Decizia nr. 68 din 15 octombrie 2018

Prin Încheierea din 14 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 25.171/212/2017, Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „modalitatea de interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 142/1998, în sensul de a se stabili dacă: 1) alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă acordate conform Legii nr. 142/1998 are natura juridică a unui drept salarial sau excedează acestuia; 2) despăgubirile datorate pentru neacordarea tichetelor de masă au natura juridică a unor drepturi salariale”. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 28 iunie 2018, cu nr. 1.747/1/2018. Aceeaşi instanţă a dispus, în Dosarul nr. 25.185/212/2017, prin Încheierea de la 14 iunie 2018, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea aceleiaşi probleme de drept, cerere înregistrată cu nr. 1.900/1/2018. Constatând că încheierile Tribunalului Constanţa – Secţia I civilă, pronunţate în dosarele nr. 25.171/212/2017 şi nr. 25.185/212/2017, au acelaşi obiect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus conexarea Dosarului nr. 1.900/1/2018 la Dosarul nr. 1.747/1/2018. II. Temeiul juridic al sesizării

Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”. III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările ulterioare, denumită în continuare, Legea nr. 142/1998 „Art. 1. – (1) Salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă. Tichetele de masă sunt emise fie pe suport hârtie, fie pe suport electronic, sunt destinate exclusiv alocaţiei individuale de hrană reglementate de prezenta lege şi sunt suportate integral pe costuri de angajator. (2) Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. (3) În înţelesul prezentei legi, cu excepţia cazurilor în care se prevede în mod expres altfel, termenul «tichet de masă» va fi interpretat ca făcând referire atât la tichetele de masă pe suport hârtie, cât şi la tichetele de masă pe suport electronic. (4) Tichetele de masă în format electronic sunt bonuri de valoare pe suport electronic reglementate exclusiv de prevederile prezentei legi şi destinate exclusiv acordării alocaţiei individuale de hrană a salariaţilor în conformitate cu prevederile prezentei legi. (5) Tichetele de masă pe suport hârtie şi pe suport electronic sunt emise în mod exclusiv pentru a fi folosite în limitele prezentei legi. (6) Angajatorul are libertatea de a decide dacă acordă tichete de masă şi sub ce formă, în urma consultării cu salariaţii, prin organizaţiile sindicale legal constituite sau prin reprezentanţii salariaţilor, după caz. Art. 2. – (1) Tichetele de masă, pe suport hârtie sau pe suport electronic, se emit numai de către unităţile autorizate de Ministerul Finanţelor Publice, denumite în continuare unităţi emitente, sau de către angajatorii care au organizate cantine- restaurant ori bufete. (2) Unităţile emitente de tichete masă pe suport hârtie şi/sau pe suport electronic desfăşoară această activitate numai în baza autorizaţiei de funcţionare, acordată de Ministerul Finanţelor Publice. Autorizaţia de funcţionare se acordă potrivit criteriilor stabilite de către Ministerul Finanţelor Publice, astfel încât să se asigure dezvoltarea concurenţială a serviciilor prevăzute de prezenta lege. (3) Unităţile care emit tichete de masă sunt obligate să ia măsurile necesare pentru asigurarea circulaţiei acestora în condiţii de siguranţă. (4) Fiecare tichet de masă pe suport hârtie este valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost înseriat de către unitatea emitentă şi dacă cuprinde, cel puţin, următoarele menţiuni: a) numele şi adresa emitentului; b) valoarea nominală a tichetului de masă; c) date referitoare la perioada de valabilitate; d) interdicţia de a fi utilizat pentru achiziţionarea de ţigări sau de produse alcoolice; e) spaţiu pentru înscrierea numelui şi a prenumelui salariatului care este în drept să utilizeze tichetul de masă; f) spaţiu destinat înscrierii datei şi aplicării ştampilei unităţii la care tichetul de masă a fost utilizat. (5) Fiecare tichet de masă pe suport electronic este valabil numai dacă menţiunile prevăzute la alin. (4) lit. a), c) şi d), precum şi numele şi prenumele salariatului care este în drept să utilizeze tichetul de masă sunt înscrise pe tichetul de masă pe suport electronic sau stocate într-un alt mod în acesta. (6) Tichetele de masă emise pe suport electronic pot fi alimentate exclusiv cu valoarea nominală a tichetelor de masă acordate de către angajator şi pot fi utilizate doar pentru achitarea mesei sau pentru achiziţionarea de produse alimentare în unităţile menţionate la art. 6 alin. (4). (7) Tichetele de masă emise pe suport electronic nu permit efectuarea de operaţiuni de retragere de numerar. (8) Unităţile emitente de tichete de masă pe suport hârtie şi/sau pe suport electronic sunt obligate să deschidă conturi sau subconturi de plăţi distincte, prin care se vor derula sumele reprezentând încasările şi plăţile aferente valorii nominale a tichetelor de masă, astfel încât să permită o evidenţă clară a sumelor utilizate în temeiul contractelor încheiate cu angajatorii şi unităţile de alimentaţie publică, magazinele alimentare, cantinele-restaurant şi bufetele. (9) Unităţile emitente de tichete de masă pe suport electronic pot organiza platforme pentru emiterea tichetelor de masă sau pot încheia contracte cu organizaţii care administrează scheme/aranjamente de plată ori alte organizaţii specializate, după caz. Art. 3. – (1) Valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 15,18 lei la data aplicării prevederilor prezentei legi. (2) Valoarea nominală a unui tichet de masă, prevăzută la alin. (1), poate fi indexată semestrial cu indicele preţurilor de consum, înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul National de Statistică. (3) În cazul în care din aplicarea prevederilor alin. (2) rezultă o valoare nominală indexată a unui tichet de masă mai mică decât ultima valoare nominală indexată, pentru perioadele următoare valoarea nominală a tichetului de masă rămâne nemodificată. Art. 4. – (1) Angajatorul care achiziţionează direct de la o unitate emitentă de tichete de masă pe suport hârtie necesarul de tichete de masă pe suport hârtie achită atât contravaloarea nominală a tichetelor de masă, cât şi costul imprimatului reprezentând tichetul de masă. (2) Angajatorul care contractează cu o unitate emitentă de tichete de masă serviciul de emitere a tichetelor de masă pe suport electronic achită contravaloarea nominală a tichetelor de masă distribuite angajaţilor, precum şi costul emiterii tichetelor de masă pe suport electronic. (3) Valoarea nominală a tichetelor de masă acordată angajaţilor, fie pe suport hârtie, fie pe suport electronic, nu poate să fie diminuată în niciun mod. Art. 5. – (1) Tichetele de masă pe suport hârtie se distribuie lunar, în ultima decadă a fiecărei luni pentru luna următoare, de către angajator. (2) În condiţiile prevăzute la alin. (1) angajatorul distribuie, pe salariat, un număr de tichete de masă corespunzător numărului de zile lucrătoare din luna pentru care se face distribuirea. (3) Valoarea tichetelor de masă pe suport electronic este transferată lunar salariaţilor, în ultima decadă a fiecărei luni pentru luna următoare, de către unitatea emitentă de tichete de masă pe suport electronic, corespunzător numărului de zile lucrătoare din luna pentru care se face transferul, conform contractului încheiat de unitatea emitentă cu angajatorul. (4) Tichetele de masă pe suport hârtie nu pot fi distribuite de angajatori dacă aceştia, la data stabilită pentru distribuire, nu au achitat unităţii emitente, integral, contravaloarea nominală a tichetelor de masă achiziţionate, inclusiv costul imprimatelor reprezentând tichetele de masă. (5) Valoarea tichetelor de masă pe suport electronic nu poate fi transferată salariaţilor pe suportul electronic dacă, la data stabilită pentru transfer, angajatorii nu au achitat unităţii emitente, integral, contravaloarea nominală a tichetelor de masă în format electronic achiziţionate, inclusiv costurile aferente emiterii tichetelor de masă pe suport electronic achiziţionate. Art. 6. – (1) Salariatul poate utiliza, lunar, un număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile în care este prezent la lucru în unitate. (2) Tichetele de masă pe suport hârtie şi pe suport electronic pot fi utilizate numai pentru achitarea mesei sau pentru achiziţionarea de produse alimentare. (3) Tichetele de masă pe suport hârtie pot fi utilizate în unităţi de alimentaţie publică, magazine alimentare, cantine-restaurant, bufete, cu care unităţile emitente de tichete de masă pe suport hârtie au contractat prestarea serviciilor respective. (4) Tichetele de masă pe suport electronic pot fi utilizate doar în unităţi de alimentaţie publică, magazine alimentare, cantine- restaurant, bufete, care au încheiat contracte de prestare a serviciilor reglementate de prezenta lege cu unităţile emitente de tichete de masă pe suport electronic, şi trebuie să permită utilizarea, în mod exclusiv, în scopul folosirii alocaţiei individuale de hrană. (5) În cazul în care suma corespunzătoare produselor alimentare solicitate de salariat este mai mică decât valoarea nominală a tichetelor de masă pe suport hârtie, utilizarea acestora este considerată integrală. Se interzice acordarea unui rest de bani la tichetul de masă pe suport hârtie. (6) Debitarea sumelor corespunzătoare produselor alimentare solicitate de salariat, în cazul tichetelor de masă pe suport electronic, se realizează la valoarea respectivelor produse alimentare. Art. 7. – (1) Angajatorul împreună cu organizaţiile sindicale legal constituite sau, acolo unde nu este constituit un sindicat, cu reprezentantul salariaţilor stabilesc de comun acord unitatea emitentă a tichetelor de masă cu care vor contracta prestarea serviciilor corespunzătoare. (2) Unităţile emitente au obligaţia de a transmite angajatorilor lista unităţilor de alimentaţie publică, magazine alimentare, cantine-restaurant, bufete, corespunzătoare reţelei utilizate, la care salariaţii pot folosi tichete de masă. La stabilirea acestor unităţi vor fi avute în vedere calitatea serviciilor şi un nivel cât mai redus al preţurilor prin practicarea unor adaosuri comerciale minime. (3) Decontarea tichetelor de masă între unităţile de alimentaţie publică şi unităţile emitente ale tichetelor de masă se face numai prin intermediul unităţilor bancare. Acelaşi regim de decontare se va aplica şi în cazul relaţiei dintre angajator şi unitatea emitentă. (4) Sumele derulate prin operaţiunile cu tichetele de masă pe suport hârtie şi/sau pe suport electronic de către unităţile emitente de tichete de masă pe suport hârtie şi/sau pe suport electronic nu pot fi utilizate pentru reinvestirea în alte scopuri. Art. 8. – (1) Sumele corespunzătoare tichetelor de masă acordate de angajator, în limitele valorii nominale prevăzute la art. 3, sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, iar pentru salariat sunt scutite de plata impozitului pe venitul sub formă de salariu. (2) Sumele prevăzute la alin. (1) nu se iau în calcul nici pentru angajator, nici pentru salariat la stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Art. 9. – Salariatul are obligaţia să restituie angajatorului, la finele fiecărei luni, precum şi la încetarea contractului individual de muncă, tichetele de masă neutilizate, în cazul tichetelor de masă pe suport hârtie, sau valoarea corespunzătoare tichetelor de masă neutilizate, în cazul tichetelor de masă pe suport electronic. Art. 10. – (1) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: a) comercializarea de către salariaţi şi de către unităţile de alimentaţie publică a tichetelor de masă contra unei fracţiuni de preţ sau a altor produse decât cele alimentare; b) utilizarea de către salariaţi a unui număr de tichete de masă mai mare decât numărul de zile în care sunt prezenţi la lucru în unitate. (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) se sancţionează cu amendă de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei, iar cele prevăzute la alin. (1) lit. b), cu amendă de la 200.000 lei la 500.000 lei. Art. 11. – Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 10, precum şi aplicarea amenzilor contravenţionale se fac de către personalul împuternicit al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al direcţiilor generale de muncă şi protecţie socială judeţene şi a municipiului Bucureşti. Art. 12. – Prevederile art. 10 şi 11 se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 13. – În termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va elabora norme de aplicare, aprobate prin hotărâre a Guvernului.”

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul muncii „Art. 159. – (1) Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. (2) Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani. […]” „Art. 165. – Pentru salariaţii cărora angajatorul, conform contractului colectiv sau individual de muncă, le asigură hrană, cazare sau alte facilităţi, suma în bani cuvenită pentru munca prestată nu poate fi mai mică decât salariul minim brut pe ţară prevăzut de lege.” „Art. 166. – […] (3) Plata în natură a unei părţi din salariu, în condiţiile stabilite la art. 165, este posibilă numai dacă este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă.”

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Codul fiscal „Art. 76. – Definirea veniturilor din salarii şi asimilate salariilor (1) Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică rezidentă ori nerezidentă ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detaşare sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă acordate persoanelor care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor. (2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor: a) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit legii; b) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial; c) solda lunară acordată potrivit legii; d) sumele din profitul net cuvenite administratorilor societăţilor, potrivii legii sau actului constitutiv, după caz, precum şi participarea la profitul unităţii pentru managerii cu contract de management, potrivit legii; e) sume reprezentând participarea salariaţilor la profit, potrivit legii; f) remuneraţia obţinută de directorii cu contract de mandat şi de membrii directoratului de la societăţile administrate în sistem dualist şi ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum şi drepturile cuvenite managerilor, în baza contractului de management prevăzut de lege; g) remuneraţia primită de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului de mandat, potrivit Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, cu modificările şi completările ulterioare; h) sumele primite de membrii fondatori ai societăţilor constituite prin subscripţie publică; i) sumele primite de membrii comisiei de cenzori sau comitetului de audit, după caz, precum şi sumele primite pentru participarea în consilii, comisii, comitete şi altele asemenea; j) sumele primite de reprezentanţii în organisme tripartite, potrivit legii; k) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare, primite de salariaţi, potrivit legii, pe perioada delegării/detaşării, după caz, în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte plafonul neimpozabil stabilit astfel: (i) în ţară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţie, prin hotărâre a Guvernului pentru personalul autorităţilor şi instituţiilor publice; (ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre a Guvernului pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar; l) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare, primite de salariaţii care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori nerezidenţi, pe perioada delegării/detaşării, după caz, în România, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte plafonul neimpozabil stabilit la nivelul legal pentru diurna acordată personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, prin hotărâre a Guvernului, corespunzător ţării de rezidenţă a angajatorului nerezident de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă; m) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare primite pe perioada deplasării, în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul desfăşurării activităţii, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către administratorii stabiliţi potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii care îşi desfăşoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societăţile administrate în sistem dualist şi ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum şi de către manageri, în baza contractului de management prevăzut de lege, pentru partea care depăşeşte plafonul neimpozabil stabilit astfel: (i) în ţară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţie, prin hotărâre a Guvernului pentru personalul autorităţilor şi instituţiilor publice; (ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre a Guvernului pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar; n) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare, primite pe perioada deplasării în România, în interesul desfăşurării activităţii, de către administratori sau directori, care au raporturi juridice stabilite cu entităţi nerezidente, astfel cum este prevăzut în raporturile juridice respective, pentru partea care depăşeşte plafonul neimpozabil stabilit la nivelul legal pentru diurna acordată personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, prin hotărâre a Guvernului, corespunzător ţării de rezidenţă a entităţii nerezidente de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă; o) remuneraţia administratorilor societăţilor, companiilor/societăţilor naţionale şi regiilor autonome, desemnaţi/numiţi în condiţiile legii, precum şi sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor şi în consiliul de administraţie; p) sume reprezentând salarii/solde, diferenţe de salarii/solde, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile/hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii; q) indemnizaţiile lunare plătite conform legii de angajatori pe perioada de neconcurenţă, stabilite conform contractului individual de muncă; r) remuneraţia brută primită pentru activitatea prestată de zilieri, potrivit legii; r 1 ) veniturile obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi în cadrul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor culturale româneşti din străinătate, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) din cap. IV secţiunea a 3-a al anexei nr. IV la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; s) orice alte sume sau avantaje în bani ori în natură. (3) Avantajele, în bani sau în natură, cu excepţia celor prevăzute la alin. (4), primite în legătură cu o activitate menţionată la alin. (1) şi (2), includ, însă nu sunt limitate la: a) utilizarea oricărui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip, din patrimoniul afacerii sau închiriat de la o terţă persoană, în scop personal, cu excepţia deplasării pe distanţă dus-întors de la domiciliu sau reşedinţă la locul de muncă/locul desfăşurării activităţii; b) cazare, hrană, îmbrăcăminte, personal pentru munci casnice, precum şi alte bunuri sau servicii oferite gratuit ori la un preţ mai mic decât preţul pieţei; c) împrumuturi nerambursabile; d) anularea unei creanţe a angajatorului asupra angajatului; e) abonamentele şi costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, în scop personal; f) permise de călătorie pe orice mijloace de transport, folosite în scopul personal; g) primele de asigurare plătite de către suportator pentru angajaţii proprii sau alt beneficiar de venituri din salarii şi asimilate salariilor, la momentul plăţii primei respective, altele decât cele obligatorii şi cele care se încadrează în condiţiile prevăzute la alin. (4) lit. ş); h) tichete-cadou acordate potrivit legii, cu excepţia destinaţiilor şi limitelor prevăzute la alin. (4) lit. a), tichete de masă, vouchere de vacanţă şi tichete de creşă, acordate potrivit legii.” IV. Expunerea succintă a proceselor

Prin Cererea formulată către Biroul Executorului Judecătoresc A la data de 31 mai 2017 s-a iniţiat procedura de executare silită a titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 507/CM din 15 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, prin care s-a dispus obligarea pârâtului B către fiecare dintre reclamanţi la plata contravalorii a 20 tichete de masă lunar pentru perioada 6 noiembrie 2012-1 iulie 2015, actualizată cu rata inflaţiei, şi la plata dobânzii legale pentru această sumă.

Contestatorul B, prin Cererea înregistrată cu nr. 25.171/212/2017, a solicitat, în contradictoriu cu intimata C, anularea actelor de executare emise în Dosarul nr. 192/2017 al Biroului Executorului Judecătoresc A, respectiv somaţia nr. 192 din 3 august 2017, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, înştiinţarea din 3 august 2017, precum şi a tuturor actelor de executare şi executării înseşi, suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare şi întoarcerea executării silite, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestaţiei s-a arătat că executarea silită este pornită nelegal pentru o sumă ce nu este datorată printr-o plată unică de angajator creditoarei, iar tichetele de masă fac parte din categoria drepturilor salariale pentru care legiuitorul a stabilit ca modalitate de plată, în situaţia existenţei unor hotărâri judecătoreşti executorii, tranşe anuale, pentru o perioadă de 5 ani, invocându-se prevederile art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015.

Prin întâmpinare, cu privire la cererea de suspendare a executării silite, intimata C a solicitat respingerea acesteia, temeiul de drept indicat – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 nefiind aplicabil, întrucât tichetele de masă nu fac parte din categoria drepturilor salariale. Acestea intră în categoria cheltuielilor sociale şi reprezintă un drept social, nu salarial, deoarece contravaloarea lor nu se ia în calcul nici pentru angajator, nici pentru salariat la stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial.

Judecătoria Constanţa, prin Sentinţa civilă nr. 12.420 din 6 noiembrie 2017, a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul B, în contradictoriu cu intimata C, ca neîntemeiată, şi a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, din interpretarea dispoziţiilor art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, rezultă că legiuitorul a instituit termene şi procente de plată anuale pentru sumele prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, disputa părţilor în litigiu privind natura juridică de drepturi salariale a tichetelor de masă. Ca atare, un început în rezolvarea acestei chestiuni de drept l-ar putea constitui observarea dispoziţiilor art. 160 coroborat cu art. 165 şi 166 alin. (3) din Codul muncii, articole reţinute ca relevante şi prin Decizia nr. 20 din 18 noiembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în soluţionarea recursului în interesul legii cu care a fost sesizată.

Cu toate acestea, prima instanţă a apreciat că problema nu comportă discuţii în prezentul cadru procesual, date fiind considerentele titlului executoriu, prin care a fost tranşată natura juridică a drepturilor acordate.

Astfel, a constatat că, încă de la începutul litigiului, obiectul cererii constând în acordarea contravalorii tichetelor de masă a fost considerat un drept de natură salarială, Tribunalul Constanţa reţinând ca aplicabil termenul de prescripţie de 3 ani de zile prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.

