CtEDO 18.11.2008 Auto

ER v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
18.11.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ER v. TURKEY (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 21377/04 de Ahmet Kenan ER împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 18 noiembrie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președintele, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători și Sally Dolle, Secțiunea Grefier Având în vedere cererea depusă la 30 aprilie 2004, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Ahmet Kenan Er, este un cetățean turc născut în 1964 și locuiește la Istanbul. El este reprezentat în fața Curții de către dl H.I. Er, un avocat practicant la Istanbul. La 30 noiembrie 1990, reclamantul, care a fost primul locotenent în Forțele Armate Turce în timpul materialului, a fost arestat, printre altele , pe suspectul faptului că a fost necorespunzător și corupție profesională. La 28 martie 1991, procurorul militar la 33 Biroul Comandantului Diviziei de Infanterie a depus o acuzație de acuzare reclamantului cu douăzeci și patru de infracțiuni diferite, inclusiv încălcarea profesională, mituirea și atacul și bateria de inferioare. La 29 mai 1991, reclamantul a fost eliberat de la detenție în timpul procesului. La 12 mai 1993, Curtea Militară Kırklareli a achitat reclamantul în ceea ce privește anumite acuzații și l-a considerat vinovat pentru încălcarea infracțiunilor. La 19 ianuarie 1994, Curtea Militară de Cassare a susținut hotărârea instanței de primă instanță în ceea ce privește anumite infracțiuni și a anulat restul hotărârii în temeiul anchetei insuficiente și reclasificării infracțiunii. La 7 noiembrie 1995, Curtea Militară Kırklareli a achitat reclamantul în ceea ce privește anumite acuzații și l-a considerat vinovat pentru încălcarea infracțiunilor.În aceeași zi reclamantul a fost arestat din nou. La 6 martie 1996, Curtea Militară de Cassare a susținut hotărârea instanței de primă instanță în ceea ce privește anumite infracțiuni și a anulat restul hotărârii din motive procedurale și de fond. Curtea Militară de Cassare a trimis ulterior cazul înapoi pentru o nouă examinare. La 16 aprilie 1996, Curtea Militară Kırklareli a achitat reclamantul în ceea ce privește anumite acuzații și l-a considerat vinovat pentru încălcarea infracțiunilor. În aceeași zi, reclamantul a fost eliberat în așteptarea procesului. La 10 iunie 1998, Curtea Militară de Cassare a anulat hotărârea instanței de primă instanță pe motive procedurale în ceea ce privește anumite acuzații și pentru faptul că a fost interzisă ( La 5 august 1999, Curtea Militară Çorlu a constatat că reclamantul a fost vinovat în legătură cu infracțiunile care nu au fost acuzate și care nu au fost deja achitate. La 28 martie 2001, Curtea Militară de Cassare a anulat încă o dată hotărârea instanței de primă instanță pe motive jurisdicționale, având în vedere o modificare recentă a normelor jurisdicționale relevante și a considerat că cazul ar trebui să fie auzit de instanțe penale obișnuite. La 26 decembrie 2001, Curtea Militară Çorlu a emis o hotărâre de lipsă de competență și a adresat cazul Curții de Assize Kırklareli. La 2 decembrie 2003, Curtea Kârklareli Assize a hotărât să întrerupă procedura împotriva reclamantului, susținând că urmărirea penală a fost interzisă ( zamanașımı COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 §§ 3, 4 și 5 din durata detenției sale în așteptarea procesului și a perioadei excesive care au trecut înainte de depunerea proiectului de pronunțare a acuzării după arestarea acestuia. Reclamantul a menținut în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedura penală împotriva acestuia nu a fost încheiată într-un timp rezonabil. Reclamantul a susținut, în continuare, în temeiul articolului 6 § 1 că nu a fost judecat de un tribunal independent și imparțial, din cauza prezenței judecătorilor militari pe bancă a instanțelor militare care l-au judecat. Reclamantul a afirmat, în sfârșit, că detenția sa nelegiuială în cursul procesului a constituit o încălcare a articolului 3 din Protocolul nr. 7. Reclamantul s-a plâns că detenția sa în așteptarea procesului și ca timp a luat procurorul militar să depună declarația de inculpare în urma arestării sale a depășit cerința de „tempo rațional” și a încălcat art. 5 §§ 3 și 5 din Convenție. Curtea constată că detenția reclamantului s-a încheiat la 16 aprilie 1996, în timp ce aceste plângeri au fost depuse la 30 aprilie 2004, mai mult de șase luni mai târziu. Rezultă că această parte a cererii a fost depusă din timp și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Reclamantul a susținut, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii penale împotriva acestuia, de peste treisprezece ani, a fost excesivă. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Reclamantul a susținut, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că nu a fost judecat de un tribunal independent și imparțial, având în vedere prezența judecătorilor militari pe banca instanțelor militare care l-au judecat. Curtea remarcă că procesul împotriva reclamantului a fost întrerupt pe măsură ce urmărirea penală a infracțiunilor a devenit limitată la timp. În consecință, reclamantul nu a fost condamnat și nu poate, prin urmare, pretinde că este victimă de presupusa încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Reclamantul a susținut, în temeiul articolului 3 din Protocolul nr. 7, că detenția sa în așteptarea procesului a fost incorectă. Curtea constată că Turcia nu a ratificat Protocolul nr. 7. Cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 § 3 și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 4. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantului cu privire la durata procedurii penale împotriva acestuia; declara restul cererii inadmisibil. Președintele

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă