ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 623/2020

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 2097 din 14 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca rămas fără obiect, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din 28 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2010.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut următoarele:

Prin încheierea de ședință din 28 martie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a suspendat judecarea apelurilor declarate de reclamanta A. și de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (fostă CNADNR), împotriva Sentinței civile nr. 484 din 4 octombrie 2013 a Tribunalului Cluj.

Prin cererea înregistrată la 25 septembrie 2019, reclamanta a solicitat repunerea pe rol a apelului, atașând dovada achitării onorariilor de experți .

Instanța de apel a repus cauza pe rol în ședința publică din 24 octombrie 2019, consemnându-se în încheierea de ședință de la acea dată că sunt întrunite cele două condiții prevăzute de dispozițiile art. 1551 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., respectiv apelanta-reclamantă a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei și a îndeplinit obligația de achitare a onorariilor de experți.

Ca atare, scopul recursului declarat de reclamanta A., anume repunerea pe rol al cauzei în vederea continuării judecății apelului, este deja atins, instanța de apel repunând cauza pe rol la termenul din 24 octombrie 2019, anterior termenului fixat pentru judecarea prezentului recurs.

Împotriva deciziei din recurs, a formulat contestație în anulare reclamanta A.

În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, contestatoarea a susținut că, în mod greșit, instanța de recurs nu a mai soluționat și nu a mai analizat, pe fond, motivele de nelegalitate invocate de către aceasta față de împrejurarea că, în opinia sa, se impunea ca instanța de control judiciar să verifice legalitatea măsurii dispuse prin încheierea de suspendare din 28 martie 2019, care nu a fost desființată și care ar putea să producă efecte juridice în situația perimării apelului.

Astfel, arată că, odată cu măsura suspendării dispuse în temeiul dispozițiilor art. 1551 C. proc. civ. de la 1865, a început să curgă și termenul de perimare a apelului, conform art. 248 și următoarele din același act normativ. În atare context, în situația în care reprezentantului Ministerului Public i s-ar admite un eventual recurs împotriva încheierii din 24 octombrie 2019 prin care cauza a fost repusă pe rol, se va constata că termenul de perimare nu a mai fost întrerupt și că acesta s-a împlinit, cu consecința anulării apelului reclamantei ca perimat.

Or, în opinia contestatoarei, respingerea recursului, fără verificarea legalității măsurii de suspendare dispuse de către curtea de apel, a afectat dreptul la un proces echitabil al reclamantei din perspectiva imposibilității de a mai formula, în mod efectiv, apărări cu privire la această chestiune.

În continuare, contestatoarea a arătat că, prin încheierea din data de 21 iunie 2018, instanța de apel a încuviințat efectuarea unei expertize imobiliare evaluatorii și a stabilit onorarii provizorii de 500 RON pentru fiecare din cei trei experți. Ulterior, după efectuarea raportului de expertiză, la termenul din 13 decembrie 2018, instanța de apel a respins toate obiecțiunile reclamantei și a admis cererea experților de majorare a cuantumului onorariilor, context în care a fost formulată cerere de recuzare împotriva membrilor completului de judecată.

Prin Încheierea din 16 ianuarie 2019, cererea de recuzare a fost respinsă, iar la termenul din 17 ianuarie 2019, instanța a dispus amendarea reclamantei cu 150 RON și amânarea judecării cauzei pentru neplata onorariilor experților.

Cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii sau eșalonării plății onorariilor datorate experților formulată de către reclamantă a fost respinsă prin încheierea din data de 31 ianuarie 2019, și mai înainte ca aceasta să rămână irevocabilă și să fie comunicată reclamantei, instanța a acordat termen de judecată pentru soluționarea pe fond a cauzei, termen la care reclamantei i s-a aplicat din nou măsura amenzii judiciare.

Împotriva încheierii de respingere a cererii de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii sau plății eșalonate a onorariilor datorate experților, reclamanta a formulat cerere de reexaminare, respinsă prin încheierea din data de 18 martie 2019, comunicată la data de 27 martie 2019, iar la termenul din 28 martie 2019 instanța a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 1551 din C. proc. civ. de la 1865, suspendarea judecării cauzei până la îndeplinirea de către reclamantă a obligației de plata a onorariilor experților.

Apreciază că măsura majorării cuantumului onorariului experților, dispusă la termenul din 13 decembrie 2018, a fost pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor art. 213 din C. proc. civ., având în vedere reclamanta nu a fost citată, ceea ce atrage, în opinia sa, nelegalitatea măsurii suspendării.

Pe de altă parte, susține că nelegalitatea măsurii suspendării decurge și din împrejurarea că încheierea de majorare a cuantumului onorariilor experților este una executorie, care poate fi adusă la îndeplinire prin executare silită, neachitarea onorariilor stabilite în sarcina părților neavând efecte cu privire la desfășurarea procesului.

Examinând contestația în anulare formulată în cauză, Înalta Curte reține că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 318 din C. proc. civ. de la 1865, "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis, din greșeală, să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."

Recunoscând părții interesate dreptul de a formula contestație în anulare împotriva unei hotărâri date în recurs, atunci când instanța, respingând recursul, sau admițându-l numai în parte, a omis, din greșeală, să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, art. 318 teza a II-a din C. proc. civ., în temeiul căruia a fost formulată prezenta contestație în anulare, limitează exercițiul acestei căi extraordinare de atac de retractare exclusiv la situația în care instanța de recurs nu a cercetat și nu s-a pronunțat prin hotărârea pe care a dat-o asupra unuia dintre motivele de modificare sau de casare cu care a fost legal învestită.

Numai o asemenea omisiune justifică admiterea contestației în anulare. Pentru că textul este de strictă interpretare, incidența lui nu poate fi extinsă la situația în care instanța de recurs în aplicarea unor prevederi legale, a apreciat că nu se mai impune analiza motivelor de recurs.

Recunoscută de practica și doctrina judiciară dar neconsacrată la nivel legislativ, soluția de respingere a unei cereri ca rămasă fără obiect se impune atunci când ceea ce s-a dedus judecății a fost deja executat de bună voie, înainte de finalizarea procesului, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior exercitării căii de atac sau formulării cererii de chemare în judecată. De asemenea, excepția lipsei obiectului reprezintă o excepție de fond, absolută și peremptorie care împiedică analiza pe fond a cererii sau a căii de atac exercitate.

În cauză, din verificarea deciziei supuse contestației în anulare rezultă că instanța de recurs, apreciind că scopul recursului declarat de reclamanta A., anume repunerea pe rol al cauzei în vederea continuării judecății apelului, a fost atins, în sensul că, instanța de apel a repus cauza pe rol la termenul din 24 octombrie 2019, anterior termenului fixat pentru judecarea recursului împotriva încheierii de suspendare, a respins recursul, ca rămas fără obiect.

Argumentul invocat de contestatoare potrivit căruia, în cauză, instanța de recurs, în mod greșit, nu s-a pronunțat cu privire la legalitatea încheierii de suspendare, deși aceasta se impunea, în contextul unei eventuale admiteri a recursului exercitat de reprezentantul Ministerului Public împotriva încheierii de repunere pe rol, nu poate fi reținut în condițiile în care, în considerentele deciziei contestate, rezultă, fără echivoc, că instanța a apreciat că nu se mai impune analiza pe fond a cauzei față de împrejurarea că judecata apelului a fost reluată.

Pe de altă parte, neanalizarea motivelor de recurs nu este rezultatul unei omisiuni a instanței sau a unei greșeli, așa cum chiar legiuitorul a menționat în cuprinsul textului legal al art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, "(...) a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare", ci decurge din chiar soluția pronunțată de instanța de recurs.

Înalta Curte constată că sub pretextul dispozițiilor art. 318 din C. proc. civ. și a argumentelor în susținerea acestui motiv de contestație în anulare, contestatoarea deduce judecății chestiuni legate de dezlegările date pe fondul cauzei, de către instanța de apel, probând astfel persistența nemulțumirii acesteia în raport cu soluțiile date de curtea de apel în cadrul dezbaterii pe fondul litigiului, cu referire la măsura majorării cuantumului onorariului experților, ce nu poate forma obiect de analiză în prezenta cale extraordinară de atac, ale cărei motive sunt expres și limitativ prevăzute de lege.

Mai mult decât atât, împrejurările reclamate de contestatoare nu se circumscriu motivelor, expres și limitativ, prevăzute de lege pentru contestația în anulare, ci reprezintă, eventuale vicii de nelegalitate derulate în cadrul judecății din apel, precum necitarea reclamantei la termenul din 13 decembrie 2018 la care a fost dispusă măsura majorării cuantumului onorariului experților, necomunicarea încheierii de soluționare a cererii de acordare a ajutorului public judiciar, aspecte ce nu pot fi analizate în prezentul cadru procesual, care nu se poate transforma într-o "instanță de casație" .

În consecință, ele nu pot fi valorificate într-o contestație în anulare, deoarece contestația în anulare nu deschide calea unui recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea unor neregularități formale, expres și limitativ prevăzute de lege, săvârșite de instanță cu ocazia judecății.

Rațiunea anulării deciziei instanței de recurs, în situația admiterii contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., este aceea de a sancționa incompleta soluționare a căii de atac a recursului, iar nu situația în care instanța de recurs, în raport de circumstanțele procesuale concrete ale pricinii, a apreciat că nu se mai impune analiza motivelor de casare sau de modificare a hotărârii recurate, cum este cazul în speță.

În ceea ce privește susținerea contestatoarei potrivit căreia acesteia i s-ar încălca dreptul la apărare în situația în care, urmare a admiterii recursului ce ar putea fi exercitat de reprezentantul Ministerului Public împotriva încheierii de repunere pe rol a cauzei, apelul formulat de acesta ar fi constatat perimat, Înalta Curte reține că instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare nu este îndreptățită să cenzureze motivele care au condus la pronunțarea deciziei atacate, iar, în cauză, nu se poate reține că instanța de recurs ar fi omis să analizeze vreunul dintre motivele de recurs, în realitate, soluția în recurs fiind rezultatul admiterii unei excepții cu caracter peremptoriu.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei civile nr. 2097 din 14 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei civile nr. 2097 din 14 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 martie 2020.

GGC - LM