ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3013/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25 mai 2015 sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a Deciziei nr. 13 din 14 aprilie 2015 emisă de Consiliul Concurenței în privința sa și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 269.852 RON; în subsidiar, reclamanta a solicitat admiterea în parte a acțiunii, anularea în parte a deciziei nr. 13/14 aprilie 2015 emisă de Consiliul Concurenței în privința sa și reducerea cuantumului amenzii aplicate.

I.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 2886 din 5 noiembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosar nr. x/2015, a fost admisă acțiunea; s-a dispus anularea parțială a deciziei nr. 13 din 14 aprilie 2015 emisă de pârât în ceea ce o privește pe reclamanta SC A. SA și s-a dispus exonerarea acesteia de plata amenzii în cuantum de 269.852 RON; totodată, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

II. Recursul

Împotriva sentinței amintite, a declarat recurs pârâtul Consiliul Concurenței, prin care a solicitat casarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

II.1. Instanța a aplicat în mod eronat normele de drept material (Art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.)

Grefând motivarea pe o situație de fapt greșită, contrară probatoriului administrat în cauză, instanța a procedat la o aplicare eronată a normelor de drept material, astfel cum vom demonstra în cele ce urmează.

II.1.a) În mod greșit, prima instanță a reținut că în cauză lipsește acordul de voință al părților, iar comportamentul B. a fost unul independent.

Ignorând normele aplicabile în materie, în esență, instanța a reținut că în cauză nu ar fi existat un acord de voință al părților în sensul realizării înțelegerii din perspectiva palierului privind stabilirea prețului de revânzare și că B. ar fi adoptat un comportament unilateral, fixând prin formulare propriile prețuri de vânzare la raft.

În contra celor reținute de instanța de fond, B. și A. au realizat o înțelegere de fixare a prețurilor de revânzare, acordul de voință al acestora rezultând fără echivoc din mai multe elemente.

II.1.a1) Circuitul formularelor de promoție

Acordul de voință dintre A. și B. rezultă, în primul rând, din modalitatea în care părțile la înțelegere au agreat mecanismul de circuit al formularelor promoționale. Relațiile comerciale A. - B. au la bază contracte-cadru, înțelegeri anuale și formulare de promoție, care emanau de la Departamentul de Achiziții al B.

Formularele de promoție, încheiate în formă scrisă, reprezintă acordul de voință al părților, exprimat fie în mod explicit, prin semnarea acestora, fie în mod tacit, prin derularea promoției respective. În considerarea faptului că la baza realizării promoțiilor se află formularele de promoție, acestea circulau în mod regulat între retaileri și furnizor, fiind o parte integrantă a relației contractuale dintre aceștia.

În concret, pentru produsele pentru care urma să se desfășoare promoții în rețeaua de magazine a B., anterior desfășurării acestora, retailerul transmitea A. formularele promo, pe fax și/sau prin e-mail, solicitând o reducere a prețului de listă (dar fără a arăta în concret prețul). Așadar, retailerul își manifesta exclusiv disponibilitatea de a desfășura promoție cu produsele furnizorului A., fără a indica un preț de vânzare la raft, cum greșit a reținut instanța.

La rândul său, A. solicita B. ca produsul în cauză să nu fie comercializat către consumatorul final la un preț mai mic decât un anumit nivel. în acest scop, A. completa formularul promoțional cu prețul minim/fix al produsului ce urma să fie comercializat în magazinele B. și retransmitea retailerului pe fax sau e-mail documentul în cauză.

Un alt element care atestă că furnizorul era cel care nu doar că fixa prețul de revânzare la raft al retailerului, dar îi și solicita acestuia să-l respecte, reiese cu evidență din mențiunile care se regăsesc pe o serie de formulare promoționale. Astfel, reprezentantul A., doamna C., îi solicita, prin intermediul formularului, reprezentantului B., doamna D., să respecte prețul înscris, promoția fiind valabilă doar în aceste condiții:

"D., promoția este valabila doar cu respectarea prețului recomandat." Or, având în vedere că formularele emanau de la B., fiind întocmite de D., rezultă că singura explicație posibilă în cauză cu privire la persoana care a formulat mențiunile redate mai sus este aceea că reprezentantul A. a fost cel care a vrut să se asigure cu privire la respectarea prețurilor transmise B.. O abordare contrară ar echivala cu o interpretare absurdă a provenienței mențiunilor și anume aceea că însuși reprezentantul B., doamna D., își autoadresa mesajul respectiv.

Mai mult, mergând pe raționamentul instanței în ceea ce privește fixarea unilaterală a prețurilor de către B., apare inutilă modalitatea concretă în care formularele de promoții circulau între părți. Astfel, în cazul în care retailerul ar fi avut intenția de a-și autofixa prețul de raft, nu ar fi înțeles să transmită formularele în cauză către furnizorul A., iar acesta din urmă nu le-ar fi returnat (cu semnături și/sau alte mențiuni), rezumându-se la a-și urma propria politică de prețuri fără implicarea sau informarea furnizorului. Așadar, în mod evident, B., respectând circuitul formularelor agreat anterior cu furnizorul său, urma întocmai termenii înțelegerii, consecință a existenței unui acord de voință, nicidecum a unui comportament unilateral.

De altfel, practica europeană este foarte clară în distincția pe care o realizează între un comportament unilateral și acordul anticoncurențial. De exemplu, în cazul E., instanța a examinat situația unei subsidiare a unei companii farmaceutice multinaționale, E., care insera în facturile transmise clienților săi (distribuitori, farmacii și spitale) sintagma "exportul interzis". În acest context, Curtea Europeana de Justiție a reținut că acesta nu constituie un comportament unilateral, ci, din contră, această acțiune face parte din cadrul general al relațiilor comerciale pe care agentul economic în cauză le menținea cu clienții săi. Curtea a luat în considerare practicile repetate și aplicate uniform și sistematic la fiecare operațiune de vânzare. Astfel, CEJ a statuat următoarele:

"E. transmitea clienților săi același tip de factura după fiecare comanda individuala sau după livrarea produselor, după caz. Comenzile repetate și plățile succesive fără vreo reacție din partea clienților în ceea ce privește preturile indicate în facturi, facturi care conțineau cuvintele exportul interzis, constituie o acceptare tacita din partea acestora din urma a clauzelor stipulate în factura și o acceptare a tipului de relații comerciale ce caracteriza relațiile de afaceri dintre E. și clienții săi. Aprobarea data inițial de către E. era, astfel, bazata pe acceptarea tacita din partea clienților a liniei de comportament adoptat de E. în ceea ce îi privește [...]."

În primul rând, producătorul a introdus, în mod expres, în toate facturile sale o clauză care restrângea concurența, care, prin faptul că apărea în mod repetat în documentele referitoare la toate tranzacțiile, a format o parte integrantă din relațiile contractuale dintre E. și distribuitorii săi.

În al doilea rând, comportamentul distribuitorilor în relație cu această clauză, cu care s-au conformat de facto și fără să o conteste, demonstrează acceptarea tacita a acelei clauze și a tipului de relații comerciale pe care ii conținea.

II.1.a2) Implementarea de către B. a prețurilor de revânzare fixate

Un alt element care consolidează concluziile autorității de concurență, în sensul că prețurile nu au fost stabilite independent, ci ca urmare a realizării acordului de voință între intimată și B., este respectarea, în rețeaua sa de magazine, a prețurilor fixate prin intermediul formularelor de promoție. Astfel, retailerul a comercializat produsele în cauza la prețurile stabilite cu furnizorul său, în foarte puține situații practicând prețuri superioare nivelurilor minime din formularele de promoție. Or, este limpede ca singura explicație a aplicării nivelurilor de preț minim, în concordanță cu prețurile completate de A., este aceea că părțile au agreat, de comun acord, realizarea acțiunilor anticoncurențiale în cauză. În lipsa unui acord de voință, preturile la raft ar fi fost stabilite în mod independent de retailer, cu posibilitatea practicării unor niveluri de preț inferioare celor stabilite în formularele de promoții, cu beneficii evidente asupra consumatorului final.

În concret, autoritatea de concurenta a identificat un număr de 70 promoții în care se fixau preturile de revânzare. Ca urmare a analizei efectuate în cauză, a rezultat ca în 68 dintre cazuri, retailerul a respectat cele agreate cu A., comercializând produsele în cauză la prețurile stabilite în acord cu furnizorul, prețul fixat fiind respectat în procent de 97%.

În decizia autorității de concurență s-a constatat că un produs ce a avut același preț de achiziție de la furnizorul A., în lipsa RPM a avut un preț la raft mai mic, comparativ cu situația în care, a existat RPM, caz în care prețul la raft era mai mare.

Prin analiza realizată de autoritatea de concurentă a rezultat că preturile agreate în comun erau superioare (paragraful 1954 din decizie) celor care se formau în mod liber pe baza cererii și ofertei, în afara perioadelor promoționale. Prin urmare, se poate afirma ca B. a fost influențat de nivelul de preț stabilit împreuna cu A. prin intermediul mențiunii de tip RPM existentă în formularele de promoție, constatându-se că în cazul promoțiilor cu RPM beneficiul consumatorilor a fost diminuat.

În acest sens, obiectul anticoncurențial al complexului de înțelegeri constatat în cauza a fost demonstrat prin contractele cadru semnate de părți și prin formularele RPM, din perspectiva stabilirii răspunderii contravenționale a A., respectiv transpunerea în practica a clauzei RPM neavând nicio relevanță, fiind cu toate acestea probată de autoritate. Astfel, implementarea prețurilor stabilite de intimată cu retailerul probează întâlnirea voinței părților în încheierea înțelegerii anticoncurențiale, demonstrând, prin urmare, ca în cauza s-a realizat acordul de voință în ceea ce privește fixarea prețurilor de revânzare. Mai mult, derularea promoției, fără contestarea de către B. a condițiilor prevăzute în formularul de promoție, probează o acceptare atât a clauzelor, cât și a tipului de relație comercială dintre cele două părți.

II.1.a3) Formularele de promoție se regăseau în arhiva B.

Realizarea acordului de voință între A. și retailerul B. reiese inclusiv din faptul că toate formularele de promoție, în forma completată de furnizor cu nivelul minim de preț, s-au regăsit în arhiva B. Or, în acest caz, rezultă că furnizorii au transmis coordonatele acțiunilor anticoncurențiale către retaileri, iar B. a luat cunoștință de acestea în momentul primirii formularelor de promoții, acceptându-le.

II.1.a4) Necontestarea de către B. a condițiilor prevăzute în formularele de promoție

Inclusiv acest aspect probează realizarea acordului de voință dintre A. și retailer, întrucât, în ipoteza în care acesta din urmă nu ar fi agreat condițiile din formularele de promoție, ar fi acționat în sensul negocierii/refuzului condițiilor în cauză. Însă, în speță, B. nu doar ca nu a contestat fixarea prețurilor de revânzare prin intermediul formularelor promo, dar a și pus în aplicare prețurile minime stabilite.

Pe cale de consecință, ca urmare a stabilirii de comun acord, de către A. și B., a prețului de revânzare, consumatorul final a cumpărat produsele furnizorului în cauză la un preț fixat de părți. în cazul în care B. ar fi înțeles să stabilească prețul la raft în mod independent, consumatorul ar fi putut beneficia de prețuri mai mici pentru produsele respective.

Contracarând argumentele expuse detaliat în cadrul prezentei secțiuni, rezultă că A.: a completat prețurile fixe în formularele de promoție, a transmis retailerului formularele conținând prețul fixat pe care acesta urma să-l practice, și-a însușit coordonatele anticoncurențiale stabilite în comun cu retailerul prin contracte. În concluzie, A. a fixat prețurile la raft în cadrul mai multor promoții, de comun acord cu retailerul menționat, prețurile nefiind stabilite de B. independent, cum greșit se reține în sentința recurată, elemente ce atrag răspunderea contravențională pentru încălcarea regulilor de concurență.

În privința materialului probator, la nivelul jurisprudenței europene s-a stabilit că nu este necesar ca fiecare dovadă adusă de Comisie să îndeplinească criteriile referitoare la standardul de probă în legătură cu fiecare aspect al încălcării. Este suficient dacă întregul material probatoriu pe care se bazează decizia, văzut ca un tot, îndeplinește criteriile (a se vedea, în acest sens cazul C-238/99 P - Limburgse Vinyl Maatschappij and Others vechiul Commission (PVC II), par. 768 - 778, confirmat de Curtea Europeana de Justiție, prin hotărârea sa, pronunțată în cazurile conexate C-238/99 P, C-244/99 P, C-245/99 P, C-247/99 P, C 250/99 P - C-252/99 P și C-254 -par. 513 - 523 - în care se arată criteriile referitoare la materialul probator).

Principiul predominant al dreptului european este libera apreciere a probelor, iar singurul criteriu relevant pentru aprecierea probelor furnizate este reprezentat de credibilitatea acestora (Opinia judecătorului Vesterdorf, în calitate de Avocat General, în cazul T-l/89 - Rhone-Poulenc vechiul Commission).

În măsura în care instanța s-ar fi aflat în dubiu în legătură cu caracterul de preț fix/minim stabilit de către părți, acest dubiu putea fi îndepărtat cu ușurință prin analizarea ca un tot a elementelor probatorii existente la dosar și a comportamentului concret al părților în cadrul promoțiilor derulate.

II.1.b.) În cauză, instanța a reținut în mod greșit că prețul fixat este unul de recomandare.

Prima instanță a aplicat greșit normele de drept material, apreciind că în cauză A. a stabilit doar un preț de recomandare în sarcina B., iar nu unul fix/minim.

În sentința recurată, instanța face trimitere la formularea ad literam folosită în cuprinsul formularelor RPM, respectiv "promoția este valabilă cu condiția respectării prețului recomandat".

În primul rând, registrul terminologic folosit de întreprinderi în cadrul formularelor de promoții reflectă faptul că prețurile agreate vizau niveluri minime/fixe, nefiind simple recomandări. Astfel, în cazul A., rezultă fără echivoc că sintagmele: «Promoția este valabilă doar dacă prețul recomandat este respectat», «Promoția este valabila cu condiția respectării "prețului recomandat"», "D., promoția este valabila cu condiția respectării PREȚULUI RECOMANDAT", au caracter imperativ și în mod evident nu vizează prețuri recomandate, ci niveluri fixe de preț. Astfel, chiar fără a se menționa în cuprinsul formularului de promoție în mod expres, literal, sintagma "preț de revânzare la raft", reiese din analiza formularelor că fapta anticoncurențială de stabilire a unui preț fix/minim reținută de autoritatea de concurență a fost în mod corect constatată și sancționată; pe de o parte, formularele au conținut precis, profesional și circulă între persoane cu atribuții specializate în aceasta formă de comerț; pe de altă parte, nu există nicio prevedere legală care să reclame existența unei expresii-tipar sau a unei (singure) terminologii standard, șablon pentru expresiile de tip RPM (precum "preț fix de revânzare") pentru ca acestea să fie recognoscibile ca atare.

În al doilea rând, un argument suplimentar al faptului ca prețurile în cauza au fost prețuri fixe/minime, iar nu recomandate, cum în mod greșit a reținut instanța de fond, este acela că în procent de 97% aceste niveluri stabilite au fost respectate de retailer.

În acest sens, jurisprudența europeană statuează, în cazul Heinz van Landewyck SARLand others vechiul Commission în cazurile conexate 209 - 215 și 218/78, la paragraful 86, faptul că, "o simpla recomandare de preț a mai multor competitori poate fi considerată restrictivă și este suficient să se demonstreze ca acești competitori intenționau sa respecte recomandarea."

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție confirmă faptul că un preț recomandat care funcționeze ca un preț fix reprezintă o încălcare a regulilor de concurență, sub forma unei înțelegeri de stabilire a prețurilor de revânzare. Astfel, de exemplu, în Decizia nr. 5653 din 15 octombrie 2010, instanța supremă reține că "(...) în contractele de distribuție încheiate între SC F. SRL și distribuitorii săi există o clauză înscrisă la art. 3 care face referire la un preț recomandat care să se încadreze între limitele prevăzute în anexa la contract, iar în anexă se înscria un singur preț pentru un produs, care era considerat preț de referință. (...)

Că această clauză avea caracter anticoncurențial o dovedește și faptul că aceasta a fost reformulată în septembrie 2004 atunci când s-a formulat cererea de exceptare individuală a contractelor de distribuție de la prevederile art. 5 alin. (1) din lege și când s-a prevăzut că prețul din Anexa 2 este prețul maxim recomandat a fi folosit pentru revânzarea către clienții distribuitorului. (...)".

Prin urmare, având în vedere că înțelegerile prin obiect sunt considerate a fi înțelegeri care prin ele însele constituie o restricționare a concurenței, rezultă că, în cazul acestor tipuri de înțelegeri anticoncurențiale, nu mai este necesară analizarea și arătarea efectelor anticoncurențiale pe care astfel de înțelegeri le produc. Acest raționament a fost consacrat în jurisprudența europeană, Curtea statuând că, în scopul aplicării art. 81 alin. (1) din Tratat (actualul art. 101 alin. (1) TFUE, corespondentul art. 5 alin. (1) din lege), nu este necesară analizarea efectelor concrete ale unei înțelegeri, atât timp cât aceasta are ca obiect împiedicarea, restrângerea sau distorsionarea concurenței.

Așadar, una dintre consecințele calificării unei înțelegeri ca reprezentând o înțelegere prin obiect este aceea că nu mai este necesară analizarea efectelor concrete produse de aceasta pe piața în cauză. Referitor la contextul economic și juridic necesar a fi analizat pentru a stabili dacă o înțelegere are sau nu obiect anticoncurențial, analiza autorității de concurență trebuie să evidențieze dacă există sau nu anumite constrângeri de natura economică sau juridică care să poată reprezenta justificări obiective ale înțelegerii. Analiza realizată de autoritatea de concurență a evidențiat, în mod corect, faptul că în cauză nu existau constrângeri care să reprezinte justificări obiective ale înțelegerii constatate.

II.1.c) În mod greșit, instanța de fond a reținut în sentința recurată că Clauza promo nu reprezintă o fixare indirectă a prețului de revânzare, iar semnificația acesteia în cadrul contractelor încheiate este că nu sunt permise promoțiile solicitate de către furnizorul A.

În contra celor reținute de instanța de fond, Clauza Promo a fost prezentă în contractele cadru încheiate, în perioada 2007 - 2009, de către A. cu B. și constă în obligația pe care furnizorul A. o are de a nu desfășura promoții pentru produsele sale în alte rețele de magazine ale concurenților B. pe toată perioada derulării de promoții pentru acele produse aflate în rețeaua retailerului menționat, indiferent de forma în care este inițiată promoția.

Contractele erau semnate și însușite de părți, inclusiv în ceea ce privește clauza Promo și cuprindeau următoarea prevedere:

"Furnizorul garantează că, pe întreaga perioadă de grație, cum a fost prevăzută în art. (...), nu vor fi prezente în ofertele promoționale ale altor comercianți (...), produse similare cu cele aflate în Poșta B./Publicația Cumpărătorului. În caz contrar, acesta se obligă să plătească Beneficiarului/Cumpărătorului daune-interese în valoare de 50% din valoarea totală a articolelor convenite să fie livrate pentru acțiunea promoțională din Poșta B./Publicația Cumpărătorului, în conformitate cu dispozițiile articolului care prevede "perioada de grație".

Astfel, interpretarea primei instanțe în sensul că redactarea articolului din contract permite concluzia potrivit căreia A. trebuia să nu solicite în mod activ derularea unei promoții în cadrul G. spre exemplu - în calitatea sa de concurent direct al B. -, dar putea derula promoții dacă G. era cel care solicita o promoție de la A. (comportament pasiv), nu poate fi acceptată.

Cu ușurință se poate observa că, în fapt, prevederea contractuală agreată de cele două părți se referă la orice tip de promoție, indiferent de cine este solicitată/inițiată, nefiind acceptată atât timp cât privește aceleași produse aflate în promoție la B.. Din registrul terminologic folosit de părți în redactarea clauzei, rezultă fără echivoc că intenția acestora nu a fost aceea de a face o distincție între modalitățile de inițiere a promoțiilor (active sau pasive), ipoteză în care o astfel de situație ar fi fost explicit reflectată în clauza respectivă. Prin urmare, instanța în mod greșit interpretează clauza restrângând sfera obligațiilor asumate de furnizor prin semnarea contractului, exclusiv la acțiunile inițiate de A. către alt retailer (ex: G.), în condițiile în care o atare distincție nu are ca sorginte clauza citată mai sus, fiind obligatoriu a se lua în considerare și acordul de voință manifestat de intimata reclamantă prin contractul respectiv.

Chiar și în ipoteza în care ar urma linia raționamentului instanței de fond, considerând că sunt interzise prin clauza contractuală sunt doar inițiative ale furnizorului A., această situație nu exclude concluzia la care a ajuns autoritatea de concurență, în sensul fixării prețurilor de vânzare și revânzare. Aceasta întrucât, în lipsa unor inițiative provenite de la alți retaileri (componenta pasivă exclusă nejustificat de instanță), prețul de vânzare ar fi fost restricționat în continuare prin nedesfășurarea de promoții (deci prin nereducerea prețului de listă) în alte rețele concurente B., din moment ce A. nu putea să adopte o atitudine activă față de niciun retailer. Or, în mod limpede, inclusiv în această situație înțelegerea realizată între părți s-ar fi concretizat într-o înțelegere privind prețul care intră întotdeauna sub incidența regulilor de concurență.

II.1.c1) Fixarea prețului prin intermediul clauzei Promo

Noțiunea de promoție poate fi tradusă printr-o reducere a prețului de listă a unui produs (prețul obișnuit de comercializare) pentru o anumită perioadă de timp. În sprijinul acestei concluzii stau inclusiv formularele de promoție care circulau între retailer și furnizorii săi, din care rezultă că scopul acțiunilor promoționale era acordarea unor discounturi față de prețul de listă. În concret, prin însușirea clauzei promo, A. îi garantează B. că, pe perioada promoției realizată în cadrul magazinelor sale, nu va realiza promoții cu aceleași produse și în rețele concurente.

Având în vedere că esența realizării unei promoții este scăderea prețului obișnuit de comercializare, rezultă că, în fapt, prin asumarea obligației incluse în clauza Promo, A. accepta să nu ofere discounturi pentru produsele aflate în promoție în magazinele B. (pentru care scăzuse prețul de lista) și în rețele ale unor retaileri concurenți ai B.. Consecința logică care rezultă este că A. și B. au stabilit de comun acord ca prețurile de vânzare practicate de furnizor în rețele de retail concurente să nu fie egale sau să scadă sub nivelul de preț pe care A. îl oferea B.

Urmarea acestui acord între părți a fost aceea a împiedicării clienților unor alte magazine concurente să beneficieze de reduceri de preț pentru produsele care se bucurau de astfel de reduceri în cadrul rețelei B.. Astfel, chiar și în ipoteza în care furnizorul acorda alte tipuri de discounturi pentru produsele în cauza în alte magazine concurente, aceste reduceri nu ar fi putut sa se materializeze într-o scădere de preț echivalentă celei oferite în rețeaua B. pentru perioada promoției.

II.1.c2) Clauza Promo a fost respectată de A.

În cauza, intimata a respectat cele agreate cu retailerul. Astfel, în ceea ce privește implementarea clauzei Promo, autoritatea de concurență a analizat promoțiile realizate de A. în cadrul rețelei B. comparativ cu promoțiile desfășurate de A. în rețeaua concurentă G.. Analiza a fost realizată luând în considerare promoțiile desfășurate pentru acele articole pentru care formularul de promoție cuprindea un grad de implicare a furnizorului în politica de preț a retailerului. Aceasta analiza a fost realizată pentru fiecare astfel de articol, pentru toate promoțiile întâlnite, comparând rețeaua B. cu rețeaua G. pe piața comerțului cu ridicata cu produse alimentare. Pentru a determina numărul promoțiilor/zilelor suprapuse/nesuprapuse în diferite magazine, luând fiecare articol promovat în parte, s-a pornit de la perioada în care furnizorul realiza o promoție în rețeaua investigată și s-au analizat toate zilele în care produsul respectiv a fost sau nu promovat în rețeaua concurentă G.

În ceea ce o privește pe A., concluziile acestei analize sunt: în rețeaua B., au fost identificate 2097 de zile de promoție (paragraful 1045 din decizie) derulate pentru 25 de produse distincte; dintre acestea, în 2039 de zile, promoțiile desfășurate de A. în rețeaua B. nu s-au suprapus cu promoțiile realizate de A. în alte rețele de magazine concurente, respectiv G.; astfel, promoțiile din magazinele B. nu s-au suprapus cu promoțiile din rețeaua G. pe durata a 2039 de zile. În acest fel, doar în cazul în care consumatorii finali achiziționau produsele alimentare din rețeaua B. puteau beneficia de reducerea aplicată de A. Ponderea zilelor în care promoțiile din B. nu s-au suprapus cu alte rețele de magazine s-a ridicat la 90%. Ca număr de promoții, A. a derulat în perioada analizată 144 de promoții, din care în 130 de cazuri promoțiile A. din rețeaua B. nu ați suprapus cu cele din rețeaua G.

Concluzionând, A. a înțeles, cu puține excepții, să nu realizeze promoții simultan în rețeaua B. și în alte rețele concurente - G. și a înțeles sa nu reducă prețul de listă și în alte rețele de magazine simultan cu reducerea prețului în rețeaua B., prin urmare a respectat termenii înțelegerii anticoncurențiale.

II.1.c3) Autoritatea de concurență nu era obligată să realizeze o analiză a pieței din perspectiva prețurilor existente în lipsa restricției verticale prin clauza promo.

Instanța de fond, în mod greșit, procedează la aplicarea Orientărilor privind aplicarea articolului 101 alin. (3) din Tratat, concluzionând că autoritatea de concurență ar fi trebuit să realizeze o analiză în care să arate care ar fi fost situația pieței în lipsa restricțiilor verticale din acord. Astfel, potrivit punctelor 24 - 27 din Orientări, obligația realizării unei astfel de analize incumbă autorității de concurență doar în ipoteza în care constată existența unei înțelegeri prin efect, situație diferită de cele reținute în prezenta cauză prin decizia autorității de concurență, demonstrându-se fără echivoc obiectul anticoncurențial al încălcării.

De altfel, potrivit principiilor și jurisprudenței în materie de concurență, înțelegerile prin obiect sunt considerate a fi înțelegeri care prin ele însele constituie o restricționare a concurenței, în cazul acestor tipuri de înțelegeri anticoncurențiale nefiind necesară analizarea și arătarea efectelor anticoncurențiale pe care astfel de înțelegeri le produc.

În concret, obiectul anticoncurențial al complexului de înțelegeri rezultă atât din prevederile incidente (art. 5 alin. (1) lit. a), și din jurisprudența, cât și din conținutul și scopul acordului.

Jurisprudența europeană oferă clarificări în sensul calificării înțelegerilor ce privesc prețul ca înțelegeri restrictive de concurență prin obiect ca fiind "Unele dintre cele mai grave încălcări ale regulilor de concurență întrucât concurența prin preț este cea mai vizibilă și mai importantă formă de concurență. Aceasta are ca efect menținerea prețurilor la cel mai mic nivel posibil și încurajează comerțul cu bunuri și servicii, făcând astfel posibilă cea mai eficientă distribuție a activităților firmelor în ceea ce privește productivitatea și capacitatea acestora de a se adapta la schimbări".

Mai mult, astfel cum a reținut instanța europeană în Cauza 243/83 SA Binon & Cie v SA Agence et messageries de la presse, fixarea prețurilor de revânzare reprezintă o restricționare prin obiect a regulilor de concurență.

Obiectul anticoncurențial al înțelegerii rezultă inclusiv din conținutul și scopul acesteia, Orientările Comisiei Europene privind aplicarea articolului 101 alin. (3) din Tratat, prevăzând ca, pentru a determina dacă un acord are ca obiect restrângerea concurentei, trebuie să se ia în considerare următoarele elemente: conținutul acordului și scopurile urmărite de acesta, contextul în care acordul se aplică, comportamentul efectiv al părților pe piață. Astfel, natura unei înțelegeri reiese nu numai din identificarea intenției comune a părților, dar și din termenii, scopul urmărit de înțelegere, în lumina contextului în care se aplică. De asemenea, constatarea obiectului unei înțelegeri nu depinde de analiza impactului concret pe care aceasta trebuie să-l fi produs pe piață, ci de capacitatea/aptitudinea acesteia de a produce un impact anticoncurențial.

Folosind cadrul desfășurării promoțiilor, A. și B. au realizat un complex de înțelegeri de fixare a prețului de vânzare (clauza promo) și de revânzare (RPM), cu beneficii evidente atât pentru furnizor cât și pentru retailer.

În concret, prin stabilirea clauzei RPM, furnizorul A. avea ca scop menținerea unui nivel de preț egal sau superior celui stabilit prin clauză, fără a reduce, deci, prețurile sub un anumit nivel pentru alți retaileri/distribuitori, evitând astfel o scădere a profitabilității. Inserarea unui preț minim sau fix în formularele de promoție era în interesul A., în calitate de furnizor. Astfel, reclamanta se asigura că retailerul în cauză nu scade prețul sub un anumit nivel, ceea ce ar fi determinat un retailer concurent să solicite furnizorului aplicarea aceluiași tratament, de scădere a prețurilor de lista. Această situație se putea datora clauzelor de tip MFN (Most Favorite Nation) din contracte, clauze prin care furnizorii sunt obligați, în eventualitatea în care se descoperă la raftul unui retailer prețuri de vânzare mai mici decât prețul de achiziție al altuia, să scadă prețul oferit și celorlalți retaileri.

Urmarea firească ar fi fost reducerea prețurilor furnizorului pe piața în cauză și reducerea veniturilor acestuia. Prețurile minime de revânzare protejează astfel marjele de distribuție ale furnizorilor. Prin stabilirea unor prețuri minime de revânzare, furnizorii își păstrează profitabilitatea totală, protejându-se împotriva reducerilor de prețuri care ar trebui acordate altor lanțuri de magazine care beneficiază de clauza MFN. Pe de altă parte, prin acceptarea clauzei RPM, retailerul B. avea ca scop obținerea unui profit total mai mare, cu menținerea propriului adaos comercial.

Promoțiile prin preț urmăresc o creștere mare a cererii clienților, ceea ce conduce la volume mai mari vândute de către B.. Având în vedere că prețul de achiziție pentru produsele aflate în promoție este mai scăzut decât cel practicat în afara promoției, în perioada de desfășurare a acesteia, retailerul înregistrează o creștere a profitului pe unitate de produs, chiar și în ipoteza în care adaosul retailerului se menține același, întrucât: creșterea profitului B. pe unitate de produs provine din discountul suplimentar oferit de A. pentru produsele din promoție; costurile înregistrate de retaileri cu stocurile în perioadele de promoție sunt mai mici decât cele înregistrate în mod normal, având în vedere că viteza acestora de rotație în timpul promoției este mai mare decât în mod normal; o promoție atrage după sine achiziționarea, de către consumator, și a altor produse, care nu se află neapărat în promoție, pentru completarea coșului de achiziții de produse alimentare.

În concluzie, beneficiul B. ca urmare a acceptării clauzei RPM se traduce printr-un profit pe unitate de produs mai mare, volum tranzacționat mai mare, cu consecința unui profit total mai mare decât cel înregistrat de retailer în absența clauzei RPM în formularele promoționale.

De asemenea, prin stabilirea de comun acord a clauzei Promo, scopul A. era acela de a oferi discounturi însumate mai mici, iar în ceea ce îl privește pe B., agrearea clauzei avea scopul ca retailerul să nu fie concurat prin preț de către un alt retailer în ceea ce privește produsul obiect al promoției restricționate prin clauză.

Mai mult, complexul de înțelegeri de stabilire a unui nivel minim/fix de preț avea aptitudinea de a elimina concurența pe piață, astfel cum rezultă din următoarele elemente:

- prin intermediul clauzei RPM, părțile stabileau prețul minim sau fix de vânzare la raft pentru produsele livrate de A. în rețeaua de magazine ale B., cu consecința afectării consumatorului final, client al B., întrucât prețul la raftul retailerului nu putea coborî sub nivelul agreat în comun de cele două întreprinderi. Astfel, în lipsa clauzei RM, consumatorii puteau beneficia de prețuri mai mici decât cele fixate de comun acord între retailer și furnizor, ipoteză care ar fi fost înlăturată în cazul în care B. și-ar fi stabilit în mod independent prețul de vânzare la raft.

- prin intermediul clauzei promo, părțile limitau prețul de livrare en-gros al produselor A. în rețeaua B., stabilind niveluri minime de preț de vânzare către alți retaileri aflați în relație comercială cu A.. Furnizorul își însușea obligația de a nu reduce prețul de listă către alți retaileri concurenți ai B. în perioada de promoții derulate în rețeaua B.

În concluzie, într-o perioadă determinată, pentru anumite produse, doar rețeaua de magazine B. beneficia de o reducere a prețului de listă din partea A., cu consecința afectării consumatorului final, client al altor retaileri concurenți B.. Prin urmare, în lipsa clauzei Promo, consumatorul final ar fi beneficiat de o reducere a prețului în cadrul promoției dacă achiziționa produsele alimentare în cauză din orice alt magazin, iar nu doar din rețeaua B.

II.2. Sentința cuprinde motive străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.)

Potrivit art. 488 pct. 6 teza a treia din C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută când aceasta cuprinde motive străine de natura pricinii. Sentința pronunțată în cauză se întemeiază pe motive fără corespondent în realitatea speței, instanța de judecată reținând că Decizia nr. 13/2015 este nelegală întrucât "(...) în cuprinsul deciziei de sancționare nu este indicată în mod expres și lipsit de echivoc perioada pentru care se apreciază de către pârât că a fost operabilă clauza promo (...)", dar și că "acest contract nu a fost depus la dosar nici în format hârtie, nici în format electronic (...)".

Motivarea instanței de fond contravine realității faptice, aceasta având la dispoziție toate actele necesare pentru a verifica existența contractului și durata acestuia. Astfel, Consiliul Concurenței a depus la dosarul cauzei contractul la care face trimitere instanța, acesta regăsindu-se în folderul A./Acces dosar/Dosar neconf./Furnizori/Adresa 8906 - 15 iunie 2011 terți - la pagina 50; în fapt, instanța de fond avea posibilitatea să consulte contractul, să-l examineze și să constate că cele reținute în Decizia nr. 13/2015, cu privire la durată (2007 - 2009), la paragraful 1041, sunt în deplină concordanță cu prevederile acestuia. Conform paragrafului din decizie menționat reiese cu evidență perioada avută în vedere de autoritatea de concurență:

"Din documentele aflate la dosarul cauzei reiese ca aceste clauze au fost prezente în contractul încheiat între B. și A. va labil în perioada 2007 - 2009."

În probarea susținerilor, face trimitere la contractul în cauză, din care rezultă că acesta a fost încheiat în anul 2007 și prelungit succesiv prin Anexe la Contractul Comercial (care se regăsesc în același folder mai sus redat) până în decembrie 2009.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

III.Apărările intimatei

Intimata-reclamantă SC A. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

III.1. Precizări prealabile

La pag. 1 - 3 din recurs, Consiliul Concurenței înfățișează o versiune proprie a situației de fapt, în loc să treacă în revistă desfășurarea evenimentelor, se fac mai multe afirmații necorespunzătoare realității.

La pct. 1.916 - 1.917 din decizia atacată, însuși Consiliul Concurenței a simțit nevoia să facă anumite nuanțări în privința A. (care are o situație particulară, diferită de a altor furnizori), deoarece pe formulare se regăsește sintagma "preț vânzare recomandat" (clauză perfect valabilă).

III.2. Consiliul Concurenței critică hotărârea Curții de Apel București pentru că a reținut inexistența acordului de voință al părților, iar comportamentul B. în privința stabilirii prețurilor a fost unul independent.

Sentința instanței de fond este legală și temeinică și se sprijină pe o analiză riguroasă a probelor administrate în cauză.

III.2.a) În legătură cu "circuitul formularelor de promoție"

Retailerii, printre care și B., solicită periodic furnizorilor ca aceștia din urmă să ofere produsele lor la prețuri mai reduse (în cadrul unor oferte promoționale). Aceste solicitări pornesc de la prețurile practicate de furnizori până la acel moment, iar furnizorilor li se cere să reducă prețurile de livrare. Pentru ca reducerea prețului de vânzare să se regăsească și într-un preț final redus (cel la care consumatorul cumpără produsul din magazin), A. a recomandat partenerilor contractuali (retaileri, angrosiști etc.) să țină seama de aceste reduceri, astfel încât discount-ul acordat de A. să se reflecte în prețul practicat în raporturile cu consumatorii finali. Cu alte cuvinte, A. a dorit ca eforturile sale economice de reducere a prețurilor (și pe cale de consecință, a încasărilor și profitului) să nu aibă drept rezultat doar creșterea profitului retailerului/partenerului contractual, ci scăderea prețului de vânzare către consumatorii finali.

În aceste condiții, A. a recomandat, în perioadele promoționale, un anumit preț, care să țină seama de scăderea prețului de achiziție. Nu a existat niciodată vreo înțelegere cu B., cu un alt retailer sau cu alt angrosist în privința fixării prețului. Cumpărătorii produselor și-au păstrat deplina independență în fixarea prețului final, dar a fost și este cât se poate de normal ca și aceștia să reducă prețul pentru că o creștere a vânzărilor a fost și este de natură a-i bucura nu numai pe producători, dar și pe cei care vând produsele către consumatorii finali. Prin acest mecanism - care se practică în toată lumea civilizată și este perfect legal - au de câștigat producătorii, retailerii/angrosiștii și consumatorii finali.

Dacă B. ar fi păstrat prețurile anterioare perioadei reducerii prețului de vânzare de către A., ar fi sporit doar profitul B., iar consumatorul nu ar fi beneficiat de niciun preț redus. B. a avut deplina libertate în a-și fixa prețurile, care puteau să fie mai mici decât cele recomandate, mai mari decât cele recomandate, mult mai mari decât cele recomandate sau egale cu prețurile recomandate.

Fixarea de către B. a unui preț care să nu țină seama sub nicio formă de reducerea prețului de vânzare făcută de către A. ar fi zădărnicit eforturile A. de a reduce prețul. Or, în lumina legislației în vigoare și a unei jurisprudențe naționale și europene constante, nu constituie o contravenție faptul că i se recomandă retailerului să țină seama de reducerea prețului de către furnizor și la rândul său să practice un preț mai redus decât cel anterior.

În definitiv, legislația din domeniul concurenței urmărește să-i protejeze pe consumatori, ceea ce A. a și făcut, recomandând clientului său un preț maxim de revânzare, recomandare ce nu încalcă nicio prevedere legală. Nu este vorba nici de un preț fix și nici de un preț minim, așa cum susține total neîntemeiat recurentul.

În ceea ce privește formularele puse la dispoziție de A., ele sunt în număr de 106. Formularea:

"Promoția este valabilă doar cu respectarea prețului recomandat" se regăsește pe un număr de 22 de formulare (depuse de Consiliul Concurenței la dosarul Curții de Apel). Salariatul A. a intenționat să reamintească omologului său de la B. că li s-a adresat rugămintea să țină seama de eforturile A. de reducere a prețului de vânzare și, la rândul lor, să reducă prețul la raft. Pretinsa înțelegere anticoncurențială nu poate viza circa 20% din formulare, iar în privința celorlalte nici măcar nu exista acea sintagmă.

În plus, faptul că s-a simțit nevoia să se solicite B. prin acea formulă să reducă prețurile (chiar dacă, în fapt, nu exista nicio posibilitate de constrângere) scoate în evidență în mod indubitabil ideea că în multe situații B. nu reducea prețurile, ci le stabilea în mod independent (dacă lucrurile ar fi fost clare, existând o înțelegere între cele două societăți, care ar fi fost și respectată de către B., nu ar mai fi avut sens intervenția salariatului A.).

În orice caz, susținerea Consiliului Concurenței potrivit cu care B. ar fi practicat un adaos comercial mai mic dacă A. nu ar fi recomandat prețul de vânzare - în condițiile în care a demonstrat că adaosul B. a fost cuprins între 2,5 și 4,2% - este o presupunere pur și simplu fantezistă, care dovedește o necunoaștere totală a modului în care se derulează activitatea unui agent economic ca B., care plătește salarii, taxe, impozite, chirii, utilități etc.

Referirea la cauza E. este neavenită, pentru că există deosebiri esențiale între acea speță și cea care formează obiectul litigiului de față. În primul rând, spre deosebire de prezenta speță, în cauza E. producătorul a introdus în mod explicit pe toate facturile o clauză restrictivă a concurenței, care, apărând în mod repetat în documentele referitoare la toate tranzacțiile derulate, făcea parte integrantă din relațiile contractuale dintre acesta și angrosiștii săi. În al doilea rând, comportamentul lor efectiv în ceea ce privește clauza, pe care au respectat-o de facto și fără discuție, demonstra aprobarea lor tacită față de această clauză și față de tipul de relații comerciale subiacente. Dimpotrivă, în prezenta speță, nu este îndeplinită niciuna dintre cele două circumstanțe principale ale cauzei E.: nu există nicio clauză formală privind stabilirea prețurilor fixe și niciun comportament de aprobare, atât din punct de vedere formal, cât și în realitate. B. a solicitat reducerea prețurilor de achiziție, dar ulterior a fixat ce prețuri a considerat că se impun, potrivit intereselor sale (de aici și intervenția salariatului A.).

III.2.b) În legătură cu implementarea de către B. a prețurilor de revânzare fixate

Se susține că B. ar fi respectat, în rețeaua sa de magazine, prețurile fixate prin formularele de promoție și că singura explicație ar fi aceea că părțile au agreat, de comun acord, realizarea acțiunilor anticoncurențiale în cauză. Se reia și vechea susținere că dacă ar fi stabilit prețurile în mod independent, B. ar fi practicat prețuri inferioare celor stabilite în formularele de promoții.

Susținerile recurentului nu pot fi primite. Astfel:

III.2.b1) Nu a existat niciun mecanism care să impună B. un anumit preț fix, deoarece nu s-ar fi putut niciodată impune un preț fix unui retailer ca B. Tocmai de aceea B. a practicat ce preț a dorit, în funcție de interesele sale economice. În foarte multe situații, acest preț nu a fost respectat de către B. S-ar fi putut vorbi de "acord tacit" dacă ar fi fost practicat în permanență un anumit preț, dar nu atunci când B. a stabilit ce preț a dorit.

III.2.b2) Există multiple formulare de promoție (aspect necontestat în cauză) în care sunt menționate: numele articolului, prețul normal de cumpărare, discount-ul și prețul de cumpărare în promoție, dar în care nu există nicio mențiune cu privire la vreun eventual preț recomandat. Dacă prețul ar fi fost fix sau impus, ar fi fost firesc să se regăsească în toate situațiile. Acordul de voință (expres sau tacit) presupune practicarea în permanență a unui preț convenit, iar nu în mod selectiv. Tocmai practicarea diverselor prețuri este de natură a întări convingerea că nu a existat niciun acord între părți.

III.2.b3) Facturile pentru marfa aflată în promoție erau deja emise de A. B. putea să practice orice preț, fără ca prețul de vânzare să mai fie modificat. În condițiile în care mărfurile achiziționate în perioada promoțională erau deja facturate, A. nu ar fi putut să-și condiționeze sau să-și sancționeze clientul B.

III.2.b4) Nu toate produsele cumpărate de B. de la A. se revindeau în perioada de promoție (aspect necontestat în cauză). În ceea ce privește produsele achiziționate cu preț promoțional, B. putea menține prețul redus, putea să practice prețul anterior promoției sau orice alt preț.

Se susține că recurentul ar fi identificat un număr de 70 de promoții în care se fixau prețurile de revânzare și că în 68 dintre cazuri retailerul a respectat cele agreate cu A. În realitate, analiza referitoare la cele 22 de formulare pe care s-ar găsi 70 de produse cu preț recomandat și concluzia care se trage în sensul că prețul fixat a fost respectat în procent de 97% scoate în evidență superficialitatea cu care s-a tratat această problemă și nu putea conduce decât la concluzii eronate.

În realitate, pentru perioada 2005 - 2006, A. a pus la dispoziția Consiliului Concurenței un număr de 50 de formulare promo, aferente promoțiilor ce au avut loc în această perioadă în magazinele B., dintre care pe 24 de formulare se regăsesc mențiunile "promoția este valabilă doar cu respectarea prețului recomandat" și "preț recomandat". Pe restul de 26 de formulare promo, nu se regăsește nicio mențiune despre care s-ar putea afirma că ar putea fi susceptibilă de încălcarea prevederilor legale, pe câteva dintre ele se regăsindu-se doar mențiunea "preț recomandat" (ceea ce nu poate fi sancționat în niciun caz de Legea concurenței). Din simpla lecturare a formularelor promo și ca urmare a efectuării unui simplu calcul matematic ar rezulta un procent de doar 48% (iar nu de 97% cum se menționează în decizie) de respectare de către B. a prețului recomandat de A.

Recurenta a ignorat cele 26 de formulare pe care nu se regăsește nicio mențiune. Nu se poate efectua o analiză completă decât prin luarea în considerare a tuturor relațiilor comerciale existente între B. și A.. Tocmai luarea în considerare a ansamblului relațiilor comerciale dintre B. și A. este de natură a scoate în evidență inexistența vreunui acord expres sau tacit între cele două societăți. Dacă B. respecta uneori prețul recomandat, iar alteori practica un alt preț, acesta este argumentul suprem potrivit cu care își stabilea în mod independent prețurile.

În plus, Consiliul Concurenței - care trebuie să militeze pentru apărarea intereselor consumatorilor - apreciază ca un aspect negativ faptul că B. a decis să respecte în anumite cazuri prețul recomandat de producător, ceea ce a însemnat o reducere a prețului față de perioada anterioară. De asemenea, Consiliul Concurenței pare a fi nemulțumit de faptul că - după ce A. a redus prețul de vânzare - și B. a practicat un adaos comercial extrem de redus, în medie de 4,2% în anul 2005 și de doar 2,5% în anul 2006.

III.2.c) În legătură cu susținea potrivit cu care Formularele de promoție se regăseau în arhiva B. și aceasta înseamnă că s-ar fi realizat acordul de voință.

Recurentul a susținut uneori că formularele provin de la B., alteori că ar proveni de la A. În realitate, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, pornind de la propria politică independentă de stabilire a prețurilor, B. a fixat prețul de revânzare la raft al produselor din cadrul campaniilor promoționale derulate cu produsele A. B. nu trimitea formulare tipizate pe care să le completeze A., ci completa prețurile pe care le-a stabilit singur, solicitând A. să reducă prețul de vânzare. A. a fost de acord să reducă prețul, solicitând la rândul său ca B. să aplice o reducere a prețului la raft pentru ca, în final, și consumatorii să beneficieze de reducerea prețului. "Prețul recomandat" scoate în evidență aceste demersuri, dar ulterior B. a fost acela care a stabilit ce prețuri a practicat, fără vreun control, vreo sancțiune sau vreo constrângere din partea A. Așadar, nu A. a stabilit "nivelul minim de preț", așa cum în mod vădit eronat se susține.

III.2.d) În primul rând, B. nu avea cum să conteste ceea ce el însuși a propus, astfel cum am arătat mai sus.

În al doilea rând, ori de câte ori B. a practicat prețul recomandat, consumatorul a beneficiat de prețul redus pentru că reducerea a pornit de la prețul de vânzare practicat de A. și s-a reflectat în prețul produsului la raft.

În al treilea rând, Curtea de Apel București a analizat întregul material probator administrat în cauză și a ajuns la o concluzie corespunzătoare realității. Recurentul a observat de la început că nu există dovezi în sprijinul tezei potrivit cu care s-ar fi comis fapte anticoncurențiale, dar a luat decizia de a sancționa toți furnizorii, fără a face diferențierile necesare. Ulterior, a realizat că nu există dovezi care să sprijine soluția și a încercat să folosească simple supoziții în locul probelor, ignorând inclusiv principiul elementar "in dubio pro reo", reținut în