Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.10.2009
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2357/2009

HOTĂRÂRE
13.10.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2357/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Ședința publică de la 13 octombrie 2009 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul Z.G. a chemat-o în judecată pe pârâta SC B.T.S. SA Cluj Napoca pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunța, instanța să constate că pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală privind închiderea forțată a pozițiilor la constatarea apelului în marjă, obligație prevăzută și în angajamentul anexă la contract prin care autorizează brokerul pârâtei să închidă pozițiile aflate în situația de apel în marjă [art. 1 lit. n) din contract și angajamentul anexă] să dispună rezilierea unilaterală a contractului din culpa exclusivă a pârâtului și repunerea părților în situația anterioară a apelului în marjă, respectiv la data de 7 noiembrie 2006 ora 16,00.

A arătat în cererea sa că la data de 25 aprilie 2006 a încheiat un contract privind servicii de brokeraj la B.M.F.M.S., potrivit căruia a investit financiar în piața de capital, intermediarul broker (pârâtul din cauza de față) urmând să supravegheze situația acțiunilor sale în piață și să ia decizii în funcție de evoluția pieței ori la ordinul său, brokerul având două obligații principale: să urmărească în permanență situația pieței de capital din prisma acțiunilor reclamantului cumpărate pe această piață și să închidă forțat pozițiile reclamantului în condițiile în care acesta intră în apel în marjă.

A mai arătat reclamantul că în data de 7 noiembrie 2006 orele 16,00 reclamantul nu era în localitate și locația unde se afla nu-i permitea să acceseze piața de capital prin intermediul internetului, că în zilele de 8 – 12 noiembrie 2007 nu a știut nimic despre acțiunile lui aflate pe piața de capital și că la 13 noiembrie 2007 când a revenit în localitate și-a verificat e-maiulul și a constatat că avea un mesaj prin care i se aducea la cunoștință că se află în apel în marjă, fiind invitat la sediul pârâtei pentru a lua o hotărâre cu privire la situata sa financiară. Verificându-și portofoliul a constatat că a pierdut 2.546.000.000 lei și că figura în debit către pârâtă cu suma de 710 milioane lei vechi astfel încât a pierdut toți banii investiți iar brokerul său în loc să ia măsurile prevăzute de lege îl invita la discuții inutile, trebuind să mai dea încă o sumă importantă de bani pentru lipsa de profesionalism a acestuia.

Procedând astfel brokerul a încălcat dispozițiile contractuale care îl obligau ca în data de 8 noiembrie 2007, când s-a constatat apelul în marjă, să închidă toate pozițiile, protejând astfel investiția rămasă după pierderile constatate de broker, măsurile referindu-se la faptul că reclamantul trebuia să fie căutat și să fie anunțat despre apelul în marjă până cel târziu a doua zi la orele 12,00 și în situația în care nu l-ar fi găsit era obligat imperativ prin contract să închidă forțat pozițiile pe piața de capital. La data de 7 august 2007 pârâta a formulat întâmpinare prin care a ridicat excepția prematurității cererii de chemare în judecată excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecare și excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului K.T.

precum și cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantului la plata sumei de 25.109 lei reprezentând pierdere înregistrată ca urmare a scadenței contractelor cumpărate de reclamant, cu cheltuieli de judecată, precizând că la data de 19 decembrie 2006 reclamantul a achiziționat un număr de 651 contracte futures, contracte DETLV având scadența în luna martie 2007 și că la data scadenței avea depusă în cont suma de 121.462,90 Ron, iar ca urmare a stingerii scadenței, contractele se închid automat reclamantul înregistrând o pierdere de 151.427,80 lei, din care suma de 1.106,70 lei reprezentând comisioane de tranzacționare conform contractului de intermediere. A menționat în continuare că suma inițială datorată de reclamant a fost de 29.964,9 Ron însă ca urmare a transferării din contul de numerar în contul de marjă a sumei de 4.855,53 Ron, debitul acestuia a fost diminuat cu această sumă, rămânând de achitat 25.109 Ron.

A mai arătat pârâta că în calitate de intermediar în contractul privind servicii de brokeraj avea dreptul și nu obligația de a închide pozițiile clientului care nu avea acoperită marja, această chestiune fiind reglementată expres în contract, că i-a adus la cunoștință reclamantului cele petrecute la data înregistrării apelului în marjă printr-o scrisoare transmisă prin poșta electronică, dar, reclamantul neavând acces la internet și nedorind să fie contactat pe nicio cale nu constituie un argument în justificarea lipsei de diligență a pârâtei. Excepțiile invocate au fost respinse prin încheierea de 12 septembrie 2007, instanța încuviințând reclamantului să achite eșalonat taxa judiciară de timbru și apreciind că excepțiile lipsei calității de reprezentant și nelegala timbrare a cererii au rămas fără obiect, iar excepția prematurității cererii de chemare în judecată a fost respinsă.

La termenul de judecată din data de 15 august 2007 reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că suma datorată de pârâtă este de 170.000 Ron. Tribunalul Comercial Cluj a admis acțiunea precizată a reclamantului, a reziliat contractul privind servicii de brokeraj la B.M.F.M.S. încheiat între părți la 25 aprilie 2006, a dispus repunerea părților în situația anterioară apelului în marjă din 7 noiembrie 2007, ora 16,00 în sensul că a obligat-o pe pârâta SC B.T.S.

SA Cluj Napoca la plata, în favoarea reclamantului a sumei de 17.0.000 lei prejudiciu, a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 4.664,5 lei cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din sentința comercială nr. 5574/2007 din 5 decembrie 2007. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că între părți a fost încheiat un contract comercial de comision cu titlu oneros prin care părțile s-au obligat, una să investească bani, cealaltă să folosească această sumă pentru cumpărarea sau vânzarea de acțiuni, pârâta fiind un comisionar special iar răspunderea sa este antrenată așa cum este specific mandatului oneros, pentru culpa levis in abstracto, că pârâta nu a respectat obligația legală și contractuală de a notifica reclamantul în perioada 7 noiembrie 2006 – 8 noiembrie 2006 cu privire la portofoliul său, de a marca pe piață și de a emite apelul în marjă în data de 7 noiembrie 2006, de a se conforma la apelul în marjă respectiv de a închide pozițiile reclamantului în data de 8 noiembrie 2006 și de a cere acordul reclamantului pentru o eventuală creditare a contului său în 7 noiembrie 2006, aceasta procedând greșit când a acoperit marjele contractelor încheiate pe cont propriu din fondurile clienților,

motiv pentru care instanța a apreciat că nerespectarea culpabilă a acestor obligații contractuale îl îndreptățește pe reclamant să solicite, în temeiul art. 1073 C. civ., rezilierea contractului de brokeraj și acoperirea prejudiciului astfel suferit în valoare de 170.000 lei. Cu privire la cererea reconvențională instanța a reținut că neexistând acordul reclamantului pentru creditarea contului acestuia, în mod nelegal pârâta a creditat contul reclamantului astfel că în mod justificat acesta a invocat excepția de neexecutare a contractului fiind întrunite toate condițiile pentru ca o astfel de apărare să fie pertinentă: izvorul comun al obligațiilor, existența unei neexecutări culpabile a obligațiilor din partea uneia dintre părți care a dus la împiedicarea celeilalte de a-și executa obligația, culpa, raportul de cauzalitate, convingerea instanței fiind aceea că pretențiile pârâtei reconvenționale sunt neîntemeiate.

Împotriva sentinței instanței de fond pârâta SC B.T.S. SA Cluj Napoca a formulat apel, care a fost soluționat de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 133/2008 din 18 iunie 2008 în sensul că a fost admis apelul, fiind obligată pârâta să plătească reclamantului Z.G. suma de 170.000 lei cu titlu de daune interese, a fost admisă cererea reconvențională și în consecință a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 25.109 lei, s-a dispus compensarea judiciară a sumelor datorate până la concurența sumei de 25.109 lei, rămânând în sarcina pârâtei obligația plății cuantumului de 144.891 lei, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate și obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 2.446,5 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de apel și-a însușit motivarea instanței de fond în ceea ce privește poziția exprimată de către aceasta conform căreia există o obligație, iar nu un drept al pârâtei de a înscrie în raportul zilnic apelul în marjă și de a anunța clientul și în situația în care acesta nu putea fi contactat de a proceda la închiderea pozițiilor acestuia, că reclamantul a autorizat brokerul să lichideze forțat pozițiile deținute de acesta în cazul în care nu răspunde apelului în marjă, că în mod pertinent instanța de fond a înlăturat susținerile pârâtei conform cărora aceasta ar fi procedat la informarea reclamantului și că deoarece la sfârșitul zilei de 8 noiembrie 2007 reclamantul nu a depus suma necesară acoperirii apelului în marjă, pârâta avea obligația de a sesiza C.R.C.

