ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1280/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1280/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Prin sentința comercială nr. 163 din 26 mai
2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, s-a
admis acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL împotriva
pârâților M.A.D.R. și D.A.D.R. Teleorman și în
consecință s-a dispus obligarea acestora la plata sumei de 201.409,88
lei cu titlu de alocație bugetară. Totodată, pârâta D.A.D.R.
Teleorman a fost obligată la plata sumei de 5.200 lei cheltuieli de
judecată.
Prin aceeași sentință s-a respins, ca
nefondată, cererea de chemare în judecată a altor persoane, respectiv
a SC D. SRL, SC F.I. SRL și SC B. SRL, excepția lipsei
calității procesuale pasive a pârâtului M.A.D.R., precum și
cererea intervenientelor privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a
reținut, în esență, că pârâta D.A.D.R. Teleorman a avizat
cererile intervenientelor și a aprobat valoarea alocației, obligându-se
să efectueze plata la momentul alimentării contului, ceea ce a permis
intervenientelor și reclamantei să urmeze procedura
prevăzută de H.G. nr. 801/2003, respectiv intervenientele să
achite avansul de 50 % din valoarea investițiilor, iar reclamanta să
livreze o marfă al cărei preț integral nu i-a fost plătit.
Au fost înlăturate apărările conform
cărora reclamanta și intervenientele și-au asumat riscul
neîncasării alocației de 50 % din valoarea instalațiilor,
deoarece alocațiile urmau a se vira în limita sumelor bugetare alocate, pe
considerentul că H.G. României nr. 801/2003 nu impune asemenea
condiții, sumele urmând a fi avute în vedere de direcția de
agricultură la momentul avizării cererilor.
În privința intervenientelor s-a reținut
că, deși ele sunt beneficiarele alocației bugetare, încasarea
efectivă a acesteia se face de către furnizorul instalațiilor,
în speță reclamanta, ele neputând pretinde plata alocației.
Referitor la excepția lipsei calității
procesuale pasive a M.A.D.R., tribunalul a apreciat că este
nefondată, față de dispozițiile pct. 6 alin. (1) din Anexa
la H.G. României nr. 801/2003, potrivit cărora alocația se
acordă de către minister, prin direcțiile pentru
agricultură.
Reținând dispozițiile art. 274 C. proc.
civ. și culpa procesuală a pârâtei D.A.D.R. Teleorman pentru neplata
alocației bugetare, tribunalul a apreciat că se impune obligarea
acesteia către reclamantă, la plata sumei de 5.200 lei, cu titlu de
cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru
și timbru judiciar, corespunzător câtimii pretențiilor precizate
la data de 19 mai 2008.
Urmare a respingerii cererii de chemare în
judecată a altor persoane, tribunalul a apreciat că se impune
respingerea cererilor intervenientelor de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor
de judecată, în condițiile în care, în ședința publică
din data de 25 februarie 2007, intervenientele au fost de acord cu cererea de
chemare în judecată conform cu art. 57 – art. 58 C. proc. civ.
Apelurile declarate de pârâte împotriva acestei sentințe
au fost respinse, ca nefondate, prin decizia comercială nr. 59 din 3
februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a
comercială, cu obligarea acestora la suportarea cheltuielilor de
judecată.
În considerentele deciziei instanța de apel a reținut
următoarele:
Cauza are o natură comercială, nefiind
incidente dispozițiile art. 2 alin. (1), art. 8 și 10 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004 invocate de apelantul M.A.D.R., astfel că prima
instanță a respins corect excepția necompetenței materiale.
Criticile vizând respingerea excepției lipsei
calității procesuale active a reclamantei SC S. SRL sunt nefondate
deoarece calitatea procesuală activă a reclamantei corespunde cu
aceea de titular al dreptului ce rezultă din conținutul raportului
juridic dedus judecății, fiind societatea producătoare și
furnizoare a utilajelor agricole către interveniente.
Pe fond, Curtea a reținut că reclamanta
și intervenientele au respectat procedura reglementată de H.G. nr.
801/2003 și au obținut aprobarea D.A.D.R. Teleorman pentru acordarea
alocației. De asemenea, legea nu condiționează plata
alocației în funcție de limita subvențiilor alocate și,
oricum, suma corespunzătoare a fost alocată prin includerea ei în
bugetul ministerului de resort.
Împotriva deciziei pârâtele au declarat recurs.
Recurenta D.A.D.R. Teleorman a invocat
următoarele în motivele de recurs:
Excepția lipsei calității procesuale
active a reclamantei a fost greșit soluționată în raport de
prevederile art. 3 din H.G. României nr. 801/2003, reclamanta neavând calitatea
de beneficiar al alocației, nefiind deci, titular al dreptului pretins,
iar între reclamantă și pârâte nu există un raport juridic
direct, pct. 7 din H.G. României nr. 801/2003 stabilind doar modalitatea de
decontare.
Pe fond se invocă lipsa coroborării
reglementărilor H.G. României nr. 801/2003, prin ignorarea pct. 2 care
prevede că sursa alocației este bugetul de stat care, pentru anul
2003 a stabilit un plafon limitat, la nivel de țară, astfel încât
direcția aprobă valoarea alocației în funcție de suma
alocată de ordonatorul principal de credite, contrar celor stabilite prin
decizie și sentință.
Recurentul M.A.D.R. Teleorman (actualmente
M.A.P.D.R.D.R.) și-a întemeiat cererea de recurs pe art. 304 pct. 3, 8
și 9 C. proc. civ., aducând următoarele critici:
Hotărârea s-a dat cu încălcarea
competenței altei instanțe și cu încălcarea și
greșita aplicare a legii, deoarece a ignorat dispozițiile speciale
care reglementează soluționarea litigiilor în care una din
părți, în speță pârâtele, nu are calitatea de comerciant
și nici nu face fapte de comerț și dispozițiile H.G. nr.
801/2003, D.A.D.R., cât și M.A.P.D.R. au fost investite de legiuitor
să pună în executare și să execute în concret o lege care,
în cauză, o reprezintă H.G. nr. 801/2003, iar sumele solicitate
provin și se acordă din bugetul de stat.
Așadar, competența materială
aparține instanței de contencios administrativ.
Se susține că beneficiarii alocației
au calitatea de titular al dreptului subiectiv, astfel cum sunt definiți
la pct. 3 din anexă.
În ceea ce o privește pe reclamantă, în
calitate de furnizor, legiuitorul, prin virarea sumelor de bani direct în
contul acesteia
(pct. 7 Anexa la H.G. 801/2003) nu i-a atribuit calitatea
de
beneficiar, ci a simplificat
procedura decontării sumelor pentru
asigurarea celerității
operațiunilor financiare și
comerciale, prevăzând posibilitatea ca sumele să intre direct în
contul acestora.
Din coroborarea dispozițiilor pct. 3 din H.G.
nr. 801/2003 care definesc calitatea de „beneficiar” cu dispozițiile pct.
6/2 din același act reiese fără echivoc ca statul acordă
alocația beneficiarilor și nu furnizorilor de utilaje, cum eronat au
reținut ambele instanțe.
În ceea ce privește excepția lipsei
calității procesuale pasive a
M.A.P.D.R., instanța de apel motivează decizia
pronunțată prin aceea că potrivit pct. 6 și 7 din H.G.R. nr.
801/2003 alocația se acordă de M.A.P.D.R., însă nu distinge
dacă această obligație vizează acordarea alocației în
contul D.A.D.R. județene ori în contul furnizorilor. Cum actul normativ
prevede că acordarea se face în contul D.A.D.R. județene, fapt care
dovedește lipsa identității dintre cel obligat în raportul
juridic dedus judecății și cel pretins obligat, se solicită
a se constata că simpla invocare a bugetului de unde se alocă banii nu
este suficientă pentru a justifica soluția pronunțată.
În ceea ce privește fondul cauzei, se
susține că decizia apelată este dată cu ignorarea
dispozițiilor legale în materie, instanța depășindu-și
rolul prin acordarea sumelor în condițiile în care fondul alocat de stat a
fost epuizat.
Atât instanța de fond, cât și instanța
de apel aveau obligația, în considerarea dispozițiilor art. 129 C.
proc. civ., să constate că reclamanta își invocă propria
turpitudine.
Prin întâmpinarea înregistrată la 9 octombrie 2009
intimata SC D. SRL a solicitat respingerea recursului D.A.D.R.
În apărare arată că reclamanta are
calitate procesuală, fiind titulara dreptului ce formează
conținutul raportului juridic de drept material supus judecății,
fiind singura care pretinde că i-a fost încălcat un drept, acela de a
încasa jumătate din prețul utilajelor livrate intimatei.
De asemenea, pe fond, s-a făcut dovada că
documentația întocmită pentru primirea alocației bugetare de 50
% din prețul instalațiilor de irigat, conform H.G.R. nr. 801/2003 a
fost aprobată de D.A.D.R., care i-a comunicat reclamantei acest fapt, în
calitate de furnizoare – producătoare, cu adresa nr. 6 din 21 iulie 2003.
Aprobarea a produs și alte consecințe în
planul raporturilor dintre reclamantă și interveniente, fiind
încheiate contractele de furnizare, emise facturile de livrare și achitat
jumătate din preț.
Mai arată că nu se poate reține
contractarea instalațiilor pe riscul său, fiindcă,
fără acea aprobare din partea D.A.D.R. intimata nu ar fi contractat,
nu achita jumătate din preț, iar din răspunsul M.A.D.R. avea
competența verificării documentației depuse de producătorii
agricoli și a aprobării valorii alocației cuvenite acestora
precum și obligația efectuării plăților în contul
furnizorilor, iar aprobarea dată de către D.A.D.R. Teleorman
documentațiilor verificate, nu putea fi anulată ulterior de
către aceasta.
Prin întâmpinările înregistrate la 22 octombrie
2009, intimatele SC F.I. SRL și SC B. SRL au invocat nulitatea recursului
pentru nemotivarea sa în drept și excepția netimbrării,
ulterior, la cuvântul pe fond, în raport de soluția respingerii acestor
excepții, solicitând respingerea pe fond a recursurilor.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate
se vor reține următoarele:
Temeiul de drept care a generat prezentul litigiu îl
constituie H.G.R. nr. 801/2003 privind aprobarea Programului privind
sprijinirea producătorilor agricoli și privind sprijinirea
producătorilor agricoli și asociațiilor utilizatorilor de
apă pentru irigații pentru achiziționarea de instalații de
irigat noi, din producția internă, cu finanțare de la bugetul de
stat.
Astfel, în sprijinul dezvoltării procesului
investițional în agricultură privind dotarea cu echipamente moderne
pentru distribuirea
apei de
irigații în cadrul exploatațiilor agricole, M.A.P.A.M. acordă
producătorilor agricoli și asociațiilor utilizatorilor de
apă, denumiți beneficiari, o alocație echivalentă cu 50 %
din prețul instalațiilor de irigat (inclusiv TVA) achiziționate
din producția internă.
În speță, în mod indiscutabil, calitatea de
beneficiari o au societățile comerciale interveniente, care, în baza
acestui program au achiziționat de la societatea reclamantă utilajele
specifice, achitând 50 % din contravaloarea lor, urmând ca pentru
diferență să beneficieze de alocația stipulată în H.G.R.
nr. 801/2003.
În consecință, beneficiarii au urmat
procedura instituită de lege, prin depunerea cererilor la
D.A.D.R. în scopul aprobării
alocației, însoțite de actele doveditoare privind încadrarea în
categoriile prevăzute la pct. 3 și îndeplinirea condițiilor
menționate la pct. 4.
Solicitările beneficiarilor au primit aprobare
din partea D.A.D.R. care ulterior, a refuzat plata alocației invocând
inexistența sumelor aferente, alocate de la bugetul de stat potrivit pct.
2 din anexă.
Ca modalitate de decontare, la pct. 7 lit. d) din
anexă se arată că plata alocației de 50 % se
efectuează de către direcție în contul furnizorului, în
speță, al reclamantei.
Contrar celor susținute în recursurile
promovate, reclamanta are calitatea procesuală de a promova acțiunea
și are interes legitim și actual în vederea creditării contului
său cu diferența de preț al utilajelor vândute și predate
spre folosință, fiind creditorul obligației de plată a
prețului.
Prin modalitatea de decontare stabilită la pct.
7 lit. d), D.A.D.R. efectuează plățile în contul furnizorului,
astfel că în litigiile având ca obiect nașterea, modificarea ori
stingerea raportului obligațional de plată de creditare a contului
producătorului instalațiilor, și totodată furnizor, acesta
are calitate procesuală, activă sau pasivă, după caz.
