Decizia nr. 5/2019 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2788/1/2018 — chestiunea de drept: dezlegarea următoarei probleme de drept: „Dispoziţiile art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă pot fi interpretate în sensul că planul de…

Curtea de Apel Galaţi – Secţia a II-a civilă a dispus, prin Încheierea din 12 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.568/121/2016/a9, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dispoziţiile art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă pot fi interpretate în sensul că planul de reorganizare a debitorului poate prevedea eşalonarea la plată a creanţelor curente (inclusiv a celor bugetare) ?”.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 24 octombrie 2018 cu nr. 2.788/1/2018, termenul pentru soluţionarea dosarului fiind stabilit la 14 ianuarie 2019. II. Temeiul juridic al sesizării

Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.” III. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

În Dosarul nr. 4.568/121/2016/a9, Curtea de Apel Galaţi – Secţia a II-a civilă a fost învestită cu soluţionarea apelului declarat de creditorul C împotriva Sentinţei civile nr. 83 din 3 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Galaţi, pricina având ca obiect confirmarea planului de reorganizare a debitorului.

Curtea de apel judecă această pricină în ultimă instanţă, urmând a pronunţa o hotărâre definitivă, în conformitate cu dispoziţiile art. 207 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. IV. Normele de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 85/2014 Art. 4. – Prevederile prezentei legi se bazează pe următoarele principii: […] 2. acordarea unei şanse debitorilor de redresare eficientă şi efectivă a afacerii, fie prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenţei, fie prin procedura de reorganizare judiciară; […] Art. 5 alin. (1) – În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile au următoarele semnificaţii: […] 21. creditor cu creanţe curente sau creditor curent este acel creditor ce deţine creanţe certe, lichide şi exigibile, născute în timpul procedurii de insolvenţă, şi care are dreptul de a i se achita cu prioritate creanţa, conform documentelor din care rezultă; […] 42. perioada de observaţie este perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii insolvenţei şi data confirmării planului de reorganizare sau, după caz, a intrării în faliment; […] 53. programul de plată a creanţelor este graficul de achitare a acestora menţionat în planul de reorganizare care include: a) cuantumul sumelor pe care debitorul se obligă să le plătească creditorilor, dar nu mai mult decât sumele datorate conform tabelului definitiv de creanţe; în cazul creditorilor beneficiari ai unei cauze de preferinţă sumele vor putea include şi dobânzile; b) termenele la care debitorul urmează să plătească aceste sume; 54. reorganizare judiciară este procedura ce se aplică debitorului în insolvenţă, persoană juridică, în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanţelor. Procedura de reorganizare presupune întocmirea, aprobarea, confirmarea, implementarea şi respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate să prevadă, nelimitativ, împreună sau separat: a) restructurarea operaţională şi/sau financiară a debitorului; b) restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social; c) restrângerea activităţii prin lichidarea parţială sau totală a activului din averea debitorului; […] Art. 102 alin. (6) – Creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanţele născute după data deschiderii procedurii de faliment. […] Art. 133 alin. (2) – Planul de reorganizare va cuprinde în mod obligatoriu programul de plată a creanţelor. […] alin. (4) Planul de reorganizare va menţiona: […] e) modalitatea de achitare a creanţelor curente. […] alin. (5) – Planul va specifica măsurile adecvate pentru punerea sa în aplicare, cum ar fi: […] H. prelungirea datei scadenţei, precum şi modificarea ratei dobânzii, a penalităţii sau a oricărei alte clauze din cuprinsul contractului ori a celorlalte izvoare ale obligaţiilor sale; […] Art. 143 alin. (3) – Titularul unei creanţe curente, certă, lichidă şi exigibilă mai veche de 60 de zile şi un cuantum peste valoarea-prag, poate solicita, oricând în timpul planului de reorganizare sau după îndeplinirea obligaţiilor de plată asumate în plan, trecerea la faliment. Cererea se judecă de urgenţă şi cu precădere, în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia la dosarul cauzei. Cererea sa va fi respinsă de către judecătorul- sindic în situaţia în care creanţa nu este datorată, este achitată sau debitoarea încheie o convenţie de plată cu acest creditor.

Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 207/2015 Art. 165 alin. (6) – Cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 167 alin. (11) şi (12), pentru debitorii care se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa, ordinea de stingere este următoarea: a) obligaţii fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei, în ordinea vechimii; b) sume datorate în contul ratelor din programele de plăţi ale obligaţiilor fiscale, cuprinse în planul de reorganizare judiciară confirmat, precum şi obligaţiile fiscale accesorii datorate pe perioada reorganizării, dacă în plan s-au prevăzut calcularea şi plata acestora; c) obligaţii fiscale născute anterior datei la care s-a deschis procedura insolvenţei, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora, în situaţia contribuabililor aflaţi în stare de faliment; d) alte obligaţii fiscale în afara celor prevăzute la lit. a)-c) […]. Art. 167 alin. (11) – Pentru debitorii care se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa şi care depun un decont cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare după data deschiderii procedurii insolvenţei, suma aprobată la rambursare se compensează în condiţiile prezentului articol cu obligaţiile fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei. (12) Suma negativă de taxă pe valoarea adăugată înscrisă în decontul de taxă pe valoarea adăugată aferentă perioadei fiscale anterioare datei deschiderii procedurii insolvenţei se compensează în condiţiile prezentului articol cu obligaţiile fiscale ale debitorului născute anterior deschiderii procedurii. V. Expunerea succintă a procesului

Prin documentul intitulat „Raport lunar cuprinzând descrierea modului în care administratorul judiciar şi-a îndeplinit atribuţiile în procedura generală a insolvenţei privind debitorul A”, act fără număr şi fără dată, administratorul judiciar B al debitorului a solicitat judecătorului-sindic de la Tribunalul Galaţi stabilirea unui termen de judecată pentru confirmarea planului de reorganizare a debitorului. În motivare a arătat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 132-138 din Legea nr. 85/2014 pentru confirmarea planului.

