ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1473/2019

Obiectul litigiului dedus judecății Prin acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului Serviciul Român de Informații s-a solicitat: - anularea actului administrativ prin care i s-a retras autorizația de acces la informații clasificate; - anularea ordinului de trecere în rezervă a reclamantului; - reintegrarea reclamantului în funcția de ofițer de informații - Șef Birou - în cadrul Direcției Județene de Informații Hunedoara; - obligarea pârâtului să îi plătească toate drepturile salariale restante, indexate cu rata inflației și cu dobânzile legale aferente, cu începere de la data trecerii în rezervă și până la reintegrarea în funcția deținută anterior trecerii în rezervă; - obligarea pârâtului să îi plătească daune morale în cuantum de 25.000 euro, respectiv echivalentul lor în RON la cursul BNR din ziua plății; - obligarea pârâtului să plătească cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 4, pronunțată în ședința publică de la 21 ianuarie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis excepția tardivității formulării acțiunii și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații.

Cererea de recurs și motivele de recurs invocate Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru ca aceasta să pronunțe asupra fondului cauzei. În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant susține că instanța de fond a a admis în mod cu totul greșit excepția tardivității formulării acțiunii, în condițiile în care din prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004 rezultă clar că termenul de atacare începe să curgă de la data comunicării actului. Recurentul mai arată că instanța a reținut, contrar prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, că modalitatea de aducere la cunoștință a ordinului de trecere în rezervă, prevăzută de Regulamentul de Ordine Interioară - R.G. 1 și Ordinul nr. M.26 din 6 martie 2009, permite aducerea la cunoștință a ordinelor de către comandanți/șefi, atât scris, cât și verbal. Recurentul afirmă că în Ordinul nr. M.26 din 6 martie 2009 nu se face absolut nicio astfel de referire, acest ordin având doar două articole, primul articol, prin care se aprobă R.G. 1 nou și al doilea, prin care se abrogă R.G. 3. Recurentul-reclamant susține că, în conformitate cu prevederile art. 72 din R.G. 1, sancțiunile disciplinare se aduc la cunoștința militarilor, în scris, confidențial, ori la adunarea ordonată a cadrelor militare, respectiv a soldaților. Acest articol, trebuie să fie corelat cu art. 60 din R.G., conform căruia "decizia de emitere a unei sancțiuni disciplinare se emite în formă scrisă și se ia în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință de abaterile disciplinare". Mai invocă recurentul-reclamant prevederile art. 57 din R.G. 1, conform căruia nicio sancțiune disciplinară din cele prevăzute la art. 39, cu excepția avertismentului, nu poate fi dispusă mai înainte de cercetarea și judecarea faptelor de către consiliile de onoare, sau consiliile de judecată. În speță, recurentul-reclamant apreciază că deși trecerea în rezervă reprezintă o sancțiune, aceasta nu este cuprinsă într-o decizie și nici nu s-a parcurs pentru luarea ei procedura prevăzută de art. 57 din R.G., iar actele prin care i s-a dat sancțiunea nu i-au fost comunicate. În motivarea cererii de recurs, recurentul a invocat motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

Apărarea formulată în cauză Intimatul-pârât Serviciul Român de Informații a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului astfel cum a fost formulat de reclamant și menținerea sentinței recurate ca fiind dată cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de lege.

Procedura de soluționare a recursului În cauză s-a întocmit raport asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin Încheierea din 17 octombrie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea acestuia către părți. Prin încheierea din 23 octombrie 2018, Înalta Curte constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ. a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului. În motivarea acestei hotărâri s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor expuse în întâmpinarea formulată de intimatul-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Reclamantul A. a fost cadru militar al Direcției Județene de Informații Hunedoara, de la data de 1 noiembrie 1998 până la data de 10 septembrie 2012 - când a fost trecut în rezervă cu gradul de maior, ca urmare a retragerii autorizației de acces la informații clasificate, prin Ordinul Directorului Serviciului Român de Informații nr. DP. 0287 din 10 septembrie 2012, în temeiul art. 43 alin. (1) lit. b), art. 85 alin. (1) lit. m) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind statul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare. Măsura retragerii autorizației de acces a fost dispusă din motive imputabile ofițerului, în conformitate cu dispozițiile art. 160 lit. a) și f) din H.G. nr. 585/2002 privind Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România. În speță, Înalta Curte constată că aducerea la cunoștință a deciziei de retragere a autorizației de acces la informații clasificate și comunicarea ordinului de trecere în rezervă au fost consemnate într-un proces-verbal, care a fost semnat de către petent, fiind întocmit Procesul-verbal nr. x încheiat la data de 10 septembrie 2012, depus în copie la dosarul cauzei, prin care se atestă faptul că măsurile luate au fost aduse la cunoștința recurentului. În conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 544/2004 termenul de introducere a acțiunii în cazul "cererilor prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate este de 6 luni de la: "a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii; d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau. după caz, a plângerii prealabile; e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative." Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz." Cum acțiunea reclamantului A. a fost formulată la data de 7 aprilie 2014, instanța de fond a reținut în mod corect depășirea termenului prevăzut de lege, în raport cu data consemnată în procesul-verbal care confirmă aducerea la cunoștință a ordinului. Prin Decizia nr. 659/2015, Curtea Constituțională a României a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) și (7) și art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, invocată recurentul-reclamant în primul stadiu procesual al cauzei, cu motivarea că în cauză a fost ridicată, în realitate, o problemă de aplicare a legii la speță, care ține exclusiv de competența instanței de judecată. În considerentele deciziei sale, instanța de contencios constituțional a mai reținut și că "invocarea unor texte din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici ... nu este pertinentă, întrucât, pe de o parte, cadrele militare ale Serviciului Român de Informații au un statut special, care nu intră sub incidența actelor normative menționate, iar, pe de altă parte, controlul de constituționalitate vizează verificarea conformității textelor de lege cu prevederile și principiile Constituției, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele". În acest context, Înalta Curte este în acord cu raționamentul instanței de fond, conform căruia, atât timp cât actele contestate au fost aduse la cunoștința reclamantului în temeiul reglementărilor speciale aplicabile domeniului de activitate în speță, acestea producându-și efectele față de destinatar, împrejurarea că nu au fost înmânate în materialitatea lor nu poate constitui un motiv de prorogare sine die a termenului în care putea fi promovată acțiunea în anulare. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în care se încadrează criticile invocate de recurentul-reclamant, este neîntemeiat, urmând ca, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, să respingă recursul formulat conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat,