ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.09.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3969/2019

HOTĂRÂRE
13.09.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3969/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 13 septembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1). Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea de validare a popririi înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, la data de 19 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul Programul pentru Aplicații Bugetare, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Serviciul Teritorial Trezorerie Râșnov și U.A.T. Comuna Cristian, a solicitat: anularea actului de executare Anexa 2 la Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2336/2011, denumit "Situația sumelor care se indisponibilizează din disponibilitățile/creditele bugetare deschise și neutilizate, existente în conturi la data de 01.02.2018", înregistrat la Serviciul Teritorial Trezorerie Râșnov sub nr. x/01.02.2018, și, validarea popririi în dosarul execuțional nr. x/2017 al B.E.J. "A.".

La termenul de judecată din 13.09.2018, instanța a pus în vedere petentului să formuleze în scris precizări cu privire la temeiul legal al petitului 1 al acțiunii, cu solicitarea de a depune la dosar actul a cărui nulitate se solicită, cu arătarea cauzei de nulitate pe care o invocă.

Petentul a formulat precizări, la solicitarea instanței, arătând că solicită anularea anexei nr. 2, întocmită de debitoarea U.A.T. Comuna Cristian, prin care aceasta a sustras popririi sumele supuse executării silite în temeiul unei hotărâri definitive, invocând art. 6 paragraful 1 din CEDO, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional al CEDO, art. 13 CEDO, art. 1403 C. civ.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1). Prin sentința civilă nr. 9662/2018 din 29 octombrie 2018, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Brașov, invocată din oficiu, și a declinat în favoarea Tribunalului București petitul privind "anulare act", constând în "Situația sumelor care se indisponibilizează din disponibilitățile/creditele bugetare deschise și neutilizate existente în conturi la data de 01.02.2018" (anexa nr. 2 la Ordinul M.F.P. nr. 2336/2011), înregistrată la Serviciul Teritorial Trezorerie Râșnov sub nr. x/01.02.2018, formulat de petenta S.C. Programul pentru aplicații bugetare S.R.L., în contradictoriu cu intimații Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Serviciul Teritorial Trezorerie Râșnov și U.A.T. Cristian; a dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar având ca obiect "validare poprire", cu privire la petitul vizând validarea popririi în Dosarul execuțional nr. 119/2017 al B.E.J. "A.", urmând a fi executate copii de pe actele prezentului dosar și ale dosarului de executare silită atașat la dosar, și a stabilit termen de judecată în dosarul nou format pentru data de 06.12.2018, sala J1, ora 9:00, pentru când se citează părțile.

În motivarea acestei hotărâri, Judecătoria a reținut că actul a cărui anulare se solicită, astfel cum rezultă din cererea formulată și precizările petentei, constă în înscrisul "Situația sumelor care se indisponibilizează din disponibilitățile/creditele bugetare deschise și neutilizate existente în conturi la data de 01.02.2018" (anexa nr. 2 la Ordinul M.F.P. nr. 2336/2011), înregistrată la Serviciul Teritorial Trezorerie Râșnov sub nr. x/01.02.2018, depus la dosar, în continuare, fiind reținută definiția actului administrativ de la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, și prevederile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

A mai reținut instanța că petenta a invocat, prin cererea de chemare în judecată și precizările formulate în dosar, o vătămare adusă intereselor sale prin emiterea actului menționat, înregistrat sub nr. x/01.02.2018 la Serviciul Trezorerie Râșnov și, deși petenta a formulat petitul privind anulare act în cauza având ca obiect "validare poprire", instanța a reținut că acesta reprezintă un petit principal de cerere, asupra căruia nu se poate pronunța decât instanța competentă, stabilită de dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 250/2019 din 21.01.2019, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal și, pe cale de consecință, s-a declinat cauza privind pe creditor Programul pentru Aplicații Bugetare și pe debitor Unitatea Administrativ- Teritorială Comuna Cristian - prin Primar, terț poprit Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Terț Poprit Serviciul Teritorial Trezorerie Râșnov, având ca obiect anulare act administrativ, în favoarea Curții de Apel Brașov.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul București a reținut că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 19.02.2018, moment la care nu era încă în vigoare Legea nr. 212/2018, care a intrat în vigoare la data de 02.08.2018, Tribunalul fiind necompetent sub dublu aspect, atât teritorial, cât și material, reținându-se, totodată, că întreaga motivare a Judecătoriei Brașov se bazează pe texte legale care nu erau în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată. Or, potrivit art. 25 alin. (2) C. proc. civ. procesele în curs de judecată rămân suspuse regulilor de competență potrivit legii sub care au început.

Tribunalul a remarcat faptul că reclamanta a optat pentru instanța de la sediul pârâtului, astfel că instanțele de pe raza județului Brașov sunt competente, respectiv Tribunalul Brașov ar fi fost competent să soluționeze cauza prin raportare la dispozițiile reținut de judecătorie.

Pe de altă parte, s-a reținut, litigiul de față are natura juridică a unui litigiu bugetar, solicitându-se anularea actului de executare Anexa 2 la Ordinul M.F.P. nr. 2336/2011, denumit "Situația sumelor care se indisponibilizează din disponibilitățile/creditele bugetare deschise și neutilizate existente în conturi la data de 01.02.2018" emis în baza anexei nr. 2 la Ordinul MFP nr. 2336/2011.

Ordinul M.F.P. nr. 2336/2011 reglementează procedura privind modul de punere în aplicare a prevederilor art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, de către unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului, în calitate de terț poprit.

Prin solicitarea de anulare a situației se urmărește analiza distribuției veniturilor și cheltuielilor comunei, implicit o analiză a contribuțiilor, taxelor și impozitelor Comunei Cristian. Cum suma vizată de contestație este în cuantum de 7.423.067,06 RON, respectiv venituri 2.079.295,14 RON, sume ce depășesc 1.000.000 RON în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența aparține Curții de Apel Brașov, instanța de la sediul autorității pârâte, cum a ales reclamanta.

Chiar și în ipoteza absurdă în care s-ar aprecia că Tribunalul București este competent teritorial și material, a considerat că nu poate fi ignorat faptul că, în concret, contestația actului administrativ intitulat Situație constituie un act de executare silită, competentă fiind Judecătoria Brașov.

Situația a fost emisă în baza Ordinului M.F.P. nr. 2336/2011 care reglementează procedura privind modul de punere în aplicare a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, de către unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului, în calitate de terț poprit, iar conform art. 3 din O.G. nr. 22/2002, act în baza căruia a fost emis Ordinul M.F.P. nr. 2336/2011 executarea silită are loc conform procedurii civile: potrivit C. proc. civ.

În acest mod, a apreciat Tribunalul că orice analiză privind executarea silită intră în competența judecătoriei, ca instanță de executare.

2.2). La data de 29 martie 2019, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, iar prin sentința nr. 48/2019 din 16 aprilie 2019, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cererii formulate și precizate de creditoarea Programul pentru aplicații bugetare S.R.L., în contradictoriu cu debitorul U.A.T. Comuna Cristian și terții popriți Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Serviciul Teritorial Trezorerie Râșnov, în favoarea Judecătoriei Brașov; a suspendat din oficiu judecata cauzei și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Brașov și Curtea de Apel Brașov.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Brașov a reținut, în esență, următoarele:

Analizând natura juridică a adresei nr. x/01.02.2018 emisă de U.A.T. Comuna Cristian și înregistrată sub nr. x/01.02.2018 la Serviciul Trezorerie Râșnov, instanța reține că aceasta nu are natura juridică a unui act administrativ, emis în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, de natură a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci reprezintă o adresă emisă de debitorul U.A.T. Comuna Cristian în cadrul executării silite ce formează obiectul dosarului execuțional nr. x/2017 al Biroului Executorului Judecătoresc A., adresă prin care U.A.T. Comuna Cristian comunică faptul că nu are sume de indisponibilizat conform anexei nr. 2 din Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2336/2011.

Așadar, adresa înregistrată la Serviciul Trezorerie Râșnov sub nr. x/01.02.2018 a fost emisă de către debitorul U.A.T. Comuna Cristian în cadrul procedurii de punere în aplicare a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, de către unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului în calitate de terț poprit (procedură aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 2336/2011), astfel că revine instanței de executare competența de a analiza legalitatea acestui act, precum și consecințele juridice ale emiterii acestuia, în privința procedurii de executare derulată.

De altfel, și Tribunalul București, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal a reținut, în considerentele sentinței civile nr. 250/21.01.2019, că, în concret, actul intitulat Situație reprezintă un act de executare silită, fiind un act emis în baza procedurii de executare prevăzute de Ordinul M.F.P. nr. 2336/2011 și care, în conformitate cu dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 22/2002, revine spre competentă analiză Judecătoriei, ca instanță de executare.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe- Judecătoria Brașov și Curtea de Apel Brașov - s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict de competență prin emiterea regulatorului de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ., în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente, stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Competența materială, privită sub aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanțe- judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție - care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competența materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe.

În ceea ce privește competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de același grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv și norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Din actele și lucrările dosarului, rezultă că, prin cererea formulată, reclamantul Programul pentru Aplicații Bugetare a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Serviciul Teritorial Trezorerie Râșnov și U.A.T. Comuna Cristian, să se dispună: anularea actului de executare Anexa 2 la Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2336/2011, denumit "Situația sumelor care se indisponibilizează din disponibilitățile/creditele bugetare deschise și neutilizate, existente în conturi la data de 01.02.2018", înregistrat la Serviciul Teritorial Trezorerie Râșnov sub nr. x/01.02.2018, și validarea popririi în dosarul execuțional nr. x/2017 al B.E.J. "A.".

Obiectul cauzei îl constituie, așadar, o cerere de validare poprire și de anulare a unui act de executare, în cadrul unei proceduri speciale privind executarea silită a instituțiilor publice conform art. 2 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, care conține reglementări privind executarea prin poprire a conturilor instituțiilor publice deschise la Trezoreria Statului.

Or, astfel cum dispun prevederile art. 3 din Ordonanță, "În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit C. proc. civ. și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie".

Așadar, revine instanței de executare competența de a analiza și a dispune asupra capătului de cerere privind anularea actului de executare Anexa 2 la Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2336/2011, denumit "Situația sumelor care se indisponibilizează din disponibilitățile/creditele bugetare deschise și neutilizate, existente în conturi la data de 01.02.2018", înregistrat la Serviciul Teritorial Trezorerie Râșnov sub nr. x/01.02.2018- care, în speță, este Judecătoria Brașov.

Acest act nu se circumscrie noțiunii de act administrativ unilateral cu caracter normativ sau individual, astfel cum este definit prin art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, nefiind de interes public, nu prestează un serviciu în regim de putere publică, pentru ca să fie atrasă competența instanței de contencios administrativ și, deși este emis de o autoritate publică în sensul definit de lege prin lit. b), instituția emitentă nu acționează în regim de putere publică, scopul emiterii nu îl constituie producerea de efecte juridice de sine- stătătoare, specifice dreptului administrativ, ci- în speță, este o situație privind sumele care se indisponibilizează.

Pentru considerentele arătate, adresa nr. x/01.02.2018 emisă de U.A.T. Comuna Cristian și înregistrată sub nr. x/01.02.2018 la Serviciul Trezorerie Râșnov nu întrunește elementele unui act administrativ, fiind unul de natură civilă, care ține de efectuarea executării silite, sens în care, competența în soluționarea cererii accesorii aparține instanței de executare de drept comun în materie civilă, cu plenitudine de competență, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., și anume Judecătoriei Brașov.

Temeiul legal al soluției

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 3 din O. G. nr. 22/2002, coroborat cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența materială de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Brașov.

Văzând și dispozițiile art. 135 C. proc. civ.,

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Programul pentru aplicații bugetare și pârâții U.A.T. Comuna Cristian, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Serviciul Teritorial Trezorerie Râșnov, în favoarea Judecătoriei Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-11-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5614/2019
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul
ÎCCJ 2019-09-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4059/2019
Ședința publică din data de 18 septembrie 2019 Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1.2. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Ap
ÎCCJ 2019-02-14
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 719/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fi
ÎCCJ 2019-02-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 432/2019
ă Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. p
ÎCCJ 2019-06-04
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3023/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018 reclamanta SC A. SRL în contradictor
Sursă