ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 487/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2011, la 12 decembrie 2011, astfel cum a fost precizată, reclamanta Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" (A.S.A.S) a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului - I.C.P.A. București; Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București și Agenția Domeniilor Statului, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul de proprietate al reclamantei A.S.A.S. asupra terenului în suprafață de 5974 mp, având număr cadastral x la P1/1 a cărții funciare nr. x, nedefinitivă, ce face parte din terenul în suprafață de 4,7 ha situat în București, B-dul x nr. 61, sectorul 1; să se constate dreptul de proprietate al reclamantei A.S.A.S. asupra construcțiilor constând în: hală de vegetație și laboratoare (1781 mp), depozit demisol (87 mp), magazie (29 mp) amplasate pe terenul de 4,7 ha situat în București, B-dul x nr. 61, revenit în proprietatea A.S.A.S.; să se dispună obligarea pârâtului I.C.P.A. București să efectueze formalitățile de predare a construcțiilor menționate, prin încheierea protocolului de predare-primire, conform art. 6 alin. (5) din Legea nr. 45/2009; să se constate nulitatea absolută parțială a Protocolului nr. 11550 din 8 martie 2002, precum și nulitatea absolută în tot a Protocolului nr. 10412 din 22 ianuarie 2008, ambele încheiate între I.C.P.A. București și Agenția Domeniilor Statului, cu privire la suprafața de 5974 mp, situată în București, B-dul x nr. 61, în baza cărora s-a făcut înscrierea acestor imobile în cartea funciară; să se dispună rectificarea cărții funciare nr. x a localității București, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român, precum și al dreptului de administrare al I.C.P.A. București cu privire la aceste imobile clădiri și teren; să se dispună înscrierea dreptului de proprietate al A.S.A.S. în cartea funciară specială nr. 114970 a localității București, sector 1 asupra clădirii administrative și laboratoarelor în suprafață de 6.754 mp, garajului în suprafață de 900 mp, hală de vegetație și laboratoare (1.781 mp), depozit demisol (87 mp), magazie (29 mp), precum și asupra terenului pe care sunt amplasate în suprafață de 4,7 ha, situate în București, B-dul x nr. 61, sector 1; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul I.C.P.A. București a depus întâmpinare și cerere reconvențională. Prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de interes, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Prin cererea reconvențională, pârâtul a solicitat obligarea reclamantei A.S.A.S. la plata sumei de 1.024.183,23 RON, reprezentând investițiile efectuate de I.C.P.A., la care se adaugă și suma de 109.434,48 RON (valoarea halei model sol, construită de pârât) și instituirea unui drept de retenție, în temeiul art. 2495 C. civ., până la efectuarea plății sumei menționate anterior.

Pârâta Agenția Domeniilor Statului a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a depus note scrise, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Reclamanta-pârâtă A.S.A.S. a depus întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a invocat excepția netimbrării cererii reconvenționale, excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului-reclamant pe capetele de cerere privind obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 1.024.183,23 RON reprezentând investiții efectuate de I.C.P.A. și, respectiv, la plata sumei de 109.434,48 RON, reprezentând contravaloarea halei model sol, excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei-pârâte A.S.A.S. cu privire la pretențiile solicitate prin cererea reconvențională și excepția lipsei de interes, iar pe fond a solicitat respingerea cererii reconvenționale, ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință din 21 decembrie 2012, tribunalul a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes invocate de pârâtul-reclamant I.C.P.A. București prin întâmpinare, ca fiind neîntemeiate; a luat act de renunțarea reclamantei-pârâte la excepției netimbrării cererii reconvenționale, invocată prin întâmpinarea la cererea reconvențională; a unit cu fondul cauzei excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive invocate de reclamanta-pârâtă A.S.A.S. prin întâmpinarea formulată în cauză; a respins excepția lipsei de interes invocate prin întâmpinarea la cererea reconvențională de către reclamanta-pârâtă, ca fiind neîntemeiată; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Statul Român cu referire la capetele 1, 2, 5 și 6 ale cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Statul Român cu referire la capătul 3 al cererii de chemare în judecată, ca fiind lipsită de obiect; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Statul Român cu privire la cererea de declarare a nulității absolute a Protocolului nr. 10412 din 22 ianuarie 2008; a prorogat soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive cu privire la cererea de declarare a nulității absolute a Protocolului nr. 11550 din 8 martie 2002 până la înaintarea la dosarul cauzei a unei copii certificate conform cu originalul a actului contestat pentru nulitate în integralitatea sa.

Prin încheierea de ședință din 6 februarie 2013, Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a O.C.P.I., apreciind că acesta nu figurează ca subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, comunicarea hotărârii judecătorești pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni, dacă este cazul, asigurând pe deplin finalitatea urmărită de reclamant prin promovarea cererii de chemare în judecată.

La termenul de judecată din 6 martie 2013, reclamanta-pârâtă a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a arătat că, în ceea ce privește capătul 1 de cerere, prin care solicită constatarea dreptului de proprietate al reclamantei A.S.A.S. asupra terenului în suprafață de 5.974 mp având număr cadastral x la P1/1 a C.F. specială nr. 80684 nedefinitivă, ce face parte din întreg imobilul teren în suprafață de 4,7 ha situat în București, B-dul x nr. 61, acesta constituie o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 555 - 566 C. civ. și nu o acțiune în constatare.

De asemenea, reclamanta-pârâtă a precizat faptul că, în ceea ce privește constatarea dreptului de proprietate al A.S.A.S. asupra construcțiilor constând în: hală de vegetație și laboratoare (1781 mp), depozit demisol (87 mp) și magazie (29 mp), amplasate pe terenul în suprafață de 4,7 ha situat în București, B-dul x nr. 61, sector 1 revenit în proprietatea A.S.A.S., reclamanta înțelege să își apere drepturile, în principal, pe calea acțiunii în revendicare, întemeiată pe prevederile art. 6 alin. (4) și (5) și art. 31 din Legea nr. 45/2009 coroborate cu dispozițiile art. 563 și următoarele C. civ., iar în subsidiar, invocă accesiunea imobiliară prevăzută de art. 567 și următoarele C. civ.

