ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1280/2010

Prin sentința comercială nr. 163 din 26 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL împotriva pârâților M.A.D.R. și D.A.D.R. Teleorman și în consecință s-a dispus obligarea acestora la plata sumei de 201.409,88 lei cu titlu de alocație bugetară. Totodată, pârâta D.A.D.R. Teleorman a fost obligată la plata sumei de 5.200 lei cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință s-a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a SC D. SRL, SC F.I. SRL și SC B. SRL, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.A.D.R., precum și cererea intervenientelor privind plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că pârâta D.A.D.R. Teleorman a avizat cererile intervenientelor și a aprobat valoarea alocației, obligându-se să efectueze plata la momentul alimentării contului, ceea ce a permis intervenientelor și reclamantei să urmeze procedura prevăzută de H.G. nr. 801/2003, respectiv intervenientele să achite avansul de 50 % din valoarea investițiilor, iar reclamanta să livreze o marfă al cărei preț integral nu i-a fost plătit. Au fost înlăturate apărările conform cărora reclamanta și intervenientele și-au asumat riscul neîncasării alocației de 50 % din valoarea instalațiilor, deoarece alocațiile urmau a se vira în limita sumelor bugetare alocate, pe considerentul că H.G.

României nr. 801/2003 nu impune asemenea condiții, sumele urmând a fi avute în vedere de direcția de agricultură la momentul avizării cererilor. În privința intervenientelor s-a reținut că, deși ele sunt beneficiarele alocației bugetare, încasarea efectivă a acesteia se face de către furnizorul instalațiilor, în speță reclamanta, ele neputând pretinde plata alocației. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.D.R., tribunalul a apreciat că este nefondată, față de dispozițiile pct. 6 alin. (1) din Anexa la H.G. României nr. 801/2003, potrivit cărora alocația se acordă de către minister, prin direcțiile pentru agricultură. Reținând dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și culpa procesuală a pârâtei D.A.D.R.

Teleorman pentru neplata alocației bugetare, tribunalul a apreciat că se impune obligarea acesteia către reclamantă, la plata sumei de 5.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, corespunzător câtimii pretențiilor precizate la data de 19 mai 2008. Urmare a respingerii cererii de chemare în judecată a altor persoane, tribunalul a apreciat că se impune respingerea cererilor intervenientelor de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care, în ședința publică din data de 25 februarie 2007, intervenientele au fost de acord cu cererea de chemare în judecată conform cu art. 57 – art. 58 C. proc. civ. Apelurile declarate de pârâte împotriva acestei sentințe au fost respinse, ca nefondate, prin decizia comercială nr. 59 din 3 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, cu obligarea acestora la suportarea cheltuielilor de judecată.

În considerentele deciziei instanța de apel a reținut următoarele: Cauza are o natură comercială, nefiind incidente dispozițiile art. 2 alin. (1), art. 8 și 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 invocate de apelantul M.A.D.R., astfel că prima instanță a respins corect excepția necompetenței materiale. Criticile vizând respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei SC S. SRL sunt nefondate deoarece calitatea procesuală activă a reclamantei corespunde cu aceea de titular al dreptului ce rezultă din conținutul raportului juridic dedus judecății, fiind societatea producătoare și furnizoare a utilajelor agricole către interveniente. Pe fond, Curtea a reținut că reclamanta și intervenientele au respectat procedura reglementată de H.G.

nr. 801/2003 și au obținut aprobarea D.A.D.R. Teleorman pentru acordarea alocației. De asemenea, legea nu condiționează plata alocației în funcție de limita subvențiilor alocate și, oricum, suma corespunzătoare a fost alocată prin includerea ei în bugetul ministerului de resort. Împotriva deciziei pârâtele au declarat recurs. Recurenta D.A.D.R. Teleorman a invocat următoarele în motivele de recurs: Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei a fost greșit soluționată în raport de prevederile art. 3 din H.G. României nr. 801/2003, reclamanta neavând calitatea de beneficiar al alocației, nefiind deci, titular al dreptului pretins, iar între reclamantă și pârâte nu există un raport juridic direct, pct. 7 din H.G.

României nr. 801/2003 stabilind doar modalitatea de decontare. Pe fond se invocă lipsa coroborării reglementărilor H.G. României nr. 801/2003, prin ignorarea pct. 2 care prevede că sursa alocației este bugetul de stat care, pentru anul 2003 a stabilit un plafon limitat, la nivel de țară, astfel încât direcția aprobă valoarea alocației în funcție de suma alocată de ordonatorul principal de credite, contrar celor stabilite prin decizie și sentință. Recurentul M.A.D.R. Teleorman (actualmente M.A.P.D.R.D.R.) și-a întemeiat cererea de recurs pe art. 304 pct. 3, 8 și 9 C. proc. civ., aducând următoarele critici: Hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe și cu încălcarea și greșita aplicare a legii, deoarece a ignorat dispozițiile speciale care reglementează soluționarea litigiilor în care una din părți, în speță pârâtele, nu are calitatea de comerciant și nici nu face fapte de comerț și dispozițiile H.G.

nr. 801/2003, D.A.D.R., cât și M.A.P.D.R. au fost investite de legiuitor să pună în executare și să execute în concret o lege care, în cauză, o reprezintă H.G. nr. 801/2003, iar sumele solicitate provin și se acordă din bugetul de stat. Așadar, competența materială aparține instanței de contencios administrativ. Se susține că beneficiarii alocației au calitatea de titular al dreptului subiectiv, astfel cum sunt definiți la pct. 3 din anexă. În ceea ce o privește pe reclamantă, în calitate de furnizor, legiuitorul, prin virarea sumelor de bani direct în contul acesteia (pct. 7 Anexa la H.G. 801/2003) nu i-a atribuit calitatea de beneficiar, ci a simplificat procedura decontării sumelor pentru asigurarea celerității operațiunilor financiare și comerciale, prevăzând posibilitatea ca sumele să intre direct în contul acestora.

Din coroborarea dispozițiilor pct. 3 din H.G. nr. 801/2003 care definesc calitatea de „beneficiar” cu dispozițiile pct. 6/2 din același act reiese fără echivoc ca statul acordă alocația beneficiarilor și nu furnizorilor de utilaje, cum eronat au reținut ambele instanțe. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.P.D.R., instanța de apel motivează decizia pronunțată prin aceea că potrivit pct. 6 și 7 din H.G.R. nr. 801/2003 alocația se acordă de M.A.P.D.R., însă nu distinge dacă această obligație vizează acordarea alocației în contul D.A.D.R. județene ori în contul furnizorilor. Cum actul normativ prevede că acordarea se face în contul D.A.D.R. județene, fapt care dovedește lipsa identității dintre cel obligat în raportul juridic dedus judecății și cel pretins obligat, se solicită a se constata că simpla invocare a bugetului de unde se alocă banii nu este suficientă pentru a justifica soluția pronunțată.

În ceea ce privește fondul cauzei, se susține că decizia apelată este dată cu ignorarea dispozițiilor legale în materie, instanța depășindu-și rolul prin acordarea sumelor în condițiile în care fondul alocat de stat a fost epuizat. Atât instanța de fond, cât și instanța de apel aveau obligația, în considerarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., să constate că reclamanta își invocă propria turpitudine. Prin întâmpinarea înregistrată la 9 octombrie 2009 intimata SC D. SRL a solicitat respingerea recursului D.A.D.R. În apărare arată că reclamanta are calitate procesuală, fiind titulara dreptului ce formează conținutul raportului juridic de drept material supus judecății, fiind singura care pretinde că i-a fost încălcat un drept, acela de a încasa jumătate din prețul utilajelor livrate intimatei.

De asemenea, pe fond, s-a făcut dovada că documentația întocmită pentru primirea alocației bugetare de 50 % din prețul instalațiilor de irigat, conform H.G.R. nr. 801/2003 a fost aprobată de D.A.D.R., care i-a comunicat reclamantei acest fapt, în calitate de furnizoare – producătoare, cu adresa nr. 6 din 21 iulie 2003. Aprobarea a produs și alte consecințe în planul raporturilor dintre reclamantă și interveniente, fiind încheiate contractele de furnizare, emise facturile de livrare și achitat jumătate din preț. Mai arată că nu se poate reține contractarea instalațiilor pe riscul său, fiindcă, fără acea aprobare din partea D.A.D.R. intimata nu ar fi contractat, nu achita jumătate din preț, iar din răspunsul M.A.D.R.

avea competența verificării documentației depuse de producătorii agricoli și a aprobării valorii alocației cuvenite acestora precum și obligația efectuării plăților în contul furnizorilor, iar aprobarea dată de către D.A.D.R. Teleorman documentațiilor verificate, nu putea fi anulată ulterior de către aceasta. Prin întâmpinările înregistrate la 22 octombrie 2009, intimatele SC F.I. SRL și SC B. SRL au invocat nulitatea recursului pentru nemotivarea sa în drept și excepția netimbrării, ulterior, la cuvântul pe fond, în raport de soluția respingerii acestor excepții, solicitând respingerea pe fond a recursurilor. Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele: Temeiul de drept care a generat prezentul litigiu îl constituie H.G.R.

nr. 801/2003 privind aprobarea Programului privind sprijinirea producătorilor agricoli și privind sprijinirea producătorilor agricoli și asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații pentru achiziționarea de instalații de irigat noi, din producția internă, cu finanțare de la bugetul de stat. Astfel, în sprijinul dezvoltării procesului investițional în agricultură privind dotarea cu echipamente moderne pentru distribuirea apei de irigații în cadrul exploatațiilor agricole, M.A.P.A.M. acordă producătorilor agricoli și asociațiilor utilizatorilor de apă, denumiți beneficiari, o alocație echivalentă cu 50 % din prețul instalațiilor de irigat (inclusiv TVA) achiziționate din producția internă.

În speță, în mod indiscutabil, calitatea de beneficiari o au societățile comerciale interveniente, care, în baza acestui program au achiziționat de la societatea reclamantă utilajele specifice, achitând 50 % din contravaloarea lor, urmând ca pentru diferență să beneficieze de alocația stipulată în H.G.R. nr. 801/2003. În consecință, beneficiarii au urmat procedura instituită de lege, prin depunerea cererilor la D.A.D.R. în scopul aprobării alocației, însoțite de actele doveditoare privind încadrarea în categoriile prevăzute la pct. 3 și îndeplinirea condițiilor menționate la pct. 4. Solicitările beneficiarilor au primit aprobare din partea D.A.D.R. care ulterior, a refuzat plata alocației invocând inexistența sumelor aferente, alocate de la bugetul de stat potrivit pct. 2 din anexă.

Ca modalitate de decontare, la pct. 7 lit. d) din anexă se arată că plata alocației de 50 % se efectuează de către direcție în contul furnizorului, în speță, al reclamantei. Contrar celor susținute în recursurile promovate, reclamanta are calitatea procesuală de a promova acțiunea și are interes legitim și actual în vederea creditării contului său cu diferența de preț al utilajelor vândute și predate spre folosință, fiind creditorul obligației de plată a prețului. Prin modalitatea de decontare stabilită la pct. 7 lit. d), D.A.D.R. efectuează plățile în contul furnizorului, astfel că în litigiile având ca obiect nașterea, modificarea ori stingerea raportului obligațional de plată de creditare a contului producătorului instalațiilor, și totodată furnizor, acesta are calitate procesuală, activă sau pasivă, după caz.

Bunăoară, în ipoteza unei duble creditări, a unei creditări cu o altă sumă, mai mare, spre exemplu, recuperarea sumelor plătite în plus de către direcții s-ar realiza în contradictoriu cu furnizorul, în calitate de titular al contului, iar nu cu beneficiarii alocației. Aceasta nu exclude însă calitatea procesual activă a beneficiarilor de a solicita printr-o acțiune obligarea la virarea sumei în contul furnizorului, dar, această posibilitate nu poate fi exclusă în privința lui, câtă vreme, prin lege, în raportul obligațional complex prevăzut de H.G.R. nr. 801/2003, furnizorului îi este conferită calitatea de creditor al obligației de plată. Natura litigiului izvorât din acest temei legal este una comercială, cum în mod corect a reținut și instanța de apel, întrucât nu se atacă un act administrativ și nici nu este vorba despre un contract administrativ ori asimilat acestuia, în accepțiunea Legii nr. 554/2004.

Astfel, conform art. 2 lit. c) din lege, sunt asimilate actelor administrative, contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice, precum și alte categorii prevăzute prin legi speciale. Natura alocației având ca sursă bugetul de stat nu este suficientă pentru calificarea acțiunii ca fiind supusă legii contenciosului administrativ, între părți nefiind încheiat nici un contract administrativ sau de altă natură. Calitatea de comerciant a reclamantei incumbă raportului juridic constând în obligația de a da, natura juridică comercială, prin prisma dispozițiilor art. 56 C. com.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.D.R., de asemenea, soluționarea acesteia în sensul respingerii a fost corectă, față de conținutul reglementării de la punctul 6 alin. (1) din anexa la H.G. nr. 801/2003, conform căruia: „Alocația de 50 % din prețul instalațiilor de irigat (inclusiv TVA) se acordă de M.A.P.A.M. prin direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, respectiv a Municipiului București”. Prin urmare obligarea direcției la efectuarea plății alocației, prin hotărâre judecătorească executorie este lipsită de finalitate dacă obligația corespunzătoare nu este instituită și în sarcina ordonatorului de credite, în condițiile în care acesta nu efectuează în mod voluntar virarea alocației.

Cu alte cuvinte, titlul executoriu trebuie să-i fie opozabil celui care deține bugetul ce constituie sursa de plată și care se regăsește la titlul „Transferuri”, subcapitolul 40, art. 53 „Sprijinirea producătorilor agricoli”, conform pct. 2 lit. a) din anexă. În ceea ce privește motivul invocat ca refuz la plata alocației, depășirea plafonului alocat de la bugetul de stat, se va reține că legea nu prevede o asemenea condiționare, odată ce acordarea alocației s-a aprobat, fiind de presupus că aprobarea a avut în vedere îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege de către beneficiari, în deplină cunoștință de cauză asupra faptului că angajamentul efectuării unei plăți presupune și existența surselor, cu atât mai mult, cu cât, obținerea aprobării a generat nașterea altor raporturi obligaționale între furnizor și beneficiari, cu caracter patrimonial.

Nefiind fondată niciuna dintre criticile pe care recurentele le-au adus deciziei pronunțate în apel, în baza considerentelor mai sus reținute, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge recursurile. Potrivit art. 277 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, recurentele vor fi obligate în solidar să-i achite intimatei SC B. SRL suma de 600 lei cheltuieli de judecată, ocazionate cu plata onorariului avocațial, potrivit chitanței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâta D.A.D.R. și de pârâtul M.A.D.R. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 59 din 3 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondate. Obligă recurentele, în solidar, la 600 lei cheltuieli de judecată către intimata SC B. SRL MĂGURA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2010.