ÎCCJ, Decizia nr. 58/2018

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 195/RC din data de 13 noiembrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul condamnat A. în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen.

Totodată, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă cererea de recurs în casație formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 162 din 03.10.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2016, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. l-a obligat pe recurentul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

La 14 noiembrie 2017, recurentul condamnat A. a formulat recurs împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., cuprinsă în încheierea nr. 195/RC din data de 13 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2017, cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție la aceeași dată, sub nr. x/1/2017, cu prim termen de judecată fixat la 04 decembrie 2017. Dosarul s-a amânat succesiv, acordându-se termene de judecată la 15 ianuarie 2018, 12 februarie 2018 și respectiv, 12 martie 2018.

La termenul din 12 martie 2018, cu ocazia soluționării recursului declarat, recurentul condamnat prin apărător ales, a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și cerere de sesizare a Curți Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată .

Cu privire la cererea de sesizare a Curți Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, s-a pronunțat tot la termenul din 26 martie 2018, prin încheiere separată, considerentele acesteia regăsindu-se în dosarul asociat nr. x/2017, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

În susținerea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în esență, apărătorul ales al recurentului condamnat A. a solicitat să se constate că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 475 C. proc. pen. și, pe cale de consecință, să se dispună sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept de a cărei lămurire a apreciat că depinde soluționarea prezentei cauze și anume:

"Dacă în situația existenței unei Decizii a CCR care a declarat unele norme de drept material sau procedural neconstituționale, până la publicarea Deciziei în Monitorul Oficial, normele a căror neconstituționalitate a fost deja constatată sunt suspendate de la aplicare, acestea nemaibeneficiind de prezumția de neconstituționalitate".

A conchis solicitând să se constate că această cerere este admisibilă în raport de exigențele art. 475 C. proc. pen., urmând a sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție cu chestiunea de drept astfel cum a fost invocată și motivată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, față de obiectul cauzei, examinând cu prioritate cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin raportare la dispozițiile legale incidente și funcție de motivele invocate, constată că aceasta este nefondată, apreciind că nu este necesară sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pentru tranșarea problemei de drept care a fost invocată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 475 C. proc. pen. " dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Admisibilitatea sesizării instanței supreme se analizează prin prisma următoarelor aspecte:

a) să existe o cauză în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicție pe rolul uneia dintre instanțele enumerate expres de dispozițiile art. 475 din C. proc. pen., respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, curte de apel sau tribunal;

b) chestiunea de drept supusă dezlegării să conducă la soluționarea în fond a cauzei respective;

c) problema de drept să nu fi fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Totodată, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, cristalizată prin hotărârile pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a statuat că admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de împrejurarea ca interpretarea dată de instanța supremă să aibă consecințe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei.

Prezintă relevanță în acest sens, decizia nr. 11 din 2 iunie 2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014), prin care s-a statuat că:

"Prin sintagma «soluționarea pe fond a cauzei», folosită de legiuitor în cuprinsul art. 475 din C. proc. pen. pentru a desemna legătura obiectivă între problema de drept supusă interpretării și procesul penal în curs, trebuie să se înțeleagă dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relațiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, inclusiv sub aspectul consecințelor de natură civilă, și nu rezolvarea unei cereri incidentale invocate pe parcursul judecării cauzei în ultimă instanță.

De altfel, aceasta a fost și rațiunea avută în vedere de legiuitor care, prin art. 102 pct. 284 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, a modificat conținutul art. 475 ce reglementează condițiile de admisibilitate a sesizării formulate în vederea pronunțării de către instanța supremă a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, introducând expresia «pe fond», care lipsea din prima formă adoptată a Codului, prin reformularea textului de lege menționat urmărindu-se tocmai excluderea de la această procedură ce vizează asigurarea unei practici judiciare unitare a problemelor de drept de care nu depinde soluționarea pe fond a litigiilor penale, chestiuni ce urmează a fi supuse interpretării numai pe calea recursului în interesul legii, în situația în care sunt îndeplinite și celelalte condiții de admisibilitate reglementate de C. proc. pen."

Or, în cauză, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită reprezintă o problemă de drept ce se circumscrie sferei normelor de tehnică legislativă vizând aplicabilitatea/suspendarea normelor de drept material sau procedural a căror neconstituționalitate a fost constatată printr-o decizie a instanței de contencios constituțional în intervalul de timp situat între momentul pronunțării și momentul publicării acesteia în Monitorul Oficial, iar lămurirea acesteia nu poate face obiectul interpretării și analizei Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală din cadrul instanței supreme, ci revine în competența exclusivă a legiuitorului, astfel că, în mod evident, această împrejurare nu poate influența decizia ce va fi luată pe fondul cauzei având ca obiect recursul exercitat împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă a cererii de sesizare a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., cuprinsă în încheierea nr. 195/RC din data de 13 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2017.

Pe același palier de analiză, se constată că, în cauza dedusă judecății, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este chemat să se pronunțe asupra unei chestiuni pur teoretice, anume legalitatea și temeinicia hotărârii recurate sub aspectul îndeplinirii cumulative a condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din perspectiva cerințelor art. 29 alin. 1-3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, și nu asupra unei chestiuni de fond.

Prin urmare, în speță, raportat la actele și lucrările dosarului, din perspectiva limitelor de analiză a cauzei, implicit, de posibilitatea examinării criticilor formulate în calea de atac a recursului concepută distinct, astfel cum s-a statuat în considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 321 din 9 mai 2017 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 580 din 20 iulie 2017), ca "un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală", având "o fizionomie juridică proprie" și care "își menține natura juridică de cale de atac specială" îndreptată numai în privința legalității hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție - completul de 5 judecători, examinând utilitatea și pertinența acestei sesizări, constată că nu este îndeplinită una din condițiile prevăzute de art. 475 C. proc. pen., respectiv aceea ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de dezlegarea dată chestiunii de drept invocate, fiind, așadar, nefondată cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală cu problema invocată de recurentul condamnat A.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, urmează a respinge ca nefondată cererea formulată de condamnatul A. de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, examinând recursul declarat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., prin prisma dispozițiilor legale incidente și funcție de motivele invocate, constată că acesta este nefondat urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a patru cerințe, stipulate în mod expres de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural invocat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și 3, instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci se limitează exclusiv, la analizarea pertinenței excepției, în sensul constatării existenței unei legături cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia, precum și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

În ceea ce îl privește pe recurentul condamnat A., Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, reține că instanța de fond a constatat, în mod justificat, că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate ca prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Astfel, se constată că, la data de 17 octombrie 2017, instanța de contencios constituțional fiind anterior sesizată cu alte cereri privind neconstituționalitatea și a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., s-a pronunțat prin decizia nr. 651 din aceeași dată, în sensul admiterii excepțiilor invocate și a statuat că dispozițiile legale mai sus menționate sunt neconforme cu legea fundamentală.

Prin urmare, chiar dacă la momentul 16 august 2017, la care condamnatul A. a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, cu cererea de recurs în casație, căreia i-a atașat și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., Curtea Constituțională nu se pronunțase cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor legale menționate, la termenul din 13 noiembrie 2017, când instanța avea pe rol spre soluționare admisibilitatea în procedura de filtru a recursului în casație formulat, instanța de contencios constituțional pronunțase deja decizia 651 din 17 octombrie 2017, prin care statuase asupra neconformității textului legal criticat cu legea fundamentală, împrejurare care nu putea fi ignorată și peste care instanța nu putea să treacă.

Pe cale de consecință Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că instanța învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2017, având ca obiect recursul în casație formulat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 162 din 03.10.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2016, a procedat în mod corect atunci când a apreciat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen. a devenit inadmisibilă și a respins-o ca atare.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., cuprinsă în încheierea penală nr. 195/RC pronunțată la 13 noiembrie 2017, în dosarul nr. x/2017 de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul condamnat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 40 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., cuprinsă în încheierea penală nr. 195/RC pronunțată la 13 noiembrie 2017, în dosarul nr. x/2017 de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de condamnatul A. de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul condamnat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 40 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 martie 2018.