ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 29/2026

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2026

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Timiș la 10.02.2022, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. - Filiala Timiș, în contradictoriu cu pârâta Comuna Dumbrăvița, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 938.710,20 RON, compusă din suma de 144.647,87 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/29.07.2021 și suma de 794.062,33 RON, reprezentând penalități de întârziere, calculate până la data de 09.02.2022; actualizarea penalităților de întârziere până la data plății efective a facturii nr. x/29.07.2021, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 45 din 24 februarie 2025, Tribunalul Timiș a admis cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. - Filiala Timiș, în contradictoriu cu pârâta Comuna Dumbrăvița, cu consecința obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 904.895,89 RON, cu titlu de penalități de întârziere; a respins cererea reconvențională formulată de Comuna Dumbrăvița; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Comuna Dumbrăvița.

Prin decizia civilă nr. 357/A din 26 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a fost respins apelul.

Împotriva acestei decizii Comuna Dumbrăvița a declarat recurs.

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

Recurenta susține că prima critică adusă de aceasta sentinței primei instanțe a vizat modalitatea în care a fost apreciată depoziția martorului C., respectiv greșita înlăturare a acesteia deoarece nu poate fi coroborată cu înscrisuri, fiind incidente dispozițiile art. 309 alin. (5) C. proc. civ.. Potrivit recurentei, concluzia curții de apel, prin care a apreciat că prima instanță în mod îndemeiat a înlăturat declarația dirigintelui de șantier, este eronată.

În continuare, recurenta face trimitere la situația de fapt și arată că adresa nr. x/23.06.2021, prin care i s-a comunicat că sunt îndeplinite condițiile pentru recepția lucrărilor și Minuta din 26.08.2021, încheiată de ambele părți, se coroborează cu declarația martorului C.. În opinia recurentei, instanța de apel în mod nelegal a respins aceste critici, interpretând eronat dispozițiile legii procesual civile.

Printr-o altă critică, autoarea căii de atac susține că instanța de apel a interpretat greșit normele materiale aplicabile în speță, reținând că recepția lucrărilor efectuate de către intimată nu ar fi fost întârziată din culpa sau reaua sa credință. Recurenta expune situația de fapt cu privre la cuantumul lucrărilor necesar a fi remediate. Totodată, face trimitere la probele administrate în cauză, respectiv declarația martorului dată de către acesta în fața primei instanțe și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, adresa nr. x/21.09.2021, procesul-verbal de recepție din 25.10.2021, situația de lucrări nr. x și factura fiscal nr. x din 29.07.2021.

Potrivit recurentei, consecința neterminării lucrărilor și a executării acestora în mod necorespunzător este aceea a obligării intimatei, în temeiul clauzei prevăzute la art. 11.1 din contract, la plata unor penalități de întârziere calculate asupra întregului preț al contractului, între 23.06.2021 și 04.10.2021. Or, modalitatea de soluționare a cererii de obligare a intimatei la plata penalităților de întârziere reprezintă încălcarea prevederilor art. 1538 și art. 1539 C. civ., concluzionează recurenta.

În final, recurenta arată că în ceea ce privește pretinsa imposibilitate de a se solicita penalitățile de întârziere prin intermediul instanței de judecată, curtea de apel nu a indicat absolut deloc care ar fi dispozițiile legale care au stat la baza acestei interpretări, ceea ce echivalează, în opinia recurentei, cu aplicarea greșită a normelor de drept material ce reglementează dreptul părții de a se adresa instaței de judecată pentru a obține obligarea debitorului la plata penalităților de întârziere pe care le datorează pentru executarea cu întârziere a obligațiilor.

În drept, recurenta-pârâtă a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de judecată din 21 ianuarie 2026, instanța a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), excepția nulității recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Înalta Curte constată că susținerile recurentei prin care se invocă aplicarea greșită a normelor de drept material nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la pct. 8, indicat în memoriul de recurs.

Instanța supremă reține că deși prin cererea de recurs sunt menționate prevederile art. 309 alin. (5) C. proc. civ. și art. 1538-1539 C. civ., privind clauza penală, din expunerea argumentelor evocate, respectiv susținerile referitoare la neterminarea lucrărilor și a executării acestora în mod necorespunzător, precum și trimiterile la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, recurenta readuce în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, recurenta, susținând greșita aplicare a legii de către instanța de apel, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă criticile la adresa deciziei atacate reprezintă doar o succesiune de fapte și afirmații, fără o argumentație în drept care să permită identificarea unor elemente concrete de nelegalitate.

De altfel, Înalta Curte reține că argumentele recurentei cu privire la situația de fapt și trimiterile pe care le face la declarația martorului C., precum și la înscrisurile aflate la dosarul cauzei (adrese, procese-verbale, facturi) nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac. Administrarea probatoriului și stabilirea situației de fapt este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluției cu normele de drept aplicabile. Se ignoră astfel caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul, ci se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate.

Simpla nemulțumire a recurentei cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Comuna Dumbrăvița împotriva deciziei civile nr. 357/A din 26 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Față de soluția de anulare a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va obliga recurenta-pârâtă Comuna Dumbrăvița la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar B. - Filiala Timiș a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă COMUNA DUMBRĂVIȚA împotriva deciziei civile nr. 357/A din 26 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Obligă recurenta-pârâtă COMUNA DUMBRĂVIȚA la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar B. FILIALA TIMIȘ a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2026.