ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2179/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 19.04.2013, A. a chemat în judecată Serviciul Român de Informații solicitând: constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârii nr. 16/26.10.2012 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul S.R.I. și pe cale de consecință: constatarea nulității absolute parțiale a Deciziei de imputare nr. x, emisă de U.M. 0711; dispunerea diminuării debitului în cuantum de 18.028,22 RON imputat reclamantului cu valoarea aferentă costurilor anului I de studiu în cadrul Academiei Naționale de Informații care nelegal au fost impuse în valoarea debitului contestat; constatarea nulității absolute a deciziei de imputare, deoarece valoarea prejudiciului este ambiguă și echivocă.

1.2. Soluția primei instanțe

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 125/F-CONT din 17 septembrie 2015 a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea hotărârii atacate cu consecința rejudecării cauzei și, ulterior, admiterea cererii de chemare în judecată, pentru motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 497 C. proc. civ., respectiv hotărârea instanței de fond a fost data cu aplicarea greșita și încălcarea normelor de drept material.

În motivarea căii de atac, recurentul a arătat următoarele:

Cu privire la faptul ca nu se poate retine ca suma stabilita in actele atacate, respectiv suma de 18.028,22 RON, nu a fost determinata potrivit legii, astfel ca recurentului-reclamant nu i-au fost imputate sume nedatorate, din raportul de expertiza administrat in cauza rezulta contrariul.

Astfel, cu privire la modalitatea de stabilire a debitului, din raportul de expertiza specialitatea contabila, reiese faptul ca expertul nu a putut cunoaște și nici determina, la întocmirea acestuia, metodologia de actualizare de către SRI a elementelor inițiale de calculație a cheltuielilor. În acest sens, din raportul de expertiza rezulta faptul ca "din verificarea calculului sumei de 18.028,22 RON, se retine suma de 15.281,34 RON sau suma de 15.375,12 RON (în funcție de modalitatea de luare in considerare sau nu a concediului medical) pentru stabilirea cuantumului imputației, iar pentru diferența de 2.746,88 RON sau 2.653 RON nu exista nicio nota de calcul și/sau explicație". Totodată, tot din raportul de expertiza mai sus menționat, rezulta și faptul ca nu este justificata suma de 4.234,14 RON, neexistând înscrisuri doveditoare în acest sens.

Chiar daca instanța de fond apreciază ca acest aspect nu are nicio relevanta asupra cuantumului de 18.028,22 RON, motivând ca aceasta suma reținută de expert ca nejustificata ar face parte din suma de 27.669 RON, aceste argumente nu pot fi primite, atâta vreme cat expertul a reținut ca nu exista documente justificative pentru aceasta suma, ea ar trebui înlăturată tocmai din suma de 18.028,22 RON, care a făcut obiectul obiectivului nr. 2 al Raportului și la care expertul se raporta.

Tot din acest punct de vedere, intimatul-parat a arătat instanței de fond faptul ca prezentarea concreta a modului de calcul nu ar fi posibila deoarece normele de hrana, echipamente, valoarea cheltuielilor de școlarizare constituie secret de serviciu.

O asemenea modalitate de stabilire a prejudiciului, considerata legala de către instanța de fond, încalcă normele referitoare la existenta și proba prejudiciului, atâta vreme cat intimatul-parat a solicitat o suma de bani, insa a refuzat sa prezinte izvorul respectivei pretenții și, mai mult decât atât, nu exista înscrisuri justificative pentru suma mai sus menționata.

Arată recurentul că una din caracteristicile fundamentale ale prejudiciului este aceea de a fi cert. Or, in cauza, atât timp cat partea care pretinde repararea prejudiciului suferit refuza sa prezinte modalitatea in care l-a stabilit și datele concrete raportat la care a făcut respectivul calcul, instanța va fi practic in imposibilitate de aprecia asupra valorii reale a prejudiciului solicitat.

Totodată, partea care formulează o anumita pretenție are obligația sa o dovedească, chestiune consacrata legal atât in vechea cat și in noua legislație. Iar, atâta vreme cat nu a dovedit in totalitate pretențiile sale, astfel cum rezulta chiar din expertiza contabila administrata in cauza, acesta nu a dovedit nici existenta prejudiciului in cuantumul solicitat prin decizia imputata și criticata de recurenții-reclamanți.

Doctrina de specialitate și practica juridică au admis în mod constant faptul ca pentru a se putea pretinde repararea unui prejudiciu aceasta trebuie sa îndeplinească o serie de condiții cumulative. Prin urmare, prejudiciul ca element esențial al răspunderii consta în rezultatul, în efectul negativ suferit de o persoana ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o alta persoana. Sub aspectul condițiilor ce trebuie îndeplinite, prejudiciul trebuie sa fie cert, sa fie actual, evaluabil, sa nu fi fost reparat. Un prejudiciu eventual, nedovedit, nu este cert și prin urmare nu poate fundamenta acordarea de despăgubiri.

Tot din acest punct de vedere, având in vedere ca intimatul-parat nu a dovedit un prejudiciu in ceea ce privește cheltuielile de școlarizare aferente primului an de studii al recurentului-reclamant, instanța de fond în mod nelegal a respins susținerile recurentului in acest sens și care au fost întemeiate pe argumentele legislative invocate in fata acesteia.

Aceasta întrucât, potrivit art. 52 alin. (2) din Constituția României in vigoare la data admiterii recurentului-reclamant in cadrul Academiei Naționale de Informații și semnării Contractului nr. x/25.11.2004 privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate/ofițer de informații acesta se obliga ca, după terminarea studiilor militare sa îndeplinească serviciul de militar activ pe o perioada de 10 ani, serviciul militar fiind obligatoriu pentru bărbații, cetățeni români, care au împlinit vârsta de 20 de ani, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

În același timp, art. 34 și 35 din Legea nr. 46/1996 prevedeau în mod neechivoc faptul ca tinerii admiși studenți in primul an la o instituție superioara de învățământ cu profil militar sunt asimilați militarilor incorporați in vederea satisfacerii stagiului militar obligatoriu:

În același sens, hotărârea instanței de fond este data cu încălcarea prevederilor art. 25 alin. (6) din O.G. nr. 121/1998 potrivit cărora proba temeiniciei și legalității deciziei de imputare trebuie efectuată de unitatea al cărei comandant sau șef a emis-o, întrucât modalitatea de stabilire a debitului este echivoca, SRI nefăcând proba prejudiciului suferit efectiv, iar, evaluarea fiind făcuta doar pe baza unor valori estimative cuprinse in niște Ordine care in orice situație nu pot contraveni legii.

Legea este de asemenea neechivoca, art. 19 din Legea apărării naționale, dispunând in mod clar faptul ca toate cheltuielile sunt suportate de la bugetul de stat cheltuielile necesare organizării, înzestrării, mobilizării, întreținerii și instruirii efectivelor active și în rezervă, precum și finanțării lucrărilor de investiții ale forțelor armate se suportă din bugetul de stat și din alte fonduri legal constituite.

Prin urmare toate aceste sume de bani ar fi fost suportate in orice situație din bugetul de stat, indiferent de locul și modalitatea in care recurentul-reclamant și-as fi satisfăcut stagiul militar obligatoriu.

Raportat la conținutul legal al textelor invocate, în situația in care Instanța a menținut hotărârea Comisiei, SRI s-a îmbogățit fara just temei, deoarece in virtutea legii, acele fonduri erau alocate special pentru întreținerea militarilor in termen, au fost repartizate de la bugetul de stat tocmai in acest scop, SRI nesuferind niciun prejudiciu.

Executarea stagiului militar într-o unitate militară obișnuită sau în cadrul unei instituții de învățământ superior este irelevanta in cauza atât timp cat, potrivit legii, recurentul-parat oricum avea obligația de a executa acest stagiu.

Având în vedere aceste considerente, recurentul arată că a solicitat instanței de fond sa constate faptul ca, in privința acestor cheltuieli, operează o compensație cu cheltuielile pe care statul roman le-ar fi făcut pentru susținerea contestatorului in vederea satisfacerii stagiului militar obligatoriu.

Se poate accepta faptul ca poate studenții militari erau încadrați in alte norme de echipament, hrana și cheltuieli de școlarizare fata de militarii în termen, dar raportat la susținerile intimatului-parat, rezultă ca recurentul-reclamant ar datora numai diferența dintre aceste doua valori, chestiune pe care de altfel o acceptam.

Chiar intimatul-parat arata faptul ca o asemenea compensație ar fi posibila și indica și textele de lege care conduc la o asemenea concluzie, insa apreciază ca ar fi putut fi posibila numai in situația in care contestatorul nu ar fi absolvit cursurile Academiei de Informații. Or, daca la nivel principial accepta o asemenea posibilitate, care ar fi temeiul de drept in baza căruia respinge totuși o asemenea posibilitate, atât timp cat prejudiciul suferit este reprezentat numai de diferența suportata pentru întreținerea unui student față de un militar în termen.

Față de soluția pronunțată de instanța de fond asupra motivului de nulitate absolută a întregii proceduri privind angajarea răspunderii patrimoniale invocat în cererea introductivă, aceasta este de asemenea nelegală.

Astfel, pentru a se pronunța in acest mod, instanța de fond a trecut peste susținerile recurentului-reclamant privitoare la faptul ca a fost încălcat termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 121/1998, invocând in acest sens faptul ca prin Hotărârea nr. 14/28.05.2012 a Comisiei de Jurisdicție a imputațiilor s-a dispus repunerea în termenul de cercetare administrativa.

Repunerea in termen a intervenit motivat de "asigurarea respectării prevederilor legale", or acesta nu reprezintă un motiv temeinic astfel cum este cerut de dispozițiile legale în materie.

În acest sens, potrivit art. 23 alin. (1) Termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștință de producerea pagubei. (2) Pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau șeful eșalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris.

După cum rezultă din cuprinsul întâmpinării SRI, recurentul-reclamant fost trecut in rezerva prin ODP x/01.02.2012, iar Decizia de imputare emisa de UM 0711 Pitești, nr. x poarta data de 16.07.2012. În concluzie, data la care s-a constatat paguba este 01.02.2012, iar data la care s-a emis decizia de imputare este 16.07.2012.

În aceste condiții, angajarea răspunderii s-a făcut cu încălcarea termenului prevăzut de art. 23 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 121/1998, motiv pentru care este lovită de nulitate absoluta întreaga procedura.

Chiar daca a fost data ulterior o Decizie de repunere in termen în acest sens, această repunere in termen nu a operat pentru un motiv temeinic, ci tocmai pentru "asigurarea respectării prevederilor legale", or tocmai din cauza acestor lipsuri ale Deciziei inițiale, aceasta era lovita de nulitate absoluta, lipsuri ce nu pot fi acoperite printr-o repunere in termen ce avea ca obiectiv tocmai evitarea intervenirii nulității absolute din acest punct de vedere.

De asemenea, întrucât decizia de imputare este emisă de către conducătorul unei alte unități decât aceea in patrimoniul căreia s-a înregistrat prejudiciul hotărârea instanței de fond a fost data cu încălcarea art. 22 din O.G. nr. 121/1998 - (1) Comandantul sau șeful unității care a constatat sau a luat cunoștință de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative. 2) Cercetarea prevăzută la alin. (1) se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eșaloanele superioare ori de organele de control specializate.

Decizia de imputare este emisa de Comandantul Unității Militare 0711 Pitești, care este unitatea in care recurentul și-a desfășurat activitatea anterior demisiei. Or, contractul de școlarizare a fost încheiat cu Academia Națională de Informații, respectiv Unitatea Militară 0418 București, instituție care a suportat toate costurile școlarizării sale. Cu Unitatea Militară 0711 Pitești, raporturile de munca au început în anul 2008, după finalizarea studiilor. Prin urmare in patrimoniul acestei unitari nu s-a produs niciun prejudiciu. Potrivit art. 25 din Legea nr. 14/1992 în componenta Serviciului Roman de Informații intra unități și subunități, în concordantă cu specificul activității sale, echivalente structurilor din ministere. Unitățile Serviciului Român de Informații, ai căror comandanți au calitatea de ordonatori terțiari de credite, sunt stabilite prin ordin al directorului Serviciului Român de Informații, au personalitate juridică și utilizează creditele bugetare care le-au fost repartizate.

Prin urmare, decizia de imputare a fost emisa de șeful unității care nu a suferit niciun prejudiciu și care nu a suferit niciun prejudiciu patrimonial ca urmare a raporturilor cu recurentul-reclamant.

1.4 Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă, intimatul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru următoarele motive:

Prin sentința recurată, Curtea de Apel Pitești a respins cererea de chemare în judecată formulată de petentul A., prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 16/26.10.2012 și implicit, a deciziei de imputare nr. x din 16.07.2012, ca nefondată. Recurentul își formulează criticile pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborat la art. 497 C. proc. civ.

Ipotezele circumscrise acestui motiv de casare se întâlnesc în situații în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în speță, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză etc.

Hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material fie prin nesocotirea, de regulă a unei asemenea norme - prin ipoteză, fie prin interpretarea ei eronată - a doua ipoteză.

Contravaloarea pagubei reținute în sarcina contestatarului se datorează nerespectării obligațiilor prevăzute în contractul de școlarizare, respectiv de a îndeplini serviciul timp de 10 ani în cadrul Serviciului Român de Informații.

Evaluarea a fost stabilită pe baza situațiilor prezentate la dosarul cauze situație de școlarizare cuprinzând zilele de școlarizare, norma de hrăni cazarea, cheltuielile pe linie de echipament.

Se poate constata faptul că obligația are izvor legal - contractul de școlarizare - cu natură consensuală și sinalagmatică, încheiat în aplicare dispozițiilor legale ale art. 91 din Legea nr. 80/1995.

Paguba a fost produsă "în legătură cu îndeplinirea serviciului militar și a atribuțiilor de serviciu în cadrul Serviciului Român de Informații", în condițiile în care se poate constata cu ușurință din exprimarea normelor contractuale învederate faptul că obligația de plată decurge din neîndeplinirea serviciului timp de minimum 10 ani în unitățile și garnizoanele în care va fi încadrat ori mutat ulterior.

Conform art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 206/1995 cu modificările completările ulterioare, A.N.I.M.V. asigură formarea, specializarea perfecționarea cadrelor militare de informații, în activitate și în rezervă pentru nevoile Serviciului Român de Informații și pentru alte autorități publice cu atribuții în domeniul securității naționale. Este o instituție militară de învățământ în care se asigură doar școlarizarea personalului ce urmează a fi angajat și în unitățile S.R.I., potrivit nevoilor, structuri care preiau la momentul încadrării persoanei și debitele generate de cheltuielile suportate în perioada de pregătire. Prin urmare, sumele urmărite privesc raporturile dintre cadrul militar și unitatea la care a fost repartizat.

Serviciul Român de Informații și-a îndeplinit toate obligațiile de nat contractuală asumate față de contestatar, inclusiv acelea legate de asigura hrănirii, cazării, echipării și altor drepturi legale pe perioada școlarizării (art. 5 lit. e) din contractul de școlarizare), precum și emiterea diplomei de licență în profilul și specializarea urmate (art. 5 lit. g) din contractul de școlarizare). Una dintre obligațiile corelative statuate contractual în sarcina contestatarului aceea de a îndeplini serviciul timp de minimum 10 ani în unitățile SRI, sancțiunea imputării cheltuielilor de școlarizare, proporțional cu perioada rămasă de executat.

În condițiile în care în cauza supusă analizei, paguba se datorează neîndeplinirii serviciului timp de 10 ani în unitățile SRI, producerea acesteia este "în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuțiilor de serviciu în cadrul Serviciului Român de Informații".

Baza de calcul a pagubei, în cuantum de 18.028,22 RON, a fost reținută în mod corect, constând din cheltuieli de școlarizare și întreținere, diminuate cu o cotă parte corespunzătoare perioadei servite în unitatea S.R.I.. Prin cheltuieli de școlarizare și întreținere se înțelege cheltuielile efectuate cu hrănirea, echiparea, cazarea și alte drepturi asigurate studenților pe timpul școlarizării, suportate din bugetul instituției. Acestea au fost determinate astfel:

în cazul cursurilor absolvite la A.N.I.M.V. pentru 6 ani, 9 luni și 0 zile, ca diferență până la cei 10 ani la care militarul s-a angajat;

în cazul formei de pregătire de 30 zile pentru 3 luni și 26 zile are o diferență până la cei 3 ani la care militarul s-a angajat;

(cu luarea în considerare a următoarelor repere temporale: data chemării în rândul cadrelor militare: 01.08.2008, data trecerii în rezervă: 01.02.2012, data până la care subzistă obligația față de Serviciu: 31.07.2018).

Perioada pe care se întinde obligația contractuală este stabilită prin norme interne și este cunoscută de către fiecare cadru militar a priori. Art. 91 din Legea nr. 80/1995 lasă la latitudinea angajatorului statuarea acestei perioade.

Potrivit art. 8 alin. (1) din contractul de școlarizare, cheltuielile de școlarizare și întreținere se calculează "la valoarea actualizată, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al directorului Serviciului Român de Informații" (respectiv art. 5 și art. 6 O.D.S.R.I. nr. 1021/2005).

Referitor la temeiul juridic al raporturilor juridice de natură contractuală dintre contestatar și unitatea militară, facem, acesta este dat de art. 161 din H.G. nr. 206/1995 și art. 91 din Legea nr. 80/1995. Militarii, care nu își respectă angajamentul de a îndeplini serviciul în armată, o anumită perioadă de timp, sunt obligați la a restitui cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării.

În condițiile în care în cauza supusă analizei, paguba se datorează neîndeplinirii serviciului timp de 10 ani în unitățile S.R.I., producerea acesteia este "în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuțiilor de serviciu în cadrul Serviciului Român de Informații", sens în care nu se poate reține incidența art. 28 din O.G. nr. 121/1998, în sensul recuperării în natură a pagubei. Mai mult, se poate constata faptul că nu pot fi întrunite toate condițiile legale prevăzute de norma învederată, în măsura în care una dintre acestea este aceea ca "bunurile să fie identice și să corespundă calitativ", or dat fiind specificul instituției de învățământ ("instituție militară de învățământ superior"), achiziționarea reperelor de pe piață de către civili nu poate fi făcută.

Critica potrivit căreia S.R.I. nu a respectat obligațiile contractuale, întrucât a aplicat dispozițiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, este neîntemeiată din următoarele considerente: Prin Decizia nr. 872/2010, Curtea Constituțională a statuat constituționalitatea art. 1-8 din Legea nr. 118/2010. Prin urmare, reducerea cu 25% a drepturilor de natură salarială are drept bază legală o normă declarată constituțională, iar aspectele legate de aplicabilitatea Legii nr. 118/2010 nu au legătură cu reținerea cheltuielilor de școlarizare.

Contestatarului i s-au pus la dispoziție copii ale bazelor de calcul detaliate pe linie de echipament, cazare și hrănire, a situației școlare, la sediul U.M. 0711 Pitești.

Față de aceste aspecte intimatul a învederat faptul că potrivit art. 34 și 35 din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare, în vigoare la momentul absolvirii primului an de facultate, 2004 - 2005 "tinerii admiși în instituțiile militare de învățământ, cu excepția celor din liceele militare, sunt considerați încorporați.

Elevii școlilor militare și studenții care nu mai continuă studiile sunt trimiși la unități militare pentru completarea serviciului militar până la 12 luni. Dacă aceștia au îndeplinit serviciul militar înainte de a intra în instituția militară de învățământ sau au terminat cel puțin anul I de studii, sunt trecuți în rezervă".

Din analiza celor două articole rezultă fără echivoc faptul că acestea se referă la asimilarea anului I cu satisfacerea stagiului militar obligatoriu, prin prisma noțiunilor dobândite și nu prin compensarea cheltuielilor de școlarizare care presupun încadrarea studenților în alte norme de hrană, echipament și cheltuieli de școlarizare.

H.G. nr. 206/1995 dispune la art. 16, teza I:

"Candidații admiși în facultățile, centrele și secția postuniversitară al Institutului Național de Informații sunt considerați încorporați, respect concentrați", iar H.G. nr. 952/2000 prevede la art. 17 alin. (2) faptul că:

"Studenților Academiei Naționale de Informații care au absolvit anul I de studii li se recunoaște stagiul militar satisfăcut."

În același sens, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare, în vigoare în perioada în care cel în cauză a avut statutul de student al unei instituții militare de învățământ:

"Sunt considerați în serviciul militar și cetățenii români, bărbați și femei, care fac parte din cadrele în activitate, elevii și studenții instituțiilor militare de învățământ și militarii angajați pe bază de contract."

Tinerii admiși în instituțiile militare de învățământ, cu excepția celor din liceele militare, sunt considerați încorporați (art. 34 din aceeași lege).

Elevii școlilor militare și studenții care nu mai continuă studiile sunt trimiși în unități militare pentru completarea serviciului militar până la 12 luni. Dacă aceștia au îndeplinit serviciul militar înainte de a intra în instituția militară de învățământ sau au terminat cel puțin anul I de studii, sunt trecuți în rezervă (art. 35 din aceeași lege).

în raport cu prevederile legale enunțate, rezultă că studenții instituțiilor militare de învățământ care au terminat cel puțin anul I de studii, se consideră că au stagiul militar satisfăcut (îndeplinit). Această echivalare a anului I de studii cu stagiul militar nu presupune absolvirea ulterioară a cadrului militar care nu își respectă angajamentul încheiat cu instituția care îl școlarizează, de restituirea cheltuielilor de întreținere pentru acest an, întrucât nici un text de lege nu instituie o astfel de excepție.

Astfel, este neîntemeiată susținerea reclamatului, potrivit căreia nu ar avea obligația de a achita cheltuielile efectuate pe parcursul anului I de studiu - acest an ar reprezenta stagiu militar, întrucât deși a existat o obligație specifică stagiului militar, anul I la Academia Națională dezinformații nu poate fi redus la un simplu stagiu militar, iar petentului nu i se poate aplica regimul juridic al unei persoane care a efectuat stagiul militar.

Există deosebiri evidente între calitatea de student militar și militarul în termen, nu doar sub aspectul terminologic, cât mai ales, în privința alocațiilor pentru întreținere, instruire, asigurarea materialelor de intendență, a documentelor de transport și a nivelului de pregătire.

Compensarea dintre aceste forme de pregătire era posibilă în ipoteza în care reclamantul nu ar fi obținut la absolvirea studiilor, gradul de ofițer și statutul de cadru militar în rezervă (locotenent în rezervă).

Pe de altă parte, acordarea gradului de militar (sublocotenent) nu este de natură să-l exonereze pe reclamant de obligațiile asumate prin angajamentului semnat. Aceasta întrucât legiuitorul a stipulat faptul că recuperarea cheltuielilor de școlarizare se va realiza nu doar începând cu anul II de studiu, ci pe întreaga perioadă de școlarizare: "în cazul în care au fost îndepărtați din serviciu(...) sunt obligați să restituie cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării, ținându-se seama de timpul servit" [art. 6 alin. (2) din H.C nr. 612/1992], orice altă interpretare este eronată.

Incidența art. 19 din Legea nr. 45/1994 privind apărarea națională României nu are relevanță în acest caz, având în vedere că legea avea vedere echivalarea serviciului militar obligatoriu anterior revizuirii Constituției cu activitatea desfășurată în unitățile militare de învățământ, din perspectiva pregătirii și a cunoștințelor dobândite, rațiunea textului fiind dată (necesitatea ca după finalizarea studiilor dobândite, rațiunea textului fiind dată de necesitatea ca după finalizarea studiilor unei unități militare de învățământ absolventul să nu fie nevoit să parcurgă stagiul militar obligatoriu.

Din aceste considerente instanța de fond nu a putut constata o identitate între calitatea de student militar și militar în termen, din perspectiva nivelul de pregătire, acordarea gradului militar reprezentând consecința absolvirii studiilor, însă efectele juridice ale acesteia sunt prevăzute în contractul studii.

Clauza contractuală prevăzută de art. 6 alin. (3) din contractul școlarizare este legală, întrucât art. 91 din Legea nr. 80/1995 care stipulează că "militarii, care nu își respectă angajamentul de a îndeplini serviciul în armată, o anumită perioadă timp, sunt obligați la a restitui cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării este temeiul legal al normei contractuale referite. Prin urmare, art. 16

1

din H.G. nr. 206/1995 "candidații declarați admiși la programele de studii universitare din cadrul Academiei Naționale de Informații «Minai Viteazul» vor încheia contracte de școlarizare cu Serviciul Român de Informații. Prin contractul de școlarizare aceștia se obligă ca după absolvire să lucreze minimum 10 ani în cadrul Serviciului Român de Informații, în funcție de nevoile instituției" în baza căruia se încheie contractul de școlarizare între S.R.I. - A.N.I. și student este legal, preluând o dispoziție normativă cu caracter superior, astfel cum este articolul de lege. Contractul de școlarizare, în întregul său, nu contravine normelor legale, fiind dat în limita legii și constituind actul de voință consensuală și sinalagmatică al părților.

Actul de voință unilaterală al demisiei a fost recunoscut și respectat persoanei, dovadă în acest sens fiind Ordinului nr. DP - 039 din 01.02.2012, prin care a fost trecut în rezervă ca urmare a depunerii demisiei, însă obligația restituirii cheltuielilor de întreținere efectuate de instituție pe perioada școlarizării se menține pe o perioadă de 10 ani de la data încadrării în urma absolvirii cursurilor universitare, în conformitate cu dispozițiile art. 91 din Legea nr. 80/1995 și art. 161 din H.G. nr. 206/1995. Cele două instituții, demisia, pe de o parte, și răspunderea materială, pe de altă parte, au natură diferită, prima derivă din drepturile recunoscute salariaților independent de calitatea de militar, iar cea de-a doua este supusă unei condiții rezolutorii, în sensul în care persistă timp de 10 ani de la încadrare, întrucât pentru pregătirea personală a militarului instituția a angajat fonduri financiare bugetare pentru hrănire, cazare și echipament, timp de 4 ani (durata cursurilor). Astfel, nu poate fi vorba despre o încălcare a dreptului de a demisiona.

Referitor la temeiul juridic al raporturilor juridice dintre recurent și unitatea militară, angajamentul s-a semnat în temeiul art. 161 din H.G. nr. 206/1995. Serviciul Român de Informații și-a îndeplinit toate obligațiile de natură contractuală asumate față de contestator, inclusiv acelea legate de asigurarea hrănirii, cazării, echipării și altor drepturi legale pe perioada școlarizării (art. 5 lit. e) din contractul de școlarizare), precum și emiterea diplomei de licență în profilul și specializarea urmate (art. 5 lit. g) din contractul de școlarizare). Una dintre obligațiile corelative statuate contractual în sarcina contestatorului este aceea de a îndeplini serviciul timp de minimum 10 ani în unitățile S.R.I., sub sancțiunea imputării cheltuielilor de școlarizare, proporțional cu perioada rămasă de executat.

În consecință, obligația la restituirea sumelor încasate necuvenit și a contravalorii bunurilor și serviciilor nedatorate s-a datorat întrunirii cumulative a trei condiții:

- existența unui prejudiciu (material, cert, efectiv, real, direct sau indirect);

- calitatea de student-militar al Serviciului Român de Informații la data la care a beneficiat de sumele încasate necuvenit, de bunurile și serviciile nedatorate;

- încetarea calității de cadru militar prin nerespectarea termenului de 10 ani în activitate.

precum și din dispozițiile următoarelor acte normative:

art. 91 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare;

art. 16 din H.G. nr. 206/1995 privind reorganizarea Institutului Superior de Informații în Institutul Național de Informații, aflat în subordinea Serviciului Român de Informații;

art. 25 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială s militarilor.

Contractul de școlarizare nr. x din 25.11.2004 a fost încheiat între Serviciul Român de Informații prin reprezentantul său în persoana rectorului Academiei Naționale de Informații și A..

Conform art. 8 alin. (2) din contractul menționat "în situația nerespectării angajamentului de a lucra minimum 10 ani în cadrul Serviciului Român a Informații, la stabilirea sumelor ce urmează a fi restituite de către studentul care absolvit Academia Națională de Informații se va ține seama de timpul servit, în calitate de cadru militar în activitate, în structurile Serviciului Român de Informații".

Art. 2 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militările precizează că "răspunderea materială este angajată, în condițiile prezentei ordonanțe, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea gestionarea resurselor financiare și materiale, provocate de militari din vina acestora și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuțiilor serviciu în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Protecție și Paza, Serviciului Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.

în ceea ce privește susținerea recurentului conform căreia dispozițiile art. 22 din O.G. nr. 121/1998 ar trebui interpretate restrictiv prin raportare la UM 0418 București - Academia Națională de Informații în calitate de unitate semnatară a contractului mai sus menționat, aceasta este nefondată, având în vedere aspectele deja reliefate, care uzitează noțiunea de unitate în sens generic și prin restrângerea efectelor la o substructură anume din cadrul autorităților publice la care se referă.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod just faptul că "actul menționat fost emis de către SRI - UM 0771 Pitești, pe baza datelor transmise de UM 0 București și UM 0445 Grădiștea", fiind "nerelevant în cadrul cărei unități semnat contractul de școlarizare, de vreme ce același contract impune reclamantului servirea instituției, timp de 10 ani, în cadrul uneia din unitățile sale, cu consecința că "paguba" se poate produce în cadrul oricăreia dintre acestea, prin suportarea unor cheltuieli al căror scop nu a fost atins".

2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 1 februarie 2018, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat de reclamantul A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

2.2 . Cu privire la fondul recursului

Examinând sentința recurată, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

2.2.1 Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ prin care a solicitat: constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârii nr. 16/26.10.2012 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul S.R.I. și pe cale de consecință: constatarea nulității absolute parțiale a Deciziei de imputare nr. x, emisă de U.M. 0711; dispunerea diminuării debitului în cuantum de 18.028,22 RON imputat reclamantului cu valoarea aferentă costurilor anului I de studiu în cadrul Academiei Naționale de Informații care nelegal au fost impuse în valoarea debitului contestat; constatarea nulității absolute a deciziei de imputare, deoarece valoarea prejudiciului este ambiguă și echivocă.

Prin sentința atacată, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantului, reținând următoarele:

Reclamantul a încheiat cu pârâtul contractul de școlarizare nr. x din 25.11.2004, în care s-a obligat ca după terminarea cursurilor Academiei Naționale de Informații să îndeplinească serviciul de militar activ pe o perioadă de 10 ani [art. 6 lit. e], iar în caz contrar, să restituie cheltuielile efectuate de către pârât cu școlarizarea, diminuate cu suma aferentă perioadei în care a îndeplinit calitatea de ofițer de informații [art. 6 lit. d].

La 01.02.2012, reclamantul a fost trecut în rezervă ca urmare a demisiei sale, devenind incidente prevederile art. 6 lit. f) pct. 3 din Contractul de școlarizare, potrivit cu care reclamantul se obligă să restituie cheltuielile de școlarizare și întreținere în cazul în care trece în rezervă la cerere sau prin demisie, înainte de expirarea termenului de 10 ani de la absolvire, pentru care s-a obligat în contract, să lucreze în funcțiile, profilele și unitățile S.R.I., în raport de nevoile instituției.

Prin decizia de imputare nr. x, s-a impus reclamantului suportare unei pagube de 18.028,22 RON, având în vedere baza de calcul pentru determinarea cheltuielilor de școlarizare .

Împotriva deciziei de imputare nr. x, reclamantul a formulat contestație, respinsă prin hotărârea nr. x/19.04.2012, împotriva căreia a fost formulată plângere soluționată prin hotărârea nr. 14/28.05.2012 de către Comisia de jurisdicție a imputațiilor, prin care s-a dispus refacerea procedurii de cercetare administrativă, anularea hotărârii nr. x/2012 și a deciziei de imputare nr. x, cu trimiterea cauzei la UM 0711 Pitești, pentru a proceda la efectuarea cercetării administrative, dispunându-se repunerea în termenul cercetării pentru asigurarea prevederilor art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

După citarea reclamantului la 20.06.2012, a fost emisă decizia de imputare nr. x, pentru suma de 18.028,22 RON, pentru care reclamantul și-a asumat un nou angajament de plată la 24.07.2012, formulând însă contestație la 22.08.2012, soluționată prin hotărârea nr. x/7.09.2012, contestată de reclamant la Comisia de jurisdicție a imputațiilor, care a pronunțat hotărârea nr. 16/26.10.2012, prin care a respins plângerea, menținând hotărârea atacată și decizia de imputare nr. x

Curtea de apel a constatat că principalele motive de nulitate a hotărârii nr. 16/26.10.2012, invocate de reclamant vizează: emiterea deciziei de imputare de către conducătorul unei alte unități, decât cea în patrimoniul căreia s-a înregistrat prejudiciul; imputarea sumelor aferente anului I de studiu asimilat stagiului militar obligatoriu, care trebuiau suportate de bugetul de stat, lipsa dovezii cu privire la prejudiciul suferit efectiv și greșita determinare a cuantumului.

În ce privește susținerea referitoare la faptul că decizia de imputare a fost emisă de conducătorul unei alte unități decât aceea în care s-a înregistrat prejudiciul, instanța de fond a constatat că actul menționat a fost emis de către SRI-UM 0711 Pitești, pe baza datelor transmise de UM 0418 București și UM 0445 Grădiștea.

Potrivit art. 22 din O.G. nr. 121/1998, comandantul sau șeful unității care a constatat sau a luat cunoștință de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative, care se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eșaloanele superioare ori de organele de control specializate.

Textul invocat de reclamant are în vedere competența efectuării cercetării administrative care este dată de lege unității în care s-a produs paguba sau eșaloanelor superioare ori organelor de control specializate, neputându-se reține astfel punctul de vedere invocat de reclamant.

Faptul că art. 25 alin. (3) din Legea nr. 14/1992 prevede că unitățile SRI ai căror comandanți au calitatea de ordonatori terțiari de credite, sunt stabilite prin ordin al directorului Serviciului Român de Informații și au personalitate juridică, nu are relevanță în condițiile în care potrivit art. 25 alin. (2) din același act normativ unitățile S.R.I. sunt subordonate numai conducerii acestuia. Ca atare, toate unitățile din cadrul Serviciului se află în subordinea conducerii acestuia, art. 8 din contractul de școlarizare nefăcând distincție între unitățile în care își desfășoară activitatea absolventul. Astfel, potrivit art. 8 alin. (2) din contract, în situația nerespectării angajamentului de a lucra minim 10 ani în cadrul SRI, la stabilirea sumelor ce urmează a fi restituite de către studentul care a absolvit Academia Națională de Informații se va ține seama de timpul servit în calitate de cadru militar în activitate, în structurile SRI.

Este astfel nerelevant în cadrul cărei unități s-a semnat contractul de școlarizare, de vreme ce același contract impune reclamantului servirea instituției, timp de 10 ani, în cadrul uneia din unitățile sale, cu consecința că "paguba" se poate produce în cadrul oricăreia dintre acestea, prin suportarea unor cheltuieli al căror scop nu a fost atins.

Nu poate fi reținut nici faptul că sumele aferente anului I de studiu trebuiau suportate de către bugetul de stat, fără a fi pus în sarcina reclamantului în condițiile contractului de studiu, în condițiile în care nu se poate reține că la data semnării contractului de studii legea fundamentală impunea obligativitatea serviciului militar, după revizuirea din anul 2003, art. 55 alin. (2) din Constituție prevăzând, spre deosebire de fostul art. 52 alin. (2) (serviciul militar este obligatoriu) că prin lege organică se vor stabili condițiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare.

De asemenea, nu se poate constata o identitate între calitatea de student militar și militar în termen, din perspectiva nivelului de pregătire, acordarea gradului militar reprezentând consecința absolvirii studiilor, însă efectele juridice ale acesteia sunt prevăzute în contractul de studii.

Aspectul învederat oral în fața instanței în concluziile de fond, regăsit în concluziile scrise, referitor la nulitatea procedurii determinată de depășirea termenului de 60 de zile, prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, nu poate fi reținut. Aceasta deoarece potrivit art. 33 din O.G. nr. 121/1998, dacă, din motive temeinice, nu s-a efectuat cercetarea administrativă sau nu s-a emis decizia de imputare în termenele prevăzute la art. 23 alin. (1), (2) și la art. 25 alin. (4), comandantul sau șeful unității competent poate cere comisiei de jurisdicție a imputațiilor repunerea în termen. Comisia de jurisdicție a imputațiilor, judecând cererea de repunere în termen, o admite sau o respinge prin hotărâre, în primul caz, termenele prevăzute la art. 23 alin. (1) și (2) și la art. 25 alin. (4) curgând de la data înregistrării hotărârii la unitatea în cauză.

Or, după demisia reclamantului în luna februarie 2012 și întocmirea deciziei de imputare la 10.02.2012, întocmirea angajamentului de plată la 23.02.2012 și formularea contestației împotriva acesteia la 21.03.2012, prin Hotărârea nr. 14/28.05.2012, emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor în aplicarea art. 23 alin. (2) rap. la art. 33 din O.G. nr. 121/1998, în soluționarea contestației împotriva Hotărârii nr. x/19.04.2012, s-a dispus repunerea în termenul de cercetare administrativă pentru asigurarea respectării prevederilor legale, decizia de imputare nr. x fiind emisă la 16.07.2012

În ce privește modalitatea de stabilire a debitului, prima instanță a constatat că evaluarea a fost realizată pe baza situațiilor prezentate la dosar: situație de școlarizare cuprinzând zilele de școlarizare, norma de hrană, cazarea, cheltuielile pe linie de echipament . Nu se poate reține faptul că prejudiciul trebuia acoperit în natură față de specificul pregătirii militare și a activității desfășurate în cadrul unității de învățământ, dispoziția art. 28 din O.G. nr. 121/1998 având în vedere, pe de o parte o situație alternativă, iar pe de altă parte producerea efectivă a unor pagube în raport cu bunurile unității.

