ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1543/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș,

secția civilă, la 29 mai 1007, reclamanta R.H. a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul

Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” solicitând ca prin hotărârea ce

se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 320.283,6 RON cu titlu

de chirie, precum și a sumei de 27.241,1 RON reprezentând dobânda legală

aferentă debitului principal restant raportată la taxa de scont a B.N.R. și a

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, întemeiate în drept

pe dispozițiile art. 16 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, ale H.G. nr. 1886/2006 și

ale art. 1090 C. civ., reclamanta a arătat că este proprietara imobilului

înscris în C.F. 214 Timișoara situat administrativ în Timișoara, și că, prin

deciziile nr. 14223/2006 și 16587/2006 ale Ministerului Sănătății i s-a admis

cererea de retrocedare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, iar pârâtul este

utilizatorul imobilului, în temeiul art. 16 alin. (1) datorând chirie.

Tribunalul Timiș, prin sentința civilă

nr. 3381/PI din 20 octombrie 2008, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantă și a obligat pârâtul la plata sumei de 785147,6 RON reprezentând

contravaloarea folosinței imobilului în litigiu înscris în C.F. 214 Timișoara,

nr.top.1108/2, pentru perioada 15 martie 2006 – 19 noiembrie 2007, precum și

dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la scadența fiecărei chirii

lunare (ultima zi a lunii pentru care au fost datorate și până la plata lor

efectivă).

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut

în vedere expertiza contabilă efectuată în cauză, durata de timp pentru care se

datorează chiria, precum și prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel pârâtul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, fără a-l

motiva.

La termenul din 23 martie 2009 apelantul a

formulat o cerere de suspendare a judecății în baza art. 244 alin. (1) C. proc.

civ., arătând că dezlegarea acestei pricini atârnă de soluționarea contestației

formulate de Primăria Timișoara împotriva deciziei nr. EN8164 din 15 martie 2006,

emisă de Ministerul Sănătății, litigiu ce se află pe rolul Tribunalului Timiș,

fiind‚ înregistrat sub nr. 6324.1/30/2006.

Cererea de suspendare a fost respinsă,

instanța de apel apreciind că soluția din dosarul Tribunalului Timiș nu poate

influența judecata apelului.

Prin decizia civilă nr. 60/A din 23

martie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul declarat

de pârât ca nefondat, reținând, în esență, că reclamantei i-a fost retrocedat

în baza Legii 10/2001 imobilul în litigiu, folosit în prezent de Spitalul

Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” pentru această folosință pârâtul

datorând chirie. S-a apreciat, totodată, că prima instanță a stabilit corect

cuantumul chiriei, conform expertizei contabile efectuate în cauză.

Împotriva deciziei menționate a declarat

recurs, în termenul legal, pârâtul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii

„Louis Țurcanu”, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6

și 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, pârâtul a

susținut că, în mod greșit, instanța de apel a respins cererea de suspendare a

judecății până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 6324.1/30/2006,

reținând că între cele două dosare nu există nicio legătură.

S-a menționat că acest dosar are ca

obiect contestația formulată de Primăria Timișoara, prin care s-a solicitat

anularea deciziei nr. EN8164 din 15 martie 2006, emisă de Ministerul Sănătății,

decizie prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului. S-a arătat că

această decizie a fost anulată de Tribunalul Timiș la data de 4 mai 2009, fiind

evident că, în situația în care soluția va rămâne definitivă și irevocabilă,

reclamanții își va pierde retroactiv calitatea de proprietar și, ca atare, nu

are calitate procesuală activă pentru a solicita plata chiriei.

Cea de-a doua critică a vizat greșita

aplicare a legii, în condițiile în care instanța de apel a menținut hotărârea

primei instanțe, deși aceasta nu s-a cerut.

A susținut recurentul că, în lipsa unei

precizări de acțiune din partea reclamantei, tribunalul nu îl putea obliga la

plata sumei stabilite prin raportul de expertiză contabilă, de 785.147,6 lei.

Intimata R.H. prin mandatar T.S.I. a

formulat întâmpinare solicitând constatarea nulității recursului, întrucât criticile

invocate nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., și, în subsidiar, respingerea ca nefondat.

Prin cererea înregistrată la 4 februarie 2010,

recurentul a solicitat suspendarea executării sentinței civile nr. 3381/PI din 20

octombrie 2008 a Tribunalului Timiș, până la soluționarea recursului, motivat

de faptul că toate fondurile spitalului sunt blocate, fiind în imposibilitatea

asigurării funcționării.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile

art. 300 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Recurentul a depus la dosar copia

sentinței civile nr. 1287/PI din 4 mai 2009 a Tribunalului Timiș, secția

civilă, prin care s-a admis în parte acțiunea formulată de Municipiul Timișoara

și Statul Român reprezentat de Consiliul Local Timișoara în contradictoriu cu

Ministerul Sănătății, R.H.L. și Spitalul de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu

și s-a anulat decizia nr. EN8164 din 15 martie 2006, emisă de Ministerul

Sănătății.

Prin petiția depusă la 9 martie 2010,

intimata reclamantă R.H.L. arătat că înțelege să depună la dosar, în copie,

decizia civilă nr. 14/A din 28 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 6324.1/30/2006.

Prin adresa din 5 februarie 2010, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a

comunicat recurentului pârât că, în vederea soluționării cererii de suspendare

a executării, are de achitat o cauțiune de 10% din valoarea litigiului.

Având în vedere că, până la momentul

soluționării recursului, pârâtul recurent nu a făcut dovada achitării

cauțiunii, stabilite prin rezoluția din 4 februarie 2010 a completului de

judecată, Curtea va constata că nu sunt întrunite cerințele art. 300 alin. (3) C.

proc. civ. și va respinge cererea de suspendare a executării sentinței civile

nr. 3381/PI din 20 octombrie 2008 a Tribunalului Timiș.

Examinând criticile formulate prin

motivele de recurs, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.,

Curtea va constata că recursul pârâtului este nefondat având în vedere

considerentele ce succed:

Întrucât apelul pârâtului nu a fost

motivat, instanța de apel s-a pronunțat, conform art. 292 alin. (2) C. proc.

civ., numai în baza susținerilor și mijloacelor de apărare formulate în fața

primei instanțe.

Recurentul critică soluția dată în apel

asupra cererii sale de suspendare a judecății, motivate de existența unui

litigiu între reclamanta-intimată și Primăria Municipiului Timișoara.

Așa cum rezultă din practicaua deciziei recurate,

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins cererea de suspendare

întemeiată pe dispozițiile art. 244 alin. (1) C. proc. civ., reținând că nu s-a

făcut dovada existenței litigiului, de a cărui soluționare ar fi depins, în tot

în parte, soluționarea apelului pârâtului.

Raportat la probele administrate în faza

apelului, Curtea de apel a apreciat corect că, odată ce nu s-a făcut dovada

existenței pe rolul instanțelor a dosarului față de care s-a solicitat

aplicarea dispozițiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ., cererea de suspendare

a judecății apelului pârâtului nu putea fi admisă.

Deși în faza recursului s-a depus la

dosar, în copie, sentința civilă nr. 1287/PI din 4 mai 2009 a Tribunalului

Timiș, secția civilă, pronunțată în dosarul 6324/30/2006, în raport de care

pârâtul a solicitat suspendarea judecății apelului, dovedind astfel existența

unui litigiu cu privire la decizia prin care s-a soluționat notificarea

intimatei R.H.L., fiindu-i restituit imobilul, clădire și teren, ocupat în

prezent de Spitalul Clinic de Copii Louis Țurcanu, hotărârea pronunțată în

acest litigiu nu ar fi putut influența judecata apelului.

Recurentul are doar calitatea de

utilizator al imobilului și, pe cale de consecință, are obligația legală de

plată a chiriei către proprietar.

De altfel, în faza recursului, intimata

reclamantă a depus la dosar decizia civilă nr. 14/A din 28 ianuarie 2010 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă, prin care s-au admis apelurile

declarate de Consiliul Local și Primarul Municipiului Timișoara, precum și de

către R.H.L. împotriva sentinței nr. 1287 din 4 mai 2009 a Tribunalului Timiș,

hotărâre ce a fost desființată cu trimitere spre rejudecare către aceeași

instanță.

Ca atare, având în vedere situația de

fapt menționată, reclamanta intimată și-a păstrat calitatea de proprietar

tabular al imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F. 214 Timișoara,

astfel că își justifică calitatea procesuală activă în formularea cererii

introductive îndreptate împotriva pârâtului, deținător al imobilului, care

datorează, conform art. 16 din Legea nr. 10/2001 cheltuieli de întreținere și

chiria pe o perioadă de 5 ani.

În consecință critica formulată prin

primul motiv de recurs este nefondată raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Critica formulată prin cel de-al doilea

motiv de recurs, referitoare la neprecizarea acțiunii privind suma solicitată,

după stabilirea acesteia prin expertiza contabilă efectuată la prima instanță,

este neîntemeiată.

Prin precizarea de acțiune depusă la 25

octombrie 2007 la Tribunalul Timiș (file 47 din dosarul primei instanțe)

reclamanta R.H. a arătat că înțelege să majoreze cuantumul pretențiilor

explicând detaliat modul de calcul al chiriei, conform H.G. nr. 1886/2006, art.

2 și art. 4.

De altfel, cererea de mărire a câtimii

obiectului acțiunii, poate fi formulată, până la închiderea dezbaterilor asupra

fondului și se consemnează în încheierea de ședință, fiind suficientă

declarația verbală făcută de reclamant, întrucât, potrivit art. 132 alin. (2)

pct. 2, cererea nu se socotește modificată.

Prin urmare, nu se poate reține că

instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, în cazul în care reclamanta,

după efectuarea expertizei, și-a mărit câtimea obiectului cererii nefiind

întrunite dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Deși era suficientă declarația verbală în

sensul majorării câtimii obiectului acțiunii, reclamanta a arătat prin

concluziile scrise depuse la 21 octombrie 2008 care este cuantumul pretențiilor

sale, modul de calcul al acestora, distinct pentru fiecare din perioadele

pentru care s-a solicitat chiria, precizând totodată, că, în conformitate cu

prevederile art. 1088-1090 C. civ., cuantumul concret se va calcula de organul

de executare, față de prevederile art. 371

2

alin. (2) C. proc. civ.

În consecință, raportat la dispozițiile

art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este

întemeiat.

Pentru toate aceste considerente, Curtea

va respinge recursul ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a

executării.

Respinge, ca nefondat recursul declarat

de pârâtul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu împotriva

deciziei nr. 60/A din 23 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

martie 2010.