ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 929/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara (DGRFP Timișoara) și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin (AJFP Caraș-Severin), pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziei de impunere nr. x/30.12.2013 emisă de AJFP Caraș-Severin în ceea ce privește respingerea cererii de rambursare a TVA în sumă de 1.917.175 RON; anularea Dispoziției de măsuri nr. 62/30.12.2013 emisă de AJFP Caraș-Severin; anularea Deciziei de soluționare a contestației (formulată împotriva deciziei de impunere) nr. x/26.11.2014 emisă de DGRFP Timișoara; anularea Deciziei de soluționare a contestației (formulată împotriva deciziei de măsuri) nr. 58/06.01.2015, emisă de AJFP Caraș-Severin; obligarea pârâtei să ramburseze reclamantei suma de 1.917.175 RON, reprezentând TVA ce a fost respinsă la rambursare prin decizia de impunere; obligarea pârâtei la plata dobânzilor, în conformitate cu prevederile art. 124 din O.G. nr. 92/2003; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 343 din 03 decembrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat recurs, reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ.

Motivarea sentinței este "sumară" iar majoritatea covârșitoare a argumentelor ce alcătuiesc considerentele sentinței sunt preluate din decizia de soluționare a contestației administrative și din întâmpinarea formulată de DGRFP Timișoara.

De asemenea, instanța de fond nu a administrat probele utile și pertinente soluționării cauzei, instanța omițând să administreze proba cu expertiza fiscală având în vedere complexitatea cauzei, volumul înscrisurilor depuse la dosar.

Din perspectiva motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește respingerea argumentelor referitoare la nemotivarea decizii de soluționare a contestației administrative.

Cerința motivării decizie de soluționare a contestației administrative este prevăzută expres de dispozițiile art. 211 alin. (3) Codul de procedură fiscală și art. 43 alin. (3) lit. c) și f) din același act normativ, motivarea actului administrativ fiind o condiție de valabilitate a acestuia, emitentul unui astfel de act având obligația de a indica în mod neechivoc elementele de fapt și de drept care au stat la baza soluției pronunțate.

De altfel, în jurisprudența comunitară - cauza C 367/1995 - s-a reținut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară și neechivocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată.

Curtea Europeană a decis în cauza C-41/1995 că insuficienta motivare sau nemotivarea actului administrativ atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor administrative.

Sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea unor dispoziții străine de natura pricinii, dispoziții care nu reglementează dreptul de deducere al taxei pe valoare adăugată și, ca urmare, în mod nelegal a fost înlăturat dreptul de deducere al recurentei prin raportare la dispozițiile legale din cadrul Titlului II - Impozitul pe profit - Codul fiscal, în condițiile în care în această materie erau aplicabile dispozițiile speciale ale art. 145 coroborat cu dispozițiile art. 146 lit. a) - Capitolul X - Regimul deducerilor - Codul fiscal.

Hotărârea recurată a fost pronunțată cu nerespectarea prevederilor pct. 45 din Normele metodologice de aplicare ale art. 145 din Codul fiscal și pct. 66 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 143 din Codul fiscal precum și art. 145 alin. (1), art. 145 alin. (2) lit. a), art. 146 alin. (1) lit. a) Codul fiscal, pct. 46 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a art. 146 Codul fiscal.

Conform pct. 45 din Normele metodologice de aplicare ale art. 145 din Codul fiscal, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa pentru achizițiile efectuate de aceasta chiar și înainte de înregistrarea în scopuri de TVA din momentul în care această persoană intenționează să desfășoare o activitate economică. Intenția persoanei trebuie evaluată în baza elementelor obiective, cum ar fi faptul că aceasta începe să angajeze costuri și/sau să facă investiții pregătitoare necesare inițierii acestei activități economice.

Totodată, pct. 66 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 153 din Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, prevede că activitatea economică se consideră ca fiind începută din momentul în care o persoană intenționează să efectueze o astfel de activitate, intenție ce trebuie apreciată în baza elementelor obiective.

Având în vedere aceste dispoziții, raportat la situația de fapt dedusă judecății, instanța trebuia să constate că activitatea economică a reclamantei era începută încă de la data la care societatea intenționa să desfășoare o astfel de activitate, iar intenția de a desfășura activități economice rezultă, în mod neechivoc, din angajarea de costuri pregătitoare, costuri care erau inerente dezvoltării unui parc eolian.

Semnificației juridică, în materia TVA, pe care o are angajarea de costuri pregătitoare investiției, nu este condiționată de finalitatea costurilor sau a demersurilor efectuate în vederea finalizării unei investiții, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond. De fapt, nu există niciun temei legal care să susțină afirmația instanței ca "Aceste demersuri, restrânse ca număr și costuri, nu fac dovada intenției reale de înființare a unui parc eolian (...)".

Instanța de fond, atunci când reține ca achiziția serviciilor trebuie justificată prin specificul activităților desfășurate, efectuează, în fapt, o analiză specifică impozitului pe profit care, dincolo de faptul că este nepertinentă în cauză, este și netemeinică.

Este evident că, în dezvoltarea proiectului eolian, erau necesare serviciile de consultanță juridică, serviciile de măsurare a vântului, serviciile de consultanță tehnică pentru dezvoltarea unor proiecte eoliene (SC B. SRL), servicii de închiriere a sediului (C.), de contabilitate și consultanță fiscală (SC D.), serviciile de pază ale obiectivelor etc., servicii care asigurau respectarea cadrului legal și tehnic specific în sectorul proiectelor de energie din surse regenerabile și care erau, în același timp, menite să servească luării deciziilor de oportunitate în dezvoltarea proiectului.

