ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2789/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea în parte a Deciziei FGA nr. 5420/19.04.2017, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 9.100 RON, reprezentând diferența de despăgubire morală ca urmare a suferințelor înregistrate în urma evenimentului rutier din data de 02.03.2015, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4292 din 9 noiembrie 2019, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat în parte Decizia nr. 5420/19.04.2017 emisă de pârât, în limita art. 2 din conținutul acesteia, cu consecința obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata suplimentar în favoarea părții reclamante și a sumei de 900 de RON cu titlu de daune morale, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50 + 90 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru, respingând în rest cererea de chemare în judecată. ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond atât reclamantul A. cât și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților au declarat recurs. I. Reclamantul A., în motivarea recursului, cu privire la reducerea substanțială a cuantumului daunelor morale cuvenite de la 10.000 RON la 900 RON, arată că prima instanță a analizat superficial ansamblul probator, dimensiunea suferințelor resimțite fiind foarte mare și necesitând o privire în detaliu asupra fiecărei laturi ale repercusiunilor accidentului, instanța de fond dând o interpretare greșită a normelor de drept invocate și a situației de fapt dedusă judecății. Recurentul-reclamant arată că în urma evenimentului rutier din data de 02.03.2015 a suferit traumatisme ce au determinat transportarea acestuia de urgență la spital. Certificatul medico-legal nr. 237 din 13.03.2015 menționează că a necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Zilele de îngrijiri medicale nu reprezintă decât un barometru în aprecierea vindecării, respectiv un etalon la care se raportează cadrele medicale în încadrarea categoriilor de leziuni, însă acestea fluctuează în funcție de organismul fiecărei persoane și de gravitatea propriu-zisă a vătămărilor. Astfel fiind, în cazul său numărul zilelor necesare vindecării a depășit cu mult cifra evidențiată de medicii legiști, recuperarea prelungindu-se chiar pe parcursul a mai multor luni, interval, în care, în mod clar nevoile de viață au sporit, iar procesul de vindecare a fost prioritar. Cu toate acestea, prima instanță nu a luat în calcul perioada de recuperare reală, ci s-a raportat numai la zilele de îngrijiri medicale precizate în Certificatul medico-legal, fără a le mai corobora cu celelalte probe administrate și susțineri care evidențiau traumatismele suferite. Însași instanța de fond recunoaște faptul ca pârâtul a aplicat greșit criteriile generale de acordare a daunelor, recunoscând astfel suferințele fizice si psihice, apreciind că se impunea orientarea referinței de acordare către maximul stabilit prin decizia FGA, însă acordă ca și despăgubire, o sumă calculată în raport doar de zilele de îngrijiri medicale ci nu raportat la suferința fizică și psihică efectiv suferită. Recurentul-reclamant mai precizează că a dobândit la nivelul frunții o tăietură vizibilă de dimensiuni considerabile, care nu se mai poate estompa decât printr-o eventuală intervenție chirurgicală, fapt ce îl consideră ca fiind un prejudiciu estetic, fiind nevoit mereu să-și acopere fruntea cu o șapca sau un fes. II. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, prin motivele formulate arată că având în vedere că vătămarea corporală a provocat drept consecințe plaga contuză frontal median, hematom pleoapă superioară glob ocular stg, partea vătămată necesitând pentru vindecare un număr de circa 8-9 zile de îngrijiri medicale, s-a stabilit acordarea unei sume de 100 RON/zi de îngrijire medicală. Art. 2 din L 213/2015 dispune la alin. (1) că: "Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător." Astfel, FGA nu preia ope legis obligațiile vreunui asigurător în faliment, ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de consecințele insolvenței unui asigurător și funcționează în baza unor dispoziții legale. Recurentul-pârât mai arată că nu este succesorul în drepturi și obligații al vreunui asigurător, în acest caz, B. S.A. și nu datorează despăgubiri prin "efectul legii", așa cum a înțeles reclamantul, nu plătește pentru asigurătorul în faliment, aspect esențial pe care instanța de fond, în mod corect l-a înțeles. Fondul de Garantare a Asiguraților nu plătește în baza răspunderii contractuale, neavând nici un raport contractual cu creditorul de asigurare. Se confundă obligația de plată, care se naște, se modifică și se stinge în baza Legii nr. 213/2015, obligație de plată condiționată de declararea stării de faliment a asigurătorului, cu obligația de plată a asigurătorului care se naște, se modifică și se stinge în baza contractului de asigurare. Astfel, Fondul plătește în baza dispozițiilor Legii nr. 213/2015 și ale Normei 16/2015 a ASF ca urmare a deschiderii procedurii de faliment și nicidecum în baza unei răspunderi contractuale, izvorul obligațiilor fiind cu totul și cu totul diferite. În cazul dedus judecății reclamantul este beneficiar al asigurării de tip RCA a asiguratului, vinovat de producere a evenimentului, raportul contractual fiind între vinovatul de producere a evenimentului rutier și asigurătorul B. S.A. Fiind o asigurare de răspundere civila de tip RCA această asigurare se încheie de către asigurat dar beneficiază nevinovatul de producere a evenimentului, terț față de raportul de asigurare sau după O.G. nr. 54/2016 poate beneficia și nevinovatul de producere a evenimentului cu posibilitatea ca asigurătorul să se compenseze cu asigurătorul vinovatului de producere a evenimentului - decontarea directa. În acest caz FGA a preluat de la asigurătorul B. S.A. și dosarul de daună respectiv dar, pentru ca și creditorii de asigurare să fie despăgubiți sunt obligați să parcurgă o procedură administrativă necontencioasă obligatorie, procedură respectată de reclamant. Față de cele menționate mai sus, FGA a procedat și a analizat cererea reclamantului și a înscrisurilor depuse de acesta și a înscrisurilor existente în dosarul de daună preluat de la asigurătorul B. S.A., în baza legii. În cazul producerii unui risc asigurat având ca urmare cauzarea unui prejudiciu moral sau material, răspunderea aparține asigurătorului, fiind o răspundere contractuală întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile Legii nr. 136/1995 și ale Normei 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Fondul de garantare a asiguraților nu are calitate de asigurător și între acesta și asigurați nu există niciun raport juridic care să derive din contractul de asigurare încheiat de acestea cu asigurătorii aflați în insolvență, nefiind succesori/continuatori/reprezentanți sau mandatari ai asigurătorilor în faliment, neexistând nicio dispoziție legală în acest sens. Fondul de garantare a asiguraților se va raporta la consecințele negative suferite de victimă atât pe plan fizic cât si psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe, în măsura în care i-a fost afectată situația familială, socială, profesională. În analizarea cererii de plată a petentului, se vor stabili despăgubirile într-o măsură în care să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a părții civile, cu individualizarea daunelor morale prin raportare la circumstanțele concrete ale producerii evenimentelor. În stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, Fondul de garantare a asiguraților ține seama de criterii determinante și încadrarea pe praguri valorice, agreate printr-o procedură internă ce ține seama de aspectele menționate mai sus și de practica instanțelor de judecată în situații similare. În urma acestui incident, conform certificatului medico-legal s-a stabilit faptul că, reclamantul a suferit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare circa 8-9 zile de îngrijiri medicale Referitor la daunele morale, reclamantul susține ca pârâtul a stabilit cuantumul acestora fără a face o evaluare complexă a situației de fapt, ținând cont doar de numărul de zile de îngrijire medicală, ceea ce reprezintă numai o parte din evaluarea unei traume, și anume severitatea acesteia. Mai susține reclamantul că, prejudiciul moral cauzat în urma accidentului constă în suferințe fizice și psihice, prejudiciu estetic, profesional și familial. Art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014 prevede ca la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale se au în vedere și daunele morale, "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". În lipsa unor criterii și limite legale, la stabilirea cuantumului daunelor morale s-a inclus și o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate. Din perspectiva jurisprudențială, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeana a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele în continuare arătate. Cu toate că în cauză au fost formulate motive distincte de recurs, Înalta Curte le va analiza împreună și va răspunde criticilor formulate de recurenți prin considerente comune. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 5420/19.04.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților s-a dispus: admiterea cererii de plată formulate de creditorul A. pentru suma totală de 900 de RON cu titlu de daune morale și respingerea cererii de plată cu privire la suma de 9.100 RON reprezentând diferența dintre suma solicitată și suma acceptată. Recurentul-reclamant A. a adresat recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților o cerere de despăgubire, prin care a solicitat acordarea sumei de 10.000 de RON reprezentând daune morale. În determinarea cuantumului despăgubirilor de 900 de RON acordate părții reclamante, recurentul-pârât a susținut că a avut în vedere situația particulară a părții și decizia nr. 258/16.11.2016 a directorului general al Fondului de Garantare a Asiguraților, din al căror conținut rezultă o valoare medie a despăgubirilor acordate cuprinsă între 125 de RON și 200 de RON pe zi de îngrijire medicală, atunci când vătămarea corporală a determinat vătămări minore/vindecabile, adică acelea care necesită un număr maxim de 30 de zile de îngrijiri medicale. Legea nr. 136/1996 privind asigurările și reasigurările în România (forma în vigoare la data evenimentului rutier) prevedea la art. 49 că "Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, (…)", iar la art. 50 că "Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri." [s.n.]