ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 9 ianuarie 2020

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 210 din 2 octombrie 2018, pronunțată de Judecătoria Topoloveni, în baza art. 396 alin. (1) și alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 83 C. pen., s-a stabilit pedeapsa închisorii de 8 luni în sarcina inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen. rap. la art. 396 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei închisorii, stabilindu-se un termen de supraveghere de 2 ani, calculat conform art. 84 C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Argeș la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus a se comunica Serviciului de Probațiune Argeș datele prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. c) - e).

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și săvârșirii altei infracțiuni în termenul de supraveghere.

A fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa închisorii de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere, pe durata termenului de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

S-a dispus a se comunica datele prevăzute la pct. b), c), d), e), Serviciului de Probațiune Dâmbovița.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului obligația de a urma un curs de calificare profesională.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei orașului Pucioasa, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 19 C. proc. pen., art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1357 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă C. și au fost obligați inculpații, în solidar, să plătească acesteia despăgubiri materiale în sumă de 800 Euro.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpați a bunurilor/dispozitivelor folosite la săvârșirea infracțiunii, respectiv pompă electrică pentru lichide seria x de 22,5 A cu furtune, depusă în camera de corpuri delicte a Poliției orașului Topoloveni, conform dovezii AG nr. x/10.09.2015.

În baza art. 274 C. proc. pen., au fost obligați inculpații la câte 600 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300 RON reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni și inculpații A. și B..

În motivarea apelului, procurorul a arătat că sentința pronunțată de prima instanță este nelegală sub aspectul omisiunii și al nesocotirii dispozițiilor legale obligatorii prev. de art. 91 alin. (4) C. pen. și a dispozițiilor art. 403 alin. (4) C. proc. pen. și art. 404 alin. (2) C. proc. pen., privind atenționarea inculpatului B. asupra consecințelor la care se va expune dacă va mai comite infracțiuni sau, după caz, dacă nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În continuare, procurorul a susținut că sentința apelată este nelegală și netemeinică și sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpaților A. și B., ținând seama de faptul că acesta din urmă nu s-a prezentat la niciun termen de judecată, cu toate că au fost emise mandate de aducere.

În motivarea apelului, inculpatul B. a arătat că nu a fost conștient de săvârșirea infracțiunii decât după ce aceasta a fost consumată. A arătat că nu avea atribuții, în calitate de șofer secundar, în vederea asigurării condițiilor necesare pentru efectuarea transportului, motiv pentru care a solicitat pronunțarea unei soluții de achitare.

De asemenea, inculpatul B. a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 83 C. pen., referitoare la amânarea aplicării pedepsei.

Prin decizia penală nr. 181/A din 26 februarie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni împotriva sentinței penale nr. 210 din 2 octombrie 2018, pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr. x/2017.

A fost desființată, în parte, sentința și, în rejudecare, a fost schimbată modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului B., dispunându-se executarea acesteia în condițiile art. 60 C. pen.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva aceleeași sentințe.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de câte 200 RON fiecare.

Împotriva deciziei penale anterior menționate, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casație inculpatul B..

În cererea scrisă și în susținerea orală a căii de atac promovate, recurentul inculpat a indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

În motivarea căii de atac, recurentul inculpat a arătat, în esență, că decizia penală atacată este nelegală, din perspectiva greșitei soluții de condamnare pentru infracțiuea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., reținută în sarcina sa, susținând că nu sunt întrunite condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă prevăzute de lege, astfel că se impune admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale atacate și pronunțarea unei soluții de achitare, prin raportare la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.. De asemenea, în cuprinsul motivelor scrise, a mai susținut că a fost condamnat, pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în condițiile în care a fost de acord să achite jumătate din prejudicul în cuantum de 800 de euro.

Prin încheierea din 10 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 181/A din 26 februarie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2017, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul B., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parțială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat B. în susținerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauză.

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de încriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În speță, recurentul inculpat, prin motivele dezvoltate în susținerea căii de atac, a făcut referire la mijloacele de probă administrate în cauză, apreciind că starea de fapt reținută prin hotărârea de condamnare este de natură a evidenția lipsa caracterului penal al faptei pentru care a fost condamnat.

Criticile invocate de recurentul inculpat nu vizează însă aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, ci reprezintă critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele au reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția și participația acestuia în săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Prin motivele de recurs formulate se realizează o analiză a probelor, recurentul inculpat susținând că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă prevăzute de lege.

Or, recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel. În consecință, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanței supreme pe calea recursului în casație.

Criticile formulate de recurentul inculpat nu pot fi primite de către Înalta Curte, prin recursul în casație promovat în cauză acesta urmărind, în realitate, remedierea unei greșite aprecieri a stării de fapt de către instanțele anterioare, respectiv a unei greșite interpretări a probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), ceea ce nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casație. Prin raportare la situația de fapt reținută în cauză, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de furt calificat, pentru care recurentul inculpat a fost condamnat.

Având în vedere considerentele expuse, cum motivele invocate în susținerea căii de atac nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 181/A din 26 februarie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 181/A din 26 februarie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 ianuarie 2020.