ÎCCJ, Decizia nr. 230/2017

ÎCCJ, Decizia nr. 230/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia civilă nr. 230/2017

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Acțiunea disciplinară

Prin

acțiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/J/2016 pe rolul

Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului

Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea

uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, pârâtei A. -

judecător în cadrul Tribunalului București, secția a II-a

contencios administrativ și fiscal, pentru săvârșirea abaterilor

disciplinare prevăzute de 99 lit. h) teza I și a II-a din

aceeași lege.

II.

Hotărârea instanței de disciplină

Prin

Hotărârea nr. 26J din 23 noiembrie 2016, Secția pentru

judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a hotărât

următoarele:

- admite în

parte acțiunea disciplinară formulată de Inspecția

Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Tribunalului

București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal;

- în baza

art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, aplică doamnei A. - judecător

la Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ

și fiscal, sancțiunea disciplinară constând în „excluderea din

magistratură”, pentru săvârșirea abaterii disciplinare

prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din același act normativ;

- respinge

acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția

Judiciară împotriva doamnei judecător A., având ca obiect

săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h)

teza I din Legea nr. 303/2004, ca neîntemeiată.

III. Recursul

declarat împotriva hotărârii instanței de disciplină

Împotriva

hotărârii menționate la pct. 2, în ceea ce privește soluția

de admitere în parte a acțiunii disciplinare și aplicării

sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. e) din Legea nr.

303/2004 pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de

art. 99 lit. h) teza a II-a din aceeași lege, a declarat recurs pârâta A.,

invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C.

proc. civ.

Motivul de

casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta

invocă încălcarea principiul egalității armelor și

dreptul la apărare, subsumate dreptului la un proces echitabil consacrat

de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, susținând că, în cadrul

judecății finalizate prin hotărârea recurată, i s-a creat o

situație procedurală mai puțin favorabilă decât a

părții adverse prin respingerea cererii de administrare a probei cu

audierea, în calitate de martor, a grefierului de ședință, prin

care tindea să demonstreze maniera dificilă în care și-a

desfășurat activitatea, timpul și efortul prelungite depuse în

urma reluării activității după o perioadă de

incapacitate de muncă de 9 luni. Recurenta critică motivarea

soluției de respingere a cererii sale în sensul că grefierul se afla

în concediu de odihnă și că va fi audiat în calitate de martor

președintele de secție, care, însă, în declarația dată

nu s-a raportat la teza probatorie invocată. Se susține că în mod

greșit Secția pentru judecători în materie disciplinară a

apreciat că proba testimonială propusă nu este utilă

soluționării cauzei, deși a apreciat diferit în cauze privind pe

alți judecători, astfel că a fost lipsită de posibilitatea

de a-și demonstra apărările care vizau situația sa

particulară în analiza comparativă cu situația altor

judecători sub aspectul volumului de activitate.

Recurenta

invocă nulitatea hotărârii atacate pentru nelegala învestire a

instanței de disciplină. Sub acest aspect, în raport cu

dispozițiile art. 5, art. 10 alin. (1) și (6) și art. 12 din

Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de

inspecție de către Inspecția Judiciară, se susține

că, deși nu a existat o sesizare din oficiu, ci două

sesizări ale unor petenți pentru neredactarea în termen a două

hotărâri judecătorești, echipa de inspectori judiciari nu s-a

limitat la aspectele sesizate, ci a analizat toată activitatea sa, ceea ce

reprezintă o extindere permisă de lege doar în cazul sesizării

din oficiu. Totodată, recurenta-pârâtă menționează că

hotărârile vizate în sesizările adresate Inspecției Judiciare au

fost redactate înainte de sesizarea instanței de disciplină, una

dintre acestea fiind redactată chiar înainte de efectuarea cercetării

prealabile. Ca efect al omisiunii Inspecției Judiciare de a se sesiza din oficiu

cu privire la situația tuturor hotărârilor restante, sub aspectul

abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea

nr. 303/2004, recurenta susține că este inadmisibilă

acțiunea disciplinară, fiind nelegală învestirea Secției pentru

judecători în materie disciplinară, motiv de ordine publică care

trebuia să fie verificat din oficiu de către instanța de

disciplină în exercitarea rolului activ.

În

susținerea acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă afirmă

că vătămarea ce i-a fost produsă constă în aplicarea

celei mai grave sancțiuni prevăzute de Legea nr. 303/2004.

Motivul de

casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanța

de disciplină nu a analizat dacă a existat timpul necesar pentru

motivarea hotărârilor judecătorești și pentru îndeplinirea

celorlalte obligații aferente soluționării cauzelor și

dacă a existat în mod real posibilitatea de îndeplinire a tuturor

obligațiilor în cadrul programului normal de lucru.

Pentru

existența abaterii disciplinare nu este suficient să existe o

întârziere repetată în efectuarea lucrărilor, ci trebuie ca aceasta

să fie determinată de motive imputabile judecătorului.

Probatoriul

administrat relevă faptul că situația care a stat la baza

procedurii disciplinare a fost cauzată de acumularea unui volum mare de

restanțe din anii anteriori. Recurenta afirmă că, la reluarea

activității, în luna septembrie 2015, s-a confruntat cu un volum de

muncă excesiv, pe fondul aglomerării completului său în perioada

în care s-a aflat în incapacitate de muncă, din cauză că

judecătorii din planificarea de permanență care au asigurat

înlocuirea sa nu au soluționat dosarele aflate pe rolul completului. În

acest sens, recurenta exemplifică situația unor ședințe cu

un rulaj de circa 50 de dosare dintre care au fost soluționate doar 3-4

dosare.

Afirmă

recurenta că, la reluarea activității, din cauza stării de

sănătate, a fost nevoită să fie asistată de grefier la

manipularea dosarelor, în condițiile unui volum de activitate

încărcat și complex, cu dosare vechi, cu probatoriul administrat de

alți judecători, cu litigii repuse pe rol, fiind necesare și 3

zile lucrătoare pentru pregătirea corespunzătoare a unei

ședințe de judecată în condițiile în care se adăugau

și alte activități conexe celei de judecată (verificarea

încheierilor grefierului, redactarea încheierilor interlocutorii, procedura de

regularizare conform noului C. proc. civ.). Se mai arată că grefierul

stabil de ședință s-a aflat în concediu medical aproximativ 3

luni, iar grefierii care l-au înlocuit nu erau obișnuiți cu

modalitatea de lucru a completului, ceea ce a făcut și mai

dificilă gestionarea ședințelor de judecată.

În

hotărârea recurată se fac aprecieri cu privire la volumul de

activitate numai prin comparație cu activitatea altor judecători,

fără a se ține cont că a soluționat într-o

proporție covârșitoare cauze de fond, ceea ce explică și

operativitatea mai redusă decât în cazul majorității

judecătorilor care au intrat în compunerea completurilor de judecată

în căi de atac reprezentate de apeluri contravenționale. Sub acest

aspect, se invocă activitatea laborioasă în dosarele de fond și

complexitatea cauzelor de contencios administrativ. Totodată, recurenta

arată că, anterior perioadei de incapacitate de muncă, a fost

titularul unui complet de fond cu complexitate mărită și

invocă volumul de muncă în continuă creștere la nivelul

secției în anii 2015-2016, aspect confirmat de declarația

președintelui secției. Totodată, recurenta menționează

că, în perioada septembrie-decembrie 2015, i-au revenit spre redactare 203

hotărâri, astfel că timpul rămas pentru redactarea

hotărârilor a fost insuficient pentru a putea rezolva situația

restanțelor, motiv pentru care nu se poate reține lipsa sa de

mobilizare, atât timp cât condițiile concrete de desfășurare a

activității nu permit alocarea de timp suplimentar pentru activitatea

de redactare.

În

hotărârea recurată a fost preluată, în lipsa oricăror

dovezi, aserțiunea Inspecției Judiciare conform căreia a fost

degrevată de unele ședințe de judecată tocmai pentru a

redacta hotărârile restante, apreciere pe care recurenta o califică

drept subiectivă.

Este

adevărat că un element important al accesului la justiție este

reprezentat de soluționare cauzei într-un termen rezonabil, dar asigurarea

unui acces efectiv la justiție presupune și asigurarea unui interval

de timp suficient în care judecătorul să studieze dosarul cauzei,

să consulte legislația aplicabilă, aflată în continuă

schimbare, să administreze probele necesare pentru aflarea

adevărului, să delibereze și în final să motiveze

hotărârea. În condițiile în care se pune accentul doar pe

soluționarea cauzelor cu celeritate și pe motivarea urgentă a

hotărârilor, de multe ori nu mai rămâne timp suficient pentru studierea

dosarului, pentru înțelegerea aspectelor particulare ale acestuia, pentru

administrarea corespunzătoare a probelor și pentru realizarea unei

motivări care să răspundă în concret cererilor și

argumentelor părților. În context, recurenta invocă aspecte

referitoare la munca desfășurată în zilele de repaus

săptămânal, peste durata normală a zilei de lucru și în

perioada concediului de odihnă, ca mod de lucru generalizat la nivelul

instanței, care nu împiedică însă acumularea unui număr

mare de restanțe.

