ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1746/2020

Ședința publică din data de 2 aprilie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 4904/09.03.2017, obligarea pârâtei la plata sumei de 2.088.46 RON, reprezentând diferență deviz pentru reparație a autoturismului proprietate personală cu numărul de înmatriculare x avariat, și la plata actualizării cu indicele de inflație a sumei de 3500 RON, începand cu data de 25.05.2016.

1.2. Hotărârile primei instanțe

1.2.1. Prin încheierea din 17 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării sentinței.

1.2.2. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3901 din 24 octombrie 2017, a admis cererea formulată de reclamantă, a anulat Decizia nr. 4904/09.03.2017 emisă de pârât și a dispus obligarea acestuia la plata către reclamantă a sumei de 2.088,46 RON, reprezentând diferență despăgubire, actualizată cu indicele de inflație, și a sumei de 201 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea contestației ca neîntemeiată.

În motivarea opțiunii sale procesuale recurentul pârât a susținut următoarele:

Dispoziția primei instanțe de obligarea a pârâtului la plata către reclamantă a diferenței de 2.088,46 RON respinsă la plată prin decizia contestată, actualizată cu indicele de inflație reprezintă o plus petita, prima instanță acordând ceea ce nu s-a cerut de către partea reclamantă, hotărârea fiind dată și cu încălcarea principiului contradictorialității prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., instanța dispunând cu privire la ceva ce nu s-a pus în discuția părților în cadrul discuțiilor în contradictoriu, în ședință publică.

Acțiunea în justiție pe care creditorii de asigurare o au împotriva pârâtului este contestația la decizia de respingere, în tot sau în parte, a cererilor de plată formulate de aceștia pentru plata de despăgubiri/indemnizații ce decurg din contracte de asigurări, instanța învestită cu contestația împotriva deciziei FGA neavând posibilitatea de a acorda suplimentar față de cele pretinse prin cererea de plată alte sume de bani, care nu au format obiectul analizei Comiei speciale din cadrul FGA și cu privire la care FGA nu a avut posibilitatea să dispună în cadrul procedurii administrative necontencioase și nici nu a avut posibilitatea discutării în contradictoriu în cadrul judecății dosarului de fond. Prin urmare, în prezenta cauză, instanța învestită cu o contestație la decizia de respingere a cererii de plată nr. x/26.04.2016 are competența, pe baza probatoriului administrat și ținând seama de pretențiile petentului astfel cum acesta a înțeles să le formuleze prin cererea de plată în cadrul procedurii administrative necontencioase, să mențină, să modifice ori să anuleze decizia contestată, dacă este nelegală.

Se subliniază că, nicio instanță judecătorească nu se poate subroga în atribuțiile și competențele Comisiei speciale din cadrul FGA, instanța putând să verifice doar legalitatea deciziilor FGA.

Totodată, actualizarea sumei cu indicele de inflație nu constituie creanță de asigurare în sensul definiției dată acestei noțiuni de prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 503/2004 art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015.

De asemenea, se consideră că sentința recurată este dată cu nesocotirea dispozițiilor exprese și imperative ale art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc următoarele:

"Nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 103".

Totodată, se arată că nu este incidentă situația de excepție reglementată la art. 103 din Legea nr. 85/2014.

Având în vedere pe de o parte prevederile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, modificată și completată, precum și data la care instanța competentă a dispus deschiderea procedurii de faliment a asigurătorului B. S.A., considerăm că dobânda legală, penalitățile de întârziere, actualizarea unui debit cu indicele de inflație sau alte accesorii nu pot fi calculate și pretinse a fi plătite din disponibilitățile FGA ale cărui atribuții se declanșează la data publicării deciziei ASF de constatare a stării de insolvabilitate și de la data deschiderii procedurii falimentului unui asigurător prin hotărâre judecătorească definitivă.

De asemenea, considerăm că soluția dată de prima instanță, care a obligat FGA la plata sumei de 2.088,46 RON, actualizată cu indicele de inflație - deși această actualizare nu a fost solicitată prin cererea de plată precizată este o soluție pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a art. 14 alin. (1) și (4) și art. 13 alin. (3),(4) și (5) din Legea specială nr. 213/2015.

Astfel se consideră a fi inadmisibilă, respectiv neîntemeiată soluția data de prima instanță cu privire Ia obligarea FGA la plata sumei actualizate cu indicele inflației deși reclamanta nu a solicitat aceasta, fără parcurgerea procedurii administrative necontencioase prevăzută de Legea specială nr. 213/2015 și Norma ASF nr. 16/2015 emisă în aplicarea acestui act normative cu caracter special.

În ceea ce privește soluția dată de prima instanță care a admis capătul de cerere al acțiunii reclamantei, prin care acesta solicită obligarea FGA la plata sumei de 2.088,46 RON, se susține că în mod greșit a reținut prima instanță că este "relevantă calculația realizată în termenul legal (adică devizul estimativ depus de patentă în cadrul procedurii administrative), care i-a creat reclamantei o așteptare legitimă în ceea ce privește nemodificarea valorii despăgubirii, care trebuia să rămână aceeași din moment ce se raportează la caracteristicile autovehiculului la momentul accidentului.

