ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1182/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 08.03.2016 în dosarul nr. x de Judecătoria sectorului 4 s-a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel București în vederea soluționării excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 în ceea ce privește includerea în domeniul public a suprafeței de 3716 m.p., ce face obiectul titlului de proprietate nr. x, excepție invocată de pârâții A. și B. în cauza ce face obiectul dosarului nr. x al Judecătoriei sectorului 4 București.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 06.04.2016 sub nr. x/2016.

Prin sentința nr. 4232 din data de 29.12.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate; s-a admis excepția de nelegalitate formulată de petenții A. și B. în contradictoriu cu intimații Ministerul Apărării Naționale, Comisia Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor - prin Prefect Prefectura Municipiului București - prin Prefect, Primăria Sector 4 București - Subcomisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991- prin Primar, C., D., E., F., Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliara București, intervenient în nume propriu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, G., H., I. și Guvernul României și s-a constatat nelegalitatea H.G. nr. 1705/2006 în ceea ce privește includerea în domeniul public a suprafeței de 3716 m.p., ce face obiectul titlului de proprietate nr. x

Excepția inadmisibilității formulării excepției de nelegalitate invocată de către Ministerul Apărării Naționale a fost respinsă, argumentat de faptul că prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 permit contestarea cu excepție de nelegalitate a actelor administrative cu caracter individual.

În ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate, Curtea a reținut că terenul ce face obiectul acțiunii în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. x în care s-a formulat excepția de nelegalitate, a figurat înscris în Registrul agricol din anii 1948 -1951 emis de Consiliul Popular al raionului Tudor Vladimirescu la nr. 803 pe numele J., iar la dosar se află cererea de înscriere în CAP formulată de soții J. și K. la data de 22 februarie 1962.

A mai reținut instanța că la data de 20.05.2007 a fost emis titlul de proprietate nr. x de Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 a Municipiului București pe numele L., M., D., F., moștenitori ai defunctului I., în aplicarea prevederilor art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 18/1991.

Verificând actele depuse în cauză, Curtea de Apel București a constatat că Ministerul Apărării Naționale nu a prezentat nici un titlu care să confirme faptul că terenul ar fi în proprietate de stat, toate documentele depuse de acesta, din care cel mai vechi datează din 1967 (Decretul Consiliului de Stat nr. 711/1967 privind trecerea Direcției Apărării Locale Antiaeriene și unităților subordonate de la Ministerul Afacerilor Interne la Ministerul Forțelor Armate) nu sunt de natură să dovedească faptul că terenul a intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

Mai mult, în toate aceste acte se face referire doar la dreptul de administrare sau de folosință asupra terenului, iar nu la dreptul de proprietate asupra acestuia.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond au declarat recurs pârâții Guvernul României și Ministerul Apărării Naționale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs a pârâtului Guvernul României, în esență, s-au arătat următoarele:

- Prima instanță și-a însușit nejustificat argumentele pârâților-reclamanți prezentate în susținerea excepției de nelegalitate, pronunțând o hotărâre vădit netemeinică și esențial nelegală, cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în raport cu situația factuală relevată de actele dosarului.

Titlul de proprietate nr. x este, din punct de vedere cronologic, ulterior emiterii H.G. nr. 1705/2006, respectiv includerii imobilului teren în inventarul domeniului public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, fiind lipsite de relevanță în analiza excepției de nelegalitate care trebuia să se conformeze principiului tempus regit actum, însă, judecătorul fondului a ignorat faptul că, pe de o parte, nu există dovada identității între terenul restituit prin titlul de proprietate menționat și cel presupus a fi fost proprietatea lui "J.", iar pe de altă parte nu există nici identitate de nume:

"N. " și,, O. ".

În motivarea cererii de recurs, în esență, Ministerul Apărării Naționale a arătat următoarele:

- Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât instanța de fond a pronunțat o hotărâre eu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Se arată că raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-au încălcat dispozițiile art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, modificată și completată, în sensul că instanța de fond nu a verificat dacă au fost întrunite condițiile stabilite prin actul normativ menționat.

Instanța de fond a depășit obiectul cererii cu care a fost învestită. Astfel, instanța nu se limitează în a verifica excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 și compară titlurile de proprietate ale celor două părți, susținând că, Ministerul Apărării Naționale nu a prezentat niciun document mai vechi de anul 1967, anul în care aceste imobile au trecut de la Direcția Apărării Locale Antiaeriene la Ministerul Forțelor Armate, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 711/1967.

Se poate observa că titlul moștenitorilor lui J. nu îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, încălcându-se prevederile H.G. nr. 890/2005, modificată și completată, referitoare la probarea calității de persoană îndreptățită la restituire și mai ales, că aceste persoane nu au dovedii că acel teren care ar fi fost în proprietatea lui J. în anul 1962, este identic cu terenul restituit în baza Legii nr. 18/1991, vechiul amplasament nefiind identificat nici măcar prin expertiza topografică dispusă în dosarul nr. x, de Judecătoria sector 4 București.

