ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1847/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4

București la data de 04.05.2015, reclamanții A. și B. au solicitat să se constate îndeplinite cerințele pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafață de 349 mp situat în București, str. Scumpiei FN, sector 4 precum și dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului construcție edificat de reclamanți în 1990 prin efectul accesiunii.

Prin sentința civilă nr. 5632 din 20 mai 2016, pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâții E., C. și D.

Au fost obligați reclamanții ia plata către pârâți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON reprezentând onorariu avocat.

S-a constatat că reclamanții au achitat suma de 2.110 RON reprezentând taxă judiciară de timbru în zece rate eșalonate, rămânând în sarcina acestora obligația de plată a taxei de timbru în cuantum de 2.951,34 RON în paisprezece rate egale, de câte 210,81 RON fiecare, cu scadența la data de 30 ale fiecărei luni

Prin decizia nr. 671/A din 21.02.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții B. și A. împotriva sentinței civile nr. 5632 din 20 mai 2016, pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București.

Împotriva acestei din urma decizii, reclamanții B. și A. au declarat recurs, înregistrat la Tribunalul București, la data de 08 mai 2017.

Tribunalul București a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Curții de Apel București.

Prin decizia nr. 471 din 02.10.2017, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis excepția necompetenței materiale și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a recursului formulat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei nr. 671/A din 21.02.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 6 noiembrie 2017 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 2.

Prin rezoluția completidui din data de 7 noiembrie 2017, s-a fixat termen de judecată la 21 noiembrie 2017 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas in pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Soluția de declinare a competenței pronunțată de Curtea de Apel București, cu referire ia decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 (pct. 31) și la dispozițiile art. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (3) și (4) din C. proc. civ., nu poate investi legal instanța supremă.

Pe de o parte, decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este incidență cauzei, având în vedere data pronunțării hotărârii instanței de apel - 21 februarie 2017 și data publicării deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017 raportat la dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră principiul producerii efectelor general obligatorii pentru viitor (ulterior publicării în Monitorul Oficial).

Astfel fiind, dezînvestîrea curții de apel cu trimitere la considerentele unei decizii a instanței de contencios constituțional neaplicabile cauzei, este lipsită de temei.

În egală măsură, este lipsită de fundament soluția de declinare a judecării recursului în favoarea instanței supreme, în conformitate cu dispozițiile art. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (3) și (4) din C. proc. civ.

Potrivit art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanța supremă are competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților de apel, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanța supremă.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) din C. proc. civ., invocate, de asemenea, în decizia de declinare, nu sunt nici ele în măsură să fundamenteze soluția curții de apel și legala învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", fiind vorba așadar de reglementarea obiectului și scopului recursului.

Această verificare a legalității se realizează însă, în cazurile în care instanța supremă este competentă potrivit legii, adică potrivit art. 97 pct. 1 din C. proc. civ.

Conform art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe (tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum în speță, acțiunea a învestit în primă instanță judecătoria, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție:

"competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 din C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

Pentru aceste considerente, stabilind ca a avut loc o neîegală dezînvestire a Curții de Apel București, Înalta Curte va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea acesteia, ca instanță ierarhic superioară celei care a realizat judecata în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat de către recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 671/A din 21.02.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în favoarea Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2017.