ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1471/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța la data de 20.02.2015 și înregistrată sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), anularea Deciziei ORDA nr. 189/29.11.2013 privind publicarea modificărilor pe baza indicelui de inflație stabilit la nivel național a remunerațiilor stabilite în sumă fixă prin Metodologia publicată în Monitorul Oficial nr. 982/8.12.2006 prin Decizia ORDA nr. 399/2006 și de desemnare drept colectori a remunerațiilor a asociațiilor - organisme de gestiune colectivă UPFR și CREDIDAM.

Prin Sentința civilă nr. 164, pronunțată în ședința publică de la 07 octombrie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată.

Prin aceeași hotărâre a obligat reclamanta la plata sumei de 4272 RON cheltuieli de judecată către pârâta UPFR.

La data de 27 octombrie 2015 pârâtul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a formulat cerere de completare a Sentinței civile nr. 164/CA/07.10.2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/2015, cu privire la cheltuielile de judecată cerute de CREDIDAM conform documentelor justificative depuse la dosarul cauzei.

Prin Sentința civilă nr. 202, pronunțată în ședința publică de la 11 noiembrie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea, dispunând completarea Sentinței civile nr. 164/CA/07.10.2015 în sensul obligării reclamantei la plata sumei de 1050 RON cheltuieli de judecată către pârâta CREDIDAM.

În cauză a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii prin care s-a solicitat anularea Deciziei ORDA nr. 189/2013.

În motivarea căii de atac, aceasta a susținut că instanța de fond nu a efectuat vreo verificare cu privire la calitatea de organisme de colectare a Uniunii Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) și Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.

A mai susținut reclamanta că instanța de fond a considerat în mod greșit că decizia ORDA nr. 189/2013 a fost emisă cu respectarea tuturor condițiilor de formă și fond impuse de lege. În acest sens recurenta-reclamantă a apreciat că există diferențe în procedura ce trebuia urmată în elaborarea și emiterea unei metodologii prevăzută de Legea nr. 8/1996 și procedura urmată de CREDIDAM și UPFR în elaborarea Deciziei ORDA nr. 189/2013.

Recurenta-reclamantă consideră că, atât timp cât nu s-au respectat prevederile imperative impuse de Legea nr. 8/1996 referitoare la procedura ce trebuie urmată pentru emiterea unei decizii, în condițiile în care s-a încercat fraudarea legii prin invocarea unor dispoziții legale neincidente în cazul de față, referatul care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 189/2013 este nelegal și, pe cale de consecință, Decizia ORDA nr. 189/2013 se impune a fi anulată.

Recurenta a precizat și că instanța de fond a considerat în mod greșit că în speță nu sunt incidente dispozițiile legale prevăzute în alte legi decât Legea nr. 8/1996, invocând în acest sens Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă și Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.

Recurenta a mai arătat că instanța a apreciat în mod greșit că nu exista vătămare și prejudiciu prin elaborarea Decizie ORDA nr. 189/2013, deși prin acțiunea introductivă a specificat că, dacă s-ar fi permis utilizatorilor accesul la negocieri, s-ar fi putut exprima un punct de vedere pentru elaborarea unei metodologii benefică ambelor părți.

Recurenta-reclamantă a critica cele două sentințe și în ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate de instanță pentru pârâții CREDIDAM și UPFR solicitând respingerea ori cenzurarea acestora, pe motiv că cererea de cheltuieli de judecată nu a fost pusă în discuția părților, iar dovada cheltuielilor de judecată nu este depusă în original.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat.

Intimatul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) a depus întâmpinare prin care a solicitat să se constate nulitatea recursului sub aspectul nemotivării acestuia în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În ceea ce privește recursul întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Intimatul-pârât Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a formulat întâmpinare prin care a precizat instanței că argumentele prezentate de recurenta-reclamantă nu pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fapt pentru care recursul trebuie analizat doar din prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pe fondul recursului, intimatul a solicitat respingerea sa ca neîntemeiat.

În cauză s-a întocmit raport asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 13 februarie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea acestuia către părți.

Prin încheierea din 23 octombrie 2018, Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului.

În motivarea acestei hotărâri s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

La termenul de judecată, intimații-pârâți Uniunea Producătorilor de Fonograme din România și Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți CREDIDAM au invocat oral excepția nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) coroborat cu art. 82 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere că recursul este exercitat de un avocat care nu a depus la dosar împuternicirea avocațială.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimații-pârâți Uniunea Producătorilor de Fonograme din România și Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți CREDIDAM, pe motiv că lipsește împuternicirea avocațială din care să rezulte mandatul expres pentru formularea acestei căi de atac de către avocatul care a semnat cererea de recurs, apreciază că această excepție este neîntemeiată.

La fila x din vol. I al dosarului de fond există împuternicirea avocațială, depusă odată cu cererea de chemare în judecată, din care rezultă fără echivoc că avocatul desemnat să reprezinte interesele reclamantei are mandat și pentru formularea căilor de atac în prezenta cauză.

În ceea ce privește excepția nulității parțiale a recursului pe motiv că recurenta nu prezintă critici ce se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocată de aceeași intimați-pârâți, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată deoarece recurenta-reclamantă a formulat și critici subsumate acestui motiv de casare.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, în raport cu probatoriul administrat în cauză, precum și cu apărările formulate de intimații-pârâți, Înalta Curte, apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Motivul de casare de ordine publică, reprezentat de lipsa motivării sentinței recurate întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, apreciază că aceasta nu este întemeiat, instanța de fond reținând în considerentele sentinței recurate motivele care au format opinia sa și care au condus la soluția pronunțată.

Înalta Curte constată că sentința recurată nu cuprinde argumente străine de natura pricinii, instanța de fond a reținut corect situația de fapt în raport cu materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată, pronunțând o hotărâre cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat.

În ceea ce privește criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte apreciază că și acestea sunt neîntemeiate, instanța de fond a pronunțând o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu prevederile legale aplicabile.

Astfel, potrivit art. 1314 din Legea nr. 8/1996, "remunerațiile stabilite în sumă fixă se pot modifica anual, începând cu prima lună a anului următor celui în care s-au publicat metodologiile, de către organismele de gestiune colectivă, pe baza indicelui de inflație, stabilit la nivel național. Aceste modificări se depun la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, urmând a fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala organismelor de gestiune colectivă, prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, emisă în termen de cinci zile de la data depunerii. Modificările devin efective începând cu luna următoare publicării."

Cuantumul remunerațiilor datorate de utilizatori pentru comunicare publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau reproducerilor acestora a fost stabilită prin Metodologia publicată în Monitorul Oficial al României prin Decizia ORDA nr. 399/2006, modificată prin Decizia ORDA nr. 189/2013, prin care remunerațiile stabilite în sumă fixă prin metodologia mai sus menționată au fost modificate pe baza indicelui de inflație stabilit la nivel național.

Prin Decizia nr. 189/29.11.2013, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a modificat, în temeiul art. 1314 Legea nr. 8/1996, remunerațiile stabilite în sumă fixă prin Metodologia privind comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, pe baza indicelui de inflație stabilit la nivel național, astfel cum fuseseră stabilite prin Decizia nr. 399/2006, fără a se publica o nouă metodologie, cum greșit a apreciat recurenta-reclamantă.

Dispozițiile art. 1314 din Legea nr. 8/1996 prevăd posibilitatea organismelor de gestiune colectivă de a indexa remunerațiile stabilite în sumă fixă, fără parcurgerea etapelor prevăzute de art. 131 din aceeași lege, asupra cărora recurenta-reclamantă aduce critici inclusiv prin cererea de recurs, sub aspectul că în speță nu s-au avut în vedere procedurile legale pentru emiterea unei astfel de decizii.

În plus, prin art. 1313 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 se statuează că până la publicarea noilor metodologii, rămân valabile vechile metodologii, or, la data emiterii Deciziei nr. 189/2013, singura metodologie în vigoare era cea publicată prin Decizia ORDA nr. 399/2006.

Înalta Curte constată că instanța de fonda stabilit în mod corect, în raport cu textele de lege aplicabile raportului juridic dedus judecății, că emiterea Deciziei nr. 189/2013 nu necesită negocierea/renegocierea unor noi tarife pentru comunicarea publică, stabilite în conformitate cu prevederile art. 131 din Legea nr. 8/1996, atâta vreme cât ne aflăm în situația prevăzută de art. 1314 din aceeași lege, privitoare la indexarea remunerațiilor deja existente.

În ceea ce privește criticile invocate de recurenta-reclamantă asupra modului de acordare a cheltuielilor de judecată de către prima instanță, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată."

În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, invocat de recurenta-reclamantă este neîntemeiat, considerente pentru care, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a dispune obligarea recurentei-reclamante SC A. SRL la plata sumei de 3000 RON către intimata-pârâtă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România și 1000 RON către intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți CREDIDAM, reprezentând cheltuieli de judecată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimații-pârâți Uniunea Producătorilor de Fonograme din România și Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți CREDIDAM.

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 164 din 7 octombrie 2015 și împotriva Sentinței civile nr. 202 din 11 noiembrie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamanta SC A. SRL la plata sumei de 3000 RON către intimata-pârâtă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România și 1000 RON către intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți CREDIDAM, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2019.

GGC - GV