Pronunțând această soluție, prima instanță a nesocotit prevederile art. 12 și art. 13 alin. (3) din Legea specială nr. 213/2015, deoarece FGA nu are încheiate convenții de colaborare cu unitățile service nici pentru dosarele preluate de la asigurătorul în faliment și nici pentru dosarele de daună deschise direct la FGA, FGA necomportându-se asemeni unui asigurător și nepreluând de la acesta o creanță certă, exigibilă și lichidă.

La data emiterii poliței RCA în baza căreia s-a solicitat plata despăgubirii, condițiile pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule intră sub incidența prevederilor Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare și ale Normei A.S.F. nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Dispozițiile privitoare la penalitățile de întârziere pe care un asigurător le poate plăti în cazul în care nu își îndeplinește obligațiile prevăzute la art. 37 din Norma RCA nr. 23/2015 nu se aplică Fondului de garantare a asiguraților, aceste prevederi fiind de strictă aplicare și interpretare, tot astfel nici prevederile art. 51 alin. (7) din Norma RCA 23/2015 nu sunt aplicabile pârâtului, care are un scop bine determinat prin Legea nr. 213/2015, iar obligațiile legale care incumbă Fondului trebuie îndeplinite astfel încât să fie asigurată plata de despăgubiri către creditorii de asigurări fără discriminare, în aceleași condiții de tratament și analiză, fără diminuarea nejustificată a resurselor FGA care nu este constituit ca fiind un "ghișeu" pentru efectuarea plăților astfel cum sunt pretinse, ci are obligația de a analiza cererea de plată și a stabili cuantumul despăgubirii pe baza înscrisurilor și în sistemul specializat, achiziționat cu respectarea legislației achizițiilor publice, C..

Prin urmare, nu s-ar putea susține că FGA trebuie să se limiteze la plata sumelor astfel cum sunt menționate în documentele depuse de petenți, fără să aibă posibilitatea de a cenzura și de a analiza distinct fiecare dosar în parte. Ținând cont că despăgubirea are doar caracter reparator, iar nu de îmbogățire fără justă cauză, FGA nu este ținut de prețurile practicate de anumite unități service reparatoare, această situație fiind aplicabilă doar asigurătorilor care sunt autorizați și sunt liberi să dispună de resursele proprii potrivit propriilor politici.

Cu privire la sistemul de stabilire a despăgubirilor C., se menționăm că are o cotă de piață actuală: cea 85%, a efectuat peste 3.500.000 de calculații începând din anul 2006, că furnizează o bază uniformă de date pentru toate părțile implicate în procesul de prelucrare a daunelor auto și oferă un serviciu calitativ, exclusiv între competitori, de interogare a VIN-ului pentru o identificare completa a tuturor opțiunilor de fabrică ale unui model ceea ce conduce la o calculație rapidă și exactă, reducând negocierea între părți - asigurători, pe de o parte, și unitățile de reparație, pe de altă parte, utilizând sistemul de calculație a costurilor de reparație date de producător.

În cadrul instrumentării dosarului de daună, s-a constat că numita A. a depus o calculație - deviz, fără a prezenta și documentele de plată care să ateste că a efectuat reparația, pentru suma de 3.500 RON.

În acest caz a fost întocmit devizul estimativ de reparație în sistemul C. pentru acordarea de despăgubiri în sistem regie proprie.

Conform devizului întocmit în sistemul de specialitate pentru stabilirea despăgubirilor C. a rezultat o valoarea de despăgubire în cuantum de 1.411,54 RON, nejustificându-se la plată acordarea sumei de 3.500 RON pretinsă de petentă.

Totodată, trebuie avut în vedere faptul că despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăși cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator și nu este menită a aduce o îmbogățire fără justă cauză asiguratului.

În speță, prima instanță a ajuns la o concluzie eronată, deși a reținut corect faptul că FGA a luat în considerare vehicule de aceeași marcă, tip, model, caracteristici tehnice și dotări, an de fabricație, parcurs în kilometri și o stare de întrebuințare comparabile, astfel cum impun condițiile de asigurare menționate la art. 52 din Norma ASF nr. 23/2014. Prima instanță considerând că FGA trebuia să achite despăgubirea în cuantum de 3.500 RON astfel cum rezultă din devizul estimativ depus de petentă la dosarul administrativ, fără să analizeze și să stabilească creanța/cuantumul despăgubirii în condițiile utilizării sistemului de specialitate C., conform art. 52 din Norma ASF nr. 23/2014.

Or, această soluție este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material anterior menționate, inclusiv a prevederilor art. 13 și 14 din Legea nr. 213/2015.

Se mai consideră ca fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ soluția primei instanțe care menționează în dispozitiv că sentința civilă nr. 3901/24.10.2017 este "executorie", în condițiile în care potrivit prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 "recursul suspendă executarea".

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat potrivit argumentelor care vor fi expuse în continuare:

2.1.1. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că recurentul l-a invocat numai la nivel formal, fără ca în motivarea în concret a recursului să releve aspectele de conținut ale hotărârii atacate care să contureze și să susțină concluzia că aceasta este nemotivată, că ar conține motive contradictorii sau străine de natura cauzei, pentru incidența în cauză a cazului de casare invocat.

Prin urmare, instanța de control judiciar consideră că aceste critici nu sunt fondate.

2.1.2. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. recurentul a formulat mai multe critici care se circumscriu acestui motiv de casare.

S-a criticat soluția instanței referitoare la acordarea sumei respinsă la plată prin decizia nr. 4903/09.03.2017 în cuantum actualizat cu indicele de inflație, cerere care în opinia recurentului era neîntemeiată, întrucât actualizarea nu reprezintă o creanță de asigurare, și totodată era inadmisibilă pentru că nu a fost solicitată pârâtului prin cererea de paltă solicitată.

Criticile cu acest obiect sunt neîntemeiate.

Actualizarea unei sume sau indexarea reprezintă procedeul de reevaluare de a cuantumului unei sume obiect al obligației pecuniare, în funcție de variația unui indice de referință, în scopul menținerii echilibrului între prestațiile datorate, prin acoperirea deprecierii valorii monedei naționale și păstrarea în timp a puterii sale de cumpărare.

Dispunerea actualizării unei sume reprezintă calculul valorii prezente (sau actualizate) a unei sume viitoare (care reflectă o plata sau o încasare), astfel că reclamanta nu era ținută a o solicita pârâtului, fiind vorba de suma solicitată la plată, care nu-și pierduse din valoare, în condițiile în care cererea era soluționată integral și în termenul legal.

Acest aspect demonstrează că cererea adresată instanței în acest sens nu era inadmisibilă, întrucât recunoașterea judiciară a dreptului de creanță solicitat presupune elemente importante de timp până la care reclamanta va intra în posesia sumei solicitate, care sunt de natură a atenua puterea ei de cumpărare, astfel că spre acoperirea integrală a prejudiciului se justifică solicitarea și acordarea sumei actualizate.

Pe de altă parte, actualizarea nu poate fi privită distinct de suma solicitată, împreună reprezentând valoarea reală ca întindere a prejudiciului suferit de reclamantă la momentul executării hotărârii judecătorești atacate, astfel că asemeni sumei solicitată la plată de reclamantă, în privința căreia nu au fost ridicate obiecții că nu ar reprezenta o creanță de asigurare în sensul definiției dată acestei noțiuni de prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 503/2004 art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, și actualizarea ei reprezintă o creanță de asigurare.

Actualizarea nu este o creanță accesorie în raport de suma supusă acestei operațiuni pentru a fi aplicabile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc următoarele:

"Nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 103."

Pe de altă parte, aceste accesorii nu curg împotriva persoanei juridice în insolvență conform normei anterior enunțate, situație în care recurentul pârât cu evidență nu este.

Nu sunt fondate nici criticile recurentului pârât referitoare la dispoziția instanței de fond de acordare suplimentară a sumei de 2.088,46 RON reprezentând diferență despăgubire.

În dezacord cu susținerile recurentului, instanța de control judiciar reține că judecătorul fondului nu a determinat întinderea sumei acordate reclamantei în funcție de o calculație - deviz, ci de calculația reparației în sistem C. efectuată la 28.03.2016, aceeași aplicație folosită și de pârât la emiterea deciziei pârâtei, care a furnizat valori inferioare în urma interogării efectuate la data de 15.02.2017.

Valorile au fost determinate luând in considerare vehicule de aceeași marcă, tip, model, caracteristici tehnice și dotări, an de fabricație, parcurs în kilometri și o stare de întreținere comparabile, dar la momente diferite, generând rezultate arătate întrucât ofertele înregistrate în sistem la momentul calculației erau diferite.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond în mod just a apreciat că relevantă este calculația realizată în termenul legal, care i-a creat reclamantei o așteptare legitimă în ceea ce privește nemodificarea valorii despăgubirii, care trebuia să rămână aceeași, din moment ce se raportează la caracteristicile autovehiculului la momentul accidentului.

În consecință, decizia pârâtului Fondul de Garantare al Asiguraților de aproba parțial cererea de plată a reclamantei este nelegală, astfel că hotărârea instanței de fond care a sancționat această conduită este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva încheierii din 17 octombrie 2017 și sentinței nr. 3901 din 24 octombrie 2017 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva încheierii din 17 octombrie 2017 și sentinței nr. 3901 din 24 octombrie 2017 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 aprilie 2020.