La 14 martie 2013 pârâtul-reclamant I.C.P.A. a depus la dosar cerere prin care a invocat: excepția inadmisibilității cererii principale precizate, excepția lipsei de obiect a capătului 3 de cerere și excepția tardivității acțiunii principale.

Prin încheierea de ședință din 8 mai 2013, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, cu privire la cererea de declarare a nulității absolute a Protocolului nr. 11550 din 8 martie 20012, pentru aceleași considerente pentru care, prin încheierea de ședință din 21 decembrie 2012, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, cu privire la cererea de declarare a nulității absolute a Protocolului cu nr. 10412 din 22 ianuarie 2008, reținând că legitimare procesuală în cadrul unei cereri de declarare a nulității unui act au autorii actului, premisă ce nu este întrunită în speța de față.

Totodată, tribunalul a luat act de faptul că pârâtul I.C.P.A. renunță să mai susțină excepția de inadmisibilitate, având în vedere faptul că prin precizarea depusă la dosar reclamanta arată că formulează o cerere în revendicare; cu privire la aceeași excepție, întemeiată pe cea de-a două teză, tribunalul a respins excepția de inadmisibilitate, având în vedere precizarea acțiunii formulată de A.S.A.S., aceasta solicitând constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor amplasate pe teren, pe calea acțiunii în revendicare, în principal, iar în subsidiar pe calea accesiunii, urmând ca celelalte apărări formulate de către pârâtul I.C.P.A. să fie avute în vedere de către tribunalul cu prilejul deliberării pe fondul cauzei.

Prin încheierea de ședință din data de 23 decembrie 2016, tribunalul a respins cererea de sesizare a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării excepțiilor de nelegalitate invocate de reclamanta A.S.A.S. și de pârâtul I.C.P.A., reținând inadmisibilitatea excepțiilor de nelegalitate invocate.

Prin Sentința civilă nr. 463 din 5 aprilie 2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte cererea de majorare onorariu expert, formulată de expertul contabil A. și, în consecință, a dispus majorarea onorariului de expert cu suma de 1.000 RON; a obligat pârâtul-reclamant I.C.P.A. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând diferență onorariu expert contabil; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului O.C.P.I. și, în consecință, a respins acțiunea principală precizată, formulată de reclamanta pârâtă Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Șișești, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins capătul 4 de cerere, formulat de reclamanta pârâtă Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Șișești împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității și tardivității cererii principale precizate, invocate de pârâtul-reclamant I.C.P.A.; a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de obiect a capătului 3 al cererii principale precizate, invocată de pârâtul-reclamant I. C. pen..A; a admis în parte acțiunea principală precizată, formulată de reclamanta-pârâtă în contradictoriu cu pârâții Institutul Național de Cercetare, Dezvoltare pentru Pedalogie, Agrochimie și Protecția Mediului, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Domeniilor Statului și a constatat dreptul de proprietate al reclamantei A.S.A.S. asupra terenului în suprafață de 5.974 mp, având număr cadastral x CF nr. x, identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit de expertul tehnic judiciar B., ce face parte din întreg imobilul teren în suprafață de 4,7 ha, situat în București, B-dul x nr. 61, sector 1; a constatat dreptul de proprietate al reclamantei A.S.A.S. asupra construcțiilor constând în: hală de vegetație și laboratoare în suprafață de 1.781 mp (1.783 mp din măsurători), depozit demisol în suprafață de 87 mp (85 mp din măsurători) și magazie în suprafață de 29 mp (22 mp din măsurători), amplasate pe terenul în suprafață de 4,7 ha, situat în București, B-dul x nr. 61, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză topografică întocmit de expertul tehnic judiciar B. și prin raportul de expertiză construcții întocmit de expertul tehnic judiciar C.; a obligat pârâtul-reclamant I.C.P.A. să efectueze formalitățile de predare a construcțiilor anterior menționate, prin încheierea protocolului de predare-primire conform art. 6 alin. (5) din Legea nr. 45/2009; a dispus rectificarea cărții funciare nr. x a localității București Sector 1, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și al dreptului de administrare al pârâtului-reclamant I.C.P.A. cu privire la terenul în suprafață de 5.974 mp și construcțiile constând în: hală de vegetație și laboratoare (1781 mp), depozit demisol (87 mp) și magazie (29 mp), amplasate pe terenul în suprafață de 4,7 ha, situat în București, B-dul x nr. 61, sector 1; a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei-pârâte A.S.A.S. asupra terenului în suprafață de 5.974 mp (parte din suprafața de 4,7 ha), având nr. cadastral x, precum și asupra construcțiilor amplasate pe acesta, respectiv hală de vegetație și laboratoare în suprafață de 1.781 mp (1.783 mp din măsurători), depozit demisol în suprafață de 87 mp (85 mp din măsurători) și magazie în suprafață de 29 mp (22 mp din măsurători), situate în București, B-dul x nr. 61, în cartea funciară a UAT București Sector 1; a respins ca neîntemeiat capătul 4 de cerere, formulat în contradictoriu cu pârâtul-reclamant I.C.P.A. și cu pârâta A.D.S., având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a Protocolului nr. 11550 din 8 martie 2002 și a nulității absolute a Protocolului nr. 10412 din 22 ianuarie 2008, încheiate între I.C.P.A. București și A.D.S., cu privire la terenul în suprafață de 5.974 mp, situat în București, B-dul x nr. 61, sector 1; a respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului-reclamant I.C.P.A. și excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei-pârâte A.S.A.S., invocate de reclamanta-pârâtă cu privire la cererea reconvențională; a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant I.C.P.A. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A.S.A.S.; a obligat pârâtul-reclamant I.C.P.A. la plata către reclamanta-pârâtă A.S.A.S. a sumei de 8.700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii experți; a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei-pârâte A.S.A.S. privind obligarea pârâților A.D.S. și O.C.P.I. la plata cheltuielilor de judecată și a respins ca neîntemeiată cererea pârâtului-reclamant I.C.P.A. privind obligarea reclamantei-pârâte A.S.A.S. la plata cheltuielilor de judecată.

În considerentele acestei sentințe, prima instanță a reținut că este învestită cu o acțiune în revendicare imobiliară, neputând fi reținute apărările pârâtului I.C.P.A., în sensul că reclamanta ar fi învestit instanța cu o acțiune în constatarea dreptului de proprietate, inadmisibilă față de împrejurarea că reclamanta ar avea la dispoziție calea acțiunii în realizarea dreptului de proprietate.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun, invocată de pârâtul I.C.P.A. din perspectiva legilor speciale în materia fondului funciar, tribunalul a constatat că imobilele ce fac obiectul acțiunii în revendicare promovată de reclamanta A.S.A.S. sunt reprezentate de suprafața de 5974 mp teren din totalul de 4,7 ha teren situat în București, B-dul x nr. 61, precum și construcțiile constând în: hală de vegetație și laboratoare în suprafață de 1781 mp, depozit demisol în suprafață de 87 mp și magazie în suprafață de 29 mp, amplasate pe terenul în suprafață de 4,7 ha teren, cu privire la care reclamanta invocată dreptul de proprietate recunoscut în favoarea acesteia prin dispozițiile art. 6 alin. (4) și (5) din Legea nr. 45/2009.

Tribunalul a constatat că imobilele revendicate în litigiul de față sunt reprezentate de parte din terenul în suprafață de 4,7 ha și de construcțiile menționate în prevederile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 45/2009, cu privire la care actul normativ dispune în mod expres că se restituie în proprietatea A.S.A.S., așadar dreptul de proprietate al reclamantei A.S.A.S. este consacrat chiar de dispozițiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 45/2009, nefiind incidentă ipoteza reglementată de art. 6 alin. (2)1, care se referă la terenurile care au fost deja redobândite de către A.S.A.S. în temeiul aplicării legilor fondului funciar, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 45/2009.

Tribunalul a apreciat că această concluzie este determinată de topologia textelor de lege, rezultând în mod evident faptul că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 45/2009 reglementează două ipoteze distincte.

Pentru aceleași considerente, nu au fost reținute nici susținerile pârâtului I.C.P.A. privind tardivitatea cererii principale precizate, promovate de reclamantă, Tribunalul nefiind învestit cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, pentru a fi incident termenul de 18 luni reglementat de acest act normativ. În consecință, tribunalul a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității și tardivității cererii principale precizate, invocate de pârâtul-reclamant I.C.P.A.

De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei de obiect a capătului 3 al cererii principale precizate, invocată de pârâtul-reclamant I.C.P.A., având în vedere că, prin acțiunea precizată, reclamantă nu a revendicat terenul și construcțiile care i-au fost predate în baza Protocolului de predare-preluare încheiat între M.A.D.R. și A.S.A.S., înregistrat sub nr. x din 10 noiembrie 2011 la M.A.D.R., respectiv sub nr. x din 4 noiembrie 2011 la A.S.A.S., ci solicită ca, în urma constatării dreptului său de proprietate asupra terenului și construcțiilor menționate de prevederile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 45/2009, deținute de pârâtul I.C.P.A., acesta din urmă să fie obligat să efectueze formalitățile de predare a construcțiilor revendicate, pe bază de protocol de predare-primire, conform art. 6 alin. (5) din Legea nr. 45/2009.

Pe fondul acțiunii în revendicare, s-a constatat că, în timp ce dreptul de proprietate al reclamantei A.S.A.S. este consacrat în mod expres prin dispozițiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 45/2009, începând cu data intrării în vigoare a actului normativ menționat, pârâtul I.C.P.A. nu mai justifică vreun titlu în baza căruia să exercite dreptul de administrare asupra imobilelor menționate, care, până la momentul respectiv, se aflau în proprietatea Statului Român și în administrarea I.C.P.A., mențiuni care se regăsesc în cartea funciară a imobilului respectiv.

Astfel cum s-a arătat prin raportul de expertiză topografică întocmit de expertul tehnic judiciar B., terenul în suprafață de 5.974 mp, având număr cadastral x CF nr. x, face parte din întreg imobilul teren în suprafață de 4,7 ha, situat în București, B-dul x nr. 61, cu privire la care dispozițiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 5/2009 statuează în sensul că se restituie în proprietatea A.S.A.S.

De asemenea, expertul a arătat că terenul în suprafață de 5.974 mp este ocupat de pârâtul I.C.P.A., identificându-se cu terenul menționat în Anexa 3 la H.G. nr. 1375/2004 privind înființarea I.C.P.A. Expertul a stabilit totodată că există suprapunere între terenul în litigiu în suprafață de 5.974 mp și cel vizat de Încheierea nr. 504336 din 2 decembrie 2011 a OCPI București Sector 1, prin care a fost înscris dreptul de proprietate al Statului Român și dreptul de administrare al I.C.P.A.