Nu se poate nega obligația impusă pârâtului de art. 25 alin. (6) din O.G. nr. 121/1998, în sensul probării temeiniciei și legalității deciziei de imputare, însă în același sens nu se poate reține nici că reclamantul a dovedit faptul reutilizării elementelor de echipament sau faptul că la sfârșitul perioadei de studiu a returnat echipamentul, care ar fi putut fi folosit în continuare.

Expertiza dispusă în cauză a vizat determinarea numărului zilelor de școlarizare și a numărului total de zile de activare, în raport de care să se verifice calculul sumei de 18.028,22 RON, ținând seama de faptul că reclamantul a contestat atât zilele de servire, cât și calculele realizate de către pârât pe baza documentelor puse la dispoziție de UM 0711 Pitești. Expertiza a arătat, însă, că reclamantul a activat un număr total de 1.279 de zile (cu concediu medical) și 1.265 zile (fără concediu medical), spre deosebire de reclamant care susține în cererea de chemare în judecată că a activat 1.310 zile .

Asupra acestui aspect, instanța de fond a constatat că potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 80/1995, zilele de concediu medical intră în cadrul zilelor de servire, reclamantul fiind considerat că ocupă funcția militară, având calitatea de cadru militar în activitate, astfel că se va reține totalul zilelor de activare ca fiind de 1.279 .

A mai arătat prima instanță că, în raport de conținutul expertizei efectuate în cauză, nu poate reține că suma stabilită în actele atacate nu a fost determinată potrivit legii, respectiv că reclamantului i-au fost imputate sume nedatorate.

Înalta Curte apreciază drept întemeiată critica prin care se susține că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 22 din O.G. nr. 121/1998, în condițiile în care potrivit alin. (2) al acestui articol, cercetarea administrativă se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eșaloanele superioare ori de organele de control specializate.

În speță, Înalta Curte constată că paguba constând în contravaloarea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării recurentului-reclamant în cadrul Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazul" (UM 0418 București) s-a produs în patrimoniul acestei unități, dat fiind că, în mod neîndoielnic, cheltuielile de școlarizare au fost suportate din bugetul acesteia. Cu toate acestea, astfel cum rezultă din actele dosarului, în cauză decizia de imputare atacată a fost emisă pe baza procesului-verbal de cercetare administrativă întocmit de cadre militare ale UM 0711 Pitești - unitate în care recurentul-reclamant și-a desfășurat activitatea.

Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte apreciază că dispozițiile art. 22 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 nu pot fi interpretate în sensul că paguba se poate produce în cadrul oricărei unități din cadrul SRI, prin suportarea unor cheltuieli al căror scop nu a fost atins . Aceasta întrucât, potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 "în stabilirea răspunderii materiale conform prezentei ordonanțe, prejudiciul ce trebuie reparat nu cuprinde foloasele nerealizate de instituția publică păgubită".

De asemenea, Înalta Curte nu se poate ralia susținerilor inimatului, potrivit cărora art. 22 din O.G. nr. 121/1998 uzitează noțiunea de unitate în sens generic, nu prin restrângerea la o substructură anume din cadrul autorității. Înalta Curte are în vedere că, pe de o parte, în mod evident, entitățile la care se referă art. 2 din același act normativ (Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerul Justiției) sunt autorități publice centrale, care, de altfel, în textul ordonanței menționate sunt denumite "instituții publice" (conf. art. 11 alin. (1), art. 21 alin. (1). Tototdată, intimatul nu a indicat dispoziții legale în cuprinsul cărora să se realizeze o echivalare la nivel semantic a noțiunilor de autoritate publică centrală și unitate.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că, astfel cum rezultă din conținutul alin. (2) al art. 22 din O.G. nr. 121/1998, cercetarea administrativă poate fi efectuată și de o comisie din cadrul eșaloanelor superioare. Or, dacă s-ar admite teza potrivit căreia unitatea la care se referă textul legal menționat este, în fapt, autoritatea centrală păgubită, referirea menționată la cercetarea administrativă realizată de o comisie de la eșaloanele superioare ar fi golită de conținut.

Ca urmare, văzând și principiul general de drept potrivit căruia norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării sale (actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat) Înalta Curte apreciază că noțiunea de unitate prevăzută de art. 22 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 nu poate fi interpretată decât în sensul de substructură a autorităților publice centrale la care se referă art. 2 din O.G. nr. 121/1998.

Totodată, Înalta Curte constată că în cauză nu prezintă relevanță nici prevederile contractului de școlarizare care, potrivit primei instanțe, nu fac distincție între unitățile în care își desfășoară activitatea absolventul și nici mențiunea din decizia de imputare atacată referitoare la calitatea UM 0711 Pitești de reprezentant legal în teritoriu al SRI. Aceasta în condițiile în care, în mod evident, prin aceste acte nu se poate deroga de la dispozițiile imperative ale art. 22 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998.

În consecință,, Înalta Curte apreciază că sunt nelegale actele atacate, în condițiile în care decizia de imputare a fost emisă pe baza cercetării administrative efectuate de o comisie necompetentă, conform celor arătate mai sus.

2.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de considerentele mai sus expuse, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite acțiunea și va anula actele atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN