Decizie nr. 7 din 30 ianuarie 2017

Prin Încheierea de şedinţă din data de 10 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.403/212/2016, Tribunalul Constanţa – Secţia a II-a civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii vizând învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin în lumina dispoziţiilor art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi a unor acte normative conexe (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016).

Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 2 august 2016 cu nr. 2.769/1/2016. II. Temeiul juridic al sesizării

Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”. III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Art. 61 şi art. 106 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările ulterioare (denumită, în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, Legea nr. 58/1934) : „Art. 61. – Cambia are valoare de titlu executor pentru capital şi accesorii, stabilite conform art. 53, 54 şi 57. Competentă pentru a învesti cambia cu formulă executorie este judecătoria. Încheierea de învestire nu este supusă apelului.” „Art. 106. – Sunt aplicabile biletului la ordin, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu, dispoziţiunile relative la cambie, privind: – girul (art. 13-23); – scadenţa (art. 36-40); – plata (art. 41-46); – acţiunea sau executarea cambială (art. 47) şi – regresul în caz de neplată (art. 48-55 şi 57-65); – protestul (art. 66-73); – plata prin intervenţiune (art. 74 şi 78-82); – copiile (art. 83 şi 86); – alterările (art. 88); – prescripţiunea (art. 94); – zilele de sărbătoare legală, calendarul termenelor şi inadmisibilitatea termenului de graţie (art. 95-98); – subscrierea prin punere de deget (art. 99); – acţiunea decurgând din îmbogăţire fără cauză (art. 65); – anularea şi înlocuirea titlului (art. 89-93). Sunt, de asemenea, aplicabile biletului la ordin dispoziţiunile privind cambia plătită de un an al treilea sau într-o localitate, alta decât aceea a domiciliului trasului (art. 4 şi 30), stipulaţiunea de dobândă (art. 5), deosebirile în indicarea sumei de plată (art. 6), efectele unei semnături puse în condiţiunile arătate la art. 7, efectele semnăturii unei persoane care lucrează fără împuternicire sau depăşind împuternicirea (art. 10) şi cambia în alb (art. 12). Sunt, de asemenea, aplicabile biletului la ordin dispoziţiunile privitoare la aval (art. 33-35), în cazul prevăzut de ultimul alineat al art. 34, dacă avalul nu arată pentru cine a fost dat, el se socoteşte dat pentru emitent.”

Art. 640 şi art. 666 din Codul de procedură civilă „Art. 640. – Titlurile de credit Cambia, biletul la ordin şi cecul, precum şi alte titluri de credit constituie titlurile executorii, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de legea specială.” Art. 666. – Încuviinţarea executării silite (1) În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 665 alin. (1) şi dovada achitării taxei judiciare de timbru. (2) Cererea de încuviinţare a executării silite se soluţionează în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia la instanţă, prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 48 de ore, iar motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunţare. (3) Încheierea va cuprinde, în afara menţiunilor prevăzute la art. 233 alin. (1), arătarea titlului executoriu pe baza căruia se va face executarea, suma, atunci când aceasta este determinată sau determinabilă, cu toate accesoriile pentru care s-a încuviinţat urmărirea, când s-a încuviinţat urmărirea silită a bunurilor debitorului şi modalitatea concretă de executare silită, atunci când s-a solicitat expres aceasta. (4) Încuviinţarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviinţarea să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalităţile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. încuviinţarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării. De asemenea, încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. (5) Instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai dacă: 1. cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat; 2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu; 3. înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întruneşte toate condiţiile de formă cerute de lege sau alte cerinţe în cazurile anume prevăzute de lege; 4. creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă; 5. debitorul se bucură de imunitate de executare; 6. titlul cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită; 7. există alte impedimente prevăzute de lege. (6) Încheierea prin care instanţa admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac, însă poate fi cenzurată în cadrul contestaţiei la executare silită, introdusă în condiţiile prevăzute de lege. Dispoziţiile art. 712 alin. (3) rămân aplicabile. (7) Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată numai cu apel exclusiv de creditor, în termen de 15 zile de la comunicare. (8) În partea finală a încheierii de încuviinţare a executării silite va fi adăugată formula executorie, cu următorul cuprins: « Noi, Preşedintele României, Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul (Aici urmează elementele de identificare a titlului executoriu.) pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii. (Urmează semnătura preşedintelui completului şi a grefierului.)»”