În consecința, Tribunalul a constatat neîntemeiate apărările pârâtului I.C.P.A., în sensul caracterului nefondat al acțiunii principale, față de apartenența bunurilor revendicate la domeniul public al statului și inexistența unui act administrativ de trecere a acestora în domeniul privat, atât timp cât acest aspect este reglementat în mod expres de dispozițiile art. 6 alin. (5) din Legea nr. 45/2009. Față de caracterul expres al schimbării regimului juridic al bunurilor respective, din bunuri proprietate publică în bunuri proprietate privată, nu au fost reținute apărările pârâtului vizând lipsa calității procesuale active a reclamantei A.S.A.S. În consecință, tribunalul a admis primele 3 capete de cerere, cu consecința constatării dreptului de proprietate al reclamantei A.S.A.S. asupra terenului în suprafață de 5.974 mp, precum și asupra construcțiilor, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză topografică întocmit de expertul tehnic judiciar B. și prin raportul de expertiză construcții întocmit de expertul tehnic judiciar C..

În temeiul dispozițiilor art. 6 alin. (5) din Legea nr. 45/2009, a fost obligat pârâtul-reclamant I.C.P.A. să efectueze formalitățile de predare a construcțiilor anterior menționate, prin încheierea protocolului de predare-primire conform dispozițiilor legale menționate, protocol ce urmează a fi încheiat între M.A.D.R., A.S.A.S. și I.C.P.A.

Având în vedere soluția de admitere a acțiunii în revendicare, în urma constatării dreptului de proprietate al reclamantei A.S.A.S. asupra imobilelor menționate și stingerii în mod corelativ a dreptului de administrare al I.C.P.A. asupra acestor imobile, s-a dispus rectificarea cărții funciare nr. x a localității București Sector 1, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și a dreptului de administrare al pârâtului-reclamant I.C.P.A. și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei-pârâte A.S.A.S.

Tribunalul a respins ca neîntemeiat capătul 4 de cerere, formulat de reclamanta A.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant I.C.P.A. și cu pârâta A.D.S., având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a Protocolului nr. 11550 din 8 martie 2002 și a nulității absolute a Protocolului nr. 10412 din 22 ianuarie 2008, încheiate între I.C.P.A. București și A.D.S., cu privire la terenul în suprafață de 5.974 mp, situat în București, B-dul x nr. 61.

În ceea ce privește primul protocol, s-a constatat că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a indicat în concret motivele de nulitate absolută parțială. Prin protocolul menționat, A.D.S. a preluat de la I.C.P.A. mai multe terenuri cu destinație agricolă aflate în domeniul public sau privat al statului, printre care se regăsește și terenul în suprafață de 2,01 ha aparținând domeniului public, aflat în proprietatea Statului și în administrarea I.C.P.A., în care este inclus terenul în litigiu în suprafață de 5.974 mp.

Împrejurarea că terenul respectiv nu ar avea destinație agricolă nu poate determina nulitatea absolută parțială a protocolului respectiv, iar împrejurarea că, în realitate, reclamanta A.S.A.S. ar fi avut în administrare terenul în suprafață de 5.974 mp inclus în terenul respectiv nu poate determina lipsa de obiect a protocolului respectiv.

Referitor la cel de-al doilea protocol, s-a constatat că acesta a fost încheiat între I.C.P.A. și A.D.S. în baza dispozițiilor H.G. nr. 1375/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea I.C.P.A., fiind așadar legal încheiat în baza actului normativ menționat, în vigoare la acel moment. Predarea către I.C.P.A. a terenului în suprafață de 0,5973 ha, proprietate publică a statului, aflat în administrarea A.D.S., s-a realizat în baza H.G. nr. 1375/2004, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 45/2009, în baza căreia terenul respectiv a fost transmis în proprietatea reclamantei A.S.A.S.. Așadar, nu există cauze de nelegalitate a protocolului menționat.

Examinând excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului-reclamant I.C.P.A., invocată de reclamanta-pârâtă A.S.A.S. cu privire la cererea reconvențională, Tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că pretențiile ce fac obiectul cererii reconvenționale au fost solicitate cu titlu de investiții efectuate de pârâtul-reclamant în calitate de administrator al construcțiilor în litigiu în perioada 2006 - 2012. De asemenea, față de împrejurarea că prin cererea reconvențională pârâtul-reclamant a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata contravalorii investițiilor efectuate cu privire la construcțiile asupra cărora reclamanta-pârâtă A.S.A.S. justifică un drept de proprietate în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 45/2009, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de reclamanta-pârâtă cu privire la cererea reconvențională.

Pe fondul cererii reconvenționale, Tribunalul a constatat că sunt neîntemeiate pretențiile pârâtului-reclamant I.C.P.A., față de împrejurarea că prevederile art. 6 alin. (5) din Legea nr. 45/2009 statuează în sensul transmiterii cu titlu gratuit în proprietatea A.S.A.S. a construcțiilor și a materialului biologic vegetal și animal din domeniul public sau privat al statului ori proprii, aflate în administrarea unităților de cercetare-dezvoltare, situate pe terenuri proprietatea A.S.A.S. Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, neputându-se susține faptul că patrimoniul reclamantei-pârâte A.S.A.S. s-ar mări în mod nejustificat în detrimentul pârâtului-reclamant, cauza măririi patrimoniului A.S.A.S. și a micșorării corespunzătoare a patrimoniului I.C.P.A. fiind reprezentată de dispozițiile exprese ale Legii nr. 45/2009.

Or, atât timp cât nu există o prevedere în legea specială în sensul că unitățile de cercetare-dezvoltare în administrarea cărora s-au aflat construcțiile ar avea dreptul la restituirea investițiilor efectuate cu privire la acestea, în mod similar dispozițiilor legale din alte acte normative cu caracter special în materia restituirii către foștii proprietari a imobilelor preluate abuziv de stat (de exemplu prevederile art. 48 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora chiriașii din imobilele preluate de stat în mod abuziv în perioada 1945 - 1989 au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor prin îmbunătățirile necesare și utile), acordarea către pârâtul-reclamant I.C.P.A. a contravalorii investițiilor efectuate cu privire la construcțiile restituite prin lege în proprietatea reclamantei-pârâte ar contraveni caracterului gratuit al transmisiunii dreptului de proprietate asupra construcțiilor respective către reclamanta-pârâtă, reglementat de dispozițiile art. 6 alin. (5) din Legea nr. 45/2009.

