ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 606/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 606/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2260

din 3 octombrie 2008, Tribunalul Comercial Cluj

a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamantul C.I., având ca obiect excluderea pârâtului M.D. din

cadrul societății pârâte SC T.P. SRL GEACA, precum și acțiunea conexă formulată

de reclamanții M.D. și SC T.P. SRL, având ca obiect excluderea pârâtului C.I.,

cerere formulată în contradictoriu cu pârâta N.G.A.

În considerentele

sentinței, prima instanță a constatat că singurele probe depuse de reclamantul

C.I. au fost două hotărâri penale prin care asociatul M.D. a fost condamnat

pentru săvârșirea infracțiunii de utilizare cu rea – credință a bunurilor

societății în interes propriu [(art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990)]

însă faptele încriminate s-au produs în cursul anului 1999 când, reclamantul C.I.

nu avea calitatea de asociat în cadrul societății (acesta a dobândit calitatea

de asociat la 6 septembrie 2004).

În atare situație s-a

considera că invocarea unor aspecte legate de modalitatea de administrare a

societății, anterioare, dobândirii calității de asociat, denotă o atitudine

care excede lezărilor bunei credințe.

Cu privire la

motivele invocate de reclamantul M.D. s-a apreciat că susținerile referitoare

la neexecutarea obligației statuare asumate de pârâtul C.I. la data intrării în

societate nu se circumscriu niciuneia dintre situațiile prevăzute de art. 22

din Legea nr. 31/1990.

De asemenea, cu

privire la completarea de acțiune formulată de același reclamant prin care a

solicitat anularea contractului de cesiune și a actului adițional la statutul

SC T.P. SRL pentru neexecutarea obligațiilor asumate cu ocazia perfectării lor,

s-a constatat că motivul invocat nu se justifică în raport de regimul juridic

al nulității absolute sau al celei relative.

Astfel, s-a avut în

vedere că nulitatea unui act poate fi dispusă doar pentru cauze concomitente

sau anterioare încheierii completului, iar pretinsa cauză invocată de

reclamantă poate duce, eventual, la rezoluțiunea ori rezilierea contractului.

Deși nu a fost

învestită cu analizarea acestor sancțiuni totuși prima instanță a analizat

sumar și eventuala neîndeplinire a obligațiilor contractuale, reținând că o

astfel de cerere ar fi neîntemeiată, dat fiind că rezultă fără echivoc faptul

că reclamanta a primit întreaga valoare a părților sociale transmise.

Apelurile declarate

împotriva sentinței de către ambii asociați C.I. și M.D. au fost respinse, ca

nefondate, prin decizia nr. 42 din 12 martie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fi

scal.

Cu privire la apelul

declarat de recurentul C.I., care a invocat a motiv de excludere a celuilalt

asociat pe cel reglementat de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, s-a

reținut că fapta penală reținută în sarcina lui M.D., aceea de utilizare a

bunurilor societății în interes personal (decizia penală nr. 448 din 25

octombrie 2004) nu a produs rezultatul ce ar fi putut determina excluderea,

respectiv nu a fost săvârșită cu intenția de a frauda societatea, ci din

neglijență.

Prin decizia penală nr.

1090 din 23 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr. 8478/215/2007

, același asociat a

fost acuzat de săvârșirea a trei fapte penale săvârșite în calitatea de

administrator al SC T.P. SRL, fapte care au fost analizate de instanță și prin

prisma prevederilor art. 222 lit. d).

Astfel, s-a

considerat că pentru fapta ce a constatat în sustragerea de la plata

obligațiilor fiscale în perioada 1995 – 2000 (art. 13 din Legea nr. 87/1994),

prejudiciul material a fost săvârșit în patrimoniul statului, iar nu în cel al

societății.

Aceleași considerente

au fost avute în vedere și pentru fapta ce a constat în refuzul nejustificat de

a pune la dispoziția organelor de cercetare penală în perioada septembrie 1995

– 2002, a actelor de evidență contabilă ale societății.

În privința faptei

reținute prin același act de inculpare, fapta ce s-a materializat prin

înregistrările inexacte din contabilitatea societății ce au avut drept efect

denaturarea veniturilor (bilanț - contabil fals) s-a apreciat că înșelarea

încrederii ca o consecință a săvârșirii unor fapte penale, chiar repetate, nu

poate fi reținută ca temei al excluderii dacă nu sunt prezente toate ipotezele

ce izvorăsc din analizarea dispozițiilor legale și nu se cunoaște prejudiciul

produs societății.

