ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1110/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1110/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 12.01.2016 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. și C. să se constate existența dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 4.500 mp (parte integrantă a terenului în suprafață de 19.690 mp din acte și 19.659 mp din măsurători), situat în Orașul Pantelimon, intabulat în CF nr. x a orașului Pantelimon (provenită din conversia pe hârtie a CF vechi nr. x Bis a localității Pantelimon, nr. cadastral vechi z), să se dispună radierea din cartea funciară nr. x a notării suprapunerii cu CF nr. x (provenită din CF vechi x, nr. cadastral vechi z1), notare înregistrată sub nr. x/06.07.2011, să se dispună desființarea cărții funciare nr. x (provenită din CF vechi x, nr. cadastral vechi z1) și să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate disp. art. 555 - 557, 891, 907, 908 alin. (1), pct. 1, alin. (2) și alin. (4), art. 909, 910, 911 din C. civ. și ale art. 35 C. proc. civ.
Prin Sentința civilă nr. 566/28.02.2017, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și C., s-a constatat existența dreptului de proprietate al reclamantului A. asupra terenului în suprafață de 4.500 mp intabulat în cartea funciară nr. x a orașului Pantelimon (parte integrantă a terenului în suprafață de 19.690 mp din acte și 19.659 mp din măsurători) astfel cum a fost identificat prin anexa 1 din raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie întocmit de expert tehnic judiciar ing. D., s-a dispus radierea din cartea funciară cu nr. x (provenită din conversia pe hârtie a cărții funciare vechi nr. y și nr. cadastral vechi z) a notării suprapunerii cu cartea funciară nr. x (provenită din conversia pe hârtie a cărții funciare vechi nr. x1 și nr. cadastral vechi z1) cu privire la suprafața de 4500 mp menționată mai sus. S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind desființarea cărții funciare nr. x (provenită din conversia pe hârtie a cărții funciare vechi nr. x1 și nr. cadastral vechi z1) și au fost obligați pârâții B. și C. la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu expert.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel ambele părți.
Apelanții-pârâți B. și C., au considerat nelegală hotărârea primei instanțe.
Apelantul-reclamant A., a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii capătului de cerere având ca obiect desființarea C.F. nr. x Pantelimon (provenită din C.F. cu nr. vechi x1, nr. cadastral vechi z1).
Prin Decizia nr. 968A din data de 2 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-au respins ambele apeluri.
Potrivit art. 499 prima teză C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea în parte a hotărârii atacate - sub aspectul soluției pronunțată asupra apelului său - și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel București.
În motivarea recursului s-au arătat următoarele.
Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a normelor de drept material [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., rep.].
Din considerentele hotărârii atacate cu privire la soluția respingerii apelului său ca nefondat reiese că desființarea C.F. nr. x s-ar fi putut dispune doar dacă s-ar fi desființat titlul în temeiul căruia a fost deschisă această carte funciară. Or titlul de proprietate exhibat de intimații-pârâți nu produce efecte juridice, fiind asimilat unui titlu desființat, de vreme ce prima instanță a constatat existența dreptului său de proprietate asupra imobilului teren cu suprafața de 4.500 mp, parte integrantă a terenului cu suprafața rezultată din acte de 19.690 mp (19.659 mp din măsurători), situat în orașul Pantelimon, jud. Ilfov, intabulat în C.F. nr. x (provenită din C.F. cu nr. vechi x1, nr. cadastral vechi z1). Prin urmare, dreptul pretins de intimații-pârâți este inexistent, iar o carte funciară deschisă în temeiul unui drept inexistent trebuie desființată.
Respingând apelul său, instanța de apel a încălcat/a aplicat greșit art. 908 alin. (1) pct. 1, alin. (2) și (4); art. 909 - 911 C. civ., cărora le-a dat, implicit, o interpretare restrictivă și străină de spiritul dispozițiilor lor. În egală măsură, instanța de apel a încălcat art. 555 - 557 C. civ., care reglementează dreptul de proprietate privată, a cărui deplină ocrotire presupune inclusiv corespondența între situația juridică reală a imobilului obiect al dreptului de proprietate și cuprinsul cărții funciare.
Referirile la art. 50 și 51 alin. (2) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt anacronice și nu-și găsesc aplicare în speță, neputând sprijini nici măcar soluția greșită a respingerii apelului ca nefondat.
Admiterea primelor două capete de cerere nu a înlăturat decât în parte distonanța între cuprinsul cărților funciare și situația juridică reală a imobilului teren cu suprafața de 4.500 mp, parte integrantă a terenului cu suprafața rezultată din acte de 19.690 mp (19.659 mp din măsurători), situat în orașul Pantelimon, jud. Ilfov, intabulat în C.F. nr. x (provenită din C.F. cu nr. vechi x1, nr. cadastral vechi z1). De vreme ce există un singur teren cu suprafața de 4.500 mp [parte integrantă a terenului cu suprafața rezultată din acte de 19.690 mp (19.659 mp din măsurători)], asupra căruia există un singur drept de proprietate, este firesc să existe o singură carte funciară, C.F. nr. x, în care este intabulat dreptul său de proprietate. Distonanța între cuprinsul cărților funciare nr. x și y1, pe de o parte, și situația juridică reală a imobilului teren cu suprafața de 4.500 mp, pe de altă parte, nu poate fi complet înlăturată decât prin desființarea C.F. nr. x, altminteri vor coexista două cărți funciare ale aceluiași teren.
Întrucât lipsa de corespondență între cuprinsul cărților funciare și situația juridică reală a terenului nu are la bază o simplă înscriere greșită, ci decurge din deschiderea unei cărți funciare în temeiul unui drept de proprietate inexistent, pentru un teren care avea deja o carte funciară, măsura care se impune constă în desființarea acelei cărți funciare.
Deși art. 907 și 908 C. civ. nu reglementează expres chestiunea desființării unei cărți funciare, aceasta reprezintă singura măsură care poate fi dispusă, pentru că simpla radiere a dreptului de proprietate intabulat în favoarea intimaților-pârâți lasă deschisă o carte funciară a unui imobil inexistent și fără proprietar. Art. 907, 908 C. civ. reglementează instituția rectificării înscrierii, adică înscrierea corectă a mențiunilor conforme cu situația juridică reală. În situația suprapunerii integrale, singura modalitate de rectificare constă în desființarea cărții funciare, implicit impusă de radierea dreptului de proprietate inexistent.
A desființa o carte funciară în care a fost intabulat un drept de proprietate inexistent, care se suprapune integral cu o altă carte funciară în care este intabulat un drept de proprietate a cărui existență a fost constatată de prima instanță, este singurul mod în care se poate rectifica acea carte, dreptul inexistent trebuind radiat nu doar prin simpla radiere a mențiunii suprapunerii din cartea funciară corectă, ci prin desființarea în totalitate la înregistrării însăși a cărții funciare înființată în temeiul unui drept inexistent.
În drept, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., rep.; art. 907; art. 908 alin. (1) pct. 1, alin. (2) și (4); art. 909-911 C. civ.
Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
Prin Sentința civilă nr. 566/28.02.2017, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind desființarea cărții funciare nr. x (provenită din conversia pe hârtie a cărții funciare vechi nr. x1 și nr. cadastral vechi z1) deoarece situația juridică reală a suprafeței de 4.500 mp teren menționată a fost reglementată prin admiterea primelor două capete ale cererii de chemare în judecată, iar pe de altă parte, reclamantul nu a indicat temeiul legal, cauza juridică, a solicitării de desființare a cărții funciare, dispozițiile legale indicate la finalul cererii de chemare în judecată având în vedere doar situația rectificării cărții funciare.
În apel reclamantul A. a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii capătului de cerere având ca obiect desființarea C.F. nr. x Pantelimon (provenită din C.F. cu nr. vechi x1, nr. cadastral vechi z1).
Instanța de apel în decizia atacată a reținut în analiza apelului declarat de către pârâți că în cauză, raportat la obiectul cererii, nu sunt aplicabile regulile comparării de titluri specifice acțiunii în revendicare ci doar cele ale priorității înscrierii în Cartea Funciară.
Recurentul reclamant nu a criticat în recurs aceste considerente ale instanței de apel, care astfel au dobândit autoritate de lucru judecat.
În acest context, în cadrul analizei apelului reclamantului A., curtea de apel a reținut că desființarea cărții funciare neconcordante nr. y1 (provenită din CF vechi x, nr. cadastral vechi z1), astfel cum a fost solicitată prin capătul al treilea de cerere, nu se poate dispune doar în temeiul unei constatări asupra titularului dreptului tabular.
Înainte de a trece la analiza propriu-zisă a motivelor de recurs trebuie determinat care este obiectul capătului de cerere vizat prin recursul formulat.
Așa cum s-a reținut mai sus, prima instanță de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind desființarea cărții funciare nr. x (provenită din conversia pe hârtie a cărții funciare vechi nr. x1 și nr. cadastral vechi z1), printre altele, întrucât reclamantul nu a indicat temeiul legal, cauza juridică, a solicitării de desființare a cărții funciare, dispozițiile legale indicate la finalul cererii de chemare în judecată având în vedere doar situația rectificării cărții funciare.
Altfel spus, prin acest capăt de cerere reclamantul a solicitat desființarea cărții funciare nr. x și a indicat temeiul de drept de la operațiunea rectificării cărții funciare.
În apel reclamantul nu a criticat sentința primei instanțe de fond pentru faptul că nu ar fi calificat cererea sa de desființare ca fiind de rectificare a cărții funciare, conform temeiului de drept indicat, ci a susținut că simpla radiere a dreptului de proprietate [radierea fiind o modalitate de rectificare, conform art. 33 alin. (2) din Legea nr. 7/1996] nu este suficientă în situația în speță, trebuindu-se dispune desființarea cărții funciare, deși nu poate indica un temei de drept pentru această operațiune. Aceleași susțineri au fost reluate și în recurs.
Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ. obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.
Astfel, conform celor expuse mai sus, nu face obiectul prezentului litigiu verificarea îndeplinirii în cauză a condițiilor prevăzute de lege pentru a se dispune rectificarea cărții funciare nr. x, considerentele instanței de apel referitoare la acest obiect fiind străine de prezenta cauză, și urmând a fi înlăturate din motivarea deciziei atacate.
Temeiurile de drept din noul C. civ. invocate în cadrul recursului reglementează tot procedura rectificării și radierii cărții funciare, ca de altfel și dispozițiile art. 50 și 51 din Legea nr. 7/1996, invocate de către instanța de apel.
În ceea ce privește aceste ultime dispoziții, din considerentele deciziei atacate rezultă că a fost avută forma legii în vigoare la înscrierea fiecărui drept. Deși a calificat aceste dispoziții ca fiind anacronice, recurentul nu a criticat aprecierile instanței de apel legate de acest aspect.
Recurentul a susținut că scopul obiectului cererii așa cum a fost formulat, desființarea cărții funciare, este dat de faptul că în această carte funciară a fost înregistrat un drept inexistent și că acest scop nu se poate realiza prin radiere/rectificare, operațiunile prevăzute expres de lege în cadrul temeiurilor de drept invocate.
Totuși, recurentul nu a precizat modalitatea în care ar putea fi pusă în executare o hotărâre judecătorească prin care s-ar dispune o operațiune juridică neprevăzută de lege, care ar presupune, cel puțin aparent, conform voinței recurentului distrugerea cărții funciare.
Chiar C. civ., în cazul în care pentru anumite imobile se reglementează deschiderea unor cărți funciare noi, prevede operațiunea închiderii vechii cărți funciare (de exemplu, art. 880). De asemenea, prin Ordinul nr. 700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, se prevede operațiunea sistării cărții funciare, în anumite condiții [art. 63 alin. (1) lit. b)].
Ca atare, contrar susținerilor recurentului, nici măcar din spiritul normelor legale invocate nu se poate deduce intenția legiuitorului ca, într-o situație cum este cea în speță, să se distrugă o carte funciară ca sancțiune pentru suprapunerea ei cu o alta existentă anterior, pentru același imobil.
Ținând cont de cele expuse mai sus, nu se poate reține încălcarea, prin respingerea cererii privind desființarea cărții funciare nr. x (provenită din conversia pe hârtie a cărții funciare vechi nr. x1 și nr. cadastral vechi z1), a prevederilor art. 555 - 557 C. civ., care reglementează dreptul de proprietate privată, întrucât, pe de o parte, prin Sentința civilă nr. 566/28.02.2017, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, s-a reținut că situația juridică reală a suprafeței de 4.500 mp teren menționată a fost reglementată prin admiterea primelor două capete ale cererii de chemare în judecată, prin care, s-a constatat existența dreptului de proprietate al reclamantului A. asupra terenului în suprafață de 4.500 mp intabulat în cartea funciară nr. x a orașului Pantelimon (parte integrantă a terenului în suprafață de 19.690 mp din acte și 19.659 mp din măsurători) astfel cum a fost identificat prin anexa 1 din raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie întocmit de expert tehnic judiciar ing. D., s-a dispus radierea din cartea funciară cu nr. x (provenită din conversia pe hârtie a cărții funciare vechi nr. y și nr. cadastral vechi z) a notării suprapunerii cu cartea funciară nr. x (provenită din conversia pe hârtie a cărții funciare vechi nr. x1 și nr. cadastral vechi z1) cu privire la suprafața de 4500 mp menționată mai sus.
Pe de altă parte, instanțele de fond s-au pronunțat în limitele principiului disponibilității reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ.
În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 968A din data de 2 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2016.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 iunie 2019.