ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3362/2012

Asupra recursurilor de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția 1172/II/-5/2012 din data de 7 iunie

2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București

cu cererea formulată de autoritățile judiciare germane privind transferarea persoanei

condamnate M.B. în vederea continuării executării pedepsei aplicată de statul solicitant.

Prin adresa nr. 69307/2011/EM

din 09 aprilie 2012 Ministerul Justiției Serviciul cooperare judiciară internațională

în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în

conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulată de

autoritățile judiciare din Republica Federală Germania prin care se solicită transferarea

persoanei condamnate M.B., într-un penitenciar din România, pentru a continua executarea

pedepsei cu închisoarea aplicată sus-numitului de către instanțele statului solicitant.

Din documentele transmise

de autoritățile judiciare germane, în aplicarea Convenției europene asupra transferării

persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983, rezultă că M.B. a fost condamnat

prin sentința pronunțată la data de 05 iulie 2011 în Dosarul nr. 3 KLs 209 (Js 64434/10

de către Tribunalul Koblenz a 3-a Cameră Penală la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare

pentru infracțiunea de complicitate la falsificare de carduri de plată cu funcție

de garanție, comisă în scop lucrativ (49 de fapt în concurs), prevăzută de art.

152 b alin. (1) și (2), art. 152 a alin. (1), art. 27 și art. 52 C. pen. german.

Hotărârea a rămas definitivă

la 13 iulie 2011.

În fapt, s-a reținut că,

începând cu anul 2009, împreună cu alți trei conaționali, au obținut sume de bani

prin aplicarea pe bancomate a dispozitivelor skimming prin care obțineau date de

pe cardurile posesorilor legitimi, clonând acele carduri și folosind dublurile pentru

ridicarea de numerar; în cadrul acestei grupări, M.B. avea rolul de a-i transporta

pe ceilalți cu mașina în localitățile unde se comiteau faptele (pe teritoriul Germaniei

și al Poloniei) și de a asigura cazarea în deplasările lor, în locații unde se realizau

clonele cardurilor.

Examinând documentele

transmise de autoritățile judiciare ale statului solicitant, instanța a constatat

că este îndeplinită condiția dublei incriminări la care se referă art. 143 lit.

e) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983.

Astfel, faptele comise

de persoana condamnată în împrejurările descrise își regăsesc incriminarea în prevederile

art. 26 C. pen. român raportat la art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002

privind comerțul electronic.

Din verificările efectuate

la Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte și

Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a rezultat

că persoana condamnată este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prev.

de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate

adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004.

Din relațiile referitoare

la lichidarea condamnării transmise de statul solicitant rezultă că M.B. a început

executarea pedepsei la 13 iulie 2011, pedeapsă ce va fi considerată executată la

16 iulie 2014.

Din pedeapsa aplicată

a fost dedusă perioada executată ca arest preventiv din 03 februarie 2011 până la

12 iulie 2011, precum și arestul în vederea extrădării în perioada 14 ianuarie 2011

- 02 februarie 2011.

S-a constatat astfel,

îndeplinită și condiția prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra

transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din

Legea nr. 302/2004 în sensul că, la data primirii cererii de transferare persoana

transferabilă mai avea de executat mai mult de 6 luni închisoare din durata pedepsei

finale.

Persoana condamnată M.B.

și-a exprimat consimțământul la transfer, fiind îndeplinită condiția prevăzută de

art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004.

Prin sentința penală

nr. 295 din 6 iulie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea

formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În temeiul disp. art.

162 rap. la art. 158 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională

în materie penală republ., a recunoscut sentința din data de 5 iulie 2011 pronunțată

în Dosarul nr. 3Kls 2090 Js 6443/10 de către Tribunalul Koblenz - a 3-a Cameră Penală

rămasă definitivă la 13 iulie 2011 privind pe cetățeanul român M.B.

A dispus transferarea

persoanei condamnate M.B. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării

pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare.

A dedus din pedeapsă perioada

executată de la data de 13 iulie 2011 la zi.

A dispus emiterea mandatului

de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile transferării prevăzute

de normele legale incidente în materie.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și persoana extrădabilă

M.B.

Susținerile

reprezentantului Parchetului și ale apărătorului ales al recurentului au fost expuse

în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor fi reluate.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile

declarate în cauză sunt fondate pentru următoarele motive:

Instanța de

fond a apreciat greșit că a fost dedusă deja perioada din 3 februarie 2011 la 12

iulie 2011, precum și arestul în vederea extrădării în perioada 14 ianuarie 2011

- 2 februarie 2011.

Din certificatul

referitor la stadiul executării pedepsei de 3,6 ani închisoare (dosar parchet) rezultă

că începutul arestului în vederea extrădării a fost la 14 ianuarie 2011, sfârșitul

arestului în vederea extrădării 2 februarie 2011, începutul arestului preventiv

3 februarie 2011, sfârșitul arestului preventiv 12 iulie 2011, începutul executării

pedepsei 13 iulie 2011, sfârșitul executării pedepsei 16 iulie 2014.

Prin urmare, prin sentința

de condamnare nu au fost deduse nici perioada arestului în vederea extrădării, respectiv

14 ianuarie 2011 - 2 februarie 2011, nici perioada arestului preventiv, respectiv

3 februarie 2011 - 12 iulie 2011, apreciindu-se ca dată a finalizării executării

pe cea indicată de autoritățile germane, respectiv 16 iulie 2014.

În consecință, intervalul

pe care instanța a omis să îl deducă este cel cuprins între datele de: 14 ianuarie

2011 - 2 februarie 2011, 3 februarie 2011 - 12 iulie 2011, adică 6 luni.

Așa încât, Înalta Curte

constată că instanța de fond a omis să deducă arestul preventiv în vederea extrădării

de la 14 ianuarie 2011 la 2 februarie 2011, precum și de la 3 februarie 2011 la

12 iulie 2011, astfel cum s-a solicitat și de recurenți.

Hotărârea pronunțată de

instanța de fond este criticabilă și pentru faptul că nu a dispus recunoașterea

și transferul în vederea executării pedepsei de 3,6 ani închisoare și a interzicerii

dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. pe durata condamnării.

Prin sentința penală pronunțată

la 5 iulie 2011, în Dosarul nr. 3KLs 2090 Js 64434/10 de către Tribunalul Koblenz

- a 3-a Cameră Penală, inculpatul

M.B. a fost condamnat

la pedepsele de 3,6 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor electorale

pasive pe durata condamnării.

Potrivit

art. 9 parag. (1) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate,

adoptată la Strasbourg, permite autorităților competente ale statului de executare

fie să continue executarea condamnării, fie să schimbe condamnarea, înlocuind, astfel,

sancțiunea aplicată în statul de condamnare printr-o sancțiune prevăzută de legislația

statului de executare, statul de executare fiind continuatorul statului de condamnare.

Pe de altă

parte, potrivit dispozițiilor art. 157 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată,

executarea pedepsei este guvernată de legea statului de executare.

În raport

de aceste dispoziții, Înalta Curte constată că, după recunoașterea în integralitate

a sentinței statului de condamnare, instanța trebuia să dispună recunoașterea și

transferul în vederea executării pedepsei de 3,6 ani închisoare și a interzicerii

dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., pe durata condamnării.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București și de persoana extrădabilă M.B., va casa, în parte, sentința

penală atacată și, rejudecând în fond, va recunoaște și interzicerea dreptului prevăzut

de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. pe durata executării pedepsei.

Va deduce

din pedeapsă și perioada executată de la 14 ianuarie 2011 la 2 februarie 2011, de

la 3 februarie 2011 la 12 iulie 2011 și de la 13 iulie 2011 la 19 octombrie 2012.

Se vor menține

celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de persoana transferabilă

M.B. împotriva sentinței penale nr. 295 din data de 6.07.2012 a Curții de Apel București,

secția I-a penală.

Casează în

parte sentința penală atacată și, rejudecând în fond, recunoaște și interzicerea

dreptului prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. pe durata executării

pedepsei.

Deduce din

pedeapsă și perioada executată de la 14 ianuarie 2011 la 2 februarie 2011 și de

la 3 februarie 2011 la 12 iulie 2011.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței penale atacate.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 19 octombrie

2012.