ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 125/2010

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 29 septembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a amânat pronunțarea la data de 6 octombrie 2009 pentru a delibera și pentru a da posibilitatea petentei M.A. să depună concluzii scrise. Ulterior, prin Decizia penală nr. 1374 din 6 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentă împotriva încheierii de ședință din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 4075/300/2008.

Cu ocazia dezbaterilor în ședința publică din 29 septembrie 2009, recurenta petentă, după ce a făcut sugestii în legătură cu îmbunătățirea actului de justiție, pentru a fi echitate în societate, a solicitat rejudecarea cererii de „întregire a dosarului” întrucât instanța nu are în întregime Dosarul nr. 84/P/2005, înainte de a fi disjuns, având în vedere că plângerea sa împotriva ordonanței procurorului de scoatere de sub urmărire penală, de disjungere și de declinare a competenței nu este soluționată. Curtea de Apel București, ca instanță de recurs, după deliberare a respins cererea recurentei petiționare cu motivarea că s-a mai pronunțat cu privire la atașarea dosarului menționat și nu sunt motive justificate să revină asupra pronunțării anterioare.

Tot cu ocazia dezbaterii, recurenta petentă a formulat o cerere de adresare a unui „recurs în interpretare Curții Europene de Justiție”, cerere cu privire la care instanța a apreciat că este la latitudinea părții și având în vedere că, în speță, recursul se judecă în stare de urgență, potrivit dispozițiilor legale în 3 zile, Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în fond asupra recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 4075/300/2008. Împotriva încheierii din 29 septembrie 2009 dată în Dosarul nr. 4545/2/2009 petenta M.A. a declarat recurs (fila 263 din dosarul Curții de Apel București) „împotriva respingerii recursului de interpretare”.

În motivarea recursului petenta invocă dispozițiile art. 385 9 pct. 1 C. proc. pen. și arată că instanța de recurs nu putea să-și „decline competența” în favoarea sa pentru a sesiza Curtea de Justiție a Comunităților Europene. Recursul este inadmisibil. Așa cum rezultă din actele aflate la dosar, petenta a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 93/II-2/2008 din data de 10 martie 2008, pronunțată de procurorul șef al secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, plângere introdusă la data de 4 mai 2008 la Judecătoria Sectorului 2 București și înregistrată sub nr. 4075/300/2008. Prin sentința penală nr. 521 din 17 septembrie 2008 plângerea a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe petenta a declarat recurs, fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București unde s-au acordat mai multe termene în urma diferitelor cereri formulate de recurenta M.A. La data de 14 mai 2009, petenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (1) și (2) din Constituție. Prin încheierea pronunțată, Tribunalul București a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca neîntemeiată, cu motivarea că textul de lege criticat ca neconstituțional nu are legătură cu soluționarea cauzei, că se tinde la tergiversarea soluționării dosarului, iar Curtea Constituțională s-a mai pronunțat anterior asupra neconstituționalității art. 278 alin. (3) C. proc.

pen., prin Decizia nr. 322 din 18 aprilie 2006. Împotriva acestei încheieri petiționara a declarat recurs la Curtea de Apel București, instanță la care petenta, pe parcursul mai multor termene, a formulat diferite cereri de recuzare, a invocat alte excepții de neconstituționalitate, iar la data de 29 septembrie 2009 a formulat un „recurs în interpretare în fața Curții de Justiție a Comunităților Europene”, cerere respinsă de instanța de recurs. Articolul 385 1 C. proc. pen. prevede expres și limitativ hotărârile supuse recursului, în alin. (2) din textul de lege indicat precizează că încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor, când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

Or, stadiul în care se află Dosarul nr. 4545/2/2009 al Curții de Apel București (soluționarea unui recurs cu privire la o încheiere prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale referitor la o excepție invocată de petentă) nu mai permite recurentei să se adreseze instanței superioare cu un nou recurs și excede limitele recursului față de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Jurisprudența C.E.D.O. nu garantează admiterea cu titlu absolut al oricăror probe și cereri formulate de părți, ci garantează posibilitatea reală și efectivă acordată părților de a invoca anumite probe și obligația instanțelor naționale de a se pronunța cu privire la admiterea sau respingerea lor în funcție de concludența, utilitatea, pertinența sau admisibilitatea acestora, ținându-se seama și de obiectul cauzei.

Cum, în speță, încheierea atacată nu este supusă recursului, urmează ca acesta să fie respins, ca inadmisibil, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara M.A. împotriva încheierii din 29 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 4545/2/2009. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 ianuarie 2010.