ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.10.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6303/2012

HOTĂRÂRE
17.10.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6303/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

civil de față,

Analizând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 11 august

2006, reclamanții G.G., M.M., B.C., C.M. și SC H. și A. SA au chemat în

judecată Primarul municipiului Constanța, Municipiul Constanța, prin primar și

Consiliul local Constanța pentru a se dispune restituirea în natură a

imobilului - teren în suprafață totală de 107 ha, situat în Constanța, cartier

Anadalchioi.

Prin Sentința nr.

1392 din 24 noiembrie 2008, Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins, ca

nefondată, acțiunea formulată de reclamanți și intervenienta în interes propriu

S.G.

Tribunalul a reținut

că, potrivit raportului de expertiză efectuat, întreaga suprafață de teren

făcea parte la momentul preluării din extravilanul municipiului Constanța,

suprapunându-se cu parcele de teren arabil, terne neproductive, drumuri de

exploatare, cale ferată, construcții hidrotehnice și drum județean de centură

Constanța - Ovidiu.

Din înscrisurile

aflate la dosar, respectiv tabelul anexă la decretul de expropriere, la data

preluării, terenul avea destinație agricolă.

Cum terenurile

agricole intră sub incidența art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, declarat

constituțional de Curtea Constituțională, contestația întemeiată pe

dispozițiile acestei legi speciale nu poate fi primită, deoarece opțiunea

legiuitorului a fost în sensul excluderii din domeniul său de aplicare a

terenurilor al căror regim juridic este reglementat de legile fondului funciar.

Prin Decizia nr.

429/C din 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a

respins apelurile declarate de reclamanți și intervenienta în interes propriu

S.G.

Instanța de apel a

constatat că, în cursul soluționării apelului, apelanta SC H. și A. SA a

cesionat către H.O. o cotă indiviză de 20% din cota indiviză de 50%.

În ceea ce privește

apelurile declarate, instanța de apel a reținut că soluționând cauza, instanța

s-a pronunțat implicit și asupra cererii de repunere pe rol, prin respingerea

acesteia, în condițiile în care cererea de repunere pe rol nu poate primi

calificarea de cerere în sensul art. 112 C. proc. civ. asupra căreia instanța

trebuie să se pronunțe explicit.

Dreptul de apărare al

părților nu a fost încălcat, pentru că prima instanță a administrat toate

probele necesare și utile cauzei, a pus în discuția contradictorie a părților

chestiunile de fapt și de drept pe baza cărora a soluționat litigiul și a

revenit motivat asupra obiecțiunilor încuviințate la raportul de expertiză

topografică.

De asemenea, prima

instanță a dispus în mod întemeiat decăderea din proba cu expertiză tehnică de

evaluare, având în vedere că soluția pronunțată s-a întemeiat pe dispozițiile

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește

fondul cauzei, instanța de apel a constatat că prima instanță a făcut o corectă

aplicare a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Conform dispozițiilor

art. 8 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data notificării,

terenurile al căror regim juridic era reglementat de legile fondului funciar

erau exceptate de la acordarea măsurilor reparatorii.

Faptul că intenția

legiuitorului a fost de a limita sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 numai cu

privire la terenurile aflate în intravilan rezultă și din redactarea

dispozițiilor art. 8 după modificarea intervenită prin adoptarea Legii nr.

247/2005, text de lege declarat constituțional de Curtea Constituțională.

Terenul în litigiu a

făcut parte din extravilanul municipiului Constanța atât la data preluării cât

și la data notificării, aspect confirmat de raportul de expertiză care a

constatat că se suprapune cu loturile nr. 47, 44, 43, 8 și 11, situate în

extravilanul municipiului Constanța.

Prin urmare, având în

vedere că suprafața de 107 ha avea destinația de teren agricol la data

preluării, că a fost preluată în aplicarea legii reformei agrare și că se afla

în extravilan, instanța de apel a constatat că prima instanță a stabilit în mod

corect incidența prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs intervenienta principală S.G.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel a dat o

interpretare greșită art. 8 din Legea nr. 10/2001 și nu a luat în calcul toate

probele administrate.

Astfel, deși expertul

a menționat că lotul nr. 8 făcea parte din intravilan, iar lotul 11 făcea parte

atât din intra cât și din extravilan, instanța a concluzionat că întregul teren

se afla în extravilan.

În această situație,

art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil. Deoarece, dacă ar fi dorit să

se aibă în vedere doar situația terenurilor la data preluării, legiuitorul nu

ar fi introdus conjuncția "sau".

Motivarea instanței

de apel în ceea ce privește punctul de vedere al Curții Constituționale nu îi

este opozabilă recurentei, din moment ce o parte din teren se găsea în

intravilan la data preluării.

