ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 291/2026

HOTĂRÂRE

24.02.2026

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2026
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 291/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 24 februarie 2026

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 27 august 2024 pe rolul Tribunalului București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul Vâlcea, a solicitat obligarea pârâților să-i elibereze și să-i comunice adeverința-tip prevăzută de art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 7 alin. (4) lit. a) din H.G. nr. 608/2024, pentru revizuirea pensiei de serviciu, potrivit căreia venitul brut să fie calculat, începând cu 1 septembrie 2016, cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON, coeficientul de multiplicare 23, corespunzător funcției de conducere (președinte tribunal) și, în procent, sporurile avute în vedere la stabilirea pensiei de serviciu, inclusiv sporul de 15% pentru titlul științific de doctor, conform art. 82 și 85 din Legea nr. 303/2004, fără plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, respectiv fără aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) din lege, majorată cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, precum și fișa de calcul, aferentă adeverinței.

Totodată, a solicitat repararea integrală a prejudiciului ce i-a fost cauzat prin neîncasarea diferențelor bănești lunare dintre pensia de serviciu cuvenită și cea încasată efectiv, ca urmare a revizuirii, precum și despăgubiri, respectiv actualizări și dobânzi legale, calculate la diferențele de drepturi de pensie de serviciu, cuvenite lunar, începând cu data eliberării din funcție - 01.09.2016 și până la data comunicării adeverinței solicitate.

De asemenea, a solicitat plata dobânzilor legale aferente sumelor cuvenite, rezultate din aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere, calculate începând cu data promovării acțiunii și până la data îndeplinirii obligațiilor.

Prin sentința civilă nr. 2226 din 28 martie 2025, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut, în esență, incidența dispozițiilor art. 269 alin. (1) și (2) Codul muncii, în conformitate cu care competența de soluționare a cererii aparține tribunalului de la domiciliul reclamantei. S-a argumentat, totodată, că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ., întrucât reclamanta nu mai avea calitatea de judecător la momentul introducerii acțiunii.

Cauza a fost înregistrată la 11 iunie 2025 pe rolul Tribunalului Vâlcea - secția I Civilă sub același număr.

Prin sentința civilă nr. 1809/2025 din 18 noiembrie 2025, Tribunalul Vâlcea - secția I Civilă - Completul specializat de dreptul muncii și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de reclamantă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție și a suspendat judecata până la pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a se hotărî astfel, s-a reținut, în esență, că, raportat la calitatea de pârât a Tribunalului Vâlcea, sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (2

) C. proc. civ., care prevăd posibilitatea sesizării unei instanțe de același grad din circumscripția oricărei curți de apel învecinate curții de apel în circumscripția căreia se află instanța competentă potrivit legii, dispoziții ce au fost valorificate, de altfel, de către reclamantă, prin introducerea cererii la Tribunalul București.

Cauza a fost înregistrată la 14 ianuarie 2026 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă sub același număr.

Constatând existența unui conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

Reclamanta, fost judecător în cadrul Tribunalului Vâlcea, având domiciliul în Râmnicu Vâlcea, a învestit Tribunalul București cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă.

În speță, relevantă pentru determinarea competenței teritoriale este participarea în proces, în calitate de pârât, a Tribunalului Vâlcea, împrejurare care atrage aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) și alin. (2

) C. proc. civ., conform cărora,,(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Norma de competență este una de ordine privată, reglementând un drept de opțiune al părții reclamante, care are fie posibilitatea să introducă cererea împotriva unei instanțe de judecată chiar la aceasta - aplicând regula generală în materie de competență -, fie la o altă instanță de același grad, din raza unei curți de apel învecinate.

Valorificând dreptul conferit de dispozițiile legale evocate, reclamanta a ales să învestească cu soluționarea litigiului Tribunalul București, constituit în circumscripția Curții de Apel București, învecinată Curții de Apel Pitești, în a cărei circumscripție teritorială se află Tribunalul Vâlcea, căruia i-ar fi revenit competența de soluționare a cauzei potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, în raport cu domiciliul autoarei cererii.

În caz de competență teritorială alternativă, alegerea instanței competente aparține reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ.. Astfel, odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea reclamantului nu poate fi cenzurată.

Cu alte cuvinte, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul București, competența acestei din urmă instanțe de a soluționa acțiunea cu care a fost învestită a fost stabilită în mod definitiv, fiind câștigată cauzei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului București.