ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2782/2018

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19.05.2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară: anularea Deciziei nr. 2447/08.10.2015 de sancționare contravențională a sa cu amendă în cuantum de 10.000 RON, în calitate de administrator special al S.C. B. S.A. Iași, și de obligare la transmiterea documentelor necesare întocmirii raportului de evaluare; anularea Deciziei nr. 345/10.02.2016 de respingere a plângerii prealabile formulate împotriva Deciziei nr. 2477/08.10.2015 și a anexei aferente; în subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, în condițiile art. 7 alin. (3) din O.G.

nr. 2/2001 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3846 din data de 05 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară; a anulat decizia nr. 345/10.02.2016 și, rejudecând plângerea prealabilă, a anulat și decizia nr. 2447/08.10.2015. De asemenea, a exonerat reclamantul de obligația de plată a amenzii în cuantum de 10.000 RON, precum și de obligația de a transmite expertului autorizat independent toate documentele necesare întocmirii raportului de evaluare, conform dispozițiilor Legii nr. 151/2014, în termen de 3 zile lucrătoare de la emiterea deciziei nr. 2447/08.10.2015, dispuse prin acest act în sarcina sa și a luat act că reclamantul și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 3846 din data de 05 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecarea litigiului în fond. În motivarea cererii de recurs a prezentat situația de fapt precizând că decizia de sancționare cu amendă a reclamantului a fost emisă de A.S.F. în conformitate cu dispozițiile legale speciale în vigoare și în baza prerogativelor cu care această autoritate a fost învestită prin lege. Decizia conține descrierea faptelor și motivele de fapt și de drept care au condus la emiterea acesteia, a fost emisă ca urmare a unei activități de analiză și investigare a faptelor constatate, în conformitate cu prerogativele acestei autorități, confirmate prin O.U.G.

nr. 93/2012, cu modificările și completările ulterioare, O.U.G. nr. 25/2012 privind aprobarea Statutului C.N.V.M, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare. Această decizie întrunește toate condițiile pentru încheierea sa valabilă (ad validitatem), respectiv: este emisă de o autoritate publică, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 554/2004; este emisă în vederea executării legii ori a organizării legii, în speță în temeiul Legii nr. 297/2004 și a O.U.G. nr. 93/2012, cu modificările și completările ulterioare; este emisă în temeiul competențelor de supraveghere și investigare cu care A.S.F.

este învestită; este motivată atât în fapt - în cuprinsul acesteia sunt menționate faptele care au fost reținute de A.S.F., cât și în drept - cuprinde textele legale în baza cărora a fost emisă; a fost comunicată persoanei destinatare. Recurenta pârâtă a prezentat temeiurile de fapt ale deciziei de sancționare și a susținut că în cuprinsul sentinței recurate instanța de fond nu a analizat deloc obligațiile legale imperative ce îi incumbau reclamantului, în calitate de administrator special al S.C.B. S.A. IAȘI, precum și termenele impuse de lege, a căror nerespectare i-a fost imputată prin decizia de sancționare, ci s-a rezumat la a analiza doar prevederile art. 210 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

Mentionează că la individualizarea sancțiunii s-au avut în vedere circumstanțele reale și personale ale faptei și ale făptuitorului, aplicându-se sancțiunea cu amendă reprezentând minimul prevăzut de lege pentru contravenția săvârșită. Hotărârea nu cuprinde o analiză temeinică a tuturor împrejurărilor expuse în cadrul dosarului și a documentelor atașate acestuia, legalitatea și temeinicia Deciziei A.S.F. nr. 2447/08.10.2015 fiind demonstrate în preambulul actului administrativ de sancționare. În ceea ce privește considerentul instanței că această decizie nu este motivată, consideră că instanța de fond a apreciat asupra acestui aspect fără a proceda la analizarea speței ținând cont de situația juridică reală a intimatului reclamant, situatie care reieșea indubitabil din înscrisurile depuse la dosar, precum și de faptul că intimatul reclamant a fost sancționat în baza Legii nr. 297/2004 și nu în baza O.G.2/2011, fiind incidente disp.

art. 488 alin. (1) pct. 6) și pct. 8) noul C. proc. civ. Deși a precizat la fila 3 din întâmpinarea depusă la fondul cauzei faptul că: actul administrativ de sancționare a fost emis de A.S.F. ca urmare a unei activități de analiză și investigare a faptelor constatate, în conformitate cu prerogativele acestei autorități, confirmate prin O.U.G. nr. 93/2012, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 297/2004; potrivit disp. art. 278 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, prevederile acestei legi derogă de la dispozițiile O.G.

nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor în ceea ce privește procedura de stabilire și sancționare a contravențiilor, precum și de aplicare a sancțiunilor; reclamantul a fost sancționat pentru nerespectarea prevederilor art. 210 din Legea nr. 297/2004 și ale art. 6 din Regulamentul nr. 17/2014, fapta fiind încadrată la art. 271 coroborat cu art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3, art. 273 alin. (1) lit. b) pct. i) din Legea nr. 297/2004; sancțiunea aplicată reprezintă o sancțiune contravențională, calificată ca atare de Legea nr. 297/2004, instanța de fond a procedat la analizarea speței din perspectiva disp. art. 16 din O.G. nr. 2/2001 concluzionând că nu se poate reține vreo culpă pentru nedefinitivarea raportului de evaluare, în sarcina intimatului reclamant.

