ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1978/2009

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 492/D din 11 octombrie 2006 a Tribunalului Bacău au fost condamnați următorii inculpați:

- Ș.G.E. la 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea timp de 2 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 modificată și republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fixându-se termen de 5 ani și 6 luni începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

- Z.C. și

- Ș.Ș.  la câte 2 ani închisoare și interzicerea timp de un an a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită prevăzută în art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 modificată și republicată, cu aplicarea art. 74 lit. a) și a art. 76 lit. c) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate fiecăruia dintre acești doi inculpați, fixându-se termen de încercare de 4 ani cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii.

- L.C. la două luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 modificată și republicată, cu aplicarea art. 74 lit. a) și a art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 81 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate acestui inculpat, fixându-i-se termen de încercare de 2 ani și două luni cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii. Făcându-se aplicarea art. 14 și 346 C. proc. pen., a art. 998 și 2003 C. civ., cu referire la art. 6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000 modificată și republicată, au fost obligați cu titlu de despăgubiri:

- solidar inculpații G.Ș.E., Z.C. și Ș.Ș. să plătească părții civile S.M. suma de 500 euro sau contravaloarea în lei a acestei sume la data punerii în executare a hotărârii;

- inculpata G.Ș.E. să plătească părții civile H.V. suma de 580 lei (RON), precum și suma de 500 euro sau contravaloarea în lei a acestei din urmă sume la data punerii în executare a hotărârii;

- inculpata Ș.G.E. să plătească părții civile P.N. suma de 1500 lei (RON).

Totodată, s-a dispus respingerea cererii formulate de partea civilă P.N. de a i se acorda daune morale.

A fost reținută, în esență, următoarea situație de fapt:

Prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bacău nr. 104 din 31 martie 2003, inculpata Ș.G.E., care fusese anterior director în cadrul Direcției Sociale Bacău, a fost numită în funcția de director al Serviciului Public de Asistență Socială al Municipiului Bacău, înființat prin aceeași hotărâre, îndeplinind această funcție până la 12 ianuarie 2005, când a solicitat încetarea raporturilor de muncă prin acordul părților.

La rândul său, inculpatul Z.C. a fost angajat în post de conducător auto la Primăria Municipiului Bacău începând de la 15 septembrie 1999, iar inculpatul Ș.Ș. a fost încadrat, la data de 1 august 2003, în funcția de inspector treapta a II-a la Compartimentul administrativ, aprovizionare și P.S.I. din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială al Municipiului Bacău condus de inculpata Ș.G.E.

În realizarea atribuțiilor ce-i reveneau în calitate de director al Serviciului Public de Asistență Socială al Municipiului Bacău, inculpata Ș.G.E. avea obligația de a asigura încheierea anchetelor sociale care stăteau la baza analizei ce o făcea Consiliul Local al Municipiului Bacău cu privire la cazurile de repartizare a locuințelor sociale, pentru stabilirea repartițiilor de principiu și întocmirea listelor de priorități.

- Acționând în acest sens încă din perioada în care a îndeplinit funcția de director la Direcția Socială Bacău, inculpata Ș.G.E. a primit în vara anului 2002, de la H.V., un buchet de flori și bunuri alimentare în valoare de aproximativ 80 lei (RON), pentru a facilita fiicei acesteia (C.I.) să obțină o locuință socială.

Ulterior, inculpata Ș.G.E. a mai primit de la H.V., în același scop, suma de 500 lei (RON) și o pungă cu 10 kg piept de pui.

După trecerea unui interval mai mare de timp, neliniștită de faptul că fiicei sale nu i se repartizase încă locuință, H.V. s-a dus din nou la biroul inculpatei Ș.G.E., înmânându-i de această dată suma de 500 euro pentru a i se soluționa mai repede cererea de atribuire a locuinței promise.

Ulterior, H.V. a căutat-o telefonic, în mai multe rânduri, pe inculpată și, atunci când a găsit-o, aceasta i-a cerut de fiecare dată să mai aibă răbdare, iar în iulie 2004, după ce a fost suspendată din funcție, i-a comunicat că îi va restitui banii pentru că nu mai are posibilitate să faciliteze repartizarea locuinței promise.

- Un alt solicitant, P.N., pensionar, a făcut demersuri repetate, începând din anul 1997, pentru a obține și el o locuință socială. În urma acestor demersuri, în luna august 2003 i s-a oferit repartiție pentru o locuință în Cartierul Gării din Bacău, însă P.N. nu a acceptat să o primească pe motiv că locuința se afla la etajul X și era în stare avansată de degradare.

Cu ocazia unui demers, în luna aprilie 2003 i s-a recomandat lui P.N. să se prezinte, pentru întocmirea documentației necesare, la directorul Ș.G.E. Aflând de la unele persoane, în timp ce aștepta să intre în audiență, că ar fi necesar să se prezinte cu o „atenție”, P.N. a procurat suma de 350 euro și după 3 zile, când a fost primit și a aflat că fusese înscris pe lista de priorități, a lăsat această sumă de bani inculpatei Ș.G.E.

Ulterior, la 25 mai 2003, cu ocazia zilei de naștere a inculpatei Ș.G.E., P.N. s-a prezentat din nou la biroul acesteia, oferindu-i, într-un plic, suma de 900 lei (RON), o brățară din aur, mai multe sticle cu băuturi alcoolice, cafea, țigări și alte produse.

Fiind suspendată din funcție în luna iulie 2004, astfel că nu mai avea posibilitate să avantajeze obținerea de locuințe sociale, inculpata Ș.G.E. a fost nevoită să restituie personal lui P.N., la data de 4 august 2004, suma de 350 euro, pe care acesta a predat-o organelor de urmărire penală ce fuseseră sesizate prin denunțul ce-l făcuse anterior.

- Aflând de la mama sa că inculpatul Z.C. ar putea să-i faciliteze obținerea unei locuințe sociale, Ș.G. a intrat în legătură cu acesta și, în urma discuțiilor ce le-au avut, a convenit cu el să-i dea suma de 1300 euro pentru a i se repartiza o astfel de locuință. În baza acestei înțelegeri, cei doi s-au întâlnit într-o zi din luna iunie 2003, în zona unde se afla Sucursala B.C.R. Bacău, unde Ș.M. i-a înmânat inculpatului Z.C. suma de 1.300 euro.

După trecerea unei perioade de timp, în care inculpatul Z.C. i-a spus de mai multe ori că încă nu i se poate soluționa solicitarea de locuință socială deoarece imobilele A.N.L. nu fuseseră finalizate, Ș.M. a reușit să-l întâlnească și să discute cu el într-o zi din vara anului 2004. Cu acest prilej, fiind de față și soțul ei, Ș.A., care a înregistrat convorbirea folosind un reportofon pe suport magnetic, au aflat că pentru obținerea repartiției pe locuință trebuia să intervină și inculpatul Ș.Ș., iar banii urmau să ajungă la inculpata Ș.G.E.

Ulterior, desfășurându-se activități specifice pentru descoperirea faptelor, au fost interceptate și înregistrate convorbirile ce s-au purtat în vederea restituirii sumei de 1.300 euro ce fusese predată de Ș.M. inculpatului Z.C. Ca urmare, au fost înregistrate și discuțiile ce au avut loc în seara zilei de 18 august 2004 în momentul în care inculpații Ș.Ș. și Z.C. i-au restituit fiecare câte 150 euro denunțătoarei Ș.M. din suma de 1300 euro ce fusese înmânată lui Z.C.

Apoi, tot cu ocazia acestei întâlniri, inculpatul Ș.Ș. s-a deplasat la apartamentul unde locuia inculpata Ș.G.E., aflat în apropiere, de unde a revenit cu suma de 20.000.000 lei (ROL), pe care i-a predat-o denunțătoarei Ș.M., ca echivalent al sumei de 500 euro, spunându-i că diferența de 500 euro i-o va remite ulterior.

Până la urmă, pe baza dosarului ce i se formase, Ș.M. a obținut repartiție pentru locuință socială. Aflând despre aceasta, inculpatul Ș.Ș. a încercat să recupereze sumele de bani restituite denunțătoarei Ș.M.

Fiind contactată în acest scop Ș.M., inculpatul Ș. a stabilit, împreună cu ea, locul unde să se întâlnească în seara zilei de 25 octombrie 2004, pentru a primi de la ea 2.000 lei (RON).

- La ora și locul fixat pentru întâlnire, în timpul derulării procedurii de surprindere în flagrant ce fusese organizată din timp, inculpatul L.C., agent procedural în cadrul unui birou de executor judecătoresc, a făcut apel la telefonul mobil al inculpatului Ș.Ș. și, în scurta convorbire pe care au purtat-o, l-a avertizat să părăsească imediat locul respectiv, acesta conformându-se. După acest anunț, inculpatul L.C. a comunicat, telefonic, soției coinculpatului Ș.Ș. despre cele întâmplate, subliniindu-i că a reușit să-l ajute pe soțul ei să nu fie surprins, în flagrant, primind banii.

Împotriva sentinței, au declarat apel procurorul, inculpații Ș.G.E., Ș.Ș. și L.C., precum și partea civilă P.N.

II. Prin Decizia penală nr. 135 din 19 iunie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cu opinie separată, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de procuror și de inculpații Ș.G.E. și Ș.Ș. și, admițându-se apelurile declarate de inculpatul L.C. și partea civilă P.N., s-a rejudecat cauza sub aceste din urmă aspecte, iar în fond:

- Făcându-se aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen., cu referire la art. 18

1

C. pen. s-a dispus achitarea inculpatului L.C. pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 modificată și republicată, iar în baza art. 91 și a art. 18

1

alin. (3) C. pen. s-a aplicat acestui inculpat sancțiunea cu caracter administrativ de 500 lei amendă.

- S-a dispus obligarea inculpatei Ș.G.E. să plătească părții civile P.N., cu titlu de despăgubiri, suma de 2.900 lei în loc de 1.500 lei.

S-a relevat, prin considerentele deciziei, că temeiurile invocate în sprijinul apelului declarat de procuror, prin care s-a susținut că reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților Ș.Ș. și L.C. ar fi greșită, nu se justifică în raport cu situația personală a celor doi inculpați și cu contribuția concretă a fiecăruia dintre ei la săvârșirea faptelor.

De asemenea, făcându-se referire la critica formulată de procuror prin motivele de apel, cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatei Ș.G.E. și la dispoziția de a fi executată prin suspendare sub supraveghere, s-a mai motivat în cuprinsul deciziei că, în raport cu situația de fapt reținută și cu gradul de pericol social real pe care îl prezintă această inculpată, atât pedeapsa ce i s-a stabilit, cât și modalitatea de executare corespund cerințelor unei corecte și judicioase individualizări.

Cu privire la apelurile inculpaților Ș.G.E. și Ș.Ș., în sprijinul cărora s-a susținut, în esență, că nu s-ar face vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost condamnați, solicitând să se dispună achitarea lor și să fie exonerați de la obligația de a plăti despăgubiri, instanța de apel a apreciat, în considerentele deciziei, că probele administrate au confirmat implicarea neîndoielnică a acestor doi inculpați în săvârșirea faptelor reținute de prima instanță, precum și că încadrarea juridică făcută prin sentință este corectă.

Totodată, s-a învederat de instanța de apel că pedeapsa stabilită inculpatei Ș.G.E. și dispoziția de a fi executată în condițiile suspendării sub supraveghere sunt rezultatul unei judicioase aprecieri din partea primei instanțe, astfel că nici criticile formulate în această privință de inculpată nu sunt fondate.

Referitor la inculpatul L.C., s-a apreciat în considerentele deciziei că actele concrete și condițiile în care au fost comise, ca și situația lui personală, impun aplicarea dispozițiilor art. 18

1

C. pen. referitoare la faptele care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

În fine, s-a motivat că, în raport cu declarațiile inculpatei Ș.G.E., cu relatările martorilor și cu ansamblul înscrisurilor existente în dosar, trebuia să se constate de prima instanță că suma de bani cu care este îndreptățită partea civilă P.N. să fie despăgubită este de 2.900 lei și nu doar de 1.500 lei, relevându-se însă că acestei părți nu i se pot acorda și daune morale pentru o activitate în care s-a angrenat din proprie inițiativă, putând și trebuind să prevadă eventualele ei consecințe nefavorabile.

Procurorul, inculpații Ș.G.E., Ș.Ș., L.C. și partea civilă P.N. au declarat recurs împotriva acestei decizii.

III. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia nr. 798 din 4 martie 2008, a admis recursurile declarate de procuror, de inculpații Ș.G.E., Ș.Ș. și L.C., precum și de partea civilă P.N., a casat în totalitate decizia atacată și a trimis cauza la Curtea de Apel Bacău, în vederea rejudecării apelurilor.

Prin considerentele acestei decizii s-a relevat că recursurile sunt fondate sub următoarele aspecte:

- Cu toate că instanța de apel a admis să fie audiați, ca martori, S.A., D.P., Ș.M., B.D. și S.C., precum și să fie prezentate înscrisuri și a administrat în mod efectiv aceste probe, a făcut doar aprecieri globale cu privire la soluția primei instanțe, referitor la inculpații Ș.G.E. și Ș.Ș., pentru a-și însuși modul de soluționare inițial, pe care l-a prezentat ca motivare proprie a soluției de respingere a apelurilor declarate de procuror și acești doi inculpați.

S-a arătat că, procedând astfel, instanța de apel a încălcat atât dispozițiile art. 378, cât și pe cele ale art. 353 și următoarele C. proc. pen., pe de o parte pentru că examinarea sumară și de o manieră generală echivalează cu nemotivarea soluției sub aspectul respingerii apelului M.P., iar pe de altă parte întrucât nepronunțarea asupra probelor solicitate și încuviințate, în apărare, reprezintă o nerelevare a modului în care acele probe au influențat formarea convingerii instanței reflectată în dispozitiv.

- S-a subliniat că, administrând în apel probe noi, fără a proceda la reexaminarea sau readministrarea probatoriului complet efectuat în etapa procesuală a judecății în fond, ceea ce ar fi permis, în unele situații, preluarea unei motivări complete și corecte din partea primei instanțe, instanța de control judiciar a dobândit atribuții tipice unei instanțe de fond, astfel că pronunțarea soluției adoptate, ca rezultat al convingerii membrilor completului, trebuie să se bazeze pe probele ce s-au administrat, ceea ce presupune și evaluarea acestora. Or, s-a relevat că din modul în care a fost redactată decizia dată în apel nu reiese dacă declarațiile părții civile Ș.M. și ale martorilor ce au fost audiați, ca și înscrisurile ce s-a acceptat să fie depuse, au fost înlăturate sau acceptate în sprijinul soluției adoptate, cât timp considerentele nu învederează preocuparea instanței de apel de a reflecta și asupra concluziilor la care conduc probatoriile administrate nemijlocit.

Conchizându-se în această privință, s-a arătat că procedeul instanței de apel, de a examina doar global criticile aduse sentinței de procuror și inculpații Ș.G.E. și Ș.Ș., cu ignorarea probelor pe care le-a administrat nemijlocit, este de natură a încălca în mod vădit atât dispozițiile art. 345 cu referire la art. 354, 355 și 356 C. proc. pen. și pe cele ale art. 287, 289 și 378 din același cod, cât și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în accepțiunea căruia cerința de „proces echitabil” presupune examinarea reală și efectivă a chestiunilor deduse judecății și nu preluarea mecanică a motivării instanței inferioare.

- Făcându-se referire la soluția de admitere a apelului inculpatului L.C., s-a învederat că nici această soluție nu a fost motivată în fapt și în drept potrivit dispozițiilor art. 356 C. proc. pen., ci doar s-a redat parțial conținutul art. 18

1

C. pen., ceea ce nu poate înlocui cerințele legii în materia motivării hotărârilor judecătorești.

- În legătură cu apelul părții civile P.N., s-a învederat că referirea instanței de apel la considerentele sentinței privind respingerea cererii de acordare de daune morale, cu preluarea conținutului acelor considerente, nu poate constitui o motivare îndestulătoare, mai ales că nu s-a justificat, prin temeiuri convingătoare, soluția de majorare a cuantumului despăgubirilor materiale.

IV. Rejudecând în limitele sesizării sale prin decizia de trimitere a instanței de recurs, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, prin Decizia penală nr. 99 din 23 iulie 2008, a admis apelurile declarate de M.P. – D.N.A., Serviciul Teritorial Bacău și inculpații Ș.G.E. și Ș.Ș. împotriva sentinței, cu privire la greșita aplicare față de inculpata Ș.G.E. a prevederilor art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 în loc de cele ale art. 6 din aceeași lege, la greșita reținere pentru inculpatul Ș.Ș. a circumstanțelor atenuante, în sensul prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., la cuantumul pedepselor principale și a conținutului celor complementare stabilite inculpaților Ș.G.E. și Ș.Ș., precum și la durata termenelor de încercare ce li s-au fixat.

Totodată, au fost extinse efectele căii de atac a apelului și cu privire la inculpatul Z.C., referitor la conținutul pedepsei complementare ce i s-a aplicat.

Ca urmare, desființându-se sentința sub aceste aspecte, s-a reținut cauza spre rejudecare, iar în fond:

- au fost aplicate, față de inculpata Ș.G.E., prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000 în locul celor ale art. 6

1

din aceeași lege;

- s-a majorat cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatei Ș.G.E. de la 3 ani și 6 luni închisoare la 4 ani închisoare, precum și a termenului de încercare de la 5 ani și 6 luni la 6 ani;

-a fost înlăturată aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și a art. 76 lit. c) față de inculpatul Ș.Ș., majorându-i-se cuantumul pedepsei principale de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare;

- în temeiul art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului Ș.Ș., fixându-i-se termen de încercare de 5 ani;

- a fost înlăturată interzicerea exercițiului dreptului prevăzut în art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. din pedepsele complementare aplicate inculpaților Ș.G.E., Ș.Ș. și Z.C.

De asemenea, a fost admis apelul declarat de inculpatul L.C. și, desființându-se sentința cu privire la condamnarea acestui inculpat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., prin rejudecarea în fond, s-a dispus achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Prin aceeași decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă P.N. împotriva sentinței menționate.

În motivarea acestei decizii s-a arătat că, reanalizându-se sentința în raport cu motivele de apel invocate în scris și oral, s-a constatat că apelurile declarate de procuror și inculpații Ș.G.E., Ș.Ș. și L.C. sunt întemeiate, impunându-se să fie admise, iar prin extindere și cu privire la inculpatul Z.C., sub următoarele aspecte:

Din coroborarea relatărilor făcute în timpul urmăririi penale și în fața instanței de părțile civile H.V., Ș.M. și P.N., precum și de martori, cu conținutul afirmațiilor făcute de inculpați cu ocazia numeroaselor convorbiri interceptate pe bază de autorizări legale, a rezultat că Ș.G.E. a primit efectiv sumele de bani și celelalte bunuri menționate în sentință, pentru a facilita, în calitatea sa de director având responsabilități în domeniul asistenței sociale, celor trei părți civile să obțină repartiții pentru locuințe sociale, fiind ajutată de coinculpații Ș.Ș. și Z.C. la preluarea sumelor de bani ce au provenit de la Ș.M.

De asemenea, examinându-se aceste fapte reținute prin sentință, în raport cu cerințele din textele de lege în care au fost încadrate, s-a ajuns la concluzia că în mod corect s-a considerat că în ceea ce privește pe inculpata Ș.G.E. sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar pentru inculpații Ș.Ș. sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la luare de mită prevăzută în art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.

Dar, s-a argumentat, în continuare, că în mod corect s-a reținut de prima instanță că inculpații Ș.Ș. și Z.C. au săvârșit actele de complicitate la tâlhărie în condițiile prevăzute în art. 6 din Legea nr. 78/2000, în timp ce aplicarea dispozițiilor art. 6

1

din aceeași lege, în cazul inculpatei Ș.G.E., nu se justifică deoarece acest text se referă la situații cu totul diferite de faptele concrete de luare de mită săvârșite de inculpată, impunându-se astfel să se aplice și față de ea tot prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În legătură cu critica formulată de procuror cu privire la circumstanțele atenuante constatate în favoarea inculpatului Ș.Ș., s-a relevat că, în adevăr, modul în care acest inculpat a acționat, precum și negarea săvârșirii faptei în condițiile existenței unor probe de netăgăduit, demonstrează neîndoielnic aprecierea nejudicioasă făcută de prima instanță în această privință.

De asemenea, printr-o argumentare similară dar adecvată situației inculpatei Ș.G.E., s-a ajuns la concluzia că nu este îndreptățită critica pe care aceasta a adus-o sentinței pe motiv că nu s-au constatat circumstanțe atenuante în favoarea sa.

Dimpotrivă, apreciindu-se asupra gravității faptelor comise de inculpata Ș.G.E., ca și asupra celor comise de inculpatul Ș.Ș., cu privire la acesta și ca urmare a înlăturării circumstanțelor atenuante greșit reținute, s-a considerat că se impune majorarea pedepselor privative de libertate ce li s-au aplicat, precum și să se dispună, față de al doilea inculpat, suspendarea sub supraveghere, a executării pedepsei principale, în condițiile reglementate în art. 86

1

și următoarele C. pen.

Tot în această privință, s-a relevat că motivul de apel prin care se vizează, de procuror, executarea de către cei doi inculpați menționați a pedepselor principale în condițiile privării lor de libertate, nu poate fi considerat justificat atâta timp cât valorile sociale lezate nu au rezonanța socială și nici gravitatea ce s-au avut în vedere la formularea criticii aduse sentinței, iar în raport cu gradul concret de pericol social al faptelor și cu trăsăturile specificate care îi caracterizează pe inculpați nu se poate considera că nu le-ar fi aplicabile, în cadrul operațiunii de individualizare, dispozițiile art. 86

1

C. pen. referitoare la condițiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În motivarea soluției de admitere a apelului declarat de inculpatul L.C. s-a învederat că, deși din transcrierea înregistrării convorbirii telefonice din 25 octombrie 2004 rezultă cu certitudine că acest inculpat i-a cerut coinculpatului Ș.Ș., telefonic, să părăsească imediat locul în care se afla în acel moment, o atare faptă nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului deoarece prin art. 264 alin. (1) C. pen. se cere ca ajutorul să fie dat unui infractor, pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, în timp ce prin natura intervenției sale nu se puteau crea dificultăți în desfășurarea urmăririi penale, deoarece existau deja suficiente elemente care să justifice trimiterea în judecată a persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunii pentru descoperirea căreia autoritățile competente manifestau interes.

S-a mai motivat că inculpatul L.C. nici nu cunoștea la momentul efectuării convorbirii telefonice cu Ș.Ș. că acesta săvârșise infracțiunea de complicitate la luare de mită și că era urmărit pentru acea infracțiune, încât se impune să fie achitat datorită neîntrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului sub aspectul laturii subiective.

S-a motivat, de asemenea, că din corelarea dispozițiilor legii penale naționale cu cerințele dreptului la alegeri libere reglementat în art. 3 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale precum și cu precedentele existente în jurisprudența C.E.D.O., rezultă că interdicția dreptului de a alege, automată, generală și fără nici o restricție pentru cei condamnați la pedeapsa închisorii se situează în afara marjei de apreciere a statelor, fiind deci incompatibilă cu prevederile art. 3 din Protocol.