Instanța de apel a

mai reținut că din conținutul sentinței penale menționate rezultă că pe lângă

faptele săvârșite în calitate de primar, inculpatul M.D. a săvârșit celelalte

fapte, în calitate de administrator.

Cu privire la apelul

declarat de reclamantul M.D. s-a constatat că prima instanță și-a exercitat

rolul activ conform art. 129 C. proc. civ., dând eficiență principiului

disponibilității, statuând că pretinsele cauze de nulitate ale contractelor

sunt ulterioare încheierii acestora, ele putând atrage, eventual, rezoluțiunea

actelor.

S-a mai avut în

vedere faptul că, prima instanță, pentru a nu prejudicia partea, a analizat

sumar, dar pertinent susținerile părților referitoare la presupusa neexecutare

a obligațiilor, constatând că cesiunea părților sociale nu s-a realizat cu

titlu gratuit, în condițiile în care prețul cesiunii a fost plătit.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs

ambii asociați, considerând-o nelegală.

În recursul său C.I. a

invocat motivele de nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora susține următoarele:

- Prin decizia penală

nr. 72/R/2005 se prevede în mod expres că SC T.P. SRL a fost prejudiciată de

asociatul M.D. cu suma de 54.000.000 lei și chiar dacă prejudiciul a fost

acoperit, iar sancțiunea a fost una administrativă nu poate fi înlăturată

răspunderea în temeiul art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Se mai susține că

prin sentința penală nr. 1090/2008 același M.D. a fost condamnat pentru o

infracțiune de fals și pentru evaziune fiscală, fapte de o gravitate ce a făcut

să scadă încrederea care a stat la baza asocierii în societate.

De asemenea,

recurentul consideră că pârâtul și-a înșelat asociații, rupând legătura de

încredere și întrajutorare care ar trebui să existe între asociați, iar în

cauză nu se pune, în principal, problema prejudicierii patrimoniului

societății, ci pierderea încrederii dintre asociați ce nu poate fi suplinită de

posibilitatea atragerii răspunderii administrative sau penale a asociatului.

- Decizia atacată

cuprinde o motivare contradictorie.

Redând mare parte din

considerentele deciziei atacate, recurentul susține că, deși s-a reținut că

săvârșirea unei infracțiuni în calitate de administrator este de natură să

constituie temei al excluderii, în final cererea este respinsă.

Recurentul M.D. a

invocat, în susținerea recursului său, prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ., în dezvoltarea cărora aduce următoarele argumente:

- Hotărârea atacată

este nelegală în condițiile în care instanța de apel a refuzat să constate că

acțiunea sa (completată și precizată la 12 mai 2008) a fost calificată greșit,

ca acțiune în constatarea nulității și nu ca acțiune în anulare.

Recurentul susține că

a cerut anularea actului de cesiune pentru neexecutarea obligațiilor societare

asumate prin acesta, act ce s-a reținut a nu fi cu titlu gratuit, contrar

conținutului său. Instanțele s-au rezumat la a constata că cesiunea nu a fost

gratuită și că singura obligație asumată ar fi fost plata contravalorii

părților sociale cedate.

- Prin respingerea probelor

solicitate în dovedirea petitului ce a vizat anularea actului i-au fost

încălcate drepturile procesuale ajungându-se astfel la calificarea greșită a

acțiunii ceea ce echivalează cu o nesoluționare a fondului pricinii.

Eroarea instanțelor

constă în refuzul de a verifica condițiile în care a fost încheiat actul și a

intenției părților la încheierea actului.

Se susține că, la

venirea în societate, C.I. s-a obligat să finalizeze majorările de capital

social ce urmau a fi inițiate, până la limita în care să-i poată fi permis

accesul la fondurile de dezvoltare din cadrul Comunității Europene, obligație

pe care nu și-a îndeplinit-o.

La data de 5

octombrie 2009, recurentul M.D. a depus la dosar sentința nr. 2006 din 21 mai

2009 pronunțată de Tribunalul Cluj din care rezultă că, împotriva SC T.P. SRL a

fost declanșată procedura insolvenței, conform Legii nr. 85/2006.

