ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4620/2019

Ședința publică din data de 10 octombrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligarea acesteia la comunicarea Deciziei de compensare nr. 6512/1 0.12.2015 emisă în favoarea acestuia, în dosarul nr. x C. civ., de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 87 din 26 iunie 2017, a admis acțiunea formulată și a obligat pârâta la comunicarea către reclamant a Deciziei de compensare nr. 6512/10.12.2015, emisă în favoarea numitului A. în dosarul nr. x C. civ., de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 100 RON cheltuieli de judecată. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând admiterea acestuia. În motivarea căii de atac, recurenta a reluat situația de fapt și a arătat, în esență, că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, inclusiv în privința obligării la cheltuieli de judecată.

Astfel, a susținut că decizia în litigiu nu a fost comunicată părții întrucât era necesară transmiterea unei procuri date de ambii moștenitori ai autorului, pentru ridicarea respectivei decizii, iar în privința cheltuielilor de judecată a arătat că în mod greșit a fost obligată la plata acestora, în raport cu art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Regularitatea promovării căii de atac Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată. Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc.

civ., potrivit cărora " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Astfel, susținerile recurentei-pârâte nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acesta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea față de soluția primei instanțe, făcând referire la motive străine cauzei. Astfel, a susținut că pentru transmiterea deciziei în litigiu este necesară o procură de la ambii moștenitori, însă această apărare nu a format obiect al analizei primei instanțe prin sentința atacată, fiind invocat acest argument direct în recurs, iar în privința obligării la cheltuieli de judecată a făcut trimitere la prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc.

civ., dar acestea fac referire la reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, în speță nefiind vorba de onorariu, ci de taxă de timbru. Or, expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații care nu au legătură cu pricina nu pot fi considerate motive ale căii de atac. Potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. Textul legal se interpretează în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Prin urmare, susținerile recurentei nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea recursului formulat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței nr. 87 din 26 iunie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2019.