SA Sibiu și la ordinul acesteia de a închide pozițiile clientului în încercarea de a a-i diminua reclamantului pierderile, că optând acoperirea apelului în marjă din surse proprii pârâta a greșit deoarece nu a existat o astfel de convenție între părți, că în mod corect a reținut instanța de fond că nerespectarea culpabilă a tuturor obligațiilor contractuale menționate îl îndreptățește pe reclamant să solicite, în baza art. 1020 - 1021 C. civ. rezilierea contractului de brokeraj și acoperirea prejudiciului astfel suferit conform art. 1073 și urm. C. civ. în valoare de 170.000 lei și că instanța de fond a redactat defectuos dispozitivul dispunând repunerea părților în situația anterioară, ceea ce nu este posibil în cazul contractelor cu executare succesivă, rezilierea operând numai pentru viitor, iar suma de 170.000 lei urmează a fi acordată cu titlu de daune interese.

În ceea ce privește cererea reconvențională instanța de apel a reținut că în mod greșit a fost soluționată aceasta de către instanța de fond deoarece existând un angajament prin care reclamantul își asumă pierderea ce depășește suma disponibilă la scadența contractelor, neexistând niciun temei legal pentru respingerea cererii reconvenționale, reclamantul urmând a fi obligat să plătească pârâtei 25.109 Ron. Instanța de apel a reținut că declarația reclamantului Z.G.

aflată la fila 54 din dosar se referă strict la cele 651 de contracte cu scadența în martie 2007, ce fac obiectul cererii reconvenționale, la momentul la care reclamantul a semnat declarația, având în cont o sumă disponibilă de 121.462 Ron și că s-a angajat să achite imediat și fără altă somație orice pierdere care excede acestui cuantum, astfel că nu poate fi reținută apărarea acestuia cum că a fost indus în eroare de către reprezentanții pârâtei și oricum, chiar dacă ar fi așa, în lipsa unei acțiuni prin care să se fi cerut nulitatea angajamentului, astfel de împrejurări nu pot fi analizate pe cale incidentală, angajamentul fiind o convenție de neresposabilitatea debitorului, un acord prin care părțile au modificat consecințele neexecutării obligației de către pârâtă, intervenit înainte de ocazionarea prejudiciului pentru reclamant.

Reclamanta SC B.T.S. SA Cluj Napoca a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel prin care a solicitat, în temeiul art. 299, art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea parțială a hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii comerciale a reclamantului, cu menținerea deciziei comerciale în ceea ce privește admiterea cererii reconvenționale a pârâtei reclamante și obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale. A invocat nelegalitatea deciziei apelate apreciind că au fost ignorate dispozițiile legale în materia pieței de capital, dispozițiile codului civil, dispozițiile referitoare la contractul de mandat și ale contractului de comision, respectiv Legea nr. 297/2004 și Regulamentul C.N.V.M.

și al C.R.C., art. 969 și art. 1532 C. civ., art. 405 și urm. C. com. și Contractul privind servicii de brokeraj la Bursa Monetar Financiară și de Mărfuri Sibiu. Astfel a arătat că la art. 3 lit. A) pct. 3 din contract s-a prevăzut în mod expres dreptul SC B.T.S. SA Cluj Napoca de a închide forțat pozițiile clientului în cazul unui apel în marjă, neexistând un text legal imperativ care să prevadă obligația recurentei de a închide forțat pozițiile în cazul intrării în apel în marjă și că există două raporturi juridice în care apelul în marjă poate surveni, însă cu un tratament legal distinct: primul raport juridic se naște între recurentă în calitate de membru compensator și Casa Română de Compensații, raport juridic căruia îi este aplicabil art. 37 din Regulamentul nr. 1/2006, cel de-al doilea raport juridic în care poate să apară apelul în marjă este cel între client și pârâtă în calitate de intermediar, când nu se aplică art. 37 din Regulamentul nr. 1/2006.

A mai susținut că nu poate fi acceptat punctul de vedere al instanței cum că pârâta avea obligația de a închide forțat pozițiile reclamantului deoarece natura juridică a contractului încheiat între părțile în litigiu este cea a unui contract de comision în care comisionarul are obligația de executa mandatul încredințat de către comitent, că pârâta a executat întocmai ordinele de tranzacționare trimise de către acesta, neexistând identitate între obligația de a executa mandatul încredințat de către comitent și dreptul de a închide pozițiile acestuia de către S.S.I.F.

astfel că recurenta pârâtă nu avea obligația de a închide forțat pozițiile intimatului în caz de intrare în apel în marjă, instanța de apel greșind atunci când a dat o astfel de interpretare deoarece atâta timp când este în vigoare clauza contractuală aceasta își produce efecte juridice care nu pot fi înlăturate prin interpretare, instanța nefiind investită cu constatarea nulității absolute parțiale a contractului așa încât nesocotirea art. 969 C. civ. a determinat pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea legii, intrând sub incidența art. 304 C. proc. civ. Intimatul Z.G.G. a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtă și a solicitat respingerea recursului cu cheltuieli de judecată. Recursul este nefondat.

Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea atacată se poate modifica dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Art. 969 C. civ. reglementează faptul că au putere de lege între părțile contractante convențiile legal făcute și că ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege. Analizând motivele de recurs din perspectiva articolelor mai sus menționate se constată că la data de 25 aprilie 2006, între SC B.T.S. SA Cluj Napoca denumită intermediar și persoana fizică Z.G.G.

în calitate de client, a fost încheiat Contractul privind servicii de brokeraj la B.M.F.M.S., obiectul contractului fiind reglementarea raporturilor juridice care apar între părțile contractante în legătură cu executarea tranzacțiilor futures și cu opțiuni la Bursa Monetar-Financiară și de Mărfuri Sibiu și că acest contract a stat la baza analizei și judecării prezentului litigiu, clauzele contractului raportate la situația de fapt prezentată de reclamant, fiind analizate în lumina normelor imperative de reglementare a serviciilor de brokeraj la B.M.F.M.S. Motivul referitor la invocarea nelegalității deciziei atacate prin încălcarea art. 969 C. civ. nu poate fi primit deoarece ambele instanțe au avut în vedere, la judecata pricinii, acordul părților exprimat prin Contractul privind serviciile de brokeraj la B.M.F.S.

încheiat între reclamant în calitate de client și pârâtă în calitate de intermediar, instanța nepunând în discuție legalitatea acestui contract sau forța lui probantă, cu atât mai mult cu cât soluția ambelor instanțe este determinată de aplicarea prevederilor din contract inserate la art. 3 lit. A) pct. 3, art. 3 lit. B) pct. 6, articole interpretate și aplicate corect de către aceasta. Sub aspectul legalității acesteia în contextul în care art. 3 lit. A) pct. 3 precum și art. 3 lit. B) pct. 6 din Contractul privind servicii de brokeraj la B.M.F.M.S. încheiat la 25 aprilie 2006 între părțile în litigiu Curtea constată că a fost interpretat și aplicat corect de către cele două instanțe, contractul stipulând prin aceste clauze obligația recurentei de a face apelul în marjă și de a închide forțat pozițiile deschise care nu au acoperit marja la ordinul C.R.C.

Aceste clauze se coroborează cu declarația reclamantului, dată în executarea contractului mai sus menționat (aflată la fila 8 dosar fond) conform căreia brokerul SC B.T.S. SA Cluj Napoca a fost autorizat, ca în situația în care clientul nu răspunde apelului în marjă, să lichideze forțat pozițiile deschise pe care le deține. Interpretarea dată de pârâtă, membru compensator, în sensul că închiderea forțată a pozițiilor deschise este doar un drept izvorât din contract, este neconformă nu numai cu dispozițiile contractuale și regulamentele C.N.V.M. și C.R.C.

dar și cu scopul pentru care a fost încheiat contractul – acela ca o firmă specializată să urmărească piața de capital, dar și de a închide forțat pozițiile în condițiile legii, în situația intrării în apel în marjă, brokerul fiind un agent pentru servicii de investiții financiare care negociază cereri și oferte și încheie tranzacții exclusiv în numele unui intermediar, reclamantul încheind contractul nu cu nespecialist – ca intermediar – , ci, cu un membru compensator (intermediar înscris în registrul public al C.N.V.M.

care îndeplinește cerințele de admitere stabilite de Casa Română de Compensații și care a încheiat un contract de compensare – decontare cu aceasta), autorizat de Casa Română de Compensații, membru care „trebuie”, conform dispozițiilor art. 37 din Regulamentul nr. 1/2006 al Casei Române de Compensații SA, să precizeze în raportul zilnic apelul în marjă și care „trebuie” să se conformeze acestuia până la ora 14,00 a sesiunii următoare printr-o variantă de acțiune: completarea sumei în cont sau închiderea pozițiilor deschise care să asigure prin scăderea riscului acoperirea marjei. Pe de altă parte art. 212 alin. (3) din Regulamentul nr. 32/2006 al C.N.V.M. prevede că în cazul în care deficitul nu a fost acoperit în termenul prevăzut în contract, S.S.I.F.

este autorizată să închidă pozițiile deținute de client până la acoperirea necesarului de marjă. Potrivit art. 3 din contract intermediarul are obligația de a închide forțat la ordinul Casei Române de Compensații, pozițiile deschise ale clienților săi care nu a acoperit marja iar în temeiul autorizării date de client în executarea contractului, membrul compensator are obligația de a închide pozițiile deținute de client până la acoperirea necesarului de marjă. Conform dispozițiilor legale menționate precum și contractului încheiat între cele două părți pârâta avea obligația de a marca pe piață și de a emite apelul în marjă, obligație pe care nu și-au îndeplinit-o deoarece la 7 noiembrie 2007 și 8 noiembrie 2007 nu figurează cu apel în marjă în evidențele C.R.C.

SA Sibiu și nu figurează cu apel în marjă deoarece pârâta în mod ilegal a procedat la creditarea contului reclamantului cu suma necesară acoperirii apelului în marjă pentru a evita includerea în raportul din 7 noiembrie 2006 a situației portofoliului reclamantului, contractul neprevăzând însă dreptul membrului compensator de a credita contul clientului cu suma necesară acoperirii apelului în marjă, drept pe care SC B.T.S. SA Cluj Napoca și l-a asumat peste prevederile contractului, această procedură fiind ilegală. În acest sens art. 54 din Regulamentul nr. 1/2006 al C.R.C. SA prevede că este interzis membrului compensator să-și acopere marjele contractelor încheiate pe cont propriu din fondurile clienților, fiind permisă însă acoperirea marjelor clienților din disponibilul propriu pe bază contractuală.

Sub acest aspect pârâta a încălcat dispozițiile legale și contractuale cum bine au sesizat cele două instanțe. De asemenea pârâta a încălcat și clauza contractuală privind notificarea clientului privind situația portofoliului acestuia, scrisoarea electronică la care a făcut referire aceasta, depășind termenul în interiorul căruia legea o autoriza a o emite.

Se constată deci că în mod corect cele două instanțe au stabilit că pârâta nu a respectat clauzele contractuale referitoare la notificarea reclamantului în data de 7 și 8 noiembrie 2006 cu privire la situația portofoliului său, de a marca pe piață și de a emite apelul în marjă la aceste date, de a se conforma apelului în marjă, respectiv de a închide pozițiile reclamantului în data de 8 noiembrie 2006 și de a cere reclamantului o eventuală creditare a contului său în data de 7 noiembrie 2006. Ca urmare se constată că nu există nicio neconcordanță între normele care reglementează serviciile de brokeraj la B.M.F.M.S. și prevederile contractuale, iar interpretarea și aplicarea dispozițiilor contractuale a fost făcută de către cele două instanțe în litera și spiritul legii.

