ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 79/2018

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă- Faliment, la data de 04 februarie 2016, sub nr. x/2015/a1, reclamantul A. I.P.U.R.L. Arad, în calitate de administrator judiciar provizoriu al debitoarei S.C. B. S.R.L. Timișoara, a chemat în judecată pârâtele S.C. C. S.R.L. Constanța și S.C. B. S.R.L. Timișoara - prin administrator special D., solicitând instanței anularea constituirii unui drept de preferință pentru o creanță care era chirografară, în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei S.C. B. S.R.L., efectuate în baza contractelor de ipotecă mobiliară pe bunuri mobile nr. 332/28.07.2015, nr. 333/28.07.2015 și nr. 334/31.07.2015; în drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2014: art. 56 lit. a), art. 58 lit. h) și art. 117 lit. e).

Prin sentința civilă nr. 1508, pronunțată la data de 05 decembrie 2016, în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, judecător sindic, a admis acțiunea formulată de reclamantul A. I.P.U.R.L. - administrator judiciar provizoriu al debitoarei S.C. B. S.R.L. împotriva pârâților S.C. C. S.R.L. Constanta și S.C. B. S.R.L. - prin administrator special D.; a anulat contractele de ipotecă mobiliară pentru bunuri mobile nr. 332/28.07.2015, nr. 333/28.07.2015 și nr. 334/31.07.2015, încheiate de debitoarea S.C. B. S.R.L., în calitate de garant ipotecar și intimata - creditoare S.C. C. S.R.L., în calitate de creditor, în contradictoriu cu debitoarea S.C. B. S.R.L. - prin administrator special D. și intimata - creditoare S.C. C. S.R.L., și a dispus înscrierea creanței intimatei - creditoare S.C. C. S.R.L. ca și creanță chirografară.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 250/A, pronunțată la data de 31 martie 2017, în dosarul nr. x/2015, a respins apelul formulat de apelanta- pârâtă S.C. C. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta- intimată A. I.P.U.R.L.- în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.C. B. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 1508/5.12.2016, pronunțată de Tribunalul Timiș; fără cheltuieli de judecată.

Pârâta S.C. C. S.R.L. Constanța a uzat în continuare de calea de atac a recursului împotriva acestei decizii, solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) și alin. (2) teza finală Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 8 alin. (4) prin raportare la art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, excepție în privința căreia, fiind luată în examinare cu prioritate față de dispozițiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reține următoarele:

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În accepțiunea conferită de legiuitor, potrivit art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile stabilite ca atare prin art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Potrivit alin. (2) al aceluiași text, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, Înalta Curte reține că, potrivit art. 634 alin. (1) Noul C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.".

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

În cauză, se constată că, obiect al recursului de față îl constituie decizia civilă nr. 250/A din 31 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, prin care a fost respins apelul formulat de apelanta- pârâtă S.C. C. S.R.L. Constanța împotriva sentinței civile nr. 1508/5.12.2016 pronunțată de Tribunalul Timiș (în soluționarea cererii reclamantului A. I.P.U.R.L. Arad, în calitate de administrator judiciar provizoriu al debitoarei S.C. B. S.R.L. Timișoara, care este o cerere pentru anularea actelor sau operațiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor, în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, în baza art. 117 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență), decizie care are caracter definitiv de la pronunțarea sa.

Or, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, "(4) Hotărârile … judecătorului- sindic pot fi atacate de părți numai cu apel, în termen de 7 zile, care se calculează de la comunicare, pentru absenți, și de la pronunțare, pentru cei prezenți.".

Potrivit art. 9 teza I din Legea nr. 85/2014, "Curtea de apel este instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de președintele tribunalului sau de judecătorul-sindic, după caz", iar, potrivit tezei a doua a aceluiași articol, hotărârile curții de apel sunt definitive.

Totodată, potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "Hotărârile judecătorului- sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel".

În atari condiții, în speță, văzând și prevederile art. 483 alin. (2) teza finală Noul C. proc. civ., decizia dată în apel nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., întrucât are caracter definitiv de la pronunțarea sa, situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., și, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac este inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., stipulează:

"Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară".

Așa fiind, față de prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, aplicabile, cererea fiind formulată la data de 04.02.2016, deci, după data de intrare în vigoare a Legii nr. 76/2012, se constată că decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea ordinară a recursului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, coroborat cu art. 117 alin. (1) din aceeași lege.

Se reține, deci, că, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Înalta Curte constată că, în cauză, se aplică cu prioritate principiul legalității, conform căruia, regimul căilor de atac (fel, condiții, termen) este reglementat de lege și nu îi este îngăduit niciunui participant al procesului civil să deroge de la acest principiu. Legea este cea care recunoaște condițiile de exercitare a căilor de atac, acestea nu sunt stabilite de judecător, astfel că, mențiunile eronate din dispozitivul unei hotărâri privind regimul căii de atac nu sunt de natură a produce efecte juridice, în condițiile în care sunt contrare legii, astfel că nu deschid părților drepturi pe care legea nu le acordă.

Legalitatea căilor de atac, consacrată de art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit cu care, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. Constanța împotriva deciziei civile nr. 250/A din 31 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2018.