ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2212/2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la data de 25.04.2023, sub nr. x/2023, reclamanta Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna Celaru a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației la plata sumei de 717.009,04 RON reprezentând prejudiciu cauzat prin nerespectarea contractului de finanțare nr. x/15.10.2019 și actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data cererii și până la data plății; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 717.009,04 de la data formulării cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 26.04.2023 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale, invocată de instanță din oficiu, și a dispus trimiterea cauzei către secția a VI-a civilă din cadrul Tribunalului București.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă cauza a fost înregistrată la data de 14.06.2023, sub nr. x/2023*.

Prin sentința civilă nr. 2591 din data de 7.11.2023, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea formulată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Celaru.

Prin decizia civilă nr. 359 din 29 februarie 2024, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Celaru împotriva sentinței civile nr. 2591 din 7.11.2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă.

A schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că: a admis cererea; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 717.009,04 RON reprezentând despăgubiri, ce va fi actualizată cu rata inflației la data plății efective, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată de la data de 25.04.2023 și până la achitare.

Totodată, a admis în parte cererea de cheltuieli de judecată formulată de reclamantă și a dispus obligarea pârâtului la plata către aceasta a sumei de 15.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată fond.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar în urma rejudecării respingerea acțiunii introdusă de către Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Celaru, ca neîntemeiată.

Recurentul a considerat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, expunând, în sinteză, următoarele critici: instanța de apel a motivat soluția pronunțată întemeindu-și aprecierile pe dispozițiile art. 1350 C. civ., fără a ține cont de faptul că obligația asumată de debitor este afectată de modalități; în ceea ce privește aplicabilitatea art. 1530 C. civ., recurentul a apreciat că în sarcina sa nu se poate reține o neexecutare nejustificată sau culpabilă a obligațiilor contractuale; instanța de apel ignoră incidența în speță a dispozițiilor art. 1534 C. civ., solicitându-se să se constate că intimata nu s-a comportat ca un bonus pater familias, iar pasivitatea sa este dovedită și, prin urmare, se impune diminuarea substanțială a sumelor solicitate cu titlu de daune interese; instanța de apel face confuzie între opozabilitatea hotărârii (reglementată de art. 435 C. proc. civ.) și obligativitatea acesteia pentru terți; în ceea ce privește certitudinea prejudiciului, instanța de apel se limitează să evoce adresa nr. x/17.02.2023 a creditorului intimatei reclamante din prezenta speță, în care sunt prezentate diverse sume; fără a menționa care este temeiul acestor plăți, modalitatea de calcul care a determinat cuantumul acestor sume și reținând aspectele constatate în mod corect de instanța de fond, în sensul că creditorul intimatei reclamante a renunțat la executarea silită, nu se poate stabili certitudinea unui prejudiciu.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca inadmisibile a motivelor de nelegalitate invocate direct în recurs, anularea recursului în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

În ședința publică din 26 noiembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciind că inadmisibilitatea relevată se subsumează nulității invocate prin întâmpinare, pentru motivele reținute în practicaua prezentei decizii, a rămas în pronunțare asupra excepția nulității recursului.

Analizând memoriul de recurs și având în vedere dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție va examina cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 248 alin. (1) și art. 489 alin. (2) din același cod, excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul formulează critici de nelegalitate a hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autoarea acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

În speță, deși recurentul a susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condițiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate, apte a fi încadrate în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Astfel, având în vedere criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte subliniază că este necesar a reda acele considerente ale deciziei recurate, prin care instanța de apel a reținut următoarele: "Prima instanță a constatat întrunite în parte condițiile angajării civile contractuale prevăzute de art. 1350 C. civ., dar a respins cererea reclamantei pentru motivul că prejudiciul afirmat nu este cert deoarece reclamanta nu a făcut dovada achitării acestor sume în procedura executării silite.

În aceste condiții, raportându-se la motivele de apel formulate de către apelanta reclamantă UAT Comuna Celaru și la dispozițiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., constatând că intimatul pârât nu a contestat prin formularea unei căi de atac concluziile instanței referitoare la întrunirea celorlalte elemente ale răspunderii sale contractuale, Curtea reține că este supus verificării sale de legalitate și temeinicie modul în care prima instanță a evaluat cerința prejudiciului cert."

Așadar, în pofida argumentelor expuse prin cererea de recurs formulată în cauză, recurentul nu mai poate critica în calea extraordinară a recursului decât aspecte privind legalitatea modului în care instanța de apel a evaluat cerința prejudiciului cert, concluziile primei instanțe referitoare la întrunirea celorlalte elemente ale răspunderii sale contractuale, întrând astfel în autoritatea de lucru judecat.

Mai mult, Înalta Curte reține că, în speță, criticile recurentului privind concluziile primei instanțe referitoare la îndeplinirea condițiilor de angajare a răspunderii civile contractuale, cu excepția caracterului cert al prejudiciului, fiind invocate direct în recurs, încălcă dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă o aplicare a principiului înscris în art. 459 alin. (1) din același cod, conform căruia o cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată omisso medio, nefiind nici cazul unei excepții de la această regulă în cauză.

Prin urmare, aceste critici nu pot avea valențe de legalitate pentru a fi analizate în recurs.

În ceea ce privește susținerile recurentului referitoare la certitudinea prejudiciului, Înalta Curte constată că prin aceste critici se solicită reaprecierea probatoriului administrat de instanța de apel și stabilirea unei alte situații de fapt.

Or, aceste critici nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, a căror verificare excedează limitele recursului, așa cum sunt ele stabilite de primul alineat al art. 488 din C. proc. civ.

În alți termeni, câtă vreme această critică este subordonată unei chestiuni de probațiune și reevaluării situației de fapt, interesând temeinicia hotărârii, nu poate fi cenzurată în recurs.

De asemenea, critica recurentului prin care se arată că instanța de apel face confuzie între opozabilitatea hotărârii (reglementată de art. 435 C. proc. civ.) și obligativitatea acesteia, pentru terți, nu poate constitui obiect de analiză în recurs, în condițiile în care în argumentarea susținerii respective se relevă chestiuni generale privind aceste efecte ale hotărârii judecătorești și se aduc în dezbatere aspecte probatorii valorificate de instanța de apel.

Este de amintit, în acest context, că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, ca și asupra concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, acest tip de analiză fiind apanajul instanțelor devolutive.

În considerarea celor prezentate, criticile invocate de recurent nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., prin prezentarea motivelor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prin prezentarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din același cod, de strictă interpretare și aplicare.

Întrucât în motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivarea necorespunzătoare, care nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

Așa fiind, constatând că recurentul-pârât nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul.

În considerarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în raport de cererea formulată de intimata-reclamantă, urmează a se face aplicarea evocatelor dispoziții și a obliga recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației la plata sumei de 11.900 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Celaru, conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației împotriva deciziei civile nr. 359 din 29 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Obligă recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației la plata sumei de 11.900 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Celaru.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2024.