Bunăoară, în ipoteza unei duble
creditări, a unei creditări cu o altă sumă, mai mare, spre
exemplu, recuperarea sumelor plătite în plus de către direcții
s-ar realiza în contradictoriu cu furnizorul, în calitate de titular al
contului, iar nu cu beneficiarii alocației.
Aceasta nu exclude însă calitatea procesual
activă a beneficiarilor de a solicita printr-o acțiune obligarea la
virarea sumei în contul furnizorului, dar, această posibilitate nu poate
fi exclusă în privința lui, câtă vreme, prin lege, în raportul
obligațional complex prevăzut de H.G.R. nr. 801/2003, furnizorului îi
este conferită calitatea de creditor al obligației de plată.
Natura litigiului izvorât din acest temei legal este
una comercială, cum în mod corect a reținut și instanța de
apel, întrucât nu se atacă un act administrativ și nici nu este vorba
despre un contract administrativ ori asimilat acestuia, în accepțiunea
Legii nr. 554/2004.
Astfel, conform art. 2 lit. c) din lege, sunt
asimilate actelor administrative, contractele încheiate de
autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor
proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public,
prestarea serviciilor publice, achizițiile publice, precum și alte
categorii prevăzute prin legi speciale.
Natura alocației având ca sursă bugetul de
stat nu este suficientă pentru calificarea acțiunii ca fiind
supusă legii contenciosului administrativ, între părți nefiind
încheiat nici un contract administrativ sau de altă natură.
Calitatea de comerciant a reclamantei incumbă
raportului juridic constând în obligația de a da, natura juridică
comercială, prin prisma dispozițiilor art. 56 C. com.
În ceea ce privește excepția lipsei
calității procesuale pasive a M.A.D.R., de asemenea,
soluționarea acesteia în sensul respingerii a fost corectă,
față de conținutul reglementării de la punctul 6 alin. (1)
din anexa la H.G. nr. 801/2003, conform căruia: „Alocația de 50 % din
prețul instalațiilor de irigat (inclusiv TVA) se acordă de M.A.P.A.M.
prin direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală
județene, respectiv a Municipiului București”.
Prin urmare obligarea direcției la efectuarea
plății alocației, prin hotărâre judecătorească
executorie este lipsită de finalitate dacă obligația
corespunzătoare nu este instituită și în sarcina ordonatorului
de credite, în condițiile în care acesta nu efectuează în mod
voluntar virarea alocației.
Cu alte cuvinte, titlul executoriu trebuie să-i
fie opozabil celui care deține bugetul ce constituie sursa de plată
și care se regăsește la titlul „Transferuri”, subcapitolul 40,
art. 53 „Sprijinirea producătorilor agricoli”, conform pct. 2 lit. a) din
anexă.
În ceea ce privește motivul invocat ca refuz la
plata alocației, depășirea plafonului alocat de la bugetul de
stat, se va reține că legea nu prevede o asemenea condiționare,
odată ce acordarea alocației s-a aprobat, fiind de presupus că
aprobarea a avut în vedere îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute
de lege de către beneficiari, în deplină cunoștință de
cauză asupra faptului că angajamentul efectuării unei
plăți presupune și existența surselor, cu atât mai mult, cu
cât, obținerea aprobării a generat nașterea altor raporturi
obligaționale între furnizor și beneficiari, cu caracter patrimonial.
Nefiind fondată niciuna dintre criticile pe care
recurentele le-au adus deciziei pronunțate în apel, în baza
considerentelor mai sus reținute, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., se vor respinge recursurile.
Potrivit art. 277 C. proc. civ., fiind în culpă
procesuală, recurentele vor fi obligate în solidar să-i achite
intimatei SC B. SRL suma de 600 lei cheltuieli de judecată, ocazionate cu
plata onorariului avocațial, potrivit chitanței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâta D.A.D.R. și
de pârâtul M.A.D.R. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 59 din 3 februarie
2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a
comercială, ca nefondate.
Obligă recurentele, în solidar, la 600 lei
cheltuieli de judecată către intimata SC B. SRL MĂGURA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 20 aprilie 2010.