Art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016: „Art. VII. – Ori de câte ori printr-un act normativ se prevede învestirea cu formulă executorie a titlurilor executorii şi/sau încuviinţarea executării de către executorul judecătoresc, acestea vor fi puse în executare după încuviinţarea executării de către instanţa judecătorească competentă potrivit legii, fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie.” IV. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 3 martie 2016 cu nr. 4.403/212/2016, petenta S.C. „Banca Transilvania” – S.A. a solicitat învestirea cu formulă executorie a unui bilet la ordin emis de S.C. Editura Steaua Nordului – S.R.L.

Judecătoria Constanţa, prin Încheierea nr. 1.940 din 4 martie 2016, a admis excepţia inadmisibilităţii, ridicată de instanţă din oficiu, şi a respins cererea formulată de creditoarea S.C. „Banca Transilvania” – S.A., ca inadmisibilă. În motivare, s-a arătat că, potrivit art. 640 din Codul de procedură civilă, cambia, biletul la ordin şi cecul, precum şi alte titluri de credit constituie titluri executorii, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute în legea specială. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 (în vigoare începând cu data de 4 februarie 2016) a fost modificat art. 641 din Codul de procedură civilă, procedura învestirii cu formulă executorie nefiind reluată în cuprinsul niciunui act normativ în vigoare. Conform art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016, ori de câte ori printr-un act normativ se prevede învestirea cu formulă executorie a titlurilor executorii şi/sau încuviinţarea executării de către executorul judecătoresc, acestea vor fi puse în executare după încuviinţarea executării de către instanţa judecătorească competentă potrivit legii, fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie. Ca atare, constatând incidente dispoziţiile anterior enunţate, instanţa a dispus respingerea cererii ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri creditoarea S.C. „Banca Transilvania” – S.A. a formulat apel invocând faptul că dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 58/1934 prevăd necesitatea învestirii cu formulă executorie, art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 constituie dreptul comun în materie de la care prevederile normei speciale derogă, iar, conform art. 640 din Codul de procedură civilă, „cambia, biletul la ordin şi cecul, precum şi alte titluri de credit constituie titluri executorii, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de legea specială”. Totodată, s-a învederat că legea specială prevede necesitatea învestirii titlurilor de valoare cu formula executorie, iar dispoziţiile legii speciale nu au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016. Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia a II-a civilă, cu nr. 4.403/212/2016. V. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Prin prisma dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, Tribunalul Constanţa – Secţia a II-a civilă a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, după cum urmează: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă. În speţă, este vorba de o cerere de învestire cu formulă executorie, soluţionată, în primă instanţă, de judecătorie prin încheiere împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a apelului, cauza nefiind susceptibilă de recurs; – existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei. Litigiul are ca obiect o cerere de învestire cu formulă executorie, iar interpretarea şi aplicarea textelor enumerate anterior influenţează decisiv soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză, în condiţiile în care prevederile respective sunt susceptibile de interpretări diferite; – problema de drept care face obiectul sesizării este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept răspunde intenţiei legiuitorului de a preveni practica neunitară a instanţelor de judecată în materie. Tribunalul a considerat că nu este vorba de situaţia în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti care să fi soluţionat diferit, în mod constant, această chestiune de drept. Din verificările efectuate nu a fost identificată o practică judiciară conturată şi constantă, astfel încât este aplicabil mecanismul cu funcţie de prevenţie al hotărârii prealabile. Neexistând o jurisprudenţă semnificativă în materia respectivă şi constatând diferenţe de opinie în interpretarea ce trebuie dată normelor de drept în cauză, Tribunalul a apreciat îndeplinită această condiţie de admisibilitate.

Instanţa de sesizare a constatat că, prin Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite privind recursul în interesul legii în legătură cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 374 1 din Codul de procedură civilă din 1865, raportate la prevederile art. 61 din Legea nr. 58/1934 şi ale art. 53 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, s-a statuat asupra necesităţii învestirii cu formulă executorie a biletului la ordin, a cambiei şi a cecului. Însă, problema de drept invocată în prezenta cauză este diferită, motiv pentru care este îndeplinită şi condiţia referitoare la noutate, dat fiind că prevederile procesual civile referitoare la etapa încuviinţării executării silite în vigoare la data pronunţării recursului în interesul legii au fost înlocuite de dispoziţiile noii legi procesuale, care, în urma modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016, a înlăturat procedura separată a învestirii cu formulă executorie a titlurilor executorii.

Instanţa de sesizare a constatat că nu există un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 58/1934 şi art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016, în condiţiile în care soluţionarea litigiului depinde de acestea, impunându-se dezlegarea acestei chestiuni de drept referitoare la raportul dintre cele două reglementări.

Totodată, Tribunalul Constanţa a exemplificat existenţa unei soluţii contrare celei pronunţate de prima instanţă în prezentul litigiu, în sensul că unele instanţe au admis cererile de învestire cu formulă executorie a unor bilete la ordin.

De asemenea, Tribunalul Constanţa a constatat că soluţiile de respingere a cererilor de învestire cu formulă executorie sunt diferite, cererile fiind respinse fie ca inadmisibile, fie ca lipsite de interes sau ca lipsite de obiect. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi

Într-o opinie, s-a considerat că, la momentul actual, ca urmare a intrării în vigoare a modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 nu mai există o procedură efectivă, propriu-zisă şi consacrată legislativ pentru învestirea cu formulă executorie a titlurilor executorii. În acest moment, în considerarea dispoziţiilor art. 666 alin. (8) din Codul de procedură civilă, formula executorie se aplică prin încheierea de încuviinţare a executării silite, motiv pentru care poate fi dispusă doar în cadrul încuviinţării executării silite. Pentru aceste motive, cererile de învestire cu formulă executorie sunt inadmisibile, iar nu lipsite de interes ori de obiect.

Într-un alt punct de vedere, în raport cu dispoziţiile speciale ale art. 61 alin. 2 din Legea nr. 58/1934, care prevăd că biletul la ordin se învesteşte cu formulă executorie, dispoziţii care nu au fost abrogate expres sau tacit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016, şi având în vedere că art. 640 din Codul de procedură civilă prevede că titlurile de valoare sunt titluri executorii în condiţiile legii speciale, ceea ce implică şi respectarea procedurii de învestire cu formulă executorie, s-a considerat că cererile sunt admisibile. VII. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta S.C. „Banca Transilvania” – S.A., care este, de altfel, titulara cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. În opinia apelantei, este necesară învestirea cu formulă executorie, întrucât dispoziţiile legii speciale, respectiv art. 61 din Legea nr. 58/1934, nu au fost abrogate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016, iar art. 640 din Codul de procedură civilă face trimitere la condiţiile prevăzute în legea specială.

Intimatele S.C. „Editura Steaua Nordului” – S.R.L. şi S.C. „Eduard” – S.R.L. nu au formulat punct de vedere cu privire la problema de drept dedusă judecăţii. VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie şi punctul de vedere al Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Într-o primă orientare jurisprudenţială, majoritară, s-a apreciat că, după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016, nu mai este necesară învestirea cu formulă executorie a titlurilor de credit. În acest sens, sunt avute în vedere dispoziţiile art. VII din ordonanţa de urgenţă, potrivit cărora ori de câte ori printr-un act normativ se prevede învestirea cu formulă executorie a titlurilor executorii şi/sau încuviinţarea executării de către executorul judecătoresc, acestea vor fi puse în executare după încuviinţarea executării de către instanţa judecătorească competentă potrivit legii, fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie. Este adevărat că această normă nu face o trimitere specială la titlurile de credit, însă, prin formularea sa, norma de drept tranzitoriu din ordonanţa de urgenţă face referiri la orice fel de acte normative speciale care consacră titluri executorii pentru care acele acte normative ar fi prevăzut necesitatea învestirii cu formulă executorie. Faţă de succesiunea în timp a actelor normative, este de observat că, în realitate, cerinţa învestirii cu formulă executorie a titlurilor de credit se impune în privinţa executărilor începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, nu în temeiul legilor nr. 58/1934, respectiv nr. 59/1934, ci al art. 641 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost introdus prin legea de modificare a Codului de procedură civilă. În consecinţă, dispariţia acestei norme, care impunea în privinţa oricăror titluri executorii extrajudiciare cerinţa învestirii cu formulă executorie, a produs efecte, la rândul ei, faţă de toate aceste titluri, deci inclusiv faţă de titlurile de credit.

Într-o a doua orientare jurisprudenţială, minoritară, s-a considerat că este necesară învestirea cu formulă executorie a titlurilor de valoare, faţă de prevederile speciale ale art. 61 alin. 2 din Legea nr. 58/1934 coroborate cu dispoziţiile art. 640 din Codul de procedură civilă.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 1.723/C/3.595/III-5/2016 din 7 decembrie 2016, a comunicat că, la nivelul Secţiei Judiciare – Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat şi nu se verifică practică judiciară în problema de drept care formează obiectul sesizării. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al Curţii Constituţionale nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă cu privire la chestiunea de drept în raport cu modificările legislative aduse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză s-a apreciat că, faţă de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, iar, în temeiul art. 520 alin. (11) coroborat cu art. 516 alin. (7) din acelaşi cod, a fost motivat proiectul soluţiei ce se propune a fi dată sesizării, în sensul că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016, raportat la art. 640 şi art. 666 din Codul de procedură civilă, învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin se face în cadrul procedurii de încuviinţare a executării silite, iar nu ca o etapă prealabilă distinctă. XI. Înalta Curte

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, asupra îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, se reţin următoarele:

Potrivit dispoziţiilor anterior menţionate, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ; în doctrină, ele au fost identificate după cum urmează: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Procedând la analiza asupra admisibilităţii sesizării, se constată că primele trei condiţii sunt îndeplinite, întrucât Tribunalul Constanţa este legal învestit cu soluţionarea unei cereri de apel în ultimă instanţă, obiectul litigiului conferind competenţă exclusivă, în primă instanţă, judecătoriei, conform art. 651 alin. (1) din Codul de procedură civilă, iar hotărârile pronunţate de judecătorie prin care sunt respinse cererile de încuviinţare a executării silite pot fi atacate numai cu apel, conform art. 666 alin. (7) din Codul procedură civilă.

De asemenea, este îndeplinită şi cerinţa noutăţii chestiunii de drept supuse interpretării care, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, reprezintă o condiţie distinctă de admisibilitate. Astfel, în doctrină, s-a exprimat opinia potrivit căreia sesizarea instanţei supreme ar fi justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când problema de drept nu a mai fost analizată – în interpretarea unui act normativ mai vechi – ori decurge dintr-un act normativ intrat în vigoare recent sau relativ recent prin raportare la momentul sesizării. De asemenea, problema de drept poate fi considerată nouă prin faptul că nu a mai fost dedusă judecăţii anterior. Caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată.

Examenul jurisprudenţial efectuat a relevat că nu s-a cristalizat o jurisprudenţă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, situaţie care justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în scopul prevenirii apariţiei unei practici neunitare, iar analiza punctelor de vedere oferă indicii referitoare la posibilitatea apariţiei unei practici neunitare din această perspectivă. Aşa fiind, condiţia noutăţii se verifică, devenind actuală cerinţa interpretării şi aplicării normei de drept respective.

Textul art. 519 din Codul de procedură civilă mai prevede condiţia ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra problemei de drept ce face obiectul sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile sau ca această problemă sa nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de sesizare, problema de drept invocată în prezenta cauză este diferită faţă de recursul în interesul legii ce a făcut obiectul Dosarului nr. 24/2008 în care s-a pronunţat Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite.

În ceea ce priveşte Decizia în interesul legii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4/2009, se apreciază că această decizie a fost pronunţată avându-se în vedere dispoziţiile procedurale de la acea dată, respectiv art. 374 1 din Codul de procedură civilă şi, respectiv, necesitatea aplicării principiului specialia generalibus derogant, învestirea cu formulă executorie a înscrisurilor cambiale fiind o componentă a executorialităţii acestora.

Prin urmare, se constată că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate privind declanşarea procedurii hotărârii prealabile.

Asupra dezlegării pe fond a chestiunii de drept semnalate, se reţine că dispoziţiile din legea generală, respectiv art. 640 din Codul de procedură civilă, fac trimitere expresă la dispoziţiile legii speciale în ceea ce priveşte condiţiile de fond pe care trebuie să le îndeplinească titlurile de credit, respectiv cambia, biletul la ordin şi cecul, pentru a fi considerate titluri executorii. În alţi termeni, cambia şi biletul la ordin constituie titluri executorii pentru capital şi accesorii, potrivit art. 61 alin. 1 din Legea nr. 58/1934, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de legea specială pentru a fi calificate astfel, respectiv condiţiile stipulate la art. 53, 54 şi 57 din aceeaşi lege, iar cecul constituie titlu executoriu pentru capital şi accesorii, conform art. 53 alin. 1 din Legea 59/1934.

