ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 309/2014

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 186 din 08 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a fost recunoscută în România a sentința penală din data de 14 aprilie 2010 a Judecătoriei Paris, Franța, și s-a dispus transferarea persoanei condamnate L.V.F.A., într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 5 ani închisoare ce a fost redusă la 27 aprilie 2010 prin credit de reducere, cu 11 luni, iar la 20 mai 2010 a fost grațiată cu 1 lună, în final condamnatul urmând să continue executarea pedepsei de 4 ani închisoare.

S-a dedus prevenția de la 09 aprilie 2009 la zi. Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 340 RON, s-a dispus să fie suportat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rezoluția din data de 13 februarie 2012, din Dosarul nr. 2694/II-5/2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat această instanță de judecată, în vederea soluționării cererii de transfer formulată de autoritățile judiciare din Republica Franceză, cu privire la transferul persoanei condamnate L.V.F.A., în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani închisoarea într-un penitenciar din România.

În motivare, s-a arătat că, prin adresa înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la data de 16 noiembrie 2011, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară a transmis în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulată de Ministerul Justiției din Republica Franceză prin care se solicită transferarea persoanei condamnate L.V.F.A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată de către instanțele din statul solicitant.

Cererea formulată de autoritățile franceze a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copii certificate pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, copie de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea datei la care pedeapsa este executată, declarația constatând consimțământul la transferare al persoanei condamnate. Din verificările efectuate la Ministerul Administrației și Internelor - Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte a rezultat că numitul L.V.F.A.

este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004. Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că, prin sentința penală din data de 14 aprilie 2010 a Judecătoriei din Paris numitul L.V.F.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare și amendă delictuală de 15.000 euro pentru săvârșirea a patru infracțiuni de proxenetism calificat prin pluralitate de victime, proxenetism calificat prin uz de constrângere, violențe sau manevre dolosive, proxenetism calificat prin pluralitate de autori sau complici și punerea automobilului la dispoziția unei persoane care practica prostituția prev. de art. 225-7, 225-11, 225-20, 225-21, 225-24 C. pen.

francez și art. 225-10, 225-11, 225-20, 225-21, 225-22, 225-23, 225-24 C. pen. francez, totodată aplicându-i măsura interdicției definitive de a pătrunde pe teritoriul francez. Aceasta sentință a rămas definitivă, astfel că este îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004. Din situația executării pedepsei comunicată de autoritățile franceze a rezultat că numitul L.V.F.A. a fost arestat preventiv de la data de 09 aprilie 2009, durata condamnării împlinindu-se la data de 09 aprilie 2014. Potrivit fișei penale acesta a beneficiat în data de 27 aprilie 2010 de aplicarea creditului de reducere de pedeapsa cu 11 luni, iar în data de 27 mai 2010 prin ordonanța din 20 mai 2010 pedeapsa a fost grațiată cu o lună, astfel încât executarea pedepsei aplicată numitului L.V.F.A.

urmează să se împlinească la data de 09 aprilie 2013. În consecință, este îndeplinită condiția prev. de art 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004. Prin sentința penală din data de 14 aprilie 2010 a Judecătoriei din Paris s-au reținut următoarele fapte în sarcina numitului L.V.F.A.: „În cursul anului 2007 și până la 06 aprilie 2009, în timp ce se afla la Paris, acuzatul a obținut profit sau a împărțit produsele obținute din prostituție sau a primit subvenții de la persoane care practicau prostituția, fapte comise, asupra mai multor persoane, cu uz de constrângere, de violențe sau de manevre dolosive.

Tot în aceeași perioadă a împrumutat sau a pus la dispoziție automobile, mai multor persoane, știind că acestea vor practica prostituția”. Astfel cum rezultă din declarația din data de 31 august 2010 numitul L.V.F.A. și-a manifestat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, în prezent acesta fiind încarcerat în Penitenciarul Villenauxe-la-Grande din Franța. Republica Franceză are declarație la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983, prin care a exclus aplicarea procedurii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), respectiv conversiunea pedepsei.