Considerentele

instanței de disciplină referitoare la provocările profesiei de

judecător, cu sacrificiile inerente, inclusiv pe plan personal, nu sunt în

concordanță cu dreptul la viața privată garantat de art. 8

din Convenție și nici nu au în vedere situația obiectivă

existentă la nivelul instanței. Sub acest aspect, recurenta

invocă faptul că, începând cu anul 2010, a fost

depășită limita volumului optim de muncă stabilită de

Consiliul Superior al Magistraturii. Astfel fiind, exercitarea în mod eficient

a atribuțiilor judecătorului presupune și obligația

corelativă a statului de creare a condițiilor de muncă adecvate,

în acord și cu pct. V al Recomandării nr. 12/(2010) a Comitetului de

Miniștri privind independența, eficiența și rolul

judecătorilor. În acest sens, este reafirmat gradul de supraîncărcare

a judecătorilor din cadrul Tribunalului București, în general,

și a celor din cadrul Secției de contencios administrativ și

fiscal, în special.

Recurenta

combate considerentele din hotărârea recurată referitoare la faptul

că mare parte din hotărârile redactate în perioada

01.01.2015-25.07.2016 au fost redactate de grefier, arătând că

grefierul întocmește doar practicaua și dispozitivul.

În

privința argumentelor instanței de disciplină referitoare la

faptul că nu se justifică redactarea unor hotărâri din anul 2014

după un interval de timp mare de la pronunțare, recurenta arată

că majoritatea hotărârilor selectate de inspectorii judiciari cuprind

considerente de circa 3 pagini și reiterează faptul că s-a aflat

în incapacitate de muncă pentru o perioadă de 9 luni. Totodată,

se afirmă că activitatea de redactare a hotărârilor

judecătorești nu trebuie să fie examinată numai prin prisma

criteriului formal și superficial al întinderii textului, care nu are

nicio legătură cu ceea ce presupune motivarea temeinică și

riguroasă a unei hotărâri judecătorești.

Recurenta

invocă faptul că este recunoscută ca o constantă a

activității sale calitatea lucrărilor și efortul depus

pentru documentarea și argumentarea hotărârilor și critică

faptul că instanța de disciplină nu a luat în considerare

lucrările pe care le-a depus și care atestau aceste împrejurări.

În

consecință, recurenta afirmă că nerespectarea termenului

legal de redactare a hotărârilor judecătorești a fost

cauzată de imposibilitatea fizică, obiectivă, de a realiza toate

activitățile necesare soluționării cauzelor în timpul

programului de lucru și chiar în afara acestuia, în condițiile în

care trebuie să facă față și limitărilor impuse

de problemele de sănătate și obligațiile familiale.

În ceea

privește individualizarea sancțiunii, recurenta afirmă că

nu s-a ținut cont de toate circumstanțele reale și personale

(legate de activitatea profesională, starea de sănătate și

de viața privată) care ar fi trebuie avute în vedere prin prisma

probatoriului administrat, conform art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004.

IV.

Apărările intimatei Inspecția Judiciară

Intimata

Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea recursului, ca nefondat.

V. Procedura

de filtrare a recursului

Recursul

fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de

filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin încheierea

din 26 iunie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., completul de

filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe

fond la 25 septembrie 2017.

VI.

Excepția de neconstituționalitate invocată de

recurenta-pârâtă

La data de 22

septembrie 2017, a fost înregistrată cererea recurentei-pârâte de sesizare

a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 100 din Legea nr. 303/2004 în

raport cu prevederile art. 1 alin. (5), art. 11 și art. 20 din

Constituție.

Autoarea

excepției de neconstituționalitate arată că sunt

îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din

Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, republicată, cu modificările ulterioare,

deoarece excepția este ridicată în fața unei instanțe

judecătorești, cu privire la dispoziții aflate în cuprinsul unei

legi în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în

actuala fază procesuală.

În

susținerea excepției, se argumentează faptul că art. 1

alin. (5) din Constituție instituie principiul general al

legalității ca obligație generală, impusă tuturor

subiectelor de drept, inclusiv autorității legiuitoare care trebuie

să se asigure că activitatea de legiferare se realizează în

limitele și în concordanță cu legea fundamentală și,

totodată, să asigure calitatea legislației. Orice act normativ

trebuie să îndeplinească anumite cerințe calitative, printre

acestea numărându-se previzibilitatea sa (Deciziile Curții

Constituționale nr. 1 din 11 ianuarie 2012 și nr. 494 din 10 mai

2012).