Se reţine, astfel, că un titlu de credit constituie titlu executoriu doar dacă îndeplineşte condiţiile de fond prevăzute în legea specială, urmând ca instanţa de executare să verifice formal, în procedura instituită de art. 666 din Codul de procedură civilă, respectarea dispoziţiilor legale speciale incidente fiecărui titlul executoriu invocat de creditor, dispoziţii ce califică astfel înscrisul respectiv. Verificările pe care instanţa de executare este obligată să le efectueze se circumscriu exclusiv condiţiilor de formă ale titlului executoriu, fiind exclusă verificarea pe fond a titlului respectiv.

Dispoziţiile art. 640 din Codul de procedură civilă au la bază principiul eminamente legal al forţei executorii – principiu ce stă la baza întregii reglementări incluse în titlul dedicat executării silite din acelaşi cod. Acest principiu se regăseşte şi în dispoziţiile art. 641 din Codul de procedură civilă, care stabilesc faptul că înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii doar în cazurile şi condiţiile anume prevăzute de lege. Aceste condiţii a căror îndeplinire atrage forţa executorie a titlurilor şi care vizează aspecte de fond, se pot regăsi în legea generală sau, şi mai frecvent, în legi speciale, cum este cazul art. 640 din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, dispoziţiile art. 640 din Codul de procedură civilă fac trimitere la dispoziţiile din legea specială doar în ceea ce priveşte respectarea condiţiilor de fond instituite de Legea nr. 58/1934 şi de Legea nr. 59/1934 a căror îndeplinire conferă titlului de credit forţă executorie, nu însă şi în ceea ce priveşte respectarea condiţiilor de formă, între care procedura de învestire cu formulă executorie, condiţii de formă ce sunt reglementate de legea generală – Codul de procedură civilă – în art. 666, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016. Revine, astfel, instanţei de executare obligaţia de a verifica în procedura de încuviinţare a executării silite, conform art. 666 alin. (5) din Codul de procedură civilă, îndeplinirea condiţiilor legale speciale pentru fiecare titlu executoriu, care nu se referă la formalitatea acestuia şi care condiţionează aplicarea formulei executorii şi declanşarea procedurii executării silite. Trimiterea din partea finală a art. 61 din Legea nr. 58/1934 la procedura de învestire cu formulă executorie a biletului la ordin în ceea ce priveşte instanţa competentă şi căile de atac, introdusă prin Ordonanţa Guvernului nr. 11/1993 pentru modificarea Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin şi a Legii nr. 59/1934 asupra cecului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 83/1994, clarifică procedura formală de executare silită a titlurilor de credit, astfel cum aceasta era reglementată de legea generală de la acel moment, respectiv Codul de procedură civilă. În alţi termeni, acest text de lege nu adaugă o condiţie specială, pentru calificarea titlurilor de credit ca fiind titluri executorii, condiţiilor de fond instituite în teza întâi a art. 61 din Legea nr. 58/1934, nici sub reglementarea procedurală veche şi nici în prezent.

Întrucât, în prezent, instanţa de executare este obligată să verifice, în procedura de încuviinţare a executării silite, şi îndeplinirea condiţiilor formale pentru aplicarea formulei executorii, conform prevederilor instituite de art. 666 alin. (8) din Codul de procedură civilă, trimiterea din teza a doua a art. 61 din Legea nr. 58/1934 trebuie avută în vedere într-o atare procedură unică de executare silită. Simplificarea procedurii de executare silită, în sensul că, în prezent, există o procedură unică de încuviinţare a executării silite ce include şi aplicarea formulei executorii, conform art. 666 din Codul de procedură civilă, este declarată la nivel de principiu de art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 care, în partea finală, exclude în actuala reglementare procedurală existenţa unei proceduri distincte de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit.

Ca atare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 nu doar că nu a abrogat implicit sau explicit art. 640 din Codul de procedură civilă, dar o atare abrogare l-ar fi lipsit pe judecătorul învestit cu cererea de încuviinţare a executării silite de un temei juridic esenţial care trimite la obligativitatea verificării condiţiile speciale ce conferă forţă executorie titlurilor de credit.

Sub imperiul Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, învestirea cu formulă executorie a înscrisurilor cambiale nu mai este o etapă distinctă pentru punerea lor în executare, ci o etapă în cadrul procedurii executării silite privită ca un tot unitar, conform art. 666 din Codul de procedură civilă. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,