ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6303/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6303/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului
civil de față,
Analizând actele și
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 11 august
2006, reclamanții G.G., M.M., B.C., C.M. și SC H. și A. SA au chemat în
judecată Primarul municipiului Constanța, Municipiul Constanța, prin primar și
Consiliul local Constanța pentru a se dispune restituirea în natură a
imobilului - teren în suprafață totală de 107 ha, situat în Constanța, cartier
Anadalchioi.
Prin Sentința nr.
1392 din 24 noiembrie 2008, Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins, ca
nefondată, acțiunea formulată de reclamanți și intervenienta în interes propriu
S.G.
Tribunalul a reținut
că, potrivit raportului de expertiză efectuat, întreaga suprafață de teren
făcea parte la momentul preluării din extravilanul municipiului Constanța,
suprapunându-se cu parcele de teren arabil, terne neproductive, drumuri de
exploatare, cale ferată, construcții hidrotehnice și drum județean de centură
Constanța - Ovidiu.
Din înscrisurile
aflate la dosar, respectiv tabelul anexă la decretul de expropriere, la data
preluării, terenul avea destinație agricolă.
Cum terenurile
agricole intră sub incidența art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, declarat
constituțional de Curtea Constituțională, contestația întemeiată pe
dispozițiile acestei legi speciale nu poate fi primită, deoarece opțiunea
legiuitorului a fost în sensul excluderii din domeniul său de aplicare a
terenurilor al căror regim juridic este reglementat de legile fondului funciar.
Prin Decizia nr.
429/C din 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a
respins apelurile declarate de reclamanți și intervenienta în interes propriu
S.G.
Instanța de apel a
constatat că, în cursul soluționării apelului, apelanta SC H. și A. SA a
cesionat către H.O. o cotă indiviză de 20% din cota indiviză de 50%.
În ceea ce privește
apelurile declarate, instanța de apel a reținut că soluționând cauza, instanța
s-a pronunțat implicit și asupra cererii de repunere pe rol, prin respingerea
acesteia, în condițiile în care cererea de repunere pe rol nu poate primi
calificarea de cerere în sensul art. 112 C. proc. civ. asupra căreia instanța
trebuie să se pronunțe explicit.
Dreptul de apărare al
părților nu a fost încălcat, pentru că prima instanță a administrat toate
probele necesare și utile cauzei, a pus în discuția contradictorie a părților
chestiunile de fapt și de drept pe baza cărora a soluționat litigiul și a
revenit motivat asupra obiecțiunilor încuviințate la raportul de expertiză
topografică.
De asemenea, prima
instanță a dispus în mod întemeiat decăderea din proba cu expertiză tehnică de
evaluare, având în vedere că soluția pronunțată s-a întemeiat pe dispozițiile
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește
fondul cauzei, instanța de apel a constatat că prima instanță a făcut o corectă
aplicare a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Conform dispozițiilor
art. 8 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data notificării,
terenurile al căror regim juridic era reglementat de legile fondului funciar
erau exceptate de la acordarea măsurilor reparatorii.
Faptul că intenția
legiuitorului a fost de a limita sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 numai cu
privire la terenurile aflate în intravilan rezultă și din redactarea
dispozițiilor art. 8 după modificarea intervenită prin adoptarea Legii nr.
247/2005, text de lege declarat constituțional de Curtea Constituțională.
Terenul în litigiu a
făcut parte din extravilanul municipiului Constanța atât la data preluării cât
și la data notificării, aspect confirmat de raportul de expertiză care a
constatat că se suprapune cu loturile nr. 47, 44, 43, 8 și 11, situate în
extravilanul municipiului Constanța.
Prin urmare, având în
vedere că suprafața de 107 ha avea destinația de teren agricol la data
preluării, că a fost preluată în aplicarea legii reformei agrare și că se afla
în extravilan, instanța de apel a constatat că prima instanță a stabilit în mod
corect incidența prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei
decizii, în termen legal, a declarat recurs intervenienta principală S.G.
Invocând dispozițiile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel a dat o
interpretare greșită art. 8 din Legea nr. 10/2001 și nu a luat în calcul toate
probele administrate.
Astfel, deși expertul
a menționat că lotul nr. 8 făcea parte din intravilan, iar lotul 11 făcea parte
atât din intra cât și din extravilan, instanța a concluzionat că întregul teren
se afla în extravilan.
În această situație,
art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil. Deoarece, dacă ar fi dorit să
se aibă în vedere doar situația terenurilor la data preluării, legiuitorul nu
ar fi introdus conjuncția "sau".
Motivarea instanței
de apel în ceea ce privește punctul de vedere al Curții Constituționale nu îi
este opozabilă recurentei, din moment ce o parte din teren se găsea în
intravilan la data preluării.
Instanța de apel, a
susținut recurenta, nu a luat în considerare nici Hotărârea Consiliului local
Constanța din data de 31 ianuarie 1997, prin care s-a aprobat modificarea
Hotărârii nr. 15/1993, în sensul reașezării limitelor intravilanului localităților
și potrivit căreia, la momentul notificării terenul solicitat făcea parte din
intravilan încă din anul 1997.
În plus, Legea nr.
247/2005 urmează a se aplica exclusiv situațiilor create după apariția sa, nu
și celor deja existente, pentru că nesoluționarea notificării nu poate fi
imputată persoanelor îndreptățite.
Criticile formulate
permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar
nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
În prezenta cauză,
instanța de recurs a fost investită să se pronunțe asupra unei singure
chestiuni de drept invocată prin cererea de declarare a recursului, și anume,
asupra aplicabilității dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Acest text, la
momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 prevedea că nu intră sub
incidența acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin
Legea fondului funciar nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000.
Ulterior, prin
intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, a fost modificat și conținutul art. 8
alin. (1), în sensul că nu intră sub incidența legii speciale de restituire
terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau
la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat
prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată și prin Legea nr. 1/2000
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și
celor forestiere.
Prin urmare, forma
inițială a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 excludea de la beneficiile
acestei legi doar terenurile care intrau sub incidența legii fondului funciar,
iar modificările ulterioare au mai exceptat o categorie de terenuri, respectiv,
cele care la data preluării sau la data notificării se aflau în extravilanul localităților.
În cauză, instanța de
apel a avut în vedere atunci când a apreciat că regimul juridic al terenului
este reglementat de legile fondului funciar nu doar apartenența la extravilan a
terenului la data preluării, ci și faptul că actul preluării a fost săvârșit în
baza Legii reformei agrare.
Soluția instanței de
apel reprezintă o corectă aplicare a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea
nr. 10/2001, pentru că terenul ce a aparținut autorului reclamanților și
intervenientei a fost preluat de stat în baza Legii nr. 187/1945 privind
reforma agrară.
Or, preluările
realizate în baza acestui act normativ nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, ci
obiectul Legii nr. 18/1991, republicată, care le menționează expres în
cuprinsul art. 9 alin. (1), 38 alin. (1) și 48 ca făcând obiect de reglementare
al acestei legi.
Față de natura
juridică a preluării, este irelevantă apartenența terenului în litigiu la
domeniul intravilan sau extravilan, deoarece preluările operate în temeiul
legii reformei agrare nu operau cu această distincție, distincție pe care nu o
preia nici legislația fondului funciar.
Cu privire la
includerea terenului în extravilan, chestiune care reprezintă doar un element
suplimentar în aplicarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, trebuie
subliniat faptul că legea specială de reparație exclude de la aplicare
terenurile care erau situate în extravilan, fie la data preluării, fie la data
notificării.
Conjuncția sau dă
tocmai această semnificație atunci când apare în sintagma "la data
preluării abuzive sau la data notificării". Deși formularea folosită de
legiuitor este la adăpost de orice interpretare, Normele metodologice de
aplicare a Legii nr. 10/2001 au explicitat-o, în sensul că nu fac obiectul
legii terenurile situate în extravilanul localităților, indiferent că aveau
această situare la data preluării abuzive sau la data notificării.
Este, așadar, cu
totul nefondată afirmația recurentei că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
este aplicabil doar atunci când terenul s-ar fi aflat în extravilan atât la
data preluării cât și la data notificării.
Având în vedere că
argumentul principal care exclude terenul de la aplicarea măsurilor reparatorii
prevăzute de Legea nr. 10/2001 este faptul că preluarea de către stat s-a
realizat în baza legii reformei agrare, apare inutil a se cerceta celelalte
critici formulate de intervenienta principală, pentru că și în ipoteza în care
instanța de apel ar fi greșit în ceea ce privește calificarea ca extravilan a
terenului, contestația tot nu putea fi admisă, din cauza temeiului juridic al
preluării.
De aceea, recursul
declarat de recurentă se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1)
C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de intervenienta S.G. împotriva Deciziei nr. 429/C
din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanta, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 17 octombrie 2012.
Procesat
de GGC - NN