității de reziliere a contractului de finanțare, sens în care susține că rezilierea se poate dispune numai în perioada de execuție a contractului, or, în speță, aceasta era finalizată din momentul în care lucrarea a fost executată și recepționată, astfel că nu este incidentă instituția rezilierii contractului.

Recurenta-reclamantă consideră că prin menținerea de către instanță a actelor administrative contestate se încalcă autoritatea de lucru judecat, întrucât prin Sentința comercială nr. 132 din 18 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, în Dosarul nr. x/2013, s-a constatat că la lucrarea în discuție au apărut în perioada de garanție deficiențe din culpa executantului, motiv pentru care a fost obligată pârâta să deblocheze și să predea garanția aferentă contractului de execuție.

Intimata-pârâtă a recunoscut că recurenta a întreprins anumite măsuri și acțiuni, dar a apreciat că acestea nu au fost suficiente pentru a conduce la o bună întreținere și exploatare în condiții optime a celor două drumuri - DC 24 și DC 111, ulterior finalizării lucrărilor de modernizare, fără a preciza în concret fapta prin care s-a săvârșit neregula, respectiv care sunt măsurile și acțiunile ce se impuneau a fi întreprinse. Intimata-pârâtă s-a referit la "deficiențe majore", fără a cuantifica gradul de deteriorare a lucrării, deși expertiza tehnică în specialitatea construcții efectuată în Dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Giurgiu a stabilit care sunt deficiențele și a estimat contravaloarea reparațiilor, constatând că deficiențele au apărut în perioada de garanție a lucrărilor.

Referitor la constatarea încălcării dispozițiilor art. 14 alin. (2) din contractul de finanțare, ce a condus la neeligibilitatea investiției, invocă lipsa analizei existenței modificărilor substanțiale prevăzute de respectivul articol, în condițiile în care intimata-pârâtă nu a menționat în procesul-verbal în ce constă modificarea substanțială produsă pe perioada de valabilitate a contractului. Din probatoriul administrat rezultă că nu a modificat proiectul pentru care a primit finanțarea, menținând destinația și natura proprietății bunurilor, în conformitate cu condițiile de implementare, și nici nu s-a dovedit existența unei deturnări a scopului contractului și a sumelor alocate din contribuția U.E. și a Guvernului României, astfel că nu există vreo încălcare a angajamentelor asumate de recurentă, iar întârzierile în implementarea contractului de finanțare s-au datorat unor situații obiective, cum ar fi intrarea în insolvență/faliment a executantului, refuzul acestuia de a remedia deficiențele, durata considerabilă a judecării acțiunii în constatare și pretenții, precum și procedura anevoioasă a organizării de achiziții publice.

În ce privește Decizia nr. 30808 din 10 septembrie 2014 arată că prin aceasta, intimata-pârâtă nu a respins motivat contestația, ci a procedat la modificarea temeiului de drept invocat inițial în cuprinsul procesului-verbal. Astfel, s-a reținut, în plus, față de cele precizate în procesul-verbal, că recurenta-reclamantă a încălcat și criteriul EG7, pe lângă criteriul EG1, precum și criteriul ES1.3. Totodată, din cauza deteriorărilor constatate pe traseul drumului finanțat prin Programul SAPARD, se constată încălcarea criteriului general de selecție SG3, deoarece drumul nu mai poate asigura în condiții de siguranță legătura cu obiectivele turistice și culturale, respectiv încălcarea criteriului specific de selecție SS1.3.

Referitor la nerespectarea dispozițiilor din contractul de finanțare se reține că a fost încălcat art. 1 alin. (2), deși în procesul-verbal s-a constatat încălcarea art. 1 alin. (1) și (3), iar cu privire la nerespectarea dispozițiilor din anexa I - Prevederi generale și prevederi financiare la contractul de finanțare s-a reținut încălcarea art. 1 alin. (2), art. 3 alin. (1) și art. 14 alin. (2), fără a se mai reține încălcarea art. 1 alin. (1), art. 11 alin. (2) și art. 17 alin. (1) și art. 17 alin. (3). Organul de soluționare a contestației nu se poate substitui celui de constatare a neregulilor, iar soluția instanței de fond nu se poate bucura de legalitate în condițiile menținerii procesului-verbal incomplet, completat ulterior printr-o decizie, în procedura prealabilă exercitată de recurentă.

În privința lipsei înscrisurilor care au stat la baza emiterii Procesului-verbal din data de 27 iunie 2014 și a Deciziei nr. x din 10 septembrie 2014, arată că acestea nu au fost vreodată depuse în instanță. Intimata-pârâtă a precizat în mod eronat la pag. 9 din procesul-verbal că cererea de finanțare a devenit anexa V la contractul de finanțare, deși nici cererea de finanțare și nici celelalte documente la care intimata pârâtă a făcut trimitere, respectiv studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, nu constituie anexe la contractul de finanțare, aceste anexe fiind enumerate la art. 6 din contractul de finanțare. În opinia intimatei-pârâte, Consiliul Local al Comunei Răsuceni s-ar fi obligat prin cererea de finanțare, studiul de fezabilitate și proiectul tehnic (și nu prin contractul de finanțare) să includă în bugetul de venituri și cheltuieli fondurile necesare pentru întreținerea și exploatarea proiectului finalizat și să suporte cheltuielile de întreținere a investiției pe perioada de monitorizare.

Recurenta-reclamantă mai arată că înscrisurile depuse de intimata-pârâtă fac trimitere la o solicitare de finanțare depusă de recurenta-reclamantă la Agenția SAPARD la sfârșitul anului 2002, înregistrată sub nr. x, pentru o finanțare în sumă de 38.513.277.360,00 ROL, din care 32.150.331.900,00 ROL valoare eligibilă și 6.362.945.460,00 ROL valoare neeligibilă, astfel că aceste înscrisuri nu sunt cele care au stat la baza încheierii Contractului de finanțare x din 8 august 2006. Cu privire la acestea, intimata pârâtă a invocat faptul că nu le-a găsit din motive de reorganizare a instituției.

Referitor la includerea în bugetul de venituri și cheltuieli a fondurilor pentru întreținerea și exploatarea proiectului finalizat și suportarea cheltuielilor de întreținere a menționat că, în absența unei dispoziții legale sau contractuale, nu le poate include și nu poate fi obligată să suporte cheltuielile de întreținere, altele decât cele de întreținere curentă, sens în care a făcut trimitere la disp. art. 14 alin. (2) și (3) din Legea nr. 273/2006. În plus, pe perioada în care proiectul se afla în perioada de garanție oferită de executant, remedierea deficiențelor cade în sarcina acestuia, conform disp. art. 25 lit. k) din Legea nr. 10/1995, iar autoritatea contractantă are dreptul de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție pentru acoperirea prejudiciului creat, potrivit art. 91 din H.G. nr. 925/2006.

În situația în care organul de control al AFIR ar fi procedat la o verificare temeinică a bugetului de venituri și cheltuieli pe anii 2008 - 2014, precum și a înscrisurilor existente la dosar, ar fi constatat că reclamanta a efectuat asupra drumurilor comunale DC 24 și DC 111, în această perioadă, lucrări de întreținere curentă a drumurilor constând în activități de menținere a curățeniei și asigurarea scurgerii apelor, respectiv deszăpezirea acestora pe timpul iernii, înlăturarea vegetației adiacente și decolmatarea șanțurilor laterale, pentru care a prevăzut în bugetul local sumele necesare acestor operațiuni.

O altă critică vizează lipsa oricăror diligențe din partea intimatei pârâte în relația cu recurenta în sensul că, până la data emiterii Deciziei nr. 30808 din 10 septembrie 2014, nu a întreprins niciun demers pentru a verifica dacă obligația de a prevedea în bugetul de venituri și cheltuieli fonduri pentru întreținerea și exploatarea proiectului finalizat este reală și a fost asumată de recurenta reclamantă.

Legea stabilește în privința intimatei pârâte nu numai atribuții în domeniul constatării neregulilor și aplicării de sancțiuni, ci și atribuții care să preîntâmpine producerea unor nereguli și/sau fraude, potrivit: art. 5 lit. b) și e) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 5 pct. 1 lit. d) din Anexa 1 din Legea nr. 316/2001 pentru ratificarea Acordului multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, semnat la Bruxelles la 2 februarie 2001.

Susține, totodată, că nu a fost respectat principiul proporționalității sancțiunii în raport cu gravitatea faptei și vinovăția autorului, principiu consacrat atât de legislația internă - art. 2 lit. n) și art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011- cât și de cea europeană, deoarece faptele nu se datorează unor nereguli săvârșite de beneficiar - beneficiarul nu a încălcat vreo prevedere legală sau contractuală care să prejudicieze bugetul UE, astfel că la stabilirea sancțiunii nu trebuie avut în vedere doar interesul apărării sociale, ci gravitatea faptei și vinovăția autorului. Astfel, o pedeapsă justă este o pedeapsă proporțională, al cărei cuantum este stabilit în funcție de gravitatea faptei și de vinovăția autorului.

Cu privire la acest principiu invocă și jurisprudența CJUE relevantă, respectiv hotărârile pronunțate în cauzele: C 146/05, Hotărârea din 27 septembrie 2007, Collee KG și Finanzanet; C - 45/2006 - Campina; cauza Comissia/Partheon, precum și adresa Comisiei Europene - Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală nr. x din 30 noiembrie 2011, prin care se stabilesc expres condițiile în care este recomandată constituirea unui debit pentru întreaga finanțare nerambursabilă. Astfel, Comisia precizează că "în ceea ce privește natura artificială a unui proiect, trebuie în general, să se analizeze dacă proiectul este încă eligibil pentru a primi finanțare fără elementele afectate de către activitățile frauduloase. Serviciile Comisiei consideră că, în termeni concreți, se va presupune că proiectul este de natură artificială atunci când procentul cheltuielilor tuturor elementelor afectate depășește 50% din costul total al întregului proiect".

Or, în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute în adresa respectivă întrucât, pe de o parte, prin actele administrative emise de AFIR nu au fost constatate infracțiuni săvârșite în legătură cu obținerea ori utilizarea fondurilor europene, incriminate de C. pen. ori alte legi speciale, care să facă aplicabile recomandările Comisiei Europene - Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, iar, pe de altă parte, cu privire la natura artificială a proiectului, din actul de control nu rezultă că procentul cheltuielilor tuturor elementelor afectate depășește 50% din costul total al întregului proiect.

Intimata-pârâtă AFIR a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate.

A prezentat situația de fapt, neregula reținută în sarcina recurentei, prevederile legale și contractuale încălcate de aceasta, respectiv: art. 1 alin. (2) și (3) din contract; Anexa I la contract - Prevederi generale - art. 1 alin. (1) și (2), art. 3 alin. (1), art. 11 alin. (2), art. 14 alin. (2), art. 17 alin. (1) și (3); art. 2 alin. (1) și art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011; precum și criteriul EG1 din cererea de finanțare.

A subliniat faptul că emiterea procesului-verbal de constatare nereguli nu este consecința voinței sale unilaterale, ci rezultatul conduitei defectuoase a reclamantei în derularea contractului de finanțare, întrucât nu a respectat obligațiile pe care și le-a asumat prin semnarea acestui contract și prin cererea de finanțare și anume, obligația să depună toate diligențele în a remedia eventualele deficiențe astfel încât proiectul finanțat să își demonstreze atât în perioada de monitorizare, cât și ulterior, utilitatea și funcționalitatea.

Astfel, se constată că starea de degradare accentuată a celor două drumuri modernizate prin Program SAPARD pune sub semnul întrebării realizarea obiectivelor generale, specifice și operaționale urmărite a fi atinse în cadrul măsurii 2.1 a Programului SAPARD și asumate prin cererea de finanțare de beneficiarul Consiliul Local Răsuceni. Încă de la depunerea cererii de finanțare beneficiarul a cunoscut condițiile de acordare a finanțării, criteriile de eligibilitate care trebuie îndeplinite și obligația de a menține criteriile de eligibilitate pe toată durata contractului de finanțare, atât în perioada de execuție, cât și în perioada de monitorizare a acestui contract.

Potrivit primului criteriu de eligibilitate, beneficiarul trebuie să demonstreze utilitatea tehnică și funcțională a proiectelor ulterior finalizării, iar din interpretarea art. 14 - Eligibilitatea cheltuielilor - reiese că beneficiarul trebuie să mențină eligibilitatea proiectului pe tot parcursul derulării contractului de finanțare. Orice modificare ce afectează proiectul și generează nemenținerea criteriilor de eligibilitate avute în vedere inițial la selectarea cererii de finanțare echivalează cu o neregulă, conducând implicit la aplicarea sancțiunilor stabilite în cadrul art. 17 din Anexa I la contractul de finanțare, în același sens fiind și dispozițiile contractuale sus menționate.

Finanțarea nerambursabilă este acordată prin programul SAPARD pentru acele proiecte care se dovedesc viabile și funcționale. Or, în speță, la verificarea ex - post pe teren s-a constatat că investiția realizată era în stare proastă de funcționare pe o parte importantă din suprafața drumului, fiind necesare lucrări specifice de întreținere și reparații. Situația de fapt este acceptată și de reclamantă care nu contrazice cele menționate în titlul executoriu emis.

S-a mai arătat în întâmpinare că beneficiarul nu a prezentat documente justificative care să demonstreze funcționalitatea drumului, deși s-a angajat ca pe întreaga perioadă de monitorizare a proiectului să aloce fondurile necesare pentru lucrările de reparații și întreținere a investiției și, în cazul în care investiția prezintă deteriorări, să ia toate măsurile necesare în vederea remedierii acestor deficiențe în cel mai scurt timp posibil, astfel încât investiția să se prezinte în stare bună de funcționare și să fie utilizată conform scopului destinat, pentru care s-a acordat ajutorul financiar nerambursabil. Reclamanta nu aduce niciun fel de dovezi din care să reiasă că, pe lângă acționarea în judecată a executantului și purtarea unei corespondențe cu acesta, ar fi făcut și alte demersuri care, în concret, să conducă la refacerea investiției și la aducerea drumului respectiv la o stare funcțională înainte de terminarea perioadei de monitorizare.

Prin contractul de finanțare beneficiarul nu este ținut să efectueze lucrările de întreținere din garanția de bună execuție a executantului lucrării, acesta putând identifica și alte surse din care să procedeze la remedierea deficiențelor.

Intimata precizează că nu contestă eforturile depuse de reclamantă în implementarea proiectului și în determinarea executantului să remedieze deficiențele, dar programul SAPARD este un instrument financiar oferit de Uniunea Europeană, pentru a cărui accesare trebuie îndeplinite o serie de criterii și condiții impuse de legislația națională și comunitară, cunoscute de beneficiari înainte de semnarea contractului de finanțare, context în care motivarea pe care se întemeiază soluția pronunțată de instanța de fond este în acord atât cu prevederile legale, cât și cu clauzele contractuale.

În ceea ce privește prejudiciul creat Agenției și, în mod direct Comunității Europene, arată că s-a produs ipoteza a doua a pct. 5 A 13 1 b din Secțiunea F din Acordul multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, aprobat prin Legea nr. 316/2001, respectiv a avut loc un efect (de prejudiciere) asupra unui punct nejustificat de cheltuială. Mai arată că recuperarea prejudiciului produs din culpa reclamantei este obligatorie pentru derularea Programului SAPARD în condițiile impuse de Comunitate, prin actele normative emise de aceasta și ratificate de Guvernul României, precum și pentru o judicioasă și legală gestionare a fondurilor alocate de Comunitate. Primirea unui ajutor financiar nerambursabil incumbă tuturor persoanelor beneficiare respectarea cu strictețe a condițiilor de realizare a obiectivului subvenționat, fapt ce justifică aplicarea din partea Agenției de plată a unor măsuri corective, în scopul evitării pe viitor a punerii în dificultate a proiectelor.

Referitor la măsura rezilierii contractului a invocat art. 17 din Anexa I - Prevederi Generale - la contractul de finanțare, care conține clauze exprese cu privire la obligațiile părților și modul de acordare a sumelor reprezentând ajutor financiar nerambursabil, precum și disp. art. 14 din Secțiunea A a Legii nr. 316/2001 susținând că Agenția trebuie să sancționeze dezinteresul și lipsa de diligență manifestate atât de beneficiari, cât și de contractori în respectarea termenilor contractuali ai Programului SAPARD, întrucât deficiențele de calitate și neexecutarea investițiilor finanțate prin Programul SAPARD afectează credibilitatea Programului SAPARD și a României privitor la capacitatea de administrare a fondurilor europene.

În consecință, AFIR a acționat conform prevederilor contractuale, cu respectarea obligațiilor ce îi revin în conformitate cu prevederile legale în ceea ce privește administrarea fondurilor europene, iar reclamanta nu contestă existența neregulilor care au condus la întocmirea titlului de creanță necontracarând prin nicio susținere cele evidențiate prin actele administrative emise.

În ceea ce privește principiul proporționalității arată că în raport cu situația de fapt avută în vedere la momentul emiterii procesului-verbal de constatare, măsura declarării ca neeligibilă a finanțării aferente achizițiilor realizate de beneficiar este justificată. Principiul de bază al finanțării nerambursabile este acela al rambursării cheltuielilor eligibile efectuate în prealabil de către beneficiar. Un proiect poate conține cheltuieli eligibile, dar și neeligibile. Fondurile nerambursabile vor fi acordate doar pentru decontarea cheltuielilor eligibile, cheltuielile neeligibile urmând a fi suportate integral de beneficiarul proiectului.

Pentru acordarea finanțării nerambursabile pot fi luate în considerare doar cheltuielile eligibile, cheltuielile prevăzute în bugetul proiectului (buget care constituie Anexa II la contractul de finanțare) având caracter estimativ și reprezentând plafonul maxim pentru cheltuielile eligibile.

Precizează că situația de fapt reținută în procesul-verbal de constatare nereguli reprezintă o dovadă clară a unei nereguli comise în mod intenționat, care a afectat întregul contract de finanțare. Toate aceste constatări sunt considerate astfel fapte intenționate prin care s-a încercat fraudarea bugetului comunității europene și, în conformitate cu legislația comunitară aplicabilă, s-a aplicat principiul proporționalității potrivit prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.

În contextul în care investiția a fost afectată în integralitate, drumurile ce ar fi trebuit modernizate fiind deteriorate în mare măsură și nefuncționale, măsura retragerii în integralitate a finanțării nerambursabile este temeinică și în acord cu principiul proporționalității, sens în care a făcut trimitere și la adresa Comisiei Europene - Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală nr. x din 30 noiembrie 2011, precum și la jurisprudența CJUE relevantă în materie.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, față de următoarele considerente:

La data de 27 iunie 2014 a fost emis de către intimata pârâtă procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, înregistrat sub nr. x din 1 iulie 2014, privind proiectul "Modernizarea drumurilor de interes local, comuna Răsuceni, jud. Giurgiu", Contract nr. x din 8 august 2006.

Prin acest proces-verbal s-a propus rezilierea contractului de finanțare încheiat cu recurenta reclamantă și s-a stabilit o creanță bugetară în cuantum de 2.028.569,15 RON, la care se adaugă majorări de întârziere, întrucât s-a constatat că investiția reclamantei a devenit neeligibilă pentru că s-au încălcat prevederi legale și contractuale.

Astfel, la cap. 7 al procesului-verbal s-a reținut încălcarea criteriului de eligibilitate din cererea de finanțare EG1, referitor la demonstrarea utilității tehnice și funcționale a proiectelor ulterior finalizării. S-a constatat că investiția realizată prin program SAPARD "Modernizarea drumurilor de interes local, comuna Răsuceni, jud. Giurgiu" se află într-o stare de degradare majoră, iar beneficiarul nu a întreprins în totalitate măsuri și acțiuni eficiente care să conducă la o bună întreținere și exploatare în condiții optime a DC 24 și DC 111, ulterior finalizării lucrărilor de modernizare, obligație asumată prin semnarea contractului și nerespectată pe întreaga durată de valabilitate a contractului. S-a mai concluzionat că nu au fost atinse obiectivele urmărite în cadrul Măsurii 2.1 a programului SAPARD și nici nu a fost demonstrată utilitatea tehnică și funcțională a proiectelor de interes public.

Instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată reținând, cu privire la susținerea reclamantei că a primit sumele necesare lucrării cu întârziere, că acest fapt nu are nicio relevanță în cauză deoarece reclamanta nu a invocat niciun aspect din care să reiasă că acest fapt a influențat neîndeplinirea de către aceasta a prevederilor cererii și contractului de finanțare prin nedemonstrarea utilității tehnice și funcționale a proiectului, ulterior finalizării. Mai mult, nu s-a demonstrat în niciun fel legătura dintre primirea cu întârziere a sumelor necesare desfășurării proiectului cu cele reținute de pârâtă în procesul-verbal contestat și cu nerespectarea obligațiilor asumate de reclamantă.

Ceea ce a reținut pârâta a fost că reclamanta nu a mai îndeplinit criteriul de eligibilitate din cererea de finanțare EG1 referitor la demonstrarea utilității tehnice și funcționale a proiectelor ulterior finalizării și că nu a întreprins toate demersurile necesare care să conducă la o bună întreținere și exploatare în condiții optime a DC 24 și DC 111, ulterior finalizării lucrărilor de modernizare.

Referitor la acest criteriu de eligibilitate, care trebuie respectat atât potrivit cererii de finanțare, cât și art. 3 alin. (1) din contractul de finanțare, s-a reținut, ca și criteriu specific în privința infrastructurii tehnico-edilitare, că reclamanta avea obligația să suporte cheltuielile de întreținere, fapt asigurat prin existența unei hotărâri a consiliului local în acest sens. Reclamanta nu a făcut dovada nici a existenței unei hotărâri în acest sens și nici că, urmare a faptului că încă din mai 2013 pârâta i-a pus în vedere să remedieze deficiențele constatate, aceasta ar fi luat măsurile care să ducă efectiv la remediere lor. Prin adresa din 28 iunie 2013, pârâta i-a pus în vedere reclamantei să remedieze deficiențele, însă până la momentul încheierii procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, după un an, nu le-a remediat.

Deși reclamanta a constatat deficiențe ale lucrării executate de SC A. SRL încă din anul 2009, iar din iunie același an societatea respectivă a intrat în insolvență, împrejurare ce relevă faptul că remedierea deficiențelor fie nu mai putea fi realizată de aceasta, fie putea să fie insuficientă pentru ca proiectul să își demonstreze utilitatea tehnică și funcțională, aceasta nu a întreprins măsurile necesare pentru a se asigura că este asigurată acea utilitate. Așteptarea finalizării unor procese pentru remedierea deficiențelor demonstrează că reclamanta nu a luat măsurile necesare ca lucrarea să nu se degradeze în continuare și să fie funcțională, chiar reclamanta afirmând că se aștepta ca procesul să dureze în timp.

Prima instanță a mai reținut că fondurile proprii trebuiau folosite dintru început, aceasta fiind și rațiunea pentru care la criteriile de eligibilitate s-a trecut prevederea referitoare la existența unei hotărâri a consiliului local prin care să fie suportate cheltuieli în legătură cu proiectul. Dacă reclamanta ar fi remediat deficiențele nu avea importanță nici durata procedurilor de recuperare și nici faptul că executantul a intrat în faliment. Urma să își recupereze respectivele sume de la persoanele vinovate de existența unei lucrări necorespunzătoare.

Deși reclamanta a învederat că în comisiile de recepție a lucrărilor au fost implicați dirigintele de șantier și proiectantul SC A. SRL, care și-au asumat prin punctele de vedere și procesul-verbal aflat la dosar calitatea lucrărilor, fapt contrazis de situația constatată ulterior printr-o expertiză judiciară și prin sentința civilă prin care s-a admis deblocarea garanției de bună execuție, se reține că reclamanta nu a luat nicio măsură în privința atragerii răspunderii și a acestora și urmăririi lor pentru a răspunde pentru calitatea lucrărilor executate de SC A. SRL.

Practic, reclamanta ar fi trebuit să ia măsuri în sensul executării lucrărilor de remediere din fonduri proprii, așa încât proiectul să fie funcțional în perioada de monitorizare a acestuia, pentru ca ulterior să se îndrepte împotriva persoanelor vinovate de caracterul necorespunzător al lucrărilor și să-și recupereze sumele cheltuite pentru remedierea lucrărilor. Așadar, nu se poate reține susținerea reclamantei că nu are nicio culpă în legătură cu respectarea contractului de finanțare și a criteriilor de eligibilitate.

Corect pârâta, la cap. 7 al procesului-verbal contestat, a indicat textele din contractul de finanțare incidente care au atras considerarea cheltuielilor neeligibile și obligația reclamantei de a restitui sumele încasate în temeiul acestui contract, relevante în acest sens fiind și art. 1 alin. (3) din contract, precum și art. 3, 11, 14 și 17 din anexa I la contract. Prin urmare, nu are relevanță nici definiția neregulii din O.U.G. nr. 66/2011, atât timp cât neregularitatea a fost definită prin contractul de finanțare ca orice încălcare a prevederilor contractului, iar nerespectarea criteriilor de eligibilitate este o încălcare a obligațiilor asumate prin contract (art. 3 din anexa I la contractul de finanțare). Nu se poate reține nici apărarea în sensul că nu a fost respectat principiul proporționalității, pe de o parte, pentru că în contract se prevede că încălcarea acestuia atrage încetarea contractului și înapoierea sumelor plătite (art. 17 alin. (3) din anexa I) iar, pe de altă parte, reclamanta nu a invocat și nici nu a dovedit în ce măsură proiectul și-a dovedit utilitatea și funcționalitatea. În consecință, nu se poate reține nici susținerea că rezilierea contractului ar fi lipsită de temei contractual.

Primul motiv de casare invocat de recurenta reclamantă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. în susținerea căruia arată că sentința cuprinde motive contradictorii, respectiv motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de casare este invocat formal, întrucât recurenta nu dezvoltă criticile subsumate acestuia, limitându-se la afirmația că hotărârea cuprinde motive contradictorii, motive străine de natura cauzei, după care formulează critici cu privire la aplicarea greșită de către instanță a normelor de drept material, începând cu normele privind modul în care o autoritate publică poate proceda la remedierea unor deficiențe și suportarea cheltuielilor. În consecință, acest motiv de recurs nu poate fi reținut.

Cel de-al doilea motiv de casare menționat în cererea de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, înainte de analizarea efectivă a criticilor subsumate acestui motiv, Înalta Curte subliniază că nu toate aceste critici pot face obiectul analizei cu ocazia soluționării prezentei căi de atac.

Aceasta întrucât unele dintre ele nu au fost invocate în fața instanței de fond, ca motive de nelegalitate a actelor administrative contestate, deci nu au făcut obiectul analizei acestei instanțe, ci au fost invocate direct în calea de atac a recursului. Or, în stadiul procesual al recursului nu pot fi invocate motive noi, care nu au fost supuse dezbaterilor în fața instanței de fond, neputând face astfel obiectul căii de atac formulate, având în vedere disp. art. 478, raportat la art. 494 din C. proc. civ.

Este vorba despre următoarele critici:

- intimata-pârâtă nu a respins motivat contestația, ci a procedat la modificarea temeiului de drept invocat inițial în cuprinsul procesului-verbal. Astfel, s-a reținut, în plus, față de cele precizate în procesul-verbal, că recurenta-reclamantă a încălcat și criteriul EG7, pe lângă criteriul EG1, precum și criteriul ES1.3. Totodată, din cauza deteriorărilor constatate pe traseul drumului finanțat prin Programul SAPARD, se constată încălcarea criteriului general de selecție SG3, deoarece drumul nu mai poate asigura în condiții de siguranță legătura cu obiectivele turistice și culturale, respectiv încălcarea criteriului specific de selecție SS1.3.

Referitor la nerespectarea dispozițiilor din contractul de finanțare se reține că a fost încălcat art. 1 alin. (2), deși în procesul-verbal s-a constatat încălcarea art. 1 alin. (1) și (3), iar cu privire la nerespectarea dispozițiilor din Anexa I - Prevederi generale și prevederi financiare la contractul de finanțare s-a reținut încălcarea art. 1 alin. (2), art. 3 alin. (1) și art. 14 alin. (2), fără a se mai reține încălcarea art. 1 alin. (1), art. 11 alin. (2) și art. 17 alin. (1) și art. 17 alin. (3). Or, organul de soluționare a contestației nu se poate substitui celui de constatare a neregulilor.

- lipsa oricăror diligențe din partea intimatei pârâte în relația cu recurenta în sensul că, până la data emiterii Deciziei nr. 30808 din 10 septembrie 2014, nu a întreprins niciun demers pentru a verifica dacă obligația de a prevedea în bugetul de venituri și cheltuieli fonduri pentru întreținerea și exploatarea proiectului finalizat este reală și a fost asumată de recurenta reclamantă. Legea stabilește în privința intimatei pârâte nu numai atribuții în domeniul constatării neregulilor și aplicării de sancțiuni, ci și atribuții care să preîntâmpine producerea unor nereguli și/sau fraude, potrivit: art. 5 lit. b) și e) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 5 pct. 1 lit. d) din Anexa 1 din Legea nr. 316/2001.

În condițiile în care în fața primei instanțe reclamanta nu a invocat aceste argumente în susținerea nelegalității procesului-verbal de nereguli și a deciziei de soluționare a contestației administrative, nu le poate invoca direct în fața instanței de control judiciar, astfel că nu pot fi examinate cu ocazia soluționării prezentului recurs.

Referitor la celelalte critici aduse legalității sentinței, Înalta Curte constată că potrivit art. 13 din Legea nr. 554/2004, la primirea cererii, instanța va dispune citarea părților și va putea cere autorității al cărei act este atacat să îi comunice de urgență acel act, împreună cu documentația care a stat la baza emiterii lui, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei.

La judecata în primă instanță, la termenul din 29 aprilie 2015, instanța i-a pus în vedere pârâtei să depună toate înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei și a procesului-verbal contestate.

Prin notele de ședință depuse de reclamantă pentru termenul din 10 iunie 2015 s-a învederat faptul că înscrisurile depuse de pârâtă, la solicitarea expresă a instanței, nu sunt cele care au stat la baza încheierii contractului de finanțare ce face obiectul litigiului de față. Cu ocazia dezbaterilor care au avut loc la termenul din 10 iunie 2015, reprezentantul pârâtei a menționat că sunt înscrisurile ce i-au fost comunicate de Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, că va face verificări și dacă există o altă cerere de finanțare o va depune la dosar.

La următorul termen de judecată din 23 septembrie 2015, reprezentantul pârâtei a susținut că nu a intrat în posesia cererii de finanțare din 2005, deși a făcut verificări atât la arhiva Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 3 Sud Muntenia, cât și la arhiva instituției din București. Din 2005 până la acest moment au avut loc două reorganizări, iar personalul nu mai e același.

Instanța de recurs, în îndeplinirea rolului reglementat de disp. art. 22 din C. proc. civ., a solicitat intimatei pârâte să depună la dosar, în integralitate, documentația care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate.

Ca răspuns la această solicitare au fost depuse la dosar, printre altele, următoarele înscrisuri: cererea de finanțare nr. x a solicitantului Consiliul Local al comunei Răsuceni, jud. Giurgiu, înregistrată la data de 31 octombrie 2002, declarația pe proprie răspundere din 25 octombrie 2002 a reprezentantului acestui solicitant, angajamentul solicitantului din data de 25 octombrie 2015, Hotărârea nr. 12 din 29 septembrie 2002 a Consiliului Local al comunei Răsuceni, jud. Giurgiu.

Înalta Curte constată că aceste înscrisuri nu fac parte din documentația care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate.

Astfel, în Contractul de finanțare nr. x din 8 august 2006, ce face obiectul prezentei cauze, se menționează că a fost încheiat pe baza cererii de finanțare x, iar valoarea totală eligibilă a proiectului ce face obiectul finanțării nerambursabile de către autoritatea contractantă este estimată la suma de 3.496.270 RON. De asemenea, se reține că prin acest contract a fost acordată o finanțare în vederea modernizării drumurilor de interes local DC 111 Carapacea - Prunaru, pe o lungime de 5,363 km și DC 24 Răsuceni - Sat Nou-Stația CF, pe o lungime de 4,984 km, în total 10,347 km, astfel cum rezultă din referatul privind verificarea de calitate la cerința: A4, B2 și D a proiectului, faza: proiect tehnic și detalii de execuție, referat depus în dosarul de fond.

Cererea de finanțare depusă la dosarul de recurs de intimata pârâtă are nr. x și în cuprinsul ei se menționează o valoare totală a proiectului de 38.513.277.360 ROL, la nivelul anului 2002 când a fost depusă cererea), din care valoarea eligibilă este de 32.150.331.900 ROL, iar valoarea neeligibilă este de 6.362.945.460 ROL. Totodată, în această cerere de finanțare, la rubrica A4 "Descrierea generală a proiectului", se menționează că proiectul are ca obiect modernizarea a 12, 2 km de drumuri comunale (DC 111 și DC 24), iar la rubrica E4 "Alte informații" se consemnează că data lansării proiectului este luna ianuarie 2003, iar data finalizării proiectului este septembrie 2003.

Din examinarea acestor înscrisuri rezultă că este vorba despre cereri de finanțare distincte, care au numere diferite, se referă la valori diferite ale proiectelor ce fac obiectul finanțării nerambursabile, precum și la obiecte diferite în sensul că, deși este vorba despre modernizarea drumurilor comunale, lungimea drumurilor ce urmează a fi reabilitate prin cele două proiecte este diferită.

Instanța de fond și-a întemeiat soluția de respingere a acțiunii ca neîntemeiate pe argumentul că, în ceea ce privește criteriul de eligibilitate din cererea de finanțare EG1 referitor la demonstrarea utilității tehnice și funcționale a proiectelor ulterior finalizării, reclamanta nu a întreprins toate demersurile necesare care să conducă la o bună întreținere și exploatare în condiții optime a DC 24 și DC 111, ulterior finalizării lucrărilor de modernizare. Referitor la acest criteriu de eligibilitate, care trebuie respectat atât potrivit cererii de finanțare, cât și art. 3 alin. (1) din contractul de finanțare, s-a reținut, ca și criteriu specific în privința infrastructurii tehnico-edilitare, că reclamanta avea obligația să suporte cheltuielile de întreținere, fapt asigurat prin existența unei hotărâri a consiliului local în acest sens.

Înalta Curte constată, așa cum s-a arătat anterior, că la dosar nu a fost depusă cererea de finanțare x ce a stat la baza încheierii Contractului de finanțare nr. x din 8 august 2006, astfel că argumentul primei instanțe nu are suport probator. Totodată, susținerea intimatei conform căreia cererea de finanțare reprezintă Anexa V la contractul de finanțare este contrazisă de înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că Anexa V la acest contract este reprezentată de Instrucțiunile de plată.

Cât privește art. 3 alin. (1) din contractul de finanțare se reține că acesta reglementează obligația beneficiarului de a respecta pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în cererea de finanțare, precum și obligația de a nu modifica substanțial proiectul pe o perioadă de 5 ani de la ultima plată efectuată de Agenția SAPARD, conform art. 14 (2) din contract. Aceste prevederi contractuale nu fac referire în mod expres la obligația beneficiarului de a adopta o hotărâre a consiliului local prin care să își asume obligația de a suporta din bugetul propriu cheltuielile de întreținere a drumurilor reabilitate.

Sub acest aspect se constată că la dosarul de recurs a fost depusă Hotărârea Consiliului local al comunei Răsuceni nr. 12 din 29 septembrie 2002 prin care s-a aprobat elaborarea proiectului tehnic în cel mult 3 luni de la aprobarea cererii de finanțare pentru realizarea obiectivului "Modernizare drumuri comunale". Art. 4 al acestei hotărâri prevede că primăria comunei Răsuceni va suporta cheltuielile de întreținere a obiectivului, după execuția acestuia, cheltuieli care, potrivit art. 5 din aceeași hotărâre, vor fi prevăzute în bugetul local al anului 2003.

Această hotărâre face parte însă din documentația pe care beneficiarul a fost obligat să o depună odată cu cererea de finanțare nr. x, astfel cum rezultă din opisul documentelor anexate acestei cereri de finanțare, aflat în dosarul de recurs, fiind evident că nu vizează cererea de finanțare din prezenta cauză, câtă vreme se referea la proiectul având ca dată de lansare luna ianuarie 2003 și dată de finalizare septembrie 2003, aceasta fiind rațiunea pentru care cheltuielile erau prevăzute în bugetul local al anului 2003.

Întrucât proba cu înscrisuri administrată în cauză nu a făcut dovada asumării de către recurentă a obligației de a asigura din fonduri proprii întreținerea drumurilor modernizate cu fonduri SAPARD, Înalta Curte urmează să analizeze în ce măsură demersurile recurentei întreprinse pentru întreținerea acestora pot fi considerate ca reprezentând o executare a obligației reglementate de art. 3 alin. (1) din contractul de finanțare, analiză impusă de faptul că în procesul-verbal contestat s-a reținut că beneficiarul nu a întreprins în totalitate măsuri și acțiuni eficiente care să conducă la o bună întreținere și exploatare în condiții optime a DC 24 și DC 111, ulterior finalizării lucrărilor de modernizare.

În acest sens se reține că în derularea contractului de finanțare, după procedura de achiziții publice de servicii și lucrări, s-a încheiat Contractul de execuție lucrări nr. x din 7 august 2007 între Consiliul Local al Comunei Răsuceni, în calitate de beneficiar, și SC A. SRL, în calitate de executant.

În scopul garantării lucrărilor executate, SC A. SRL a constituit o garanție de bună execuție în cuantum de 10% din valoarea contractului (214.895,46 RON), perioada de garanție a lucrărilor fiind de 5 ani de la data întocmirii procesului-verbal de terminare a lucrărilor, respectiv de la 13 noiembrie 2008. În anul 2009, urmare a degradării lucrării executate, Consiliul Local al Comunei Răsuceni a notificat executantul solicitându-i să efectueze reparațiile necesare, ceea ce s-a și întâmplat, contravaloarea reparațiilor efectuate reprezentând 70% din valoarea garanției de bună execuție. În anul 2012, urmare a producerii unor noi degradări a celor două drumuri, Consiliul Local al Comunei Răsuceni a notificat executantul SC A. SRL, intrat în insolvență la data de 2 iunie 2009, pentru a remedia deficiențele apărute, iar în absența unui răspuns, acesta a fost acționat în instanță, cererea făcând obiectul Dosarului nr. x/2013 al Tribunalului Giurgiu. Prin sent. nr. 132/2014, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta SC A. SRL, prin lichidator judiciar, să deblocheze și să predea reclamantului garanția aferentă contractului, constituită de pârâtă, în cuantum de 64.468,64 RON.

Se constată așadar că recurenta a inițiat o serie de demersuri în scopul aducerii drumurilor modernizate în stare de exploatare corespunzătoare, pentru remedierea deficiențelor apărute după finalizarea lucrărilor de modernizare, demersuri circumscrise executării obligației prevăzute de contractul de finanțare, de a respecta pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în cererea de finanțare.

Cu privire la constatarea din procesul-verbal de nereguli potrivit căreia beneficiarul nu a întreprins în totalitate măsuri și acțiuni eficiente care să conducă la o bună întreținere și exploatare în condiții optime a DC 24 și DC 111, ulterior finalizării lucrărilor de modernizare, Înalta Curte reține că nu se precizează despre ce măsuri și acțiuni eficiente este vorba, iar susținerea că beneficiarul s-a angajat ca pe întreaga perioadă de monitorizare a proiectului să aloce fonduri necesare pentru lucrările de reparații și întreținere a investiției finanțate prin Programul SAPARD este lipsită de suport probator.

În întâmpinare, intimata pârâtă menționează că reclamanta nu a respectat obligațiile asumate prin contractul cadru de finanțare, precum și pe cele declarate în Declarația pe proprie răspundere dată de beneficiar și atașată la cererea de finanțare, respectiv ca pe întreaga perioadă de monitorizare să se execute lucrări de mentenanță asupra investiției.

Instanța de recurs a solicitat în mod expres intimatei să depună la dosar această declarație, dar nu s-a dat curs solicitării, fiind depusă o altă declarație datând din 25 octombrie 2002 și care vizează Cererea de finanțare nr. x, astfel că nu poate fi verificată susținerea privind menționarea în cuprinsul Declarației pe proprie răspundere date de beneficiar a obligației sus menționate. Referitor la contractul cadru de finanțare s-a reținut, conform considerentelor deja expuse, că în cuprinsul său nu este prevăzută obligația de a suporta din fonduri proprii contravaloarea lucrărilor de reparații și întreținere a drumurilor modernizate, astfel că respectarea criteriului de eligibilitate EG1 se stabilește prin raportare la măsurile dispuse de recurentă în scopul menținerii drumurilor într-o stare corespunzătoare de exploatare. Or, instanța de recurs apreciază că prin aceste măsuri enumerate mai sus recurenta și-a îndeplinit obligațiile a căror încălcare o invocă intimata prin reținerea neregulii care a determinat emiterea procesului-verbal contestat.

Este adevărat că potrivit art. 1 din Anexa I - Prevederi Generale - la contractul de finanțare beneficiarul va fi singurul răspunzător în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului și se obligă să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu acest contract, dar în condițiile în care recurenta a procedat la luarea unor măsuri pentru a asigura utilitatea tehnică și funcțională a proiectului nu se poate considera că a încălcat aceste prevederi contractuale. De asemenea, nu se poate reține neexecutarea unei obligații a cărei asumare de către beneficiar nu rezultă din proba cu înscrisuri administrată.

În consecință, este nefondată susținerea că recurenta a încălcat prevederile legale și contractuale menționate în actele administrative contestate și în întâmpinările depuse la dosar și că a săvârșit o neregulă în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Nefondată este însă critica privind încălcarea de către prima instanță a autorității de lucru judecat a sentinței nr. 132/2014 a Tribunalului Giurgiu având în vedere că potrivit art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. Autoritatea de lucru judecat presupune deci existența între cele două litigii a triplei identități de părți, obiect și cauză, identitate care nu se regăsește în speță din moment ce prezenta cauză are ca obiect anularea unor acte administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 de autoritatea pârâtă AFIR, iar Dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Giurgiu a avut ca obiect solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei SC A. SRL, prin lichidator judiciar, să deblocheze și să predea reclamantei garanția aferentă contractului, constituită de pârâtă, neputându-se reține că ar fi vorba despre aceleași părți, același obiect și aceeași cauză.

Având în vedere considerentele în raport cu care s-a reținut nelegalitatea actelor administrative atacate, se constată că nu se mai impune analizarea criticilor recurentei privind: imposibilitatea includerii în bugetul de venituri și cheltuieli a fondurilor necesare pentru remedierea deficiențelor, în lipsa unui temei contractual sau legal; neîndeplinirea condițiilor de reziliere a contractului de finanțare și încălcarea principiului proporționalității consacrat de O.U.G. nr. 66/2011.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința și rejudecând, va admite acțiunea, va anula Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare întocmit la data de 27 iunie 2014 și Notificarea nr. x din data de 3 iulie 2014 privind debitul în sumă de 2.028.569,15 RON, întocmite de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția