ÎCCJ, decizie (scj.ro #158805)

Contrabandă. Infracțiunea prevăzută în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006. Elemente constitutive

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Contrabandă

Indice alfabetic:

Drept penal

-

contrabandă

Legea nr. 86/2006,

art. 270 alin. (3)

Fapta de a prelua și de a transporta bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, în sensul că au fost introduse în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori au fost introduse în țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, indiferent de valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 60/RC din 14 februarie 2020

Prin sentința penală nr. 1237 din 26 octombrie 2018 pronunțată de Judecătoria Constanța, s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă prevăzută în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu reținerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 4 ani, exercitarea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata prevăzută în art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 60 C. pen., pedeapsa se execută în regim de detenție.

Prin decizia nr. 406/P din 19 aprilie 2019, Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de către inculpatul A., a desființat în parte sentința apelată și, rejudecând, cu privire la inculpații A. și B., a constatat că debitul datorat de către inculpații A. și B., în solidar, a fost achitat.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în casație inculpatul A.

În susținerea cererii de recurs în casație formulate, inculpatul a indicat, între altele, cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.”

Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei nr. 406/P din 19 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute în art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că aceasta este neîntemeiată, urmând a o respinge, în principal, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speță, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - hotărârile sunt supuse casării dacă „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.”

Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Critica formulată de recurent, în sensul că fapta săvârșită este o contravenție, este analizată, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

Analizând hotărârea din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție reține, în esență, în ceea ce privește situația de fapt, că inculpatul A., la data de 7 octombrie 2017, împreună cu inculpatul B., în urma unei înțelegeri telefonice prealabile, a preluat cantitatea de 300 pachete țigări marca C., fără timbru de accizare românesc, de proveniență Elveția, neunionale, despre care aveau cunoștință că provin din contrabandă sau sunt destinate contrabandei, de la inculpatul D., pe care le-a transportat cu autoturismul pe raza Municipiului Constanța, în vederea vânzării, prejudiciul creat bugetului consolidat al statului fiind de 3.383 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal: „(3) Sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.”

Prin Decizia nr. 32/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în M. Of. nr. 62 din 28 ianuarie 2016), s-a statuat că noțiunea de „contrabandă” utilizată de legiuitor în dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma „cunoscând că acestea provin din contrabandă”, privește contrabanda constând în introducerea în țară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în țară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că „se consideră că infracțiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu este condiționată de existența infracțiunii de contrabandă incriminate în art. 270 alin. (1) și de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal:

- să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora;

- să fie destinate săvârșirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora. (…)

În ambele situații, făptuitorul cunoaște proveniența sau destinarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal.

Cunoașterea provenienței din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, ca și cunoașterea destinării acestora, respectiv pentru săvârșirea contrabandei, înseamnă cunoașterea caracterului ilicit al provenienței sau destinării lor, a faptului că a fost ocolit controlul vamal ori că bunurile sau mărfurile de acest tip sunt menite să eludeze controlul vamal, aspecte care pot rezulta din diferite împrejurări de fapt, instanța urmând să țină seama de aceste circumstanțe în procesul de stabilire a încadrării juridice a faptei în infracțiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.”

În speță, prin hotărârea recurată, s-a reținut, cu titlu definitiv, că bunurile provin din contrabandă, iar inculpatul A. cunoștea această împrejurare.

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că inculpatul a beneficiat de dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în sensul că și-a însușit situația de fapt reținută prin rechizitoriu, implicit și faptul că avea cunoștință de proveniența țigărilor.

Prin urmare, critica recurentului, în sensul că fapta săvârșită nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 270 alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, ci se încadrează în dispozițiile art. 449 alin. (2) lit. k) C. fiscal, este neîntemeiată, având în vedere că, astfel cum s-a menționat anterior, infracțiunea de contrabandă prevăzută în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal presupune ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că fapta reținută în sarcina recurentului, astfel cum a fost descrisă în cuprinsul hotărârii recurate, întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de contrabandă, prevăzută în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, și nu ale contravenției prevăzută în art. 449 alin. (2) lit. k) C. fiscal.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 406/P din 19 aprilie 2019 a Curții de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.