Creditorul C a solicitat judecătorului-sindic respingerea cererii de confirmare a planului de reorganizare a debitorului A, arătând în motivare că prin plan se prevede amânarea plăţii unor sume care nu sunt supuse înscrierii la masa credală – creanţele curente – şi care nu pot fi supuse niciunei amânări sau eşalonări. Astfel, creanţa sa bugetară în cuantum de 473.049 lei, născută în perioada de observaţie (deci creanţă curentă), este propusă a fi plătită în 6 rate trimestriale egale, de câte 78.841,50 lei, începând cu trimestrul I al anului al doilea de aplicare a planului.

Administratorul judiciar B al debitorului A a arătat că eşalonarea creanţelor curente este permisă de art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014.

Prin Sentinţa civilă nr. 83 din 23 martie 2018, Tribunalul Galaţi – Secţia a II-a civilă a confirmat planul de reorganizare a debitorului A, în considerentele hotărârii nefiind analizată chestiunea posibilităţii de eşalonare a creanţelor curente, reţinându-se doar, cu caracter general, respectarea dispoziţiilor art. 132-138 din Legea nr. 85/2014.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel creditorul C, care critică soluţia pronunţată, arătând că prin planul de reorganizare nu se poate dispune eşalonarea la plată a creanţelor curente. VI. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea pronunţată la 19 septembrie 2018, Curtea de Apel Galaţi – Secţia a II-a civilă a constatat îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele argumente: – de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 depinde soluţionarea pe fond a cauzei. Astfel, pe de o parte, creditorul C a susţinut încălcarea acestui text de lege prin planul de reorganizare a debitorului A, ceea ce ar trebui să atragă respingerea cererii de confirmare a acestui plan, iar, pe de altă parte, debitorul a arătat că textul nu este încălcat, deci planul poate fi confirmat; – problema de drept enunţată este nouă, textul de lege fiind cuprins într-o lege adoptată relativ recent (Legea nr. 85/2014 a intrat în vigoare la 28 iunie 2014). Apoi, el reprezintă un element de noutate în materia legislaţiei privind insolvenţa, în legea anterioară (Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei) neexistând o astfel de soluţie legislativă. Nu în ultimul rând, caracterul de noutate nu s-a pierdut, întrucât chestiunea în discuţie nu a primit o dezlegare nici din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici din partea altor instanţe, printr-o practică judiciară consacrată; – problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la 16 octombrie 2018. VII. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 4.568/121/2016/a9 a apreciat că dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări – posibilitatea de eşalonare a plăţii creanţelor curente prin planul de reorganizare a debitorului – nu reiese cu claritate din textul de lege incident – art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 -, fiind posibile două interpretări.

Într-o primă interpretare, o astfel de eşalonare este permisă, pentru că textul de lege trebuie înţeles în sens larg. Acesta dispune că planul de reorganizare trebuie să cuprindă modalitatea de achitare a creanţelor curente, iar prin „modalitate” trebuie să se înţeleagă nu numai sursa sumelor cu care se vor achita, ci şi împărţirea în rate şi termenele scadente ale acestor rate. Această interpretare este în acord cu principiul reglementat de art. 4 pct. 2 din Legea nr. 85/2014; prevederile acestei legi se bazează pe următoarele principii: acordarea unei şanse debitorilor de redresare eficientă şi efectivă a afacerii prin procedura de reorganizare judiciară. Or, dacă aceste creanţe curente ar avea un cuantum foarte mare, prin comparaţie cu posibilităţile debitorului de realizare a veniturilor în perioada de reorganizare, atunci limitarea posibilităţii de eşalonare a plăţilor doar la creanţele anterioare deschiderii procedurii ar echivala cu o tentativă iluzorie de redresare a activităţii, pentru că tot ceea ce ar produce debitoarea s-ar îndrepta către achitarea creanţelor curente.

Dispoziţiile art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 – cele ce reglementează regimul juridic al creanţelor curente – nu sunt, la rândul lor, contrare posibilităţii de eşalonare a creanţelor curente, având în vedere că ele privesc izvorul creanţelor („conform documentelor din care rezultă”), iar nu momentul la care ele se plătesc. În plus, art. 133 alin. (5) lit. H din lege permite prelungirea datei scadenţei fără a face distincţie între creanţele anterioare deschiderii procedurii şi cele curente.

În cea de-a doua interpretare nu este permisă eşalonarea creanţelor curente, prin „modalitatea” de achitare a lor urmând a se înţelege exclusiv sursa veniturilor necesare achitării. Interpretarea este în acord cu regimul juridic al creanţelor curente, stabilit de art. 5 pct. 21 din lege (potrivit căruia creanţa curentă se achită cu prioritate, în raport cu creanţele înscrise la masa credală) şi de art. 102 alin. (6) din lege (conform căruia creanţele curente nu se înscriu la masa credală). Or, potrivit art. 5 pct. 53 şi 54 din Legea nr. 85/2014, planul de reorganizare, ca document fundamental al procedurii de reorganizare, va cuprinde programul de plată a creanţelor înscrise la masa credală, neexistând program de plată pentru creanţele curente. Altfel spus, creanţele curente nu sunt înscrise în tabelul de creanţe, nu sunt incluse în planul de reorganizare şi se achită cu prioritate faţă de creanţele din tabel, astfel că nu este posibilă reeşalonarea lor prin plan.

Apoi, dacă s-ar admite prima interpretare, atunci textul art. 143 alin. (3) din lege ar rămâne fără aplicare, pentru că, deşi ar fi îndeplinite condiţiile impuse de acesta (să existe o creanţă curentă, certă, lichidă şi exigibilă mai veche de 60 de zile şi în cuantum peste valoarea-prag), totuşi titularul creanţei curente respective nu ar mai putea solicita trecerea debitorului la faliment. Or, un text de lege trebuie interpretat în sensul aplicării sale, iar nu al neaplicării, deci prima interpretate nu poate fi admisă.

Cea de-a doua interpretare pare să fie în acord şi cu dispoziţiile art. 165 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora, pentru debitorii care se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa, ordinea de stingere a creanţelor este următoarea: mai întâi obligaţiile fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei, în ordinea vechimii, iar abia ulterior sumele datorate în contul ratelor din programele de plăţi ale obligaţiilor fiscale, cuprinse în planul de reorganizare. VIII. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-creditor C, prin cererea de apel, a arătat că, potrivit art. 5 pct. 54 din Legea nr. 85/2014, reorganizarea judiciară este procedura ce se aplică debitorului în insolvenţă în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanţelor; planul de reorganizare poate să prevadă, printre altele, şi restructurarea financiară a debitorului (adică eşalonarea plăţii datoriilor). Conform art. 133 alin. (2) teza I din Legea nr. 85/2014, planul de reorganizare trebuie să cuprindă programul de plată a creanţelor, deci eşalonarea plăţii se poate realiza prin programul de plată.

Potrivit art. 5 pct. 53 din Legea nr. 85/2014, programul de plată a creanţelor este graficul de achitare a acestora, menţionat în planul de reorganizare, care include: a) cuantumul sumelor pe care debitorul se obligă să le plătească creditorilor, dar nu mai mult decât sumele datorate conform tabelului definitiv de creanţe (…); b) termenele la care debitorul urmează să plătească aceste sume.

Aşadar, pot fi cuprinse în plan, deci pot fi eşalonate, doar plăţile pentru acele creanţe cuprinse în tabelul definitiv de creanţe.

Însă în cauză sunt în discuţie creanţe curente, acestea fiind, potrivit art. 5 pct. 21 din Legea nr. 85/2014, acele creanţe certe, lichide şi exigibile, născute în timpul procedurii de insolvenţă şi care se achită cu prioritate, conform documentelor din care rezultă. Regimul juridic al acestor creanţe născute după data deschiderii procedurii este întregit de art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia aceste creanţe vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Aşadar, aceste creanţe curente nu se regăsesc în tabelul definitiv de creanţe.

Este adevărat că art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 impune ca planul de reorganizare să prevadă modalitatea de achitare a creanţelor curente, însă această dispoziţie nu poate fi interpretată decât în acord cu textele anterior menţionate, deci exclusiv în sensul că planul trebuie să arate sursele din care vor fi acoperite cheltuielile curente.

Concluzia este întărită şi de faptul că interpretarea contrară ar fi în contradicţie cu dispoziţiile exprese ale art. 165 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora ordinea de stingere a creanţelor fiscale (în cauză, creanţele invocate de apelantul-creditor) este următoarea: a) obligaţii fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei, în ordinea vechimii; b) sume datorate în contul ratelor din programele de plăţi ale obligaţiilor fiscale, cuprinse în planul de reorganizare judiciară.

Aşadar, şi dispoziţiile fiscale – care trebuie coroborate cu cele privind insolvenţa – impun plata cu prioritate a creanţelor curente în raport cu cele cuprinse în planul de reorganizare, astfel că nu pot fi cuprinse în planul de reorganizare, în sensul reeşalonării, creanţele curente.

Intimatul-debitor A, prin administrator special şi administrator judiciar, a arătat că art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 trebuie interpretat în sensul că legiuitorul nu a avut în vedere exclusiv identificarea surselor de acoperire a creanţelor curente, ci şi când vor fi ele plătite, permiţând astfel eşalonarea lor.

Eşalonarea unor creanţe din perioada de observaţie nu numai că nu este incompatibilă cu derularea unui plan de reorganizare, ci este permisă de legiuitor potrivit art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014. Astfel, prin „modalitatea de plată” trebuie înţelese atât termenele, cât şi cuantumul în care creanţele vor fi achitate, până la stingere. Apoi, legiuitorul nu interzice eşalonarea creanţelor curente, deci o astfel de operaţiune este permisă. Nu în ultimul rând, imposibilitatea de a fixa termene concrete previzionate pentru plata acestora ar lăsa fără substanţă analizarea prin plan a modalităţii de achitare a acestor creanţe.

De altfel, nici dispoziţiile art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 nu sunt contrare posibilităţii de eşalonare a creanţelor curente prin plan, concluzie întărită şi de art. 133 alin. (5) lit. H din acelaşi act normativ, care permite prelungirea datei scadenţei fără a face distincţie între creanţele anterioare deschiderii procedurii şi cele curente.

Referitor la art. 165 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, intimatul-debitor a subliniat, pe de o parte, că textul nu interzice eşalonarea creanţelor curente, iar, pe de altă parte, că el continuă să se aplice acelor creanţe curente care nu au fost eşalonate prin plan.

O interpretare în sens contrar a textului legal, în ceea ce priveşte posibilitatea de eşalonare a creanţelor curente, ar aduce debitorul în imposibilitatea de a găsi resursele continuării activităţii în forma prevăzută în planul de reorganizare. În acelaşi sens, interpretarea dată art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 de către apelantul-creditor este eronată, pentru că eşalonarea plăţii nu contravine art. 102 alin. (6) din actul normativ menţionat, respectiv achitarea lor conform documentelor din care rezultă nu se opune eşalonării atât timp cât ele se achită în totalitate. De altfel, chiar şi Codul de procedură fiscală prevede posibilitatea acordării de înlesniri la plată, deci nu există o regulă fără excepţie a plăţii doar la scadenţă. IX. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curţile de apel Cluj, Constanţa şi Iaşi au comunicat că nu a fost identificată practică judiciară şi nu au exprimat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept în discuţie.

Magistraţii Secţiei a II-a civile din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia au opinat că, în contextul dispoziţiilor art. 2, art. 4 pct. 22, raportat la art. 133 alin. (1), alin. (4) lit. e) şi alin. 5 lit. H din Legea nr. 85/2014, planul de reorganizare ar putea prevedea eşalonarea plaţii creanţelor curente, pentru a nu se împiedica realizarea planului şi pentru a se atinge scopul reorganizării. De asemenea, prin modalitatea de achitare a creanţelor curente se poate înţelege şi stabilirea de rate şi termene scadente de plată.

Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a arătat că dispoziţiile art. 133 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu pot fi interpretate în sensul că planul de reorganizare poate prevedea eşalonarea la plată a creanţelor curente. Argumentele exprimate au vizat, în esenţă, următoarele: – dispoziţiile art. 5 pct. 53 din Legea nr. 85/2014 definesc programul de plată a creanţelor ca fiind graficul de achitare a acestora menţionat în planul de reorganizare, ce include cuantumul sumelor pe care debitorul se obligă să le plătească creditorilor, dar nu mai mult decât sumele datorate conform tabelului definitiv de creanţe, şi termenele la care urmează să fie plătite aceste sume; pe cale de consecinţă, planul de reorganizare permite doar eşalonarea creanţelor înscrise în tabelul definitiv de creanţe, doar acestea fiind cunoscute la momentul propunerii şi confirmării planului de reorganizare; – dispoziţiile art. 143 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, prevăd posibilitatea ca titularul unei creanţe curente să solicite, cu respectarea condiţiilor referitoare la certitudinea, lichiditatea şi exigibilitatea creanţei şi la valoarea-prag, oricând în timpul planului de reorganizare sau după îndeplinirea obligaţiilor de plată asumate în plan, trecerea la faliment; – dispoziţiile art. 175 din Legea nr. 85/2014 prevăd că o procedură de reorganizare prin continuarea activităţii sau de lichidare pe bază de plan poate fi închisă în baza unui raport al administratorului judiciar, care constată îndeplinirea tuturor obligaţiilor de plată asumate prin planul confirmat, precum şi plata creanţelor curente scadente. Distincţia făcută de textul legal între plata obligaţiilor de plată cuprinse în plan şi plata creanţelor curente întăreşte ideea că planul de reorganizare nu poate prevedea eşalonarea la plată a creanţelor curente. Opinia majoritară exprimată de judecătorii ce activează la Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Neamţ este în sensul că, potrivit legislaţiei actuale, planul de reorganizare a debitorului nu poate prevedea eşalonarea la plată a creanţelor curente. Punctul de vedere al magistraţilor din cadrul Secţiei a II-a civile şi de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bacău este în sensul că dispoziţiile art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 nu permit eşalonarea la plată a creanţelor curente în cuprinsul planului de reorganizare, pentru următoarele argumente: Procedura stabilită de Legea nr. 85/2014 prezintă aspecte specifice determinate de caracterul succesiv şi interdependent al etapelor reglementate de către legiuitor în cazul insolvenţei societăţilor. Se consideră esenţială pentru coerenţa procedurii interpretarea tuturor şi a fiecărei norme în parte, prin analizarea inclusiv a interdependenţei tuturor prevederilor legii, interpretarea fiind necesar să fie făcută în principal din punct de vedere teleologic, al scopului şi al efectelor care se produc şi mai puţin (sau, mai precis, în subsidiar) din perspectiva logico-gramaticală a textului de lege. O interpretare în sensul că dispoziţiile art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 permit eşalonarea plăţii creanţelor curente prin plan ar veni în contradicţie cu scopul legiuitorului, permiţând debitorului să stabilească (uneori cu rea-credinţă şi fără intenţia de a achita aceste creanţe) plata creanţelor curente spre sfârşitul perioadei de desfăşurare a planului de reorganizare, punând şi titularul creanţei curente într-o situaţie economică dificilă (acesta ar fi obligat să furnizeze servicii pentru care nu ar încasa contravaloarea decât cu foarte mare întârziere, ceea ce conduce la blocaj financiar). Printre numeroasele beneficii acordate debitorului prin legea insolvenţei se numără încetarea curgerii accesoriilor creanţelor anterioare deschiderii procedurii, menţinerea contractelor în derulare, chiar dacă debitorul nu dispune de fondurile băneşti necesare achitării contravalorii bunurilor sau serviciilor furnizate de contractant, în paralel cu dreptul practicianului în insolvenţă de a denunţa orice contract neexecutat în totalitate sau substanţial. Procedura reorganizării are în vedere continuarea activităţii debitoarei ca şi anterior deschiderii procedurii, în sensul că aceasta plăteşte creanţele curente şi obţine profit ca să poată achita eşalonat, potrivit planului, creanţele anterioare deschiderii procedurii, or, în ipoteza în care s-ar eşalona inclusiv plata creanţelor curente, această posibilitate ar fi contrară scopului reorganizării, fiind evident că un debitor care nu poate plăti constant nici măcar creanţele curente nu are şanse să îşi plătească creanţele acumulate anterior deschiderii procedurii, fiind inutilă continuarea procedurii de reorganizare. Trebuie observat că tot prin Legea nr. 85/2014 legiuitorul a înţeles să confere o protecţie sporită creditorilor beneficiari ai unor creanţe curente faţă de prevederile legii vechi, introducând o nouă dispoziţie, art. 143 alin. (3), care stabileşte că titularul unei creanţe curente, certe, lichide şi exigibile mai vechi de 60 de zile şi un cuantum peste valoarea-prag poate solicita, oricând în timpul planului de reorganizare sau după îndeplinirea obligaţiilor de plată asumate în plan, trecerea la faliment. Cererea sa va fi respinsă de către judecătorul-sindic în situaţia în care creanţa nu este datorată, este achitată sau debitoarea încheie o convenţie de plată cu acest creditor. Această dispoziţie, care prevede în mod expres o perioadă- limită de 60 de zile pentru plata creanţei curente, ar putea fi însă uşor evitată de debitor, dacă acestuia i s-ar permite să stabilească după bunul plac, fără niciun control, când să achite creanţele curente. Este de observat şi faptul că, în ipoteza în care valoarea creanţei curente neachitate nu depăşeşte valoarea-prag, titularul creanţei curente nu are la dispoziţie nici măcar posibilitatea de a solicita trecerea în faliment. Dintr-o altă perspectivă, posibilitatea acordată debitorului de eşalonare a plăţii creanţelor curente ar aduce atingere principiului pacta sunt servanda, prevăzut de art. 1.270 alin. (1) din Codul civil. Pentru aceste motive, s-a apreciat că din ansamblul dispoziţiilor Legii nr. 85/2014 reiese că art. 133 alin. (4) lit. e) din acest act normativ trebuie interpretat în sensul că prin planul de reorganizare nu poate fi eşalonată plata creanţelor curente.

Punctul de vedere exprimat de membrii Secţiei civile a Curţii de Apel Braşov este în sensul că, în interpretarea art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014, planul de reorganizare poate prevedea eşalonarea la plată a creanţelor curente, inclusiv a celor bugetare, cu următoarea motivare: Creanţele anterioare deschiderii procedurii sunt cuprinse în tabelul de creanţe, iar prin planul de reorganizare se poate dispune eşalonarea lor. Creanţele curente se plătesc, de regulă, dintr-o dată, la cererea creditorului, corespunzător cu dovezile din care rezultă, potrivit art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014. În cazul creanţelor curente bugetare se poate ivi situaţia în care prin planul de reorganizare se poate prevedea o reducere a creanţelor celorlalţi creditori (de regulă, chirografari) şi din aceste operaţiuni rezultă o sumă asimilată profitului debitorului care ar atrage obligaţia de plată a impozitului aferent în sarcina debitorului. Aceasta ar deveni o creanţă curentă care ar trebui achitată dintr-o dată, ceea ce ar echivala cu imposibilitatea practică a reorganizării debitorului. În acest sens, se poate aprecia că este permisă eşalonarea creanţelor curente, inclusiv a celor bugetare, prin planul de reorganizare. Prin urmare, s-a opinat în sensul primei interpretări expuse de completul care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la dezlegarea unei chestiuni de drept. S-a subliniat faptul că la nivelul acestei instanţe nu s-au înregistrat astfel de cauze în care să se discute legalitatea eşalonării acestor creanţe în cadrul planului de reorganizare, instanţa fiind învestită sub alte aspecte, deşi planul de reorganizare conţinea astfel de eşalonări la plată, cu titlu de exemplu fiind menţionat Dosarul nr. 5.741/62/2012, înregistrat pe rolul Tribunalului Braşov, în care sentinţa prin care s-a aprobat planul de reorganizare a rămas definitivă, nefiind atacată, iar măsura executării plăţilor conform eşalonării dispuse s-a executat. Fiind vorba şi de plata unor drepturi salariale restante înscrise în planul de reorganizare, au fost înregistrate pe rolul curţii, în apel, ca litigii de muncă, solicitările foştilor angajaţi privind plata drepturilor salariale restante, uno ictu, iar instanţele, în mod unitar, au stabilit că plăţile cu privire la aceste sume, care au fost cuprinse în planul de reorganizare, nu pot fi achitate decât conform eşalonării dispuse.

Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Giurgiu au apreciat că nu este permisă eşalonarea creanţelor curente. S-a arătat că această interpretare se impune având în vedere regimul juridic al creanţelor curente, stabilit de art. 5 pct. 21 din Legea nr. 85/2014 (potrivit căruia creanţa curentă se achită cu prioritate, în raport cu creanţele înscrise la masa credală) şi de art. 102 alin. (6) din actul normativ anterior menţionat (conform căruia creanţele curente nu se înscriu la masa credală). Potrivit art. 5 pct. 53 şi 54 din Legea nr. 85/2014, planul de reorganizare, ca document fundamental al procedurii de reorganizare, va cuprinde programul de plată a creanţelor înscrise la masa credală, neexistând program de plată pentru creanţele curente. Altfel spus, creanţele curente nu sunt înscrise în tabelul de creanţe, nu sunt incluse în planul de reorganizare şi se achită cu prioritate faţă de creanţele din tabel, astfel că nu este posibilă reeşalonarea lor prin plan. În susţinerea acestui punct de vedere, aceste instanţe au reţinut că procedura insolvenţei tratează în mod diferit creditorii care au creanţe anterioare deschiderii procedurii faţă de creditorii care deţin creanţe născute în perioada de observaţie. Astfel, pentru a da o şansa debitorului care intenţionează să se reorganizeze, legea specială a prevăzut o serie de facilităţi constând în suspendarea executărilor silite, încetarea perceperii de dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru creanţele născute anterior deschiderii procedurii, posibilitatea modificării cuantumului şi a condiţiilor de plată a acestora prin planul de reorganizare, respectiv programul de plată a creanţelor, singurul mod în care creanţele anterioare deschiderii procedurii pot fi achitate în afara procedurii de faliment. Pe de altă parte, acest regim diferit al creanţelor născute anterior deschiderii procedurii şi limitarea drepturilor acestor creditori, justificată de necesitatea sprijinirii debitorului în demersul de reintegrare în circuitul comercial, nu este extins de către legiuitor şi asupra creanţelor născute în perioada de observaţie, care au un alt regim juridic. Dacă creanţele născute anterior deschiderii procedurii nu pot fi achitate decât în baza unui grafic de plată cuprins în planul de reorganizare, cheltuielile curente, născute în perioada de observaţie, trebuie achitate imediat ce devin exigibile, iar planul de reorganizare trebuie să asigure achitarea imediată a acestor cheltuieli. Din această perspectivă, includerea creanţelor născute în perioada de observaţie în graficul de plată a creanţelor şi eşalonarea lor constituie un element de nelegalitate a planului. Creditorii ale căror creanţe sunt născute în perioada de observaţie nu votează planul de reorganizare, nu îşi exprimă în niciun fel consimţământul asupra modificărilor înscrise în plan cu privire la creanţa lor şi nu sunt parte a acestui contract judiciar, ceea ce este un argument în plus în ce priveşte nelegalitatea eşalonării creanţelor lor, cu atât mai mult cu cât acestea se bucură de prioritate la distribuirea sumelor în caz de faliment. S-au depus: Sentinţa nr. 4.580 din 24 iulie 2018 şi Sentinţa nr. 9.711 din 19 noiembrie 2013, ambele pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a civilă. Opinia exprimată la nivelul tribunalelor Ialomiţa, Ilfov şi Giurgiu a fost în sensul că este permisă eşalonarea plăţii creanţelor curente prin planul de reorganizare a debitorului, apreciindu-se că textul de lege trebuie înţeles în sens larg. Astfel, acesta dispune că planul de reorganizare trebuie să cuprindă modalitatea de achitare a creanţelor curente, iar prin „modalitate” trebuie înţelese nu numai sursa sumelor cu care se vor achita, ci şi împărţirea în rate şi stabilirea termenelor scadente ale acestor rate. O astfel de interpretare este în acord cu principiul reglementat de art. 4 pct. 2 din Legea nr. 85/2014, privind acordarea unei şanse de redresare eficientă şi efectivă a afacerii debitorilor prin procedura de reorganizare judiciară. Or, dacă aceste creanţe curente ar avea un cuantum foarte mare prin comparaţie cu posibilităţile debitorului de realizare a veniturilor în perioada de reorganizare, atunci limitarea posibilităţii de eşalonare a plăţilor la creanţele anterioare deschiderii procedurii ar însemna doar o tentativă iluzorie de redresare a activităţii, pentru că tot ceea ce ar produce debitoarea s-ar îndrepta către achitarea creanţelor curente. Dispoziţiile art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 – cele ce reglementează regimul juridic al creanţelor curente – nu sunt, la rândul lor, contrare posibilităţii de eşalonare a creanţelor curente, având în vedere că ele privesc izvorul creanţelor („conform documentelor din care rezultă”), iar nu momentul plăţii.

Opinia majoritară a judecătorilor Secţiei a II-a civile din cadrul Curţii de Apel Craiova este în sensul că dispoziţiile art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 nu pot fi interpretate în sensul că planul de reorganizare a debitorului poate prevedea eşalonarea la plată a creanţelor curente (inclusiv a celor bugetare), întrucât legea nu prevede expres această posibilitate, iar interpretarea în sensul arătat constituie o adăugare la lege şi contravine voinţei legiuitorului, desprinsă din interpretarea sistematică a prevederilor Legii nr. 85/2014. Din interpretarea dispoziţiilor art. 75 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 rezultă că creanţele curente, a căror definiţie se deduce din înţelesul dat expresiei „creditor cu creanţe curente” sau „creditor curent” în art. 5 pct. 21 din Legea nr. 85/2014, se plătesc cu prioritate pe parcursul perioadei de observaţie şi de reorganizare, la cererea creditorului adresată practicianului în insolvenţă, pe baza documentelor din care rezultă creanţa, fără ca titularii acestor creanţe să fie înscrişi în tabelul creditorilor. Creditorii titulari ai creanţelor curente nu fac parte din categoriile de creditori care votează planul, deci nu au la îndemână mijloace efective şi eficiente de recuperare a creanţelor în cadrul procedurii insolvenţei. Titularii creanţelor curente cu un cuantum peste valoarea-prag de 40.000 lei pot, conform art. 75 alin. (4) şi art. 143 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, să solicite trecerea debitorului la procedura de lichidare prin faliment, în caz de întârziere la plată mai mult de 60 de zile de la recunoaşterea creanţei de administratorul judiciar sau de la hotărârea judecătorului-sindic [art. 15 alin. (4) ], respectiv de la scadenţă [art. 143 alin. (3) ]. În contextul arătat, interpretarea potrivit căreia ceilalţi creditori pot stabili reorganizarea pe bază de plan cu eşalonarea creanţelor curente, fără acordul creditorilor titulari ai acestor creanţe, deşi existenţa mijloacelor de plată pentru achitarea creanţelor curente şi plata efectivă a acestora reprezintă o condiţie şi un indiciu pentru o reorganizare viabilă şi eficientă, nu este conformă principiilor procedurii insolvenţei. Tribunalele din circumscripţia Curţii de Apel Craiova au transmis următoarele puncte de vedere: – Tribunalul Dolj a învederat că există posibilitatea inserării în planul de reorganizare a eşalonării la plată a creanţelor, inclusiv a creanţelor bugetare, cu aprobarea prealabilă a acestor creditori; – Tribunalul Mehedinţi a arătat că prin planul de reorganizare se poate prevedea plata eşalonată a creanţelor curente, dispoziţia legală incidentă nefăcând nicio distincţie; – Tribunalul Gorj, înaintând şi jurisprudenţă relevantă, s-a pronunţat în sensul că este posibilă eşalonarea creanţelor curente prin planul de reorganizare.

Opinia judecătorilor Secţiei a II-a civile a Curţii de Apel Galaţi este cea exprimată în cuprinsul sesizării ce formează obiectul dosarului de faţă, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 2.788/1/2018. Prin adresa de înaintare a sesizării, instanţa de trimitere a comunicat şi Decizia nr. 93/A din 21 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia a II-a civilă, în considerentele căreia s-a reţinut că legiuitorul a avut în vedere, prin dispoziţiile art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014, să se prevadă inclusiv dacă plata creanţelor curente se va face uno ictu (deodată) sau eşalonat, etapizat. A interpreta că prin „modalitatea de plată” legiuitorul nu a admis şi posibilitatea eşalonării creanţelor curente ar însemna că doar art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 ar fi fost suficient pentru a se înţelege că plata trebuie să aibă loc instantaneu, deodată, ulterior scadenţei creanţei curente, iar art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 să nu aibă nicio aplicare. Or, o dispoziţie trebuie interpretată în sensul în care produce un efect juridic, iar nu în sensul în care nu produce niciun efect. În plus, nu este exclus ca, în ipoteza în care o parte dintre creanţele curente ar avea un cuantum exorbitant, raportat la posibilităţile de realizare a veniturilor în perioada de reorganizare, limitarea posibilităţii de eşalonare a plăţilor doar pentru creanţele anterioare deschiderii procedurii să semnifice practic o iluzorie tentativă de redresare a activităţii, întrucât tot ceea ce produce debitoarea ar fi canalizat către achitarea creanţelor curente. Altfel spus, este lesne de observat preocuparea legiuitorului de a fi inclusă în planul de reorganizare o privire de ansamblu asupra modului în care va continua să îşi desfăşoare activitatea cel care îşi va distribui veniturile, inclusiv în ceea ce priveşte creanţele curente. Faptul că aceste creanţe vor fi plătite conform documentelor din care rezultă are doar rolul de a indica faptul că nu se impune înscrierea acestora în tabelul de creanţe, Opinia magistraţilor din cadrul Secţiei a II-a civile a Tribunalului Galaţi este în sensul că nu este permisă eşalonarea creanţelor curente, prin „modalitatea” de achitare a lor urmând a se înţelege exclusiv sursa veniturilor necesare achitării. Interpretarea este în acord cu regimul juridic al creanţelor curente, stabilit de art. 5 pct. 21 din Legea nr. 85/2014 (potrivit căruia creanţa curentă se achită cu prioritate, în raport cu creanţele înscrise la masa credală) şi de art. 102 alin. (6) din actul normativ menţionat (conform căruia creanţele curente nici nu se înscriu la masa credală). Or, potrivit art. 5 pct. 53 şi 54 din Legea nr. 85/2014, planul de reorganizare, ca document fundamental al procedurii de reorganizare, va cuprinde programul de plată a creanţelor înscrise la masa credală, neexistând program de plată pentru creanţele curente. Altfel spus, creanţele curente nu sunt înscrise în tabelul de creanţe, nu sunt incluse în planul de reorganizare şi se achită cu prioritate faţă de creanţele din tabel, astfel că nu este posibilă reeşalonarea lor prin plan. Dacă s-ar proceda altfel, adică în sensul eşalonării creanţelor curente, măsura poate vătăma creditorii cu astfel de creanţe, care nu au drept de vot în ceea ce priveşte planul de reorganizare. Totodată, dacă s-ar admite eşalonarea prin plan a creanţelor curente, titularul creanţei curente respective nu ar mai putea solicita trecerea debitorului la faliment. Or, un text de lege trebuie interpretat în sensul aplicării sale, iar nu al neaplicării normei. Neeşalonarea creanţelor curente este în acord şi cu dispoziţiile art. 165 alin. (6) din Codul de procedură fiscală, potrivit căruia, pentru debitorii care se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa, ordinea de stingere a creanţelor este următoarea: mai întâi obligaţiile fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei, în ordinea vechimii, iar abia ulterior sumele datorate în contul ratelor din programele de plăţi ale obligaţiilor fiscale, cuprinse în planul de reorganizare. Judecătorii Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Vrancea au apreciat că dispoziţiile art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 trebuie interpretate inclusiv din perspectiva soluţiei Legii insolvenţei în timp. Astfel, dispoziţiile art. 94 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei nu prevedeau posibilitatea cuprinderii în planul de reorganizare a altor creanţe decât cele istorice. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi insolvenţă, prin art. 133 alin. (4) lit. e), modifică acea viziune, întrucât prevede că planul de reorganizare va menţiona: „e) modalităţile de achitare a creanţelor curente”. Rezultă, fără putinţă de tăgadă, faptul că planul de reorganizare poate cuprinde modalităţile în care se vor achita creanţele curente, implicit eşalonarea acestora. De altfel, o asemenea interpretare este şi în acord cu modificările aduse Codului de procedură fiscală – Legea nr. 207/2015, prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 (art. 204, eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale, inclusiv în ipoteza neachitării acestora ca urmare a unei alte eşalonări aprobate). În concluzie, opinia judecătorilor Tribunalului Vrancea privind interpretarea dispoziţiilor art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 este în sensul că planul de reorganizare poate cuprinde şi modalitatea plăţii prin eşalonare a creanţelor curente, inclusiv a celor bugetare.

La nivelul Curţii de Apel Oradea, judecătorii din cadrul Secţiei a II-a civile a Tribunalului Bihor au formulat un punct de vedere în sensul că planul de reorganizare a debitorului poate prevedea eşalonarea la plată a creanţelor curente, în situaţia în care acesta a fost votat de către creditori, însă aceasta nu împiedică creditorii cu creanţe curente să formuleze, potrivit art. 102 din Legea nr. 85/2014, cereri de plată.

Tribunalul Specializat Argeş, instanţă arondată Curţii de Apel Piteşti, a apreciat că dispoziţiile art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014 pot fi interpretate în sensul că planul de reorganizare a debitorului poate prevedea eşalonarea la plată a creanţelor curente (inclusiv a celor bugetare), din următoarele considerente: În principal, raţiunea avută de legiuitor la edictarea dispoziţiilor art. 133 din Legea nr. 85/2014 este aceea ca debitorul să aibă o posibilitate reală, efectivă şi concretă de a se redresa prin intermediul planului de reorganizare, aceasta incluzând şi modalitatea de plată a creanţelor curente (inclusiv a celor bugetare). Acest argument rezidă din formularea legiuitorului la art. 133 alin. (1) teza I din actul normativ anterior menţionat, conform căreia planul de reorganizare va indica perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, precum şi cu mijloacele financiare disponibile ale acestuia. Un alt argument este dat de interpretarea literal-gramaticală a dispoziţiilor art. 133 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 85/2014, care prevăd că planul de reorganizare va menţiona modalitatea de achitare a creanţelor curente, fără a distinge între acestea şi fără a detalia modalitatea de plată a creanţelor (care poate include şi o eşalonare a plăţii), astfel că, unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă, potrivit principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Un ultim argument, în opinia acestei instanţe, este dat şi de existenţa dispoziţiilor art. 143 alin. (3) teza finală din Legea nr. 85/2014, care prevăd implicit că, în perioada de reorganizare, debitorul unei creanţe curente, certe, lichide şi exigibile mai vechi de 60 de zile poate încheia o convenţie de plată cu creditorul, fără a se distinge de către legiuitor cu privire la conţinutul convenţiei de plată, convenţie ce poate conţine inclusiv eşalonarea plăţii creanţei curente, acest lucru îndreptăţindu-l pe judecătorul-sindic să respingă cererea de trecere în faliment, formulată de creditor în temeiul acestor dispoziţii legale.

Curtea de Apel Ploieşti a înaintat Sentinţa nr. 682 din 10 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 808/91/2012/a45, nedefinitivă, prin care s-a respins contestaţia împotriva măsurii administratorului judiciar de respingere a solicitării de plată a creanţei curente, întemeiate pe prevederile Legii nr. 85/2006. Instanţa a reţinut că, potrivit prevederilor art. 157 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, nu se consideră obligaţii fiscale restante obligaţiile fiscale cu termen de plată viitor stabilite în planul de reorganizare judiciară aprobat conform legii, iar prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. 808/9l/2012/a44 a fost confirmat planul de reorganizare (prin care s-au eşalonat creanţele bugetare, inclusiv creanţele curente), fiind astfel verificată implicit îndeplinirea obligaţiilor de plată asumate de societatea debitoare inclusiv în ceea ce o priveşte pe contestatoare. Punctul de vedere majoritar al Tribunalului Dâmbovi