ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.01.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 506/2020

HOTĂRÂRE
30.01.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 506/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 30 ianuarie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la data de 20.05.2019, Sindicatul Național Pro LEX, pentru reclamantul A. și în contradictoriu cu pârâtele Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat: obligarea Inspectoratului de Poliție Tulcea să recalculeze și să acorde reclamantului salariul de funcție și sporurile la nivelul maxim al acestor drepturi acordate - respectiv 8819 RON pentru funcția de ofițer de poliție; obligarea IPJ Tulcea la achitarea către reclamant a diferențelor dintre sumele la care era îndrituit și cele efectiv primite începând de la data de 20.05.2016 până la încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare, actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă până la data plății efective; obligarea IPJ Tulcea să comunice Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne valorile drepturilor salariale ce compun baza de calcul a pensiei de serviciu corespunzător salariului de funcție și sporurilor la nivelul maxim pentru funcția de ofițer de poliție; obligarea Casei de Pensii Sectoriale a MAI la recalcularea pensiei militare de serviciu a reclamantului conform valorilor actualizate a drepturilor salariale ce compun baza de calcul a pensiei de la data încetării raporturilor de serviciu, respectiv 31.08.2016 până în prezent, cu cheltuieli de judecată.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 6138/30.09.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 și, cum cererea a fost formulată de Sindicatul Național Pro LEX pentru reclamantul A., competența teritorială de soluționare a cauzei se stabilește în raport de domiciliul persoanei reclamante interesate, în speță domiciliul reclamantului A. fiind în Municipiul Tulcea.

2.2. Hotărârea Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 1610/2019 din data de 09 decembrie 2019 a Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Tulcea și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Național Pro Lex pentru A. și pe pârâții Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, sens în care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, că acțiunea de față a fost formulată în baza art. 28 din Legea dialogului social și, întrucât organizației sindicale i se recunoaște o legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în stabilirea competenței teritoriale se va ține seama de sediul organizației sindicale.

S-a mai reținut că în sprijinul acestei opinii este și Decizia RIL nr. 1/2013 prin care I. C. civ..J., reținând calitatea de reclamant a organizației sindicale în cadrul acțiunilor promovate în baza art. 28 din Legea nr. 62/2011, a stabilit că, în determinarea competenței teritoriale prevăzută de art. 269 din Codul muncii se va ține seama de sediul organizației sindicale.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

Înalta Curte reține că reclamantul, membru de sindicat, a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect recunoașterea unor drepturi salariale rezultate din raportul de serviciu al funcționarului public, în vederea valorificării acestora la recalcularea pensiei militare de serviciu a reclamantului.

Astfel, Înalta Curte reține că acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Național Pro Lex în numele membrului de sindicat, funcționar public, în calitate de reprezentant al acestuia, fiind aplicabile, în stabilirea competenței materiale și teritoriale a litigiului, dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în privința competenței teritoriale de soluționare a cauzei, Înalta Curte reține că sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 20.05.2019, conform cărora "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, în privința determinării instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În cauză, acțiunea a fost formulată de Sindicatul Național Pro Lex în numele unui membru de sindicat, funcționar public cu statut special și în calitate de reprezentant al acestuia, așadar nu în calitate de reclamant, astfel încât sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată - 20.05.2019.

Textul de lege menționat instituie o competența teritorială exclusivă, stabilind, în situația în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanța competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, în speță domiciliul reclamantului fiind pe raza județului Tulcea.

În acest sens, se constată că în dosarul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la fila x, se regăsește împuternicirea de reprezentare dată în conformitate cu prevederile Legii nr. 62/2011, de către reclamantul A. Sindicatului Național Pro Lex, inclusiv pentru formularea acțiunilor în instanță.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, dată fiind modificarea legislativă intervenită în privința art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, introdusă prin Legea nr. 212/2018, intrată în vigoare la data de 02 august 2018, respectiv instituirea unei competențe teritoriale exclusive în materia contenciosului administrativ, Decizia RIL nr. 1/2013 nu mai este aplicabilă, aceasta fiind pronunțată în interpretarea și aplicarea unitară a unor texte de lege ce au fost ulterior modificate de către legiuitor.

Totodată, se impune a se sublinia faptul că art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se referă în mod expres la situația în care acțiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat, când, de asemenea, competența de soluționare se respectă, text de lege care, anterior modificării intervenite prin Legea nr. 212/2018, nu făcea o asemenea distincție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. prin Sindicatul Național Pro Lex, în contradictoriu cu pârâții Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-12-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6454/2019
Ședința publică din data de 12 decembrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistrat
ÎCCJ 2020-09-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4298/2020
fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca ace
ÎCCJ 2019-10-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4794/2019
Ședința publică din data de 16 octombrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1). Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea iniția
ÎCCJ 2020-03-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1670/2020
Ședința publică din data de 18 martie 2020 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului
ÎCCJ 2019-10-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 479/2019
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1). Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea inițial înregistrată pe rolul Tribunalului București
Sursă