În ceea ce privește investițiile efectuate de pârâtul-reclamant asupra restului spațiilor folosite de I.C.P.A. în sediul central al reclamantei-pârâte A.S.A.S., înscrise în cartea funciară ca fiind în proprietatea A.S.A.S., s-a constatat că aceste spații sunt deținute de pârâtul-reclamant I.C.P.A. în baza contractului de comodat înregistrat la A.S.A.S. sub nr. x din 20 februarie 2015 și la I.C.P.A. sub nr. x din 21 ianuarie 2015, potrivit căruia I.C.P.A. are dreptul de a folosi spațiile menționate din imobilul proprietatea A.S.A.S. până la data de 20 ianuarie 2025. Prin urmare, toate lucrările de investiții efectuate de pârâtul-reclamant cu privire la aceste spații, aflate în folosința sa pe o perioadă de 10 ani, îi profită acestuia și nu reclamantei-pârâte, pârâtul-reclamant nefiind îndreptățit la acordarea contravalorii lor.

Împotriva Sentinței civile nr. 463 din 5 aprilie 2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă și a încheierii de ședință din 23 decembrie 2016 a formulat apel pârâtul Institutul Național de Cercetare, Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului.

Prin apelul declarat împotriva încheierii de ședință din 23 decembrie 2016, s-a solicitat anularea acestei încheieri, suspendarea judecății și înaintarea dosarului la secția de contencios administrativ a Curții de Apel București pentru soluționarea excepțiilor de nelegalitate, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004,

În motivarea acestui apel, apelantul pârât a susținut, în esență, că prima instanță a încălcat normele de aplicare în timp în materia contenciosului administrativ. Având în vedere data promovării acțiunii, 12 decembrie 2011, competentă de a soluționa această excepție era instanța de contencios administrativ și anume, Curtea de Apel București, având în vedere că apelantul pârât vizează un act încheiat cu o autoritate centrală - M.A.D.R.

Apelantul pârât apreciază ca fiind admisibilă excepția invocată, având în vedere că se contestă un act administrativ unilateral, care vizează predarea unui teren ce-i aparține între două alte entități juridice și anume, M.A.D.R. și A.S.A.S., precum și că de legalitatea sau nelegalitatea acestui înscris depinde soluționarea litigiului pe fond, fiind unul dintre actele invocate de reclamanta în susținerea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește nelegalitatea actului administrativ, se susține că A.S.A.S. ar fi trebuit să facă demersuri în sensul legilor de fond funciar, iar ulterior apariției Legii nr. 45/2009, în termenul prevăzut de art. 22 alin. (5) Legea nr. 10/2001, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate. Având în vedere că Legea nr. 45/2009 a fost publicată în M. Of. nr. 200 din 30 martie 2009, termenul în care ar fi putut urma procedura prevăzută de legea specială ar fi fost de 18 luni, conform Legii nr. 10/2001, adică până în septembrie 2010. Toate aceste susțineri urmează a fi coroborate și cu mențiunile reținute prin Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Sunt aplicabile hotărârile Pincova și Pinc vs. Cehia, Raicu vs. România și Atanasiu și alții vs România.

În speță, acțiunea reclamantei este o acțiune în revendicare, ce nu poate fi admisă față de dispozițiile deciziei în interesul legii, menționate anterior și care sunt obligatorii pentru instanțe, întrucât reclamanta nu a apelat la procedurile administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Chiar dacă s-ar admite că prin Legea nr. 45/2009, terenul a ieșit din domeniul public, trecând în domeniul privat al A.S.A.S., această teorie este contrazisă de restricțiile instituite prin legea referită, în sensul că terenul și clădirile sunt inalienabile și insesizabile, atribute care aparțin dreptului de proprietate publică, care poate fi exercitat doar în condițiile prevăzute de art. 136 alin. (2) și (4) din Constituția României.

Având în vedere principiul simetriei faptelor juridice, este evident că atât timp cât imobilul a fost preluat abuziv, reclamanta trebuia să facă demersuri ca orice persoană juridică sau fizică din România în vederea reconstituirii dreptului de proprietate.

M.A.D.R. nici nu putea să predea terenul în discuție, ci A.D.S. era entitatea indicată să efectueze o astfel de operațiune, conform art. 7 din Legea nr. 268/2001

În motivarea apelului formulat împotriva Sentinței civile nr. 463 din 5 aprilie 2017, apelantul pârât-reclamant a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei și respingerea acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate.

A.S.A.S. nu are calitate procesuală activă în prezenta cauză, câtă vreme, potrivit art. 6 din Legea nr. 45/2009, terenurile și clădirile dobândite de aceasta sunt inalienabile și insesizabile, adică sunt bunuri aparținând domeniului public, iar destinația lor este exclusivă pentru activitatea de cercetare, dezvoltare, inovare și nu poate fi schimbată, decât potrivit legii.

Terenul pe care îl revendică A.S.A.S. este proprietatea Statului Român, fiind în proprietate publică, iar până în prezent, nu există nicio hotărâre de guvern sau lege prin care să se consfințească ieșirea acestui bun din domeniul public și trecerea sa în domeniul privat al A.S.A.S.

Chiar dacă s-ar admite că prin Legea nr. 45/2009, terenul a ieșit din domeniul public, trecând în domeniul privat al A.S.A.S., această teorie este contrazisă de restricțiile instituite prin legea referită, în sensul că terenul și clădirile sunt inalienabile și insesizabile, atribute care aparțin dreptului de proprietate publică, care poate fi exercitat doar în condițiile prevăzute de art. 136 alin. (2) și (4) din Constituia României.

Dacă s-ar admite că prin Legea nr. 45/2009, bunuri din domeniul public al statului au fost trecute în domeniul privat al A.S.A.S., acest aspect vine în contradicție cu scopul pentru care Statul român a înzestrat unitățile de cercetare de-a lungul istoriei, și chiar cu scopul statului român care urmărește realizarea interesului public general.

Cum în cazul de față, A.S.A.S. nu este decât o instituție autonomă, de drept public și utilitate publică, este evident că aceasta nu poate exercita un drept de proprietate publică pe terenul și clădirile situate în București, B-dul x nr. 61.

Totodată, în ceea ce privește excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, apelantul pârât a arătat că potrivit art. 6 alin. (2)1 din Legea nr. 45/2009, terenurile aflate în proprietatea A.S.A.S. sunt inalienabile și insesizabile, atribute ce aparțin exclusiv dreptului de proprietate publică. Prin urmare, A.S.A.S. nu manifestă niciun interes juridic de a deține imobilele din B-dul x nr. 61, în condițiile în care nu-și poate exercita atributele nudei proprietăți, datorită naturii juridice a acestora, iar administrarea și posesia sunt atribuite apelantului prin H.G. nr. 1375/2004.

Apelantul pârât a solicitat, totodată, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, deoarece A.S.A.S. urma să facă procedurile de reconstituire a dreptului de proprietate, în temeiul legilor de fond funciar, iar ulterior apariției Legii nr. 45/2009, în termenul prevăzut de art. 22 alin. (5) Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat, să facă demersuri în vederea reconstituirii dreptului de proprietate sau să facă cerere de chemare în judecată în revendicare.

În ceea ce privește excepția tardivității acțiunii, apelantul pârât solicită a se avea în vedere aspectele învederate anterior în cadrul excepției inadmisibilității acțiunii.

În ceea ce privește excepția lipsei de obiect a capătului 3 de cerere, apelantul pârât a arătat că, întrucât terenul și construcția i-au fost predate reclamantei de către M.A.D.R., rezultă că acțiunea nu are nici obiect, întrucât apelantul pârât nu poate să predea ceea ce i-a fost deja predat, conform susținerilor reclamantei.

Pe fondul cauzei, apelantul pârât solicită respingerea acțiunii, întrucât aceasta prezintă vicii de admisibilitate, în raport de data introducerii acțiunii și prin raportare la Deciziile nr. 33/2008, nr. 23/2011 și respectiv nr. 27/2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Protocolul de predare-preluare nr. 111597 din 10 noiembrie 2011 contravine dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora, fac parte din domeniul public sau privat al statului bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unul titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. Or, terenul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil.

De asemenea, actul administrativ menționat este nelegal și în raport de prevederile art. 7 alin. (6) și (7) din Legea nr. 268/2001, precum și prevederile art. 10 din Legea nr. 1/2000.

Totodată, prin H.G. nr. 1375/2004, acest teren și clădirile au fost date în administrare Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Pedologie Agrochimie și Protecția Mediului - I.C.P.A. București, iar fără modificarea acestui act normativ și fără ca pârâtul apelant să fie parte nu se putea proceda la această predare.

De altfel, inclusiv art. 6 din Legea nr. 45/2009, la alin. 21 se prevede că A.S.A.S. redobândește terenuri în temeiul aplicării legilor fondului funciar, întrucât nu poate face nota separată și să se exonereze de prevederile legale.

Terenul în discuția A.S.A.S. este proprietatea Statului Român, fiind în proprietate publică, astfel cum reiese din Încheierea de intabulare nr. 209541 din 1 aprilie 2008 și din art. 7 din H.G. nr. 1375/2004, apelantul pârât având doar un drept de administrare. Încheierea de carte funciară este intrată în circuitul civil, nefiind atacată în instanță, în termenul legal și prin urmare bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

Totodată, se arată că potrivit art. 8 alin. (1) și anexa nr. 1 din Legea nr. 290 din 15 mai 2002, A.S.A.S. a recunoscut că I.C.P.A. administrează 19 ha din care 2,01 ha în București, B-dul. x nr. 61.

În ceea ce privește cererea reconvențională, apelantul pârât solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată, arătând că pretențiile sale au fost dovedite cu înscrisuri și cu expertizele efectuate în cauză.

Dispozițiile art. 6 din Legea nr. 45/2009 nu precizează dacă transmiterea se face gratuit sau nu, cu privire la îmbunătățirile aduse spațiului, există o diferență între predarea proprietății compuse din nuda proprietate și posesie și îmbunătățirile efectuate de apelant, ce conduc la majorarea sporului de valoare al clădirilor.

Susținerea instanței de fond că din anul 2015 există un comodat încheiat pe termen de 10 ani și, astfel, orice îmbunătățire i-ar profita apelantului pârât, nu conduce la înlăturarea investițiilor deja efectuate la momentul când aceasta credea că este singurul administrator al clădirii, întrucât, conform mențiunilor din acest contract, pârâtul nu are obligația efectuării unor astfel de lucrări de construcții. Chiar dacă ar exista o ipotetică obligație de această natură, aceasta ar fi pentru viitor și nu pentru trecut, chestiunea litigioasă în speță.

Prin Decizia civilă nr. 278 A din 28 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât, reținând următoarele:

În referire la apelul declarat împotriva încheierii de ședință din 23 decembrie 2016, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții de Apel București, secția contencios administrativ în vederea soluționării excepției de nelegalitate invocată de pârâtul reclamant, instanța de apel a constatat că Tribunalul a reținut neîndoielnic competența instanței de contencios administrativ în soluționarea în fond a excepției de nelegalitate, fiind astfel inutile toate argumentele expuse de apelantul pârât în sensul că prima instanță ar fi ignorat regulile vizând aplicabilitatea Legii nr. 76/2012, respectiv, dispozițiile art. 24 și art. 25 alin. (1) din noul C. proc. civ. sau practica relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub acest aspect.

