ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3434/2019

Ședința publică din data de 20 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a atacat cu recurs sentința nr. 671/14.03.2014 pronunțată de Tribunalul Iași, prin care a fost respinsă a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, având ca obiect restituirea timbrului de mediu în cuantum de 2218 RON,

Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 358 din 11 aprilie 2017, a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, a admis excepția de perimare, invocată din oficiu, și, în baza art. 416 din C. proc. civ. a constatat perimat recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 671/14.03.2014 a Tribunalului Iași pronunțată în dosarul nr. x/2013.

Cu privire la cererea de redeschidere a procesului instanța a apreciat că este nefondată câtă vreme s-a produs deja repunerea pe rol din inițiativa instanței.

Totodată, a constatat că în cauză a intervenit perimarea cererii de chemare în judecată, în temeiul dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., reținând că de la ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, respectiv de la data 14.04.2015, când cauza Manea contra României aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene a fost soluționată, și până în prezent partea care justifică un interes nu a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării procesului, act care să întrerupă cursul perimării, judecata prezentei cauze fiind suspendată, potrivit încheierii de ședință din data de 18.11.2014, conform 413 alin. (1) din C. proc. civ., până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., susținând, în esență, că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 416 alin. (3) și, având în vedere că suspendarea judecății cauzei a fost dispusă din oficiu a apreciat că și repunerea pe rol a acesteia trebuia efectuată tot din oficiu.

A mai arătat că a solicitat repunerea cauzei pe rol motivat de faptul că a încetat motivul pentru care s-a dispus această măsură.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu soluționarea recursului declarat împotriva sentinței nr. 671/14.03.2014 pronunțate de Tribunalul Iași.

Curtea de Apel Iași a respins cererea de repunere pe rol formulată den recurent și admis excepția perimării și a constatat intervenită perimarea cererii de recurs.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Potrivit dispozițiilor art. 416 din C. proc. civ.,

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac. Ea are natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților un timp îndelungat în judecată.

Cu privire la cursul perimării, dispozițiile art. 417 din C. proc. civ. prevăd întreruperea acestuia prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecății procesului de către partea care justifică un interes.

Se constată că în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, conform prevederilor menționate,

De esența sancțiunii perimării este culpa procesuală a părții, buna administrare a justiției impunând ca respectivele acte procedurale să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor cerute de lege și să se succeadă, în timp, în ordinea și cu respectarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de judecător.

În acest sens sunt și prevederile art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., care instituie în sarcina părților obligația de a-și îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite și de a contribui la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind astfel finalizarea acestuia.

Instanța de control judiciar reține că prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 416 alin. (1) cu referire la art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cauza rămânând în nelucrare odată cu pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza Manea contra României, respectiv de la data de data de 14.04.2015.

Suspendarea judecății produce efecte, în acest caz, începând cu data soluționării cauzei până la care s-a dispus măsura suspendării dacă începând cu acea dată nu se mai îndeplinește niciun act de procedură în scopul judecății.

În cauză, până la data de 14 aprilie 2015, când s-a împlinit termenul de perimare, părțile nu au înregistrat la dosar nicio cerere de repunere pe rol în vederea continuării judecății.

Sub acest aspect, prima instanță a apreciat în mod corect că intervine perimarea cererii de chemare în judecată câtă vreme de la pronunțarea C.J.U.E. în cauza Manea contra României la 14.04.2015 și până la repunerea cauzei pe rol pentru discutarea perimării, respectiv la formularea cererii de repunere pe rol de către recurent, care a fost respinsă în mod corect câtă vreme procesul fusese redeschis la inițiativa instanței, au trecut 24 de luni.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de control judiciar reține că în cauză nu sunt incidente prevederile 416 alin. (3) teza I din C. proc. civ. în raport cu temeiul suspendării și acordul părții cu privire la această măsură, astfel, repunerea pe rol a cauzei nefiind un act de procedură ce trebuia efectuat din oficiu de către instanță.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Deciziei nr. 358 din 11 aprilie 2017 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 iunie 2019.