Recurentul a arătat că imobilele preluate de la Ministerul Afacerilor Interne în anul 1967, sunt bunuri publice, fiind folosite în apărarea antiaeriană locală din București, chiar înainte de anul 1967.

- Se apreciază că instanța este într-o eroare gravă, terenul în litigiu nefiind cel cedat în folosința CAP în anul 1962 de numiții N., aceștia nefăcând nicio dovadă că acest teren a fost proprietatea antecesorilor lor.

În situația în care Comisia pentru Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor ar fi eliberat un titlu de proprietate pe un alt amplasament, acel amplasament trebuia să fie la dispoziția comisiei pentru a fi cedat în compensare. Or, terenul în litigiu era în proprietatea statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, pentru nevoile apărării, deci nu putea fi cedat.

Conform dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile.

În temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța investită cu judecarea nelegalității unei hotărâri a Guvernului trebuie să cerceteze legalitatea actului și eventualele vicii care afectează legalitatea actului.

Reclamanții-intimați au formulat întâmpinare și au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Recursul Guvernului României

Potrivit art. 137 din Codul de procedură 1865 raportat la prevederile art. 301 C. proc. civ. și coroborat cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la data înregistrării dosarului de fond (aprilie 2016), având în vedere că pârâtul Guvernul României a primit comunicarea sentinței civile nr. 4232/2016 la data de 17.08.2017 și a declarat recurs la data de 01.09.2017, cu depășirea termenului de recurs, se va respinge recursul Guvernului României ca tardiv formulat.

Analizând cererea de recurs a Ministerului Apărării Naționale, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:

În cauză sunt aplicabile prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - 1865 (hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii)

Instanța de fond a fost investită pe calea prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006, respectiv includerea în domeniul public a suprafeței de 3716 m.p., care face obiectul Titlului de proprietate nr. x

În cadrul examenului de legalitate în procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este verificat prin raportare la dispozițiile legale în baza căruia a fost emis, existența Notei de fundamentare și a Avizului Consiliului Legislativ, precum și respectarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000.

Prin sentința pronunțată, instanța de fond a început o analiză/comparare de titluri și a concluzionat că intimatul M.A.N. nu a dovedit dreptul de proprietate publică a statului asupra terenului în discuție, că nu există un titlu valabil, făcând referire la prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Înalta Curte constată că o comparare de titlu urmează a se face în fața instanței de fond investită cu acțiunea în nulitate absolută a certificatului de proprietate.

Înalta Curte reține că instanța de fond fără a administra probe suficiente, a concluzionat că statul nu are drept de proprietate asupra terenului în cauză.

Înalta Curte are în vedere că terenul nu a fost identificat, nu există o fișă a terenului în evoluție, nu se poate aprecia dacă terenurile în discuție sunt aceleași sau se suprapun in parte, având în vedere că potrivit expertizei efectuate în dosarul de fond, conform celor arătate de părți, nu există o suprapunere a terenurilor aflate în analiză.

De asemenea, nu s-a stabilit nici folosința terenului de-a lungul timpului sau incidența pct. I nr. 23 din Anexa la Legea nr. 213/2018, pct. I nr. 29 privind terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile militare, invocate de recurent.

Atestarea domeniului public prin hotărârea atacată nu are caracter constitutiv de drepturi ci declarativ, iar prin hotărârile de Guvern anterioare s-a atestat același lucru, începând cu anul 2000, existând deci o prezumție de legalitate, văzând și data emiterii certificatului de proprietate.

În motiv vădit nedovedit, a apreciat instanța de fond că reclamanții O. sunt moștenitori ai defunctului J., și nici în privința modalității în care terenul a fost pus la dispoziția Comisiei Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, acest lucru nu a fost dezlegat de către instanța de fond raportat la faptul că totuși din actele prezentate de MAN și analizate, a constatat că acesta a avut un drept de administrare, respectiv de folosință asupra terenului în cauză.

Instanța de fond a administrat un probatoriu insuficient și nu a avut un rol activ pentru aflarea adevărului (art. 129 alin. (5) C. proc. civ. 1865), astfel că față de considerentele prezentate mai sus, în cauză cererea de recurs urmează a fi admisă, iar hotărârea instanței de fond casată și trimisă spre rejudecare pentru completarea probatoriului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Înalta Curte va respinge ca tardiv recursului Guvernului României.

În conformitate cu art. 312 alin. (5) C. proc. civ. - 1865 raportat la art. 304 pct. 7 și 9 din același act normativ, va admite recursul MAN, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 4232 din 29 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Admite recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței nr. 4232 din 29 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2018.