Art. 100 din

Legea nr. 303/2004 constituie o reglementare imprecisă și

imprevizibilă și, ca atare, inadecvată în raport cu

exigențele enunțate de dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 11

și art. 20 din Constituție și art. 6 din Convenție și

ale dreptului comunitar, întrucât nu a fost legiferat un regim clar al sancțiunilor

aplicabile în raport cu abaterile constatate în sarcina destinatarilor normei.

Legiuitorul s-a mulțumit să utilizeze expresia generală

„proporțional cu gravitatea abaterilor”, urmată de enumerarea

sancțiunilor.

În

esență, autorul excepției invocă încălcarea

principiului legalității prevăzut de art. 1 alin. (5) din

Constituție și a principiului securității raporturilor

juridice corelat cu principiul încrederii legitime și în

legătură cu dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6

din Convenție și consacrat în jurisprudența Curții Europene

a Drepturilor Omului.

Încălcarea

principiilor enunțate este argumentată prin lipsa de accesibilitate

și previzibilitate, sub aspectul caracterului clar, inteligibil și

predictibil, a prevederilor art. 100 din Legea nr. 303/2004, care, prin modul

deficitar de redactare, reprezintă o normă lipsită de precizie

și care nu este de natură a asigura protecția destinatarilor

săi împotriva unor evaluări arbitrare.

Principiul

securității raporturilor juridice, extins în jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului și la posibilitățile

de interpretare lăsate de legiuitor, impune anumite limite și rigori,

spre exemplu, aceea ca rezultatul interpretării să fie coerent cu

substanța „infracțiunii” și, evident, previzibil (cauza

Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, 2007). Sub acest

aspect, se afirmă că prevederile criticate pe calea excepției de

neconstituționalitate nu reglementează riguros regimul

sancțiunilor prin realizarea trimiterilor la normele de incriminare din

art. 99 lit. a)-t) din Legea nr. 303/2004, lăsând astfel

posibilități nelimitate de interpretare, deși acest lucru nu

este permis de principiile enunțate anterior.

Norma

juridică criticată este deficitară și inadecvată,

deoarece reglementarea este pur generală, îi lipsește mecanismul care

să asigure coerența practicii instanțelor naționale în

domeniu și dă naștere unei incertitudini permanente. Cu alte

cuvinte, regimul sancționator al faptelor nu este definit și

delimitat prin raportare la conținutul acestora și la gravitatea lor

privită in abstracto, acest atribut al legiuitorului fiind transferat

asupra celor abilitați să aplice norma lipsită de

previzibilitate.

Intimata-reclamantă

nu a depus la dosar un punct de vedere cu privire la cererea de sesizare a

Curții Constituționale.

VII. Considerentele

Înaltei Curți

Asupra

cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate invocată de recurenta-pârâtă

Înalta Curte

constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate

prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu

modificările ulterioare, pentru considerentele arătate în continuare.

Dispozițiile

criticate pe calea excepției de neconstituționalitate sunt în vigoare

și au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât recursul a

fost declarat împotriva hotărârii prin care Secția pentru

judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al

Magistraturii a dispus, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004,

aplicarea sancțiunii disciplinare constând în „excluderea din magistratură”

pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99

lit. h) teza a II-a din aceeași lege. Dispozițiile ce formează

obiectul excepției de neconstituționalitate nu au fost declarate

neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții

Constituționale din perspectiva criticilor de neconstituționalitate

și a dispozițiilor constituționale invocate de recurentă.

Raportat la

criticile formulate de autorul excepției, opinia instanței este în

sensul că prevederile contestate nu contravin dispozițiilor art. 1

alin. (5), art. 11 și art. 20 din Constituție corelate cu principiul

securității juridice și principiul încrederii legitime,

subsumate dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din

Convenție și dezvoltat în jurisprudența C.E.D.O., din

perspectiva exigențelor referitoare la claritatea, precizia și

previzibilitatea legii.

Se

apreciază că prevederile criticate răspund exigențelor

referitoare la calitatea legii, în acest sens fiind avută în vedere

și jurisprudența Curții Constituționale în privința

cerințelor de claritate, precizie și previzibilitate a legii (Decizia

nr. 492/2017; Decizia nr. 732/2014; Decizia nr. 1/2014).

Cerințele

constituționale și convenționale referitoare la calitatea legii

nu impun în privința prevederilor legale atacate un plus de precizie ori

claritate, în sensul propus de autorul excepției, de stabilire a

sancțiunii aplicabile în cazul fiecăreia dintre abaterile

disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004.

Dispozițiile

criticate răspund cerințelor de claritate, precizie și

previzibilitate, întrucât destinatarii normei au reprezentarea clară a

sancțiunilor disciplinare posibil a fi aplicate în ipoteza

săvârșirii vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de

art. 99 din Legea nr. 303/2004. În aplicarea dispozițiilor art. 100 din

Legea nr. 303/2004, revine atât instanței de disciplină în fond, cât

și instanței de recurs, sarcina de a realiza un proces complex de

apreciere a gravității abaterii care stă la baza soluției

de aplicare a uneia dintre sancțiunile disciplinare în raport cu

circumstanțele concrete și particulare ale fiecărui diferend disciplinar.

Însă, un asemenea proces complex constituie esența rolului ce revine

instanței de judecată cu precădere în materia răspunderii

disciplinare, iar dispozițiile legale criticate, conferind instanței

judecătorești sarcina de interpretare și aplicare a

dispozițiilor legale la circumstanțele de fapt și de drept ale

raportului juridic dedus judecății, răspund cerințelor de

calitate a legii.

Asupra

recursului declarat împotriva hotărârii instanței de disciplină

Conform art.

499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de recurenta-pârâtă A.,

care vizează exclusiv soluția de admitere în parte a acțiunii

disciplinare și de aplicare a sancțiunii disciplinare prevăzute

de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 pentru săvârșirea abaterii

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr.

303/2004, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele arătate în continuare.

Prin

hotărârea atacată, instanța de disciplină a reținut în

privința pârâtei îndeplinirea condițiilor cumulative ale abaterii

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr.

303/2004, întrucât s-a făcut dovada încălcării, în mod repetat,

de către magistratul cercetat a normelor legale ce reglementează

îndatorirea de redactare a hotărârilor judecătorești cu

respectarea termenului legal, respectiv dispozițiile art. 426 alin. (5)

din C. proc. civ. din 2010 și art. 264 alin. (1) din C. proc. civ. din

1865.

În

esență, cu privire la situația de fapt, instanța de

disciplină a reținut că probatoriul administrat relevă

faptul că magistratul nu a respectat termenul de redactare a

hotărârilor judecătorești, după cum urmează: (i) în

dosarele cu privire la care au fost formulate sesizările adresate

Inspecției Judiciare, hotărârile pronunțate la 06.05.2014

și 02.04.2013 au fost redactate la 01.06.2016, respectiv 20.05.2014; (ii)

pârâta judecător înregistra 849 de hotărâri neredactate la data de

03.06.2016, 900 de hotărâri neredactate la 06.07.2016, iar în cursul

cercetării disciplinare număr hotărârilor neredactate crescuse

la 917 hotărâri; (iii) conform datelor statistice comunicate de

instanță, din totalul de 4292 de hotărâri neredactate la nivelul

secției, aproximativ o pătrime aparțineau pârâtei; (iv) la data

efectuării cercetării disciplinare, cea mai veche dintre

hotărârile neredactate era pronunțată în luna februarie 2011.

În ceea ce

privește caracterul imputabil al faptei, instanța de disciplină

a reținut, în esență, următoarele: (i) nu pot fi primite

apărările pârâtei referitoare la volumul mare de muncă,

complexitatea ridicată a dosarelor și starea sa de

sănătate; (ii) în perioada septembrie-decembrie 2015, în care a fost

prezentă la serviciu, pârâta a avut un volumul de activitate aproximativ

egal cu al celorlalți judecători, iar în semestrul I 2016, volumul de

activitate al pârâtei a reprezentat aproximativ jumătate din volumul

majorității judecătorilor secției, întrucât a fost

degrevată de unele ședințe de judecată, tocmai pentru

a-și redacta hotărârile; (iii) cu referire la problemele de

sănătate, pârâta a beneficiat de suportul conducerii instanței,

la revenirea în activitate, după concediul medical, fiindu-i repartizat un

grefier care să o ajute în activitatea de tehnoredactare. (iv) pârâta nu a

respectat planul operațional întocmit de conducerea secției în

vederea reducerii numărului hotărârilor neredactate, în pofida

faptului că a îndeplinit numai atribuțiile specifice

activității de judecată și a beneficiat de alocarea unui

grefier pentru tehnoredactarea hotărârilor în considerarea problemelor de

sănătate cu care se confrunta; (v) de la data ultimei rezoluții

de exercitare a acțiunii disciplinare - 16 februarie 2015 - și

până la data întocmirii rezoluției în prezentul dosar, pârâta a

redactat doar un număr de 9 hotărâri din cele pronunțate în anii

2011-2014, cea mai veche dintre acestea datând (la data pronunțării

instanței de disciplină) din 03.03.2011; (vi) în continuare, pârâta

nu motivează hotărârile pentru care s-a constatat existența

abaterii disciplinare; (vii) nici după începerea prezentei cercetări

disciplinare pârâta nu s-a mobilizat și nu a depus un efort considerabil

pentru a reduce numărul foarte mare de hotărâri neredactate în

termenul legal; (viii) sub aspectul laturii subiective, din modul în care a

înțeles să gestioneze întreaga sa activitate și să

facă aplicarea dispozițiilor legale ce se impuneau pentru redactarea

în termen a hotărârilor pronunțate, rezultă că atitudinea

psihică a pârâtei a fost de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe

care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor; (ix)

faptele săvârșite de pârâtă au avut consecințe grave, fiind

încălcate drepturile procesuale ale persoanelor care aveau calitatea de

părți în cauzele evidențiate mai sus, aducându-se atingere

și prestigiului justiției prin nerespectarea cadrului legal de

soluționare a acestora; (x) prin neredactarea hotărârilor

pronunțate, situație care s-a perpetuat pe o perioadă de mai

multe luni de zile, a fost prelungit termenul de soluționare a cauzelor,

fiind create premisele încălcării cerinței derulării

procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6

din Convenție.

În

circumstanțiere, cu privire la volumul de activitate, instanța de

disciplină a reținut că, din cauza volumului mare de activitate,

majoritatea judecătorilor din cadrul secției înregistrează întârzieri

în redactare, însă mai reduse, atât ca număr, cât și ca

durată a depășirii. Totodată, Secția pentru

judecători în materie disciplinară a avut în vedere faptul că,

la momentul respectiv, complexitatea dosarelor și volumul de activitate la

nivelul secției era în creștere cu circa 90 de procente pe căile

de atac și 30 de procente pe fonduri, față de trimestrul întâi

al anului 2015. Tot în circumstanțiere, instanța de disciplină a

reținut că pârâta judecător se găsește în

situația analizată din cauza tendinței pe care o are de face

lucrurile cât mai bine, fiind un judecător bine pregătit profesional

și riguros, care alocă mult timp pentru a se ține la curent cu

legislația în continuă schimbare, precum și faptul că

președintele secției a afirmat că, după întoarcerea din

concediul medical, ritmul de redactare al doamnei judecător a fost mai

accelerat.

Criticile

recurentei referitoare la încălcarea principiului egalității de

arme și expuse la pct. 4 din decizie nu pot primi relevanța

propusă. Sub acest aspect, se reține că întemeiat a concluzionat

instanța de disciplină în sensul că, prin audierea

președintelui secției, au fost obținute lămuriri suficiente

cu privire la circumstanțele în care și-a desfășurat

activitatea magistratul cercetat disciplinar în perioada de

referință, inclusiv la revenirea din concediul medical. Contrar

susținerilor din recurs, se reține că instanța de

disciplină a avut în vedere problemele de sănătate cu care s-a

confruntat pârâta și dificultățile întâmpinate în

desfășurarea activității la revenirea din concediul

medical. Susținerile recurentei în sensul că depoziția

președintelui secției nu a vizat această teză probatorie nu

pot fi primite. Pe de o parte, este de observat că în procedura disciplinară

nu au fost contestate problemele medicale cu care s-a confruntat pârâta, atât

în depoziția președintelui secției, cât și în

considerentele din hotărârea recurată reținându-se

fără echivoc aceste împrejurări. Totodată, este de remarcat

faptul că, în procesul-verbal din 25 iulie 2016, întocmit cu ocazia

ascultării în cadrul cercetării disciplinare și semnat de

magistratul cercetat, se consemnează faptul că pârâta a fost de acord

cu audierea președintelui secției care cunoaște situația

activității desfășurate de judecătorii și

grefierii din cadrul secției.

Sunt

neîntemeiate susținerile recurentei expuse la pct. 5 din decizie

referitoare la nulitatea hotărârii atacate pentru nelegala învestire a

instanței de disciplină. Sub acest aspect, se reține că, în

baza celor două sesizări adresate Inspecției Judiciare, prin

Rezoluția nr. 3732/IJ/2033/DIJ/2016 din 06.07.2016, s-a dispus începerea

cercetării disciplinare sub aspectul săvârșirii abateri

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004,

verificările impunând lămurirea aspectelor circumscrise laturii

obiective și subiective a abaterii din perspectiva caracterului repetat al

conduitei reprobabile, caracter ce nu poate fi infirmat sau confirmat de

rezultatul analizei a doar două hotărâri judecătorești. Cu

alte cuvinte, aprecierea cu privire la caracterul repetat al conduitei

imputabile în sensul abaterii disciplinare reglementate de dispozițiile

menționate presupune o analiză care în mod evident nu poate fi

limitată doar la două hotărâri judecătorești. În

același timp, este de observat că verificările efectuate în

cadrul prezentei proceduri disciplinare vizează o singură abatere

disciplinară, respectiv cea prevăzută de art. 99 lit. h) din

Legea nr. 303/2004, căreia i se circumscriu aspectele semnalate în cele

două sesizări adresate Inspecției Judiciare. Totodată, se

reține că niciunul dintre textele indicate de recurenta-pârâtă [art.

5, art. 10 alin. (1) și (6) și art. 12 din Regulamentul privind

normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către

Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 1027/2012, cu modificările ulterioare] nu

conțin prevederi care să demonstreze temeinicia susținerilor

corelative din cererea de recurs.

În ceea ce

privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h)

teza a II-a din Legea nr. 303/2004, este de observat, cu titlu preliminar,

că recurenta-pârâtă nu contestă situația de fapt, astfel

cum a fost reținută în hotărârea atacată, ci

formulează critici numai în ceea ce privește aprecierea caracterului

imputabil al faptei, prin invocarea de circumstanțe legate de volumul de

activitate și problemele de sănătate cu care s-a confruntat.

Criticile

prin care recurenta tinde să demonstreze existența unei culpe

scuzabile justificată de cauze obiective - precum volumul de activitate,

complexitatea cauzelor și problemele de sănătate - nu sunt de

natură a demonstra contrariul aspectelor reținute de instanța de

disciplină sub aspectul caracterului imputabil al conduitei profesionale a

pârâtului.

Raportat la apărările

pârâtei fundamentate pe problemele de sănătate, Înalta Curte

reține că perioada de incapacitate temporară de muncă pe o

perioadă de 9 luni invocată de recurenta-pârâtă a intervenit în

luna decembrie 2014, iar majoritatea covârșitoare a restanțelor în

redactare avute în vedere în analiza abaterii disciplinare vizează

hotărâri pronunțate în perioada 2011-2014. Cu alte cuvinte,

problemele de sănătate intervenite la sfârșitul anului 2014 nu

pot justifica deficiențele constatate în activitatea anterioară

și care s-au perpetuat și s-au acutizat inclusiv pe parcursul

procedurii disciplinare. Apărările formulate de recurentă din

această perspectivă sunt contrabalansate de faptul că, inclusiv

în considerarea acestor probleme, pârâta a beneficiat de sprijinul conducerii

instanței prin întocmirea unui plan pentru rezolvarea situației

restanțelor, prin alocarea unui grefier pentru activitatea de

tehnoredactare și prin degrevarea de unele ședințe de

judecată.

Astfel,

circumstanțele invocate de recurentă nu sunt apte să

înlăture temeinicia concluziilor primei instanțe în sensul că

volumul de activitate al pârâtei a fost asemănător, nefiind

constatate diferențe semnificative față de ceilalți

judecători ai secției, ci constatându-se, dimpotrivă, faptul

că pârâta a beneficiat de condiții speciale în considerarea

circumstanțelor personale. Sunt neîntemeiate criticile recurentei-pârâte

în sensul că nu s-a făcut dovada faptului că în semestrul I 2016

a fost degrevată de unele ședințe în scopul rezolvării

situației restanțelor în redactarea hotărârilor

judecătorești. Sub acest aspect, se constată că aspectele

respective sunt dovedite fără echivoc de datele statistice cuprinse

în documentul „Operativitatea, complexitatea și numărul de

hotărâri repartizate pentru redactare pe fiecare judecător pentru

semestrul I 2016”, care reflectă faptul că, în perioada

respectivă, numărul de ședințe (14) la care a participat

pârâta este mult inferior numărului de 23-42 de ședințe

înregistrat de 24 dintre cei 28 de judecători ai secției (doar 3

judecători din cadrul secției au înregistrat un număr de

ședințe inferior pârâtei, însă situația acestor

magistrați nu face obiectul prezentei analize). Or, aceste date statistice

demonstrează fară tăgadă faptul că, în comparație

cu cvasi-majoritatea judecătorilor secției, pârâta a beneficiat de

sprijinul conducerii instanței în considerarea problemelor cu care se

confrunta.

Totodată,

este de observat faptul că recurenta nu critică raționamentul

și concluziile instanței de disciplină în privința nerespectării

termenului legal și rezonabil în care este necesar a fi redactate

hotărârile judecătorești și nici consecințe pe care

întârzierea în redactarea hotărârilor le-a produs în privința

drepturilor procesuale ale justițiabililor.

În

consecință, în raport cu situația de fapt, necontestată de

recurentă, se reține că instanța de disciplină

întemeiat a apreciat că amploarea restanțelor în redactarea

hotărârilor și durata întârzierilor în redactare (peste 4 ani,

așa cum rezultă din ultima situație a restanțelor în

redactare din 21.11.2016, depusă la dosar anterior pronunțării

hotărârii recurate) este de natură a produce grave consecințe în

privința drepturilor și intereselor legitime ale părților

litigante și în privința funcționării sistemului judiciar,

iar fapta ilicită, săvârșită cu intenție

indirectă, este imputabilă pârâtei, în contextul unui volum de

activitate asemănător celorlalți judecători din cadrul

secției și în condițiile în care modul defectuos de

desfășurare a activității de redactare a hotărârilor

s-a perpetuat în timp, inclusiv pe perioada procedurii disciplinare.

Fără

a nega nici volumul de activitate al secției și nici preocuparea

permanentă a magistratului pentru calitatea redactării

hotărârilor judecătorești, Înalta Curte reține că

îndatorirea ce incumbă judecătorului de a asigura supremația

legii, inclusiv sub aspectul respectării termenelor legale și a

principiului termenului rezonabil, presupune asigurarea unui just echilibru

între calitatea actului de justiție și gradul de încărcare a

activității apt să garanteze satisfacerea interesului public

preeminent de înfăptuire a justiției, ca element definitoriu al

statului de drept. De asemenea, nu poate fi contestat faptul că

exercitarea în mod eficient a atribuțiilor prevăzute de lege în

sarcina magistratului presupune obligația corelativă a statului de

creare a condițiilor de muncă adecvate. Însă, reafirmând faptul

că nu este negat volumul mare de activitate în materia contenciosului

administrativ și fiscal, cu precădere în cazul secției în care își

desfășoară activitatea recurenta, completul de 5

judecători, în actualul cadru procesual, nu este învestit a aprecia cu

privire la conduita Statului Român, prin autoritățile publice

competente, în ceea ce privește aspectele susținute de

recurentă.

Or, în

speță, acest just echilibru a fost semnificativ perturbat în

activitatea profesională a pârâtei prin conduita imputabilă constând

în nerespectarea termenului legal și a termenului rezonabil de redactare a

hotărârilor judecătorești în privința unui număr

foarte mare de cauze și pentru perioade îndelungate de timp (până la

4 ani), cu consecințe nefavorabile în privința drepturilor și

intereselor legitime ale justițiabililor, subsumat imperativului de

funcționare optimă a sistemului judiciar.

La

individualizarea sancțiunii disciplinare, realizând o corectă

aplicare a principiului aplicării graduale a sancțiunilor

disciplinare, instanța de disciplină cu just temei a avut în vedere

faptul că nici cercetările disciplinare anterioare, nici

sancțiunea avertismentului și nici sancțiunea suspendării

din funcție aplicate gradual pârâtei nu și-au atins scopul, întrucât

magistratul nu a înțeles ori nu a reușit să își adapteze

modul de lucru la condițiile și volumul de muncă și să

remedieze deficiențele în desfășurarea activității,

ci, dimpotrivă, nu a redactat nici hotărârile pentru care a fost

anterior sancționată și nici hotărârile care i-au revenit

ulterior spre redactare, atingând un volum foarte mare de restanțe și

depășind nejustificat de mult termenul legal și rezonabil de

redactare a hotărârilor. Relevant este faptul că, la data de

21.11.2016, recurenta-pârâtă înregistra un număr de 936 de

hotărâri neredactate (cele mai vechi hotărâri fiind din luna ianuarie

2012)

În acord cu

aprecierea instanței de disciplină, Înalta Curte reține că

este justificată aplicarea sancțiunii următoare celei aplicate

anterior magistratului cercetat, în circumstanțele concrete ale litigiului

dedus judecății, care au reliefat fără echivoc faptul

că magistratul fie nu a conștientizat amploarea și gravitatea

conduitei sale culpabile, fie nu a fost în măsură să remedieze

deficiențele din activitatea sa.

Pentru

considerentele arătate, completul de 5 judecători constată

că hotărârea Secției pentru judecători în materie

disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii este legală

și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul

criticilor invocate de recurent în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ.,

astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496

alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de

pârâta A., judecător în cadrul Tribunalului București, secția a

II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

cererea formulată de recurenta A. și dispune sesizarea Curții

Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, în raport cu

prevederile art. 1 alin. (5), art. 11 și art. 20 din Constituție.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de A., judecător în cadrul Tribunalului

București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal,

împotriva Hotărârii nr. 26J din 23 noiembrie 2016, pronunțată de

Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători în

materie disciplinară în Dosarul nr. x/J/2016.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2017.