Decizia nr. 72 din 15 octombrie 2018
Decizia nr. 72 din 15 octombrie 2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Decizia nr. 72 din 15 octombrie 2018
15 octombrie 2018
10 septembrie 2021
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Decizia nr. 72/2018 Dosar nr. 1370/1/2018
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 octombrie 2018
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 85 din 04/02/2019
Eugenia Voicheci – preşedintele Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului
Petronela Iulia Niţu – judecător la Secţia a II-a civilă
Cosmin Horia Mihăianu – judecător la Secţia a II-a civilă
Roxana Popa – judecător la Secţia a II-a civilă
Ianina Blandiana Grădinaru – judecător la Secţia a II-a civilă
Minodora Condoiu – judecător la Secţia a II-a civilă
Valentina Vrabie – judecător la Secţia a II-a civilă
George Bogdan Florescu – judecător la Secţia a II-a civilă
Mirela Poliţeanu – judecător la Secţia a II-a civilă
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.370/1/2018 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27
5
alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Şedinţa este prezidată de doamna judecător Eugenia Voicheci, preşedintele Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27
6
din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea următoarei probleme de drept:
„dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 102 alin. (1) teza I şi teza a II-a din Legea nr. 85/2014:
– cererea de admitere a creanţelor se depune numai la tribunal sau poate fi depusă şi la administratorul judiciar;
– cererea de admitere a creanţelor depusă la administratorul judiciar în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii, dar nedepusă în termen la tribunal este considerată a fi formulată în termen”.
După prezentarea referatului cauzei de către magistratul- asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Eugenia Voicheci, preşedintele Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:
I. Titularul şi obiectul sesizării
Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 22 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.168/88/2016/a1, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată.
Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 22 mai 2018 cu nr. 1.370/1/2018.
II. Temeiul juridic al sesizării
Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele:
„Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”
III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile
Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 85/2014.
„Art. 102. – (1) Cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii; cererile de admitere a creanţelor vor fi înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului. […]”
Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 2 octombrie 2018, art. 102 alin. (1) a suferit modificări, însă aspectele supuse interpretării (teza I şi teza a II-a a acestui articol) au rămas neschimbate.
IV. Expunerea succintă a procesului
Prin Încheierea nr. 2.092 din 16 decembrie 2016, Tribunalul Tulcea – Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus deschiderea procedurii insolvenţei în formă generală cu privire la debitoarea A, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar provizoriu B, şi a stabilit drept termen-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei data de 20 ianuarie 2017.
La 31 ianuarie 2017, în cadrul dosarului de insolvenţă au fost înregistrate cererile de admitere a creanţelor formulate de creditorii C şi D, acesta din urmă aflat în procedură de reorganizare judiciară şi reprezentat prin administrator special E.
Aceleaşi cereri de creanţă, însoţite de înscrisuri doveditoare, au fost depuse şi la sediul administratorului judiciar B, fiind înregistrate la acest cabinet cu nr. 69 din 20 ianuarie 2017 (cererea creditorului C) şi nr. 70 din 20 ianuarie 2017 (cererea creditoarei D), potrivit copiei din registrul de corespondenţă al administratorului judiciar.
Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea – Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 15 februarie 2017 cu nr. 2.168/88/2016/a1, contestatorii F şi G au formulat contestaţie împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitoarei A, publicat de către administratorul judiciar B în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 39 din 1 februarie 2017, şi au solicitat judecătorului-sindic în principal admiterea excepţiei tardivităţii formulării cererilor de admitere a creanţelor de către creditorii C şi D, refacerea tabelului de creanţe, în sensul înlăturării creanţelor în cuantum de 105.000,00 lei – deţinută de C şi 1.733.950,59 lei – deţinută de D, iar în subsidiar refacerea tabelului preliminar în sensul modificării cuantumului creanţei deţinute de creditorul C de la 105.000,00 lei la 100.000,00 lei şi a creanţei deţinute de creditoarea D de la 1.733.950,59 lei la 791.950,59 lei.
Tardivitatea formulării cererilor de admitere a creanţelor celor doi creditori a fost invocată motivat de faptul că aceste cereri au fost expediate către Tribunalul Tulcea prin poştă la 25 ianuarie 2017 şi au fost înregistrate la instanţa de judecată la 30 ianuarie 2017, respectiv la 31 ianuarie 2017, cu depăşirea termenului stabilit prin încheierea de şedinţă din 16 decembrie 2016.
Intimatul B, administrator judiciar al A, prin întâmpinare, a solicitat admiterea în parte a contestaţiei, menţinerea măsurii administratorului judiciar de a înscrie în tabelul preliminar al creanţelor pe creditorul C cu o creanţă subordonată în valoare totală de 105.000,00 lei şi modificarea creanţei creditorului D în sensul înscrierii acestuia cu o creanţă chirografară în valoare de 1.291.550,59 lei. Totodată, administratorul judiciar al debitoarei a solicitat respingerea excepţiei tardivităţii formulării cererilor de admitere a creanţelor creditorilor C şi D, arătând că acestea au fost depuse în termen, astfel: declaraţia de creanţă a creditorului C a fost înregistrată la registratura B cu nr. 69 din 20 ianuarie 2017, iar declaraţia de creanţă a creditorului D a fost înregistrată la registratura B cu nr. 70 din 20 ianuarie 2017.
Prin Sentinţa civilă nr. 840 din 19 mai 2017, Tribunalul Tulcea – Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte contestaţia şi a dispus refacerea tabelului preliminar de creanţe al debitoarei A, în sensul modificării cuantumului creanţei deţinute de creditorul C de la suma de 105.000 lei la suma de 93.700 lei, precum şi a cuantumului creanţei deţinute de creditoarea D de la suma 1.733.950,59 lei la suma de 1.291.550,59 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Din analiza art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 rezultă că actul normativ nu stabileşte un anumit loc în care să se depună cererile de admitere a creanţelor, ceea ce este important de urmărit fiind doar respectarea termenului impus de lege şi fixat de judecătorul-sindic în hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei.
Cele două cereri de creanţă au fost depuse atât la sediul administratorului judiciar, cât şi la dosarul cauzei, însă la date diferite şi, întrucât una dintre aceste date respectă termenul legal înăuntrul căruia se puteau formula cereri de admitere a creanţelor, rezultă că acest termen a fost respectat, fiind fără relevanţă faptul că depunerea cererilor s-a realizat în termen doar la sediul administratorului judiciar, în condiţiile în care acesta este unul dintre organele prevăzute de art. 40 din Legea nr. 85/2014 care aplică procedura insolvenţei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel contestatorii F şi G, care au reluat, prin motivele de apel, excepţia tardivităţii formulării cererilor de admitere a creanţelor ale creditorilor C şi D.
Apelanţii au invocat prevederile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, conform cărora ” (1) Cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 42, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului (…), sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase”, precum şi cele cuprinse în art. 100 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ:
„(1) Notificarea va fi comunicată creditorilor de îndată şi, în orice caz, cu cel puţin 10 zile înainte de împlinirea termenului-limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor şi va cuprinde:
(…);
b) termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului, care va fi de maximum 45 de zile de la deschiderea procedurii, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă”.
În continuare, apelanţii se prevalează de dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora „Cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii; cererile de admitere a creanţelor vor fi înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului. (…) „.
Din dispoziţiile legale citate, în opinia apelanţilor rezultă că cererile de admitere a creanţelor se depun la grefa tribunalului, fiind menţionat în notificările comunicate care este locul depunerii acestor cereri, depunerea acestora la administratorul judiciar, care nu este asimilat instanţei de judecată, fiind numai opţională pentru creditori. Creditorii au obligaţia să depună cererile de admitere a creanţelor la dosarul cauzei, fiind lipsită de temei legal depunerea lor în termen numai la administratorul judiciar.
Prin Încheierea nr. 2.092 din 16 decembrie 2016, judecătorul-sindic a stabilit termen-limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei la 20 ianuarie 2017, iar la 23 decembrie 2016 s-a publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 23.432 notificarea privind deschiderea procedurii de insolvenţă a societăţii A, în cuprinsul căreia au fost făcute precizări suplimentare privind depunerea cererii de admitere a creanţei, respectiv cererea însoţită de documente justificative va fi depusă la dosar sau transmisă prin poştă pe adresa instanţei, în dublu exemplar sau într-un singur exemplar, cu menţiunea că exemplarul pentru administratorul judiciar a fost comunicat în mod direct acestuia prin poştă.
Cererile trimise instanţei se regăsesc în volumul II al Dosarului nr. 2.168/88/2016, data expedierii prin poştă fiind 25 ianuarie 2017, peste termenul de depunere a cererilor stabilit de judecătorul-sindic.
În cadrul soluţionării apelului, F şi G au formulat cerere privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa de sesizare dispunând suspendarea cauzei.
V. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării
Asupra admisibilităţii sesizării, instanţa de trimitere a reţinut că dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă instituie o serie de condiţii de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, astfel:
– existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;
– instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;
– cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
– soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;
– chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;
– chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, a jurisprudenţei instanţelor naţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie, precum şi a doctrinei relevante, instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cerute de art. 519 din Codul de procedură civilă.
a) Astfel, cauza este în curs de judecată în faţa instanţei de apel – Curtea de Apel Constanţa, care judecă în ultimă instanţă, având în vedere că, potrivit art. 43 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, „Hotărârile curţii de apel sunt definitive”.
b) Curtea de Apel Constanţa este competentă material şi teritorial să judece calea de atac declarată de apelanţii contestatori, astfel cum rezultă din art. 43 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora ” (1) Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul- sindic”.
c) Este îndeplinită şi cerinţa privind raportul de dependenţă dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită şi fondul cauzei, în sensul că hotărârea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o pronunţă în această procedură produce un efect concret asupra soluţiei din cauza de faţă.
Sub un prim aspect, problema de drept este una veritabilă, în sensul că există posibilitatea unor interpretări diferite, motivat de faptul că textul de lege are o formulare lacunară, incompletă, în ceea ce priveşte locul depunerii cererilor de admitere a creanţelor în interiorul termenului fixat în hotărârea de deschidere a procedurii, cu consecinţe directe asupra stabilirii formulării şi înaintării acestor cereri în termenul fixat şi a înscrierii creanţelor în tabelul preliminar.
Modalitatea de redactare a textului de lege poate conduce spre interpretări diferite, cu consecinţe juridice asupra întregii proceduri a insolvenţei, în condiţiile în care respingerea ca tardivă a unei cereri de admitere a creanţei are consecinţa directă a neînscrierii creanţei în tabelul preliminar şi nedobândirea calităţii de creditor îndreptăţit să participe la procedură pentru titularul cererii.
De asemenea, chestiunea interpretării şi aplicării dispoziţiilor art. 102 alin. (1) primele teze din Legea nr. 85/2014, în sensul stabilirii dacă cererea de admitere a creanţelor, la care se referă textul indicat, se depune numai la tribunal, în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii sau poate fi depusă, în acelaşi termen, la administratorul judiciar, precum şi stabilirea consecinţei juridice a depunerii acestei cereri numai la administratorul judiciar, este determinantă pentru soluţionarea pe fond a contestaţiei creditorilor interesaţi împotriva înscrierii în tabelul preliminar a creanţelor aparţinând acelor creditori care au înregistrat cererile de admitere a creanţelor, în termenul fixat în hotărâre, numai la administratorul judiciar, înregistrarea acestora la tribunal fiind făcută peste acest termen.
Aprecierea ca tardiv formulate a celor două cereri de admitere a creanţelor are drept consecinţă înlăturarea acestor creanţe de la masa credală, cu efectele prevăzute de art. 114 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 referitor la calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură a celor doi titulari ai cererilor.
d) Chestiunea de drept nu a fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici nu există pe rolul acestei instanţe un recurs în interesul legii în acest sens.
e) Chestiunea de drept îndeplineşte şi cerinţa noutăţii, în sensul jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atunci când se referă la o normă juridică intrată în vigoare cu mai mult timp în urmă.
S-a avut în vedere nu numai textul art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014), dar şi faptul că, anterior intrării în vigoare a noii legi, aceeaşi chestiune era reglementată de art. 64 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 85/2006), astfel că prezenta chestiune de drept este generată nu numai de noua reglementare a procedurii insolvenţei, ci şi de vechea lege.
Aşadar, deşi se supune atenţiei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie numai textul art. 102 alin. (1) teza I şi a II-a din Legea nr. 85/2014, nu se poate face abstracţie de faptul că dispoziţiile legale menţionate au acelaşi conţinut cu cel cuprins în art. 64 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 şi, din această perspectivă, se poate pune în discuţie cerinţa noutăţii chestiunii de drept.
Totodată, se consideră că este îndeplinită cerinţa noutăţii întrucât problema de drept, deşi priveşte interpretarea şi aplicarea unui text de lege care s-a regăsit în aceeaşi redactare şi în actul normativ mai vechi, nu a primit o analiză în doctrina de specialitate sau o interpretare într-un act normativ intrat în vigoare recent sau relativ recent, prin raportare la momentul sesizării.
În urma verificării jurisprudenţei naţionale s-a constatat că, în ceea ce priveşte chestiunea de drept menţionată, nu există o practică consacrată şi nu există un număr semnificativ de hotărâri prin care să se fi soluţionat în mod diferit şi constant chestiunea de drept, pentru a se putea discuta de necesitatea unui recurs în interesul legii.
În consecinţă, potrivit jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se impune să se apeleze la mecanismul de unificare a practicii judiciare prin hotărâre prealabilă, pentru a se evita pronunţarea unor decizii în care aceleaşi probleme invocate de părţi să fie soluţionate în mod diferit.
VI. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
Prevederea legală anterioară celei supuse interpretării, cuprinsă în art. 64 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 (ce se impune a fi menţionată, ţinând seama că actul normativ, deşi abrogat în mod expres prin art. 344 din Legea nr. 85/2014, este aplicabil procedurilor de insolvenţă începute şi încă în derulare, conform art. 343 din Legea nr. 85/2014), statua următoarele: ” (1) Cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în sentinţa de deschidere a procedurii; cererile de creanţe vor fi înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului.”
Potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, ” (1) Organele care aplică procedura sunt: instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi lichidatorul judiciar”.
Potrivit art. 5 alin. (1) pct. 19 din Legea nr. 85/2014, „În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile au următoarele semnificaţii: (…) 19. creditor îndreptăţit să participe la procedură este acel titular al unui drept de creanţă asupra averii debitorului, care a înregistrat o cerere de înscriere a creanţei, în urma admiterii căreia acesta dobândeşte drepturile şi obligaţiile reglementate de prezenta lege pentru fiecare stadiu al procedurii. Calitatea de creditor încetează ca urmare a neînscrierii sau a înlăturării din tabelele creditorilor întocmite succesiv în procedură, precum şi prin închiderea procedurii; au calitatea de creditor, fără a depune personal declaraţiile de creanţă, salariaţii debitorului;”.
Art. 99 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede:
„(1) În urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor potrivit prevederilor art. 67 alin. (1) lit. c) ori, după caz, potrivit prevederilor art. 74, (…) „, iar conform art. 100 din Legea nr. 85/2014 ” (1) Notificarea va fi comunicată creditorilor de îndată şi, în orice caz, cu cel puţin 10 zile înainte de împlinirea termenului-limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor şi va cuprinde:
(…)
b) termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului, care va fi de maximum 45 de zile de la deschiderea procedurii, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă”.
Potrivit prevederilor art. 114 din acelaşi act normativ,
„(1) Cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 42, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, în ceea ce priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase.
(2) Decăderea va fi constatată de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, care nu va mai înscrie creditorul în tabelul creditorilor”.
Au, aşadar, o importanţă deosebită verificarea şi stabilirea momentului depunerii cererii de admitere a creanţei, constatarea tardivităţii acesteia având drept consecinţă înlăturarea titularului cererii de la masa credală pentru acea creanţă, cu toate efectele juridice care decurg, potrivit legii.
Referitor la chestiunea de drept supusă analizei, textul art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 face referire la „depunerea” cererii de admitere a creanţei în termenul fixat prin hotărârea de deschidere a procedurii, aspect deosebit de important în contextul general al posibilităţii analizării, verificării şi înscrierii creanţei, dar şi la „înregistrarea” cererii într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului, fără a se face referire la locul depunerii cererii, anterior înregistrării acesteia.
Problema apare nu dacă titularul cererii depune şi înregistrează cererea şi la tribunal şi la administratorul judiciar în termenul fixat prin hotărâre sau dacă o depune numai la administratorul judiciar, dar acesta o redirecţionează în termen către tribunal, ci numai atunci când cererea de admitere a creanţei este depusă şi înregistrată în acest termen numai la administratorul judiciar, depunerea la tribunal făcându-se peste termen.
În doctrina de specialitate, în legătură cu textul de lege din vechea reglementare, s-a arătat că „declaraţiile de creanţă se depun la tribunal, se înregistrează în registrul creanţelor, se păstrează în mape distincte ţinute pe debitori şi se pun la dispoziţia administratorului judiciar după expirarea termenului fixat pentru depunerea creanţelor. (…) Depunerea declaraţiei de creanţă şi înregistrarea ei direct la sediul profesional al administratorului judiciar nu sunt sancţionate cu nulitatea, încât declaraţia astfel depusă se consideră legal înregistrată, administratorul judiciar având obligaţia să o îndrepte la tribunal pentru a fi înregistrată în registrul special”.
S-a făcut, de asemenea, şi menţiunea că „cererile de admitere a creanţelor vor fi depuse prin registratura tribunalului sau direct în şedinţă şi se vor înregistra într-un registru păstrat la grefa tribunalului pentru consultare”.
Într-o decizie de speţă identificată în referire la această chestiune s-a apreciat astfel: „câtă vreme niciun text de lege nu prevede vreo sancţiune pentru faptul că declaraţia de creanţă a fost depusă iniţial şi în termenul-limită prestabilit, la administratorul judiciar, care este şi practicianul care aplică procedura insolvenţei şi efectuează, potrivit art. 66 şi 67 din Legea nr. 85/2006, procedura de verificare a creanţei, depunerea declaraţiei de creanţă direct la administratorul judiciar şi primirea ei de către acesta, nu se poate transforma contra creditorului care a procedat astfel” (Tribunalul Alba – Secţia de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, Sentinţa nr. 359/2014).
Având în vedere că administratorul judiciar este un organ care aplică procedura insolvenţei, ţinând seama de atribuţiile generale ale administratorului judiciar, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, care, deşi nu fac referire la atribuţia preluării şi înregistrării cererilor de admitere a creanţelor formulate conform art. 102, prevăd atribuţia de verificare a creanţelor [lit. k) ], reţinându-se rolul practicianului în insolvenţă după pronunţarea hotărârii de deschidere a procedurii, inclusiv trimiterea notificării menţionate de art. 99 alin. (1), precum şi procedura urmată în privinţa întocmirii tabelelor de creanţă, dar şi văzând modul de redactare a textului art. 102 alin. (1), instanţa de trimitere consideră că declaraţia de admitere a creanţei se depune la tribunal, unde se înregistrează în registrul special, însă depunerea şi înregistrarea numai la administratorul judiciar pot produce efecte dacă este depusă şi înregistrată în termenul fixat prin hotărâre.
Astfel cum s-a precizat în doctrină, depunerea cererii direct la administratorul judiciar nu este lovită de nulitate; produce deci efectele pentru care a fost creată, astfel că, dacă este depusă şi înregistrată la acest organ care aplică procedura în termenul stabilit, produce efectele juridice reglementate.
În consecinţă, în opinia instanţei de trimitere, cererea de admitere a creanţei depusă la administratorul judiciar în termen, dar nedepusă sau/şi neînaintată şi la tribunal în acelaşi termen fixat, nu este considerată a fi tardiv formulată, această cerere urmând a fi înaintată tribunalului şi înregistrată în registrul prevăzut de lege.
VII. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
Apelanţii contestatori F şi G au susţinut că, în cauză, sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel:
– existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; această condiţie este îndeplinită, deoarece litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea se află pe rolul Curţii de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal;
– cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; această condiţie este îndeplinită, deoarece instanţa de sesizare urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care este definitivă;
– de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi a dispoziţiilor art. 3 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.692/C/2006 privind aprobarea formatului Buletinului procedurilor de insolvenţă şi a conţinutului-cadru al citaţiilor, comunicărilor, hotărârilor judecătoreşti, convocărilor, notificărilor şi al altor acte care se publică în acesta şi al dovezii privind îndeplinirea procedurii de citare, comunicare, convocare şi notificare, cu modificările ulterioare (în continuare Ordinul nr. 1.692/C/2006), depinde soluţionarea litigiului dedus judecăţii;
– chestiunea de drept enunţată este nouă, deoarece din consultarea jurisprudenţei s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
Cu privire la chestiunea de drept, apelanţii contestatori au susţinut că:
– dispoziţiile art. 102 din Legea nr. 85/2014 prevăd că ” (1) (…) cererile de admitere a creanţelor vor fi înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului” şi numai creanţele salariale se înregistrează în tabelul de creanţe din oficiu, de către administratorul judiciar, în temeiul art. 5 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 85/2014;
– potrivit dispoziţiilor art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, „Creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanţele născute după data deschiderii procedurii de faliment”, astfel încât calea procedurală de urmat pentru creditor, pentru valorificarea oricărei creanţe considerate ca fiind născută după data deschiderii procedurii, este aceea a adresării unei cereri administratorului judiciar, care este ţinut să formuleze răspuns şi să indice măsura adoptată (admiterea sau respingerea înscrierii) şi numai creditorul nemulţumit se poate adresa instanţei cu o contestaţie;
– interpretând per a contrario dispoziţiile legale menţionate, cererea de admitere a creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii se înregistrează doar la grefa instanţei, respectiv la sediul tribunalului;
– potrivit art. 102 alin. (9) din Legea nr. 85/2014, „Toate creanţele prezentate a fi admise şi înregistrate la grefa tribunalului vor fi prezumate valabile şi corecte dacă nu sunt contestate de către debitor, administratorul judiciar sau creditori”, dispoziţia legală făcând din nou trimitere la grefa tribunalului şi nicidecum la sediul administratorului judiciar;
– atât formatul, cât şi conţinutul-cadru al modelului de notificare cuprins în Ordinul nr. 1.692/C/2006 sunt obligatorii pentru toţi participanţii la procedură, iar potrivit anexei nr. 3.3 – Notificare privind deschiderea procedurii de insolvenţă, la secţiunea informaţii suplimentare – se precizează că, în vederea înscrierii la masa credală, este necesar să se completeze şi să se transmită la tribunal „cererea de înscriere a creanţei în tabelul preliminar” cu respectarea dispoziţiilor art. 65 alin. (1) din legea privind procedura insolvenţei. Cererea de înscriere a creanţei în tabelul preliminar va fi însoţită de documentele justificative ale creanţei şi de actele care atestă constituirea de garanţii, în copii certificate. Cererea de înscriere a creanţei şi documentele care o însoţesc vor fi depuse la dosar sau transmise prin poştă pe adresa instanţei, în dublu exemplar, unul pentru a fi comunicat administratorului judiciar şi unul pentru a rămâne la dosar, cu menţiunea că exemplarul pentru administratorul judiciar poate fi comunicat în mod direct acestuia, prin poştă.
Intimatul administrator judiciar B şi intimaţii creditori C şi D nu şi-au exprimat punctul de vedere cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării.
VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
La nivelul Secţiei a II-a civile din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia s-a opinat că, în contextul dispoziţiilor art. 102 alin. (1) teza I şi teza a II-a din Legea nr. 85/2014, cererea de admitere a creanţelor poate fi depusă şi la administratorul judiciar, cu condiţia dovedirii că înregistrarea s-a realizat în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii, această opinie fiind susţinută şi de judecătorii-sindici din cadrul Tribunalului Sibiu.
În schimb, Tribunalul Hunedoara a apreciat că cererea depusă la administratorul judiciar în termenul fixat, dar nedepusă la tribunal nu poate fi considerată în termen decât în cazul admiterii unei cereri de repunere în termenul de depunere a respectivei declaraţii.
Opinia judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Bacău şi al instanţelor arondate este în sensul că cererea de admitere a creanţelor se depune numai la tribunal, iar cererea de admitere a creanţelor depusă la administratorul judiciar în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii, dar nedepusă în termen la tribunal nu este considerată a fi formulată în termen.
Prin punctul de vedere exprimat de membrii Secţiei civile din cadrul Curţii de Apel Braşov s-a arătat că, în interpretarea prevederilor art. 102 alin. (1) teza I şi teza a II-a din Legea nr. 85/2014, cererea de admitere a creanţelor poate fi depusă şi la administratorul judiciar, având în vedere că practicianul în insolvenţă este participantul care gestionează întreaga procedură, iar legea nu prevede vreo sancţiune pentru nedepunerea acesteia la tribunal.
Depunerea cererii la administratorul judiciar în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii se consideră formulată în termen, chiar dacă practicianul în insolvenţă o înregistrează la tribunal peste termenul stabilit, fiind o situaţie procedurală similară aceleia în care o cerere este înregistrată la un alt organ decât cel competent, dar care are obligaţia de a o înainta instituţiei competente să o soluţioneze.
La nivelul Curţii de Apel Bucureşti – Secţiile a V-a şi a VI-a civilă, al Tribunalului Bucureşti (majoritate), Tribunalului Călăraşi, Tribunalului Ialomiţa, Tribunalului Giurgiu şi Tribunalului Ilfov s-a apreciat că cererea de admitere a unei creanţe poate fi depusă şi la administratorul judiciar şi, atât timp cât a fost înregistrată în termen la acesta, ea nu poate fi considerată tardivă, chiar dacă nu a fost depusă în termen şi la tribunal.
Acest punct de vedere a fost motivat prin raportare la faptul că dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 nu menţionează în mod expres unde se depune cererea de creanţă, ci doar că astfel de cereri trebuie înregistrate într-un registru păstrat la grefa tribunalului.
S-a precizat că, atât timp cât legea nu conţine limitări din perspectiva depunerii cererii de creanţă, aceasta poate fi depusă şi la administratorul judiciar, care, potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, este unul dintre organele care aplică procedura şi, în plus, conform art. 58 alin. (1) lit. k) din acelaşi act normativ, are şi atribuţia verificării creanţelor. Câtă vreme creditorul a fost diligent şi a înregistrat cererea de creanţă la administratorul judiciar în termenul stabilit de judecătorul-sindic, nu poate fi sancţionat prin constatarea decăderii sale din dreptul de creanţă, chiar dacă cererea nu a fost înregistrată şi la tribunal, administratorul judiciar urmând ca, ulterior, să înainteze cererea instanţei.
Totodată, se mai susţine că, în cazul în care cererea este depusă în termen direct la administratorul judiciar sau la oricare alt organ care o înaintează pe cale administrativă tribunalului competent, cererea va fi considerată ca fiind făcută în termen conform vizei de primire aplicate de organul la care s-a depus, chiar dacă înaintarea acesteia la tribunal s-a făcut după împlinirea termenului de depunere.
În sens contrar s-a apreciat de către Secţia a VII-a civilă a Tribunalului Bucureşti şi de către magistraţii din cadrul Tribunalului Teleorman că depunerea cererii de admitere a creanţei la administratorul judiciar şi nu la grefa tribunalului nu este o cerere conformă, creditorul putând fi sancţionat cu nulitatea cererii, cu consecinţa decăderii din dreptul de a formula o astfel de cerere pentru depăşirea termenului legal.
S-a arătat că cererea de admitere a creanţei trebuie depusă la tribunal pentru a fi înregistrată în registrul de creanţe, dispoziţiile în acest sens fiind imperative. De la data înregistrării în registrul de creanţe, cererea capătă dată certă, putându-se stabili dacă a fost depusă în termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii.
În consecinţă, punctul de vedere al judecătorilor asupra chestiunilor de drept supuse analizei a fost în sensul că cererea de admitere a creanţelor se depune numai la tribunal, putând fi depusă numai opţional la administratorul/lichidatorul judiciar, iar în situaţia în care cererea de admitere a creanţelor a fost depusă la administratorul/lichidatorul judiciar în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii, dar nedepusă în termen la tribunal, urmează a fi considerată ca tardiv formulată.
La nivelul Curţii de Apel Cluj, opinia majoritară a judecătorilor din cadrul Secţiei a II-a civile a Tribunalului Maramureş este că, deşi raportat la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se poate afirma că administratorul judiciar/practicianul în insolvenţă îşi desfăşoară activitatea în realizarea unui serviciu de interes public, în condiţiile în care acesta verifică inclusiv tardivitatea, acesta nu poate conferi dată certă cererii de admitere a creanţelor din ziua în care i-a fost prezentată, în sensul art. 278 din Codul de procedură civilă.
Printre atribuţiile administratorului judiciar nu figurează şi darea de dată certă înscrisurilor care i se prezintă în acest scop.
Administratorii judiciari/Practicienii în insolvenţă nu au în domeniul competenţelor lor abilitarea de a conferi dată certă înscrisurilor prezentate de părţi în acest scop.
Astfel, cererile de admitere a creanţelor trebuie depuse numai la tribunal şi înregistrate în registru, dobândind de la data înregistrării la instanţă dată certă.
Rezultatele verificărilor efectuate de către administratorul judiciar trebuie să se reflecte în tabelele creanţelor, legea stabilind obligaţia administratorului judiciar de a întocmi aceste tabele.
În caz de contestaţie, depunerea în termen, direct la administratorul judiciar, a declaraţiei de creanţă, urmată de depunerea peste termen la tribunal, este supusă verificării de către judecător, fiind posibilă instituţia de drept procesual a repunerii în termen.
Opinia unanimă a judecătorilor din cadrul Tribunalului Specializat Cluj este în favoarea următoarei orientări: cererea de admitere a creanţelor este considerată a fi depusă în termen doar dacă este înregistrată la tribunal, în termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii, eventual prorogat conform art. 100 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, cu aplicarea art. 183 din Codul de procedură civilă.
Într-adevăr, Legea nr. 85/2014 nu cuprinde o dispoziţie expresă în sensul obligaţiei creditorilor de a depune cererea de admitere a creanţelor la tribunal. Cu toate acestea, locul pentru depunerea cererilor de admitere a creanţei poate fi dedus din coroborarea următoarelor dispoziţii: art. 102 alin. (1) şi (9), art. 58 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.
Din analiza Sentinţei civile nr. 591 din 4 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.909/118/2017/a1 al Tribunalului Constanţa – Secţia I civilă, instanţă arondată Curţii de Apel Constanţa, rezultă că o cerere de admitere a unei creanţe poate fi depusă şi la administratorul judiciar şi, atât timp cât a fost înregistrată în termen la acesta, ea nu poate fi considerată tardivă, chiar dacă nu a fost depusă în termen şi la tribunal.
Opinia judecătorilor din cadrul Secţiei a II-a civile a Curţii de Apel Craiova este în sensul că, pentru valabila declarare a creanţei, se impune îndeplinirea atât a condiţiei formulării declaraţiei de creanţă în termenul prevăzut de lege, cât şi a condiţiei privind înregistrarea acesteia la tribunal în registrul special al creanţelor, care se păstrează la grefa tribunalului, denumit „Registrul de creanţe”, conform art. 84 pct. 19 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările ulterioare.
Dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 sunt imperative, astfel încât declaraţia de creanţă depusă în termen la administratorul judiciar şi neînregistrată în termen la tribunal nu produce efectele unei cereri de creanţă regulat introduse, urmând a fi respinsă ca tardiv formulată.
Condiţia înregistrării la tribunal a declaraţiei este reluată şi în art. 102 alin. (9) din acelaşi act normativ, care prezumă valabile şi corecte toate creanţele pentru care s-a formulat declaraţie de creanţă, înregistrate la grefa tribunalului.
Punctele de vedere exprimate cu privire la această problemă de către Tribunalul Mehedinţi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au fost în sensul că declaraţia de creanţă depusă la administratorul judiciar în termenul fixat prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei este considerată a fi formulată în termen.
La nivelul Secţiei a II-a civile din cadrul Tribunalului Dolj s-a arătat că toate cererile de admitere a creanţelor au fost depuse exclusiv la sediul instanţei, nefiind întâlnite situaţii în care cererea de admitere a creanţelor să fie depusă la administratorul judiciar în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii, dar nedepusă în termen la tribunal.
Tribunalul Olt – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a considerat că cererile de admitere a creanţelor trebuie depuse la tribunal în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii, acestea fiind înregistrate într-un registru special care se păstrează la grefa tribunalului (arhivă).
Magistraţii Secţiei a II-a civile a Curţii de Apel Galaţi opinează în sensul că art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 face referire la depunerea cererii de admitere a creanţei în termenul fixat prin hotărârea de deschidere a procedurii, dar şi la înregistrarea cererii într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului, fără a se face referire la locul depunerii cererii anterior înregistrării acesteia.
În practică se întâlnesc situaţii în sensul depunerii cererii de admitere a creanţei atât la administratorul judiciar, cât şi la tribunal.
Având în vedere că administratorul judiciar este un organ care aplică procedura insolvenţei, ţinând seama de atribuţiile generale ale administratorului judiciar, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, care, deşi nu fac referire la atribuţia preluării şi înregistrării cererilor de admitere a creanţelor formulate conform art. 102, prevăd atribuţia de verificare a creanţelor (lit. k), reţinându-se rolul practicianului în insolvenţă după pronunţarea hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei, inclusiv trimiterea notificării menţionate de art. 99 alin. (1), precum şi procedura urmată în privinţa întocmirii tabelelor de creanţă, dar şi modul de redactare a textului art. 102 alin. (1), se apreciază că cererea de admitere a creanţei se depune la tribunal, unde se înregistrează în registrul special, însă depunerea şi înregistrarea numai la administratorul judiciar pot produce efecte doar dacă declaraţia este depusă şi înregistrată în termenul fixat prin hotărâre.
Opinia judecătorilor Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Vrancea este în sensul că, potrivit art. 102 alin. (1) şi art. 40 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, cererea de admitere a creanţei se depune la tribunal, unde se înregistrează în registrul special, în practica instanţei întâlnindu-se situaţii în sensul depunerii cererii de admitere a creanţei atât la administratorul judiciar, cât şi la tribunal, însă depunerea peste termen la tribunal o lipseşte de efectele juridice prevăzute de lege.
La nivelul Curţii de Apel Iaşi, opinia majoritară exprimată este în sensul că declaraţia de admitere a creanţei se depune obligatoriu la tribunal, opţional şi la administratorul/lichidatorul judiciar.
În ipoteza în care această cerere se depune doar la dosarul de insolvenţă aflat pe rolul tribunalului (într-un singur exemplar), administratorul judiciar are obligaţia studierii cererii de creanţă de la dosarul cauzei.
În sprijinul acestei opinii sunt dispoziţiile art. 102 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora „cererile de admitere a creanţelor vor fi înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului”, dar şi cele ale art. 84 pct. 19 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările ulterioare, conform cărora „Registrul de creanţe se păstrează la tribunalele specializate sau, după caz, la secţiile specializate ale tribunalelor, de către prim-grefierul tribunalului specializat, respectiv de grefierul-şef al secţiei specializate ori de altă persoană desemnată de preşedintele instanţei”.
Cum dispoziţiile legale prevăd păstrarea acestui registru la grefa tribunalului, este evidentă obligaţia creditorilor de a depune cererile de creanţă la tribunal.
În ceea ce priveşte aspectul considerării depunerii în termen a cererii de creanţă la tribunal sau la administratorul judiciar, părerile nu sunt unitare.
Opinia judecătorilor Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Oradea este în sensul că declaraţia de admitere a creanţei se depune la tribunal şi nu la administratorul judiciar, iar respectarea termenului de depunere se verifică în raport cu data depunerii la tribunal.
Punctul de vedere al judecătorilor Secţiei a II-a civile a Tribunalului Bihor este în sensul că cererea de admitere a creanţelor poate fi depusă la administratorul judiciar, iar cererea de admitere a creanţelor depusă la administratorul judiciar în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii, dar nedepusă în termen la tribunal este considerată a fi formulată în termen.
La nivelul Curţii de Apel Piteşti, Tribunalul Specializat Argeş a apreciat că declaraţia de admitere a creanţei trebuie depusă la tribunal în termenul stabilit, pentru următoarele considerente:
Conform art. 278 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, data înscrisurilor sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit, numai din ziua în care a devenit certă, prin una din modalităţile prevăzute de lege, respectiv: „1. din ziua în care au fost prezentate spre a se conferi dată certă de către notarul public, executorul judecătoresc sau alt funcţionar competent în această privinţă”.
Administratorul/Lichidatorul judiciar nu este un funcţionar competent să confere dată certă înscrisurilor care i se prezintă, în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau în Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, aprobat prin Hotărârea Congresului Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România nr. 3/2007, republicată, nefiind prevăzute dispoziţii în acest sens. Pe de altă parte, art. 94 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările ulterioare, prevede că „Actele de sesizare a instanţei depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poştă, curier ori fax sau în orice alt mod prevăzut de lege, se depun la registratură, unde, în aceeaşi zi, după stabilirea obiectului cauzei, primesc, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, dată certă şi număr din aplicaţia ECRIS”.
Având în vedere importanţa deosebită pe care o au data sesizării instanţei cu o cerere introductivă şi, în particular, data depunerii declaraţiei de creanţă, se apreciază că legiuitorul a urmărit ca această dat