ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 196 din data de 7 noiembrie 2017 a Tribunalului Mehedinți, secția Penală pronunțată în dosarul nr. x/2016, printre altele, în baza art. 47 din C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 din Codul silvic, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de tăiere de arbori din fondul forestier național.

În baza art. 65 din C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe perioada executării pedepsei - pedeapsă accesorie.

În baza art. 67 din C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o perioadă de 5 ani - pedeapsă complementară.

În baza art. 47 din C. pen. raportat la art. 109 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 Codul silvic, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de furt de arbori din fondul forestier național.

În baza art. 65 din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe perioada executării pedepsei - pedeapsă accesorie.

În baza art. 67 din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o perioadă de 5 ani - pedeapsă complementară.

În baza art. 38 și art. 39 lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele principale aplicate prin sentință, urmând ca inculpatul A. să execute în regim de detenție pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 45 din C. pen., s-a aplicat inculpatului A., alături de pedeapsa principală, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe perioada executării pedepsei - pedeapsă accesorie și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o perioadă de 5 ani - pedeapsă complementară.

În baza art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 25 din C. proc. pen. raportat la art. 397 din C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Primăria Baia de Aramă și au fost obligați, în solidar, inculpații A., B., C., D. și inculpata persoană juridică S.C. E. S.R.L. la plata sumei de 39.108,45 RON. În baza art. 256 raportat la art. 397 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, avizele de însoțire a materialului lemnos nr. x din 28 septembrie 2013, y din 1 octombrie 2013, z din 1 octombrie 2013, w din 1 octombrie 2013, t din 4 octombrie 2013, s din 4 octombrie 2013 și v din 1 octombrie 2013.

În baza art. 276 din C. proc. pen., au fost obligați inculpații A., B., C., D., F. și inculpata persoană juridică, S.C. E. S.R.L. să achite statului 12.000 RON cheltuieli judiciare, câte 2.000 RON, fiecare, din care 629,045 RON reprezintă cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale, iar diferența reprezintă cheltuielile efectuate în fața instanței.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, inculpații A., B., F., C. și D., societatea inculpată S.C E. S.R.L și partea civilă Statul Român, reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Prin Decizia nr. 953 din data de 18 iunie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori pronunțată în dosarul nr. x/2016, printre altele, au fost admise apelurile declarate de inculpații A., S.C. E. S.R.L., B., C., D., F. și partea civilă Statul Român, reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței penale nr. 196 din 7 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2016, a fost desființată în parte sentința penală, pe latură penală și civilă și, rejudecându-se cauza, printre altele:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitate.

Au fost reduse pedepsele principale la care a fost condamnat apelantul inculpat A. pentru fiecare dintre cele două infracțiuni, de la câte 3 ani închisoare la câte 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost recontopite cele două pedepse de câte 2 ani și 6 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 10 luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, apelantul inculpat urmând să execute în final pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, în regim de detenție.

Au fost menținute dispozițiile privitoare la pedepsele complementare și accesorii.

A fost înlăturată dispoziția privitoare la anularea înscrisurilor falsificate, avizelor de însoțire a materialului lemnos nr. x din 28 septembrie 2013, nr. x din 1 octombrie 2013, nr. x din 1 octombrie 2013, nr. x din 1 octombrie 2013, nr. x din 4 octombrie 2013, nr. x din 4 octombrie 2018, nr. x din 1 octombrie 2013.

S-a dispus anularea exemplarului 3 al avizelor de însoțire a materialului lemnos nr. x din 4 octombrie 2013 și nr. x din 4 octombrie 2013.

Au fost menținute dispozițiile sentinței apelate care nu sunt contrare deciziei.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți împotriva sentinței penale nr. 196 din 07 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2016.

Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea de apel a constatat că apelurile declarate de inculpații A., S.C. E. S.R.L., B., C., D. și F. și partea civilă Statul Român, reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală sunt întemeiate și urmează a fi admise, iar apelul declarat de Parchet este nefondat, fiind respins pentru următoarele considerente:

La datele de 4 noiembrie 2013, 19 noiembrie 2013 și 20 noiembrie 2013 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă au fost înregistrate sesizările Direcției Silvice Mehedinți - Ocolul Silvic Baia de Aramă și Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Râmnicu Vâlcea cu privire la infracțiunile de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și sustragere de material lemnos, constând în aceea că în cursul lunii septembrie 2013, au fost tăiați, fără respectarea regimului silvic, un număr de 2172 arbori din pădurea publică a orașului Baia de Aramă, județul Mehedinți, situată în UP VII Baia de Aramă, UA 23 C și M și 24%, rezultând un volum de 344,96 mc, mare parte a materialului lemnos fiind ridicat.

În cuprinsul sesizărilor s-a arătat că la data de 14 septembrie 2013 au fost efectuate tăieri ilegale de arbori pe o suprafață de aproximativ 3,12 ha din cele 16, 29 hectare pădure cu privire la care Primăria Baia de Aramă a fost pusă în posesie prin procesul-verbal nr. x din 17 mai 2013. S-a mai arătat că tăierile au avut loc printr-o acțiune desfășurată cu un număr mare de personal și utilaje, un volum mic din materialul lemnos fasonat a fost transportat în perioada 15 - 18 septembrie 2013, iar în UA 23 C și M se mai găsește cantitatea de aproximativ 140 mc. Calculul volumului s-a făcut conform O.U.G. nr. 85/2006 cu modificările și completările ulterioare și O.M. nr. 3283/2012, la prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior de 85 RON.