De asemenea, sentința a fost pronunțată cu nesocotirea condițiilor prevăzute de art. 145 coroborate cu dispozițiile art. 146 lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Astfel, cu ocazia analizei fiecărei operațiuni instanța face o analiză a condiției realității și necesitații efectuării cheltuielilor prin specificul activității desfășurate pentru ca, mai apoi, să concluzioneze - strict pe baza motivelor intimatelor, pe care le preia din cuprinsul deciziei de soluționare a contestației - că, fie nu se justifica necesitatea și realitatea serviciilor achiziționate, fie că exista îndoieli cu privire la prestarea efectivă a serviciilor.

Situația de fapt existentă trebuia să se raporteze la cadrul legal incident în cauză, respectiv:

- dispozițiile art. 145 alin. (1) din Codul fiscal, care stabilesc că dreptul de deducere ia naștere la momentul exigibilității taxei;

- dispozițiile art. 145 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, care stabilesc că orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile;

- dispozițiile art. 146 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, care stabilesc că "Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

• pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, să dețină o factură care să cuprindă informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5)" și ale pct. 46 alin. (1) din Normele de aplicare ale art. 146 din Codul fiscal, care stabilesc ca "justificarea deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 146 alin. (1) din Codul fiscal".

Taxa pe valoarea adăugată era exigibilă, în conformitate cu prevederile art. 134

2

alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, întrucât prestatorii de servicii (SCA E., S.C. B. S.R.L.; S.C. F. S.R.L.; S.C. G. S.R.L. București; S.C. H. S.R.L.; S.C. C. S.R.L.; S.C. I. S.R.L; S.C. J. S.R.L; S.C. K. S.R.L., respectiv de S.C. D. S.R.L) au emis facturi, taxa pe valoarea adăugată devenind exigibilă la momentul emiterii facturilor iar exigibilitatea TVA atrage obligația prestatorului de a colecta și vira TVA la bugetul de stat (în conformitate cu prevederile art. 156

2

alin. (2) coroborate cu prevederile art. 157 alin. (1) din Codul fiscal) și dreptul beneficiarului de a deduce taxa în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (1) și art. 156

2

alin. (2) din Codul fiscal.

Având în vedere că taxa era exigibilă, aceasta fiind colectată de prestatori și virată la bugetul de stat, refuzul acordării dreptului de deducere reprezintă o încălcare a principiului neutralității TVA, principiu consacrat de sistemul comun al TVA, aplicabil la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene potrivit căruia, TVA trebuie să fie neutră, iar recurenta-reclamantă, în calitatea sa de beneficiar al serviciilor prestate, nu trebuie să suporte în tot sau în parte sarcina acestei taxe.

Faptul că nu s-au făcut demersuri concrete pentru punerea în aplicarea a planului de afaceri este reținut greșit de instanța de fond, fiind rezultatul unei analize superficiale, bazată pe aparență și nu pe dispoziții legale și probe.

Într-adevăr, investiția nu era finalizată la data depunerii decontului cu suma negativă însă aceasta împrejurare nu are nicio semnificație juridică din moment ce nicio dispoziție de drept material fiscal nu impune finalizarea unei investiții intr-un anumit termen și nici începerea derulării de operațiuni taxabile într-o anumită perioadă de la data finalizării investiției, iar nefinalizarea investiției nu poate atrage, după sine, concluzia că nu s-au făcut demersuri concrete pentru punerea în aplicare a planului de afaceri. Costurile cu serviciile angajate pentru realizarea investiției, costuri care sunt pertinente acestui gen de investiție, documentele care atestă un anumit progres al demersurilor juridice și tehnice efectuate în vederea obținerii tuturor autorizațiilor și avizelor necesare pentru funcționarea proiectului, dovedesc începerea punerii în aplicare a planului de afaceri.

Nici achitarea unor sume de bani, care, în opinia instanței de fond, ar fi într-un cuantum prea ridicat, nu reprezintă un motiv legal pentru înlăturarea dreptului de deducere.

Controlul nivelului prețurilor este impus la pct. 49 din Normele de aplicare a art. 21 alin. (4) lit. m) Codul de procedură fiscală, numai în cazul în care se aplică regulile prețurilor de transfer, în materia impozitului pe profit sau în cazul ajustării bazei de impozitare a TVA, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 8/2013, începând cu 01.02.2013, în orice alte situații, este aplicabil principiul non-imixtiunii în gestiune care interzice administrației fiscale să critice deciziile de gestiune ale întreprinderii.

În speța de față, nu se poate pune în discuție aplicarea normelor cu privire la ajustarea bazei de impozitare a TVA pentru simplul fapt că organele de inspecție fiscală nu au efectuat o astfel de ajustare în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 8/2013, începând cu 01.02.2013 și contrar susținerilor instanței, serviciile achiziționate au fost destinate, în totalitate, construirii unui parc eolian în Comuna Ciuchici, investiție care generează operațiuni taxabile cu TVA, hotărârea recurată fiind dată cu nesocotirea condițiilor prevăzute de art. 145 coroborate cu dispozițiile art. 146 lit. a) ale Capitolului X -"Regimul deducerilor" din Titlul VI - "Taxa pe valoarea adăugată" din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Serviciile achiziționate constând în: servicii de asistență juridică în vederea obținerii avizelor și autorizațiilor necesare construirii și operării capacității de producere a energiei din surse regenerabile; servicii de consultanță, de reprezentare în relația cu operatorul de rețea și/sau alte persoane/entități având legătură cu proiectul în vederea obținerii de către beneficiar a avizului tehnic de racordare; servicii de administrare parcuri eoliene; studii de soluție pentru racordarea parcului eolian la sistemul energetic; analize de vânt, amplasamente de turbine pentru eficientizarea randamentului parcului etc. sunt pertinente și, deopotrivă, inerente unei astfel de investiții.

Instanța de fond a ignorat elementele esențiale cauzei, apreciind că se impune implementarea propriu-zisă a proiectului de dezvoltare a parcului eolian. Ca urmare, recurenta solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se admită recursul astfel:

- în principal, pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Timișoara;

- în subsidiar, pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., rejudecarea pricinii în fond și, pe cale de consecința, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și:

- anulării Deciziei de impunere nr. x/30.12.2013, emise de AJFP Caras-Severin, în ceea ce privește respingerea la rambursare a TVA în suma de 1.917.175 RON;

- anulării Dispoziției de masuri nr. x/30.12.2013, emise de AJFP Caras-Severin;

- anulării Deciziei nr. x/26.11.2014, emise de DGRFP Timișoara;

- anulării Deciziei nr. 58/06.01.2015, emise de AJFP Caras-Severin;

- obligării paratei sa ramburseze subscrisei suma de 1.917.175 RON, reprezentând TVA ce a fost respinsa la rambursare prin decizia de impunere, cu dobânzile aferente, în conformitate cu prevederile art. 124 din O.G. nr. 92/2003, republicata, privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, de la data expirării termenului de 45 de zile, calculat de la data înregistrării decontului de TVA cu opțiune de rambursare și până la data rambursării efective a sumei de 1.917.175 RON.

Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat, motivele întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. nefiind incidente în cauză, hotărârea recurată fiind motivată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Astfel, motivele pentru care Curtea de Apel Timișoara a dispus respingerea acțiunii au fost redate pe larg, începând cu pagina 16, până la pagina 23, fiind analizate susținerile părților, expusă situația de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, indicate motivele de fapt și de drept care au dus la respingerea acțiunii formulate reclamantă și menținerea ca temeinice și legale a actelor administrativ fiscale emise de pârâte.

Afirmațiile reclamantei referitoare la o pretinsă lipsă a motivării deciziei de respingere a contestației sunt vădit nefondate, luând în considerare că decizia cuprinde motivele de fapt și cele de drept care au format convingerea organului competent de soluționare, fiind astfel respectate cerințele art. 43 alin. (2) lit. e) și f) și cele ale art. 211 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, actualizat.

Referitor la TVA în sumă de 734.045 RON aferentă serviciilor de asistență juridică facturate de S.C.A. E. din București, organul de inspecție fiscală a constatat că societatea reclamantă nu a făcut dovada intenției de a dezvolta un parc eolian în scopul realizării de venituri impozabile din punct de vedere al TVA, și, drept urmare, nu a acordat drept de deducere pentru TVA în sumă de 734.045 RON aferentă unor servicii facturate de S.C.A. E. din București, servicii de asistență și reprezentare juridică în legătură cu structurarea și dezvoltarea până la stadiul de permise, avize și autorizații a unui proiect de parc eolian, în baza Contractului de asistență juridică nr. 621/05.07.2010 și a Actelor adiționale nr. 1/17.12.2010, nr. 2/06.06.2011, nr. 3/07.06.2011 și nr. 4/03.01.2012, servicii care au ca obiect acordarea de servicii de asistență și reprezentare juridică în legătură cu structurarea și dezvoltarea până la stadiul de permise, avize și autorizații a unui proiect de parc eolian.

Referitor la TVA în sumă de 98.611.9 RON aferentă serviciilor pentru dezvoltarea unui proiect eolian facturate de S.C. B. S.R.L. București, organul de inspecție fiscală a constatat că societatea reclamantă nu a făcut dovada; intenției de a dezvolta un parc eolian în scopul realizării de venituri impozabile din punct de vedere al TVA, și, drept urmare, nu a acordat drept de deducere pentru TVA în sumă de 98.611,9 RON aferentă unor servicii facturate de S.C. B. S.R.L. București în baza unui contract cadru de prestări servicii pentru dezvoltarea unui proiect eolian, conform Contractului cadru de prestări servicii pentru dezvoltarea unor proiecte eoliene nr. x/01.01.2011.

Afirmația recurentei în sensul că există măsurători de vânt până la zi este nejustificată, prestarea de serviciu se consideră efectuată dacă este însoțită de documente justificative, precum contracte, acte adiționale, situații de lucrări, procese-verbale, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate și alte documente care să ateste necesitatea efectuării acestor prestații. Recurenta nu a prezentat documente și nici nu a justificat că după data de 15.10. 2012 au mai fost efectuate măsurători de vânt de o societate abilitată. Astfel, în condițiile în care nu sunt respectate prevederile contractului, respectiv nu sunt întocmite note de ansamblu pentru fiecare misiune, așa cum este prevăzut în contract, doar simpla prezentare a unui raport de măsurare a vântului în limba franceză, nu este în măsură să justifice dacă S.C. B. S.R.L. București a efectuat măsurători de vânt, având în vedere faptul că nu s-au prezentat concluzii din care să rezulte că dezvoltarea unui parc eolian în zonă este realizabilă.