Instanța de apel, a

susținut recurenta, nu a luat în considerare nici Hotărârea Consiliului local

Constanța din data de 31 ianuarie 1997, prin care s-a aprobat modificarea

Hotărârii nr. 15/1993, în sensul reașezării limitelor intravilanului localităților

și potrivit căreia, la momentul notificării terenul solicitat făcea parte din

intravilan încă din anul 1997.

În plus, Legea nr.

247/2005 urmează a se aplica exclusiv situațiilor create după apariția sa, nu

și celor deja existente, pentru că nesoluționarea notificării nu poate fi

imputată persoanelor îndreptățite.

Criticile formulate

permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar

nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

În prezenta cauză,

instanța de recurs a fost investită să se pronunțe asupra unei singure

chestiuni de drept invocată prin cererea de declarare a recursului, și anume,

asupra aplicabilității dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Acest text, la

momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 prevedea că nu intră sub

incidența acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin

Legea fondului funciar nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000.

Ulterior, prin

intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, a fost modificat și conținutul art. 8

alin. (1), în sensul că nu intră sub incidența legii speciale de restituire

terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau

la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat

prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată și prin Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și

celor forestiere.

Prin urmare, forma

inițială a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 excludea de la beneficiile

acestei legi doar terenurile care intrau sub incidența legii fondului funciar,

iar modificările ulterioare au mai exceptat o categorie de terenuri, respectiv,

cele care la data preluării sau la data notificării se aflau în extravilanul localităților.

În cauză, instanța de

apel a avut în vedere atunci când a apreciat că regimul juridic al terenului

este reglementat de legile fondului funciar nu doar apartenența la extravilan a

terenului la data preluării, ci și faptul că actul preluării a fost săvârșit în

baza Legii reformei agrare.

Soluția instanței de

apel reprezintă o corectă aplicare a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, pentru că terenul ce a aparținut autorului reclamanților și

intervenientei a fost preluat de stat în baza Legii nr. 187/1945 privind

reforma agrară.

Or, preluările

realizate în baza acestui act normativ nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, ci

obiectul Legii nr. 18/1991, republicată, care le menționează expres în

cuprinsul art. 9 alin. (1), 38 alin. (1) și 48 ca făcând obiect de reglementare

al acestei legi.

Față de natura

juridică a preluării, este irelevantă apartenența terenului în litigiu la

domeniul intravilan sau extravilan, deoarece preluările operate în temeiul

legii reformei agrare nu operau cu această distincție, distincție pe care nu o

preia nici legislația fondului funciar.

Cu privire la

includerea terenului în extravilan, chestiune care reprezintă doar un element

suplimentar în aplicarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, trebuie

subliniat faptul că legea specială de reparație exclude de la aplicare

terenurile care erau situate în extravilan, fie la data preluării, fie la data

notificării.

Conjuncția sau dă

tocmai această semnificație atunci când apare în sintagma "la data

preluării abuzive sau la data notificării". Deși formularea folosită de

legiuitor este la adăpost de orice interpretare, Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001 au explicitat-o, în sensul că nu fac obiectul

legii terenurile situate în extravilanul localităților, indiferent că aveau

această situare la data preluării abuzive sau la data notificării.

Este, așadar, cu

totul nefondată afirmația recurentei că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

este aplicabil doar atunci când terenul s-ar fi aflat în extravilan atât la

data preluării cât și la data notificării.

Având în vedere că

argumentul principal care exclude terenul de la aplicarea măsurilor reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001 este faptul că preluarea de către stat s-a

realizat în baza legii reformei agrare, apare inutil a se cerceta celelalte

critici formulate de intervenienta principală, pentru că și în ipoteza în care

instanța de apel ar fi greșit în ceea ce privește calificarea ca extravilan a

terenului, contestația tot nu putea fi admisă, din cauza temeiului juridic al

preluării.

De aceea, recursul

declarat de recurentă se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1)

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de intervenienta S.G. împotriva Deciziei nr. 429/C

din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanta, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 17 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81893)
2010. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta Z.G. a chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța și a solicitat instanței să disp
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2152/2014
terenului, acolo unde era posibil, întrucât au fost identificate terenuri libere aflate în administrarea municipiului Constanța, iar pentru diferența de teren trebuiau stabilite măsuri reparatorii prin echivalent, cu obligația instanței ca,
ÎCCJ 2010-03-24
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2003/2010
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea introdusă la 7 martie 2007 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul A.T. a chemat în judecată pârâții Municipiul Constanța prin primar, Consiliul Local Constanța și Pri
ÎCCJ 2010-03-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1626/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2006 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta Z.G. a chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Pri
ÎCCJ 2010-05-20
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3139/2010
între persoana pârâtului și cea despre care pretinde că este obligată în raportul juridic dedus judecății. Față de considerentele mai sus expuse și de atribuțiile consiliului local în administrarea domeniului privat al municipiului Constanț
Sursă