Mai mult decât atât, în considerentele Deciziei nr. 507/2016 a Curţii de Apel Constanţa, prin care s-a admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi şi s-a schimbat în parte sentinţa de fond, fiind admisă în parte acţiunea reclamanţilor, instanţa de apel a reţinut în mod expres natura de drepturi salariale a sumelor de bani.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prima instanţă a avut în vedere efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat pe care îl are hotărârea pronunţată în apel – titlul executoriu, cu privire la natura drepturilor deduse judecăţii, calificate ca fiind drepturi salariale, neputându-se stabili în litigiu pendinte o altă natură juridică fără a se încălca autoritatea de lucru judecat a respectivei decizii.

În ce priveşte incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 şi efectele acesteia în soluţionarea contestaţiei la executare, instanţa de fond a făcut aplicarea directă a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, respectiv a art. 6 teza I şi a art. 1 din Primul Protocol la Convenţie.

Apreciind că actul normativ intern – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 contrazice principiile dreptului european, consfinţite de normele menţionate, prima instanţă a acordat prevalenţă dreptului european, sens în care a respins contestaţia la executare, ca neîntemeiată.

Prin Cererea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc A la data de 31 mai 2017, la solicitarea creditoarei D, s-a iniţiat procedura de executare silită a aceluiaşi titlu executoriu.

Ulterior, contestatorul B a solicitat, în contradictoriu cu intimata D, anularea actelor de executare emise în Dosarul nr. 225/2017 al Biroului Executorului Judecătoresc A, suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare şi întoarcerea executării silite, cu cheltuieli de judecată, motivele invocate şi apărările formulate în Cererea înregistrată cu nr. 25.185/212/2017 fiind identice cu cele din dosarul nr. 25.171/212/2017 al Judecătoriei Constanţa.

Judecătoria Constanţa, prin Sentinţa civilă nr. 14.074 din 14 decembrie 2017, a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul B ca neîntemeiată, precum şi cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Prima instanţă a reţinut, cu privire la incidenţa art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, că principala problemă cu privire la care părţile nu sunt de acord este natura juridică a tichetelor de masă.

Dreptul salariaţilor de a primi tichete de masă este reglementat de art. 1 din Legea nr. 142/1998, care prevede acordarea acestora în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori, şi de art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, potrivit cărora personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 de tichete de masă.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 76 din Codul fiscal reiese că tichetele de masă sunt incluse în veniturile salariale, prin urmare sunt incidente şi dispoziţiile art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015.

În speţă, aceste din urmă dispoziţii, care creează un avantaj discriminatoriu al instituţiilor publice faţă de o persoană fizică sau juridică obişnuită, trebuie privite în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi ţinându-se seama de prevederile art. 20 din Constituţia României, republicată, care consacră prioritatea convenţiilor internaţionale în materia drepturilor fundamentale ale omului, pentru a se preveni încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţie, având în vedere tocmai faptul că debitorul este o instituţie publică şi are îndatorirea, ca reprezentant al statului, de a veghea la respectarea principiului legalităţii şi de a executa de bunăvoie şi cu promptitudine o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Instanţa de fond a apreciat, astfel, că refuzul autorităţilor de a aloca sumele necesare plăţii debitului constituie şi o atingere adusă dreptului intimatei ce decurge din art. 1 Protocolul nr. 1 din Convenţie.

Drept urmare, având în vedere contradicţia între prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată, instanţa de fond a dat prevalenţă dispoziţiilor Convenţiei în soluţionarea litigiului.

Împotriva Sentinţei civile nr. 12.420 din 6 noiembrie 2017, pronunţate de Judecătoria Constanţa, a declarat apel principal contestatorul B, solicitând rejudecarea fondului, în sensul admiterii contestaţiei la executare, cu înlăturarea dispoziţiilor convenţionale reţinute. Aceeaşi cale de atac a fost formulată şi împotriva Sentinţei civile nr. 14.074 din 14 decembrie 2017 a Judecătoriei Constanţa.

În cele două litigii au formulat apel incident intimatele C şi D, cerând respingerea contestaţiei la executare pentru considerente legate de natura juridică a tichetelor de masă acordate. Au susţinut că, raportat la dispoziţiile art. 159 şi 160 din Codul muncii, ajutoarele acordate salariaţilor cu titlu de alocaţie de hrană şi exprimate prin tichete de masă nu pot fi considerate drepturi salariale, ci sunt încadrate în drepturi de protecţie socială, subsumându-se titlului V din Codul muncii – Sănătatea şi securitatea în muncă, fiind, aşadar, drepturi sociale. Schimbarea opticii legiuitorului asupra acestor drepturi, în sensul supunerii lor impozitării prin asimilarea drepturilor de natură salarială, nu poate fi un argument pentru a modifica natura juridică a acestora. Un argument suplimentar îl constituie faptul că, prin neacordarea acestui drept – tichete de masă – la data scadenţei, judecătorul din Decizia nr. 507/CM din 15 noiembrie 2016 l-a transformat în despăgubiri în echivalent valoric al celor 20 tichete de masă către partea care a fost lipsită nelegal. Or, prin transformarea dreptului iniţial în despăgubiri, prin titlu executoriu invocat, se naşte un nou drept, căruia i se aplică dispoziţiile art. 62 din Codul fiscal, astfel că voinţa legiuitorului a fost de excludere a acestor drepturi de la eşalonare.

În cadrul soluţionării acestor apeluri, la data de 2 mai 2018, intimatele au solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, ce vizează stabilirea naturii juridice a tichetelor de masă.

Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi suspendarea judecăţii căilor de atac exercitate.

Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii, punctul de vedere al completului de judecată şi punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept cuprind considerente identice în cele două cauze conexate. V. Motivele reţinute de titularul sesizărilor care susţin admisibilitatea procedurii

Tribunalul Constanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ceea ce priveşte natura juridică a tichetelor de masă şi a contravalorii tichetelor de masă acordate, conform art. 519 din Codul de procedură civilă.

A apreciat că din conţinutul acestei norme se poate observa că legiuitorul român a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; – chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În speţă, sesizarea în condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă are loc în cadrul unui litigiu aflat pe rolul tribunalului; instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă prezenta cauză în ultimă instanţă potrivit art. 718 din Codul de procedură civilă; tribunalul a fost legal învestit cu soluţionarea prezentului apel în condiţiile art. 95 din Codul de procedură civilă; de lămurirea chestiunii de drept invocate pe calea sesizării depinde soluţionarea pricinii pe fond, în contextul în care executarea conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 priveşte doar drepturile de natură salarială, nu şi alte categorii de drepturi; elementul de noutate este conferit de faptul că problema de drept dedusă judecăţii nu a mai făcut obiectul unei analize şi al unei dezlegări jurisprudenţiale consecvente, neputându-se vorbi despre cristalizarea unei practici judiciare în această privinţă; de altfel, din perspectiva expunerii elementului de noutate, se apreciază că acesta corespunde jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 3/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 24 februarie 2017); Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acesteia prin decizii în casaţie sau prin recurs în interesul legii şi nici pe calea unei alte hotărâri prealabile, aşa cum rezultă din verificarea site-ului instanţei supreme. VI. Punctul de vedere al completului de judecată

Instanţa de sesizare a arătat că, în raport cu prevederile legale relevante din Legea nr. 142/2008 – art. 1 alin. (3) – (5), art. 6 alin. (2), art. 8 alin. (1) şi (2), art. 9, din Codul muncii – art. 159, 165 şi 166, din Codul fiscal – art. 76 alin. (1) şi cu Decizia nr. 5 din 28 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, fiind un drept indisolubil legat de prestarea muncii în mod efectiv, nu poate fi privită decât ca o contraprestaţie cuvenită pentru munca depusă, motiv pentru care are natura juridică a unui drept salarial.

Salariul constituie preţul muncii, dar nu poate fi rezumat la ceea ce în sens restrâns este desemnat de această noţiune, ci cuprinde totalitatea prestaţiilor din partea angajatorului care constituie un corespondent şi o consecinţă a muncii prestate, inclusiv diverse adaosuri, prime şi alte prestaţii la care salariatul are dreptul ca urmare a prestării muncii.

În ceea ce priveşte contravaloarea tichetelor neacordate în mod nelegal este în discuţie o altă categorie de drepturi, constând în despăgubiri pentru prejudiciul suferit. Aceste despăgubiri au natura juridică a unui drept de creanţă.

Astfel, dacă dreptul de a beneficia de tichete de masă are natura juridică a unui drept salarial, prin neexecutarea obligaţiei corelative se creează în patrimoniul creditorului acestei obligaţii o pagubă. Pentru repararea acestei pagube se naşte un alt drept al creditorului, care vizează exclusiv acoperirea integrală a prejudiciului. Or, indiferent de izvorul care a produs prejudiciul, modalitatea de reparare se circumscrie regimului comun al răspunderii civile, considerent în raport cu care natura juridică atât pentru dreptul creditorului, cât şi pentru obligaţia corelativă de plată este de drept comun.

În consecinţă, natura juridică a dreptului nou, născut din neexecutarea culpabilă a unei obligaţii, este de drept de creanţă, care excedează drepturilor salariale sau asimilate salariului din raportul juridic iniţial. VII. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul debitor B a învederat că natura juridică a sumelor ce fac obiectul executării silite a fost stabilită în cadrul titlului executoriu, nemaifiind posibilă această interpretare în faza de executare silită.

Apelanta creditoare C a susţinut că ajutoarele acordate salariaţilor cu titlu de alocaţie de hrană şi exprimate prin tichete de masă nu pot fi considerate drepturi salariale, ci sunt încadrate în drepturi de protecţie socială, subsumându-se titlului V din Codul muncii – „Sănătatea şi securitatea în muncă”.

Astfel, tichetele de masă intră în categoria cheltuielilor sociale, întrucât reprezintă un drept social, iar nu salarial, motiv pentru care nu sunt aplicabile textele de lege invocate de către contestator.

Sumele reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, potrivit voinţei legiuitorului la data apariţiei Legii nr. 142/1998, nu se iau în calcul nici pentru angajator, nici pentru salariat la stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial, astfel încât nu se poate considera că tichetele de masă fac parte din categoria drepturilor salariale.

Schimbarea opticii legiuitorului asupra acestor drepturi, în sensul supunerii lor impozitării prin asimilarea drepturilor de natură salarială, nu poate fi un argument pentru a modifica natura juridică a acestora, politica fiscală fiind subsumată interesului de stat privind impunerea veniturilor. VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

În jurisprudenţa instanţelor sesizate cu soluţionarea cererilor privind acordarea alocaţiei individuale de hrană, respectiv plata despăgubirilor datorate pentru neacordarea tichetelor de masă, s-au adoptat următoarele opinii: – acordarea alocaţiei individuale de hrană şi despăgubirile datorate pentru neacordarea tichetelor de masă nu au natura juridică a unor drepturi salariale, tichetele de masă fiind beneficii acordate salariaţilor, iar despăgubirile un drept de creanţă, un mijloc de reparare a pagubei produse în patrimoniul debitorului ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de acordare a alocaţiei; – alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă are natura juridică a unui drept salarial, cum rezultă din interpretarea art. 8 din Legea nr. 142/1998, care face vorbire de „venitul salarial”, şi art. 76 alin. (3) lit. h) din Codul fiscal, cu precizarea că devine „drept” sub condiţia ca acordarea tichetelor de masă să fie prevăzută imperativ de norme legale cu caracter special ori în contractul colectiv de muncă, situaţie în care neacordarea lor dă loc unui drept de creanţă de natură salarială; – tichetele de masă fac parte din categoria „alte venituri” şi se acordă în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă, iar despăgubirile decurgând din neacordarea tichetelor de masă sunt asimilate sub aspect fiscal veniturilor din salarii, în condiţiile reglementate de Codul fiscal.

Au fost acordate despăgubiri egale cu contravaloarea tichetelor de masă neacordate, fără a se statua explicit şi fără a se pune problema dacă acest drept reprezintă sau nu drept salarial. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 14 din 18 februarie 2008 cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 142/1998, pronunţată în Dosarul nr. 69/2007 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate şi funcţionarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 5 din 28 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.296/1/2015 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 23 mai 2016, a admis sesizările formulate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. 1.186/87/2015, nr. 1.079/87/2015 şi nr. 1.295/87/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă pentru personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate reprezintă un drept, iar nu o vocaţie.

Prin Decizia nr. 39 din 29 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.153/1/2016 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 31 iulie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.899/110/2015*, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ord