Referitor la TVA în sumă de 476.519 RON aferentă serviciilor de administrare de proiecte constând în dezvoltarea și operarea unui parc eolian facturate de S.C. F. S.R.L., organul de inspecție fiscală a constatat că societatea reclamantă nu a făcut dovada intenției de a dezvolta un parc eolian în scopul realizării de venituri impozabile din punct de vedere al TVA, și, drept urmare, nu a acordat drept de deducere pentru TVA în sumă de 476.519 RON pentru serviciile de administrare de proiecte constând în dezvoltarea și operarea unui parc eolian facturate de S.C. F. S.R.L., în baza contractului nr. x/08.08.2011 și a Actelor-adiționale nr. 1/08.08.2011 și nr. 2/16.12.2011.

Avându-se în vedere faptul că societatea reclamantă nu deține documente din care să rezulte intenția declarată a acesteia de a desfășura activități economice și de a obține venituri din producerea energiei electrice prin parcul eolian amplasat pe terenul concesionat în comuna Ciuchici, jud. Caraș-Severin, nu se poate demonstra că achizițiile de servicii sunt destinate realizării unor viitoare operațiuni taxabile din punct de vedere al TVA.

Referitor la TVA în sumă de 51.443 RON, respectiv TVA în sumă de 8.736 RON, aferente serviciilor de pază facturate de S.C. G. S.A. București, respectiv S.C. H. S.R.L. București, organul de inspecție fiscală a constatat că reclamanta nu a făcut dovada intenției de a dezvolta un parc eolian în scopul realizării de venituri impozabile din punct de vedere al TVA, și, drept urmare, nu a acordat drept de deducere pentru TVA aferentă unor servicii de pază facturate de S.C. G. S.A. București și S.C. H. S.R.L. București.

Societatea recurentă nu a făcut dovada prin documentele justificative prezentate că serviciile reprezentând pază stâlp/pilon de măsurare, respectiv pază sediu, sunt necesare și nici nu vin să susțină intenția societății de a dezvolta un parc eolian în această zonă și de a desfășura activități economice taxabile din punct de vedere al TVA.

Referitor la TVA în sumă de 48.960 RON aferentă serviciilor de închiriere facturate de S.C. C. S.R.L. București, organul de inspecție fiscală a constatat că societatea reclamantă nu a făcut dovada intenției de a dezvolta un parc eolian, în scopul realizării de venituri impozabile din punct de vedere al TVA. și. drept urmare, nu a acordat drept de deducere pentru TVA în sumă de 48.060 Ici aferentă serviciilor facturate de S.C. C. S.R.L. București. în baza contractului de închiriere nr. 5/18.01.2011.

Nici pentru aceste servicii recurenta nu face dovada prin documentele justificative prezentate că serviciile reprezentând închiriere imobil sunt necesare și nici nu vin să susțină intenția societății de a dezvolta un parc eolian în această zonă și de a desfășura activități economice taxabile din punct de vedere al TVA.

Referitor la TVA în sumă de 431.086 RON aferentă serviciilor de asistență și consultanță pentru implementarea proiectelor de energie facturate de S.C. I. S.R.L., organul de inspecție fiscală a constatat că societatea reclamantă nu a făcut dovada intenției de a dezvolta un parc eolian în scopul realizării de venituri impozabile din punct de vedere al TVA. și, drept urmare, nu a acordat drept de deducere pentru TVA în sumă de 431.086 RON aferentă unor servicii facturate de S.C. I. S.R.L., servicii de asistență și consultanță pentru implementarea proiectelor de energie, în toate etapele de execuție ale acestora până la obținerea autorizației de construire în baza contractului nr. x/01.07.2010 și actului adițional nr. x.

Prin urmare, recurenta-reclamantă nu a justificat efectuarea acestor servicii în scopul realizării investiției, respectiv dezvoltarea unui parc eolian în zona Ciuchici și obținerea de venituri din I producerea energiei electrice și de a desfășura activități economice taxabile din punct de vedere al TVA.

Referitor la TVA în sumă de 23.042,27 RON aferentă serviciilor de gestiune și administrare de proiecte, constând în dezvoltarea și operarea unui parc eolian, facturate de S.C. J. S.R.L:, s-a constatat că societatea reclamantă nu a tăcut dovada intenției de a dezvolta un parc eolian în scopul realizării de venituri impozabile din punct de vedere al TVA. și. drept urmare, nu a acordat drept de deducere pentru TVA în sumă de 23,042.27 RON aferentă unor servicii facturate de S.C. J. S.R.L. București, servicii de gestiune și administrare de proiecte, constând în dezvoltarea și operarea unui parc eolian, în baza contractului nr. x/18.03.2011, menționând și faptul că S.C. J. S.R.L. București deține 99 % din numărul de acțiuni la S.C. A. S.R.L.

Referitor la TVA în sumă de 1.321,78 RON, respectiv TVA în sumă de 21.023 RON aferente serviciilor de organizare și conducere a contabilității facturate de S.C. K. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., organul de inspecție fiscală a constatat că S.C. A. S.R.L. nu a făcut dovada intenției de a dezvolta un parc eolian în scopul realizării de venituri impozabile din punct de vedere al TVA, și, drept urmare, nu a acordat drept de deducere pentru TVA aferentă unor servicii de organizare și conducere a contabilității facturate de S.C. D. S.R.L. București și S.C. K. S.R.L. București:

- TVA în sumă de 1.321,78 RON pentru serviciile de organizare și conducere a contabilității facturate de S.C. K. S.R.L. în baza contractului nr. x/01.04.2010;

- TVA în sumă de 21.023 RON pentru serviciile de organizare și conducere a contabilității facturate de S.C. D. S.R.L. în baza contractelor nr. x/01.02.2012 și nr. x/25.01.2011.

Referitor la TVA în sumă de 22.388 RON pentru alte achiziții de bunuri și servicii de la diferiți furnizori interni", s-a constatat că societatea reclamantă nu a făcut dovada intenției de a dezvolta un parc eolian, în scopul realizării de venituri impozabile din punct de vedere al TVA, și drept urmare nu a acordat drept de deducere pentru TVA în sumă de 22388 RON pentru alte achiziții de servicii de la diferiți furnizori, deoarece nu se justifică în condițiile în care de la înființare și pană la data inspecției reclamanta nu a făcut dovada intenției de a dezvolta un parc eolian în zona Ciuchici și cheltuielile nu au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

În consecință, societatea nu justifică efectuarea acestor servicii în scopul realizării investiției, respectiv dezvoltarea unui parc eolian în zona Ciuchici și obținerea de venituri din producerea energiei electrice, respectiv de a desfășura activități economice taxabile din punct de vedere al TVA.

În plus, trebuie reținut și faptul că, organul de inspecție fiscală, din analizarea contractelor încheiate de reclamantă cu furnizorii de servicii, a constatat că există aceleași servicii prestate de mai multe societăți concomitent, pentru care s-a dedus TVA:

- servicii de secretariat corporativ, pregătire documente, efectuate de: S.C.A. E., S.C. L., S.C. I. S.R.L.;

- negocieri, întrevederi pentru dobândirea unor drepturi de folosință asupra terenurilor efectuate de S.C.A. E. și de S.C. I. S.R.L.;

- analiza eficienței energetice a parcului eolian efectuate de S.C. B. S.R.L. și S.C. I. S.R.L.

Urmare a celor menționate, se constată faptul că pentru prestările de servicii efectuate de diverși furnizori nu există documente justificative din care să rezulte faptul că aceste prestații au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor Codul fiscal, astfel cum era în vigoare în perioada supusă verificării, referitor la exercitarea dreptului de deducere a TVA, se arată că în speță sunt aplicabile prevederile Cap. X "Regimul deducerilor", art. 145 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și art. 146 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Recurenta-reclamantă susține că nu rezultă că organul de inspecție fiscală ar fi analizat modul în care achizițiile specifice, pentru care nu au permis deducerea TVA și pentru care societatea a prezentat justificări din care să rezulte natura acestor operațiuni, au fost utilizate în scopul operațiunilor sale taxabile realizate în perioada verificată, susțineri nefondate, întrucât art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 consacră, la nivel de lege. principiul prevalentei economicului asupra juridicului, al realității economice, în baza căruia autoritățile fiscale au dreptul să analizeze orice operațiune (tranzacție), nu numai din punct de vedere juridic, ci și din punct de vedere al scopului economic urmărit de contribuabil. Prin urmare, o tranzacție normală din punct de vedere juridic, poate să nu fie luată în considerare sau să fie reîncadrată din punct de vedere economic, în scopul aplicării legii fiscale. In susținerea celor menționate stau și prevederile art. 14 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare: "Situațiile de fapt relevante din punct de vedere fiscal se apreciază de organul fiscal după conținutul lor economic", coroborate cu pct. 46 din Reglementările Contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene, aprobate prin O.M.F.P. nr. 3055/2009.

Potrivit jurisprudenței comunitare, legislația comunitară dă statelor membre puterea de a stabili regulile pentru supravegherea exercitării dreptului de deducere a TVA și în special modul în care persoana impozabilă urmează să își stabilească acest drept. în acest sens. Curtea Europeană stabilește că este obligația persoanei care solicită deducerea TVA să demonstreze că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru acordarea deducerii, iar conform art. 4 din Directiva 112/2006/CE: ".nu împiedică autoritățile fiscale să solicite dovezi obiective care să susțină intenția declarată a persoanei în cauză de a desfășura activitate economică dând naștere la operațiuni taxabile".

Organul de inspecție fiscală a menționat faptul că persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA au dreptul la deducere în aceeași măsură în care intenția de a desfășura activitatea economică generatoare de operațiuni taxabile este susținută de dovezi obiective, din care rezultă că achizițiile sunt destinate a fi utilizate în folosul tranzacțiilor impozabile viitoare, reținându-se aspectul că organul de inspecție fiscală a invocat aceste prevederi referitoare la impozitul pe profit. în întărirea constatărilor referitoare la deducerea TVA, având în vedere că legiuitorul a condiționat și deductibilitatea cheltuielilor în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale.

Mai mult, în ceea ce privește posibilitatea deducerii TVA și a diminuării bazei impozabile la stabilirea impozitului pe profit, în cazul în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA. s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, care prin Decizia nr. V/15.01.2007, publicată în M.O. nr. 732/30.10.2007, referitor la aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (4) lit. t) și art. 145 alin. (8) lit. a) și b), valabil până la 31.12.2006, prevederi care de la 01.01.2007 sunt cuprinse la art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003, cu completările și modificările ulterioare.

În speță, trebuie avute în vedere principiile generale de conduită în administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, care sunt reglementate de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pe toată durata desfășurării inspecției fiscale s-au solicitat documente care să dovedească realitatea operațiunilor efectuate, dar fără un răspuns edificator din partea societății reclamante, constatându-se și faptul că în procedură prealabilă societatea nu a depus documente din care să rezulte că prestările de servicii care au fost achiziționate sunt utilizate în scopul operațiunilor taxabile.

Recurenta-reclamantă nu a putut face dovada concretizării intenției de a realiza în fapt proiectul de dezvoltare a unui parc eolian în localitatea Ciuchici, nu a justificat cu documente necesitatea, oportunitatea serviciilor achiziționate, precum și faptul că au fost efectuate în scopul realizării de operațiuni taxabile din punct de vedere al TVA, hotărârea recurată fiind legală și temeinică.

Trebuie reținut și faptul că o parte din contractele prezentate nu respectă obiectul pentru care au fost încheiate, se facturează servicii identice pentru aceleași operațiuni de la diferiți furnizori către reclamantă care nu justifică necesitatea efectuării operațiunilor în scopul realizării investiției pentru dezvoltarea parcului eolian în localitatea Ciuchici și obținerea de venituri din producerea de energie electrică.

La examinarea stării de fapt fiscale pentru stabilirea bazei de impunere, au fost avute în vedere toate documentele justificative și evidențele financiar-contabile și fiscale care constituie mijloace de probă și sunt relevante pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor fiscale, reținându-se faptul că organul de inspecție fiscală, în mod legal, a invocat reglementările contabile în vigoare, respectiv O.M.F.P. nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementările contabile conforme cu directivele europene.

Așa cum rezultă și din jurisprudența comunitară, statele membre au dreptul de a solicita persoanelor impozabile dovezi obiective din care să reiasă că achizițiile efectuate sunt destinate realizării unor operațiuni taxabile ulterioare, care dau dreptul la deducerea integrală a taxei achitate în amonte, principiul neutralității taxei neputând fi aplicat unor tranzacții artificiale, fără legătură cu activitățile taxabile proprii ale persoanelor impozabile.

Or, simpla achiziție a unor servicii de către o persoană impozabilă nu este suficientă pentru deducerea taxei, așa cum susține recurenta-reclamantă, întrucât într-o atare ipoteză ar fi suficientă doar îndeplinirea condiției formale prevăzute de legislație (deținerea facturii originale ca document justificativ) pentru ca o persoană impozabilă ce are prevăzut în obiectul său de activitate desfășurarea de operațiuni taxabile să-și poate deduce imediat, integral și nelimitat taxa aferentă achizițiilor din amonte.

Dimpotrivă, neutralitatea taxei implică și îndeplinirea condiției de fond, aceea ca achizițiile să fie efective și să se repercuteze în valoarea operațiunilor taxabile din aval ale persoanei impozabile respective.

Cazurile invocate de reclamantă din jurisprudența europeană nu sunt relevante la prezenta situație de fapt, având în vedere faptul că reclamanta nu face dovada angajării tuturor cheltuielilor ca fiind destinate realizării de operațiuni taxabile viitoare, societatea nu a prezentat documente din care să rezulte intenția societății de a concretiza cheltuielile efectuate, respectiv nu prezintă dovezi obiective că intenționează să desfășoare în viitor o activitate economică care dă naștere la operațiuni taxabile, deși este obligația persoanei care solicită deducerea TVA să demonstreze că sunt îndeplinite toate condițiile legale de exercitare a dreptului de deducere.

Trebuie reiterat faptul că principiul prevalentei substanței asupra formei constituie un principiu fundamental al sistemului comun de TVA instituit de legislația comunitară, motiv pentru care legislația fiscală condiționează deducerea TVA aferentă achizițiilor de îndeplinirea cumulativă, pe lângă condițiile de formă (inclusiv condiția ca persoana impozabilă să dețină factura în original care să conțină informațiile obligatorii prevăzute de lege), a condiției de fond esențială, aceea că achizițiile pentru care se solicită deducerea să fie destinate utilizării de către persoana impozabilă în folosul operațiunilor taxabile din punct de vedere a TVA.

De asemenea, cu toate că în susținerea contestației reclamanta a invocat faptul că scopul angajării acestor cheltuieli, care are obiect principal de activitate "producția de energie electrică", au fost în vederea construirii unui parc eolian, în comuna Ciuchici, jud. Caras - Severin: că investitorii în energie eoliană din România sunt obligați să obțină circa 85 avize și autorizații, în scopul de a iniția și implementa un proiect, iar această practică, precum și perioadele lungi de răspuns ale autorităților locale implică un interval de 2 - 3 ani pentru a trece de la faza de inițiere a unui proiect la implementare, totuși nu se face dovada susținerilor, nu au fost prezentate alte documente/eliberate de A.N.R.D.E. necesare în domeniul producerii energiei electrice (autorizație de înființarea pentru realizarea de capacități energetice, licența de producere a energiei electrice, acreditări pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, etc.) din care să reiasă cu claritate intenția de finalizare a etapelor tipice în dezvoltarea și implementarea investiției în energia eoliană, respectiv de achiziția echipamentului, desfășurarea lucrărilor de construcții și asamblare, respectiv a încheierii contractului pentru energia produsă și a contractului de service, cu racordarea la rețeaua electrică și punerea în funcțiune a investiției, etc., în condițiile în care recurenta nu a finalizat proiectul de energie și de asemenea nu a înregistrat venituri din exploatarea proiectului derulat.

Jurisprudența Curții Europene de Justiție impune obligația persoanei care solicită deducerea TVA să demonstreze că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru acordarea deducerii. Astfel, în cauza C-85/95 John Reisdorf, Curtea Europeană de Justiție a subliniat că distincția dintre exercitarea dreptului de deducere a TVA și demonstrarea acestuia la controalele ulterioare este inerentă în funcționarea sistemului comun de TVA.

În acest sens, legislația comunitară dă statelor membre puterea de a stabili regulile pentru supravegherea exercitării drepturilor de deducere a TVA, în special modul în cate persoanele impozabile urmează să-și stabilească acest drept.

