ÎCCJ, Decizia nr. 60/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, are ca obiect contestația în anulare formulată de SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 1.332 din 28 septembrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011, prin care a fost anulat, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 216/2017 din 10 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

În cauza respectivă (dosarul nr. x/2017), contestatoarea SC A. SRL a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. În esență, autoarea excepției de neconstituționalitate arată că dispozițiile art. 20 alin. (3) și (5) din Legea nr. 146/1997 contravin dispozițiilor art. 11, 20, 21, 53, 56 alin. (2), 124 și 148 din Constituție cu referire la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în situațiile în care instanța învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare, în procesul obligatoriu de verificare a regularității plății taxelor judiciare de timbru, nu poate constata plata taxei judiciare de timbru în fazele procesuale anterioare într-un cuantum mai mare decât cel prevăzut de lege și, consecutiv, nu poate aprecia că taxele achitate în cuantum superior în fazele procesuale anterioare acoperă în tot sau în parte obligațiile privind taxele de timbru stabilite pentru soluționarea căii de atac ordinare sau extraordinare cu soluționarea căreia este învestită.

Prin Încheierea din 21 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de contestatoarea SC A. SRL cu privire la dispozițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

În esență, instanța a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de Legea nr. 47/1992, pentru argumentele arătate în continuare.

Dispozițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 au mai făcut obiectul sesizării Curții Constituționale, fiind respinsă excepția de neconstituționalitate prin Decizia nr. 90 din 8 februarie 2007.

Excepția de neconstituționalitate ridicată în cauză este formulată în faza procesuală a contestației în anulare dar vizează aspecte ce țin de faza recursului, cererea de recurs fiind respinsă, ca netimbrată, prin Decizia nr. 1.332/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Contestația în anulare formulată în cauză privește dispozițiile art. 318 C. proc. civ., conform cărora hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Raportat la prevederile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, referitor la condiția ca excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, instanța a constatat că excepția invocată privește un temei de drept care nu a fost avut în vedere de instanța de recurs la pronunțarea deciziei contestate și anume ca instanța din oficiu să verifice dacă în fazele anterioare a fost plătită o taxă judiciară de timbru mai mare decât datorată, iar dacă răspunsul este afirmativ să rețină că recursul este timbrat prin plata taxei de timbru în fazele procesuale anterioare.

Acest aspect nu reprezintă o greșeală materială în sensul art. 318 C. proc. civ., atâta timp cât legea nu prevede obligativitatea magistratului de a face aceste verificări, iar omisiunea îndeplinirii acestei obligații să reprezinte o greșeală materială.

În măsura în care contestatoarea-recurentă a considerat că plata taxei judiciare de timbru pentru faza recursului a fost achitată anticipat în fazele procesuale anterioare, ar fi trebuit să învedereze acest aspect instanței de recurs pentru a se pronunța o soluție care, eventual, ar fi putut forma obiectul sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

Întrucât cererea de sesizare nu are legătură cu faza procesuală a contestației în anulare, sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, conform cărora, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva încheierii menționate la pct. 2 a declarat recurs SC A. SRL, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Recurenta arată că, în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, având ca obiect contestație în anulare, a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, prin raportare la dispozițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

În motivarea excepție s-a arătat că dispozițiile art. 20 alin. (5) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și ale art. 1 și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 contravin prevederilor art. 11, art. 20, art. 21, art. 53, art. 56 alin. (2), art. 124 și art. 148 din Constituție cu referire la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în situațiile în care instanța învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare, în procesul obligatoriu de verificare a regularității plății taxelor judiciare de timbru datorate în fazele procesuale anterioare, nu poate constata plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în fazele procesuale anterioare într-un cuantum mai mare decât cel prevăzut de lege și, consecutiv, nu poate aprecia că taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar achitate în cuantum superior în cadrul fazelor procesuale anterioare acoperă în tot sau în parte obligațiile privind taxa de timbru și timbrul judiciar stabilite pentru soluționarea căii de atac ordinare sau extraordinare cu soluționarea căreia este învestită.

Încheierea atacată este nelegală, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ridicată.

În acest sens, se arată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deoarece excepția a fost ridicată în cadrul unui litigiu pendinte în fața instanțelor de judecată, vizează dispoziții legale în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și care au legătură cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește cerința ca dispozițiile legale să fie în vigoare, se arată că prevederile contestate produc efecte juridice și sunt aplicabile litigiului dedus judecății, care a fost început în perioada de aplicare a Legii nr. 146/1997, respectiv a O.G. nr. 32/1995.

Referitor la condiția privind existența legăturii dintre dispozițiile contestate și soluționarea cauzei, recurenta expune argumentele arătate în continuare.

În cadrul contestației în anulare a fost invocat faptul că decizia atacată este rezultatul unei erori materiale, întrucât recurenta a achitat taxa judiciară de timbru și timbru judiciar încă din fața instanței de apel, iar cuantumul acestor taxe era excedentar față de obligația legală de plată, dar și suficient pentru acoperirea în tot a obligațiilor de plată privind taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar în calea de ataca recursului.

Cu ocazia verificării obligatorii a regularității plății taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar achitat în fazele procesuale anterioare, instanța de recurs, din eroare, nu a observat plata excedentară efectuată de A. SRL cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar încă din fața instanței de apel, taxe pe care instanța de recurs trebuia să le aibă în vedere în ceea ce privește obligația de plată a taxelor judiciare de timbru aferente recursului, în acord cu dispozițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 și art. 1 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995.

Chestiunea dedusă judecății în cadrul contestației în anulare comportă, în esență, dezlegarea a două aspecte majore în cadrul contestației în anulare promovate: (i) dacă instanța de recurs a observat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar achitate excedentar de A. cu ocazia judecății în apel a litigiului (inclusiv sub aspectul existenței la dosar a dovezilor aferente); (ii) dacă, în aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 și a art. 1 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995 instanța de recurs trebuia și putea să aibă în vedere taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar achitat în cuantum excedentar în ceea ce privește obligațiile de plată privind taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferente cererii de recurs; mai precis, dacă instanța de recurs putea și trebuia să constate îndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru aferente cererii de recurs în considerarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar achitate excedentare de A. încă din faza de judecată a apelului.

În considerarea celor două aspecte supuse dezlegării instanței învestite cu soluționarea contestației în anulare, rezultă că prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 și art. 1 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995 au legătură cu soluționarea contestației în anulare, fiind îndeplinită această condiție de sesizare a Curții Constituționale.

În continuare, recurenta expune argumente în sensul că dovada plății taxei judiciare de timbru se afla la dosarul cauzei, iar problema de drept este aceea dacă instanța de recurs era obligată a avea în vedere taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar achitate excedentar și dacă prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 permit instanței de recurs să considere taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar achitate excedentar ca fiind o îndeplinire valabilă a obligației de plată a taxelor judiciare de timbru aferente cererii de recurs. În susținere, recurenta invocă Decizia Curții Constituționale nr. 144/2013, afirmând că operațiunea de verificarea de către instanța învestită cu soluționarea căii de atac a plății taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în condițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 reprezintă un control care se realizează din oficiu de către instanța de control judiciar, iar această verificare din oficiu nu implică nicio manifestare de voință din partea părților litigante.

Dispozițiile legale contestate pe calea excepției de neconstituționalitate prezintă o legătură esențială cu soluționarea contestației în anulare, întrucât eventuala soluție de admitere a excepției ar conduce în mod evident la concluzia că taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar excedentar achitate în fazele procesuale anterioare trebuie să fie avută în vedere din oficiu de către instanța de control judiciar în ceea ce privește obligațiile de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente căii de atac.

În cadrul căii de atac cu fizionomie juridică proprie reglementată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în care se verifică aprecierea instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, examinând criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

În cauză, chestiunea de drept supusă dezlegării vizează îndeplinirea condiției prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în sensul ca dispozițiile ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Circumstanțele litigiului în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate sunt necontestate în sensul că a fost anulat, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL, iar, în cadrul contestației în anulare exercitate, pârâta a invocat motivul prevăzut de art. 318 teza întâi C. proc. civ., susținând că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât instanța, în cadrul controlului din oficiu cu privire la obligația de achitare a taxelor judiciare de timbru, nu a observat că, în faza apelului, aceste taxe au fost achitate în mod excedentar și în cuantum suficient pentru a acoperi inclusiv taxele aferente recursului.

În sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate ridicată în cadrul contestației în anulare este necesar să vizeze dispoziții care au legătură cu soluționarea acestei căi extraordinare de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privința temeiniciei soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății.

Dispozițiile ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate au legătură cu soluționarea recursului, care a fost soluționat - în sensul anulării ca netimbrat - prin decizia atacată cu contestație în anulare. Sub acest aspect, în faza de recurs, recurenta-pârâtă SC A. SRL avea posibilitatea atât de a învedera instanței că taxele judiciare de timbru achitate în faza de apel acoperă inclusiv cuantumul taxelor datorate pentru calea de atac a recursului, cât și de a invoca excepția de neconstituționalitate.

Or, în condițiile conduitei procesuale pasive a recurentei-pârâte SC A. SRL în faza de recurs, nu se poate reține că soluționarea contestației în anulare depinde de aspecte care puteau și trebuiau să fie invocate în fața instanței de recurs, nefiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 referitoare la legătura dintre dispozițiile ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate și soluționarea cauzei în faza contestației în anulare.

Pentru toate considerentele expuse, se reține că încheierea atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de SC A. SRL

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC A. SRL împotriva Încheierii din 21 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2018.

Procesat de GGC - ED