Analizând decizia

atacată prin prisma criticilor invocate de recurenți se constată că ambele

recursuri sunt nefondate.

recursul declarat de reclamantul C.I.:

Criticile recurentei

se rezumă, în esență, la două aspecte ce vizează o motivare pretins

contradictorie a deciziei și respectiv, o aplicare greșită a prevederilor art. 222

lit. d) C. proc. civ.

În ceea ce privește

pretinsa contradictorialitate a considerentelor deciziei se constată că

argumentele folosite de instanța de apel reprezintă o înlăturare logică a

faptelor ce au făcut obiectul analizei, precum și a regulilor de drept pe baza

cărora s-a ajuns la soluția concretizată în dispozitiv.

Sub acest aspect, se

apreciază că scopul motivării, acela de a fundamenta și explica măsurile

adoptate de instanță a fost atins, iar faptul că recurentul nu este mulțumit de

argumentele instanței nu este de natură a atrage incidența prevederilor art. 304

pct. 7 C. proc. civ.

În condițiile în care

instanța apelului a motivat că, în principiu, săvârșirea unei infracțiuni în

calitate de administrator al unei societăți poate constitui un temei de

excludere (dacă acesta are și calitatea de asociat) dar a argumentat că, în

cazul dat, nu se impune această măsură, arătând și motivele avute în vedere, nu

se poate reține existența unor considerente contradictorii.

Nici critica

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi primită, în

contextul în care faptele concrete ce au fost imputate pârâtului nu au întrunit

condițiile cumulative prevăzute de prevederile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Astfel, potrivit art.

222 lit. d), poate fi expus din societatea cu răspundere limitată, asociatul

administrator care comite o fraudă în dauna societății sau se servește de

semnătura socială sau de capitalul social în folosul său au al altora.

Cum frauda în dauna

societății presupune prejudicierea intenționată de către administrator a intereselor

societății prin acte juridice de natură a micșora substanțial patrimoniul

acesteia, iar în cauză nu s-a demonstrat că urmare a faptelor reținute în

sarcina pârâtului s-ar fi produs un prejudiciu societății în mod corect s-a

reținut că nu sunt îndeplinite toate condițiile necesare atragerii excluderii.

De asemenea, se va

reține ca, fiind corect și raționamentul instanței potrivit cu care, această

condiție nu este întrunită nici în privința înșelării încrederii celorlalți

asociați, neputându-se considera că săvârșirea unor fapte penale chiar repetate,

ar putea fi considerate ca temei al excluderii dacă nu au avut drept scop

fraudarea intenționată a societății.

recursul declarat de

M.D.

se constată că singura critică ce poate fi supusă concluziei și care vizează

nelegalitatea deciziei atacate este cea legată de pretinsa calificare greșită a

acțiunii deduse judecății.

Celelalte critici nu

pot face obiectul controlului judiciar în condițiile în care antamează

stabilirea situației de fapt, care este atributul exclusiv al instanței

anterioare.

Se constată că instanțele anterioare

au respectat dispozițiile art. 129 C. proc. civ., dând dovadă de rol activ în

stabilirea raporturilor juridice dintre părți, stabilind în mod corect că

acțiunea dedusă judecății a constat în anularea unui act juridic respectiv unui

act de cesiune.

În mod corect s-a statuat că pentru a

opera nulitatea actului (fie ea absolută ori relativă), motivele invocate

trebuie să fie anterioare sau concomitente momentului încheierii actului

juridic și nu ulterioare acestuia.

Ori, reclamantul a fost constant în a

susține că anularea actului de cesiune raportat la motive ce nu pot atrage o

asemenea sancțiune.

Respectând dreptul de disponibilitate

a părții, instanța a soluționat în mod corect acest petit, arătând că motivele

invocate pot atrage, eventual, sancțiunea rezoluțiunii actului.

Instanțele au făcut chiar mai mult, și

au analizat inclusiv îndeplinirea condițiilor art. 1020 C. civ., constatând că

nu se poate reține o îndeplinire culpabilă a obligațiilor asumate prin contract

de către C.I.

De asemenea, nu se poate reține o

încălcare a drepturilor procesuale ale recurentului, în contextul în care

instanța anterioară a arătat de ce a considerat că este inutilă administrarea

de probe în contra unui înscris asumat și necontestat de ambele părți.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte va menține decizia atacată ca fiind legală,

motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul, conform art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de pârâții M.D. și SC T.P. SRL GEACA prin lichidator H.B.I.

SPRL CLUJ

împotriva deciziei nr. 42 din 12 martie 2009 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ fiscal.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 februarie 2010.