Prima instanță, examinând materialul cauzei a constatat că este îndeplinită condiția dublei încriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina numitului L.V.F.A. având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., fiind pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani. Așa fiind s-a apreciat sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București ca fiind întemeiată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în motivele formulat în scris criticând hotărârea atacată sub aspectul greșitei reduceri a pedepsei aplicată persoanei condamnate de autoritățile judiciare franceze și a nerecunoașterii în integralitate a hotărârii de condamnare.

La termenul de judecată din 28 ianuarie 2014, reprezentantul Ministrului Public a precizat că înțelege să modifice în integralitate motivele de recurs formulate în scris de Parchet, în raport de actele atașate la dosarul cauzei. În acest sens a arătat că din adresa comunicată acestei instanțe de Ministerul Justiției, rezultă că persoana condamnată L.V.F.A. a fost liberat condiționat la data de 16 iulie 2012, astfel că sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind recunoașterea hotărârii penale străine și transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată de către instanțele din statul solicitant, a rămas fără obiect.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Potrivit art. 142 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, obiectivul transferării persoanelor condamnate constă în faptul că o persoană condamnată definitiv pe teritoriul României poate fi transferată pe teritoriul statului al cărui resortisant este, în vederea executării pedepsei. În temeiul reciprocității convenționale, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător în cazul în care un cetățean român a fost condamnat în alt stat. Totodată, articolul menționat prevede că persoana condamnată se poate adresa statului de condamnare ori statului de executare, pentru a fi transferată în vederea executării pedepsei, iar transferarea poate fi cerută fie de către statul de condamnare, fie de către statul de executare.

Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală prevede în art. 157 efectele transferării pentru statul de condamnare. Astfel, autoritățile competente ale statului român sunt obligate: fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judecătorești, fie să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătorească, „înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare cu o pedeapsă prevăzută de legislația română pentru aceeași infracțiune, în condițiile prevăzute la art. 159”. În prezenta cauză, după pronunțarea sentinței penale atacate, Ministerul Justiției român - Serviciul de cooperare judiciară internațională în materie penală, prin adresa din 04 noiembrie 2013, a comunicat instanța de recurs că, prin mesajul electronic din data de 31 octombrie 2013, autoritățile franceze au informat că persoana condamnată L.V.F.A.

a fost liberat condiționat și pus în libertate la data de 16 iulie 2012. De asemenea, această împrejurare este confirmată și prin sentința din 25 iunie 2012 pronunțată în cameră de consiliu de Curtea de Apel din Reims - Franța prin care a fost admisă cererea de „eliberare condiționată formulată de persoana condamnată L.V.F.A., începând cu data de 16 iulie 2012 și până la terminarea pedepsei acestuia fixată la data de 22 decembrie 2012”. Prin urmare, având în vedere cele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că cererea formulată de autoritățile competente ale statului de condamnare a rămas fără obiect, din moment ce persoana transferabilă, cetățeanul român L.V.F.A. a fost pusă în libertate, iar obiectivul transferării persoanelor condamnate se referă la transferarea pe teritoriul statului al cărui resortisant este condamnatul, în vederea executării pedepsei.

În acest cadru procesual, dat de dispozițiile speciale privind transferarea persoanelor condamnate, prevăzute în Legea nr. 302/2004, nu se poate dispune numai recunoașterea hotărârii de condamnare a intimatului persoană transferabilă L.V.F.A., întrucât obiectul acestei cauze constă în transferarea unei persoane condamnate, iar recunoașterea hotărârii de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare ale statului francez s-ar fi realizat numai pe cale incidentală, dacă ar fi fost îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii principale de transferare a condamnatului. Prin art. 133 și art. 134 din Legea nr. 302/2004 reglementează procedura recunoașterii pe cale principală, respectiv pe cale incidentală, a hotărârilor penale pronunțate de instanțele judecătorești din străinătate sau a altor acte judiciare străine.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 162 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 186 din 08 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, va casa hotărârea atacată și, rejudecând, va respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind transferul persoanei condamnate L.V.F.A., în vederea executării pedepsei aplicată prin sentința penală din data de 14 aprilie 2010 a Judecătoriei din Paris.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 186 din 08 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe intimatul condamnat persoană transferabilă L.V.F.A. Casează hotărârea atacată și rejudecând, pe fond, respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind pe persoana transferabilă L.V.F.A. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 28 ianuarie 2014.