Potrivit deciziei Curții de Justiție C-110/94 (INZO), paragraful 23, se face trimitere la paragraful 24 din Cazul Rompelman (C-268/83), unde Curtea a statuat că este obligația persoanei care solicită deducerea TVA să demonstreze că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru acordarea deducerii și că art. 4 din Directiva a VI-a, în prezent Directiva 112/2006/CE, nu împiedică autoritățile fiscale să solicite dovezi obiective care să susțină că, în speță, serviciile contractate dau naștere la activități taxabile.

Totodată, din jurisprudența comunitară în materie, reiese că exercitarea dreptului de deducere a TVA de către persoanele impozabile nu trebuie confundată cu justificarea exercitării acestui drept în cadrul controalelor fiscale ulterioare, statele membre având suficientă putere de a solicita persoanelor impozabile dovezi obiective care să susțină intenția declarată a acestora de a desfășura activități economice care dau dreptul la deducere, simpla prezentare a unor documente neputând asigura exercitarea netulburată a dreptului de deducere de către contribuabili.

Ca atare, obligația prezentării de dovezi obiective pentru demonstrarea intenției declarate a persoanei impozabile cu privire la scopul unei achiziții nu reprezintă o cenzurare asupra oportunității dezvoltării unei afaceri de către persoana respectivă, în condițiile în care legislația fiscală și jurisprudența obligă acea persoană să-și justifice dreptul de deducere exercitat.

În concluzie, organul de inspecție fiscală în mod legal a constatat că societatea nu poate beneficia de exercitarea dreptului de deducere a TVA și de rambursare a TVA în sumă de 1.917.175 RON, motiv pentru care în mod corect a fost emisă Decizia nr. x/26.11.2014 de respingere a contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.12.2013, hotărâre recurată fiind temeinică și legală.

Totodată, în mod corect prin Decizia nr. 58/06.01.2015 A.J.F.P. Caras - Severin a respins ca neîntemeiată contestația împotriva Dispoziției privind măsurile nr. 62/30.12.2013 prin care s-a dispus înregistrarea în evidența contabilă a TVA pentru care societatea reclamantă nu a avut drept de deducere. Astfel, s-a reținut că dispoziția privind măsurile a fost emisă de organul de inspecție fiscală având în vedere cele stabilite prin decizia de impunere, act fiscal ce a fost contestat în procedură prealabilă, contestația fiind respinsă prin Decizia D.G.R.F.P. Timișoara nr. x/26.11.2014, definitivă în sistemul căilor administrative de atac. Pe cale de consecință, s-a respins contestația împotriva Dispoziției privind măsurile nr. 62/30.12.2013 având în vedere respingerea contestației împotriva Deciziei de impunere nr. x emisă pentru TVA în sumă de 1.917.175 RON.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reluat argumentele expuse atât prin cererea de chemare în judecată și notele scrise, apreciind că documentele întocmite de prestatorii de servicii sau emise de autoritate ca urmare a prestării serviciilor, dovedesc intenția reclamantei de a desfășura o activitate economică, în conformitate cu prevederile art. 45 din Normele metodologice de aplicare a art. 145 Codul fiscal și că serviciile au fost destinate operațiunilor taxabile fiind prestate efectiv, în cauză fiind îndeplinite toate condițiile de fond și formă pentru deducerea taxei pe valoarea adăugată aferentă serviciilor achiziționate.

Procedura de filtru a recursului

În procedura de filtru a recursului, reglementată de dispozițiile at. 493 C. proc. civ., pe baza motivelor de recurs, a întâmpinării și a răspunsului la întâmpinare, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, raport ce a fost comunicat părților conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 2 februarie 2018 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 343/2015 a Curții de Apel Timișoara, fiind dispusă citarea părților în ședință publică, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând sentința recurată în raport de criticile și apărările expuse de părți, ținând cont de dispozițiile legale incidente și probatoriul administrat, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce vizează nemotivarea hotărârii, nu poate fi reținut având în vedere că hotărârea recurată respectă exigențele impuse de dispozițiile art. 425 lit. b) C. proc. civ., în considerentele sentinței fiind expuse pe larg motivele de fapt și drept ce au stat la baza soluției exprimate prin dispozitiv.

Doctrina și jurisprudența au statuat că judecătorul nu este obligat să răspundă fiecărui argument din cele prezentate de părți în susținerea uneia și aceleiași cereri iar în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că noțiunea de proces echitabil presupune ca instanța internă, care a motivat pe scurt hotărârea, să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse (Hotărârea Helle contra Finlanda).

În cauza de față, instanța de fond a examinat în mod real problemele esențiale expuse de reclamantă cu privire la dreptul de deducere al TVA cât și asupra criticilor ce au vizat anularea actelor contestate pentru nemotivare, susținerile recurentei din perspectiva motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nefiind incidente în cauză, hotărârea recurată fiind motivată în fapt și drept conform dispozițiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ., fiind respectate totodată și dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (7) C. proc. civ.

Cu privire la critica vizând neadministrarea probei cu expertiza fiscală, se constată că instanța de fond a administrat probele necesare soluționării cauzei cu respectarea dispozițiilor art. 258 raportat la art. 255, expertiza solicitată vizând lămurirea unor împrejurări de drept ce intră în competența exclusivă a instanței.

În raport de actele depuse la dosar, instanța de fond cu respectarea dispozițiilor legale evocate a apreciat ca nefiind utilă cauzei proba cu expertiza fiscală, în cauză fiind respectate dispozițiile art. 255 C. proc. civ. raportat la art. 330 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, prin încheierea din 17.11.2015, instanța de fond a respins motivat proba cu expertiza în condițiile în care primele două obiective au vizat împrejurări de fapt necontestate de organele fiscale iar celelalte obiecțiuni vizau împrejurări de drept, respectiv interpretarea dispozițiilor legale incidente, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 330 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 258 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la criticile vizând nemotivarea deciziei de soluționare a contestației administrative, se constată că instanța de fond a analizat motivele de nulitate invocate de reclamantă, din conținutul deciziei de soluționare a contestației rezultând motivele avute în vedere pentru respingerea contestației, analiza contestației fiind făcută în raport de susținerile părților, dispozițiile legale invocate și probatoriul administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 213 C. proc. civ. raportat la art. 43 privind conținutul și motivarea actului administrativ fiscal.

La dosarul de fond, volumul I, se află Decizia privind soluționarea contestației formulate de către S.C. A. S.R.L., considerentele de fapt și drept avute în vedere la soluționarea contestației fiind expuse pe larg începând cu fila x verso din decizie, susținerile recurentei, în sensul că decizia de soluționare a contestației nu este motivată în fapt și drept de organele fiscale nefiind întemeiate, în cauză fiind respectate dispozițiile art. 213 raportat la art. 43 alin. (2) lit. e) și f) Codul de procedură fiscală.

Este adevărat că hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene sunt direct aplicabile de către judecătorul național dar jurisprudența invocată de recurentă nu poate fi reținută în condițiile în care actul contestat respectă dispozițiile legale incidente, motivare deciziei de soluționare a contestației fiind clară și neechivocă, dând posibilitatea destinatarului actului să conteste măsurile dispuse și, totodată, instanței naționale să verifice legalitatea actului administrativ.

În cauză nu sunt incidente nici motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind dată cu respectarea și aplicarea corectă a normelor de drept material.

Astfel, recurenta-reclamantă a fost supusă unei inspecții fiscale privind taxa pe valoare adăugată, fiind emise următoarele acte:

- Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. x/30.12.2013;

- Decizia nr. x/26.11.2014;

- Decizia nr. 58/6.01.2015;

- Dispoziția de măsuri nr. 62/30.12.2013.

Prin Decizia de impunere nr. x/30.12.2013 emisă de AJFO Caraș-Severin, având la bază constatările din RIF și F-CS 126/30.12.2013, s-a stabilit în sarcina recurentei TVA suplimentar în sumă d 1.97.175 RON, fiind respinsă cererea de rambursare a sumei menționate.

Prin Decizia nr. x/26.11.2014 a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.12.2013 și a fost disjunsă cererea vizând anularea Dispoziției de măsuri nr. 62/30.12.2013 - contestația împotriva măsurii fiind soluționată de organul amintit prin Decizia nr. 58/6.01.2015.

Instanța de fond, prin sentința recurată a respins cererea de anulare a actelor contestate și de rambursare a sumei de 1.917.175 RON, criticile din recurs vizând, în esență, nesocotirea dispozițiilor art. 145 și 146 Codul fiscal dar și pct. 45 și 46 din Normele metodologice de aplicare a celor două articole menționate.

Susținerile recurentei, în sensul că instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2) lit. m) din Codul fiscal și pct. 48 din Normele metodologice de aplicare (dispoziții străine de natura pricinii) nu pot fi reținute în condițiile în care instanța se referă la dispozițiile legale evocate în raport de susținerile reclamantei.

Cu referire la cele reținute de inspectorii fiscali, constatările instanței de fond sunt corecte și prin raportare la Decizia nr. V/15.01.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționarea cauzei nefiind făcută în raport de dispozițiile cuprinse în Titlul II din Codul fiscal ci în raport de dispozițiile cuprinse în Capitolul X, respectiv dispozițiile art. 145 și art. 146 din Codul fiscal.

Potrivit art. 145 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare "orice persoană impozabilă are dreptul de a deduce taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării, în folosul unor operațiuni taxabile".

Taxa pe valoare adăugată reprezintă impozitul indirect suportat finalmente de consumatorul final prin care agentul economic în calitate de furnizor al bunului sau serviciului îl colectează și apoi îl virează la bugetul de stat.

În condițiile în care agentul economic nu realizează o activitate taxabilă în care au fost folosite resursele pentru care a suportat taxa pe valoare adăugată, o cerere de rambursare a TVA este lipsită de fundament legal având în vedere că societatea nu recuperează TVA de la consumatorul final.

Prin dispozițiile art. 45 din Normele metodologice de aplicare a art. 145 din Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, s-a stabilit limitele în care dreptul de deducere a TVA aferentă achizițiilor poate fi exercitat.

Evaluarea intenției persoanei impozabile de a desfășura o activitate taxabilă se face pe baza unor elemente obiective, aceste criterii de evaluare fiind reluate și în cuprinsul pct. 66 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 153 din Codul fiscal la care face referire recurenta.

Instanța de fond nu a negat incidența dispozițiilor evocate dar evaluând argumentele și dovezile expuse de reclamantă în justificarea intenției de a desfășura în viitor operațiuni taxabile, ținând cont și de necesitatea serviciilor pentru care a suportat TVA, în mod corect a concluzionat că în cauză lipsește "intenția de dezvoltare a parcului eolian", iar operațiunea pentru care se solicită deducerea TVA să fie destinată utilizării în folosul operațiunilor taxabile.

Potrivit art. 145 alin. (2) și (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, "o persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni:

a) operațiuni taxabile;

b) operațiuni rezultate din activități economice pentru care locul livrării/prestării se co