Curtea de apel a mai reținut că determinarea competenței instanței de contencios administrativ pentru soluționarea fondului excepției de nelegalitate, nu exclude, așa cum eronat se susține în apel, ci impune, prioritar, obligația instanței civile astfel învestite, de a cenzura admisibilitatea formulării unei astfel de cereri de sesizare a instanței de contencios administrativ, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma anterioară modificării din 2013.

Curtea a apreciat ca fiind judicioasă constatarea Tribunalului, în sensul că protocolul protocolului de predare-preluare a terenului și a clădirilor situate în București, b-dul x, nr. 61, înregistrat la M.A.D.R. sub nr. x/10 noiembrie 2011 și la A.S.A.S. sub nr. x din 7 noiembrie 2011, ce face obiect al cererii de sesizare a instanței de contencios administrativ, nu reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter individual, ci un act bilateral, încheiat între M.A.D.R. și A.S.A.S., în care se consemnează punerea în executare a art. 6 alin. (4) din Legea nr. 45/2009 privind predarea-preluarea bunurilor menționate în cuprinsul acestei norme legale.

Or, din punct de vedere juridic, împrejurările consemnate în cuprinsul acestui act sunt operațiuni administrative care nu produc efecte juridice, cum ar fi recunoașterea sau constituirea unui drept de proprietate/administrare în favoarea părților litigante sau a terților, în mod efectiv, ci consemnează efectele juridice produse de actul normativ adus la îndeplinire.

Curtea nu a primit nici argumentul potrivit cu care natura juridică de act administrativ cu caracter unilateral a protocolului menționat ar fi fost constatată prin Sentința civilă nr. 730 din 4 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, câtă vreme din lecturarea considerentelor acestei hotărâri rezultă că cererea reclamantei din acea cauză - apelantul pârât în speță - care a avut ca obiect constatarea nulității acestui protocol a fost respinsă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, fără a se statua asupra acestei chestiuni litigioase.

În referire la apelul formulat împotriva Sentinței civile nr. 463 din 5 aprilie 2017, în ceea ce privește critica vizând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, Curtea a constatat, din argumentele expuse pe larg în cererea de apel, că, în esență, ceea ce se susține de către apelant vizează faptul că bunurile imobile revendicate sunt proprietate publică a Statului Român.

Or, argumentele expuse de apelantul pârât ignoră faptul că potrivit art. 6 alin. (4) din Legea nr. 45/2009, clădirea administrativă și laboratoarele în suprafața de 6.754 m2, garajul cu suprafața de 900 m2 din București, bd. x, împreună cu terenul aferent, în suprafața de 4,7 ha, care au aparținut cu titlu de proprietate Institutului de Cercetări Agricole al României, au fost restituite, în temeiul acestei norme speciale, în proprietatea reclamantei.

Astfel, prin acest normativ special care produce efecte obligatorii, erga omnes, legiuitorul a înțeles să deroge de la normele speciale adoptate în materia restituirilor bunurilor preluate de stat anterior Revoluției din decembrie 1989, recunoscând expres și neechivoc în favoarea reclamantei, un drept de proprietate privată asupra imobilului București, bd. x, alcătuit din terenul în suprafață de 4,7 ha și clădirile reprezentate de clădirea administrativă, laboratoarele în suprafață de 6.754 mp și garajul cu suprafața de 900 mp edificate pe acest teren, ce au aparținut autoarei sale, I.C.A.R.

De altfel, soluția legislativă adoptată nu este nouă, câtă vreme chiar art. 9 alin. (3) din Legea nr. 1/2000, modificată prin Legea nr. 247/2005, prevede că:

"Terenurile agricole care au aparținut cu titlu de proprietate Academiei Române, universităților, instituțiilor de învățământ superior cu profil agricol și unităților de cercetare în 1945, revin în proprietatea acestora".

Cum potrivit art. 6 alin. (4) din Legea nr. 45/2009, reclamanta deține, în temeiul acestei legi speciale, un drept de proprietate asupra bunurilor revendicate, iar în cauză, potrivit probelor cu expertiză judiciară administrate în prima fază procesuală, întocmite de către experții judiciari B. și C., necontestate în apel, rezultă că terenul și construcțiile revendicate fac parte din imobilele individualizate în această normă legală specială, în mod judicios s-a reținut legitimarea procesuală activă a intimatei reclamante în cauză.

De altfel, legitimarea procesuală a reclamantei este recunoscută ope legis, prin art. 6 alin. (6) din Legea nr. 45/2009, potrivit cu care reclamanta A.S.A.S. are îndreptățirea de a întreprinde orice măsuri pentru recuperarea bunurilor care au aparținut Institutului de Cercetări Agronomice al României, așadar, inclusiv formularea unor acțiuni în instanță prin care să urmărească protejarea acestui drept pe cale jurisdicțională sau a unor atribute ale proprietății, inclusiv prin înlăturarea din cartea funciară, deschisă pentru imobilul revendicat, a înscrierii oricărei operațiuni care afectează esența dreptului ce poartă asupra imobilului revendicat și să solicite realizarea unor înscrieri care să corespundă situației reale, prezente.

Trimiterile apelantului pârât la prevederile art. 136 din Constituția României, care stabilesc că proprietatea publică a statului are un regim juridic special, derogator de la dreptul comun, fiind inalienabilă, sunt lipsite de relevanță juridică, câtă vreme, printr-o lege specială, s-a statuat asupra naturii dreptului de proprietate recunoscut în favoarea reclamantei în privința bunurilor în litigiu, iar exercitarea controlului privind conformitatea dispozițiilor unei legi în vigoare, cu aceste prevederi constituționale nu poate face obiectul unei chestiuni prejudiciale de a cărei rezolvare să depindă judecarea proceselor aflate pe rolul instanțelor judecătorești.