Consideră că instanța de fond a apreciat eronat întrucât, astfel cum reiese și din conținutul actului administrativ de sancționare, acesta este motivat, fiind dezvoltate motivele pentru care intimatul reclamant a fost sancționat, după cum urmează: - A.S.F, prin adresa nr. x, a solicitat societății B. S.A. IAȘI respectarea prevederilor Regulamentului A.S.F. nr. 17/2014 și a solicitat întocmirea și transmiterea, în regim de urgență, la B.V.B. și A.S.F. a raportului curent referitor la preț; - Societatea B. S.A. a comunicat în data de 03.09.2015 că, din motive obiective, raportul de evaluare cu privire la prețul pe acțiune nu a fost finalizat. Următoarele 2 paragrafe din conținutul Deciziei nr. 2447/08.10.2015 vizau adresa expertului autorizat independent, adresa nr. x, prin care acesta preciza că raportul nu poate fi definitivat întrucât societatea nu a transmis toate documentele necesare.

În acest context, instanța de fond nu poate aprecia că: "nici în decizia contestată și nici în actele care au stat la baza emiterii (...) nu se specifică clar ce documente nu au fost comunicate expertului autorizat independent". Chiar societatea precizează prin adresa din data de 03.09.2015 faptul că: "din motive obiective, raportul de evaluare cu privire la prețul pe acțiune nu a fost finalizat". Intimatul reclamant, în calitate de reprezentant al societății, a înțeles ce acte trebuiau comunicate atât expertului, cât și A.S.F., dovada în acest sens fiind adresa de răspuns din data de 03.09.2015, înregistrată la A.S.F. sub nr. X/03.09.2015. De asemenea, susține că instanța de fond nu avea temei legal să aprecieze că actul administrativ de sancționare este nemotivat din perspectiva dispozițiilor art. 16 din O.G.

nr. 2/2001, întrucât reclamantul a fost sancționat pentru nerespectarea prevederilor art. 210 din Legea nr. 297/2004 și ale art. 6 din Regulamentul nr. 17/2014, fapta fiind încadrată la art. 271, coroborat cu art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3, art. 273 alin. (1) lit. b) pct. i) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. Sancțiunea aplicată de A.S.F. prin actul administrativ atacat reprezintă o sancțiune contravențională, calificată ca atare de Legea nr. 297/2004. Consideră că instanța de fond trebuia să analizeze speța având în vedere conținutul Deciziei A.S.F. nr. 2447/08.10.2015 și ținând cont de dovezile aduse de recurenta pârâtă în scopul demonstrării acelor susțineri.

Motivarea actului administrativ atacat nu trebuie să se transforme într-o analiză exhaustivă, care să reia toate elementele analizate în faza premergătoare emiterii acestuia, ci trebuie să cuprindă acele elemente care să permită destinatarului să își exercite dreptul la apărare, condiție pe deplin îndeplinită în speță. În caz contrar, nu s-ar mai justifica solicitarea adresată autorității emitente de a depune toate actele care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat și nici posibilitatea pe care instanța o are în sensul de a anula acte premergătoare emiterii actului administrativ contestat. În acest context, instanța de fond în mod greșit a apreciat că decizia A.S.F. nu este suficient motivată în fapt în legătură cu culpa ce poate fi reținută în sarcina intimatului reclamant.

Recurenta pârâtă susține că poate aplica sancțiuni având ca temei juridic prevederile Legii nr. 297/2004 și reglementările emise în aplicarea acesteia, dacă se constată că fapta reținută este calificată drept contravenție potrivit dispozitiilor acestei legi sau a reglementărilor emise în aplicarea acesteia, în vigoare la data sancționării faptei. În speță, fapta reținută constituie contravenție potrivit prevederilor legii specifice pieței de capital. Referitor la punctul 3 - fila 8 din sentință, potrivit căruia instanța de fond concluzionează că,,nu se poate reține prin urmare, în sarcina reclamantului, administrator special, nerespectarea prevederilor art. 210 din Legea nr. 297/2004 și art. 6 din Regulamentul A.S.F.

nr. 17/2014, precizează că în sarcina reclamantului s-a reținut faptul că, în calitate de administrator special al S.C. B. S.A. Iași, societate ale cărei valori mobiliare au fost admise la tranzacționare și căreia îi erau incidente dispozițiile legislației speciale din domeniul pieței de capital, și deci și dispozițiile Legii nr. 151/2014 și ale Regulamentului A.S.F. nr. 17/2014 nu a finalizat, cu respectarea termenelor imperative prevăzute de lege, procedura prevăzută de Legea nr. 151/2014 și de Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014, această conduită fiind de natură a prejudicia drepturile acționarilor societății. Societatea emitentă, prin conduita organelor de conducere, în speță a administratorului special, a întârziat nejustificat derularea procedurii prevăzute de Legea nr. 151/2014 și Regulamentul A.S.F.

nr. 17/2014, existând riscul ca respectiva procedură să nu fie finalizată până la retragerea acțiunilor emitentului de la tranzacționare, fapt care aduce prejudicii acționarilor care au depus cereri de retragere. Prin conduita administratorului special s-a tergiversat în mod nejustificat întocmirea raportului de evaluare al societății în vederea stabilirii prețului per acțiune, drepturile acționarilor care au depus cereri de retragere din societate fiind lezate prin nefinalizarea rocedurii sus menționate, fiind încălcate disp. art. 210 din Legea nr. 297/2004, fapt pentru care reclamantul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 10.000 RON. Mai arată că reclamantul a fost sancționat în virtutea funcției deținute la S.C.B.

