Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2504/2010

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2504/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 705 din data de 13 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 3994/3/2005, s-au dispus următoarele: I. În baza art. 334 Cod de procedură penală s-a schimbat încadrarea juridica a faptelor pentru care a fost trimis in judecată inculpatul Y.A. din art. 26 C. pen. rap. la art. 11 lit. c) și art. 11 lit. e) din Legea nr. 87/1994, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., in art. 26 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 26 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

a fost condamnat inculpatul Y.A. (fiul lui Y.M. și Y.S.) la 6 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. a fost interzis inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv de a fi administrator al vreunei societăți comerciale pe o durata de 7 ani. În baza art. 7 alin. (1) si (2) din Legea nr. 39/2003 a fost condamnat inculpatul la 6 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv de a fi administrator al vreunei societăți comerciale pe o durata de 7 ani. În baza art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la 6 ani închisoare. În baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

a fost condamnat inculpatul la 6 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) rap la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare, sporita cu 2 ani, in final inculpatul Y.A. urmând a executa o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare. În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a aplicat pe lângă pedeapsa principala rezultantă de 8 ani închisoare și pedeapsa complimentară prev. de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv de a fi administrator al vreunei societăți comerciale pe o durată de 7 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. c) C. pen. În baza art. 117 C. pen. s-a dispus expulzarea în Siria a inculpatului Y.A. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestului preventiv de la 22 ianuarie 2004 la 06 mai 2005. II.

În baza art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.G. (fiul lui D. și D.) la 6 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv de a fi funcționar bancar pe o durată de 7 ani. În baza art. 26 rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 75 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la 6 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, sporită cu 2 ani, în final inculpatul D.G. urmând a executa o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71- 64 lit. a) teza finala, lit. b) și c) C. pen. În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat pe lângă pedeapsa principala rezultantă de 8 ani închisoare și pedeapsa complimentară prev de art. 64 lit. c) C. pen. respectiv de a fi funcționar bancar pe o durată de 7 ani. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv de la 06 mai 2004 la 01 februarie 2005. III. În baza art. 334 Cod de procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A.M.A. din art. 11 lit. c) si art. 11 lit. e) din Legea nr. 87/1994, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.M.A. (fiul lui S. și S.) la o pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv de a fi administrator al vreunei societăți comerciale pe o durata de 7 ani. În baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani stabilit in condițiile art. 86 2 C. pen.

În baza art. 86 3 C. pen. pe durata termenului de încercare, s-a impus condamnatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere și obligații: - să se prezinte lunar la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele stabilite de aceasta instituție; - să anunțe in prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; - să desfășoare o activitate neremunerată de 4 ore săptămânal la o instituție de interes public cu care Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București are protocol de colaborare, în special în domeniul salubrității publice; - să nu intre în legătură cu ceilalți coinculpați din prezentul dosar.

S-au pus în vedere condamnatului dispozițiile art. 86 4 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1) și (5) și art. 64 lit. c) C. pen. În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a aplicat pe lângă pedeapsa principală, rezultantă de 3 ani închisoare și pedeapsa complimentară prev. de art. 64.lit. c) C. pen., respectiv de a fi administrator al vreunei societăți comerciale pe o durată de 7 ani. IV. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul I.B.R. din art. 11 lit. e) din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

a fost condamnat inculpatul I.B.R. (fiul lui R. și S.) la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani, stabilit în condițiile art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 C. pen.

pe durata termenului de încercare, s-a impus condamnatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere și obligații: - să se prezinte lunar la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele stabilite de această instituție; - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; - să desfășoare o activitate neremunerată, de 4 ore săptămânal la o instituție de interes public cu care Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București are protocol de colaborare, în special în domeniul salubrității publice.

- să nu intre în legătura cu ceilalți coinculpați din prezentul dosar. S-au pus în vedere condamnatului dispozițiile art. 86 4 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1) și (5) si art. 64 lit. c) C. pen. În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv de a fi administrator al vreunei societăți comerciale pe o durată de 7 ani. În baza art. 14 si 346 C. proc. pen. rap. la art. 998-999 C. civ. au fost obligați inculpații Y.A., D.G. și A.M.A. , în solidar și cu părțile responsabile civilmente SC U.I.I. SRL, cu sediul în com. Voluntari, jud. Ilfov si SC F.I. SRL, cu sediul în com. Voluntari, jud. llfov, la plata a 1.149.827.417 ROL, în favoarea părții civile M.F.P.

– A.N.A.F., cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 163 alin. (5) C. proc. pen. s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, proprii sau în coproprietate, aparținând inculpaților Y.A., D.G. și A.M.A., precum și părților responsabile civilmente SC U.I.I. SRL și SC F.I. SRL până la concurența sumei de 1.500.000.000 ROL în favoarea părții civile M.F.P. – A.N.A.F. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat, inculpatul A.M.A. în solidar și cu părțile responsabile civilmente SC U.I.I. SRL și SC F.I. SRL, la plata a câte 7.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Au fost respinse cererile formulate de experții D.B., L.C.

și B.D.D. de suplimentare a onorariului de expertiză. Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, prin rechizitoriile nr. 319/P/2003 și nr. 65/P/2003 au fost trimiși în judecată inculpații H.M.A., M.O.A.K., K.A.Y., Y.J., F.Z., A.A. s.a., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003, art. 26 rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 87/1994, art. 293 C. pen., art. 288 alin. (1) C. pen., disjungându-se cercetările pentru inculpatul Y.A. S-a mai reținut că o parte din membrii grupării infracționale aveau sarcina de a înființa societăți comerciale fantomă prin folosirea în fața autorităților a documentelor de identitate false. După înființare, aceste societăți erau administrate în fapt și de către inculpatul Y.A.

Inculpații menționați anterior au fost condamnați prin sentința penală nr. 1661 din 23 decembrie 2004 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia nr. 4453 din 19 iulie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Așa cum se retine prin sentința sus-amintită, inculpații K.A.Y. și H.M.A., au acționat prin folosirea de documente falsificate - aplicarea fotografiei inculpatului K. pe pașaportul unei alte persoane, F.S. Inculpatul K.A.Y., sub diferite identități, a înființat mai multe societăți comerciale, printre care și societățile SC G.I. SRL si SC T.C. SRL. (a fost condamnat prin sentința penală nr. 1661/2004 a TB definitivă prin Decizia nr. 4453/2005 a I.C.C.J.). Condamnatul K.A.Y.

s-a folosit de identitatea falsă de S.A.F. pentru a înființa SC G.I. SRL, fiind arestat preventiv în 10 octombrie 2003. Acest aspect nu a împiedicat desfășurarea operațiunilor prin societatea pe care o administrase și nici retragerile de bani, pentru simplul motiv că administratorul de fapt era inculpatul A.M.A., inculpat în cauza de față. Organele de poliție au procedat la un filaj și la oprirea în trafic a inculpatului care tocmai ieșise din E.B., sucursala Voluntari, în autoturismul său găsindu-se facturi în alb, ștampilate cu impresiunea SC G.I. SRL și a altor societăți constituite cu acte false de condamnatul K.A.Y. Și autoturismul inculpatului Y.A. a fost verificat, iar în interiorul său au fost găsite ștampilele societăților SC G.I.

SRL, SC S.G. SRL, SC A.S. SRL, SC M. SRL, SC F.Z. SRL, SC Y.K. SRL, precum și facturi, cecuri în alb, toate cu impresiunile altor societăți comerciale. Prin verificarea încrucișată la SC E.B. - Sucursala Voluntari și la birourile unor notari publici și la Autoritatea pentru Străini, s-a constatat că la banca sus-amintită aveau deschise conturi și desfășurau activități comerciale următoarele societăți comerciale: - SC A.S.I. SRL, respectiv aceeași societate comercială ale cărei ștampile au fost găsite în posesia inculpatului Y.A. Deschiderea de cont a fost operată pe numele persoanei N.F., cu utilizarea unei procuri false. - SC M.I. SRL, deschidere de cont efectuată pe numele unei terțe persoane prin utilizare de procură falsă și legitimație provizorie de ședere falsă; - SC Y.K.

SRL cu utilizare de procură falsă; - SC F.Z.C. SRL cu utilizarea unei legitimații de ședere provizorie falsă, - SC G.I. SRL deschidere de cont realizată (ca și societatea însăși) pe baza unui pașaport falsificat. În afară de aceste societăți ale căror ștampile s-au găsit asupra inculpatului Y.A., au mai fost identificate deschideri de cont efectuate pe baza de acte false, privitor la următoarele societăți: SC S.G.I. SRL, SC T.C. SRL, SC I.E. SRL, SC M.I. SRL, SC M.I.G. SRL, SC S.I. SRL. De reținut și că semnătura autorizată la SC E.B. pentru SC F.Z. SRL, prin împuternicit T.E., este aceeași cu cea a persoanei care a deschis conturile pentru SC T.C.I. SRL și SC G. SRL după cum rezultă din raportul de constatare tehnico - științifică întocmit în cauză.

Tribunalul a constatat că prin societățile administrate de facto de către inculpatul Y.A. se efectuau transferuri externe de valută, sumele depășind 3 milioane DOLARI SUA. Din raportul de supraveghere întocmit de BNR din 21 iunie 2004 (fila 407 dos. urm. pen. vol. 3), rezultă că plățile au fost efectuate către aceleași firme din străinătate, indiferent de ordonatorul român, sub formă de avansuri, care nu au fost justificate ulterior cu documente care să ateste realizarea importurilor respective. În mai multe cazuri plățile externe s-au efectuat către bănci din jurisdicții necooperante sau care nu au reglementari adecvate în domeniul prevenirii și spălării banilor, respectiv Indonezia, Cipru, Dubai, Hong Kong.

Inculpatul Y.A. a deschis mai multe circuite financiare fictive prin intermediul societăților constituite cu acte false pe care le administra în fapt, cu societăți administrate de alți doi coinculpați din cauza, respectiv numiții A.M.A. și I.B.R. Aceștia din urmă au avut o participație mult mai mică în cadrul grupului infracțional, urmărind doar să-și justifice mărfurile cumpărate fără documente legale și pe care le comercializau. S-a constatat că schema infracțională era relativ simplă, deși implica mai mulți pași și o încredere majoră între membri grupului infracțional. Potrivit declarației dată în faza de urmărire penală (fila 157 dos. urm. pen. vol. 1), inculpatul M.A.A. a precizat cu exactitate că a fost racolat de către inculpatul Y.A., care i-a propus să scoată bani cash prin intermediul firmelor fantomă, în schimbul unui comision.

Totodată, a detaliat asupra mecanismului infracțional descris anterior, care schematic prezentat, consta în cumpărarea de mărfuri de la engrosiști fără documente justificative de către M.A., revânzarea la clienți de încredere (vechi, după cum îi numește inculpatul), obținerea de facturi justificative de la firmele fantomă ale lui A., efectuarea de plați către acestea, scoaterea banilor de către A. și restituirea lor lui M.A. în schimbul unui comision de 2%. Inculpatul Y.A. a procedat în mod similar și în ceea ce privește raporturile cu coinculpatul I.B.R. Și acesta din urmă a profitat de oportunitatea oferită de inculpatul Y.A., introducând în contabilitatea societății pe care o administra, respectiv SC D. SRL, documente fiscale false în scopul diminuării scriptice a profitului și sustragerii de la plata impozitului pe profit și a TVA.

Inculpatul a introdus în contabilitate facturile cu valoare de 35.319.200.200 lei, BACS cu valoare de 39.371.150.000 lei, BACS cu valoarea 32.103.482.158 lei si BACS cu valoarea 5.200.300.000 lei, emise de SC F.Z.C. SRL, SC E.T. SRL și SC P.A. SRL. Scriptic, plățile ar fi semnificat contravaloarea unor servicii de management și comisioane. Așa cum s-a arătat anterior, societățile „prestatoare de servicii" au fost constituite cu acte fictive, nu au prestat niciodată astfel de activități și de altfel nici nu aveau potența financiară sau de personal pentru a presta astfel de servicii manageriale. În ceea ce privește prejudiciul produs prin astfel de fapte, s-a dispus disjungerea datorită complexității expertizelor de specialitate.

Inculpatul I.B.R. a avut la rândul său un comportament sincer în faza de urmărire penală, decelând organelor de anchetă procedeul infracțional, aspect ce s-a reflectat și în individualizarea pedepsei. Ca și în cazul celuilalt coinculpat, a precizat că l-a cunoscut pe inculpatul Y., tot la E.B., acesta propunându-i să obțină bani cash din firme prin contracte fictive, inculpatul B. urmând să-i facă plați efective, iar banii scoși din bancă de Y. și înapoiați lui B. contra unui comision de 2% (fila 131 dos. urm. pen., vol. 1). Martorul G.C., casier la E.B. a arătat de asemenea că l-a recunoscut pe inculpatul Y.A. ca fiind persoana care în perioada ianuarie 2003 - ianuarie 2004 a venit la bancă și a efectuat operațiuni bancare (fila 199 dos.

urm. pen., vol.1), acesta venind la bancă chiar și de mai multe ori pe zi, manipula înscrisurile remise de casier și lua el însuși banii ridicați, deși inculpatul A. nu figura pe vreunul din acele acte. În pofida acestui fapt, inculpatul D.G., manager operațiuni la E.B. - Sucursala Voluntari telefona martorului G.C. și îl anunța că va sosi numitul A. să ridice bani. De asemenea, inculpatul D.G. remitea casierului și bilete în care scria numele societății și suma de bani ce urma să fie ridicată de A. Nici acest procedeu nu se regăsește în fișa postului și în nici un alt document care reglementează activitatea bancară. Printr-o astfel de modalitate inculpatul D. voia să se asigure de inexistența oricărei piedici la ridicarea banilor de către inculpatul A., care nu era legitimat de nimeni, iar în condițiile în care managerul de operațiuni se interesa direct și dădea ordine să fie efectuată plata, orice suspiciune a celor cu funcție de execuție era înlăturată.

Totodată, s-a mai reținut că inculpatul D.G. proceda la fel și în cazul altor casieri. Tot în ceea ce privește activitatea infracțională a inculpatului D.G., instanța de fond a reținut că la momentul percheziționării autovehiculului condus de inculpatul Y.A. a fost găsit, printre altele, și un formular de dispoziție de plată externă completat la poziția ordonator cu denumirea SC F.Z.C. SRL, având aplicată ștampila societății. Formularul nu era completat cu privire la valoarea tranzacției, descrierea și justificarea acesteia. Pe lângă semnăturile ordonatorului (una lizibilă și una acoperită cu pastă albă, ambele semnate de aceeași persoană) formularul mai era semnat la rubrica destinată vizei lucrătorilor bancari de inculpatul D.G., așa cum rezultă din raportul de expertiza grafologică întocmit în cauza (fila 306 dos.

urm. pen.). Referitor la încadrarea juridică, Tribunalul a reținut că fapta inculpatului Y.A. de a adera la un grup infracțional format din inculpații M.O.A.K., F.Z., H.M.A., K.A.Y., inculpați condamnați prin sentința penala nr. 1661 din 23 decembrie 2004 a Tribunalului București, modificată prin Decizia nr. 236/2005 a Curții de Apel București, și definitivă prin Decizia nr. 4453 din 19 iulie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și din inculpații din prezenta cauză, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) si (2) din Legea nr. 39/2003. S-a considerat că grupul infracțional exista independent de condamnările din sentința susmenționată.

În dosarul de față inculpatul Y. avea o funcție de conducere, utilizând actele false procurate în mod constant de la inculpații M.O.A.K., F.Z., H.M.A., K.A.Y., a racolat pe funcționarul bancar D.G., care avea drept atribuții, conspirarea sa, deschiderea de conturi în mod ilicit și asigurarea retragerilor bancare ilicite. Inculpatul Y.A. a mai racolat și pe inculpații A.M.A. și I.B.R., speculând dorința acestora de a obține documente justificative pentru mărfurile fără proveniență legală pe care le comercializau și dorința acestora de a nu plăti impozit pe profit. Fapta aceluiași inculpat de a sprijini pe inculpații A.M.A. și I.B.R. la evidențierea în actele contabile ale societăților comerciale, de cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale, în scopul diminuării impozitului prin remiterea repetată de documente fiscale ce atestau raporturi comerciale ce nu existau în realitate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 26 rap.

la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a invocat faptul că Tribunalul a pus în discuție incidența acestui articol deși nu sub forma expresă de schimbare a încadrării juridice, deoarece strict formal nu este o schimbare de încadrare în condițiile în care această procedură ar implica două acte normative în vigoare, or în speța de față Legea nr. 87/1994 s-a abrogat, conținutul art. 11 lit. e) si c), fiind preluat de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 sub forma complicității, însă pentru evitarea neclarităților în dispozitiv, și pentru a se explicita existența aceste infracțiuni ce nu se regăsește în rechizitoriu, s-a preferat inserarea în dispozitiv a incidenței art. 334 C. proc.

pen. Fapta inculpatului de a transfera sume mari de bani, știind că provin din infracțiuni de evaziune fiscală, folosind documente justificative false în scopul ascunderii originii ilicite a acestor bani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, s-a apreciat că faptul de a fi dobândit sume mari de bani prin perceperile de comisioane din sumele transferate, știind că acestea proveneau din evaziune fiscală întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Faptele fiind concurente s-a reținut și aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

Fapta inculpatului D.G. de a adera la un grup infracțional constituit, fiind racolat de inculpatul Y.A., sprijinind în mod direct aceasta persoană prin dispoziții directe date funcționarilor bancari și prin influențarea acestora, dându-le credința că ar fi verificat el însuși actele și totul este legal, iar lipsurile se vor remedia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) si (2) din Legea nr. 39/2003. Inculpatul a semnat în alb documente bancare deținute, utilizate de inculpatul A., conferindu-i acestuia cel puțin sprijinul moral în desfășurarea activității infracționale, știind că va fi sprijinit de managerul de operațiuni în cazul în care va avea dificultăți cu desfășurarea planului infracțional.

Fapta aceluiași inculpat care în calitatea sa de manager operațiuni a influențat funcționarii cu atribuții de execuție și le-a dat dispoziții să facă plați lui A., deși știa că acesta nu are vreo calitate și le-a comunicat casierilor că împuternicirile vor apărea ulterior, facilitând astfel inculpatului Y.A. activitatea de spălare de bani și externalizare a unor mari sume de valută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a reținut de asemenea aplicarea dispozițiilor privind concursul real de infracțiuni. Fapta inculpatului A.M.A.

de a introduce în contabilitate documente fiscale prin care se atestă operațiuni comerciale fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Fapta aceluiași inculpat de a transfera diferite sume de bani proveniți din activitatea de evaziune fiscală, în scopul disimulării originii ilicite, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor referitoare la concursul real de infracțiuni. Fapta inculpatului I.B.R.

de a introduce în contabilitate documente fiscale prin care se atestă operațiuni comerciale fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. La individualizarea pedepselor aplicate în cauză, instanța de fond a avut în vedere pentru toți inculpații criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. În ceea ce privește latura civilă, Tribunalul a apreciat că se impune a fi admisă în tot acțiunea civilă formulată de A.N.A.F. Întrucât controlul efectuat de organele fiscale la societățile administrate de inculpatul A.M.A.

nu a fost contestat de vreunul dintre participanții procesuali, motiv pentru care au fost obligați inculpații Y.A., D.G. și A.M.A., în solidar și cu părțile responsabile civilmente SC U.I.I. SRL și SC F.I. SRL, la plata a 1.149.827.417 ROL cu titlul de despăgubiri civile. S-a considerat că și inculpatul D.G. se impune a fi obligat la plata acestei sume, deoarece deși nu a participat direct la raporturile comerciale fictive dintre inculpatul Y.A. și M.A., a acceptat ca activitatea sa de sprijinire a grupului infracțional să afecteze corecta colectare a taxelor și impozitelor de către organele fiscale. Cu privire la prejudiciul produs prin intermediul societăților administrate de inculpatul B.R., s-a constatat că s-a disjuns cercetarea penală datorita complexității expertizei.

S-a instituit și măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor părților obligate la suportarea despăgubirilor, până la concurența sumei de 1.500.000.000 ROL, valoarea probabilă la care se ajunge adăugându-se cheltuielile de executare, considerându-se că se impune ca sechestrul să opereze și asupra bunurilor deținute de părți în coproprietate, acestea având posibilitatea să solicite partajul pe cale directă sau pe calea contestației la executare în condițiile legii civile. Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, în termen legal atât inculpații Y.A., D.G., M.A.A. și I.B.R., cât și partea civilă A.N.A.F. - reprezentant legal al Statului Român. Curtea de Apel București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 165 din 1 iulie 2009, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. a admis apelurile declarate de inculpații Y.A., D.G., M.A.A. și I.B.R. împotriva sentinței penale nr. 705 din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală. A desființat în parte sentința penală apelată și în fond rejudecând: I. A descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și 7 ani interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen., aplicată inculpatului Y.A. prin sentința apelată, în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează: - pedeapsa de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii conform art. 65 C. pen., a dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. pe o durată de 7 ani, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; - pedeapsa de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii conform art. 65 C. pen., a dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. pe o durată de 7 ani, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003; - pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; - pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; - sporul de 2 ani închisoare, a cărui aplicare a înlăturat-o.

A înlăturat dispoziția de schimbare a încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 și art. 11 lit. e) din Legea nr. 87/1994, ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul Y.A. la pedeapsa de 6 ani închisoare. În temeiul art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a fi administrator al vreunei societăți comerciale, pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei închisorii. În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului Y.A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., cu pedepsele de câte 6 ani închisoare aplicate aceluiași inculpat prin sentința apelată, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003, art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., astfel încât acesta va executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare. În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., pe lângă pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii conform art. 65 C. pen., a dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a fi administrator al vreunei societăți comerciale, pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii dreptul prev. de art. 64 lit. c) C. pen. În temeiul art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată inculpatului durata reținerii și perioada arestării preventive de la 22 ianuarie 2004 la 06 mai 2005. A înlăturat aplicarea măsurii de siguranță prev. de art. 117 C. pen. privind expulzarea inculpatului în Siria. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul Y.A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 11 lit. e) din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. II. A înlăturat în privința inculpatului D.G.

aplicarea sporului de pedeapsă de 2 ani închisoare, astfel încât în temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., acesta va executa pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, alături de care conform art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii conform art. 65 C. pen., a dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a fi funcționar bancar, pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei închisorii. În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. În temeiul art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată inculpatului durata reținerii și perioada arestării preventive de la 06 mai 2004 la 01 februarie 2005. III.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 7 ani interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen., aplicată inculpatului M.A.A. prin sentința apelată în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează: - pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii conform art. 65 C. pen., a dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. pe o durată de 7 ani, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; A înlăturat dispoziția de schimbare a încadrării juridice conform art. 334 C. proc.

pen., din infracțiunile prev. de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 și art. 11 lit. e) din Legea nr. 87/1994, ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 334 Cod de procedură penală a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii prev. de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 lit. d) C. pen.

a condamnat pe inculpatul M.A.A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. În temeiul art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 lit. c) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul M.A.A. va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii dreptul prev. de art. 64 lit. c) C. pen. În temeiul art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.

În temeiul art. 359 alin. (1) C. pro. Pen. a atras atenția inculpatului asupra nerespectării disp. art. 83 C. pen., referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul M.A.A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 11 lit. e) din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. IV. A înlăturat dispoziția de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul I.B.R., din infracțiunea prev. de art. 11 lit. e) din Legea nr. 87/1994 cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul I.B.R. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 11 Iit. e) din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul formulat de Statul Român, reprezentat legal prin A.N.A.F. Împotriva sus-menționatei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpații D.G., Y.A. și M.A.A. și partea civilă Statul Român, reprezentat legal prin A.N.A.F.

Inculpatul D.G. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18, 17 și 14, solicitând oral și prin motivele de recurs scrise aflate la dosarul cauzei, admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și rejudecând, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a), c) sau d) C. proc. pen. pentru complicitate la infracțiunea de spălare a banilor prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002,cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere, constituire, aderare sau sprijin adus sub orice formă unui grup infracțional, prev. de art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 39/2003. În acest sens, a susținut că instanțele, pe baza analizei probelor din dosar au dat o greșită interpretare a acestora.

Astfel, prin rechizitoriul parchetului s-a dispus trimiterea sa în judecată cu cercetarea incompletă în faza urmăririi penale. Ulterior, prima instanță, deși a dispus efectuarea a unei noi expertize, iar concluziile acesteia au fost tot în favoarea sa, a înlăturat total concluziile acestor expertize și a dispus condamnarea sa, fără a avea la îndemână cunoștințele necesare pentru a le combate sau fără a avea o probă echivalentă cu valoare juridică contrară. A mai arătat ca ambele instanțe au prezentat greșeli în aprecierea reală și corectă a probelor, prin înlăturarea unora concludente sau prin trunchierea declarațiilor martorilor, împrejurări care au condus la reținerea unei situații de fapt eronate, în raport de care s-a ajuns la condamnarea sa.

Astfel, sub aspectul complicității la infracțiunea de spălare a banilor, probele avute în vedere de instanță nu conduc la reținerea faptei și a vinovăției sale, fără a exista nici o dovadă din care să rezulte ca a știut despre proveniența ilicită a banilor, element esențial pentru existența infracțiunii. În mod greșit au fost interpretate și textele ce reglementează infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003, instanța, eronat, apreciind că a aderat la un grup infracțional, întrucât nu s-au făcut dovezi și nu s-au motivat aspecte specifice acestei infracțiuni, cum ar fi caracterul organizat al așa-numitului grup sau măcar existența unei înțelegeri în vederea urmăririi vreunui scop.

Totodată, a mai susținut că o altă interpretare greșită a legii o constituie aspectul privind latura civilă și luarea măsurii sechestrului asigurător. În acest sens, a arătat că menționarea în dispozitiv a prevederilor art. 163 pct. 5 C. proc. pen. este o greșeală, întrucât textul prevede doar posibilitatea instituirii din oficiu și nu reprezintă temeiul confiscării. Sechestrul, fiind o măsură penală trebuia să poarte doar cu privire la bunurile sale, care ar fi trebuit să fie și identificate. Într-un ultim subsidiar, a invocat greșita individualizare a pedepsei, solicitând înlăturarea reținerii disp. art. 75 alin. (2) C. pen. și reținerea disp. art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen. și aplicarea unor pedepse sub minimul general prevăzut de lege, cu privire la care, după contopire să se dispună aplicarea disp.

art. 81 C. pen., respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante. Inculpatul M.A.A. a invocat oral și în scris cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pc.18 C. proc. pen. apreciind că instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt atunci când a reținut totuși vinovăția sa sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, ca și pentru infracțiunea de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002. Referitor la infracțiunea de evaziune fiscală a arătat că în mod constant a recunoscut faptul că a achiziționat mărfuri de la importatorii chinezi fără acte, iar ulterior a cumpărat facturi false și le-a evidențiat în contabilitate, fără însă a opera înregistrări fictive în evidențele contabile ale societății.

În prezent însă, Legea nr. 241/2005 nu mai sancționează acest lucru, astfel încât prin aplicarea disp. art. 13 C. pen. se constată că infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată nu mai este prevăzută de legea penală, motiv pentru care a susținut că se impune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Cu privire la infracțiunea de spălare de bani a susținut că nu a externalizat nici o sumă de bani, nu a încercat în vreun mod să deturneze provenința sumelor virate în conturile societăților administrate de către Y.A. și nu a avut absolut nici o contribuție și nici o participare la operațiunile bancare derulate ulterior, astfel că se impune achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. c) C. proc. pen. A mai susținut că este greșită și modalitatea de rezolvare a laturii civile a cauzei, neexistând nici un temei pentru ca să fie obligat la plata în solidar către A.N.A.F. a sumei de 1,14 mld ROL, împreună cu coinculpații Y.A. și D.G., câtă vreme nu a produs nici o acțiune prejudiciabilă de natură să legitimeze o asemenea dispoziție, iar în prezent nu mai există bază de incriminare potrivit Legii nr. 241/2005, fiind obligatorie aplicarea disp. art. 13 C. pen. Nu în ultimul rând, a susținut că în mod greșit a fost stabilit termenul de încercare la 5 ani, în speță, acest termen putând fi de maxim 4 ani. Inculpatul Y.A., oral și prin motivele de recurs aflate la dosarul cauzei, a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., arătând că s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare. În acest sens a solicitat achitarea sa pentru infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, arătând că nu poate fi reținută în sarcina sa complicitatea, câtă vreme, așa cum ceilalți coinculpați au susținut nu poate fi reținută infracțiunea în sarcina autorului. În susținerea celor afirmate a arătat că s-a dovedit faptul că se prezenta la bancă cu documentele emise de persoana împuternicită, fără ca el să fie persoana care emitea facturile societății. Inculpatul M.A. cumpăra mărfuri de pe piața neagră pe care le înregistra cu facturi cumpărate în același mod, evaziunea fiscală producându-se în momentul cumpărării respectivelor mărfuri, astfel că nu se poate vorbi de un prejudiciu și nici de evaziune fiscală în sarcina sa.

Cu privire la infracțiunea de spălare de bani a precizat că se impune achitarea sa întrucât dacă nu se poate reține prima infracțiune, pe cale de consecință nu se poate reține nici aceasta. Mai mult decât atât, nu a fost dovedit în cauză caracterul ilicit al transferurilor bancare pretins a fi fost făcute, nefiind determinat prejudiciul pe baze temeinice. De asemenea, a susținut că nu se poate vorbi de infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat, întrucât nu se poate vorbi de un grup infracțional și nu există probe sau martori în acest sens, astfel că a solicitat achitarea și pentru această infracțiune. În subsidiar, a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., arătând că pedepsele aplicate au fost greșit individualizate și a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) și 76 lit. a) C. pen., aplicarea fără spor a unor pedepse sub minimul general prevăzut de lege, cu aplicarea disp. art. 81 C. pen., respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante. Într-un ultim subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei pentru efectuarea expertizei solicitate în vederea stabilirii certe a prejudiciului. Recurenta parte civilă, prin consilier juridic, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și instituirea sechestrului asigurător până la concurența prejudiciului și a accesoriilor, arătând că în mod greșit ambele instanțe au dispus sechestrul asigurător doar până la concurența sumei stabilite în mod arbitrar, deși prejudiciul a fost corect reținut, situație care ar duce la împrejurarea că la calculul accesoriilor nu se vor aplica prevederile legale.

Recursurile sunt nefondate. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate în recursurile promovate, Curtea constată că hotărârea instanței de control judiciar este legală și temeinică. Astfel, cât privește recursul inculpatului D.G., Curtea constată că motivele invocate în fața instanței supreme nu sunt altceva decât reiterarea celor susținute în fața instanței de apel. Așa fiind, fără a se mai relua motivarea instanței, Curtea constată că acestea au fost analizate în cadrul hotărârii criticate, iar instanța de control judiciar a răspuns punctual fiecărui motiv de apel susținut de inculpat.

Cu privire la infracțiunile de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și crimă organizată, prin Decizia nr. 4453 din 19 iulie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care s-a menținut Decizia penală nr. 236 din 04 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, care a modificat sentința penală nr. 1661 din 23 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în sensul stabilirii vinovăției inculpaților H.M.A., M.O.A.K., K.A.Y., Y.J., F.Z., A.A.

s.a., condamnați în respectiva cauză pentru aceste fapte, s-a reținut că modalitățile de acțiune ale grupului organizat au constat în folosirea de identități false la înființarea unor societăți comerciale care nu funcționează la sediul social declarat, (pentru a se sustrage de la controlul fiscal) ori cesionarea de societăți care au datorii mari la stat (pentru a se sustrage de la plata contribuțiilor), după care societățile comerciale astfel înființate erau folosite de alți membrii ai grupului la săvârșirea unor infracțiuni de contrabandă, evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, spălarea banilor proveniți din aceste infracțiuni, fiind identificate peste 1000 de societăți „fantomă" care erau înființate/cesionate pe identitatea unora dintre membrii grupului, dar erau folosite de alți membrii ai grupului.

S-a mai reținut de asemenea că inculpații funcționau în „celule", coordonate organizat în mod ierarhic, astfel încât să nu existe posibilitatea de a se cunoaște toți între ei, iar atunci când membrii celulei erau arestați, celelalte celule funcționau independent. Prin referiri concrete la activitățile infracționale desfășurate de inculpații judecați în cauza respectivă, instanța a ilustrat în mod elocvent modul de acțiune în cadrul grupului organizat, precum și legăturile stabilite între membrii acestuia în îndeplinirea sarcinilor precise asumate de fiecare.

Totodată s-a precizat că activitatea grupului s-a desfășurat pe o perioadă îndelungată, a presupus asigurarea de informații, de mijloace de executare, de verificare a produselor, existând chiar o coordonare pe diferite trepte de desfășurare, materialul probator existent în cauză oferind elemente care demonstrează participarea conștientă a inculpaților la crimă organizată și aderarea, respectiv sprijinirea grupului organizat, ei acceptând rolul „celulelor”, în realizarea unor infracțiuni grave, ca scop al acestei activități. În această ordine de idei, trebuie precizat faptul că activitățile infracționale deduse judecății în cauza de față, dar în special faptele imputate inculpaților Y.A.

și D.G., nu trebuie examinate în mod izolat, ci doar în contextul activității de ansamblu a grupului infracțional organizat, prin întrepătrundere cu activitatea infracțională a altor membri ai grupului, întrucât numai în felul acesta este cu adevărat posibilă decelarea mecanismului coordonat de funcționare a rețelei de criminalitate organizată, care a presupus asumarea și îndeplinirea de către membrii săi a unor sarcini precise, în realizarea scopului propus: obținerea de beneficii din fraudarea bugetului de stat. Deși prin sentința penală nr. 1661 din 23 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 5328/2003, nu s-a menționat în mod expres că ar fi existat anumite legături infracționale între vreunii dintre inculpații judecați și condamnați în respectiva cauză pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003 și inculpații Y.A.

și D.G., acuzați în prezenta cauză de apartenență la același grup infracțional organizat, totuși acest aspect nu poate fi valorificat, așa cum pretind apărătorii celor doi inculpați, drept o dovadă a nevinovăției lor cu privire la respectiva faptă, deoarece aceste legături rezultă în mod indubitabil din însăși materialitatea faptelor săvârșite de unii membrii ai grupării, având un suport probatoriu solid. În concret, Curtea constată că probele administrate în cauză evidențiază dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că inculpații Y.A. și D.G., alături de numiții M.O.A.K., H.M.A.A.N. și K.A.Y., ultimii trei judecați și condamnați definitiv prin sentința penală sus-menționată, au făcut parte dintr-un grup infracțional organizat, constituit în scopul săvârșirii de infracțiuni grave - evaziune fiscală și spălare de bani.

Mecanismul de funcționare a acestui grup a constat în aceea că numiții (condamnați) M.O.A.K., H.M.A.A.N. și K.A.Y. au avut sarcina de a înființa, respectiv cesiona societăți comerciale „fantomă" prin folosirea în fața autorităților a unor documente de identitate false, iar inculpatul Y.A. s-a ocupat de preluarea și administrarea în fapt a unora dintre aceste firme fantomă, prin intermediul cărora a desfășurat activități comerciale și bancare ilicite, cu ajutorul inculpatului D.G., manager de operațiuni în cadrul E.B. SA - Sucursala Voluntari. Din întreg materialul probator administrat în cauza, raportat și coroborat cu actele efectuate în dosarul anterior amintit, rezultă fără putință de tăgadă că inculpatul D.G.

a aderat la un grup infracțional constituit, fiind racolat de inculpatul Y.A., sprijinind în mod direct aceasta persoană prin dispoziții directe date funcționarilor bancari și prin influențarea acestora, dându-le credința că ar fi verificat el însuși actele și totul este legal, iar lipsurile se vor remedia. Susținerile recurentului inculpat în sensul că prezența sa în afara biroului său și gentilețea în comportament făceau parte din atitudinea fireasca a unui manager bancar nu au suport probator, fiind contrazise evident de probele din cauza. Astfel, inculpatul a semnat în alb documente bancare deținute și utilizate de inculpatul A., conferindu-i acestuia cel puțin sprijinul moral în desfășurarea activității infracționale, știind că va fi sprijinit de managerul de operațiuni în cazul în care va avea dificultăți cu desfășurarea planului infracțional.

În același sens, ambele instanțe au reținut că, inculpatul, în calitatea sa de manager operațiuni a influențat funcționarii cu atribuții de execuție și le-a dat dispoziții să facă plăți lui A., deși știa că acesta nu are vreo calitate și le-a comunicat casierilor că împuternicirile vor apărea ulterior, facilitând astfel inculpatului Y.A. activitatea de spălare de bani și externalizare a unor mari su

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-01-21
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 192/2011
dispoziția de schimbare a încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 și art. 11 lit. e) din Legea nr. 87/1994, ambele cu aplic.art.41 alin. (2
ÎCCJ 2015-01-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală
art. 291 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.anterior și art. 292 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.anterior, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. În baza art. 215 alin. (1), (2), (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
ÎCCJ 2011-03-25
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1193/2011
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 846 din 06 decembrie 2010,Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus printre altele: în temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a
ÎCCJ 2013-02-08
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 465/2013
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 263/F din 10 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 9 alin. (
ÎCCJ 2022-05-25
0,94
ÎCCJ, Secția penală
II-a lit. b), c) C. pen. din 1968. În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 în vigoare la data de 29.06.2009 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare. În temei
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă