ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3362/2012

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția 1172/II/-5/2012 din data de 7 iunie 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București cu cererea formulată de autoritățile judiciare germane privind transferarea persoanei condamnate M.B. în vederea continuării executării pedepsei aplicată de statul solicitant. Prin adresa nr. 69307/2011/EM din 09 aprilie 2012 Ministerul Justiției Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulată de autoritățile judiciare din Republica Federală Germania prin care se solicită transferarea persoanei condamnate M.B., într-un penitenciar din România, pentru a continua executarea pedepsei cu închisoarea aplicată sus-numitului de către instanțele statului solicitant.

Din documentele transmise de autoritățile judiciare germane, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983, rezultă că M.B. a fost condamnat prin sentința pronunțată la data de 05 iulie 2011 în Dosarul nr. 3 KLs 209 (Js 64434/10 de către Tribunalul Koblenz a 3-a Cameră Penală la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de complicitate la falsificare de carduri de plată cu funcție de garanție, comisă în scop lucrativ (49 de fapt în concurs), prevăzută de art. 152 b alin. (1) și (2), art. 152 a alin. (1), art. 27 și art. 52 C. pen. german.

Hotărârea a rămas definitivă la 13 iulie 2011. În fapt, s-a reținut că, începând cu anul 2009, împreună cu alți trei conaționali, au obținut sume de bani prin aplicarea pe bancomate a dispozitivelor skimming prin care obțineau date de pe cardurile posesorilor legitimi, clonând acele carduri și folosind dublurile pentru ridicarea de numerar; în cadrul acestei grupări, M.B. avea rolul de a-i transporta pe ceilalți cu mașina în localitățile unde se comiteau faptele (pe teritoriul Germaniei și al Poloniei) și de a asigura cazarea în deplasările lor, în locații unde se realizau clonele cardurilor.

Examinând documentele transmise de autoritățile judiciare ale statului solicitant, instanța a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări la care se referă art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983. Astfel, faptele comise de persoana condamnată în împrejurările descrise își regăsesc incriminarea în prevederile art. 26 C. pen. român raportat la art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic.

Din verificările efectuate la Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a rezultat că persoana condamnată este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004. Din relațiile referitoare la lichidarea condamnării transmise de statul solicitant rezultă că M.B.

a început executarea pedepsei la 13 iulie 2011, pedeapsă ce va fi considerată executată la 16 iulie 2014. Din pedeapsa aplicată a fost dedusă perioada executată ca arest preventiv din 03 februarie 2011 până la 12 iulie 2011, precum și arestul în vederea extrădării în perioada 14 ianuarie 2011 - 02 februarie 2011. S-a constatat astfel, îndeplinită și condiția prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 în sensul că, la data primirii cererii de transferare persoana transferabilă mai avea de executat mai mult de 6 luni închisoare din durata pedepsei finale. Persoana condamnată M.B.

și-a exprimat consimțământul la transfer, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004. Prin sentința penală nr. 295 din 6 iulie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. În temeiul disp. art. 162 rap. la art. 158 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală republ., a recunoscut sentința din data de 5 iulie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 3Kls 2090 Js 6443/10 de către Tribunalul Koblenz - a 3-a Cameră Penală rămasă definitivă la 13 iulie 2011 privind pe cetățeanul român M.B. A dispus transferarea persoanei condamnate M.B. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare.

A dedus din pedeapsă perioada executată de la data de 13 iulie 2011 la zi. A dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei sentințe. Pentru a se pronunța astfel, instanța a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile transferării prevăzute de normele legale incidente în materie. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și persoana extrădabilă M.B. Susținerile reprezentantului Parchetului și ale apărătorului ales al recurentului au fost expuse în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor fi reluate.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt fondate pentru următoarele motive: Instanța de fond a apreciat greșit că a fost dedusă deja perioada din 3 februarie 2011 la 12 iulie 2011, precum și arestul în vederea extrădării în perioada 14 ianuarie 2011 - 2 februarie 2011. Din certificatul referitor la stadiul executării pedepsei de 3,6 ani închisoare (dosar parchet) rezultă că începutul arestului în vederea extrădării a fost la 14 ianuarie 2011, sfârșitul arestului în vederea extrădării 2 februarie 2011, începutul arestului preventiv 3 februarie 2011, sfârșitul arestului preventiv 12 iulie 2011, începutul executării pedepsei 13 iulie 2011, sfârșitul executării pedepsei 16 iulie 2014. Prin urmare, prin sentința de condamnare nu au fost deduse nici perioada arestului în vederea extrădării, respectiv 14 ianuarie 2011 - 2 februarie 2011, nici perioada arestului preventiv, respectiv 3 februarie 2011 - 12 iulie 2011, apreciindu-se ca dată a finalizării executării pe cea indicată de autoritățile germane, respectiv 16 iulie 2014. În consecință, intervalul pe care instanța a omis să îl deducă este cel cuprins între datele de: 14 ianuarie 2011 - 2 februarie 2011, 3 februarie 2011 - 12 iulie 2011, adică 6 luni.

Așa încât, Înalta Curte constată că instanța de fond a omis să deducă arestul preventiv în vederea extrădării de la 14 ianuarie 2011 la 2 februarie 2011, precum și de la 3 februarie 2011 la 12 iulie 2011, astfel cum s-a solicitat și de recurenți. Hotărârea pronunțată de instanța de fond este criticabilă și pentru faptul că nu a dispus recunoașterea și transferul în vederea executării pedepsei de 3,6 ani închisoare și a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. pe durata condamnării. Prin sentința penală pronunțată la 5 iulie 2011, în Dosarul nr. 3KLs 2090 Js 64434/10 de către Tribunalul Koblenz - a 3-a Cameră Penală, inculpatul M.B. a fost condamnat la pedepsele de 3,6 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor electorale pasive pe durata condamnării.

Potrivit art. 9 parag. (1) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, permite autorităților competente ale statului de executare fie să continue executarea condamnării, fie să schimbe condamnarea, înlocuind, astfel, sancțiunea aplicată în statul de condamnare printr-o sancțiune prevăzută de legislația statului de executare, statul de executare fiind continuatorul statului de condamnare. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 157 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, executarea pedepsei este guvernată de legea statului de executare. În raport de aceste dispoziții, Înalta Curte constată că, după recunoașterea în integralitate a sentinței statului de condamnare, instanța trebuia să dispună recunoașterea și transferul în vederea executării pedepsei de 3,6 ani închisoare și a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., pe durata condamnării.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de persoana extrădabilă M.B., va casa, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând în fond, va recunoaște și interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. pe durata executării pedepsei. Va deduce din pedeapsă și perioada executată de la 14 ianuarie 2011 la 2 februarie 2011, de la 3 februarie 2011 la 12 iulie 2011 și de la 13 iulie 2011 la 19 octombrie 2012. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de persoana transferabilă M.B. împotriva sentinței penale nr. 295 din data de 6.07.2012 a Curții de Apel București, secția I-a penală. Casează în parte sentința penală atacată și, rejudecând în fond, recunoaște și interzicerea dreptului prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. pe durata executării pedepsei. Deduce din pedeapsă și perioada executată de la 14 ianuarie 2011 la 2 februarie 2011 și de la 3 februarie 2011 la 12 iulie 2011. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 19 octombrie 2012.