Cu privire la nelegalitatea deciziei determinată de ignorarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1532 C. civ. și urm. referitoare la natura mandatului, coroborate cu art. 405 și urm. C. com., referitoare la comision având ca rezultat greșita aplicare a legii Curtea constată că nici acest motiv nu poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

întrucât în mod corect instanța a apreciat contractul dintre părți a fi un contract comercial de comision cu titlu oneros prin care acestea se obligă, una să investească o sumă de bani, iar cealaltă să folosească această sumă în sensul cumpărării sau vânzării de acțiuni, pârâta fiind un comisionar special a cărei răspundere este antrenată, așa cum este specific mandatului oneros, pentru culpa levis in abstracto, apreciere la care a achiesat și instanța de apel care corect a reținut existența obligației pârâtei și nu dreptul acesteia de a înscrie în raportul zilnic apelul în marjă și de a anunța clientul asupra acestei situații, iar în cazul în care clientul nu putea fi contactat de a proceda la închiderea poziției acestuia, nefiind încălcată astfel nicio dispoziție a codului civil și nici cele ale codului comercial referitoare la contractul de comision, neexistând nicio clauză contractuală dintre cele la care s-a referit recurenta, care să contrazică normele imperative ale legii și care să impună constatarea nulității absolute parțiale a contractului.

Curtea constată că cele două instanțe nu au înlăturat nicio clauză contractuală prin interpretare, dimpotrivă au aplicat prevederile contractului corelate cu actele normative în vigoare referitoare la serviciile de brokeraj la B.M.F.M.S., că nu există nicio contradicție între clauzele contractuale invocate de către pârâtă și normele imperative ale legii care să determine obligativitatea existenței unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută parțială a contractului încheiat de părți. Față de împrejurările menționate mai sus, raportate la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., temeiul de drept invocat de recurentă în susținerea recursului, Curtea constată că acestea nu pot fi încadrate în motivele prevăzute de lege pentru modificarea hotărârii atacate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge recursul. În concluziile scrise recurenta și-a extins motivele de recurs criticând soluția și sub aspectul incompatibilității rezilierii contractului cu repunerea părților în situația anterioară dar și a motivării modificării deciziei atacate în temeiul pct. 7 și 8 ale art. 304 C. proc. civ. Aceste motive nu vor fi analizate întrucât nu au făcut obiectul recursului declarat și motivat în interiorul termenului de recurs, prin concluziile scrise părțile neavând dreptul să invoce alte motive decât cele care au fost invocate prin cererea de recurs. Potrivit art. 274 C. proc. civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.

Cum intimatul reclamant a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, depunând la dosar nota de cheltuieli în sumă de 3.115 lei și actele doveditoare, se constată că cererea formulată de acesta este fondată urmând a fi admisă și obligată recurenta pârâtă să plătească 3.115 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC B.T.S. SA Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 133/2008 din 18 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatului Z.G. suma de 3.115 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-02-02
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 409/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 13 octombrie 2004 reclamanta SC B.I.L. a chemat în judecată pârâta SC A. SA Cluj, solicitând ca în baza sentinței ce
ÎCCJ 2009-04-08
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1209/2009
din cadrul emitentului. Intimata SC T.A. SA prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea apelului cu consecința menținerii hotărârii atacate. Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin de
ÎCCJ 2006-03-02
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 874/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introdusă sub nr. 17485/2002 la Tribunalul București, reclamanta A.P.A.P.S. a chemat în judecată pe pârâtul B.D., solicitând obligarea acestu
ÎCCJ 2009-10-14
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2408/2009
ntului, deci obligarea pârâtei în acest sens nu se poate accepta, decât cu încălcarea principiului libertății contractuale statornicit de art. 969 C. civ., respectiv sunt legale acele convenții care au fost făcute prin acordul reciproc de v
ÎCCJ 2006-03-08
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 984/2006
da hotărârii C.N.V.M. din 7 octombrie 2004 din conținutul căreia rezultă că societatea nu îndeplinește condițiile Legii nr. 297/2004 și ale Instrucțiunilor nr. 4/2004 pentru a putea fi declarată societate de tip „închis” pentru ca acțiunile
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă