ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 606/2010

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2260 din 3 octombrie 2008, Tribunalul Comercial Cluj a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul C.I., având ca obiect excluderea pârâtului M.D. din cadrul societății pârâte SC T.P. SRL GEACA, precum și acțiunea conexă formulată de reclamanții M.D. și SC T.P. SRL, având ca obiect excluderea pârâtului C.I., cerere formulată în contradictoriu cu pârâta N.G.A. În considerentele sentinței, prima instanță a constatat că singurele probe depuse de reclamantul C.I. au fost două hotărâri penale prin care asociatul M.D. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de utilizare cu rea – credință a bunurilor societății în interes propriu [(art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990)] însă faptele încriminate s-au produs în cursul anului 1999 când, reclamantul C.I.

nu avea calitatea de asociat în cadrul societății (acesta a dobândit calitatea de asociat la 6 septembrie 2004). În atare situație s-a considera că invocarea unor aspecte legate de modalitatea de administrare a societății, anterioare, dobândirii calității de asociat, denotă o atitudine care excede lezărilor bunei credințe. Cu privire la motivele invocate de reclamantul M.D. s-a apreciat că susținerile referitoare la neexecutarea obligației statuare asumate de pârâtul C.I. la data intrării în societate nu se circumscriu niciuneia dintre situațiile prevăzute de art. 22 din Legea nr. 31/1990. De asemenea, cu privire la completarea de acțiune formulată de același reclamant prin care a solicitat anularea contractului de cesiune și a actului adițional la statutul SC T.P.

SRL pentru neexecutarea obligațiilor asumate cu ocazia perfectării lor, s-a constatat că motivul invocat nu se justifică în raport de regimul juridic al nulității absolute sau al celei relative. Astfel, s-a avut în vedere că nulitatea unui act poate fi dispusă doar pentru cauze concomitente sau anterioare încheierii completului, iar pretinsa cauză invocată de reclamantă poate duce, eventual, la rezoluțiunea ori rezilierea contractului. Deși nu a fost învestită cu analizarea acestor sancțiuni totuși prima instanță a analizat sumar și eventuala neîndeplinire a obligațiilor contractuale, reținând că o astfel de cerere ar fi neîntemeiată, dat fiind că rezultă fără echivoc faptul că reclamanta a primit întreaga valoare a părților sociale transmise.

Apelurile declarate împotriva sentinței de către ambii asociați C.I. și M.D. au fost respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 42 din 12 martie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fi scal. Cu privire la apelul declarat de recurentul C.I., care a invocat a motiv de excludere a celuilalt asociat pe cel reglementat de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, s-a reținut că fapta penală reținută în sarcina lui M.D., aceea de utilizare a bunurilor societății în interes personal (decizia penală nr. 448 din 25 octombrie 2004) nu a produs rezultatul ce ar fi putut determina excluderea, respectiv nu a fost săvârșită cu intenția de a frauda societatea, ci din neglijență.

Prin decizia penală nr. 1090 din 23 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr. 8478/215/2007 , același asociat a fost acuzat de săvârșirea a trei fapte penale săvârșite în calitatea de administrator al SC T.P. SRL, fapte care au fost analizate de instanță și prin prisma prevederilor art. 222 lit. d). Astfel, s-a considerat că pentru fapta ce a constatat în sustragerea de la plata obligațiilor fiscale în perioada 1995 – 2000 (art. 13 din Legea nr. 87/1994), prejudiciul material a fost săvârșit în patrimoniul statului, iar nu în cel al societății. Aceleași considerente au fost avute în vedere și pentru fapta ce a constat în refuzul nejustificat de a pune la dispoziția organelor de cercetare penală în perioada septembrie 1995 – 2002, a actelor de evidență contabilă ale societății.

În privința faptei reținute prin același act de inculpare, fapta ce s-a materializat prin înregistrările inexacte din contabilitatea societății ce au avut drept efect denaturarea veniturilor (bilanț - contabil fals) s-a apreciat că înșelarea încrederii ca o consecință a săvârșirii unor fapte penale, chiar repetate, nu poate fi reținută ca temei al excluderii dacă nu sunt prezente toate ipotezele ce izvorăsc din analizarea dispozițiilor legale și nu se cunoaște prejudiciul produs societății. Instanța de apel a mai reținut că din conținutul sentinței penale menționate rezultă că pe lângă faptele săvârșite în calitate de primar, inculpatul M.D. a săvârșit celelalte fapte, în calitate de administrator.

Cu privire la apelul declarat de reclamantul M.D. s-a constatat că prima instanță și-a exercitat rolul activ conform art. 129 C. proc. civ., dând eficiență principiului disponibilității, statuând că pretinsele cauze de nulitate ale contractelor sunt ulterioare încheierii acestora, ele putând atrage, eventual, rezoluțiunea actelor. S-a mai avut în vedere faptul că, prima instanță, pentru a nu prejudicia partea, a analizat sumar, dar pertinent susținerile părților referitoare la presupusa neexecutare a obligațiilor, constatând că cesiunea părților sociale nu s-a realizat cu titlu gratuit, în condițiile în care prețul cesiunii a fost plătit. Împotriva acestei decizii au formulat recurs ambii asociați, considerând-o nelegală.

În recursul său C.I. a invocat motivele de nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora susține următoarele: - Prin decizia penală nr. 72/R/2005 se prevede în mod expres că SC T.P. SRL a fost prejudiciată de asociatul M.D. cu suma de 54.000.000 lei și chiar dacă prejudiciul a fost acoperit, iar sancțiunea a fost una administrativă nu poate fi înlăturată răspunderea în temeiul art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990. Se mai susține că prin sentința penală nr. 1090/2008 același M.D. a fost condamnat pentru o infracțiune de fals și pentru evaziune fiscală, fapte de o gravitate ce a făcut să scadă încrederea care a stat la baza asocierii în societate.

De asemenea, recurentul consideră că pârâtul și-a înșelat asociații, rupând legătura de încredere și întrajutorare care ar trebui să existe între asociați, iar în cauză nu se pune, în principal, problema prejudicierii patrimoniului societății, ci pierderea încrederii dintre asociați ce nu poate fi suplinită de posibilitatea atragerii răspunderii administrative sau penale a asociatului. - Decizia atacată cuprinde o motivare contradictorie. Redând mare parte din considerentele deciziei atacate, recurentul susține că, deși s-a reținut că săvârșirea unei infracțiuni în calitate de administrator este de natură să constituie temei al excluderii, în final cererea este respinsă. Recurentul M.D. a invocat, în susținerea recursului său, prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea cărora aduce următoarele argumente: - Hotărârea atacată este nelegală în condițiile în care instanța de apel a refuzat să constate că acțiunea sa (completată și precizată la 12 mai 2008) a fost calificată greșit, ca acțiune în constatarea nulității și nu ca acțiune în anulare. Recurentul susține că a cerut anularea actului de cesiune pentru neexecutarea obligațiilor societare asumate prin acesta, act ce s-a reținut a nu fi cu titlu gratuit, contrar conținutului său. Instanțele s-au rezumat la a constata că cesiunea nu a fost gratuită și că singura obligație asumată ar fi fost plata contravalorii părților sociale cedate. - Prin respingerea probelor solicitate în dovedirea petitului ce a vizat anularea actului i-au fost încălcate drepturile procesuale ajungându-se astfel la calificarea greșită a acțiunii ceea ce echivalează cu o nesoluționare a fondului pricinii.

Eroarea instanțelor constă în refuzul de a verifica condițiile în care a fost încheiat actul și a intenției părților la încheierea actului. Se susține că, la venirea în societate, C.I. s-a obligat să finalizeze majorările de capital social ce urmau a fi inițiate, până la limita în care să-i poată fi permis accesul la fondurile de dezvoltare din cadrul Comunității Europene, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o. La data de 5 octombrie 2009, recurentul M.D. a depus la dosar sentința nr. 2006 din 21 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj din care rezultă că, împotriva SC T.P. SRL a fost declanșată procedura insolvenței, conform Legii nr. 85/2006. Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate de recurenți se constată că ambele recursuri sunt nefondate.

1. Cu privire la recursul declarat de reclamantul C.I.: Criticile recurentei se rezumă, în esență, la două aspecte ce vizează o motivare pretins contradictorie a deciziei și respectiv, o aplicare greșită a prevederilor art. 222 lit. d) C. proc. civ. În ceea ce privește pretinsa contradictorialitate a considerentelor deciziei se constată că argumentele folosite de instanța de apel reprezintă o înlăturare logică a faptelor ce au făcut obiectul analizei, precum și a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la soluția concretizată în dispozitiv. Sub acest aspect, se apreciază că scopul motivării, acela de a fundamenta și explica măsurile adoptate de instanță a fost atins, iar faptul că recurentul nu este mulțumit de argumentele instanței nu este de natură a atrage incidența prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. În condițiile în care instanța apelului a motivat că, în principiu, săvârșirea unei infracțiuni în calitate de administrator al unei societăți poate constitui un temei de excludere (dacă acesta are și calitatea de asociat) dar a argumentat că, în cazul dat, nu se impune această măsură, arătând și motivele avute în vedere, nu se poate reține existența unor considerente contradictorii. Nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi primită, în contextul în care faptele concrete ce au fost imputate pârâtului nu au întrunit condițiile cumulative prevăzute de prevederile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990. Astfel, potrivit art. 222 lit. d), poate fi expus din societatea cu răspundere limitată, asociatul administrator care comite o fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul său au al altora.

Cum frauda în dauna societății presupune prejudicierea intenționată de către administrator a intereselor societății prin acte juridice de natură a micșora substanțial patrimoniul acesteia, iar în cauză nu s-a demonstrat că urmare a faptelor reținute în sarcina pârâtului s-ar fi produs un prejudiciu societății în mod corect s-a reținut că nu sunt îndeplinite toate condițiile necesare atragerii excluderii. De asemenea, se va reține ca, fiind corect și raționamentul instanței potrivit cu care, această condiție nu este întrunită nici în privința înșelării încrederii celorlalți asociați, neputându-se considera că săvârșirea unor fapte penale chiar repetate, ar putea fi considerate ca temei al excluderii dacă nu au avut drept scop fraudarea intenționată a societății.

2. Cu privire la recursul declarat de M.D. se constată că singura critică ce poate fi supusă concluziei și care vizează nelegalitatea deciziei atacate este cea legată de pretinsa calificare greșită a acțiunii deduse judecății. Celelalte critici nu pot face obiectul controlului judiciar în condițiile în care antamează stabilirea situației de fapt, care este atributul exclusiv al instanței anterioare. Se constată că instanțele anterioare au respectat dispozițiile art. 129 C. proc. civ., dând dovadă de rol activ în stabilirea raporturilor juridice dintre părți, stabilind în mod corect că acțiunea dedusă judecății a constat în anularea unui act juridic respectiv unui act de cesiune. În mod corect s-a statuat că pentru a opera nulitatea actului (fie ea absolută ori relativă), motivele invocate trebuie să fie anterioare sau concomitente momentului încheierii actului juridic și nu ulterioare acestuia.

Ori, reclamantul a fost constant în a susține că anularea actului de cesiune raportat la motive ce nu pot atrage o asemenea sancțiune. Respectând dreptul de disponibilitate a părții, instanța a soluționat în mod corect acest petit, arătând că motivele invocate pot atrage, eventual, sancțiunea rezoluțiunii actului. Instanțele au făcut chiar mai mult, și au analizat inclusiv îndeplinirea condițiilor art. 1020 C. civ., constatând că nu se poate reține o îndeplinire culpabilă a obligațiilor asumate prin contract de către C.I. De asemenea, nu se poate reține o încălcare a drepturilor procesuale ale recurentului, în contextul în care instanța anterioară a arătat de ce a considerat că este inutilă administrarea de probe în contra unui înscris asumat și necontestat de ambele părți.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va menține decizia atacată ca fiind legală, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții M.D. și SC T.P. SRL GEACA prin lichidator H.B.I. SPRL CLUJ împotriva deciziei nr. 42 din 12 martie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ fiscal. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.