Ca urmare, s-a arătat că, ținându-se seama de împrejurările concrete în care inculpații Ș.G.E., Ș.Ș. și Z.C. au săvârșit infracțiunile pentru care au fost condamnați, se impune să se considere că în mod nelegal li s-a interzis, în cadrul pedepsei complementare aplicate, exercițiul dreptului de a alege prevăzut în art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., astfel că această dispoziție trebuie înlăturată prin admiterea apelurilor primilor doi inculpați, dar prin extinderea efectelor și cu privire la ultimul inculpat.

În fine, relevându-se că prima instanță a soluționat corect latura civilă a cauzei, s-a arătat, prin considerentele deciziei, că inculpata Ș.G.E. nu putea fi obligată să plătească părții civile P.N. decât suma de 1.500 lei (RON) cu titlu de despăgubiri materiale, deoarece probele administrate nu confirmă că această parte civilă a dat inculpatei și bunurile în valoare de 14.000.000 lei (ROL), ce a pretins că i le-ar fi oferit la data de 21 mai 2003.

Făcându-se referire la daunele morale în sumă de 50.000 lei (RON), pretinse de aceeași parte civilă, s-a motivat că acordarea acestora nu se justifică în privința cheltuielilor ce s-a susținut că au fost făcute pentru îngrijirea medicală a părții civile deoarece, pe lângă că nu au fost dovedite acele cheltuieli, eventuala deteriorare a sănătății părții civile nu are legătură de cauzalitate cu fapta inculpatei. Mai mult, s-a subliniat că nu pot fi solicitate daune morale de partea civilă P.N. cât timp însăși această parte a încălcat legea penală oferind bani și bunuri inculpatei pentru a i se repartiza locuință socială, răspunderea penală fiindu-i înlăturată numai datorită denunțării faptei înainte de a se fi sesizat organele de urmărire penală, ceea ce i-a și asigurat restituirea sumei de bani.

Împotriva acestei din urmă decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Bacău, partea civilă P.N., precum și inculpații Ș.G.E. și Ș.Ș., invocându-se mai multe motive de casare.

1.– Prin unul din motivele de casare formulate de Serviciul Teritorial Bacău din cadrul D.N.A. s-a susținut că soluția de achitare a inculpatului L.C. pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, este nelegală și netemeinică.

S-a relevat că această soluție este infirmată de materialul probator aflat în dosar, din care rezultă în mod evident că procedura surprinderii în flagrant a coinculpatului Ș.Ș., care săvârșise anterior infracțiunea de complicitate la luare de mită, nu a mai putut fi finalizată datorită ajutorului efectiv pe care inculpatul L.C. i l-a oferit în momentul când acel coinculpat aștepta să întâlnească pe denunțătoarea Ș.M., prin avertizarea lui telefonică insistentă să se îndepărteze imediat de locul unde se afla.

S-a mai învederat că atitudinea de ansamblu a inculpatului L.C. și mai ales conținutul convorbirii telefonice pe care a avut-o cu soția coinculpatului Ș.Ș., imediat după ce i-a cerut acestuia să părăsească locul unde se afla, demonstrează că el a cunoscut neîndoielnic toate consecințele ce puteau rezulta din acțiunea în care s-a implicat.

În fine, s-a subliniat că din moment ce urmarea socialmente periculoasă s-a produs prin însuși ajutorul efectiv și concret dat coinculpatului Ș.Ș., nepretinzându-se de legea încriminatoare ca acel ajutor să fie și eficient, ci doar de natură a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, instanța de apel nu era îndreptățită să considere că fapta inculpatului L.C. nu ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat în primă instanță, astfel că, sub acest aspect, decizia criticată este supusă cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

- Printr-un alt motiv de casare formulat de procuror se susține că decizia atacată este netemeinică în privința pedepselor principale aplicate inculpaților Ș.G.E. și Ș.Ș., susținându-se că gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracțiunilor reținute în sarcina acestor inculpați, ca și rezonanța lor negativă, impun să se aprecieze că dispoziția de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, în baza art. 86

1

C. pen., nu este justificată.

În acest sens, s-a arătat că, față de regimul sancționator sever instituit de legiuitor pentru infracțiunile săvârșite de cei doi inculpați, ca și de poziția nesinceră pe care au adoptat-o pe parcursul procesului, ceea ce demonstrează gradul accentuat de pericol social pe care ei îl prezintă, trebuia să se aprecieze că reeducarea lor nu s-ar putea asigura decât în condițiile executării pedepselor respective în locuri de detenție, încât decizia este supusă și cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., că infracțiunea de luare de mită reținută în sarcina acesteia este consecința unei erori grave de fapt.

S-a relevat, în acest sens, că instanța de apel nu a ținut seama că denunțătorii P.N., H.V. și Ș.M. au fost interesați să facă declarații cu conținut acuzator cu privire la inculpata Ș.G.E., datorită nemulțumirii ce o aveau pentru că nu le-a rezolvat solicitările în sensul ce l-au urmărit și nici de împrejurarea că Ș.M. nu a pretins că ar fi dat banii inculpatei, ci a menționat doar că i-a predat inculpaților Z.C. și Ș.Ș.

S-a mai relevat că a fost comisă o eroare gravă de fapt și ca urmare a modului în care a fost analizat înscrisul prin care partea civilă P.N. a pretins majorarea cuantumului despăgubirilor materiale de la 1.500 lei la 2.900 lei, precum și acordarea de daune morale în cuantum de 2.700 lei. În această privință s-a subliniat că nici nu s-a avut în vedere că, după citirea actului de sesizare, devine inadmisibilă majorarea cuantumului despăgubirilor pretinse.

Conchizându-se în legătură cu acest prim motiv de casare, s-a cerut să se dispună achitarea inculpatei Ș.G.E. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și respingerea pretențiilor de despăgubire formulate de părțile civile Ș.M., H.V. și P.N.

- Printr-un alt motiv, invocându-se cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., s-a susținut că pedeapsa aplicată inculpatei Ș.G.E. nu a fost just individualizată atât sub aspectul cuantumului, cât și în ceea ce privește modalitatea de executare.

S-a învederat, în dezvoltarea acestui motiv, că se impunea ca, prin reținerea de circumstanțe atenuante, pedeapsa să fie coborâtă sub minimul prevăzut în textul de lege în baza căruia inculpata a fost condamnată, să nu se aplice pedeapsa complementară privativă de drepturi și să se suspende condiționat, în baza art. 81 alin. (1) C. pen., executarea pedepsei cu închisoarea.

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a susținut că a dobândit calitatea de inspector în cadrul Primăriei municipiului Bacău abia la 1 august 2003, astfel că nu putea să o ajute anterior pe Ș.G.E., în cursul lunii iunie din același an, să obțină sume de bani de la Ș.M., în condițiile în care această denunțătoare a și învederat că a înmânat suma de 1300 euro și dosarul întocmit în vederea aprobării locuinței sociale inculpatului Z.C. Tot în sprijinul acestui motiv s-a arătat că nu corespunde realității faptul că inculpatul menționat ar fi participat la remiterea sumei de 20.000.000 lei (ROL) denunțătoarei Ș.M. la data de 18 august 2004, implicarea sa în acea acțiune nefiind confirmată de nici o probă neîndoielnică, astfel că a fost condamnat în mod greșit pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită. Cu privire la acest aspect, s-a relevat că înregistrarea pe suport magnetic invocată ca probă nu ar putea fi luată în considerare cât timp are doar un caracter privat, vocile imprimate nu au fost expertizate, denunțătoarea Ș.M. nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și susține acuzațiile, iar declarațiile coinculpatului Z.C. sunt contradictorii.

- Prin alt motiv de casare, invocat de inculpatul Ș.Ș. în temeiul art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., se susține că dacă s-ar considera, totuși, că la data de 18 august 2004 s-a implicat în restituirea unei părți din banii primiți de la Ș.G.E., acea faptă nu ar putea fi încadrată în complicitate la luare de mită pentru că în iunie 2003, când s-ar fi dat banii pentru Ș.G.E., el încă nu era angajat la serviciul condus de aceasta și, deci, nu o cunoștea, încât într-o atare situație fapta pe care a comis-o putea fi calificată cel mult ca o favorizare a infractorului.

- În fine, printr-un ultim motiv de casare, inculpatul Ș.Ș., întemeindu-se pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a criticat decizia instanței de apel sub aspectul individualizării pedepsei. Ca urmare, a cerut reducerea pedepsei prin constatarea de circumstanțe atenuante în favoarea sa.

Examinându-se decizia atacată, în raport cu motivele de recurs ce s-au invocat, se constată următoarele:

- Cu privire la criticile formulate de inculpații Ș.G.E. și Ș.Ș. în cadrul motivelor de casare întemeiate pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., prin care s-a susținut în esență că soluția pronunțată în apel este consecința comiterii unor erori grave de fapt

Sub acest aspect, este de observat că, prin această din urmă decizie, instanța de apel a făcut o analiză completă a materialului probator administrat atât în timpul urmăririi penale, cât și în fața primei instanțe și a celei de control judiciar, încât concluziile la care s-a ajuns reflectă coroborarea în ansamblu a tuturor probelor administrate și a apărărilor ce particularizează poziția adoptată de fiecare inculpat în cursul procesului penal, precum și aprecierile impuse de examinarea comparată a susținerilor celor trei denunțători constituiți părți civile.

Este semnificativ că ansamblul înregistrărilor pe bază magnetică, realizate succesiv într-o perioadă îndelungată de timp, pe bază de autorizări legale, confirmă până la detaliu implicarea celor doi inculpați menționați, ca și a inculpatului Z.C., în faptele de luare de mită comise de Ș.G.E. și mai ales participarea fiecăruia în cadrul derulării actelor de restituire a sumelor de bani sub presiunea unor denunțători nemulțumiți de nesoluționarea solicitărilor.

Așa cum s-a relevat în considerentele deciziei atacate, relatările făcute de H.V., P.N. și Ș.M., fiind confirmate de conținutul numeroaselor înregistrări pe bandă magnetică, efectuate cu autorizarea necesară, precum și de martorii audiați în cauză, au fost de natură a forma convingerea realității faptelor reținute de prima instanță, apărările pe care inculpații le-au formulat neavând suportul probator necesar infirmării concluziilor la care a ajuns instanța de control judiciar cu prilejul rejudecării apelurilor declarate în cauză.

Transcrierile înregistrărilor de convorbiri ce s-au depus în dosar învederează prin conținutul lor implicarea neîndoielnică a inculpatei Ș.G.E. în obținerea sumelor de bani și a celorlalte foloase materiale în sensul reținut prin ultima decizie, ca și ajutorul ce s-a reținut că i-a fost dat de către coinculpații Z.C. și Ș.Ș. în primirea sumei de bani pretinse de la Ș.M. În această privință, este incontestabilă relevanța pe care o prezintă conținutul transcrierii înregistrării pe bandă magnetică a discuțiilor ce s-au purtat în legătură cu realizarea inițiativei inculpatului Ș.Ș. de a recupera de la Ș.M., după ce i s-a repartizat legal locuința solicitată, suma de bani ce i se restituise, anterior, când devenise evident că inculpata Ș.G.E. nu mai avea posibilitate să examineze cererile pentru locuințe sociale, după ce, potrivit declarațiilor fostului viceprimar B.A.D. și ale martorelor G.L. și D.G., deținuse atribuții de natură a influența decisiv soluționarea unor asemenea cereri (filele 121-122 din primul dosar în apel, 168 și 169 dosar primă instanță).

Tot astfel, așa cum s-a motivat corect de instanța de apel, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de luare de mită nu este necesară, ca în cazul autorului, calitatea calificată de funcționar cu aptitudinea de a îndeplini actul pentru care pretinde sau primește foloasele, încât nu are nici o relevanță susținerea inculpatului Ș.Ș. că, la data reținută ca moment al prestării ajutorului, el încă nu devenise funcționar în cadrul serviciului condus de inculpata Ș.G.E.

În ceea ce privește pretinsa eroare gravă de fapt comisă în legătură cu aprecierea dată înscrisului prezentat de partea civilă P.N., în vederea majorării cuantumului despăgubirilor materiale de la 1.500 lei la 2.900 lei, precum și a acordării de daune morale, se constată că prin decizia atacată a fost respins apelul acestei părți civile, menținându-se obligarea inculpatei doar la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 1.500 lei, astfel că această critică vizează situații care nu se regăsesc și în realitate.

Așa fiind, motivele de casare prin care inculpații Ș.G.E. și Ș.Ș. au susținut că s-ar fi comis erori grave de fapt urmează să fie respinse ca nefondate.

- Cu privire la criticile formulate de procuror în cadrul motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., prin care s-a susținut că soluția de achitare a inculpatului L.C. este determinată de comiterea unei erori grave de fapt

În adevăr, coroborarea firească a împrejurărilor de fapt ce reies neîndoielnic din materialul probator administrat în cauză confirmă că inculpatul menționat a comis infracțiunea de favorizarea infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

În această privință, se impune, mai întâi, să se aibă în vedere că însuși inculpatul L.C. a recunoscut, în fața primei instanțe, că l-a avertizat pe Ș.Ș., telefonic, să plece dintr-un anumit loc, în susținerea sa că a făcut aceasta doar în scopul de a-l îndepărta de la consumul de băuturi alcoolice (fila 144 dosar primă instanță), după ce la urmărirea penală a pretins că nici nu-și amintește dacă la acea dată avea cartela telefonică la el (fila 272 dosar urmărire penală), nu poate fi corespunzătoare adevărului cât timp ansamblul înregistrărilor magnetice făcute cu acel prilej îi infirmă explicația pe care a încercat să o dea intervenției sale, iar Z.C., care a recunoscut faptele, a subliniat că, după începerea urmăririi penale, inculpații Ș.Ș. și L.C. au venit la el și au încercat să-l determine să-și schimbe declarațiile de recunoaștere (fila 197 verso dosar primă instanță).

Or, cât timp înregistrarea convorbirii telefonice pe care inculpatul L.C. a avut-o după puțin timp cu soția inculpatului Ș.Ș. confirmă, prin conținutul ei, că el  l-a avertizat pe acesta din urmă să părăsească locul unde urma să fie constatat flagrantul, nu se poate considera că situația de fapt, reținută și avută în vedere prin sentință nu ar corespunde realității.

De altfel, sub acest aspect, prin decizia atacată s-a motivat că „din transcrierea înregistrării convorbirii telefonice cu inculpatul Ș.Ș., din data de 25 octombrie 2004, rezultă în mod cert că inculpatul L.C. i-a telefonat inculpatului Ș.Ș., cerându-i să părăsească locul în care se afla” (fila 112 verso din al doilea dosar în apel).

Or, dacă se ține seama de zona în care se afla în acel moment Ș.Ș., unde era așteptat pentru a fi surprins în flagrant, apărarea pe care inculpatul L.C. a încercat să și-o facă apare inconsistentă, astfel că nu a reușit să infirme că scopul vădit urmărit de el a fost tocmai acela de a-și salva prietenul din situația periculoasă în care se implicase, ceea ce reiese evident și din conținutul convorbirii telefonice ce a avut-o ulterior cu soția acestuia.

În aceste condiții, aprecierea din decizia atacată că fapta inculpatului L.C. ar constitui doar „un simplu ajutor dat unui infractor, prin care nu se urmărește nici îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale, a judecății ori executarea pedepsei” și că „nu poate constitui elementul material al infracțiunii de favorizarea infractorului”, este contrazisă vădit de conținutul materialului probator administrat, din care rezultă voința neîndoielnică a acelui inculpat de a-l îndepărta pe Ș.Ș. de la locul unde urma să fie surprins în flagrant, ceea ce a și reușit.

Așa fiind, din moment ce inculpatul L.C. a acționat, atunci când a avertizat pe Ș.Ș. să părăsească locul unde se afla, cu intenția frauduloasă de a împiedica cercetările declanșate de autorități pentru a descoperi actele de luare de mită comise de inculpata Ș.G.E. cu ajutorul coinculpaților Z.C. și Ș.Ș., se impunea să se constate de instanța de apel că L.C. a săvârșit infracțiunea de favorizarea infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și să nu-i admită apelul ce l-a declarat, în sensul de a-l achita pentru această infracțiune.

Ca urmare, soluția instanței de apel de achitare a inculpatului L.C. pentru infracțiunea menționată, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu poate fi decât consecința unei erori grave de fapt, comise prin aprecierea greșită și incompletă a probelor din dosar.

- Cu privire la criticile formulate de inculpatul Ș.Ș., în cadrul motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., prin care s-a susținut că fapta acestui inculpat trebuia încadrată în infracțiunea de favorizarea infractorului, iar nu în complicitate la infracțiunea de luare de mită

Sub acest aspect, este de relevat că însăși derularea faptelor în care inculpatul menționat s-a implicat, astfel cum ele rezultă din materialul probator administrat, confirmă justețea încadrării juridice, determinată de poziția lui subiectivă în cadrul ajutorului ce l-a dat coinculpatei Ș.G.E. în obținerea sumei de bani pretinse pentru acordarea de locuință socială părții civile Ș.M.

Conținutul transcrierii înregistrării convorbirii telefonice prin care L.C. l-a prevenit să părăsească locul unde se afla înainte de momentul programat pentru realizarea surprinderii în flagrant, ca și al tuturor celorlalte discuții înregistrate pe bandă magnetică, demonstrează participarea nemijlocită a inculpatului Ș.Ș. atât la transmiterea sumei de bani convenite cu Ș.M. în schimbul acordării locuinței sociale solicitate, cât și încercarea sa de a recupera de la aceasta banii ce i se restituiseră după ce Ș.G.E. a fost lipsită de atribuțiile ce-i dădeau posibilitate să-i satisfacă solicitarea.

Așa cum corect s-a argumentat prin considerentele deciziei atacate, dobândirea de către inculpatul Ș.Ș. a calității de funcționar în serviciul condus de Ș.G.E. după consumarea faptei de transmitere a sumei de bani ce provenea de la Ș.M. nu are relevanța ce i se atribuie în apărarea acestui inculpat câtă vreme, în cazul complicității la luare de mită, nu este necesar ca subiectul activ să aibă calitatea necesară îndeplinirii actului pentru care se pretinde sau se oferă folosul, o atare calitate trebuind să fie întrunită doar de autorul infracțiunii de luare de mită.

De altfel, așa cum s-a învederat în considerentele deciziei, Z.C. a declarat că inculpatul Ș.Ș. i-a spus încă din vara anului 2003 că lucra, în cadrul Primăriei municipiului Bacău, ca inspector ce se ocupa cu repartiția locuințelor sociale (filele 240 verso, 242 verso vol. I – urmărire penală).

Ca urmare, față de implicarea neîndoielnică a inculpatului Ș.Ș. în transmiterea sumei de bani ce a făcut obiectul înțelegerii pentru repartizarea de către Ș.G.E. a locuinței sociale solicitate de denunțătoarea Ș.M., se constată că atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective, sunt realizate pe deplin cerințele necesare încadrării faptei sale în infracțiunea de complicitate la luare de mită, încât și acest motiv de casare apare nefondat.

- În legătură cu criticile formulate de procuror, precum și de inculpații Ș.G.E. și Ș.Ș., cu privire la individualizarea pedepselor, în temeiul cazului de casare reglementat în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Din examinarea deciziei atacate prin prisma acestor motive, invocate de pe poziții diferite de procuror și cei doi inculpați menționați, se constată că instanța care a rejudecat în apel a relevat, în expunerea considerentelor, temeiurile ce au condus la stabilirea cuantumului pedepselor și a modalității de executare în cazul acelor inculpați, argumentând în fapt și în drept concluziile la care a ajuns.

În această privință, gradul de pericol social accentuat pe care îl prezintă faptele de corupție de natura celor reținute, ca și felul concret în care inculpații Ș.G.E. și Ș.Ș. au acționat, nu ar putea să justifice coroborarea pedepselor sub limitele fixate prin ultima hotărâre și nici schimbarea modalității de executare în forma mai ușoară a suspendării condiționate, în baza art. 81 alin. (1) C. pen., pentru că s-ar contraveni criteriilor generale de individualizare stabilite prin art. 72 C. pen., precum și scopului pedepsei astfel cum este reglementat în art. 52 din același cod.

Ca urmare, este evident că nu se impune reducerea cuantumului pedepselor stabilite celor doi inculpați, nici constatarea de circumstanțe atenuante în favoarea lor, după cum nu este cazul de a se schimba modalitatea de executare în una mai ușoară.

Dar, dacă se are în vedere valoarea relativ redusă a sumelor de bani și a celorlalte foloase care au făcut obiectul infracțiunii de luare de mită comisă de Ș.G.E. și, respectiv, al complicității la această infracțiune săvârșită de Ș.Ș., ca și numărul redus de cazuri în care acești inculpați s-au implicat, pedepsele și modalitatea lor de executare apar echilibrate și corect stabilite, neimpunându-se majorarea și nici executarea lor în condiții de detenție.

Așadar, urmează să fie respinse ca nefondate și aceste motive de casare prin care este vizată individualizarea pedepselor.

- Cu privire la criticile formulate de partea civilă P.N. în legătură cu soluționarea pretențiilor sale la despăgubiri.

Examinarea din nou în apel a pretențiilor acestei părți civile, în raport și cu considerentele deciziei instanței de recurs, prin care s-a dispus rejudecarea apelurilor declarate în cauză, a impus verificarea fiecărui capăt de cerere de daune materiale și morale în raport cu ceea ce putea să rezulte cu valoare de necontestat din materialul probator aflat în dosar.

Or, așa cum corect s-a subliniat prin considerentele deciziei atacate, nu există nici o probă din care să rezulte că, în afară de suma de 15.000.000 lei ROL (1.500 RON) partea civilă P.N. ar fi oferit inculpatei Ș.G.E. și bunuri în valoare de 14.000.000 lei ROL (1.400 RON) cu ocazia sărbătoririi zilei ei onomastice de la 21 mai 2003, precum și că, de altfel, nici în actul de sesizare a instanței nu s-a reținut primirea acestor foloase de către inculpată.

Pe de altă parte, din examinarea cauzei în ansamblu se constată că nu există temeiuri care să justifice infirmarea considerentelor pentru care instanța de control judiciar, în rejudecarea apelului părții civile menționate, i-a respins ca nefondată pretenția de a i se acorda daune morale în valoare de 50.000 lei (RON).

În mod întemeiat s-a apreciat că, în raport de însăși implicarea părții civile în oferirea de bani pentru a obține locuință socială în condiții preferențiale, prin intervenția inculpatei Ș.G.E., ca și de împrejurarea că presupusele cauze ce i-au produs daune morale, nu au legătură cu faptele acestei inculpate, nu se poate considera că ar exista temeiuri de fapt și de drept care să-i justifice pretențiile la daunele morale și la cheltuielile judiciare ce le-a cerut.

Ca atare, recursul părții civile P.N. se impune să fie respins ca nefondat.

În consecință, pentru considerentele expuse, urmează să fie respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații Ș.G.E. și Ș.Ș., precum și de partea civilă P.N., și să se dispună, totodată, admiterea recursului declarat de procuror, casarea în parte a deciziei atacate și a sentinței, cu condamnarea inculpatului L.C., pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, la o pedeapsă în limitele stabilite de aceste texte de lege, în condițiile suspendării condiționate a executării potrivit art. 81 - 82 C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Bacău împotriva Deciziei penale nr. 99 din 23 iulie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală cauze cu minori și de familie.

Casează în parte