Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.11.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5393/2019

HOTĂRÂRE
07.11.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5393/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2019 Asupra cererii de revizuire de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin decizia nr. 4147 din 22 noiembrie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins contestația în anulare formulată de către contestator A. împotriva deciziei civile nr. 757/11.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2015 în contradictoriu cu intimata Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad cu sediul în Arad, Calea x. Totodată, a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către reprezentanta contestatorului a sume de 390 RON cu titlu de onorariu în cadrul sistemului de ajutor public judiciar.

Împotriva încheierii din 16 noiembrie 2016 și deciziei nr. 4147 din 22 noimebrie 2016 ale Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs contestatorul A.. Prin Decizia nr. 2633 din 16 mai 2019, pronunțată în dosarul x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a anulat recursurile declarate de contestatorul A. împotriva încheierii din 16 noiembrie 2016 și împotriva deciziei civile nr. 4147 din 22 noiembrie 2016 ale Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrate. Cererea de revizuire exercitată în cauză Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, A. în contradictoriu cu intimata Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) din C. proc.

civ. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Examinând excepția netimbrării, asupra căreia urmează a se pronunța cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Prin rezoluția din 30 iulie 2019, s-a stabilit în sarcina revizuentului obligația de a timbra cererea de revizuire cu taxă judiciară de timbru de 100 RON, datorată potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii. Înalta Curte constată că, până la termenul de judecată din 7 noiembrie 2019, revizuenta nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru calea de atac exercitată, deși a fost citată cu mențiune în acest sens pentru primul termen de judecată fixat.

Dispozițiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ. prevăd că cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel. Potrivit dispozițiilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar art. 197 C. proc. civ. statuează că, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează acesteia, netimbrarea sau timbrarea insuficientă atragând anularea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac în condițiile legii. Înalta Curte constată că cererea de revizuire nu îndeplinește cerința de formă a timbrării, lipsa acesteia fiind sancționată cu nulitatea, potrivit dispozițiilor legale menționate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248, coroborat cu art. 148 alin. (6) și art. 197 C. proc. civ., raportat la art. 26 alin. (2) și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va anula cererea de revizuire formulată de A., ca netimbrată.

D E C I D E Anulează cererea de revizuire, formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2633 din 16 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2016, ca netimbrată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 noiembrie 2019.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-06-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3643/2019
ajutorului public judiciar și a dispus plata onorariului avocatului B., în sumă de 390 RON, în condițiile art. 22 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. 2. Cererea de recurs. Împotriva Sentinței
ÎCCJ 2020-07-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3842/2020
viințarea ajutorului public judiciar și a dispus plata onorariului avocatului B., în sumă de 390 RON, în condițiile art. 22 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Împotriva sentinței civile nr.
ÎCCJ 2020-10-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4963/2020
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de revizuire formulată în cauză Prin cererea înregistrată la data de 19 februarie 2020, pe rolul Înaltei Cur
ÎCCJ 2016-09-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2284/2016
Decizia nr. 2284/2016 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia contestată Prin Decizia nr. 3.547 din 15 mai 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția de
ÎCCJ 2019-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1800/2019
Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin încheierea din 27 martie 2019, în
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă