ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin Sentința penală nr. 282 din 13 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în fond, rejudecându-se cauza după desființare, s-au dispus următoarele:

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în actul de sesizare în sarcina inculpatului A.;

În baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen.

În baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 și art. 248

1

din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea-civilă B..

S-a luat act că partea-civilă Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945 - 1989 (fost Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989) a renunțat la pretențiile civile solicitate în cauză.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 pronunțată de Curtea Constituțională (publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 517 din 8 iulie 2016). În considerentele deciziei menționate s-a arătat că analiza existenței infr. prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 trebuie să se raporteze la disp. art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen., astfel cum acestea au fost reconfigurate prin această decizie.

Tribunalul, ținând cont de probatoriul administrat în cauză, a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

În ceea ce privește infr. prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, prin actul de sesizare s-a reținut că inculpatul A., în calitate de secretar de stat al SSPR, fiind ajutat de inculpata C., a efectuat operațiuni financiare multiple, incompatibile cu funcția și atribuțiile sale, utilizând informații obținute în virtutea funcției, prin ordonanțările de plată a sumelor menționate în rechizitoriu transferate de SSPR către asociațiile de revoluționari.

Instanța de fond a apreciat că din prevederile art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, rezultă că indiferent de modalitatea de săvârșire, fapta incriminată se realizează în afara cadrului funcției, atribuției sau însărcinării, incompatibilitatea fiind generată de un act exterior funcției, atribuției sau însărcinării.

Din punctul de vedere al primei instanțe, în condițiile în care fapta, la care s-a făcut referire, imputată prin actul de sesizare, a fost realizată în cadrul funcției de secretar de stat al SSPR, exercitată de inculpatul A. iar nu în afara acestei funcții, este evident că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, lipsind elementul material al laturii obiective a acestei infracțiuni.

În ceea ce privește infr. prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 și art. 248

1

C. pen. din 1969, tribunalul a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infr. prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 și 248

1

C. pen. din 1969, lipsind elementul material al laturii obiective în condițiile în care SSPR nu a suferit nici un prejudiciu, suma totală de 7.018.134.817 ROL fiind plătită către asociațiile de revoluționari, în cadrul programului 15 ani de la Victoria revoluției române din decembrie 1989, cu respectarea normelor financiar contabile care reglementează activitatea unităților bugetare.

În primul rând, tribunalul a reținut că activitatea SSPR, în perioada în care, potrivit acuzării, se susține că au fost săvârșite faptele deduse judecății, a fost reglementată de H.G. nr. 760/2003.

În conformitate cu disp. art. 4 pct. d și j din actul normativ menționat, pentru realizarea obiectivelor sale, SSPR îndeplinește o serie de atribuții principale, respectiv:

"finanțează și cofinanțează programe și proiecte ale asociațiilor revoluționarilor sau ale revoluționarilor din decembrie 1989" "sprijină activitatea organizațiilor neguvernamentale ale revoluționarilor din decembrie 1989 pentru rezolvarea obiectivelor propuse și a problemelor importante ale acestora, precum și pentru organizarea unor manifestări la nivel național sau local".

În realizarea obiectivelor prev. de art. 4 din H.G. nr. 760/2003 cu ocazia împlinirii a "15 ani de la Victoria Revoluției Române din decembrie 1989", SSPR a elaborat și propus guvernului spre aprobare programul propus la care s-a făcut referire.

Pentru realizarea obiectivelor propuse prin programul prevăzut de H.G. nr. 2213 din 9 decembrie 2004 s-a aprobat suplimentarea bugetului SSPR cu suma de 2.000.000 ROL, Ministerul Finanțelor Publice aprobând această solicitare, așa cum s-a arătat.

În vederea realizării programului menționat, SSPR a efectuat plăți în valoare totală de 7.018.134.817 ROL către cele 33 de asociații de revoluționari menționate.

Tribunalul, ținând cont de concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de expert D. și de susținerile acestui expert cu ocazia audierii sale, a reținut că plățile către cele 33 de asociații de revoluționari, în cadrul programului menționat, au fost efectuate cu respectarea normelor financiar contabile care reglementează activitatea unităților bugetare, SSPR nesuferind nici un prejudiciu.

Tribunalul a reținut că susținerile din raportul de expertiză menționat cu privire la împrejurarea că E. a justificat cu documente legale suma de 2.995.684.817 ROL primită de la SSPR, sunt confirmate prin Sentința civilă nr. 1518 din 18 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin neapelare și irevocabilă la data de 19 decembrie 2013.

Prin hotărârea menționată s-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea formulată de SSPR privind obligarea E. la plata sumei de 3.069.559.505 ROL reprezentând prejudiciu, reținându-se că E. a depus toate documentele justificative pentru suma de 2.995.684.817 ROL prin achitarea chiriei și a utilităților restante, suma fiind utilizată în conformitate cu destinația acesteia, fapt recunoscut de SSPR. Totodată, s-a reținut că E. a virat către SSPR și suma de 7.614 RON.

În condițiile arătate, instanța de fond a apreciat că nu pot fi primite susținerile acuzării în sensul că prin activitatea lor, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpații au încălcat dispozițiile legale referitoare la gestionarea fondurilor publice ale SSPR (actele normative indicate în cuprinsul rechizitoriului și în adresa depusă la dosar în cursul judecății).

Tribunalul nu a primit susținerile acuzării în sensul că subprogramul 15 ani de la revoluția română nu a fost elaborat și propus spre aprobare Guvernului și nu aparține asociațiilor de revoluționari și nu face obiectul atribuțiilor SSPR, iar Ministerul Finanțelor Publice nu a admis finanțarea acestui program, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, subprogramul în discuție a fost aprobat de către guvern prin H.G. nr. 2213/2004, la care s-a făcut referire, proiectul acestei hotărâri fiind avizat favorabil și hotărârea contrasemnată de Ministerul Finanțelor Publice, iar sprijinirea asociațiilor era permisă în temeiul art. 4 din H.G. nr. 760/2003.

De asemenea, nu au fost primite susținerile acuzării în sensul că suma de 2.945.684.817 ROL trebuia acordată tuturor asociațiilor de revoluționari iar ordonanțarea plăților către cele 33 de asociații s-a efectuat fără existența unor documente legale justificative, în condițiile în care, pe de o parte, E. a fost singura care a formulat cererea pentru acordarea de sprijin financiar, iar pe de altă parte asociațiile în discuție au întocmit și predat cu documente legale sumele primite de la SSPR.

În același context, nu a fost primită nici susținerea acuzării în sensul că în cazul E. nu ar fi existat un angajament legal care să justifice efectuarea plăților către această asociație, întrucât SSPR nu a încheiat un contract de achiziție publică, în condițiile în care declarația dată de F., în calitate de vicepreședinte al E., la care s-a făcut referire, are natura juridică a unui angajament legal - întrucât din conținutul acesteia rezultă în mod cert obligația de a folosi suma primită de la SSPR strict pentru achitarea datoriilor restante la chirii și utilități - îndeplinind condițiile de a angaja asociația să restituie suma în cazul nerespectării acestei obligații.

Pe de altă parte, în cazul SSPR nu era necesar a se încheia un contract de achiziție, întrucât această instituție nu face achiziții sau investiții publice, nefiind aplicabile prevederile art. H.G. nr. 461/2001 și art. 52 alin. (7) din Legea nr. 500/2002.

În același context, chiar dacă s-ar aprecia că angajamentul legal trebuie să îmbrace forma prevăzută în Normele Metodologice (privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice) aprobate prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1792 din 24 decembrie 2002, ceea ce ar fi atras încălcarea atribuțiilor de serviciu ale inculpatului ca urmare a ordonanțării unei plăți fără existența documentelor legale, Tribunalul a considerat că fapta inculpaților nu ar fi prevăzută de legea penală.

Astfel, pentru reținerea infracțiunii în discuție este necesară încălcarea unei legi în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ceea ce nu este cazul în situația inculpaților.

Tribunalul nu a primit susținerea acuzării în sensul că ordonanțările de plată către E. s-au efectuat după ce inculpatul A. a fost eliberat din funcția pe care o deținea la SSPR, în condițiile în care, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că inculpatul a luat la cunoștință de eliberarea sa din funcție în seara datei de 22.12.2004, după ordonanțarea plăților în discuție.

Astfel, prin Decizia prim-ministrului nr. 245 din data de 20 decembrie 2004 inculpatul A. a fost eliberat din funcția de secretar de stat în cadrul SSPR.

Din borderoul de primire a corespondenței anexat în copie la adresa Secretariatului General al Guvernului rezultă că inculpatul a primit decizia de eliberare din funcție la data de 22 decembrie 2004.

Din declarația dată de martorul G., cu ocazia audierii sale în Dosarul nr. x/2005 (în care inculpatul a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale - constând în aceea că inculpatul a semnat documente în perioada 21.22 - 12.2004 în calitate de secretar de stat, deși fusese eliberat din funcție începând cu data de 20 decembrie 2004 - dosar soluționat prin rezoluția din data de 20 decembrie 2006 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inculpat cu privire la infracțiunea menționată) rezultă că inculpatul a deschis plicul în care se afla decizia primului ministru, în prezența sa, în seara datei de 22 decembrie 2004.

În contextul probator analizat mai sus, tribunalul a înlăturat declarația martorului menționat, dată în fața instanței, cu privire la susținerea că decizia de eliberare din funcție a inculpatului i-ar fi fost comunicată acestuia în data de 20 decembrie 2004, această susținere necoroborându-se cu alt mijloc de probă administrat în cauză.

Instanța de fond nu a primit nici susținerile acuzării în sensul că ar fi existat o incompatibilitate între funcția de secretar de stat și cea de președinte al E., iar inculpatul odată ce a fost validat deputat ar fi trebuit să se abțină de a angaja SSPR din punct de vedere financiar, în condițiile în care la data săvârșirii pretinselor fapte nu exista nicio dispoziție legală care să prevadă interdicția sau incompatibilitatea la care s-a făcut referire.

În ceea ce privește susținerea acuzării în sensul că reaua credință a inculpatului ar rezulta din împrejurarea că după transferarea sumei la care s-a făcut referire către E., acesta nu a plătit restanțele la chirii și întreținere și la furnizorul de electricitate, constituind un depozit bancar și obținând astfel un folos necuvenit, tribunalul a apreciat că aceasta nu poate fi primită în condițiile în care, din probatoriul administrat a rezultat că restanțele în discuție au fost plătite, iar depozitul bancar invocat a fost constituit pe numele asociației ca urmare a faptului că între aceasta și R.A. - A.P.P.S. - S.A.I.F.I. se încheiase acordul de eșalonare a plăților restante, menționat cu ocazia reținerii situației de fapt, situație în care datoria nu mai era restantă. Pe de altă parte, depozitul în discuție a fost ulterior desființat, asociația beneficiind de cuantumul dobânzii la care s-a făcut referire.

În contextul arătat, ținând cont și de împrejurarea că din probatoriul administrat a rezultat că inculpatul nu datora asociației nicio sumă ca urmare a faptului că a locuit la sediul acesteia, iar începând cu data de 13 februarie 2004 inculpatul a încheiat separat un contract de închiriere a unei locuințe de serviciu cu R.A. - A.P.P.S. - S.A.I.F.I., fiindu-i acordat un apartament în incinta aceluiași imobil unde își avea sediul E., nu a fost primită susținerea acuzării în sensul că inculpatul ar fi obținut un folos necuvenit.

Pe de altă parte, în opinia tribunalului, dacă s-ar avea în vedere susținerea acuzării în sensul că îndeplinirea defectuoasă, cu știință, a atribuțiilor de serviciu s-a realizat prin ordonanțările nelegale de plată, la care s-a făcut referire, către asociațiile menționate, în condițiile în care inculpatul A., fiind eliberat din funcția de secretar de stat, nu mai era ordonanțator principal de credite, situație în care avea doar abilitatea gestiunii curente, în cauză s-ar putea reține numai infracțiunea de uzurpare de calități oficiale, cu privire la care, așa cum s-a arătat, prin Rezoluția nr. 1184/P/2005 din 20 decembrie 2006 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inculpatul A. cu privire la această infracțiune, situație în care nu poate fi reținută nici infracțiunea de complicitate la această infracțiune săvârșită de inculpata C., în contextul în care complice, în sensul legii este persoana care înlesnește sau ajută, în orice mod, cu intenție, la realizarea unei fapte prevăzute de legea penală.

Tribunalul a ținut cont de raportul de expertiză întocmit de expert D. având în vedere împrejurarea că mențiunile din acest raport se coroborează cu cele statuate prin Sentința civilă nr. 1518/2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București menționată mai sus, precum și, cu celelalte mijloace de probă indicate în același raport în cuprinsul căruia s-a făcut o corectă aplicare și o analiză detaliată a normelor legale incidente în cauză, în raport cu obiectivele fixate, prin întregul material probator analizat în ansamblul său fiind infirmate concluziile în sens contrar din raportul de constatare tehnică întocmit în cursul urmăririi penale și din raportul de expertiză contabilă, întocmit de expert H. (care deși legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței pentru a preciza dacă în raport cu noile acte depuse în cursul cercetării judecătorești se mențin concluziile expertizei).

B. Prin Decizia penală nr. 271/A din 27 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a II a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 282 din 13 februarie 2018 pronunțate de Tribunalul București, secția I penală.

A desființat sentința atacată și rejudecând:

A constatat că legea mai favorabilă inculpatului A. este noul C. pen.

În temeiul art. 386 din C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., din infracțiunea prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 și infracțiunea prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969, cu referire la art. 248 și art. 248

1

din C. pen. 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. 1969 în infracțiunea prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și infracțiunea prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 297 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 38 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., art. 155 alin. (4) din C. pen. și art. 5 din C. pen., a încetat procesul penal față de inculpatul A., pentru infracțiunea prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 297 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani și 60 de zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Conform art. 67 alin. (2) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k), din) C. pen., pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen.

A scăzut din pedeapsa principală perioada executată de inculpat, de la 13 februarie 2012 la 14 aprilie 2015.

A constatat executată pedeapsa de 3 ani și 60 de zile închisoare aplicată inculpatului A..

A luat act că partea-civilă Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945 - 1989 (fost Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989) a renunțat la pretențiile civile solicitate în cauză.

A respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă exercitată de partea civilă B..

În baza art. 276 din C. proc. pen. a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 4.000 RON către partea civilă B., reprezentând contravaloare taxă expertiză contabilă și pe inculpata C. la plata sumei de 1.000 RON către aceeași parte civilă, cu același titlu.

În temeiul art. 274 alin. (2) din C. proc. pen. a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 7.000 RON, iar pe inculpata C. la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză, instanța de apel a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul A. a fost numit în funcția de Secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989 (numit în continuare în cuprinsul prezentei I.) la data de 29 noiembrie 2002, funcție pe care a îndeplinit-o până la data de 20 decembrie 2004, când a fost eliberat prin decizia Primului ministru. Inculpatul, urmare a alegerilor parlamentare din noiembrie 2004, a dobândit demnitatea de deputat în cadrul Camerei Deputaților a Parlamentului României.

Atribuțiile sale, în calitate de secretar de stat, erau următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 5 din H.G. nr. 760/2003, secretarul de stat al I. este ordonator principal de credite, iar instituția are ca atribuții, în realizarea funcțiilor menționate la art. 3 din H.G. nr. 760/2003, inițierea și avizarea actelor normative referitor la revoluționari, aplicarea prevederilor legale privind revoluționarii, finanțarea, cofinanțarea programelor asociațiilor de revoluționari, elaborarea și propunerea la Guvern spre aprobare privind cinstirea eroilor martiri și sprijinirea revoluționarilor din decembrie 1989, etc.; secretarul de stat coordonează și exercită aceste atribuții, el fiind reprezentantul I. în raport cu celelalte autorități publice, persoane juridice ori fizice din țară sau străinătate (Regulamentul de organizare și funcționare a I., pag. 177 - 179).

În același timp, inculpatul A. era și președinte al Asociației de revoluționari E., cu sediul în București, bd. x, funcție pe care a exercitat-o și după numirea sa ca Secretar de stat la I.

Astfel, potrivit statutului E., inculpatul A.

A. avea printre alte atribuții și pe acelea de reprezentare a asociației în raporturile cu terții și de a dispune folosirea fondurilor acesteia conform statutului și scopului stabilit, aceasta fiind efectivă prin îndeplinirea tuturor atribuțiilor, cu precădere de a dispune de fondurile bănești ale asociației, fiind singura persoană care avea specimenul de semnătură în bancă și de a încheia acte juridice.

Prin Procesul-verbal nr. x din 29 noiembrie 2002, înregistrat la data de 7 decembrie 2002, inculpatul A. l-a delegat pe martorul F. - vicepreședinte al E. să exercite prerogativele funcției sale, însă mai puțin semnătura în bancă și alte atribuții convenite între cei doi, fără ca aceste atribuții să fie expres nominalizate; delegația dată în același sens, nr. 0040 din 7 decembrie 2002 din 29 noiembrie 2002, are conținut identic, menționându-se expres doar că:

"domnul F. va prelua toate atribuțiile președintelui, mai puțin semnătura în bancă și alte atribuții ce se vor stabili de comun acord care vor fi de interes deosebit pentru asociație și pentru membrii săi".

Din aceste înscrisuri nu a rezultat că inculpatul A. și-a predat vreo atribuție în mod expres, ceea ce a determinat Curtea să aprecieze că acestea au fost încheiate doar formal, pentru a crea aparența unei delegări.

Formalismul delegării a mai rezultat și din faptul că inculpatul A. a încheiat acte juridice, printre care contractul de locație din 10 februarie 2004 între Regia Autonomă Administrația Protocolului de Stat și E. și între prima și inculpat referitor la închirierea unui apartament în sediul asociației (inculpatul a locuit de la înființarea asociației până la 27 decembrie 2004, când a încheiat contract de închiriere cu R.A. - A.P.P.S. pentru alt spațiu locativ, altul decât imobilul sediu al asociației), dar și alte acte.

Din actele și lucrările dosarului a rezultat faptul că E., al cărei președinte era inculpatul A., a acumulat din anul 1996 până în luna decembrie 2004 datorii mari la chiria datorată R.A.P.P.S.-ului, serviciile de furnizare a apei și electricitate (numai chiria reprezenta suma de 2.071.190.679 ROL, din care 1.818.019.461 ROL penalități și 253.171.218 ROL daune) pentru imobilul din str. x.

Aceasta este situația premisă care a determinat inițierea activității ilicite a celor doi inculpați, întrucât, la finalul mandatului său în funcția de Secretar de stat al I. (avuseseră loc alegerile și era clar că urma să se schimbe guvernul, inclusiv secretarul de stat al I.), inculpatul A. a încercat să obțină în mod nelegal fonduri bugetare pentru a achita datoriile asociației sale, respectiv pentru a plăti utilitățile și chiria restante ale imobilului în care locuia efectiv.

Curtea de Apel București a reținut că pentru a achita aceste sume de bani, s-a procedat astfel:

Pentru anul 2004, a fost întocmit pentru I. un program de acțiune care era aprobat prin Legea bugetului nr. 507/2003 și finanțat ca atare, iar acesta se referea, în principal, la problemele sociale ale revoluționarilor (autoturisme pentru răniți, materiale sanitare, subvenții pentru investiții, tabere pentru copiii revoluționarilor, etc.), aniversarea a 15 ani de la Revoluția Română din decembrie 1989, finanțarea programelor comemorative, finanțare de expoziții, fonduri documentare, organizarea pomului de Crăciun pentru copiii revoluționarilor, ajutorul familiilor de revoluționari cu posibilități materiale reduse.

În acest program se prevedea că finanțarea și cofinanțarea programelor comemorative ale eroilor martiri și 15 ani de la Revoluție, prin subvenții acordate din bugetul I., se făcea numai pentru programe de comemorare a eroilor martiri și de comemorare a 15 ani de la Revoluție, în completarea veniturilor proprii și cu întocmirea documentelor acolo precizate. Aceste subvenții nu aveau în vedere acoperirea cheltuielilor de personal, de întreținere și reparare a mijloacelor fixe, cheltuieli administrative ori alte cheltuieli proprii ale beneficiarului subvenției.

Deși nu avea printre atribuții decât inițierea, elaborarea și avizarea actelor normative cu privire la revoluția și revoluționarii din decembrie 1989, inculpatul A. și inculpata C. au întocmit un program pe care l-a aprobat inculpatul A., deși nu avea competența legală pentru a proceda astfel, iar membrii guvernului au fost induși în eroare datorită titulaturii asemănătoare programului inițial, aprobat, referitor la cofinanțarea programelor comemorative a eroilor martiri și 15 ani de la Revoluție, titlul acestuia fiind "Subprogramul 15 ani de la Revoluția Română".

Prin Adresa nr. x din 13 decembrie 2004, I., prin Secretarul de stat, inculpatul A., a solicitat suplimentarea bugetului cu suma de 5 miliarde RON, pentru obiectivele avute în vedere de Ministerul Finanțelor Publice, însă în final a introdus ca mențiune și "Subprogramul 15 ani de la Revoluția Română".

Această finanțare prin suplimentarea bugetului I. nu a fost admisă de Ministerul Finanțelor Publice, așa cum s-a arătat mai sus, referitor la "Subprogramul 15 ani de la Revoluția Română".

De altfel, în cadrul programului de acțiune al I. pe anul 2004, nu exista "Subprogramul 15 ani de la Revoluția Română", ci doar comemorarea a 15 ani de la Revoluția Română, prin acele manifestări umanitare, sociale, culturale și de omagiu adus memoriei eroilor martiri.

Acest subprogram "15 ani de la Revoluția Română" a fost o acțiune bine deliberată și plasată în contextul de comemorare, din partea inculpatului A., tocmai pentru a putea folosi fonduri publice în alte scopuri decât cele nobil fixate în programul de comemorare a Revoluției Române și, mai precis, în interesul său personal și asociației pe care o conducea în calitate de președinte.

Din analiza acestui document nu a rezultat că acesta aparține revoluționarilor sau asociațiilor acestora și care să facă obiectul atribuțiilor I., conform art. 4 din H.G. nr. 760/2003 privind organizarea și funcționarea I., ori a secretarului de stat conform art. 7 din același act normativ, iar, pe de altă parte, actul respectiv nu a fost elaborat și propus spre aprobare Guvernului. Acest document, fără număr și fără dată de altfel, se reduce la o prezentare succint întocmită de inculpata C. și aprobată de inculpatul A., care deturnează total ideea de comemorare a Revoluției Române la 15 ani, iar intențiile de prețuire și stimă a eroilor și revoluționarilor în viață, dusă în derizoriu.

În aceste condiții, inculpatul A. a solicitat inculpatei C. să întocmească o notă de fundamentare prin care să se solicite acordarea de fonduri pentru sprijinirea asociațiilor de revoluționari pentru ca acestea să își poată îndeplini, în cele mai bune condiții, scopul pentru care au fost înființate, respectiv suplimentarea bugetului pentru Subprogramul "15 ani de la Revoluția Română", aceasta fiind semnată de inculpatul A., avizată de ministrul pentru coordonarea secretariatului general al guvernului, J., ministrul justiției, K., și ministrul finanțelor publice, L., cu precizarea că formularea din această notă era generică, fără a se referi expres la acoperirea restanțelor la chirii sau întreținere.

Prin H.G. nr. 2213 din 9 decembrie 2004 privind suplimentarea bugetului I., din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru anul 2004, s-a aprobat suplimentarea la capitolul 60.01. "asistență socială, alocații, pensii, ajutoare și indemnizații", titlul 20 "cheltuieli materiale și servicii" cu suma de 2 miliarde RON ROL, menționându-se că se acordă suma de bani inclusiv pentru Subprogramul "15 ani de la Revoluția Română", deși acest program nu era aprobat, putând trage astfel concluzia că prin acest act normativ s-a aprobat suplimentarea unor fonduri și nu un program.

Această concluzie este întărită și de Nota nr. x din 17 decembrie 2004 și Adresa nr. x din 20 decembrie 2004 a Ministerului Finanțelor Publice, prin care s-a comunicat I. suplimentarea bugetului cu suma de 2 miliarde RON, dar numai pentru programul social (tipărire de bilete de transport, autoturisme pentru răniți, medicamente și materiale sanitare, contravaloare tabere școlare, subvenții la credite pentru revoluționari), comemorarea eroilor martiri la 15 ani de la Revoluție, organizarea de expoziții, manifestări cu caracter cultural, depuneri de coroane și tipărirea de certificate de revoluționari.

În condițiile în care bugetul I. a fost suplimentat cu suma de 2 miliarde RON, având acceptul Ministerului Finanțelor Publice comunicat la 20 decembrie 2004, inculpatul A. a trecut la realizarea efectivă a scopului propus, anume de a transfera către E. toată suma suplimentată de la buget pentru I.

La data de 16 decembrie 2004, E. a depus cerere pentru acordarea unui ajutor de plată a chiriei și utilităților, înregistrată sub nr. x din 16 decembrie 2004, iar la data de 17 decembrie 2004, aceasta a fost aprobată de către inculpatul A. și contrasemnată de inculpata C..

Ulterior, au fost semnate de către inculpatul A. un angajament bugetar individual, sub nr. x din 21 decembrie 2004 și două propuneri de angajare de cheltuieli, sub nr. x din 21 decembrie 2004 și nr. y din 22 decembrie 2004, efectuându-se trei ordonanțări de plată în favoarea E. în valoare de 2.000.000.000 ROL, 907.902.590 ROL și, respectiv, 87.782.227 ROL, în total suma de 2.995.684.817 ROL.

S-a menționat faptul că toate aceste documente financiar-contabile au fost făcute după data de 20 decembrie 2004 și au fost semnate de către cei doi inculpați care au acționat în deplină cunoștință de cauză, în condițiile în care I. nu deținea contract de achiziție publică de la E. și nici facturi fiscale din care să rezulte obligații de plată.

Această împrejurare este evidentă sub aspectul urmărit de inculpatul A., acela de a transfera întreaga sumă la E., în condițiile în care nu se depuseseră documente de decontare și fără angajament legal (convenție, contract) din partea asociației.

Despre modul în care a fost acordată această sumă de bani a declarat și martora M. în primul ciclu procesual care a precizat că singura cerere depusă a fost cea a E., iar pentru alocarea sumei de bani era necesară încheierea unui angajament legal în orice formă sau contract; martora N., consilier juridic la I., a arătat și ea că, în opinia sa, pentru efectuarea plății era nevoie de un contract sau convenție, nu a văzut acest angajament legal, dar și-a închipuit că el exista sau trebuia să existe (declarație Dosar x/2006 Înalta Curte de Casație și Justiție).

La aceeași concluzie a ajuns și expertul contabil H. care a analizat singurul document emis de către E., respectiv declarația angajament a martorului F. din data de 15 decembrie 2004 (prin care acesta se angaja, în numele asociației, să utilizeze sumele de bani conform "Subprogramului 15 ani de la Revoluția Română"), afirmând că aceasta nu îndeplinește condițiile pentru a avea caracterul unui angajament legal, respectiv nu are caracter de convenție, contract și nu îndeplinește condițiile unui act juridic (raport de expertiză, fila x).

De altfel, chiar inculpata C. a recunoscut, la confruntarea efectuată în faza de urmărire penală, cu inculpatul A., că aceasta i-a atras atenția inculpatului că nu există un angajament legal, așa cum prevedea O.M.F.P. nr. 1792/2002, însă i s-a cerut să semneze ordinele de plată, deoarece declarația angajament a martorului F. este suficientă.

În acest sens, Curtea nu a ținut seama de constatările expertului D. care a apreciat că declarația martorului F. constituie un angajament legal, toate celelalte opinii fiind contrare acestuia.

În mod firesc, această alocație bugetară trebuia adusă la cunoștința tuturor asociațiilor de revoluționari, pentru ca acestea să depună documentațiile necesare și să fie analizate fiecare dintre acestea pentru a se decide care putea beneficia de sumele acordate de la bugetul de stat și nu să fie acordată uneia singure (mare parte din acestea aveau dificultăți cu chiriile și întreținerea), așa cum a procedat inculpatul.

Cu privire la această finanțare, martorul F. a declarat că asociația sa, E., ar fi solicitat ajutor de la inculpat pentru plata utilităților, iar acesta i-ar fi spus că o să încerce să îi ajute (declarație Dosar x/2006 Înalta Curte de Casație și Justiție), declarând totodată că întreaga sumă de bani primită a fost folosită în acest scop, aspect neconfirmat nici măcar de către inculpatul A., care a precizat ulterior că, parțial, banii primiți au avut altă destinație;în același sens, martorul O., președintele P., membru al colegiului revoluționarilor, declara, în fața instanței, în primul ciclu procesual, că secretarul de stat A. este cel care a propus inițierea de demersuri pentru obținerea de fonduri pentru plata chiriilor și a celorlalte datorii, fără ca acesta să ofere date concrete, în sensul că ar fi precizat că "dacă se vor obține acei bani să se ia legătura cu secretariatul de stat și să se țină legătura cu acea instituție", fără a indica termenii și condițiile de plată (declarație Dosar x/2006 Înalta Curte de Casație și Justiție).

S-a apreciat ca fiind relevantă și declarația martorului Q. care a afirmat că, deși era membru al colegiului revoluționarilor, "nu a auzit nicio discuție ... cu privire la crearea unui subprogram ce viza alocarea de fonduri pentru plata utilităților, iar în jurul datei de 9 - 13 decembrie 2004, l-a întrebat expres pe inculpatul A. dacă există vreo soluție pentru plata utilităților (întrucât și asociația sa avea astfel de probleme), iar acesta i-a răspuns negativ, aflând abia în februarie 2005 despre alocarea sumei de bani la care ne-am referit către E. (declarație Dosar x/2006 Înalta Curte de Casație și Justiție).

Aceste aspecte au fost confirmate și de martorul R. (declarație Dosar x/2006 Înalta Curte de Casație și Justiție), președintele Asociației revoluționarilor 89 răniți și deținuți, care a arătat că și asociația lui avea probleme cu plata chiriei și a utilităților, dar nu a depus cerere deoarece nu a aflat despre existența programului, spunându-i-se de către inculpat că un demers pentru obținerea de fonduri publice ce ar fi putut să fie folosit în acest sens este nerealizabil.

Și martorul S., vicepreședinte al Asociației decembrie 1989 Metrou, a arătat în declarația sa că a aflat despre "subprogramul 15 ani" doar în ianuarie 2005, ulterior derulării acestuia, respectiv după efectuarea plăților, deși termenul limită de depunere a cererilor era 20 decembrie 2004, fără a avea cunoștință despre subprograme similare (declarație Dosar x/2006 Înalta Curte de Casație și Justiție).

Cu prilejul rejudecării cauzei, martorii M., N., O., S., R. și Q. au declarat că își mențin depozițiile anterioare. Împrejurarea că martorii nu și-au mai amintit anumite date la care s-au referit în primul ciclu procesual este explicabilă, având în vedere perioada lungă scursă de la acel moment până la cel al audierii lor în faza rejudecării cauzei, aceasta neavând însă consecințe asupra probării faptului principal, în condițiile în care aspectele importante, decisive, referitoare la circumstanțele esențiale în care s-a desfășurat activitatea ilicită a celor doi inculpați, se coroborează cu celelalte mijloace de probă anterior expuse.

În privința martorilor T., U. și G., audiați la propunerea inculpatului A., Curtea a apreciat că amănuntele furnizate de aceștia nu pot conduce la o altă situație de fapt decât cea reținută de către instanța de apel.

Având în vedere modul ilicit în care a fost obținută și acordată E. suma de bani pentru plata chiriei și utilităților, este evident că declarația martorului F. nu poate întruni condițiile unui angajament legal care să creeze o obligație de plată pe seama fondurilor publice.

În continuare, Curtea a analizat un alt act material reținut în sarcina inculpatului A., care evidențiază caracterul nelegal al acțiunilor întreprinse de acesta.

Așa cum s-a arătat, solicitarea inițială de suplimentare a fondurilor bugetare pentru așa numitul Subprogram "15 ani de la Revoluția Română" era de 5 miliarde de ROL, aspect interesant dacă se are în vedere că totalul datoriilor E. pentru imobilul din str. x, se ridică la suma de 2.924.472.265 ROL (chirie restantă perioada august 1998 - noiembrie 2004, 945.778.886 ROL, penalizări pentru perioada octombrie 1996 - octombrie 2004, 1.801.541.641 ROL, daune pentru aceeași perioadă 113.320.580 ROL, sume datorate R.A.P.P.S.; 40.262.147 ROL contravaloare consum de gaz neachitat și penalități 6.999.336 ROL către V. și 16.569.675 ROL contravaloare energie electrică neachitată către W. S.A.).

Întrucât prin hotărârea de guvern nu se aprobase decât plata sumei de 2 miliarde de RON vechi, era necesară suplimentarea acestei sume; astfel, se întocmește o notă, fără dată și fără număr, de către inculpata C., prin care este transferată suma de 1 miliard de ROL de la programul plății contravalorii taberelor școlare copiilor beneficiarilor Legii nr. 42/1990 la Subprogramul "15 ani de la Revoluția Română din decembrie 1989", notă care este aprobată de către inculpatul A. în calitate de secretar de stat și ordonator principal de credite, precizându-se expres că suma va fi utilizată "pentru finanțarea diferenței din suma solicitată de către E. București pentru achitarea debitelor acumulate la plata utilităților", fără a exista acordul Ministerului Finanțelor Publice, conform prevederilor art. 47 alin. (6) din Legea nr. 500/2002.

Inculpata C. a recunoscut în faza de urmărire penală că inculpatul A. i-a cerut să identifice și alte resurse financiare, de la alte programe, iar inculpatul A. a a arătat că a fost asigurat că "operațiunea este legală", declarațiile celor doi contrazicându-se.

De altfel, în faza cercetării judecătorești, în primul ciclu procesual, inculpata C. și-a schimbat poziția și a arătat că a întocmit această notă privind suplimentarea de un miliard de ROL "având în vedere solicitarea motivată a E." (declarație dosar x/2006 Înalta Curte de Casație și Justiție), apărare pe care Curtea a înlăturat-o ca fiind nesinceră.

După primirea sumei de bani, care în total s-a ridicat la 2.995.684.817 ROL, contrar angajamentului semnat de către martorul F., s-a achitat cu titlu de chirie restantă doar suma de 945.778.886 ROL către R.A.P.P.S. iar diferența a fost depusă la bancă, inculpatul A. implicându-se în eșalonarea plății penalităților; s-a înființat astfel un depozit bancar pe trei luni care, urmare a demarării cercetărilor, a fost desființat .

Curtea a analizat, în continuare, situația imobilului din str. x, București.

S-a precizat că inculpatul a încercat să inducă în eroare organele judiciare arătând că, în perioada 2003 - 2004, a avut contract de închiriere pentru apartamentul nr. x din imobil, când, în realitate, contractul de închiriere s-a încheiat la 13 februarie 2004 și în fapt în toată perioada 1996 - decembrie 2004, acesta a folosit întregul imobil, o locuință impozantă cu aproape 400 mp de încăperi și 3.700 mp de curte în beneficiul său, acumulând cu privire la acest imobil datorii uriașe: chirie restantă pentru perioada august 1998 - noiembrie 2004, 945.778.886 ROL, penalizări pentru perioada octombrie 1996 - octombrie 2004, 1.801.541.641 ROL, daune pentru aceeași perioadă - 113.320.580 ROL, sume datorate R.A.P.P.S., 40.262.147 RON; contravaloare consum de gaz neachitat și penalități 6.999.336 ROL către V. și 16.569.675 ROL contravaloare energie electrică neachitată către W. SA.

Inculpatul a mai susținut și că alături de el ar mai fi locuit în imobil și alți membrii ai asociației, aspect contrazis de martorul F., care

a declarat că acesta a fost singurul care a locuit în clădirea din str. x.

Inculpatul A. a mai arătat că în momentul primirii banilor de către E. pentru plata acestor datorii, avea contract de închiriere pentru un imobil situat în București, str. x, aspect real, însă nerelevant din moment ce acest din urmă contract de închiriere a fost încheiat chiar în data de 27 decembrie 2004, ulterior săvârșirii faptelor deduse judecății.

Curtea a considerat că declarația coinculpatei C. din data de 22 martie 2006 corespunde în mare parte realității, aceasta relatând că inculpatul A. i-a cerut să întocmească un proiect de Hotărâre de Guvern pentru a se rezolva situația asociațiilor care au datorii la utilități în maxim 24 de ore (de fapt situația asociației sale, în fapt a sa, personală), la sfârșitul lunii noiembrie 2004, iar ulterior a întocmit și semnat "Subprogramul 15 ani de la Revoluția Română din decembrie 1989", inițiativa aparținând deci acestuia; cu același prilej, inculpata a mai arătat că șeful său i-a cerut să găsească și alte surse de finanțare în afara celor 2 miliarde de ROL aprobate de Guvern.

Inculpata a explicat, la confruntarea cu inculpatul A., că i-a cerut acestuia să semneze un contract ferm cu privire la decontarea sumelor ce trebuiau alocate Asociației "E.", iar acesta i-a spus că nu este necesar deoarece simplul angajament al domnului F. este suficient, aceasta concluzionând că a fost influențată direct și indirect în elaborarea documentelor, fiind manifestate presiuni asupra sa cu privire la cererea Asociației "E.", presiuni pe care nu le-a putut respinge, iar, pe de altă parte, niciodată nu a fost chestionată cu privire la legalitatea documentelor, ci doar cu privire la disponibilitățile de fonduri, ea însăși recunoaște că ar fi putut să refuze să întocmească documentele, dar nu a făcut-o decât verbal nu și în scris, deoarece "era în schimbare toată structura Guvernului și nu aveam unde să apelez".

Prin urmare, Curtea a înlăturat apărările inculpatului, formulate în decursul procesului penal, prin care acesta și-a susținut nevinovăția în săvârșirea celor două acte materiale arătate mai sus și a solicitat achitarea sa.

Curtea a remarcat faptul că, în motivarea soluției de achitare, Tribunalul a făcut trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, reținând că și în situația în care s-ar aprecia că inculpații și-au încălcat atribuțiile de serviciu ca urmare a ordonanțării unei plăți fără existența documentelor legale, fapta inculpaților nu ar fi prevăzută de legea penală, deoarece atribuțiile acestora nu sunt reglementate expres prin legislația primară.

În dezacord cu această opinie, Curtea a constatat, în primul rând, că inculpatul A. a deținut o funcție de demnitate și autoritate publică în cadrul Guvernului României, respectiv de secretar de stat SSPR, ceea ce face ca acesta să intre în sfera de subiecți activi ai infracțiunilor circumscrise dispozițiilor Legii nr. 78/2000.

Din coroborarea art. 1 lit. a) și art. 2 din Legea nr. 78/2000, a rezultat că persoanele care exercită o funcție publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităților publice sau instituțiilor publice sunt obligate să îndeplinească atribuțiile care le revin, cu respectarea strictă a legilor și a normelor de conduită profesională și să asigure ocrotirea și realizarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor, fără să se folosească de funcțiile, atribuțiile ori însărcinările primite, în scopul dobândirii pentru ele sau pentru alte persoane, de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

O conduită similară este impusă celor care exercită funcții publice de autoritate și prin art. 72 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. "Persoana care exercită funcția de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcții asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcției publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I."

De asemenea, inculpatul A. exercita o activitate în cadrul unei instituții publice - Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989, acesta fiind funcționar public.

Având această calitate, activitatea inculpatului era reglementată de Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (3) lit. a) din legea anterior menționată, funcționarul public are obligația de punere în executare a legilor și a celorlalte acte normative; potrivit aceluiași articol, lit. e), gestionează resursele umane și resursele financiare, iar potrivit lit. g), o) altă activitate a funcționarului public constă în reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din țară și străinătate, în limita competențelor stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice, precum și reprezentarea în justiție a autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.

Art. 3 din Legea nr. 188/1999 reglementează principiile care stau la baza exercitării funcției publice: legalitate, imparțialitate și obiectivitate; transparență; eficiență și eficacitate; responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale.

Alte dispoziții din legislația primară care au fost încălcate de inculpați sunt prevăzute în Legea privind finanțele publice nr. 500/2002, care se referă la: obligațiile și răspunderea ordonatorilor de credite(art. 21 alin. (3), art. 22 alin. (1) și alin. (2) lit. a), c), f),h); controlul financiar preventiv(art. 24); principiile în execuția bugetară art. 47, art. 52 alin. (5), (7).

Totodată, inculpații au încălcat și atribuțiile de serviciu reglementate prin O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv.

Astfel, conform art. 2 lit. c) din actul normativ menționat(forma în vigoare la data săvârșirii faptelor),controlul financiar preventiv este activitatea prin care se verifică legalitatea și regularitatea operațiunilor efectuate pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, înainte de aprobarea acestora.

Potrivit art. 4 alin. (1), conducătorul instituției publice trebuie să asigure elaborarea, aprobarea, aplicarea și perfecționarea structurilor organizatorice, reglementărilor metodologice, procedurilor și criteriilor de evaluare, pentru a satisface cerințele generale și specifice de control intern,,.

Pot face obiectul controlului financiar preventiv proiectele de operațiuni care vizează inclusiv închirierea de bunuri din domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale. În funcție de specificul entității publice, conducătorul acesteia poate decide exercitarea controlului financiar preventiv și asupra altor tipuri de proiecte de operațiuni decât cele prevăzute la alin. (1) - art. 6.

Controlul financiar preventiv constă în verificarea sistematică a proiectelor de operațiuni care fac obiectul acestuia potrivit art. 6, din punctul de vedere al legalității și regularității, respectiv al încadrării în limitele creditelor bugetare sau creditelor de angajament, după caz, stabilite potrivit legii - art. 7.

Controlul financiar preventiv se organizează și se exercită în două forme, una dintre acestea fiind controlul financiar preventiv propriu, la toate entitățile publice și asupra tuturor operațiunilor cu impact financiar asupra fondurilor publice și a patrimoniului public - art. 8 alin. (3) lit. a).

Controlul financiar preventiv propriu se exercită, prin viză, de persoane din cadrul compartimentelor de specialitate, desemnate în acest sens de către conducătorul entității publice - art. 9 alin. (5) . Inculpatul A. avea această îndatorire, de a coordona activitatea de control financiar preventiv, răspunzând de îndeplinirea sarcinilor care revin compartimentului financiar contabil în legătură cu aceste probleme.

Așadar, în drept, fapta inculpatului A. care, cu știință, și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, obținând și direcționând în mod nelegal suma totală de 2.995.680.000.000 ROl către E., astfel încât această asociație a obținut un avantaj patrimonial, se circumscrie dispozițiilor art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 și art. 248

1

C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969.

Curtea a apreciat că este nerelevant faptul că Guvernul României - I., care inițial se constituise parte civilă, a renunțat ulterior la aceste pretenții, întrucât sub aspectul laturii civile C. proc. pen. a consacrat principiul disponibilității.

Prejudiciul însă, ca și condiție esențială a infracțiunii, este dovedit și constă în suma pe care E. a obținut-o, în mod nelegal, fără a exista un angajament în termenii ceruți de actele normative în vigoare.

Fapta inculpatului A. de a fi efectuat două operațiuni financiare prin care a fost acordată suma de 2.995.684.817 ROl Asociației "E.", prin utilizarea de informații obținute în virtutea funcției, respectiv a informațiilor cu privire la posibilitatea de finanțare a asociațiilor de revoluționari de la bugetul public pentru plata chiriei și utilităților în care își au sediul acestea (fără ca această informație să fie cunoscută și de alte asociații), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 (efectua