. Așadar, în cazul particular al prejudiciilor produse prin accidente de circulație, plata despăgubirilor revine societății de asigurare cu care a fost încheiat contractul de asigurare de răspundere civilă pentru autovehicul condus de persoana vinovată de eveniment. Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților a stabilit un mecanism de garantare a asiguraților împotriva riscului de faliment al asigurătorului, art. 15 alin. (2) din Lege stabilind că "Plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment." Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorității învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecințelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic și/sau psihic, precum și de importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. În cauza de față, între părți singurul aspect litigios privind condițiile răspunderii civile delictuale este cel reprezentat de evaluarea despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit, recurentul-reclamant susținând că suma de 900 de RON recunoscută în beneficiul său nu este îndestulătoare. Or, în cauza de față, prin prisma probelor administrate de recurentul-reclamant, situația acestuia rezultă a se înscrie în mod obiectiv în contextul configurat prin Anexa nr. 2 la decizia nr. 258/16.11.2016 a directorului general FGA, respectiv a suferit o vătămare corporală ce a necesitat un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale. Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod temeinic și legal a constatat că recurentul-pârât FGA nu a aplicat în mod corect decizia menționată, căci a acordat recurentului-reclamant un cuantum de 100 RON/zi de îngrijire medicală, în condițiile în care limitele stabilite erau între 125 și 200 de RON, iar vătămarea suferită în concret, prin prisma poziționării sale la nivelul feței, impunea orientarea referinței către maximul amintit. Cum estimarea medico - legală a numărului zilelor de îngrijiri medicale a fost de 8 - 9, trebuia acordată relevanță ultimei cifre (9 zile), dat fiind că nu a fost exclusă suferința aferentă nici în cursul acesteia. De asemenea, instanța de control judiciar apreciază că în mod corect s-a constatat că, în cauză, nu se identifică împrejurări de natură a dispune o sumă în cuantum superior cu titlu de daune morale, respectiv 10.000 de RON în total, nefiind afirmată în cerere și nici demonstrată existența unor urme vizibile în prezent ca urmare a vătămării sau apariția unor complicații ori reducerea capacității de muncă, nerezultând o infirmitate/instalarea unui handicap, un prejudiciu estetic grav și permanent, punerea în primejdie a vieții persoanei ori pierderea capacității sale de muncă. În contenciosul administrativ, acordarea daunelor morale, alături de cele materiale solicitate de reclamant, este menită să asigure protecția efectivă a drepturilor persoanei vătămate și repararea echitabilă a prejudiciului suferit, în raport cu circumstanțele pricinii, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Cât privește cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurentul-reclamant îl consideră infim, Înalta Curte reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna. Nu se poate vorbi despre un nivel minim al daunelor morale, în sensul celor menționate în recursul reclamantului, de vreme ce în jurisprudența națională și în cea a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a conturat ideea că, în funcție de circumstanțele cauzei, simpla constatare a existenței faptei ilicite poate reprezenta, în sine, o reparație echitabilă suficientă pentru repararea prejudiciului moral ce ar fi fost suferit de reclamant (e.g. cauza Cumpănă și Mazăre împotriva României, cererea nr. x/1996, hotărârea din 17 decembrie 2004, Monitorul Oficial al României nr. 501 din 14 iunie 2005). De asemenea, instanța de control judiciar constată că și motivul de recurs invocat de recurentul-reclamant privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, nu este întemeiat și nu poate fi primit. Recurentul-reclamant consideră că instanța de fond trebuia să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată. Înalta Curte constată că instanța de fond a dispus aplicarea dispozițiilor art. 451 și 453 C. proc. civ., respectând criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispozițiile legale, doctrină și jurisprudență. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.