ITRSV Vâlcea a confirmat că suprafețele din UP VII Baia de Aramă, UA 23 C și M și 24% sunt încadrate în amenajamentul silvic în grupa I funcțională, situație în care, potrivit art. 105 din Codul silvic, valoarea prejudiciilor se stabilește prin multiplicarea de două ori a valorii obținute potrivit legii.

În cuprinsul sesizării formulate de Ocolul Silvic Baia de Aramă la data de 20 noiembrie 2013 s-a arătat că la locul faptei au fost văzuți numiții D., C., G., B., H., I., J. și s-a solicitat sprijinul pentru identificarea făptuitorilor.

Conform notei de constatare încheiată la data de 31 octombrie 2013 de ITRSV Râmnicu Vâlcea, în perioada 5 octombrie 2013 - 23 octombrie 2013 în UP VII Baia de Aramă, UA 23 C și M și 24% s-a efectuat un control de fond, s-au constatat, inventariat și amprentat cu ciocanul pentagonal RP 16-107, vopsea verde, un număr total de 2.172 cioate provenite din tăieri ilegale de arbori, care au fost tăiate în urmă cu circa 1 - 2 luni și care au un volum total de 344, 96 mc și o valoare de 39.108,45 RON. S-a menționat faptul că prin tăierile ilegale efectuate s-a defrișat în totalitate suprafețele din UA 23 C, M și 24%.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că societatea S.C. E. S.R.L. a fost înființată de inculpatul A. în anul 2004 societate la care inculpatul avea calitate de administrator, iar soția sa K. avea calitatea de asociat. În anul 2011, inculpatul A. și soția sa au cesionat integral părțile sociale inculpatului B., un apropiat al familiei, care a devenit astfel asociat unic și administrator al societății. Deși inculpatul A. neagă că s-ar mai fi implicat în activitatea S.C. E. S.R.L. ulterior anului 2011, relevantă în acest sens este declarația inculpatului D. din cursul urmăririi penale, în care acesta susține că după ce și-a dat demisia de la S.C. E. S.R.L. în luna mai 2016, întrucât nu era plătit la timp, s-a dus la data de 17 august 2016 la inculpatul A. pentru a-i solicita salariul restant. Inculpatul A. i-a spus că îi va da suma de bani restantă în următoarea săptămână, după ce beneficiarul va vira banii în contul S.C. E. S.R.L..

De asemenea, relevante sunt și declarațiile martorului L., care a arătat că la câteva zile după ce a depus la Ocolul Silvic raportul privind tăierile ilegale de arbori din punctul "La pluți" a fost sunat de inculpatul A., care i-a reproșat depunerea acelui raport, spunând că totul se va rezolva, toată lumea de la județ știe și nu trebuia să-și facă probleme. Ulterior sancționării disciplinare a martorului L., inculpatul A. i-a spus că dacă ar fi fost dat afară de la ocolul silvic, l-ar fi angajat la firma lui, S.C. E. S.R.L., unde i-ar fi dat un salariu chiar mai mare decât cel de pădurar.

La data de 14 septembrie 2013, din dispoziția inculpatului A., primar al orașului Baia de Aramă, S.C. E. S.R.L. a tăiat "la ras" copacii din pădurea publică a orașului situată în UP VII Baia de Aramă, UA 23 C, M și 24 %, volumul total fiind de 344, 96 mc.

Conform procesului-verbal de punere în posesie din 17 mai 2013 terenul în cauză, situat la intrarea în localitate, la circa 100 m de sediul primăriei, a fost predat primăriei, în prezența inculpatului A., care a semnat că a luat la cunoștință de prevederile referitoare la respectarea regimului silvic. S-a mai arătat în cuprinsul procesului-verbal că predarea s-a făcut în baza unei inspecții de fond la care a participat proprietarul, iar pentru delimitarea de restul fondului forestier a suprafeței primite s-a folosit vopsea de culoare galbenă. În mod evident, raportat la aceste mențiuni din procesul-verbal, dar și la faptul că UA 23 C, M și 24% au fost defrișate în totalitate, sunt nefondate apărările inculpaților în sensul că arborii ar fi fost exploatați legal în anul 2012 de S.C. E. S.R.L.,

La data de 14 septembrie 2013, într-o zi nelucrătoare de sâmbătă, la indicațiile și sub coordonarea lui B. angajați ai A. au tăiat copacii de pe teren și i-au tras la marginea drumului după care o parte au fost încărcați în mașini și transportați la depozitul din localitatea Mărășești, iar altă parte au rămas pe loc, fiind încărcată ulterior și transportată direct la S.C. M.. De asemenea, o cantitate de aproximativ 140 mc a fost lăsată la locul tăierilor, nefiind ridicată.

Chiar dacă transportul arborilor s-a făcut în mai multe zile, defrișarea s-a realizat într-o singură zi, după cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză. S-au apreciat a fi relevante declarațiile martorilor N. și O..

Participarea inculpaților C. și D. la acțiunea de tăiere a arborilor din data de 14 septembrie 2013 este confirmată și de martorii P. și Q.. Astfel, P., angajat în cadrul Poliției Baia de Aramă, a declarat că în luna septembrie 2013 a observat în pădurea de lângă stația R. utilaje aparținând S.C. E. S.R.L., precum și mai mulți angajați ai acestei societăți, recunoscând pe inculpatul C., care tăia arbori de esență plop, arbori care erau încărcați în camionul condus de G.. Martorul l-a mai observat și pe inculpatul B. în apropierea pădurii ce se exploata, așteptând muncitorii de la societate. Totodată, martorul Q., pădurar în cadrul Ocolului Silvic Baia de Aramă a confirmat că O., tehnician în cadrul aceluiași ocol silvic a adus la cunoștința colegilor că are cunoștință că drujbiștii C. și D. au participat la tăierile ilegale de arbori din data de 14 septembrie 2013.

La data de 3 octombrie 2013 reprezentanții Ocolului Silvic Baia de Aramă, respectiv S. - șef district I Baia de Aramă, T. - tehnician silvic Ocolul Silvic Baia de Aramă, L., Q., U. și V. - pădurari la același ocol silvic au mers împreună la inculpatul A., în biroul său de la primărie, pentru a cere explicații despre tăierea arborilor. Cu acea ocazie, martorii au arătat că inculpatul A. le-a spus că nu trebuie să-și facă probleme despre tăierea copacilor, pentru că primăria este proprietara terenului respectiv și totul de va rezolva, iar pe acel teren va construi un cartier de case pentru tineret, un patinoar și un drum de acces la o pistă de schi.

Martorul S. a declarat în cursul urmăririi penale că inculpatul A. a recunoscut în fața angajaților ocolului silvic că el a dat dispoziție angajaților S.C. E. S.R.L. să taie acei arbori, întrucât trebuia defrișată zona pentru realizarea acestor proiecte. În declarația dată la instanța de fond, fără a justifica de ce nu-și mai menține declarația dată anterior, martorul nu a mai recunoscut că inculpatul A. ar fi afirmat că el a dat dispoziție pentru tăierea arborilor. Martorul a susținut că a dedus că inculpatul a dat această dispoziție prin faptul că le-a spus să nu-și facă probleme pentru că are acte.

Martorii angajați ai Ocolului Silvic Baia de Aramă au confirmat în declarațiile date că Primăria nu ar fi putut obține o autorizație pentru exploatarea acelor arbori, întrucât copacii nu aveau vârsta necesară pentru exploatare. Practic, acesta a fost și motivul pentru care inculpatul A. nu a urmat calea legală, ce ar fi presupus obținerea autorizației, pentru tăierea arborilor din ua 23 C, M și 24%.

S-a remarcat faptul că la data de 24 octombrie 2013, la scurt timp după defrișarea pădurii, a fost inițiat un proiect de hotărâre a Consiliului Local Baia de Aramă prin care să fie schimbată categoria de folosință a acelui teren în aceea de "teren neproductiv", fiind emisă H.C.L. Baia de Aramă nr. 40 din 31 octombrie 2013.

Totodată, s-a constat că din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că inculpații C. și D. au participat la tăierea efectivă a arborilor, utilizând drujbe, iar angajatul Primăriei Baia de Aramă - martorul W., alături de martorul H. (folosind tractoarele lor personale, la solicitarea inculpatului A. transmisă personal lui W.) au participat la tragerea copacilor tăiați de angajații S.C. E. S.R.L. de pe teren la marginea drumului național. Carburantul folosit pentru acest lucru de cele două tractoare a fost plătit la stația R. situată peste drum de terenul în cauză, în ziua executării acestor lucrări, de către un alt angajat al Primăriei Baia de Aramă, martorul X..

Martorul W. a declarat în cursul urmăririi penale că în luna septembrie 2013, într-o zi de vineri, a fost chemat de primarul A. să mai găsească una sau două persoane care au tractoare pentru a scoate de pe terenul defrișat copacii și crengile rămase la locul de tăiere, activitate care urma să aibă loc a doua zi, sâmbătă. Primarul le-a promis că motorina va fi asigurată de Primăria Baia de Aramă și a precizat că la activitate vor participa și persoane înscrise la ajutorul social.

De asemenea, martorul H. a confirmat că într-o zi de sâmbătă din luna septembrie 2013 W. i-a transmis că primarul A. îl roagă să meargă să tragă cu tractorul copaci din locurile de tăiere la marginea terenului, lângă drum. A precizat că împreună cu martorul W. au tras la marginea drumului trunchiuri de copaci care erau deja tăiați și curățați de crengi.

Curtea de apel a reținut că, deși Primăria Baia de Aramă era proprietara pădurii care a fost defrișată în luna septembrie 2013, iar reprezentanții Ocolului Silvic Baia de Aramă i-au adus la cunoștință reprezentantului legal A. tăierile și sustragerile de arbori, inculpatul nu a sesizat în nici un fel organele de urmărire penală, sesizările fiind făcute în luna noiembrie 2013 de ITRSV Râmnicu Vâlcea și Ocolul Silvic Baia de Aramă.

Referitor la infracțiunile de tăiere ilegală și sustragere a materialului lemnos, a fost efectuată o constatare de către Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Râmnicu Vâlcea, ca organism de specialitate, prin care s-a concluzionat că de pe terenul în cauză au fost tăiați 2172 de arbori din proprietatea orașului Baia de Aramă, rezultând un volum de 344,96 mc și o valoare a prejudiciului de 39.108,45 RON.

În legătură cu această constatare, martorul L., pădurar în cadrul Ocolului Silvic Baia de Aramă, a confirmat participarea unui reprezentant al ITRSV Râmnicu Vâlcea la inventariere, faptul că toate cioatele inventariate nu erau marcate și nu făceau parte din exploatarea legală din anul 2012 a S.C. E. S.R.L., care a avut loc într-o zonă învecinată, faptul că arborii inventariați erau tăiați recent, iar cioatele erau tăiate normal, marea majoritate la circa 30 cm de sol. Acest din urmă aspect atestă faptul că volumul de arbori tăiați a fost corect calculat, conform normelor legale în vigoare, fiind neîntemeiată critica inculpaților în sensul supraevaluării acestui volum. Declarațiile martorului L. sunt susținute și de ceilalți angajați ai Ocolului Silvic Baia de Aramă, U. și T. participanți la nota de constatare întocmită de ITRSV Râmnicu Vâlcea.

Martorul Y., audiat în faza apelului, a arătat că a observat personal o parte din activitățile de tăiere și este sigur că au fost făcute de angajații firmei S.C. E. S.R.L., întrucât a observat la fața locului utilajele acestei firme, pe care le cunoștea, fiind și inscripționate.

Din declarațiile martorilor Z. și AA., conducători auto ai firmei S.C. BB. S.R.L. din județul Caraș-Severin, rezultă că aceștia au efectuat transportul unei părți a materialului lemnos tăiat ilegal și sustras de pe terenul în cauză, mașinile fiind încărcate direct la marginea drumului național limitrof acelui teren despădurit, destinatar fiind S.C. M. Sebeș S.R.L.. Numerele de înmatriculare ale mașinilor conduse de cei doi martori sunt menționate în avizele de însoțire a materialului lemnos emise de S.C. E. S.R.L. nr. x din 1 octombrie 2013 (x), v din 1 octombrie 2013 și u din 4 octombrie 2013 (x și x), w din 4 octombrie 2013 (x). Martorul Z. a confirmat în declarația din cursul urmăririi penală că societatea care a încărcat marfa transportată la Sebeș de pe marginea drumului de la ieșirea din Baia de Aramă este S.C. E. S.R.L..

În concluzie, după cum în mod just a stabilit și prima instanță, Curtea de apel a constatat că materialul probator administrat în cauză dovedește pe deplin vinovăția tuturor inculpaților în comiterea infracțiunilor de tăiere fără drept și sustragere de arbori, sub forma autoratului și respectiv a instigării.

Cu privire la activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului A. și apărările formulate de acesta, Curtea de apel a constatat următoarele:

În motivarea sentinței penale apelate, judecătorul de la instanța de fond a analizat apărările invocate de inculpați, a prezentat temeiurile pe baza cărora și-a formulat convingerea cu privire la vinovăția inculpaților, la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor, expunând pe larg, în cuprinsul mai multor pagini, starea de fapt reținută, probele pe care se întemeiază, motivele pentru care au fost reținute declarațiile date de unii martori în cursul urmăririi penale și nu cele din faza de judecată. În aceste condiții, critica formulată de inculpații A. și B., în sensul că sentința penală atacată nu este motivată, este nefondată, în opinia Curții de apel, raportat la conținutul hotărârii pronunțate în cauză.

În privința cererii de înlăturare a interceptărilor telefonice, efectuate pe parcursul urmăririi penale, în contextul declarării ca fiind neconstituționale a dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen., prin Decizia Curții Constituționale nr. 51/2016, Curtea de apel a reținut că supravegherea tehnică a fost efectuată cu mult timp înainte de pronunțarea acestei decizii, care are efect obligatoriu de la data publicării, dar și faptul că potrivit art. 281 C. proc. pen. realizarea supravegherii tehnice ca procedeu probator, cu încălcarea dispozițiilor legale nu se afla printre dispozițiile a căror încălcare poate atrage nulitatea absolută, iar în cauză, inculpatul nu a dovedit o vătămare a drepturilor ori a intereselor sale legitime (aceasta nefiind prezumata de lege) respectiv că s-a adus atingere bunei desfășurări a procesului penal, echitabilității procedurilor ori drepturilor și libertăților fundamentale.

Pe de altă parte, interceptările efectuate în cursul urmăririi penale au fost doar enumerate în rechizitoriu la materialul probator administrat, însă conținutul acestora, lipsit de relevanță probatorie, nu a fost folosit pentru argumentarea activității infracționale a inculpaților nici de organele de urmărire penală, nici de instanța de fond sau cea de apel.

S-a apreciat că este neîntemeiată și solicitarea inculpatului A. privind constatarea nulității absolute a ordonanțelor de delegare emise de procuror și a tuturor actelor de urmărire penală întocmite în cauză de organele de cercetare penală reprezentate de polițiștii din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005, lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție au competența să efectueze, în condițiile prevăzute de lege, activități de prevenire și descoperire, precum și actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000, săvârșite de personalul Ministerului Administrației și Internelor. În cauză au fost efectuate cercetări privind infracțiuni de corupție, iar din declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale existau indicii privind comiterea acestor infracțiuni cu complicitatea unor polițiști din cadrul IPJ Mehedinți. Chiar dacă ulterior aceste aspecte nu au fost probate și nu s-a dispus trimiterea în judecată sau clasarea cauzei cu privire la angajați ai Ministerului Administrației și Internelor, această împrejurare nu duce la concluzia că lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție nu aveau competența să efectueze acte de cercetare penală în prezenta cauză.

Totodată, s-a apreciat a fi nefondată și critica inculpatului A. privind nulitatea procesului-verbal încheiat la data de 23 octombrie 2013 și a notei de constatare din data de 31 octombrie 2013 întrucât acestea au fost încheiate de organele competente, potrivit atribuțiilor proprii.

Potrivit art. 117 din Codul silvic, în vigoare la data încheierii acestor acte, pe lângă organele de urmărire penală sunt competente să constate faptele prevăzute la art. 106 - 113 personalul silvic din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și al structurilor sale teritoriale cu specific silvic, personalul silvic din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și al structurilor sale teritoriale, personalul silvic din cadrul ocoalelor silvice private autorizate, precum și personalul împuternicit din cadrul Jandarmeriei Române. Personalul silvic prevăzut la art. 117 din Codul silvic are competența să identifice și să inventarieze, în locurile unde se află, materialele lemnoase provenite din săvârșirea unor fapte ce pot fi calificate ca infracțiuni silvice. În cazul constatării prejudiciilor produse prin fapte ce pot fi calificate ca infracțiuni, persoana care are calitatea să le constate depune actul de constatare la unitatea sau la instituția în care își desfășoară activitatea. Conducătorul unității sau al instituției prevăzute la alin. (1) transmite actul de constatare la parchetul de pe lângă instanța competentă din punct de vedere material și teritorial.

S-a constatat că aceste acte au fost încheiate în anul 2013 și constituie mijloace de probă conform art. 90 alin. (2) C. proc. pen. de la 1968 raportat la art. 214 alin. (1) lit. a) alin. (5) C. proc. pen. de la 1968 în vigoare la acel moment, nefiind aplicabile dispozițiile art. 61 din actualul C. proc. pen. intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, legea procesual penală fiind de imediată aplicare, fără a putea retroactiva.

Faptul că filele cu inventarul scriptic al cioatelor nu sunt semnate, nu sunt prezentați parametrii tehnici caracteristici ai fiecărei cioate, numele reprezentantului ITRSV Râmnicu Vâlcea care a semnat procesele-verbale este CC. și uneori DD. și nu se precizează ordinul de deplasare emis de ITRSV Râmnicu Vâlcea sunt aspecte care nu afectează legalitatea actelor întocmite. De altfel, martorii audiați, participanți la încheierea acestor procese-verbale au confirmat inventarierea tuturor arborilor sustrași, întreaga procedură desfășurată și modul de calcul al prejudiciului.

Raportul de expertiză tehnică silvică extrajudiciară întocmit de expertul EE. nu a fost avut în vedere de instanța de control judiciar, întrucât acesta a fost întocmit fără studierea probelor administrate în procesul penal, doar pe baza actelor puse la dispoziție de inculpat și Primăria Baia de Aramă, formulează concluzii contrare probelor din dosar, pe baza unor constatări făcute la fața locului la aproape 5 ani de la data săvârșirii faptelor, fără a avea nicio certitudine că nu au fost aduse modificări în această perioadă terenului respectiv.

Spre exemplu, la obiectivul 4 expertul arată că potrivit art. APV nr. x a fost exploatată de S.C. E. S.R.L. cantitatea de 706 mc de masă lemnoasă, iar întrucât în subparcela x K erau prevăzuți în amenajamentul silvic doar 460 mc, diferența de 262 mc a fost exploatată din parcelele limitrofe 23 C și M. Această concluzie este total greșită, martorii au confirmat că parcela x K în care a avut loc exploatarea a fost delimitată de parcelele învecinate, iar tăierile de arbori ce fac obiectul prezentei cauze au avut loc cu certitudine în luna septembrie 2013 și nu 2012.

De asemenea, expertul arată că acele cioate inventariate în parcela x% nu aparțin fondului forestier, întrucât această parcelă este teren din afara fondului forestier, cu altă categorie de folosință, a aparținut întotdeauna Primăriei Baia de Aramă și nu a făcut obiectul retrocedărilor în cadrul legilor de fond funciar. Aceste afirmații sunt contrazise însă chiar de procesul-verbal de punere în posesie nr. x din 17 mai 2013 în care este inclusă la pct. 2 suprafața de 0,8358 ha, teren forestier înscris în amenajamentul silvic, situată în U.A. 24%.

Raportat la limitele de pedeapsă mult reduse pentru infracțiunile prevăzute de Codul silvic ulterior intrării în vigoare a C. pen. de la 1 februarie 2014, în mod just instanța de fond a reținut că în situația inculpatului A. legea penală mai favorabilă este noul C. pen. și reglementarea actuală a Codului silvic.

În legătură cu individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, Curtea a constatat că instanța de fond a aplicat pedepsele într-un cuantum ridicat, îndreptat spre mediul prevăzut de normele de incriminare, care nu reflectă pericolul social concret al faptelor comise de inculpat și fără a ține cont de circumstanțele personale ale acestuia.

Astfel, ținând cont de criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social concret, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, urmările produse, tăierea și sustragerea unei cantități însemnate de material lemnos, faptul că inculpatul nu a obținut un folos material de pe urma comiterii infracțiunilor, scopul urmărit, schimbarea categoriei de folosință a terenului în vederea demarării unor proiecte de construcții a unor obiective de utilitate publică, persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, dar care a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal, Curtea reține că se impunea aplicarea unor pedepse orientate spre minimul prevăzut de normele de incriminare.

De asemenea, potrivit referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune Mehedinți, au fost identificați numeroși factori de natură să influențeze pozitiv conduita generală a inculpatului, respectiv relația bună cu familia, bazată pe sprijin moral, afectiv și sprijin reciproc, statutul social pe care îl are, disponibilitatea și interesul pentru activitățile prosociale, situația financiară foarte bună. S-a mai arătat de către consilierul de probațiune că negarea acuzațiilor penale și faptul că este cercetat penal într-un alt dosar reprezintă factori care pot influența negativ conduita inculpatului.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 19 august 2019 (ștampilă plic).

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și părților, însă nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 13 septembrie 2019.

Prin încheierea din data de 8 octombrie 2019, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 953 din 18 iunie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2016. S-a trimis cauza completului C7, în vederea judecării recursului în casație.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație a inculpatului A. este formulată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., iar Decizia nr. 953 din data de 18 iunie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori pronunțată în dosarul nr. x/2016 nu face parte din categoria celor ce nu pot fi atacate cu recurs în casație conform dispozițiilor art. 434 alin. (2) din C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casație îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele, prenumele și domiciliul inculpatului, hotărârea care se atacă, precum și semnătura părții care a exercitat calea de atac (prin avocat).

Referitor la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii s-a indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în sensul că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în sensul că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, inculpatul A. a susținut că, în urma analizării situației de fapt reținută de instanța de apel, se constată că niciuna din faptele care i-au fost reținute în sarcină nu se regăsesc în conținutul tipic specific al instigării la săvârșirea celor două infracțiuni care i se impută (tăierea, respectiv sustragerea de arbori). De asemenea, nici faptele de tăiere și sustragere de arbori nu realizează exigențele tipicității legii penale și nici aspectele ce privesc latura civilă (prejudiciul).

Recurentul a arătat că deși prin motivele de apel a criticat lipsa tipicității obiective și subiective, lipsa unei minime descrieri în rechizitoriu și în sentința pronunțată de instanța de fond a faptelor concrete de instigare la cele două infracțiuni care îi sunt imputate, instanța de apel doar a reindividualizat pedepsele, respingând celelalte critici și nu stabilit fapte tipice, specifice instigării la cele două infracțiuni.

S-a susținut că starea de fapt reținută de instanța de apel este foarte neclară, se reține că tăierea s-a realizat de angajați cu utilaje aparținând unei societăți comerciale, la determinarea inculpatului B. (care era administrator), care a și ridicat și valorificat o parte din materialul lemnos.

În aceste condiții, recurentul a apreciat că faptele reținute în sarcina sa, cu privire la care este efectuată o descriere de maximă generalitate și imprecizie, nu sunt prevăzute de legea penală, neîntrunind exigențele tipicității.

S-a solicitat să se observe că nu există nicio referire în cuprinsul considerentelor deciziei atacate la o instigare la furt de arbori, instanța reținând doar că inculpatul a dat o dispoziție (fără niciun fel de elemente concrete) firmei E. S.R.L. să taie copacii; cu privire la luarea materialului lemnos de pe terenul în cauză s-a menționat că inculpatul a solicitat unui angajat al Primăriei doar să tragă de pe teren la margine material lemnos, care a rămas în posesia UAT Baia de Aramă, faptă de asemenea neprevăzută de legea penală.

Recurentul a mai susținut că nu rezultă tipicitatea subiectivă. Instanța nu expune forma de vinovăție, nu analizează și nu expune mobilul săvârșirii unei astfel de instigări. În speță, proiectul edilitar privind zona respectivă, la care face trimitere instanța, exista dinaintea obținerii mandatului de primar al recurentului, aparținând altor edili, deci intenția directă de a instiga la o tăiere pentru a realiza un astfel de proiect nu este fundamentată, fapta nu se regăsește în tiparul legii penale. Proiectul edilitar în zona Pluti era anterior obținerii mandatului de primar (din 2009 exista H.C.L. nr. 42/2009 privind aprobarea investiției "înființare parc zona verde Pluti") și putea fi realizat în condiții de legalitate, nefiind necesară o intervenție brutală, nelegală de tăiere.

S-a menționat că decizia este contradictorie și neclară și cu privire la motivația realizării unei instigări de către recurent, menționând când o schimbare a regimului de folosință al terenului, când realizarea mai multor proiecte edilitare diverse pe același amplasament.

S-a subliniat că, deși instanța de apel a realizat doar o reindividualizare a pedepselor, faptele recurentului sunt reținute diferit în cele două hotărâri (fond și apel), ambele cu expuneri generice și neclare. Nu se arată dacă în privința faptelor imputate este vorba de mai multe acțiuni ale inculpatului (se rețin în concurs instigare la tăiere și respectiv la furt de arbori) sau este vorba de o singură acțiune în cadrul căreia s-au realizat ambele instigări.

S-a precizat că nu există nicio referință clară, certă probatorie, care să susțină tipicitatea faptelor imputate, atât timp cât niciun martor, niciun înscris, niciun alt mijloc de probă (înregistrări) nu prezintă o discuție, întâlnire, orice context în care recurentul și reprezentanți, angajați ai E. să comunice despre instigarea la tăierea sau sustragerea de arbori. Instanța avea obligația să descrie actele de instigare, situarea cronologică față de momentul comiterii faptei (pentru a face diferența față de complicitate) și să analizeze și expună probele.

Recurentul a menționat că a fost condamnat pentru instigare la tăiere și furt de arbori fără să se țină cont de faptul că o parte din suprafața vizată (parcela x%) nu face parte din fondul forestier (nesupusă regimului silvic, art. 6 Legea nr. 46/2008) și este proprietatea UAT Baia de Aramă, astfel că fapta de tăiere și ridicare de material lemnos nu este prevăzută de legea penală, aspectul reieșind cu certitudine din înscrisurile aflate la dosar și expertiza extrajudiciară. Această împrejurare, pe lângă tipicitatea necesară, are legătură și cu întinderea și valoarea prejudiciului în cauză și corespunzător cu aplicarea pedepsei în afara limitelor prevăzute de lege.

S-a susținut că starea de fapt reținută de instanță cu privire la UA 24% este total neclară, instanța făcând trimitere la un proces-verbal de predare din anul 2013, fără a ține cont de faptul că acesta viza doar parțial acea parcelă și că era nevoie de amenajamentele silvice (conform art. 1 din Legea nr. 46/2008) pentru a se stabili ce suprafețe aparțin fondului forestier (documente neexaminate de instanță, dar examinate de expertul extrajudiciar EE.).

S-a subliniat că, în speță, instanța a reținut cu privire la infracțiunea de furt de arbori că după tăiere a rezultat "un volum de 344,96 mc, mare parte a materialului lemnos fiind ridicat" și că "în UA 23C și M se mai găsește cantitatea de aproximativ 140 mc

2

.

În aceste condiții, recurentul a apreciat că fapta de sustragere de material lemnos nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 109 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008, prevederi care stabilesc limite de pedeapsă în raport de valoarea prejudiciului cauzat, în condițiile în care 140 mc au rămas în posesia UAT Baia de Aramă, nefiind sustrași.

Recurentul a susținut că atât în cazul infracțiunii de tăiere de arbori, cât și de sustragere, faptele nu sunt prevăzute de art. 107 alin. (1) lit. d) și art. 109 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008, apreciind că s-au aplicat pedepse în afara limitelor prevăzute de lege.

S-a susținut că este evident că în condițiile mai sus descrise, în care o parte a suprafeței respective nu aparține fondului forestier, iar o parte din materialul lemnos a rămas la UAT Baia de Aramă, limitele de pedeapsă, determinate în raport de valoarea prejudiciului, sunt altele.

S-a subliniat și faptul că potrivit C. proc. pen. și Legii nr. 46/2008 actele întocmite de organele silvice, pe care instanța le-a menționat ca fiind probe certe ale prejudiciului, sunt acte de constatare a ilicitului silvic, care poate fi și penal și de sesizare a organului de urmărire penală, fiind întocmite în afara procesului penal și trebuind să fie verificate și confirmate sau nu prin probe administrate în condițiile și în cadrul unui proces penal echitabil, care să dea inculpatului posibilitatea să obțină examinarea și combaterea actului de sesizare (art. 6 CEDO). În speță, recurentul a solicitat să fie supuse unui examen de legalitate pe cale excepției de nelegalitate prevăzută de Legea nr. 554/2004, excepție care a fost respinsă întrucât s-a apreciat că aceste acte nu au caracterul unui act administrativ individual.

Recurentul a arătat că a solicitat în repetate rânduri efectuarea în cauză a unei expertize silvice, unica probă obiectivă, științifică, certă, echitabilă, care să stabilească, analizându-se documentele cauzei și situația din teren (în teren marcajele se păstrează timp îndelungat permițând constatări obiective și după trecerea mai multor ani), pe ce suprafețe au avut loc tăieri ilicite silvic, în ce perioadă și care este prejudiciul, întrucât prejudiciul este element integrant al laturii obiective și determină limitele de pedeapsă, însă instanța de apel a respins această solicitare.

S-a subliniat că în cauză a fost efectuată o expertiză extrajudiciară de un reputat specialist la nivel național (expert care a beneficiat de participarea reprezentanților organelor silvice și de examinarea tuturor documentelor cauzei și aflate la părți), care a concluzionat că tăierile din anul 2012 au cuprins și suprafețe vizate în prezenta cauză și că prejudiciul este determinat total greșit de organele silvice în actele de constatare și sesizare.

S-a arătat că instanța a înlăturat expertiza în baza unor argumente total nejustificate, opunând argumentelor științifice și matematice privind cantitățile exploatate susțineri neindividualizate ale "martorilor", în contextul în care "martorii" angajați ai Ocolului Silvic sunt chiar organele de constatare silvice și de sesizare a organelor de urmărire penală și mai sunt și cercetați penal într-o cauză a Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă pentru infracțiuni în legătură cu tăierea arborilor din anul 2012.

S-a susținut că, potrivit concluziilor expertului, în speță nu există un prejudiciu al acțiunilor inculpaților, ceea ce conduce la o lipsă de tipicitate a faptelor și la împrejurarea ca recurentul a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală.

Recurentul a criticat și dezlegarea dată laturii civile, întrucât nu există un prejudiciu cert, deși recuperarea acestuia a constituit motiv de individualizare a pedepsei cu executare.

În legătură cu tipicitatea obiectivă și cu aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele legale, s-a învederat că în mod nelegal s-a reținut că legea aplicabilă situației juridice a recurentului este legea nouă, noul C. pen. și Legea nr. 46/2008 modificată, în condițiile în care inculpatul B., având aceleași fapte și, în plus, și-a însușit și materialul lemnos prin firma E., a beneficiat de dispozițiile anterioare, care au permis acordarea de circumstanțe atenuante și evitarea sporului obligatoriu.

Recurentul a solicitat desființarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului pentru a se stabili cu certitudine care sunt acțiunile de instigare și care este prejudiciul.

Totodată, recurentul a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, conform dispozițiilor art. 441 din C. proc. pen., urmând a se impune respectarea unora dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2) din C. pen.. În acest sens s-a invocat afectarea gravă a stării de sănătate a inculpatului, cunoscut cu afecțiuni medicale severe, coroborat cu comportamentul foarte bun în detenție și anterior acesteia, faptul că are un copil minor și refacerea stării de sănătate în mediul psihoprotector al familiei este asigurată, acesta fiind și principalul întreținător al familiei sale.

Înalta Curte a reținut că indicarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Astfel cum rezultă din motivele de recurs în casație anterior expuse, recurentul A. și-a încadrat criticile în cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., care este incident în situația în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în sensul că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte a reținut că limitele recursului în casație sunt cantonate la analiza problemelor de drept. În cadrul acestei căi de atac nu se poate efectua o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel.

Potrivit art. 15 din C. pen. în vigoare "infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale.".

Astfel, se instituie un nou concept de ilicit penal, deoarece nu se mai face deosebire între lipsa de prevedere în legea penală și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, raportat la soluția reglementată de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în vigoare, respectiv de achitare pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege".

Rezultă, așadar, că față de soluția reglementată prin dispozițiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din noua reglementare a C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" conținută în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - care reglementează unul din cazurile de casare, vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

În condițiile în care nu se critică situația de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin urmare, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte a constatat că recursul în casație este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., referitor la infracțiunea de tăiere de arbori din fondul forestier național sub forma de participație a instigării prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 din Codul silvic și infracțiunea de furt de arbori din fondul forestier național sub forma de participație a instigării prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 109 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 Codul silvic, doar în ceea ce privește verificarea în drept a situației de fapt cu privire la problemele de drept invocate de recurent și anume:

- lipsa tipicității în raport de lipsa elementului material al laturii obiective raportat la situația premisă (o parcelă care nu era supusă regimului silvic prevăzut de art. 6 din Legea nr. 46/2008);

- incidența art. 21 C. pen. (îndeplinirea unei obligații decurgând din H.C.L. nr. 42/2009 privind aprobarea investiției "înființare parc zona verde Pluti").

Conform susținerilor recurentului, proiectul edilitar privind zona la care face trimitere instanța (zona Pluti), exista dinaintea obținerii mandatului său de primar, aparținând altor edili, deci intenția directă de a instiga la o tăiere pentru a realiza un astfel de proiect nu este fundamentată, fapta nu se regăsește în tiparul legii penale. Astfel, proiectul edilitar în zona Pluti fiind anterior obținerii mandatului său de primar (din 2009 exista H.C.L. nr. 42/2009 privind aprobarea investiției "înființare parc zona verde Pluti"), putea fi realizat în condiții de legalitate, nefiind necesară o intervenție brutală, nelegală de tăiere. De asemenea, s-a susținut că o parte din suprafața vizată (parcela x%) nu face parte din fondul forestier (nesupusă regimului silvic, art. 6 Legea nr. 46/2008) și este proprietatea UAT Baia de Aramă.

În ceea ce privește cazul prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte a reținut că în cadrul acestui caz nu se pot verifica orice aspecte de legalitate privind pedeapsa, ci strict încadrarea acesteia în limitele prevăzute de legea care a fost aplicată în cauză.

Diferența dintre pedeapsa prevăzută de lege și pedeapsa aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege, analizată cu privire la temeinicia reținerii criteriilor, stărilor și circumstanțelor de individualizare nu se circumscrie cazului de casare menționat.

Înalta Curte a apreciat că nemulțumirea recurentului referitor la egalitatea de tratament cu privire la aplicarea pedepselor și aplicarea legii penale mai favorabile (în sensul că inculpatul B. a beneficiat de dispozițiile C. pen. anterior, care au permis acordarea de circumstanțe atenuante și evitarea sporului obligatoriu) reprezintă o critică care vizează temeinicia hotărârii, astfel încât aceasta nu poate fi examinată în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

În schimb, Înalta Curte a constatat că recursul în casație este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., în ceea ce privește critica formulată de recurent, în sensul că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât dispozițiile art. 109 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 stabilesc limite de pedeapsă în raport de valoarea prejudiciului cauzat.

Conform susținerilor recurentului, fapta de sustragere de material lemnos este în afara dispozițiilor art. 109 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008, prevederi care stabilesc limite de pedeapsă în raport de valoarea prejudiciului cauzat, în condițiile în care 140 mc au rămas în posesia UAT Baia de Aramă, nefiind sustrași.

Acest motiv va fi analizat strict în raport de situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conținutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.

Recurentul a criticat și dezlegarea dată laturii civile, întrucât nu există un prejudiciu cert, deși recuperarea acestuia a constituit motiv de individualizare a pedepsei cu executare. Înalta Curte a reținut că, astfel cum s-a menționat și anterior, recursul în casație constituie o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând încălcări ale legii, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii, verificându-se dacă din punctul de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Critica recurentului referitor la cuantumul prejudiciului vizează temeinicia hotărârii și nu nelegalitatea acesteia. Ca atare, Înalta Curte a constatat că aspectul invocat de recurent, respectiv modalitatea de soluționare a laturii civile, nu poate fi cenzurat prin prisma dispozițiilor legale pe care s-a întemeiat aceasta, dar nici a alt