ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2948/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2948/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 708 din 04.05.2016, pronunțată de Judecătoria Năsăud, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul A. prin reprezentant legai B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., succesoarea în drepturi a pârâtei inițiale S.C. D. S.A. și chemata în garanție S.C. E. S.A. și, pe cale de consecință, pârâta S.C. C. S.A. a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1.266 RON cu titlu de daune materiale, suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale și suma de 3.915 RON cheltuieli de judecată. S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și, prin urmare, pârâta S.C. C. S.A. a fost obligată să plătească suma de 1.000 RON către chemata în garanție S.C. E. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 383/A din 20 decembrie 2017, Tribunalul Bistrița - Năsăud a admis apelul formulat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 708/2017 pronunțată de Judecătoria Năsăud în Dosarul nr. x/2013, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta S.C. C. S.A. să plătească reclamantului A. suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale. A menținut restul dispozițiilor din sentința atacată privind daunele materiale, cheltuielile de judecată și respingerea cererii de chemare in garanție. A obligat apelanta S.C. C. S.A. la plata către intimatul A., a sumei de 750 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel - onorariu avocat parțial. A obligat apelanta S.C. C. S.A. la plata către intimata S.C. E. S.A. a sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel - onorariu avocat.

La data de 9 mai 2018, reclamantul A., a declarat recurs împotriva deciziei tribunalului.

Pârâta S.C. C. S.A. a declarat recurs împotriva aceleiași decizii a tribunalului.

Cererile de recurs au fost înaintate spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin adresa Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 21 mai 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 2.

Prin rezoluția din data de 23 mai 2018, s-a fixat termen de judecată la 18 septembrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Cum în speță, judecătoria a fost instanța învestită cu soluționarea fondului, iar soluționarea în apei a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de Tribunalul Bistrița Năsăud revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Cluj, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Declină competența de soluționare a recursurilor formulate de reclamantul A. și de pârâtă S.C. C. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 383/A din data de 20 decembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Bistrița Năsăud, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.09.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3671/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3696 din data de 16.05.2017, Judecătoria Cluj-Napoca a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și intervenientul
ÎCCJ 2020-05-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 787/2020
ții B. și C. au solicitat, în principal, schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată, iar în subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul ma
ÎCCJ 2020-06-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1166/2020
, pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat diminuarea daunelor materiale, în conformitate cu dispozițiile art. 50 pct. 1 lit. a)-e) din Norma ASF nr. 23/2014, până la concurența sumei dovedite cu înscrisuri justificative
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3262/2018
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 08.03.2016, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâta S.C. D. S.A., în temeiul art. 30, art. 59 și art.
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2577/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 10396/2016, pronunțată la data de 08.12.2016, Judecătoria Cluj-Napoca a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictor
Sursă