În plus, inalienabilitatea bunurilor proprietate publică a statului, prevăzută de art. 136 din Constituție, subzistă atât timp cât bunul continuă să aparțină domeniului public al statului, opțiunea legiuitorului de a reconstitui dreptul de proprietate privată asupra unor asemenea terenuri proprietate publică a statului fiind posibilă prin trecerea bunului în cauză din proprietatea publică a statului în cea privată a acestuia. Curtea reține, însă, că excedează competenței sale cenzurarea opțiunii legiuitorului în favoarea unei soluții legislative sau a alteia.

Faptul că, legea specială a avut ca scop crearea unui cadru legislativ derogatoriu în raport de destinația acestor imobile destinate activității de cercetare, destinație care nu poate fi schimbată decât prin lege, tocmai acesta fiind considerentul pentru care prin art. 6 alin. (21) din Legea nr. 45/2009, s-a prevăzut că aceste bunuri sunt inalienabile și insesizabile, înstrăinarea sau schimbarea destinației acestora putându-se face numai prin lege, nu este de natură să conducă la concluzia că astfel recunoscut dreptul de proprietate al reclamantei aceasta nu avea îndreptățirea să procedeze la revendicarea acestora sau la înscrierea lor în cartea funciară.

Simplu fapt că statul, respectiv, reclamanta au procedat la înscrierea dreptului de proprietate asupra unor părți din imobil în condițiile Legii nr. 7/1996, nu este suficient pentru a face dovada dreptului de proprietate publică, în prezenta pricină, care are ca obiect revendicare, întrucât, pe de o parte, această operațiune nu era constitutivă de drepturi, ci asigura opozabilitatea față de terți a dreptului înscris, iar, pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, bunurile din domeniul public trebuie să fie dobândite de stat "prin modurile prevăzute de lege".

Curtea a mai reținut că nu prezintă relevanță momentul înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, iar determinarea regimului juridic al dreptului recunoscut prin lege în favoarea reclamantei trebuie raportată la normele înscrise în art. 6 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 45/2009, care recunosc expres dreptul de proprietate privată pretins în cauză.

În egală măsură, art. 556 din C. civ. stabilește că prin lege poate fi limitată exercitarea atributelor dreptului de proprietate privată, o reglementare similară regăsindu-se și în art. 480 din C. civ. de la 1864, astfel că limitarea prin lege specială - art. 6 alin. (21) din Legea nr. 45/2009 a prerogativelor dreptului recunoscut în favoarea reclamantei nu are valența invocată de apelant - aceea că bunurile revendicate continuă să fie proprietatea publică a Statului Român, în caz contrar art. 6 alin. (4) și (5) din Legea nr. 45/2009 nu ar produce niciun efect, ceea ce nu este permis pe calea interpretării legii.

În egală măsură, dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 1375/2004 nu înlătură legitimarea procesuală activă a reclamantei, apelantul ignorând fără temei ierarhia actelor normative, care, în opinia sa, intră în conflict, și modalitatea în care se determină forța juridică a acestora, raportat la art. 1 alin. (5) din Constituție, respectiv, că legile produc efecte erga omnes.

Astfel, apelantul omite faptul că, deși actele normative produc, de principiu, efecte nelimitate în timp, după intrarea lor în vigoare pot interveni evenimente legislative, care limitează durata aplicării lor. Or, în această apreciere, prezumându-se că voința ultimă a legiuitorului este cea valabilă, rezultă că norma cea mai recentă și care are o forță juridică superioară este cea care produce efecte. Ca atare, făcând aplicarea în speță a acestor considerente, Curtea constată că prevederile inserate în art. 6 alin. (4) din Legea nr. 45/2009, act normativ ulterior, au o forță juridică superioară H.G. nr. 1375/2004, astfel că argumentele contrare ale apelantului pârât în sensul că terenul revendicat este proprietatea Statului Român, fiind în proprietate publică, nu pot fi validate.

Tot astfel, analizarea aspectului dacă reclamanta s-a conformat sau nu procedurii speciale impuse de Legea nr. 1/2000, ca și trimiterile apelantului la regimul juridic al bunurilor revendicate stabilit prin Legea nr. 1205/1927, modificată prin Legea nr. 1676/1932, sunt lipsite de relevanță juridică, în speță, în condițiile în care, prin lege specială ulterioară, s-a recunoscut expres și neechivoc în favoarea acesteia atât calitatea de continuatoare și unic succesor în drepturi al Institutului de Cercetări Agronomice al României, al Institutului Național Zootehnic, al Academiei de Agricultură a României și al Institutului Central de Cercetări Agricole, reorganizate în structura actuală a A.S.A.S., cât și dreptul de proprietate asupra bunurilor revendicate în speță.

Argumentul potrivit cu care, nu există nicio hotărâre de guvern sau lege prin care să se consfințească ieșirea bunurilor menționate în art. 6 alin. (4) din Legea nr. 45/2009 din domeniul public și trecerea lor în domeniul privat al A.S.A.S. care este o instituție publică, ignoră faptul că potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1999 se prevede că:

"Trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, dacă prin Constituție sau prin lege nu se dispune altfel". Or, în speță, prin art. 6 alin. (4) și (5) din Legea nr. 45/2009, bunurile revendicate au fost trecute în domeniul privat al reclamantei A.S.A.S., stipulându-se că predarea preluarea acestora se face, în cazul acestora pe baza unui protocol de predare primire încheiat între Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și unitatea de cercetare dezvoltare implicată.

Cum calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între reclamant și cel care este titular al dreptului dedus judecății și semnifică titlul în virtutea căruia o persoană are puterea de a acționa în justiție, iar în speță, din cele ce preced rezultă că reclamanta se pre