Decizia nr. 18 din 10 decembrie 2012

Problema de drept ce a generat practica neunitară Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar vizând încadrarea juridică a faptei de punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul în ipoteza în care autorizaţia de circulaţie provizorie şi-a încetat valabilitatea şi având aplicate plăcuţe cu numărul provizoriu de circulaţie expirat.

Examenul jurisprudenţial Prin recursul în interesul legii se arată că, în urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional, a fost relevată o practică neunitară, în sensul că au fost evidenţiate două orientări în problema vizând încadrarea juridică a faptei de punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul în ipoteza în care autorizaţia de circulaţie provizorie şi-a încetat valabilitatea şi având aplicate plăcuţe cu numărul provizoriu de circulaţie expirat.

Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti 3.1. Într-o primă orientare a practicii, unele instanţe au apreciat că fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat, având aplicate plăcuţe cu numere provizorii de circulaţie a căror valabilitate era expirată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) şi art. 85 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în concurs ideal. S-a susţinut că un număr provizoriu de circulaţie expirat este de natură să inducă în eroare organele de poliţie aflate în exerciţiul supravegherii traficului rutier, care nu vor opri spre verificare un autoturism neînmatriculat ce are montate plăcuţe cu numărul de înmatriculare expirat, spre deosebire de situaţia acelor autoturisme neînmatriculate în circulaţie care nu au montate în continuare numere de înmatriculare provizorii expirate. În acest sens s-a mai argumentat că numărul de înmatriculare (permanent ori provizoriu) este un element de identificare a participanţilor la trafic, necesar pentru depistarea autorilor unor infracţiuni sau abateri rutiere, astfel încât lipsa lui sau lipsa corespondenţei lui cu realitatea împiedică aplicarea corectă şi promptă a legii; deşi există o singură acţiune – conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul – în raport cu împrejurările concrete în care s-a săvârşit (autovehicul neînmatriculat şi cu numere provizorii expirate), sunt întrunite elementele constitutive a două infracţiuni, în concurs ideal. 3.2. Într-o a doua orientare a practicii, în aceeaşi ipoteză – conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, având aplicate plăcuţe cu numere provizorii de circulaţie expirate – alte instanţe au reţinut numai infracţiunea prevăzută de art. 85 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu motivarea că infracţiunea prevăzută de art. 85 alin. (2) vizează o altă situaţie premisă decât expirarea termenului de valabilitate a numerelor provizorii, şi anume aplicarea unui număr imaginar sau a altui număr decât cel atribuit unui autovehicul înmatriculat. S-a susţinut că ipoteza în care autorizaţia de circulaţie provizorie şi-a încetat valabilitatea nu reprezintă o falsificare a numărului de înmatriculare, întrucât acest fapt presupune o operaţiune fizică, mecanică, de modificare sau de confecţionare a unor elemente care să creeze aparenţa unor numere de înmatriculare valabile.

Opinia procurorului general Soluţia propusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul orientării jurisprudenţiale potrivit căreia punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul în ipoteza în care autorizaţia de circulaţie şi-a încetat valabilitatea şi având aplicate plăcuţe cu numărul provizoriu expirat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) şi art. 85 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în concurs ideal. În susţinerea punctului de vedere exprimat s-a apreciat, din interpretarea dispoziţiilor legale referitoare la înmatricularea şi înregistrarea vehiculelor, că un autovehicul se consideră neînmatriculat atunci când nu a fost luat în evidenţă de către organul competent şi nu s-a eliberat certificat de înmatriculare, că nu sunt socotite neînmatriculate autovehiculele pentru care s-au eliberat autorizaţii de circulaţie provizorii, în condiţiile art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 23 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările ulterioare. S-a apreciat că numărul de înmatriculare este expresia stării de înmatriculare a autovehiculului la care se referă şi, atunci când numărul aplicat pe un autovehicul nu are corespondent într-o înscriere reală în evidenţele autorităţii competente să opereze înmatricularea, este considerat fals. S-a mai apreciat că esenţial sub aspectul existenţei infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare este faptul că numărul aplicat pe autovehicul nu are corespondent într-o înscriere actuală în evidenţele autorităţii competente să efectueze înmatricularea, fiind deci contrar realităţii şi apt să inducă în eroare. S-a reţinut, de asemenea, că, potrivit dispoziţiilor referitoare la înmatricularea şi radierea autovehiculelor din evidenţa circulaţiei, numărul de înmatriculare poate fi folosit în mod legal numai câtă vreme starea de înmatriculare subzistă. Numărul provizoriu de circulaţie semnifică luarea în evidenţă a autovehiculului de către autoritatea competentă, reprezentând deci expresia stării de înmatriculare, şi, prin urmare, folosirea lui după expirarea valabilităţii este contrară realităţii şi aptă să inducă în eroare, transformându-l într-un număr fals de înmatriculare, în sensul art. 85 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, s-a concluzionat că activitatea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul în situaţia în care autorizaţia de circulaţie şi-a încetat valabilitatea şi având plăcuţe cu numărul provizoriu expirat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) şi art. 85 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în concurs ideal.

Raportul asupra recursului în interesul legii Proiectul de soluţie propus prin raportul întocmit în cauză a vizat prima soluţie identificată de examenul jurisprudenţial, în sensul că punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul în ipoteza în care autorizaţia provizorie de circulaţie şi-a încetat valabilitatea şi având aplicate plăcuţe cu numărul provizoriu de circulaţie expirat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) şi art. 85 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în concurs ideal. S-a argumentat că numărul de înmatriculare este expresia înmatriculării autovehiculului la care se referă, astfel că, atunci când numărul aplicat pe un autovehicul nu are corespondent într-o înscriere reală în evidenţele organelor competente să opereze înmatricularea, acesta este considerat fals. În literatura de specialitate s-a susţinut că de esenţa infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare este faptul că „numărul aplicat pe autovehicul nu are corespondent într-o înscriere actuală în evidenţele autorităţii competente să efectueze înmatricularea”. În aceste condiţii, numărul astfel aplicat fiind contrar realităţii, este apt să inducă în eroare. Aşadar, opinia unanimă conturată în doctrină este aceea că numărul obţinut legal, cu ocazia unei înmatriculări precedente, dar radiat la data punerii în circulaţie sau conducerii pe drumurile publice, are toate caracterele unui număr fals de înmatriculare. Dispoziţiile referitoare la înmatricularea şi radierea autovehiculelor din circulaţie prevăd că numărul de înmatriculare poate fi folosit, în mod legal, cât timp subzistă starea de înmatriculare. Odată cu radierea autovehiculului din evidenţa organului la care a fost înmatriculat, numărul de înmatriculare îşi pierde semnificaţia, adică încetează să mai fie expresia stării de înmatriculare şi devine astfel un număr de înmatriculare fals. Prin similitudine toate aceste argumente susţin şi ipoteza numărului provizoriu expirat. În considerarea aceloraşi argumente se poate afirma că numărul provizoriu de circulaţie reprezintă expresia stării de înmatriculare. Folosirea lui în aceste condiţii, deci după expirarea valabilităţii, este contrară realităţii şi aptă să inducă în eroare, transformându-l într-un număr fals, în sensul art. 85 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte Înalta Curte apreciază că fapta constând în punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pe care sunt aplicate plăcuţe cu numărul provizoriu de circulaţie expirat şi în condiţiile în care autorizaţia de circulaţie provizorie şi-a încetat valabilitatea întruneşte numai elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 85 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cu privire la necesitatea incriminării şi la conţinutul infracţiunilor reglementate în art. 85 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se impun următoarele precizări: Obligaţia de înmatriculare a vehiculelor este prevăzută în art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform căruia orice vehicul care circulă pe drumurile publice trebuie să fie înmatriculat ori înregistrat, după caz, şi să poarte plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau înregistrare. Totodată, potrivit art. 13 alin. (3) din actul normativ menţionat, „până la înmatriculare, vehiculele prevăzute la alin. (1) pot circula cu numere provizorii, pe baza unei autorizaţii speciale eliberate de autoritatea competentă”. Legiuitorul a incriminat în art. 85 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, – punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, iar în art. 85 alin. (2) din acelaşi act normativ – punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau de înregistrare. Elementul material al fiecăreia dintre aceste infracţiuni constă în două acţiuni alternative, cărora li se asociază însă câte o cerinţă esenţială specifică. Astfel, ambele infracţiuni prevăzute de art. 85 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se comit fie prin punerea în circulaţie, fie prin conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul. Deosebirea constă în aceea că pentru existenţa infracţiunii prevăzute la art. 85 alin. (1) este necesar ca autovehiculul să fie neînmatriculat, iar pentru existenţa infracţiunii de la art. 85 alin. (2) trebuie ca autovehiculul să aibă un număr fals de înmatriculare, aceasta indiferent dacă autovehiculul respectiv este sau nu înmatriculat. Din interpretarea dispoziţiilor legale referitoare la înmatricularea şi înregistrarea vehiculelor, un autovehicul se consideră neînmatriculat atunci când nu a fost luat în evidenţă de către organul competent – pe baza verificării actului de proprietate şi a stării tehnice – şi nu s-a eliberat un certificat de înmatriculare. Nu sunt socotite neînmatriculate autovehiculele pentru care s-au eliberat autorizaţii de circulaţie provizorii, în condiţiile art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 23 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările ulterioare. Dificultatea stabilirii încadrării juridice a faptei de punere în circulaţie sau conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul pe care sunt aplicate plăcuţe cu numărul provizoriu de circulaţie expirat este generată însă de împrejurarea că legislaţia rutieră nu defineşte înţelesul noţiunii de „număr fals de înmatriculare”, opiniile exprimate de jurisprudenţă fiind consecinţa interpretării în mod diferit a acestei sintagme. Astfel, referitor la sensul exact şi limitele fireşti ale expresiei menţionate, s-a pus problema dacă această noţiune vizează doar numărul plăsmuit sau alterat ori cel care corespunde altui autoturism decât cel pe care este montat sau dacă numărul fals de înmatriculare poate fi considerat şi numărul provizoriu emis în baza unei autorizaţii speciale care, la data punerii în circulaţie sau a conducerii pe drumurile publice, nu mai avea valabilitate. Într-o opinie s-a susţinut că numărul fals de înmatriculare este cel care nu are o corespondenţă reală în evidenţele autorităţii competente (intră în această categorie numerele contrafăcute, alterate, cele care aparţin altor autoturisme sau pentru care autorizaţia provizorie de circulaţie a expirat). Într-o a doua opinie s-a susţinut că numărul provizoriu pentru care a expirat autorizaţia de circulaţie nu poate fi considerat falsificat, întrucât nu este contrafăcut sau alterat şi, deşi este expirat, nu se poate susţine că el nu are o corespondenţă în realitate, pentru că apare în evidenţele autorităţilor competente, permiţând identificarea autoturismului, astfel încât, într-o asemenea situaţie, nu se poate reţine decât infracţiunea prevăzută de art. 85 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv punerea în circulaţie a autoturismului sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat. Pe de altă parte, legiuitorul a înţeles să facă o distincţie netă între categoriile de numere pe care le poate avea un autovehicul şi că nu toate aceste numere sunt de înmatriculare sau de înregistrare pentru a atrage incidenţa art. 85 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, potrivit art. 23 şi art. 25 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările ulterioare, există următoarele categorii de numere: – număr de înmatriculare – compus din indicativul judeţului sau al municipiului Bucureşti, numărul de ordine, format din cifre arabe, şi o combinaţie de trei litere cu caractere latine majuscule; – număr de înmatriculare temporară – pentru care la indicativul judeţului sau al municipiului Bucureşti şi numărul de ordine se adaugă luna şi anul în care expiră valabilitatea înmatriculării; – număr de înmatriculare pentru probe – compus din indicativul judeţului sau al municipiului Bucureşti, numărul de ordine şi înscrisul „PROBE”; – număr de înregistrare – ce se atribuie doar vehiculelor înregistrate la consiliile locale şi care se compune din denumirea localităţii şi denumirea abreviată a judeţului, scrisă cu caractere latine majuscule, precum şi dintr-un număr de ordine, format din cifre arabe; – număr de autorizare provizorie a circulaţiei – compus din indicativul judeţului sau al municipiului Bucureşti şi numărul de ordine. Potrivit dispoziţiilor sus-enunţate, rezultă că în materia circulaţiei vehiculelor pe drumurile publice există trei tipuri de numere de înmatriculare, un număr de înregistrare şi un număr de autorizare provizorie a circulaţiei. Legiuitorul a înţeles să incrimineze prin dispoziţiile art. 85 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar cazurile în care vehiculul are număr fals de înmatriculare sau înregistrare, iar nu şi cazul în care acest număr este cel atribuit prin autorizarea provizorie de circulaţie (ipoteza supusă dezlegării problemei de drept prin recursul în interesul legii). În acest sens, dispoziţiile art. 85 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vizează acele situaţii în care s-a intervenit în vreun fel asupra numărului de înmatriculare al unui autoturism înmatriculat în realitate, fie prin confecţionarea unui număr sau imitarea unui număr autentic, fie prin modificarea aspectului sau menţiunilor unui asemenea număr, creându-se astfel o aparenţă necorespunzătoare adevărului, precum şi situaţia în care autoturismul este sau nu înmatriculat, dar poartă plăcuţa de înmatriculare a altui vehicul. Or, un număr de înmatriculare provizoriu expirat nu poate fi asimilat, prin analogie, cu un număr fals de înmatriculare, în condiţiile în care nu a existat o falsificare cu intenţie a acestuia, în sensul celor arătate anterior. Împrejurarea că dreptul de circulaţie al autoturismului se limita doar la o anumită perioadă de timp, după care fie nu au mai fost întreprinse, fie nu au mai fost definitivate demersurile necesare înmatriculării respectivului autoturism, nu echivalează cu falsificarea numărului provizoriu de înmatriculare, numărul menţionat în acea autorizaţie nu se transformă într-unul fals, ci autoturismul în cauză devine unul neînmatriculat. Pe de altă parte, prin incriminarea prevăzută de art. 85 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul a avut în vedere posibilitatea făptuitorului de a se sustrage urmăririi în cazul săvârşirii unei infracţiuni datorită imposibilităţii de identificare a autoturismului. Or, folosind numărul corespunzător înmatriculării provizorii, autoturismul poate fi identificat, întrucât numărul respectiv nu se mai atribuie altui autoturism. În acest fel, identificarea autoturismului se face în aceleaşi condiţii ca şi în cazul înmatriculării definitive. O situaţie similară se regăseşte şi în privinţa reglementării actelor de identitate ale cetăţenilor români. Şi în cazul acestor acte de identitate, depăşirea termenului de valabilitate şi utilizarea acelui act nu conduce la constatarea faptului că actul este falsificat, ci atrage doar o răspundere contravenţională. Dacă s-ar îmbrăţişa punctul de vedere contrar, ar însemna că simpla depăşire a termenului de valabilitate a cărţilor de identitate şi prezentarea acestor cărţi de identitate a căror valabilitate a expirat, de către titularii lor, organelor în drept ar constitui infracţiunea de fals privind identitatea. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 414 4 şi 414 5 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,