S.A. Iași, respectiv de administrator special, sens în care a invocat disp. art. 3 pct. 26, art. 18 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit acestei legi, activitatea administratorului special se desfășoară sub controlul administratorului judiciar și al judecătorului sindic. Prin urmare, mandatul administratorului special are un conținut legal și nu doar convențional, incluzând atribuțiile enumerate la art. 18 alin. (2) din legea insolvenței, reprezentarea intereselor adunării generale a acționarilor societății în procedură și, atunci când debitorului i se permite să își administreze activitatea, efectuarea, în numele și pe contul acestuia, a actelor de administrare necesare.

Astfel, în temeiul acestor atribuții speciale recunoscute de lege, administratorul special, în calitate de participant la procedură, are obligația de a aduce la îndeplinire toate măsurile necesare în vederea respectării de către societatea pe care o administrează a prevederilor Legii nr. 151/2014 și ale Regulamentului A.S.F. nr. 17/2014, precum și a prevederilor legii insolvenței. Se mai sustine în cererea de recurs că sentința recurată cuprinde motive contradictorii, respectiv: instanța de fond a analizat conținutul art. 210 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 și a constatat că acest articol prevede anumite condiții care trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru a se putea reține incidența în speță a normei juridice.

Astfel, recurenta pârâtă a menționat definițiile termenilor: abuziv, neloial și fraudulos și a arătat că textul legal cuprins la art. 210 alin. (1) se referă la conduita/atitudinea unei persoane care, în virtutea funcției deținute în cadrul societății, folosindu-se de puterea sa, prin faptele sale, care pot fi acțiuni sau inacțiuni (neîndeplinirea obligațiilor legale), determină lezarea drepturilor altor persoane și/sau prejudicierea acestor persoane.

Afirmațiile instanței de fond potrivit cărora "pârâta nu a analizat existența faptei de folosire în mod abuziv a poziției deținute de administratorul special, care au fost în mod concret faptele neloiale sau frauduloase săvârșite, dacă acestea au avut ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare și a altor instrumente financiare deținute, precum și prejudicierea deținătorilor acestora, modalitatea în care aceste consecințe s-au produs efectiv, dacă norma legală este incidentă și administratorului special sau nu având în vedere rolul și competențele acestuia potrivit prevederilor art. 18 din Legea nr. 85/2006 sunt în contradicție cu argumentele invocate. Astfel, instanța de fond este de acord că A.S.F.

trebuie să demonstreze existența tuturor condițiilor impuse de text, dar consideră că "decizia trebuie să cuprindă și o analiză factuală a contravenției reținute în sarcina reclamantului". Față de aceste afirmații invocă următoarele prevederi legale: art. 2 alin. (5) lit. h), art. 272 alin. (1), art. 273 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, din interpretarea cărora rezultă că A.S.F., în scopul exercitării atribuțiilor sale de supraveghere, investigare și control, poate să dispună măsurile necesare astfel încât entitățile ce desfășoară activități sau care efectuează operațiuni în legătură cu piața de capital să se încadreze/să respecte prevederile ce reglementează piața de capital.

În caz contrar, încălcarea de către membrii consiliului de administrație, de către persoanele fizice care exercită de jure sau de facto funcții de conducere, (...) etc, a obligațiilor de respectare a conduitei și condițiilor prevăzute la art. (...) 210 (...) se sancționează cu amendă de la 10.000 RON la 100.000 RON, pentru persoanele fizice. În concluzie, în raport cu procedura și termenele stabilite în cuprinsul Legii nr. 151/2014 și Regulamentului A.S.F. nr. 17/2014, A.S.F. a reținut faptul că societatea emitentă, prin administratorul special, nu și-a îndeplinit obligațiile dispuse, scopul și finalitatea dispozițiilor legale nefiind în fapt atinse în speță. Fapta reținută în sarcina reclamantului a fost stabilită și sancționată în mod temeinic, avându-se în vedere prevederile art. 6 din Regulamentul A.S.F.

nr. 17/20145, precum și dispozițiile Legii nr. 297/2004 în cuprinsul cărora legiuitorul face referire la existența unei răspunderi în sarcina societății/membrilor Consiliului de Administrație, persoanelor fizice care exercită de jure sau de facto funcții de conducere, în ceea ce privește îndeplinirea cu bună-credință și cu respectarea tuturor etapelor și termenelor stabilite de legislația aplicabilă incidentă a obligațiilor care le incumbă. Un mijloc de ocrotire a acționarilor unei societăți în care s-a hotărât să nu se facă demersurile legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare, ce izvorăște din principiul protecției investitorilor, îl reprezintă reglementarea drepturilor acestora, expres prevăzute de Legea nr. 151/2014, de a se retrage din societate.

Aceste drepturi trebuiau exercitate în termenele imperative prevăzute de lege și nu puteau fi afectate de voința societară, cu atât mai puțin de reclamant, în calitate de administrator special. Din perspectiva finalității Legii nr. 151/2014, rezultă în mod evident că aceasta nu prevede excepții exprese de la aplicarea sa, în cazul societăților pentru care instanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței. În cadrul considerentelor sentinței, instanța nu a analizat împrejurările de fapt arătate și nu a observat că A.S.F a solicitat prin numeroase adrese respectarea dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 151/2014 și de Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014, însă societatea emitentă nu a depus diligențele în acest sens în termenul legal și până la emiterea deciziei de sancționare, tocmai acesta fiind în fapt motivul sancționării contravenționale.

Mai mult, reclamantul cunoștea sau trebuia să cunoască faptul că, potrivit Regulamentului A.S.F. nr. 17/2014, evaluatorul avea obligația de a finaliza raportul în termen de 30 de zile lucrătoare de la desemnare, sens în care trebuia să pună la dispoziția acestuia toate informațiile și documentele necesare întocmirii raportului. Prin această faptă omisivă, alături de celelalte fapte reținute (anterior amintite) s-a produs o tergiversare în stabilirea prețului ce urma a fi plătit de către societate pentru acțiunile deținute de acționarii care și-au exercitat dreptul de retragere din societate, având ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare deținute, precum și prejudicierea deținătorilor acestora.

Precizează că monitorizează operațiunile desfășurate de emitenții ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe Piața RASDAQ/Piața valorilor mobiliare necotate, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 151/2014 și ca urmare a unor sesizări sau în exercitarea rolului său activ, dispunând măsuri în vederea protejării acționarilor care sunt lezați prin deciziile adoptate de administratori. A.S.F. are competența de a dispune măsurile necesare astfel încât entitățile ce desfășoară activități sau care efectuează operațiuni în legătură cu piața de capital și cu instrumentele financiare să se încadreze în prevederile reglementărilor A.S.F și ale celorlalte acte normative privind piața de capital, în speță, ale prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 și, implicit, ale art. 6 alin. (1) din Regulamentul nr. 17/2014.

A.S.F.

a constatat că finalitatea textelor normative respective nu a fost atinsă, având în vedere că necesitatea existenței unui raport de evaluare întocmit de un expert autorizat independent și în fapt a contractării de către societate a unor astfel de servicii, reprezintă o condiție sine qua non a îndeplinirii obligației de plată a contravalorii acțiunilor deținute de acționarii care își exercită în virtutea legii, dreptul de retragere, întrucât nici Legea nr. 151/2014, nici Regulamentul nr. 17/2014 nu pot surprinde în mod exhaustiv multitudinea de situații care se pot ivi în legătură cu demersurile concrete pe care aceste acte normative le impun, aceasta nu înseamnă că societatea este absolvită de obligația de a da curs cererilor de retragere din societate, incluzând prin aceasta toate demersurile în vederea stabilirii unui preț echitabil și corect pe acțiune, preț care nu ar putea fi evaluat altfel, decât prin intermediul unei persoane autorizate în acest sens (expert autorizat independent).

Astfel cum rezultă din art. 6 alin. (1) din Regulamentul nr. 17/2014, chiar dacă întocmirea/remedierea raportului de evaluare trebuie realizată de o terță persoană, respectiv de un expert autorizat independent, obligațiile privind solicitarea adresată oficiului registrului comerțului pentru numirea acestei persoane în vederea stabilirii prețului ce urmează a fi plătit de către societate - în calitatea sa de societate ale cărei acțiuni sunt tranzacționate pe Piața RASDAQ - pentru acțiunile deținute de acționarii care și-au exercitat dreptul de retragere din societate în situațiile prevăzute de Legea nr. 151/2014, precum și privind transmiterea documentelor necesare încheierii contractului de evaluare și finalizării raportului de evaluare constituie obligații care revin de drept consiliului de administrație/directoratului acesteia.

4. Apărările intimatului Intimatul reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului arătând că nu se numără printre persoanele care pot săvârși fapta reglementată de art. 210 din Legea nr. 297/2004, care se referă numai la 3 categorii de persoane: acționari, administratori ori angajați ai societății. Nu deține niciuna dintre aceste calități, administratorul special fiind o persoană desemnată conform Legii nr. 85/2006, care nu se confundă cu niciuna dintre categoriile enumerate de textul art. 210. Cum contravențiile sunt reglementate prin texte de strictă interpretare, art. 210 nu se i poate aplica întrucât nu poate avea calitatea de subiect activ al acestei contravenții.

În al doilea rând, textul de lege condiționează existența contravenției de producerea unui rezultat în contextul în care, conform art. 210 din Legea nr. 279/2004, faptele neloiale sau frauduloase urmăresc ("au ca obiect") producerea unui rezultat - "lezarea drepturilor(...) prejudicierea deținătorilor" (de valori mobiliare/instrumente financiare). De asemenea, și în situația faptelor neloiale sau frauduloase (noțiunile de neloial și fraudulos impunând cu precădere forma de vinovăție a intenției, fie ea directă sau indirectă) ce au ca efect lezarea drepturilor și prejudicierea deținătorilor valorilor mobiliare/instrumentelor financiare, textul legal cu atât mai mult impune producerea unui rezultat - prejudiciul.

Neîntocmirea raportului de evaluare până la momentul octombrie 2015 nu a adus niciun prejudiciu niciunei persoane urmare a stării de insolvență a S.C. B. S.A. Iași. În cazul S.C. B. S.A. Iași acțiunile au fost suspendate de la tranzacționare de la finalul anului 2012, momentul deschiderii procedurii insolventei, și până la data confirmării planului de reorganizare, 25.10.2016, deci din acest punct de vedere se poate afirma și inaplicabilitatea Legii nr. 297/2004 în cazul S.C. B. S.A. Iași. Aplicarea Legii nr. 151/2014 de maniera indicată de recurentă ar presupune tratarea privilegiată a acționarilor care doresc retragerea din societate de sub incidența Legii nr. 85/2006, cu încălcarea drepturilor creditorilor înscriși la masa credală, situație inadmisibilă și contrară scopului avut în vedere de legiuitor.

Scopul legiuitorului prin Legea nr. 151/2014 a fost de a proteja interesele acționarilor pentru societățile aflate în funcționare normală și nu de a crea cadrul legal pentru eludarea normelor aplicabile procedurii speciale a insolvenței. Intimatul reclamant invocă disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, art. 6 alin. (1) din Regulamentul A.S.F. 17/2014 apreciind că în mod corect a reținut prima instanță că din disp. art. 6 alin. (1) din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014 reiese cu evidență faptul că "în discuție sunt acțiunile efectiv tranzacționate, iar nu cele admise la tranzacționare dar fără a fi efectiv tranzacționate. Or, S.C. B. S.A.

Iași are acțiunile suspendate de la tranzacționare începând cu anul 2012". A mai susținut că pentru a se putea contura elementul material al laturii obiective a contravenției era necesar ca organul constatator să procedeze la identificarea actelor/faptelor/acțiunilor, să precizeze în ce constau faptele neloiale sau frauduloase care ar fi fost săvârșite de către reclamant în calitate de petent. Totodată, descrierea completă a faptei ar fost necesară și pentru conturarea laturii subiective a presupusei fapte, mai ales în condițiile în care maniera de redactare a textului de lege relevă necesitatea existenței unei rezoluții contravenționale, existența așadar a unei forme de vinovăție reprezentată de intenție: "fapte neloiale", "frauduloase", "care au ca obiect", "care au ca efect lezare unor drepturi sau prejudicierea". Este adevărat că disp.

art. 278 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 derogă de la disp. O.G. nr. 2/2001 în ceea ce privește procedura de stabilire și sancționare a contravențiilor, precum și de aplicare a sancțiunilor, însă acest text de lege invocat de pârâtă nu este de natură a abroga sau de a înlătura integral aplicabilitatea instituțiilor juridice cuprinse în norma generală O.G. nr. 2/2001 și care nu își găsesc reglementarea în legea specială nr. 279/2004. Legiuitorul a înțeles doar să deroge de la O.G. nr. 2/2001 prin inserarea normelor speciale în Legea nr. 297/2004 cu privire la instituțiile juridice strict și limitativ reglementate prin legea specială, nu să constate inaplicabilitatea dispozițiilor cuprinse în O.G.

nr. 2/2001, ceea ce presupune că acolo unde legea specială nu prevede, se vor aplica normele inserate în dreptul comun. Or, dreptul comun în materie contravențională este reprezentat de O.G. nr. 2/2001, astfel încât, în absența unor norme speciale care să deroge de la art. 16 din O.G. nr. 2/2001, acestea sunt pe deplin aplicabile. Chiar dacă s-ar considera că în cauză nu se aplică art. 16 din O.G. nr. 2/2001, în orice situație în care o instanță este chemată să analizeze legalitatea unui act administrativ, pentru a putea în fapt să exercite controlul legalității actelor administrative în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 554/2004, trebuie să cunoască rațiunile pentru care autoritatea publică, în îndeplinirea puterii sale discreționare, a ales soluția adoptată prin actele administrative atacate, astfel încât motivarea trebuie să fie intrinsecă actului administrativ.

Actul administrativ contestat nu îndeplinește condiția esențială a motivării, sancțiunea fiind nulitatea absolută. Mai arată intimatul reclamant că recurenta invocă în cuprinsul cererii de recurs aceleași apărări ca și în fața instanței de fond, apărări pe care prima instanță, în mod temeinic și legal, le-a demontat. Astfel, a reținut că întocmirea raportului de evaluare de către expertul autorizat independent depinde de rezolvarea unui aspect ce ține de cadrul procedural al dosarului de insolvență și anume realizarea evaluării patrimoniului societății, evaluare care s-a efectuat abia în anul 2016. Această evaluare a patrimoniului societății în insolvență nu se poate realiza decât în cadrul acestei proceduri concursuale, conform prevederilor Legii nr. 85/2006 și nu ține de voința administratorului special.

Evaluarea patrimoniului, ca de altfel și identificarea deplină a bunurilor imobile ale acesteia prin angajarea unui specialist topometrist a fost aprobată abia prin hotărârea Comitetului Creditorilor din 19.10.2015. Drept urmare, devine evident faptul că nu există nicio culpă a reclamantului în nefinalizarea în termenul legal a raportului de stabilire a valorii acțiunilor întrucât, fiind în prezența unei societăți aflate în insolvență, întocmirea raportului de evaluare nu a fost cauzată de necomunicarea vreunui document de către acesta, în calitate de administrator special, ci ca urmare a existenței unor impedimente obiective în calea realizării în termen a raportului de evaluare. În ceea ce privește pretinsa contrarietate invocată de recurentă susține că nu există, în sensul art. 488 punctul 6 C. proc.

civ. Critica recurentei, în mod evident, nu se circumscrie acestui motiv de recurs, ci se referă la faptul că prima instanță a considerat, în mod legal, pe de o parte, că A.S.F. trebuie să demonstreze existența tuturor condițiilor impuse de text, iar pe de altă parte, consideră că decizia trebuie să cuprindă și o analiză factuală a contravenției reținute, în contradicție cu propriile sale argumente. În legătură cu faptul că instanța a reținut în mod temeinic și legal că decizia contestată trebuia să conțină și o analiză factuală a presupusei contravenții consideră că și această apreciere este motivată. În concluzie, prima instanță a motivat temeinic soluția pronunțată, considerentele sentinței fiind în deplină concordanță cu dispozitivul acesteia.

Se mai arată în întâmpinare că din analiza art. 210 din Legea nr. 297/2004 rezultă faptul că suntem în prezenta unei contravenții ce nu poate fi săvârșită decât cu forma de vinovăție a intenției directe. Astfel, contravenția reținută în sarcina sa, sub aspectul formei de vinovăție, presupune săvârșirea faptei în mod alternativ: fie cu intenție directă, atunci când faptele neloiale sau frauduloase au ca obiect, urmăresc lezarea drepturilor sau prejudicierea deținătorilor de instrumente financiare; fie cu intenție indirectă, atunci când faptele neloiale sau frauduloase au ca efect, nu urmăresc producerea acestui rezultat însă îl acceptă, știind că acesta se va produce. În orice caz, folosirea de către legiuitor a unor noțiuni ca "fapte neloiale" sau "fapte frauduloase" conturează în mod obligatoriu necesitatea formei de vinovăție a intenției.

Astfel, pentru a putea fi reținută existența acestei contravenții (art. 210 alin. (1) din Legea nr. 297/2004) era necesară dovedirea vinovăției contravenientului, care în speță nu se conturează în niciun fel din modalitatea de întocmire a deciziei A.S.F. nr. 2447/08.10.2015. Totodată, dat fiind faptul că întocmirea raportului de evaluare de către expertul autorizat independent este împiedicată de existența unei situații obiective - realizarea evaluării patrimoniului societății de către administratorul judiciar - nu se poate reține în sarcina sa forma de vinovăție cerută de lege. Dincolo de faptul că intenția directă trebuie dovedită și nu se prezumă, precizează că a pus la dispoziția expertului evaluator acte ori de câte ori i s-a solicitat și a deținut actele solicitate.

În mod greșit a reținut agentul constatator că necomunicarea documentelor necesare întocmirii raportului de evaluare către expertul autorizat independent reprezintă o faptă imputabilă reclamantului, în calitate de administrator special, evaluarea patrimoniului societății în insolvență nepuntându-se realiza decât în cadrul acestei proceduri concursuale, conform prevederilor Legii nr. 85/2006 și nu ține de voința administratorului special. Fiind în prezența unei societăți aflate în insolvență, întocmirea raportului de evaluare nu a fost cauzată de necomunicarea vreunui document de către reclamant, în calitate de administrator special, ci ca urmare a existenței unor impedimente obiective în calea realizării în termen a raportului de evaluare.

A fost în imposibilitate obiectivă de a se conforma și măsurii dispuse la art. 2 din Decizia A.S.F. nr. 2447/08.10.2015 și anume ca administratorul special al S.C. B. S.A. Iași "în termen de 3 zile de la emiterea deciziei, să transmită expertului autorizat independent toate documentele necesare întocmirii de către acesta a raportului de evaluare în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 151/2014". II. Procedura de soluționare a recursului 1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 1 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc.

civ. Prin încheierea din 8 mai 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. 2. Cu privire la fondul recursului 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, față de următoarele considerente: Prin Decizia A.S.F. nr. 2447/08.10.2015, intimatul reclamant a fost sancționat cu amendă în cuantum de 10.000 RON, în calitate de administrator special al S.C.

B. S.A. Iași, fiindu-i trasată și obligația ca, în termen de 3 zile lucrătoare de la emiterea deciziei, să transmită expertului autorizat independent toate documentele necesare întocmirii de către acesta a raportului de evaluare în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 151/2014. Temeiul de drept al aplicării sancțiunii este reprezentat de disp. art. 2 alin. (1) lit. a) și d), art. 3 alin. (1) lit. d), art. 6 alin. (1) și (3), art. 7 alin. (2) și art. 14 din O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, precum și de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 6 din Regulamentul A.S.F.

nr. 17/2014, art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 și art. 273 alin. (1) lit. b) pct. (i) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare. Plângerea prealabilă formulată de reclamant a fost respinsă prin Decizia nr. 345/10.02.2016. Primul motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. care vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Înalta Curte constată că nu este fondat acest motiv de recurs, întrucât prima instanță a prezentat în considerentele sentinței argumentele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției de admitere a cererii de chemare în judecată.

În susținerea acestui motiv de casare recurenta pârâtă își exprimă, de fapt, dezacordul cu privire la soluția instanței de fond, rezultând că nu poate împărtăși modul în care aceasta a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate în cadrul acestui motiv de recurs se subsumează celui de-al doilea motiv invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Împrejurarea că recurenta pârâtă nu este de acord cu soluția pronunțată prin hotărârea recurată nu este de natură să conducă la concluzia încălcării disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta (...) expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Sentința recurată satisface exigențele instituite de acest text de lege, iar nemulțumirea exprimată de recurentă cu privire la soluția dată litigiului se circumscrie motivului de casare vizând interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente. Nu poate fi reținută susținerea că instanța de fond nu a analizat deloc obligațiile legale imperative ce îi incumbau reclamantului, în calitate de administrator special al S.C.B. S.A. Iași, precum și termenele impuse de lege, a căror nerespectare i-a fost imputată prin decizia de sancționare, ci s-a rezumat la a analiza doar prevederile art. 210 alin. (1) din Legea nr. 297/2004. Așa cum se va arăta în considerentele deciziei vizând cel de-al doilea motiv de recurs invocat, prima instanță a procedat la efectuarea unei asemenea analize.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, în mod corect prima instanță apreciind că actele administrative contestate sunt nelegale. Cu privire la considerentul primei instanțe vizând nemotivarea deciziei de sancționare, se reține că este întemeiat prin prisma obligației de motivare a actului administrativ, obligație ce revine oricărei autorități publice. Potrivit art. 278 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, în ceea ce privește procedura de stabilire și constatare a contravențiilor, precum și de aplicare a sancțiunilor, prevederile prezentei legi derogă de la dispozițiile O.G.

nr. 2/2001 (…). În consecință, cerința motivării deciziei contestate va fi analizată din perspectiva obligației sus menționate, îndeplinirea acestei obligații fiind de natură să asigure exercitarea de către instanța de contencios administrativ a controlului de legalitate asupra actului administrativ a cărui anulare se solicită. În mod corect prima instanță a reținut că fapta pentru care a fost sancționat intimatul reclamant nu a fost suficient descrisă nici în decizia contestată și nici în actele care au stat la baza emiterii acesteia, întrucât nu se menționează clar documentele necomunicate expertului autorizat independent. Într-adevăr, motivarea actului administrativ nu trebuie să se transforme într-o analiză exhaustivă, care să reia toate elementele analizate în faza premergătoare emiterii acestuia, dar trebuie să conțină aspectele esențiale pe baza cărora s-a procedat la emiterea actului.

Or, în cauză, era necesară precizarea referitoare la documentele care nu au fost comunicate expertului autorizat independent, pentru a se putea aprecia asupra îndeplinirii conținutului constitutiv al contravenției reținute în sarcina administratorului special, respectiv dacă se poate reține sau nu vreo culpă pentru nedefinitivarea raportului de evaluare, după cum se arată în considerentele sentinței recurate.

Sub aspectul contravenției pentru care a fost sancționat intimatul reclamant se constată că Legea nr. 151/2014 prevede că activitatea pieței RASDAQ și a pieței valorilor mobiliare necotate încetează de drept în termen de 12 luni de la data intrării sale în vigoare, ceea ce înseamnă că cele două piețe se vor desființa de drept la 27 octombrie 2015. În acest context, societățile listate pe piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate sunt supuse obligației de a efectua demersuri necesare în vederea listării pe o piață reglementată sau, după caz, pe un sistem alternativ de tranzacționare. În situația în care nu sunt întreprinse demersuri în vederea listării pe o piață reglementată sau pe un sistem alternativ de tranzacționare, societățile emitente în cauză se transformă în societăți de tip închis.

În aplicarea prevederilor Legii nr. 151/2014, Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis Regulamentul nr. 17/2014 care stabilește normele și cerințele pe care societățile emitente trebuie să le îndeplinească în vederea clarificării statutului juridic.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe Piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate: "Consiliile de administrație/directoratele societăților ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe Piața RASDAQ sau pe piața acțiunilor necotate au obligația să convoace și să efectueze demersurile necesare pentru desfășurarea adunărilor generale extraordinare ale acționarilor, în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în condițiile stabilite de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu scopul dezbaterii de către acționari a situației create de lipsa cadrului legal de funcționare a Pieței RASDAQ, precum și pentru ca aceștia să ia o decizie privitoare la efectuarea de către societate a demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare, în baza prevederilor Legii nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, și a reglementărilor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.)". Conform art. 6 alin. (1) din Regulamentul A.S.F.

nr. 17/2014 privind statutul juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe Piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate: "În vederea stabilirii prețului ce urmează a fi plătit de către societatea ale cărei acțiuni sunt tranzacționate pe Piața RASDAQ pentru acțiunile deținute de acționarii care și-au exercitat dreptul de retragere din societate în situațiile prevăzute de Legea nr. 151/2014, consiliul de administrație/directoratul acesteia are obligația să solicite oficiului registrului comerțului numirea unui expert autorizat independent în termen de cel mult 5 zile lucrătoare ulterioare primirii de către societate a primei cereri de retragere din societate". Aceste prevederi se referă la acțiunile efectiv tranzacționate și nu la cele admise la tranzacționare dar fără a fi efectiv tranzacționate.

Or, S.C. B. S.A. Iași avea acțiunile suspendate de la tranzacționare începând cu anul 2012. Societatea B. S.A. Iași, prin intimatul reclamant -administrator special, a convocat în data de 29.01.2015, în baza Legii nr. 151/2014, adunarea generală extraordinară. Acționarii societății au hotărât neefectuarea demersurilor în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, în situația în care adunarea generală a acționarilor hotărăște ca societatea să nu facă demersurile legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare, acționarii au dreptul de a se retrage din societate în condițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, societatea emitentă, prin administratorul special, avea obligația respectării dispozițiilor imperative prevăzute la art. 3 din Legea nr. 151/2014, art. 6 coroborat cu art. 8 din Regulamentul A.S.F.

nr. 17/2014. Față de dispozițiile art. 8 din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014, prin adresa A.S.F. nr. X/21.08.2015, s-a solicitat societății emitente să transmită la A.S.F. raportul curent privind prețul acțiunilor ce urmează a fi plătit acționarilor care au solicitat retragerea (art. 8 lit. d) din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014 având în vedere data desemnării expertului, raport care atesta respectarea dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Regulament). Recurenta pârâtă a reținut că Societatea B. S.A. Iași, prin administratorul special, nu a furnizat expertului autorizat independent toate documentele necesare întocmirii raportului de evaluare, astfel că a aplicat intimatului reclamant sancțiunea amenzii în cuantum de 10 000 RON, în raport cu prevederile legale enumerate în preambulul deciziei de sancționare.

Instanța de fond a analizat prevederile din Legea nr. 151/2014 și din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014, anterior amintite, reținând, cu privire la termenul de 120 de zile, că nu se poate susține că nerespectarea acestuia ar fi imputabilă administratorului special al societății debitoare, aflată în procedura insolvenței, în contextul în care administratorul special își desfășoară activitatea sub supravegherea administratorului judiciar și a judecătorului sindic, având atribuții anume prevăzute de lege.

Contrar susținerii recurentei pârâte, prima instanță a avut în vedere obligațiile care reveneau administratorului special, respectiv atribuțiile acestuia constând în: a) exprimă intenția debitorului de a propune un plan, potrivit art. 28 alin. (1) lit. h), coroborat cu art. 33 alin. (2); b) participă, în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acțiunilor prevăzute la art. 79 și 80; c) formulează contestații în cadrul procedurii reglementate de prezenta lege; d) propune un plan de reorganizare; e) administrează activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului; f) după intrarea în faliment, participă la inventar, semnând actul, primește raportul final și bilanțul de închidere și participă la ședința convocată pentru soluționarea obiecțiunilor și aprobarea raportului; g) primește notificarea închiderii procedurii, din care rezultă poziția subordonată a acestuia în procedura reglementată de Legea nr. 85/2006.

În plus, a apreciat că demersurile pe care administratorul special le poate întreprinde depind în mare măsură de competențele celorlalți factori de decizie implicați în procedură, relevant fiind faptul că abia la data de 19.10.2015 este desemnat evaluator (în vederea evaluării patrimoniului) de către administratorul judiciar cu aprobarea Comitetului Creditorilor. Instanța de fond nu a reținut în sarcina intimatului reclamant, administrator special, nerespectarea prevederilor legale invocate de emitentul deciziei contestate, respectiv art. 210 din Legea nr. 297/2004 și art. 6 din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 297/2004, "(1) Sunt interzise folosirea în mod abuziv a poziției deținute de acționari sau a calității de administrator ori de angajat al societății, prin recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, care au ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare și a altor instrumente financiare deținute, precum și prejudicierea deținătorilor acestora. (2) Deținătorii valorilor mobiliare trebuie să își exercite drepturile conferite de acestea cu bună-credință, cu respectarea drepturilor și a intereselor legitime ale celorlalți deținători și a interesului prioritar al societății comerciale, în caz contrar fiind răspunzători pentru daunele provocate". Încălcarea prevederilor art. 210 constituie contravenție, conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 și se sancționează, conform prevederilor art. 273 alin. (1) lit. b) pct. i), cu amendă între 10.000 RON la 100.000 RON pentru persoane fizice.

Curtea a apreciat că administratorul special, care nu depune în mod adecvat demersurile necesare aducerii la îndeplinire a prevederilor Legii nr. 151/2014, nu poate săvârși contravenția prevăzută de art. 210 din Legea nr. 297/2004, ci o eventuală contravenție prevăzută de actul normativ special (art. 8 din Legea nr. 151/2014), tot acest act fiind incident și în ceea ce privește măsurile sancționatorii dispuse. Însă, pârâta nu a reținut în sarcina reclamantului săvârșirea unei fapte prevăzute de Legea nr. 151/2014 și nici nu a dispus sancționarea reclamantului conform acestui act normativ. Indicarea, deopotrivă, a prevederilor art. 6 din Regulamentul A.S.F.

nr. 17/2014 nu oferă, în aprecierea instanței de fond, o justificare legală a faptei contravenționale reținute, din moment ce sancțiunea aplicată este tot cea prevăzută de Legea nr. 297/2004, respectiv prevederile art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 și art. 273 alin. (1) lit. b) pct. 1. În măsura în care pârâta apreciază a se regăsi în speță situația prev. de art. 210, decizia trebuia să cuprindă și o analiză factuală a contravenției reținute în sarcina reclamantului.

În mod corect prima instanță a constatat că pârâta nu a analizat existența faptei de folosire în mod abuziv a poziției deținute de administratorul special, care au fost în mod concret faptele neloiale sau frauduloase săvârșite, dacă acestea au avut ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare și a altor instrumente financiare deținute, precum și prejudicierea deținătorilor acestora, modalitatea în care aceste consecințe s-au produs efectiv, dacă norma legală este incidentă și administratorului special sau nu având în vedere rolul și competențele acestuia potrivit prevederilor art. 18 din Legea nr. 85/2006.

Nu poate fi reținută critica din cererea de recurs potrivit căreia sentința nu cuprinde o analiză temeinică a tuturor împrejurărilor expuse în cadrul dosarului și a documentelor depuse, întrucât se reține că prima instanță a analizat înscrisurile depuse în probațiune examinând atât situatia de fapt, cât și prevederile legale avute în vedere la emiterea deciziei de sancționare, apreciind în mod corect că nu se poate reține în sarcina intimatului reclamant încălcarea dispozițiilor legale invocate în această decizie. Cu privire la situația de fapt a reținut că în luna august 2016 se întocmește raportul de evaluare a patrimoniului societății S.C. B. S.A.

Iași; la data de 04.10.2016 Tribunalul Iași consemnează în încheiere de ședință faptul că administratorul judiciar a depus în cadrul procedurii raportul de evaluare a patrimoniului societății; la data de 31.10.2016 se încheie procesul-verbal de predare primire nr. x prin care se atestă data predării raportului de evaluare a patrimoniului societății. La data de 08.10.2015, intimatul reclamant a fost sancționat pentru necomunicarea către expertul autorizat independent a raportul de evaluare a patrimoniului societății în vederea efectuării raportului curent referitor la preț (raportul de evaluare cu privire la prețul pe acțiune), în condițiile art. 8 lit. d) din Regulamentul ASF nr. 17/2014, raportul de evaluare a patrimoniului fiind efectuat de către un evaluator desemnat de administratorul judiciar cu aprobarea Comitetului Creditor