ÎCCJ, decizie (scj.ro #155542)

Conflict de competență. Judecător de cameră preliminară. Declinare de competență

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea generală. Participanții în procesul penal. Competența organelor judiciare

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

conflict de competență

-

declinare de competență

C. proc. pen.,

art. 40, art. 51

I.C.C.J., Secția penală, încheierea nr. 409 din 31 octombrie 2019

La data de 19 septembrie 2014, a fost înregistrată pe rolul Direcției Naționale Anticorupție plângerea penală formulată de A. împotriva unui număr de 57 de persoane din cadrul mai multor instituții publice din județul Iași, respectiv Primăria Municipiului Iași, Prefectura Iași, Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, O.C.P.I., Judecătoria Iași, Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Baroul Iași, Inspectoratul Județean de Poliție Iași, Secția IV de Poliție, Direcția Generală a Finanțelor Publice, precum și împotriva unor reprezentanți ai societății B., petenta solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii  infracțiunilor de: abuz în serviciu, prevăzută în art. 297 C. pen.; inducere în eroare a organelor judiciare, prevăzută în art. 268 C. pen.; înșelăciune, prevăzută în art. 244 C. pen.; delapidare, prevăzută în art. 295 C. pen.; fals privind identitatea, prevăzută în art. 327 C. pen.; fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută în art. 322 C. pen.; fals în declarații, prevăzută în art. 326 C. pen.; fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută în art. 320 C. pen.; fals intelectual, prevăzută în art. 321 C. pen.; uz de fals, prevăzută în art. 323 C. pen.; favorizarea făptuitorului, prevăzută în art. 269 C. pen.; tăinuire, prevăzută în art. 270 C. pen.; mărturie mincinoasă, prevăzută în art. 273 C. pen.; posibile fapte de corupție, fără a indica infracțiunile și conținutul acestora.

În motivarea plângerii, petenta a susținut că faptele reclamate au fost săvârșite de către C., complici ai acestuia, precum și de către reprezentanți ai instituțiilor statului, în perioada 1990-2014, în strânsă legătură cu procese civile și penale intentate de familia A. în scopul revendicării unui teren în suprafață de 44.464 mp situat în Municipiul Iași.

La data de 23 septembrie 2016, Serviciul Teritorial Iași al Direcției Naționale Anticorupție a fost sesizat de D. cu privire la săvârșirea de către E., de către avocații F. și G. și de către executorul judecătoresc H. a infracțiunilor de abuz în serviciu, conflict de interese și fals în înscrisuri, dosarul fiind înaintat Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției și înregistrat sub nr. X.

Prin ordonanța nr. X. a Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției, s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, conflict de interese și fals în înscrisuri.

La data de 28 octombrie  2016, dosarul nr. X. a fost înaintat Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, fiind înregistrat sub nr. Y., iar, prin ordonanța nr. Y. din 14 iulie 2017, s-a dispus reunirea acestuia la dosarul nr. Z.

Prin ordonanța nr. Z. din 27 martie 2018 a Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, conflict de interese prevăzută în art. 301 C. pen. și fals în înscrisuri, cu motivarea că, în urma cercetărilor efectuate, nu au rezultat aspecte de natură a confirma susținerile petentei în ceea ce-l privește pe C. și nu au fost identificate probe sau indicii privind săvârșirea infracțiunilor de corupție sau asimilate acestora imputate magistraților din cadrul unităților de parchet din județul Iași și lucrătorilor de poliție judiciară ce au instrumentat dosarele constituite în urma plângerilor formulate de A.

Împotriva acestei ordonanțe, petenta a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, în temeiul art. 339 alin. (4) C. proc. pen., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin ordonanța din 15 iunie 2018 a procurorului șef al Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în temeiul art. 339 C. proc. pen. raportat la art. 22

2

alin. (2) din O. U. G. nr. 43/2002, s-a dispus respingerea plângerii formulate de petenta A., apreciindu-se că pe această cale se urmărește, în esență, reformarea unor decizii definitive pronunțate de instanțele judecătorești ori de organele de urmărire penală și că, în lipsa unor minime indicii referitoare la săvârșirea unor infracțiuni concrete de corupție ori de abuz în serviciu, activitatea de urmărire penală nu se poate substitui instanțelor de control judiciar și nu poate realiza o nouă evaluare a temeiniciei soluțiilor dispuse anterior de alte organe judiciare.

Împotriva ordonanței nr. Z. din 27 martie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, la data de 9 iulie 2018, a formulat plângere petenta A., invocând dispozițiile art. 340 - art. 341 C. proc. pen. și reluând susținerile din sesizarea inițială. În esență, petenta a solicitat admiterea plângerii, desființarea ordonanței atacate și trimiterea cauzei la organul de urmărire penală pentru continuarea cercetărilor față de persoanele indicate în cuprinsul plângerii penale, în vederea administrării tuturor probelor necesare pentru aflarea adevărului și tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală.

În cursul soluționării plângerii de către judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, petenta a precizat, în scris, pentru termenul de judecată din data de 22 noiembrie 2018, precum și oral, la termenul de judecată din data de 21 martie 2019, că își menține plângerea formulată numai cu privire la soluția de clasare dispusă față de intimatul C. și că renunță la judecata cauzei în ceea ce privește soluția dispusă de procuror față de celelalte persoane reclamate.

Prin încheierea nr. 153 din 11 aprilie 2019, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis plângerea formulată de petenta A. împotriva ordonanței nr. Z. din 27 martie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, menținută prin ordonanța din 15 iunie 2018 a procurorului șef al aceleiași secții, în ceea ce-l privește pe intimatul C., spre competentă soluționare la Tribunalul Iași și a luat act de retragerea plângerii formulată de petentă cu privire la ceilalți intimați.

Pentru a se pronunța astfel, judecătorul de cameră preliminară, raportându-se la dispozițiile art. 414 C. proc. pen., art. 406 C. proc. civ. și art. 2 alin. (2) C. proc. civ., dar și la cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin Decizia nr. 27 din 2 iunie 2008 dată într-un recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 423 din 22 iunie 2009 (ale cărei considerente își păstrează, pe deplin, valabilitatea și în prezent, în lipsa unor alte dispoziții contrare) și având în vedere manifestarea de voință exprimată de petenta A., în mod expres, prin precizarea transmisă la dosar la termenul din 4 aprilie 2019, a luat act de retragerea plângerii formulată de aceasta împotriva ordonanței nr. Z. din 27 martie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, menținută prin ordonanța din 15 iunie 2018 a procurorului șef al aceleiași secții, cu privire la intimații I., Î., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ș., T., Ț., U., V., W., X., Y., Z., A.A., B.B., C.C., D.D., E.E., F.F., G.G., H.H., I.I., Î.Î., J.J., K.K., L.L., M.M., N.N., O.O., P.P., Q.Q., R.R., S.S., Ș.Ș., T.T., Ț.Ț., U.U., V.V., W.W., X.X., Y.Y., Z.Z., A.A.A., B.B.B., C.C.C., D.D.D., E.E.E. și F.F.F.

Totodată, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, raportându-se la precizările transmise în scris de petenta A., a constatat că intimatul C. (director general și administrator al societății B.) nu deține vreo calitate specială care să atragă competența instanței supreme, neregăsindu-se în enumerarea limitativă prevăzută în dispozițiile art. 40 alin. (1) C. proc. pen., iar infracțiunile de abuz în serviciu, conflict de interese și fals în înscrisuri, cu privire la care s-a solicitat efectuarea de cercetări față de intimat, nu sunt date în competența unei instanțe ierarhic superioare tribunalului. În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art. 340 alin. (1) C. proc. pen. și art. 36 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., raportat la lipsa unei calități speciale a intimatului C. și la infracțiunile ce fac obiectul cercetărilor, s-a observat că, în speță, competența de soluționare a plângerii formulate de petenta A., astfel cum a fost precizată, revine Tribunalului Iași, instanță în a cărei circumscripție se află locul săvârșirii unora dintre faptele reclamate (referitoare la procesele penale și civile intentate de familia A. în scopul revendicării unui teren situat în Municipiul Iași), motiv pentru care s-a dispus trimiterea cauzei la această instanță.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Iași, Secția penală, fiind repartizată unui judecător de cameră preliminară, care, prin încheierea nr. 255 din 4 octombrie 2019, a admis excepția de necompetență după calitatea persoanei, invocată din oficiu și, în consecință, în temeiul art. 50 alin. (1) raportat la art. 47 și art. 48 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a plângerii formulate de petenta A. împotriva ordonanței nr. Z. din 27 martie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, prin care s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, conflict de interese prevăzută în art. 301 C. pen. și fals în înscrisuri, în temeiul dispozițiilor art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în favoarea Înalta Curte de Casație și Justiție - judecătorul de cameră preliminară. Potrivit dispozițiilor art. 51 alin. (2) C. proc. pen., a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța în acest sens, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iași a arătat că, prin ordonanța nr. Z. din 27 martie 2018, s-a dispus, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., clasarea cauzei în raport cu infracțiunile de abuz în serviciu, conflict de interese și fals în înscrisuri, apreciindu-se că, din cercetările efectuate, nu au rezultat aspecte care să confirme susținerile petentei referitor la intimatul C. și nici nu au fost identificate probe sau indicii privind comiterea infracțiunilor de corupție sau asimilate acestora imputate magistraților, lucrătorilor de poliție sau altor persoane indicate ca făptuitori, soluția fiind menținută prin ordonanța din data de 15 iunie 2018 a procurorului șef de secție. Ca urmare, a apreciat că soluția de clasare criticată de petenta A. se referă exclusiv la faptele reclamate de aceasta, iar nu la persoane, dosarul fiind soluționat în faza de investigare  a faptei.

Chiar dacă, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, petenta și-a manifestat voința în sensul de a-și retrage plângerea formulată în raport cu reprezentanții instituțiilor publice menționate, dar a precizat că insistă în finalizarea procedurii jurisdicționale doar față de intimatul C., judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iași a constatat că pentru niciuna dintre faptele reclamate pentru care s-a dat o soluție de clasare nu este incidentă instituția plângerii prealabile, procesul penal declanșat fiind guvernat de principiul oficialității, subliniindu-se, totodată, că obiectul controlului jurisdicțional îl reprezintă soluția de clasare cu privire la fapte, și nu la persoane, cadrul procesual stabilit de organele de urmărire penală obligând pe judecător să procedeze la verificarea legalității și temeiniciei soluției în limitele respective, acesta neavând competența de a redefini obiectul  cauzei în cadrul plângerii formulate în temeiul art. 340 - art. 341 C. proc. pen.

S-a mai arătat că, la pronunțarea Deciziei nr. 27 din 2 iunie 2008 dată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-a avut în vedere natura juridică a plângerii împotriva soluției procurorului, de cale de atac similară apelului sau recursului, precum și faptul că exercitarea controlului jurisdicțional este posibilă doar în condițiile exprimării manifestării de voință a persoanei interesate în acest sens. Or, atât timp cât petenta și-a menținut plângerea formulată doar cu privire la intimatul C., iar soluția de clasare criticată a fost dispusă cu privire la fapte, chiar dacă o parte dintre argumentele procurorului s-au referit la persoanele reclamate în calitate de făptuitori, însă nu se poate distinge între faptele comise în calitate de autor unic sau în diverse forme de participație penală, proprie sau improprie, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iași a apreciat că, față de calitatea unora dintre persoanele reclamate ca făptuitori, care au grad profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (1) C. proc. pen., competența de soluționare a cauzei după calitatea persoanei aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Fiind sesizată în temeiul art. 51 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în cauză, nu există un conflict negativ de competență între Tribunalul Iași, judecătorul de cameră preliminară și Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de cameră preliminară.

Astfel, Constituția României prevede, în art. 126 alin. (1), că justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. Implementând în legislația organică prevederile constituționale amintite, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară stabilește că justiția se realizează prin următoarele instanțe judecătorești: Înalta Curte de Casație și Justiție, curți de apel, tribunale, tribunale specializate, instanțe militare, judecătorii.

Rezultă, așadar, că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța ierarhic superioară tuturor celorlalte instanțe judecătorești din România.

Totodată, reglementând procedura de soluționare a conflictelor de competență, art. 51 alin. (1) C. proc. pen. prevede că rezolvarea situațiilor în care două sau mai multe instanțe se recunosc competente ori își declină competența reciproc revine instanței ierarhic superioare, pentru ca în alin. (6) să stipuleze că încheierea prin care această instanță se pronunță asupra conflictului nu este supusă niciunei căi de atac.

Se observă, de asemenea, că, atunci când folosește termenul de „instanță” în cuprinsul art. 51 C. proc. pen., legiuitorul actual se referă la instanțele judecătorești prevăzute de lege, care pot fi de categorii diferite (civile și militare) ori de grad diferit (judecătorii, tribunale, curți de apel), fără, însă, a exclude din înțelesul acestei noțiuni pe judecătorul de cameră preliminară, de vreme ce una din atribuțiile acestuia în procedurile reglementate în art. 341 C. proc. pen. și art. 342 și urm. C. proc. pen. constă tocmai în verificarea competenței sale.

Mai mult, în conformitate cu dispozițiile art. 40 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează, printre altele, conflictele de competență în cazurile în care este instanța superioară comună celor aflate în conflict.

Din interpretarea dispozițiilor mai sus amintite, rezultă că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța ierarhic superioară tuturor celorlalte instanțe judecătorești din România, hotărârea acesteia prin care trimite o cauză spre competentă soluționare la o altă instanță reprezintă atât declinator de competență, cât și regulator de competență. Prin urmare, hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța căreia i se trimite cauza spre soluționare, care nu are dreptul de a refuza judecarea cauzei sub motivul că nu este competentă, cu excepția cazului în care din cercetarea judecătorească rezultă elemente noi care atrag competența altei instanțe, situație care, însă, nu se regăsește în speță.

În același sens sunt și dispozițiile art. 135 C. proc. civ. (aplicabile potrivit art. 2 alin. 2 C. proc. civ.), în conformitate cu care nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție, iar hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.

Se constată, astfel, că, față de considerațiile teoretice expuse, pe larg, anterior, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iași a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unui conflict de competență, deși, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 51 C. proc. pen., de vreme ce, așa cum s-a arătat, cea din urmă, în cadrul căreia își desfășoară activitatea judecătorul de cameră preliminară care a pronunțat încheierea nr. 153 din 11 aprilie 2019 (prin care s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, față de lipsa calității speciale a intimatului C. care să atragă incidența art. 40 alin. 1 C. proc. pen.), este instanța ierarhic superioară comună tuturor celorlalte instanțe din țară.

Ca urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu se poate reține existența, în cauză, a unui conflict de competență între Tribunalul Iași, judecătorul de cameră preliminară și Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de cameră preliminară.

În aceste condiții, având în vedere cele dispuse prin încheierea nr. 153 din 11 aprilie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, referitoare la competența de soluționare a plângerii formulată de petenta A. împotriva ordonanței nr. Z. din 27 martie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, menținută prin ordonanța din 15 iunie 2018 a procurorului șef al aceleiași secții, în ceea ce-l privește pe intimatul C., va trimite cauza la judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iași.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat inexistența conflictului negativ de competență între Tribunalul Iași, judecătorul de cameră preliminară și Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de cameră preliminară și a trimis cauza privind pe petenta A. la judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Iași.