LUKIC v. BOSNIA AND HERZEGOVINA

Reclamanții, dl Spasoje Lukić, dna Jovanka Lukić, dl Svetozar Lukić și dl Aleksandar Lukić, sunt cetățeni ai Bosniei și Herțegovinei, care s-au născut în 1939, 1954, 1977 și, respectiv, 1979, și trăiesc în Doboj. Ei au fost reprezentați în fața Curții de către dl S. Lopandić, un avocat care practică în Doboj. Guvernul Bosniei și Herțegovina („ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dna M. Mijić. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Înainte de dizolvarea fostei Republici Socialiste Federale Iugoslave („SFRY”) reclamanții au depus moneda străină în conturile lor bancare la Jugobanka Sarajevo Ekspozitura Doboj. În Bosnia și Herțegovina, precum și în alte state succesoare ale fostului SFRY, aceste economii sunt cunoscute în mod comun sub denumirea de economii „vechi” cu moneda străină (pentru informațiile de fundal relevante a se vedea Jeličić c. Bosnia și Herțegovina (dec.), nr. 41183/02, CEDH 2005-...). În urma mai multor încercări de retragere a fondurilor, reclamanții au inițiat procedurile judiciare care urmăresc recuperarea întregii economii „vechi” de moneda străină și dobânda acumulată. Prin hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 23 iulie 1993, Jugobanka Banja Luka Ekspozizitura Doboj (succesorul legal al Jugobanka Sarajevo Ekspozitura Doboj) a fost ordonat să plătească reclamanților 7.741.99 mărci germane, 22.03 dolari SUA și 3.087.57 franci elvețieni, împreună cu dobânzile nejustificate pe sumele de mai sus la rata legală începând cu 18 decembrie 1992. Hotărârea a intrat în vigoare la 25 august 1993. La 17 noiembrie 1993, Tribunalul Doboj a emis o scrisoare de execuție (rješenje o izvršenju). Procedura de execuție a rămas între 11 mai 1998 și 2 aprilie 2001. La 3 aprilie 2001, Camera Națională a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a articolului 6 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția care rezultă din nerespectarea hotărârii din 23 iulie 1993 și care a ordonat Republika Srpska să asigure aplicarea completă a acesteia fără întârziere. Camera Drepturilor Omului a mai considerat că orice prejudiciu material ar fi compensată prin plata dobânzilor nejustificate, astfel cum prevede hotărârea în cauză. Prin urmare, reclamanții nu au solicitat compensații pentru prejudiciu material. La 17 aprilie 2002, Republika Srpska a preluat datoria de judecată, în conformitate cu art. 20 din Legea privind bilanțul de deschidere 1998. La 12 martie 2004, Republika Srpska a plătit datoria principală în valoare de 11.562.80 mărci convertibile (BAM). La 19 iulie 2005, reclamanții au fost plătiți dobânzi nejustificate în valoare de BAM 12.625.93. Actul privind ratele de dobândă nejustificate din 2001 (Zakon o visini stop zatezne kamate; publicat în Jurnalul Oficial al Republicii Srpska (“OG RS”) nr. 19/01 din 11 mai 2001; modificări publicate în OG RS nr. 52/06 din 17 mai 2006) au intrat în vigoare la 19 mai 2001. Acesta stabilește rata dobânzilor nejustificate care urmează să fie plătită în Republika Srpska pentru sumele nejustificate exprimate în orice monedă. În conformitate cu art. 3 din prezenta lege, dobânzile nejustificate se calculează pe baza ratei oficiale de creștere a prețurilor cu amănuntul (stopa rasta cijena na malo) plus un alt 0,05% zilnic (fiksna stopa). Inflația în Republica Srpska, măsurată prin rata oficială de creștere a prețurilor cu amănuntul, a fost relativ lentă în anii 2001-2004. Cifrele relevante au fost următoarele: 6,5% în 2001, 1,7% în 2002, 1,8% în 2003 și 1,9% în 2004 (a se vedea Raportul anual al Băncii Centrale de Bosnia și Herțegovina pentru 2006, p. 123). În ceea ce privește perioada de înainte de intrarea în vigoare a Legii privind ratele de dobândă nejustificate din 2001, rata dobânzilor nejustificate care urmează să fie plătită în Republika Srpska cu privire la sumele nejustificate exprimate într-o monedă străină este rata aplicabilă depozitelor de moneda străină de noapte (a se vedea, de exemplu, hotărârea Curții Supreme a Republika Srpska nr. Rev-281/04 din 21 februarie 2006). Potrivit unui raport oficial prezentat de Guvernul respondent, la cererea Curții, într-un alt caz (Kudić c. Bosnia și Herțegovina, nr. 28971/05), cifrele relevante pentru anii 1992 (cu o perioadă de nerambursare inițiată în acest caz) până în 2001 (cu ocazia intrării în vigoare a Legii privind ratele de dobânzi defectuoase din 2001) au fost următoarele: 4,06% în 1992, 2,82% în 1993, 2,43% în 1994, 2,70% în 1995, 2,49% în 1996, 3,16% în 1997, 3,01% în 1998, 2,78% în 1999, 2,40% în 2000 și 2,20% în 2001). Pentru alte legi și practici relevante, consultați decizia de admisibilitate din Jeličić, menționată mai sus; hotărârea din Jeličić c. Bosnia și Herțegovina, nr. 41183/02, CEDH 2006... și Pejaković și alții c. Bosnia și Herțegovina, nr. 337/04, 36022/04 și 45219/04, 18 decembrie 2007.

The applicants, Mr Spasoje Lukić, Ms Jovanka Lukić, Mr Svetozar Lukić and Mr Aleksandar Lukić, are citizens of Bosnia and Herzegovina who were born in 1939, 1954, 1977 and 1979 respectively and live in Doboj. They were represented before the Court by Mr S. Lopandić, a lawyer practising in Doboj. The Government of Bosnia and Herzegovina (“the Government”) were represented by their Agent, Ms M. Mijić. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. Prior to the dissolution of the former Socialist Federal Republic of Yugoslavia (“the SFRY”) the applicants deposited foreign currency in their bank accounts at the then Jugobanka Sarajevo Ekspozitura Doboj. In Bosnia and Herzegovina, as well as in other successor States of the former SFRY, such savings are commonly referred to as “old” foreign-currency savings (for the relevant background information see Jeličić v. Bosnia and Herzegovina (dec.), no. 41183/02, ECHR 2005-...). Following several unsuccessful attempts to withdraw their funds, the applicants initiated court proceedings seeking the recovery of their entire “old” foreign-currency savings and accrued interest. By a decision of the Doboj Court of First Instance of 23 July 1993, the Jugobanka Banja Luka Ekspozitura Doboj (the legal successor of the Jugobanka Sarajevo Ekspozitura Doboj) was ordered to pay the applicants 7,741.99 German marks, 22.03 US dollars and 3,087.57 Swiss francs together with default interest on the above amounts at the statutory rate from 18 December 1992. The judgment entered into force on 25 August 1993. On 17 November 1993 the Doboj Court of First Instance issued a writ of execution (rješenje o izvršenju). The execution proceedings were stayed between 11 May 1998 and 2 April 2001. On 3 April 2001 the domestic Human Rights Chamber found a violation of Article 6 of the Convention and of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention arising from a failure to enforce the judgment of 23 July 1993 and ordered the Republika Srpska to ensure full enforcement thereof without further delay. The Human Rights Chamber further considered that any pecuniary damage would be compensated through payment of default interest as provided by the judgment in issue. It therefore rejected the applicants’ claim for compensation for pecuniary damage. The applicants did not claim compensation for non-pecuniary damage. On 17 April 2002 the Republika Srpska took over the judgment debt, pursuant to section 20 of the Opening Balance Sheets Act 1998. On 12 March 2004 the Republika Srpska paid the principal debt in the amount of 11,562.80 convertible marks (BAM). On 19 July 2005 the applicants were paid default interest in the amount of BAM 12,625.93. The Default Interest Rate Act 2001 (Zakon o visini stope zatezne kamate; published in the Official Gazette of the Republika Srpska (“OG RS”) no. 19/01 of 11 May 2001; amendments published in OG RS no. 52/06 of 17 May 2006) entered into force on 19 May 2001. It sets the rate of default interest to be paid in the Republika Srpska on outstanding amounts expressed in any currency. According to section 3 of this Act, default interest is calculated on the basis of the official retail price growth rate (stopa rasta cijena na malo) plus another 0.05% daily (fiksna stopa). Inflation in the Republika Srpska, as measured by the official retail price growth rate, was relatively slow in the years from 2001 to 2004. The relevant figures were as follows: 6.5% in 2001, 1.7% in 2002, 1.8% in 2003 and 1.9% in 2004 (see the Annual Report of the Central Bank of Bosnia and Herzegovina for 2006, p. 123). As to the period before the entry into force of the Default Interest Rate Act 2001, the rate of default interest to be paid in the Republika Srpska on outstanding amounts expressed in a foreign currency is the rate applicable to overnight foreign-currency deposits (see, for example, judgment of the Supreme Court of the Republika Srpska no. Rev-281/04 of 21 February 2006). According to an official report submitted by the respondent Government, at the request of the Court, in another case (Kudić v. Bosnia and Herzegovina, no. 28971/05), the relevant figures for the years from 1992 (when the default period started in the present case) to 2001 (when the Default Interest Rate Act 2001 entered into force) were as follows: 4.06% in 1992, 2.82% in 1993, 2.43% in 1994, 2.70% in 1995, 2.49% in 1996, 3.16% in 1997, 3.01% in 1998, 2.78% in 1999, 2.40% in 2000 and 2.20% in 2001). For other relevant law and practice see the admissibility decision in Jeličić, cited above; the judgment in Jeličić v. Bosnia and Herzegovina, no. 41183/02, ECHR 2006...; and Pejaković and Others v. Bosnia and Herzegovina, nos. 337/04, 36022/04 and 45219/04, 18 December 2007.